România literară, aprilie-iunie 1971 (Anul 4, nr. 14-26)
1971-04-08 / nr. 15
mi-a apărut la vreo 15 ani după ce l-am scris, în legătură cu existenţialismul ; între poezia mea şi acest termen filozofic este o legătură foarte întîmplătoare. Nu sînt un existenţialist. Dacă ar fi să-mi găsesc nişte precursori, i-aş găsi în folclorul românesc. MIRCEA IORGULESCU: In întîlnirea cu studenţii de la Facultatea de litere am fost întrebat „ce critici de azi preferaţi", însă n-am mai avut vreme să răspund. Drept e că o asemenea întrebare era cumva frivolă, gen „ce culori preferaţi“ ; acum însă mi se cere, nici mai mult, nici mai puţin, un tablou al criticii literare actuale ! Nu cred că este posibil un răspuns mulțumitor ; nici măcar un articol de dimensiunile, să zicem, ale unei pagini de revistă nu poate elucida chestiunea ; e nevoie de o carte, de o „istorie“ sau de o „panoramă“. Aceasta ar fi în primul rînd o carte despre critici : critică în sine nu există, ci e opera, produsul unor persoane (sau personalităţi) cu identitate precisă. Iată de ce nu încetez să mă uimesc ori de cîte ori citesc interviurile pe care le dau criticii sau anchetele care apar prin diferitele reviste şi care îşi propun să discute despre critică , rareori se dau nume, indiferent în ce sens, întotdeauna este preferată altitudinea extrem de confortabilă a dezbaterilor abstracte, așa-zise „de principiu“, nu o singură dată fade și total neinteresante. Face ravagii o boală ciudată , înainte de a fi critici, înainte deci de a se manifesta ca atare, mulţi simt nevoia de a fi teoreticieni, şi încă originali ! Aceasta denotă, în fond, o anume slăbiciune interioară, este indiciul unui complex de inferioritate ! în urmă cu cîţiva ani, cam în vremea în care literatura românească a început să se regăsească, erau foarte actuale cîteva condiţii pe care, se spunea, trebuie să le îndeplinească un autentic critic literar : talentul, cultura, gustul erau printre cele mai des amintite. Faptul era firesc : criticii literari aproape dispăruseră într-o vreme, fuseseră înlocuiţi cu nişte oameni care nu aveau nici un fel de vocaţie pentru critică şi nici o dragoste pentru literatură. Lucian Raicu, N. Manolescu, Matei Călinescu, S. Damian, Eugen Simion, „critici tineri“ pe atunci, au fost pentru critică ceea ce au fost, pentru poezie de exemplu, Nichita Stănescu, Ion Alexandru, Cezar Baltag, Ilie Constantin, Ana Blandiana, Adrian Păunescu ; acestora li s-au adăugat, mai tîrziu, noi nume, dintre care astăzi multe sînt de notorietate : M. Ungheanu, Valeriu Cristea, C. Stănescu, Florin Manolescu, N. Ciobanu, Gh. Grigurcu, Constantin Călin ; în vremea din urmă au apărut cîţiva tineri foarte dotaţi, cum ar fi Dan Cristea, Marin Mincu, Dana Dumitriu, Irina Grigorovici, Zaharia Sângeorzan, L. Ulici, Voicu Bugariu. Nu pot fi omişi, desigur, din această succintă trecere în revistă, criticii de formaţie ceva mai veche : foştii discipoli ai lui Călinescu (A. Marino, Al. Piru, George Ivaşcu), apoi criticii care au făcut parte din Cercul literar de la Sibiu (I. Negoiţescu, N. Balotă, C. Regman, Ovidiu Cotruş), în sfirşit, universitarii. Numai din această simplă înşiruire de nume se vede cît de cuprinzătoare ar trebui să fie o hartă a criticii literare actuale ! Insă ce se întîmplă ? Dacă azi nu se mai pune problema, elementară de altfel, a condiţiilor profesionale ale criticului, un rol tot mai însemnat capătă criteriul moral: oricît de talentat ar fi un critic, el se descalifică prin absenţa condiţiei etice, mai ales cînd zona de activitate este literatura contemporană. Judecind exclusiv după acest criteriu... dar mai bine nu ! LADISLAU DUNAJECZ : De 30 de ani de