România literară, aprilie-iunie 1970 (Anul 3, nr. 14-26)

1970-04-08 / nr. 15

voci din public Tovarăşe Geo Dumitrescu, In numărul trecut al revistei România literară Eugen Barbu m-a somat să produc şi alte exemple în stare să justifice acuzaţia de plagiat pe care i-am adus-o. Le produc nu de teama tribunalului, ci din dorinţa de a lumina şi dintr-un unghi, mai tăinuit cititorului, personalitatea prodigiosului scriitor. In scrierea romanului Princepele, cînd a împrumutat pasaje din texte străine, E. B. a folosit două metode : una, corectă, subliniind cu litere cursive numeroasele citate introduse în corpul romanului — texte religioase — în paginile 18, 22, 33—34, 98—99, pasaje din Foletul Novei — în paginile 30, 55—56, 72—73 sau inscripţii — în pag. 67 — și o alta, care sigur poate duce la tribunal, constînd în a „prelucra* textele unor scriitori ca Ion Ghica, Al. Odobescu etc. Pe acestea din urmă, E. B. le-a înglobat In paginile Princepelui fără nici un avertisment. E. B. creează astfel lectorului falsa impresie că aceste pagini îi aparţin. Citez din Dicţionarul de neologisme (Ed. ştiinţifică, Buc., 1966, pagina 545) : A PLAGIAT a lua, a fura ideile, expresiile, invenţiile cuiva şi a le prezenta drept creaţii proprii : a publica pe numele său fragmente din lucrarea altuia ; a comite un furt literar. Cazul în discuţie EUGEN BARBU „Erau două tipsii mici, rotunde ce se deschideau cu o balama, pe o faţă cu încrustarea în argint aurit a Adormirii Maicii Domnului şi pe cealaltă cu chipul Mântuitorului înconjurat de flori suflate cu smalţ roşu, verde şi albastru. Partea concavă a interiorului avea pe o faţă pe Maica Domnului cu Hristos în braţe, între patru heruvimi aripaţi, cu o rugăciune în limba slavă şi o bordură de flori. Exerga, în afara inscripţiei, mai ţinea un pătrat în care se înscria o galerie cu patru stîlpi de aur, boltită, In fundul căreia se desluşea un ospăţ de îngeri. Porţile din jurul pătratului erau ocupate de patru figuri de serafimi şi de profeţi, gravaţi In foaie de aur şi acoperiţi cu un strat de smalţ verde“. (p. 35) „Şi pe aici se ascundeau sub şindrile odăi bogate de dreapta şi de stingă, cu tinzi în cruce şi cu sala mare, de colo pînă colo... Casele aveau scosuri în toate părţile şi sacnasiu. Ferestrele priveau spre trei părţi ale lumii... Streşinile scoase în afară de jumate stînjeni... Dincolo de zidurile cetluite se ridicau ziduri bolovănite, înalte şi groase, păzite de foişoare în care vegheau ziua şi noaptea paznicii. Cele două rinduri de uşi de stejar, încastrate cu piroane... Din pridvoare, pe galeriile de lemn, paşi tainici se retrăgeau la vreme spre paraclisurile aflate în coasta caselor“ (p. 169—170) „A doua zi avea treabă cu un sculptor, Schmutzer, pe care-l tocmise pentru sălile cele noi ale palatului... Acela se invoia să facă 46 de figuri barileu, deasupra ferestrelor de sus a noii spătării, 29 de figuri rotunde deasupra ferestrelor de jos, în altorelief şi figuri rotunde la fereastra de la balcon a iatacului Doamnei, văpsite toate cu văpsea de ulei. Mai erau de ridicat împodobirile interiorului“ (p. 173) „Domnul, după ce luă domnia la Ţarigrad, îndată avîndu gata pre unul din oamenii săi şi cu călăraşii carii se întîmplă acolo, în menzil veniseră la ŢARA ROMÂNEASCA, cu zaptufer,man şi cu cărţile domnului la caimacami pre care domnul îi orînduise... Deci ridicindu-se domnul şi cu schemni-agasi din scaonile lor, mergu la spătărie şi beură cafhea şi apoi îmbracă Domnul pe caimacami cu caftane, mulţămindu-le de ALŢI AUTORI „Acest frumos obiect de artă e format din două