România literară, ianuarie-martie 1969 (Anul 2, nr. 1-13)
1969-01-02 / nr. 1
V . puncte de vedere O serie de lucrări de proză apărute la noi în ultima vreme trimit cu precizie spre unele dintre realizările prozei occidentale a deceniilor trei, patru, cinci şi şase ale acestui secol. Un efort de integrare este vizibil în aceste lucrări. Nu este însă vorba numai de o recurgere la modalităţi inovatoare, ci şi de transpuneri de atmosferă, de ilustrarea unei atitudini existenţiale, atitudine structurată de anumite dintre ideile unor doctrine filozofice iraţionaliste. Dacă în scrierile la care mă refer şi care sunt deja destul de numeroase pentru a fi luate în considerare în mod sintetic ar putea fi constatate numai anumite preluări de modalităţi, discuţia aceasta ar deveni superfluă. Cîteva precizări sunt necesare. Nu vreau să neg în mod teoretic valoarea unor astfel de producţii, nu vreau în nici un caz să afirm că parabola atemporală nu are o legitimitate artistică. Ceea ce trebuie subliniat însă este o anumită inadecvare a unor asemenea lucrări. Modalităţi apreciate ca moderne sunt deja cu mult depăşite pe plan european şi reprezintă acum fapte de istorie literară, în ambele cazuri intervine o confuzie între posibilitatea integrării unor modalităţi şi dezavantajele adoptării unor structuri esenţiale. Multe dintre modalităţile întrebuinţate de exemplu de către Dos Passos, Proust Joyce, Bútor, Robbe-Grillet, sunt viabile, sunt ciştiguri incontestabile de tehnică literară. Uneori însă finalitatea întrebuinţării lor stă sub semnul unor idei filozofice discutabile. Folosirea lor duce spre semnificarea unor fenomene de alienare umană, fenomene tipice într-o orînduire crepusculară sau spre semnalarea unei situaţii reale a scriitorului într-o orînduire tehnocratică în care omul a încetat de a mai fi un ideal. Cărţile la care mă voi referi nu sunt lipsite de merite literare în ordinea strict estetică a lucrurilor; ele ilustrează însă cu claritate dezavantajele unei atitudini de cultivare a modalităţilor şi nu de întrebuinţare a lor. Un volum reprezentativ pentru categoria la care mă refer este Frig de Dumitru Ţepeneag. Prozele scurte care îl formează ne introduc într-o atmosferă crepusculară de sfîrşit de ev, cu oameni striviţi de fatalităţi obscure, parcurgînd întîmplări de neînţeles, privind şi neînţelegînd. Scriitura este agreabilă, frizînd adesea virtuozitatea, anumite cromatisme reţin atenţia, dar se recunosc cu uşurinţă ipostazele umane deprimante ale prozei lui Kafka sau Buzzati, atmosfera din unele dintre realizările noului roman francez. Lucruri asemănătoare se pot spune despre prozele din volumul Echinoxul nebunilor şi alte povestiri de A. E. Baconsky sau despre romanul Pentagrama de Vladimir Colin. în prima carte, indeterminarea spaţială şi temporală este deplină, eroul rătăceşte în diferite ipostaze prin şiruri de întîmplări fără sens, neînţelegînd, nereuşind, să depăşească stadiul larvar al existenţei, stadiu care caracterizează, de exemplu, şi personajele unui Beckett. O anumită luminozitate a peisajului, un stil fascinant, o anumită armonie în iraţionalitate a întîmplărilor nu pot să distragă atenţia cititorului de la atmosfera de subumanitate. Pentagrama încearcă o antilegendă biblică pe căile unei ambiguităţi excesive. Anumite sensuri umaniste pot fi desprinse cu o extremă greutate din această ţesătură inextricabilă în care sunt prinse cele două şiruri de întîmplări. Şi aici atmosfera este asemănătoare celor din cărţile pe care le-am pomenit mai sus. Un recent roman se adaugă celor discutate. Este vorba despre Martorii de Mircea Ciobanu, carte de altfel plină de interes, datorită talentului evident al autorului şi consideraţiilor eseistice risipite de acesta pe întreg parcursul ei. Martorii este un roman al conştiinţei umane, roman care întrebuinţează o serie dintre modalităţile prozei moderne. Eroul trece printr-o serie de întîmplări în căutarea simbolică a unor adevăruri legate de doi oameni dispăruţi. Atmosfera este apăsătoare, conştiinţa aceasta umană nu reuşeşte să găsească nici o semnificaţie faptelor pe care le cunoaşte şi care îi sunt redate de către alte personaje. Au loc evenimente lipsite de sens, eroul le parcurge aproape animalic, fără nici o putinţă de interpretare. O soartă absurdă şi strivitoare îi persecută toate acţiunile. Ne aflăm şi aici în faţa unei existenţe