cînd citesc, de cînd urmăresc publicaţiile literare, revista România literară este revista care-mi place cel mai mult. O consider cea mai bună revistă literară de la noi. Cred că nu vă spun un prea mare secret dacă afirm că de un an încoace revista pare şi mai bună. Dar nu există o revistă bună care nu ar putea să fie şi mai bună Bine s-a spus că se resimte absenţa interviurilor realizate pînă nu de mult de Adrian Păunescu ! pe lîngă reluarea acestor interviuri, ar fi bine să apară în fiecare lună şi cîte un interviu cu cîte un scriitor străin. Cred că n-ar fi prea complicat, pentru că ne vizitează mulţi scriitori din alte ţări. Pagina şcolii a cam dispărut, deşi era foarte interesantă şi poate că ar trebui completată şi cu unele materiale necesare elevilor din clasele mai mari. De asemenea, cred că cititorii revistei România literară ar citi cu interes o pagină dedicată caselor memoriale ale unor scriitori. In ceea ce priveşte difuzarea, şi în această privinţă s-aufăcut progrese. Dacă înainte revista ajungea la Timişoara sîmbătă sau duminică, cîteodată şi luni, acum vineri dimineaţa o avem în chioşcuri, şi la mai mult decît atît nu ne putem aştepta. Nu apare însă nici un afiş în legătură cu cuprinsul revistei ! încă un amănunt, aparent picant, dar dureros : am fost acum cîteva zile la Arad, unde există o mare bibliotecă, şi spre marea mea stupefacţie mi s-a spus că ei nu sînt abonaţi la România literară. Motivul nu este altul decît „conflictul“ dintre U.T.A. şi Fănuş Neagu ! în nici o bibliotecă din judeţul Arad nu există, din cauza aceasta, revista România literară ! DORINA MARGINEANŢU (profesoară de limba română) : Prezenţa în oraşul nostru a unor cunoscuţi scriitori, a unora dintre foştii noştri profesori, este deosebit de emoţionantă pentru noi. Eu fac parte din generaţia care, studenţi fiind, urmăream cu evlavie pe coridoarele facultăţii pe Tudor Vianu şi Edgar Papu. Este o mare bucurie să vă avem în mijlocul nostru ! în oraşul nostru există o societate literară a elevilor, care urmăresc cu mult interes literatura actuală. Există în Timişoara, în ultima vreme, o deosebită efervescenţă creatoare, aşa se explică de ce sînt aşteptate asemenea întîlniri, cum e cea de astă seară. In cenaclu se simte acut nevoia unei pagini adresate elevilor în care să fie discutat tot ce se întîmplă în actualitatea literară română şi universală. Poate că în revista România literară se va găsi loc pentru o asemenea pagină ; de asemenea, poate că ar fi utilă şi o rubrică de încurajare a talentelor din şcoli. CORIOLAN BUCIU : V-aş ruga să-mi permiteţi, stimate tovarăşe redactor şef, ca în numele colectivului de lucrători ai Centrului de librării din oraşul Timişoara, să vă transmit satisfacţia noastră, în calitate de gazde, de a vă avea printre noi. Poate este cazul ca în unele locuri să se schimbe, totuşi, optica pe care unii tovarăşi o au despre librarul de astăzi. Mă gîndesc că pe undeva tovarăşii scriitori rămîn cu convingerea că librarul nu este un prieten al cărţilor, ci un om indiferent, neinteresat de destinul scrierilor lor. Aş dori să afirm că nu este totdeauna aşa ; noi iubim cartea bună, cartea de valoare, o recomandăm cu mult suflet şi cu multă dăruire. Librarul este un prieten anonim al scriitorului şi un sprijinitor al eforturilor sale, chiar şi prin intermediul stabilirii tirajului ! Mi-aş permite să-mi închei astfel cuvîntul : doresc din tot sufletul ca dr„ cei prezenţi astăzi în mijlocul nostru, să scrieţi şi de acum înainte tot atît de bine, încît eu să nu fiu pus în situaţia de a semna cheltuieli suplimentare pentru reclamă şi popularizare ! CEZAR APREOTESEI: Iniţiativa colectivului de