tipsii rotunde... ce se deschid pe balama... pe o faţă Adormirea Maicii Domnului, pe cealaltă chipul Mîntuitorului înconjurat cu flori săpate în argint şi suflate cu smalţ roşu, verde şi albastru. Partea concavă sau interiorul are pe o faţă pe Maica Domnului cu Hristos prunc în braţe, încrustată între patru Cherubimi aripaţi, cu o rugăciune în limba slavă şi o bordură de flori gravate împrejur... Exerga e ocupată de inscripţia citată : cercul din centru încinge un pătrat ce figurează o galerie cu patru stîlpi de aur, boltită à jour, în fundul căria... se vede figurat în small champleve un ospăţ de îngeri. Porţile de cerc ce rămîn în jurul pătratului sînt ocupate de patru figuri de serafimi şi de profeţi, gravaţi pe foaie de aur şi acoperiţi cu un strat transparent de smalţ verde“ (Al. Odobescu, în Revista Română, I, 1861, p. 730, nota). „Corpul principal se compunea de o sală mare, de colo pînă colo, cu odăi în dreapta şi în stingă, cu tinzi în cruci... case cu scosuri în toate părţile şi cu sacnasiu, fiecare odaie cu ferestre spre trei părţi ale lumii... streaşină scoasă de o jumătate stînjen... Curtea era înconjurată de zid bolovănit înalt şi gros, poarta cu boltă, cu două rînduri de uşi de stejar ferecate, cu foişor deasupra, unde păzia ziua şi noaptea arnăuţii... Din pridvor, o galerie deschisă ducea la biserică* O. Ghica, Scrieri economice, vol. ÎI, Buc. 1937, p. 36) „S-a păstrat contractul încheiat la 1820 ian. 18, cu sculptorul Karl Schmutzer, prin care acesta se învoia să facă ornamentele casei (lui Dinicu Golescu — F.N.) : 46 figuri „babileț“ (basoreliefuri) deasupra ferestrelor de sus, 29 figuri „rotunde“ (altorelief) deasupra ferestrelor de jos, cinci figuri „rotunde“ la ferestrele de la balcon etc. Aceste figuri urmau să fie vopsite „cu vopsea făcută cu ulei“. Același sculptor se angaja să facă... pentru împodobitul interiorului...“ (N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Buc., 1961, p. 41). „Domnul, după ce ia domnia la Ţarigrad, îndată avîndu gata pre unul din oamenii săi şi cu călăraşii carii să întîmplă acolo, în menzil, vin la MOLDOVA cu zaptuferman şi cu cărţile Domnului la caimacami pe carii... îi orinduieşte Domnul... Deci rădicîndu-se Domnul şi cu schemni-agasî din scaonile lor, merge la spătărie şi beau cafea şi apoi îmbracă domnul pe caimacami cu caftane, mulţămindu-le de slujbă* (Condica lui Gheorgachi slujbă“ (p. 204 -207, total 3 pag., pe care nu le reproduc in întregime). „Doamna închinase întîi pentru Princepe, apoi se ridicase logofeteasa cea mare... supunînd paharul pentru Doamna și dupre aceea Doamna iar închinase pentru toate giupînesele, dupre care cu toatele... îi sărutaseră mîna“ (p. 224) „Deci prea milostivul Dumnezeu, auzind strigarea săracilor şi necazurile lor văzîndu şi a văduvilor plîngere şi tînguire n-au mai putut suferi pe nesăţiosul şi nemilostivul domn, care a zis în inima lui că nu este Dumnezeu să răsplătească. Dat-a deci gînd Împăratului să-i curme viaţa şi îndată a chemat acesta pe vezirul şi i-a poroncit cu străşnicie să se scrie terman şi să trimită capigiu împărătesc să meargă să taie pe Vouă... ţăpoi, după ce se povesteşte uciderea). Deci văzînd aşa postelnicul Ianachi Moruzi şi cămîraşul au căzut la picioarele papigiului cu rugăciunea să nu se facă una ca asta, ci să se milostivească să lase trupul lui Vodă să-l îngroape creştineşte şi pecetluirile să le arză deosebit, drept care să le dea o sută de pungi de aur“ (p. 335—338, total 3 pag. şi jumătate). „Deci boierii divăniţi şiau gătit rădvanele şi parîtele pentru agarlîcul noului