concepute în spirit neopozitivist, înţeleasă ca un şir de fapte lipsite de legătură între ele şi neintegrabile. Regăsim atmosfera aceasta deprimantă şi în romanul Iarna Fimbul de Alice Botez, roman apărut de asemenea recent. Pe fondul înfăţişării contrapunctice a întîmplărilor prin care trec urmaşii unei vechi familii, este creată o atmosferă asemănătoare, uneori pînă la amănunt, cu cele din cărţile deja pomenite. Şi aici, ca şi în Martorii, apar sinucigaşi şi criminali, ucigaşi şi maniaci. Şi unele dintre prozele scurte ale volumului lui Romulus Vulpescu Exerciţii de stil construiesc o atmosferă identică. Situaţia în acest volum este cu atît mai interesantă cu cît intenţiile scriitorului par a fi iniţial parodice. în cîteva proze, însă, din parodie se ridică, probabil peste intenţionalitatea iniţială, atmosfera de care pomeneam pînă acum, scriitorul uită să mai parodieze, integrîndu-se docil genului. Fenomenul la care ne-am referit este, fireşte, foarte complex şi depăşeşte cu mult, din punct de vedere teoretic, cadrul discuţiei de faţă. Două dintre explicaţiile lui ne stau totuşi la dispoziţie. Prima constă în faptul că în ultimii ani critica literară de la noi a depus mari eforturi pentru repunerea în drepturi a unora dintre marii prozatori europeni şi americani ai primei jumătăţi a acestui secol. Au fost traduse multe scrieri ale acestora, multe articole şi cărţi de exegeză au apărut cu referire la ei. In modul în care au fost prezentaţi publicului o serie dintre prozatorii mari ai secolului acesta s-au făcut simţite dezavantajele folosirii cu exclusivitate a criteriului estetic de apreciere critică. Şi, în felul acesta, au apărut cărţi ce răspundeau unor gusturi critice exagerate în modul de mai sus. Pe bună dreptate aprecia Mihai Ungheanu în cronica sa din Luceafărul, că Martorii este o carte adresată mai ales unor anumite gusturi ale criticii. A doua explicaţie, pomenită deja la începutul acestor însemnări, ţine de ezitarea de a integra anumite dintre cîştigurile reale ale unor doctrine filozofice în cadrul materialismului dialectic. Analiza fenomenologică, de pildă, deschide mari posibilităţi în privinţa analizei psihologice, utilizarea ei nu trebuie însă să aibă loc odată cu accentuarea unor postulate teoretice ale doctrinei fenomenologice. O situaţie asemănătoare o au şi unele dintre ideile neopozitivismului. Ideea aceasta este valabilă şi în ceea ce priveşte unele dintre procedeele strict literare. Şcoala privirii, promovată de noul roman francez adînceşte subtilitatea viziunii, finalitatea ei (sau mai precis lipsa de finalitate, aşa cum este teoretizată de promotorii ei) nu mai poate fi însă acceptată. Parcurgem o epocă de febrilitate literară. Un uriaş aflux de informaţii este egalat de o sete de cultură la fel de mare. în mişcarea literară mondială a epocii actuale, literatura noastră face eforturi remarcabile pentru a fi la înălţimea la care se află ţara şi poporul nostru. Valorile culturale ale lumii sunt integrate într-un ritm necunoscut înainte la noi. Acest proces de integrare trebuie să fie însă real, organic, literatura noastră nu poate să cîştige nimic prin mimetisme. Voicu BUGARIU între integrare şi mimetism Euforie Ştefan Roll Pe platoul unei clipe Peron morganatic Viile de pe fruntea ţărmului sărutau văzduhul cu broboanele soarelui, sinii, ascunşi îndărătul frunzelor arătîndu-ne cu degetele sfîrcurilor şi via cu păianjenul ei de araci se căţăra spre crame, spre ţîţele ulcioarelor, spre zîmbetul inimii ca o prescură. Avariţie Toate cuvintele pe care nu ţi le-am spus, te păstrez în aromele gurii ca pe o panoplie a cărei rugină o ronţăi mereu. Pe taburetele genunchilor tăi am sorbit absintul rotunjimilor lor şi m-am întors acasă cu paşii toţi, adunaţi în buzunare »,care mau cutreierat toată noaptea. Erai atît de departe de mine, încît te-am aşteptat pe ţărmul unei ore pe care noaptea vine şi pleacă cu cerul ca o sanie viscolind constelaţiile. Desen de VALENTIN POPA Liră Pe creanga destinului, picăturile nopţii. Ard flăcările corpul meu. Sînt petrecut dincolo pe iedera-nmulţirii ? Pierdut ecou în margini fără bolţi în şir pe-o liră rouă omenirii. Nemuritor Mănînc şi dorm şi cînt şi mă-nmulţesc cu-aceeaşi sete, pînă mi se tulbură minţile. Nemuritor nn lung şi-n lat. Luminez să se vadă cum păsări rănite-şi iau zborul însîngerînd apele reci. Matei Gavril România literari 3