redacţie al revistei România literară este foarte bine venită şi dezbaterile fructuoase care au avut loc în această seară au subliniat cu prisosinţă acest lucru. Vreau să adresez două întrebări. In ce măsură colectivul de redacţie sau, eventual, redactorii de specialitate, îşi angajează răspunderea în cazul cînd publică un articol cu caracter polemic ? In al doilea rînd, revista îşi oferă paginile şi celui care este lezat sau vizat prin articolul de acest fel ? Am urmărit polemica ivită între România literară şi Steaua în legătură cu un material al meu referitor la Liviu Rebreanu şi Pădurea spinzuraţilor , păstrînd toată stima pentru tov. Al. Piru, tonul pe care l-a adoptat dînsul în articolul apărut în România literară din 11 februarie a.c. cu care încearcă să combată o opinie a mea, este total nepotrivit. Revista ar fi oare dispusă să-şi deschidă paginile şi pentru un foarte scurt răspuns ? NICOLAE BREBAN : Mulţumesc tov. profesoare Mărgineanţu pentru căldura cuvintelor ce ni le-a adresat; ne-a făcut să ne gîndim să reedităm pagina şcolii ! Noi am întrerupt-o pentru că ni s-a părut cam slabă ; era poate, mă gîndesc, de vină şi lipsa de iniţiativă şi de răspundere a redactorului care se ocupa de această pagină. Noi vrem să începem o pagină consacrată Universităţii. Tovarăşului Buciu îi mulţumesc pentru invitaţie. In legătură cu tirajele, pe noi ne preocupă mult şi de mai multă vreme această chestiune , am discutat şi la Bucureşti, eu fac parte şi dintr-o comisie a editurilor, şi ne-am întîlnit în cîteva şedinţe cu tovarăşul ministru care răspunde de această problemă. Personal, sunt convins că difuzarea în judeţul Timiş este bună, dar nu la fel se întîmplă în toate centrele din ţară. Una din problemele actuale ale scriitorilor noştri este problema stabilirii tirajelor; cititorii, pe de o parte, sunt nemulţumiţi de tirajul cărţilor, librarii înşişi sunt nemulţumiţi, scriitorii sunt şi ei nemulţumiţi. Părerea mea este că o responsabilitate bine precizată trebuie să existe la edituri ; editura trebuie să-şi ia răspunderea tirajelor. La Uniunea Scriitorilor s-au auzit voci care pledează pentru o anumită discernere a importului de literatură străină de proastă calitate ; aceasta dăunează şi creaţiei româneşti originale, care trebuie să se bucure, fireşte, de protecţie din partea celor care conduc acest sector. Tovarăşului conferenţiar Apreotesei, care se arată preocupat de felul în care se găzduieşte la noi în revistă o polemică, îi spunem că revista noastră nu poate răspunde tuturor celor care se simt vizaţi de unele sau altele dintre articolele apărute. Vă închipuiţi, apar multe articole polemice, noi încercăm să dinamizăm şi mai mult revista, dar nu putem publica pe toată lumea, la dorinţă. Dreptul la opinie îl au cei care au, intr-adevăr, opinii reprezentative ! Dv., se înţelege, aveţi dreptul la opinie , puteţi răspunde, dar intr-o formă concisă, ca să poată apărea în spaţiul nostru. TRAIAN GALITARU : Pagina şcolii este necesară ; eu lucrez intr-un sat, sunt profesor în comuna Comloşul Mare, o comună cu vechi tradiţii culturale. Ne interesează literatura, scriem, discutăm, dar cum ieşim din anonimat ? Avem un fel de gazetă literară de perete, dar este prea puţin. Am trimis un material la ziarul local, dar n-am primit nici un răspuns. NICOLAE TRESTIOREANU: Am fost un credincios cititor al Gazetei literare, iar apoi al României literare. Vă spun sincer că nu am fost prea mulţumit la început de această schimbare. Mi s-a părut că e o publicaţie mai greoaie şi nu aşa de accesibilă cum e Contemporanul, de exemplu. Preţul este, pe urmă, dublu faţă de alte reviste ; aş dori să faceţi în aşa fel ca să fie mai accesibilă. După această întîlnire însă, voi fi un cititor devotat al revistei dv. ! NICOLAE BREBAN : In orice caz, noi azi am cîştigat cel puţin un cititor ! ROZALIA MARCU : Sînt de-a dreptul îneîntată că am putut participa la această întîlnire, pentru care am venit special de la Lugoj. Noi, cei din provincie, am vrea foarte mult ca asemenea prilejuri de a sta faţă în faţă cu scriitorii pe care îi citim şi îi stimăm să fie tot mai multe. SILVIU MICLEA : Particip de multe ori la şedinţele cenaclurilor literare din Banat şi am constatat că se publică în general foarte puţină literatură bănăţeană, atît în revistele şi ziarele care apar la noi, cît şi în cele din Bucureşti. Cred că scriitorii din Banat ar trebui să fie mai bine reprezentaţi. IULIAN BOCIOT : Tovarăşul Breban a spus, şi cred că l-am înţeles cu toţii foarte bine, că pretinde criticilor literari mai multă combativitate. Fără îndoială, suntem cu toţii de acord cu o asemenea dorinţă. Aş vrea să sugerez redacţiei, şi am toată încrederea, în primul rînd în tov. Breban, ca atunci cînd criticii îşi propun drept obiectiv o critică severă, aceasta să nu fie numai severă, ci şi dreaptă. După părerea mea, revista România literară, care se bucură de un mare prestigiu, ar face foarte bine dacă ar impune criticilor un maximum de obiectivitate. Se impune, desigur, o atitudine de sinceritate fermă, dar ar trebui ca în unele articole să nu mai apară ceea ce se cheamă un ton de „zeflemea“. Apoi, dv. spuneaţi că nu vor putea avea dreptul la ripostă toţi cei vizaţi. In această situaţie, un critic din Bucureşti va putea primi, cel mult, o scrisoare personală, de aceea ar fi bine ca ideea de combativitate să fie dublată de aceea de obiectivitate. NICOLAE BREBAN : Este un lucru care ţine de conştiinţa criticului în primul rînd, şi nu îl poate rezolva integral revista. Noi dorim să se spună adevărul, şi ajutăm pe acei critici care spun adevărul-adevărat despre cărţile noastre. In revista noastră încercăm să încurajăm acest efort de a se spune adevărul despre cărţi ; dar, să ştiţi, sunt foarte mulţi scriitori mediocri care trimit scrisori — unele ample — la redacţie şi care se consideră pe nedrept criticaţi. Aici, totuşi, trebuie să dăm prioritate opiniei criticului ; nu putem, fireşte, să publicăm toate aceste scrisori ! Lucrul este complicat. Nu vreau să spun că nu dăm drept la opinie în revistă, dar în primul rînd publicăm pe cei care au intr-adevăr o opinie, exprimată civilizat, intr-un stil urban. Apelul dv. l-am înțeles foarte bine : e un apel general către obiectivitate critică. In ultima vreme am impresia că s-au făcut cîţiva paşi în această direcţie. Sper, şi noi dorim, să dezermetizăm limbajul criticii literare, care ni se pare adesea snob şi găunos. Cît despre „zeflemea“, aceasta e o problemă foarte delicată. Cred că 90 la sută din textele apărute în revista noastră nu suferă din pricina unui ton neelegant. Insă noi nu ne permitem să abreviem articolele unor critici reputaţi ; ei răspund de ideile lor şi obiceiul de a injoncţiona în materialele scriitorilor a cam dispărut din presa noastră literară. Va mulţumesc tuturor pentru participarea la această dezbatere. Prof. NICOLAE PÎRVU : Mulţumesc redactorilor şi colaboratorilor revistei România literară pentru întîlnirea de astăzi, şi-i rog să mai poftească pe la noi altă dată. NICOLAE BREBAN: Vreau să vă mulţumesc încă o dată, în numele colegilor şi al meu, şi promitem că nu vom uita această zi petrecută în mijlocul dv. Dacă ne veţi mai invita, vă promit că vom reveni. BOGDAN HERŢOG Şef de serviciu, C.L.D.C. LADISLAU DUNAJECZ Profesor Întâlnirile „României literare*4 România literară 17