princepe, trimeţîndu-le înainte cu cele trebuincioase întru întîmpinarea domnului. Şi pînă a nu sosi el la GIURGIU, fieştecare dintre ei, în afara caimacamilor, s-au silit să iasă întru întîmpinarea sa, aşteptîndu-l la VADUL DUNĂRII, de astă parte, unde şi saivantul fu întins pe malul apei... După ce intră Domnul în casă, merseră şi boierii înlăuntru şi le zise acesta să şadă, dîndu-le cafhea... A doua zi iar merseră boierii de se închinară domnului şi după cafhea se făcu şi divan de judecăţi norodului apoi Princepele făcu masă boierilor... Şi apoi boier Dudescu ceti tilcuiala hatişerifului împărătesc ce fu scos pre limba ţării şi vel postelnicul îmbrăcă pe divan efendi şi pre vel boier Dudescu cu blănile cele de rinduială şi acesta îmbrăcă la rîndul său pre toţi oamenii cei împărăteşti, cum şi pre oamenii lui schemni-agasî, pre unii cu blame, pe alţii cu caftane, pre alţii cu capoturi şi pre alţii cu binişuri de postav, pre fieştecare după cinstea sa. Dupre acestea Mitropolitul, apoi arhiereii, episcopii şi toţi boierii sărutară mîna Domnului, însă boierii şi haina cea împărătească...* (p. 344—348, circa 3 pag. ale lui Gheorgachi, amestecate în textul autorului este aproximativ acelaşi text de la p. 204—207). SCRISORI CĂTRE REDACŢIE logofătul, ed. D. Simonescu, p. 264—267, 3 pag. şi jumătate). „Şi la masă face şi Doamna închinăciune, că întîi Doamna rădică pahar pentru Domnu, apoi logofeteasa cea mare rădică pahar pentru Doamna, apoi iarăşi Doamna pentru toate giupînesele , mergîndu giupînesele pe rinduială... sărută mîna Doamnii“ (Gheorgachi, p. 283). „Deci prea-milostivul Dumnezeu, auzind strigarea săracilor şi necazurile lor văzînd, şi a văduvilor plîngere şi tînguire, n-a mai putut suferi pre nesăţiosul şi nemilostivul domn, carele a zis in inima lui că nu este Dumnezeu să răsplătească. Dat-a gînd împăratului să-i curme viaţa şi îndată a chemat pe vizirul şi i-a poruncit cu străşnicie să se scrie ferman şi să trimită capigiu împărătesc să meargă să taie pe Vodă... Deci văzînd aşa, poştei, şi vist, şi cămăraşul a căzut la picioarele capigiului cu rugăciune să nu se facă una ca aceasta, ci să se milostivească să lase trupul lui Vodă să-l îngroape şi pecetluirile să le arză deosebit şi să le dea o sută de pungi de bani“ (Dionisie Eclesiarhul, Cronograful Ţării Româneşti, ed. Nicolăescu- Plopşor, Rm. Vîlcea, 1934, p. 101—106, 4 pag. şi jumătate). „Deci boierii caimacami... gătescu rădvane, carătă şi cară pentru agarlîc şi le trimet la Ţarigrad cu toate cele trebuincioase. Şi mai înainte, prm a nu sosi Domnul la GALAŢI, fieştecarele din boierii ţărăi (afară de caimacami) s-au silit să iasă întru întîmpinarea domnului la GALAŢI, aşteptîndu-l la Vadul Dunării, de iastă parte, unde şi saivantu iaste întins pre malul Dunării.. După ce intră Domnul în casă, mergu şi boierii toţi înlăuntru şi le zice Domnul de şăd, dîndu-le şi cafea... A doua zi mergu boierii de să închină Domnului şi după cafea să face şi divan de judecăţi norodului. Unii din domni au făcut şi masă boierilor... Şi apoi vel vistiernicul ceteşte tîlcuiala hatişăritului împărătescu, ce este scos pe limba ţărăi şi apoi vel postelnicul îmbracă pe divan-efendi şi pe vel vistiernic cu blanile cele orînduite şi apoi vel vistiernicul îmbracă pe toţi oamenii cei împărăteşti, cum şi pe oamenii lui schemni-agasî, pe unii cu blane, pe alţii cu caftane, pe alţii cu capoturi şi pe alţii cu binişuri de postav, pe fieştecare după cinstea sa. După aceasta merg beizadealile, apoi mitropolitul, arhiereii, episcopii şi toţi boierii de sărută mîna Domnului, însă boierii şi haina cea împărătească“... (Gheorgachi logofătul, p. 264—267). Dacă E. B. mai doreşte şi alte exemple, i le pot furniza oneînd. Dar întreb, cine pe cine, la o adică, ar avea dreptul şi toate motivele să cheme în judecata : Eugen Barbu pe mine . Sau Al. Odobescu, Ion Ghica, Armand Constantinescu şi atîţia alţii pe Eugen Barbu ? înainte de a încheia, vă rog să înseraţi alăturat rîndurilor mele încă o scrisoare adresată dv., menită să întărească afirmaţia mea că E. B. a cunoscut şi manuscrisul „Bucureştii văzuţi de călătorii străini“ al lui Paul Cernavodeanu. Cu mulţumiri, Fănuş NEAGU 2România literară Tovarăşe redactor şef, Subsemnatul Nicolae Stoicescu, cercetător principal la Institutul de istorie „Nicolae Iorga“, declar prin prezenta că, cu ani in urmă, colaborînd la filmul „Haiducii“, am inminat tov. Eugen Barbu manuscrisul colegului meu Paul Cernavodeanu „Bucureştii văzuţi de călătorii străini“, din care autorul romanului „Princepele“ a folosit unele descrieri ale vechiului oraş. Chiar dacă tov. Eugen Barbu a uitat să amintească numele celor care l-au ajutat să se informeze pentru a alcătui un roman istoric, cred că ar fi trebuit să menţioneze undeva că, intre lucrările consultate, a folosit şi una in manuscris. Cu deosebită stimă, N. STOICESCU "N circumstanţe Propunere de scurtcircuit Există o copilărie a sufletului cînd tot ce zboară te mănincă şi ne hrănim numai cu prăjituri. Dar există şi o maturitate a sufletului cînd alegem neghina de griu şi e mai multă neghină. Cînd a murit primul copac pe un drum de asfalt am spus ca e bine aşa fiindcă nu se poate fără şosele. Dar cînd am alergat pe şosea şi m-am înecat cu miros de benzină mi-a fost dor de copaci. Asta e toată metafora : cu o mină luăm, cu alta ne scapă, spunem civilizaţie şi ne gindim la cîştiguri, dar mai mult ne curge printre degete. Ori nu ? Din marginea Bucureştiului pînă foarte departe copacii au murit. Bolţile de verdeaţă în care intrai de cum scăpai din oraşul fierbinte au dispărut. Bătea vintul odinioară, acum bat efluvii de carburanţi. Dar mergem mai repede, e-adevărat , circa 20 km cîştig la media-oră. E ceva ! Şi pe mai multe rînduri ca pînă acum şi cu mai multă vizibilitate. Una e să vezi trei maşini care vin şi trei care vor să te depăşească şi alte trei pe care vrei să le depăşeşti, şi alta e să vezi pomii. Pomi cu frunze şi păsări ca la-nceputul pămîntului. Păi, peisajele astea le-avem din copilărie. Cine-a apucat să se nască la fază le are cu vaci şi cu cai, cine nu, cu blochausuri şi cu trotuare, dar asta contează, ăsta e sensul civilizaţiei, să vezi pomi? Aş! In toată lumea de oameni, toate maşinile fug repede. In toată lumea de oameni, maşinile hotărăsc : uite floarea, nu e floarea, uite pomul, nu mai e. Şi-n centrul Bucureştiului tot maşinile au hotănt : intr-o singură noapte au dispărut toţi pomii dintre Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei. Au murit. Au rămas urmele rădăcinilor, numai, ca nişte cratere. Ca nişte cancere. S-a explicat şi am înţeles: a fost necesar. Urbanistica modernă o cere. Desigur, un oraş modern e un oraş de asfalt. Un oraş modern e un oraş de străzi. Circulaţia Bucureştiului s-a înteţit. Aglomeraţia te sufocă. Un bulevard cu asfalt e o gură de aer. Este o pîlnie cu sorbul larg. Mai sunt comparaţii, mai ştiu: un bulevard e o curea de transmisie. Un bulevard este foarte important. Dar orice bulevard ? De ce tocmai bulevardul nostru sentimental ? De ce bulevardul cu pomi ? De ce tocmai zona romantică, porţiunea „de suflet“ a tuturor „trubadurilor“, de ce tocmai porţiunea „de inimă“ ? De ce? Pentru ce? Pentru patru minute de mers cu maşina? Pentru patru minute de asfalt ? Nici măcar nu e vorba despre o arteră comercială. Nici măcar nu e vorba despre industrie. Ba, dimpotrivă. Era vorba despre accesul la centrul oraşului, şi era un acces divin. Mai intii treceai printr-o pădure. Mai intii te purificai. Să se fi redus viteza la treizeci de kilometri, şi tot merita să te laşi desfătat de liziera de verde , de cuplurile înlănţuite ale fiecărui anotimp. Merita să ne aducem aminte de sine-ne patru minute. Atit. Ne amintim aşa de rar! Patru minute pentru sufletul trecătorului pe-un bulevard. Era un cîştig mult mai sigur decit chelia de asfalt care se pregăteşte, decit uniformizarea exasperantă care tinde să despoaie de verde oraşele In numele unui progres păgubitor. Fiindcă ăsta este progresul ? Diavolul care ucide sufletul nostru cite pufin, oferindu-ne benzină arsă in loc de aer, iradiaţii de gaze in loc de soare şi ape tulburi cu peştii morţi ? Progresul e cel care fură florile, pomii ? Progresul arde pădurile cu chimicale şi otrăveşte animalele cu reziduurile de pe rădăcini ? Mersi ! Dacă progresul e saltimbancul acesta care ne păcăleşte transformindu-ne duminicile familiare în curse nebune pe închisorile de asfalt şi orele de linişte in ore de trepidaţii de motoare, dacă civilizaţia e individul de tip maniac şi fără copilărie, robotul acţionat de o priză ca toate prizele, propun : in numele unui centimetru curat de cer albastru, In numele unui centimetru curat de frunză verde şi-n numele unui centimetru curat şi cub de apă vie, in numele centimetrului de fiinţă care fine de suflet şi-n numele centimetrului de suflet care formează un sentiment, să considerăm pomulom de-acum înainte şi să provocăm scurtcircuitul printre roboţi! Sânziana POP ___________________| Adunarea generală a Asociaţiei Scriitorilor din Braşov Sîmbătă 4 aprilie 1970, la Braşov, s-au desfăşurat lucrările Adunării generale a Asociaţiei Scriitorilor din Braşov, pentru analiza muncii pe anul 1969 şi alegerea noului comitet de conducere. Au participat scriitori, membri ai Asociaţiei, din oraşele Braşov, Sibiu Hunedoara, Petroşani şi Bucureşti. Raportul de activitate a fost susţinut de Radu Theodora, secretarul Asociaţiei, care a subliniat succesele literare şi de activitate obştească ale anului trecut, potrivit sarcinilor asumate de comitetul de conducere la constituirea Asociaţiei, precum şi dificultăţile întîmpinate în această perioadă. Pe marginea raportului au luat cuvîntul următorii scriitori : Pop Simion, Iv. Martinovici, Ştefan Stănescu, Emilia Milicescu, Dan Constantinescu, Ioana Postelnicu, George Boitor, Nicolae Chirica, Costin Costinel, Dan Tărchilă, Radu Selejan, Ion Th. Ilea, Ion Grecea, Ingmar Brantsch, Radu Theodoru şi Traian Iancu. Luările la cuvînt au prilejuit o nouă afirmare a eficienţei rolului pe care Asociaţia de Scriitori din Braşov l-a jucat în multiplele sectoare de activitate ale membrilor săi, îmbogăţind cu sugestii şi propuneri preţioase planul de muncă pentru anul în curs. Apoi, Adunarea generală a ales, prin vot secret, noul comitet de conducere al Asociaţiei Scriitorilor din Braşov în următoarea alcătuire : Werner Bossert, Gherghinescu Vania, Georg Scherg, Dan Tărchilă şi Nicolae Tăutu precum şi Comisia de cenzori formată din : Iv. Martinovici, Emilia Milicescu şi Haralamb Zincă. Secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Braşov a fost ales dramaturgul Dan Tărchilă. Lucrările au fost conduse de Laurențiu Fulga, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor.