România literară, aprilie-iunie 1971 (Anul 4, nr. 14-26)
1971-04-08 / nr. 15
Succese italiene (Urmare din pagina 26) In sfîrşit, găsim în toate acestea o sumară pictură a societăţii de abundenţă din civilizata lume de astăzi. O pictură paradoxală, căci acea sterilizare sufletească adusă de lumea electronică a gaget-urilor este (nu-i aşa ?) mai ales americană ? Ei bine, aici, tocmai o americancă va fi aceea care va urla de disperare în faţa ororii acestei lumi a dolarului. Americanca este fiinţa care ucide şi care se ucide pentru că îi trebuia o viaţă mai adevărată, mai sinceră, mai bucolică, mai sufletească, mai neamericană. O americancă acuză americanismul. Această femeie se înscrie, cu o figură personală, în falanga acelei contestaţii nihiliste, anarhiste, fără alt program decit distrugerea. Găsim adaos de noutate şi în celelalte trei filme italiene, deşi nu de aceeaşi intensitate ca în Val de căldură. Bolognini ne zugrăveşte în Metello o grevă din 1902. Subiectul e, însă, uneori, monoton şi dramaturgie sărac. Ceea ce însă îl face să difere de toate numeroasele alte poveşti cu grevişti este haina de frumuseţe picturală în care povestea este înveşmîntată. Acţiunea se petrece în epoca botezată „La belle époque“, aceea a cailor la trăsuri şi a cocului , epocă a picturii impresioniste. Bolognini a dat întîmplărilor ambianţa din pînzele lui Sisley, Monet, Renoir. Spectacolul de şantan care ni se arată la un moment dat e populat cu voluptuoasele, planturoasele zine de tip Renoir. Văzduhul are acea irizare scînteietoare a picturii ,,divizioniste“ şi „pointilliste“. Această splendoare coloristică rimează poetic cu puritatea sufletească a eroilor grevişti şi a soţiilor lor. Povestea de partizani antifascişti din filmul Corbari de Nicolai Orsim este originală prin descrierea felului cum compania de rezistenţi s-a închegat, aşa, ca din nimic, din cîteva vorbe aruncate de doi oameni, apoi prin felul cum rîndurile se îngroaşă şi oameni lui Corbari devin, la un moment dat, spaima fasciştilor. Apoi ni se arată cum întreaga trupă se destramă, cum toţi îl părăsesc pe Corbari, cum el atunci începe să lucreze singur , cum apoi prietenii lui, cuprinşi de dor şi remuşcări, i se alătură iară, pentru a pieri, finalmente toţi, spînzuraţi. Această curbă de evoluţie fluctuantă a camaraderiei, fluctuantă dar niciodată trădătoare, scoate din comun această aventură de machizare. * Cît despre Casanova de Comencini, acest film este o evocare savuroasă a secolului al XVIII lea italian, lume și epocă unde găsim acea delicioasă picanterie care știe să nu cadă nici un moment în indecent. Ar fi de dorit ca aceste remarcabile patru filme să fie achiziţionate astfel incit să le vadă şi marele public. * Fără cuvinte Marin CREW Economie scoţiană * Marin CREJU Fără cuvinte G. STELL : Bineînţeles, e vorba de un lucru îngrijit, de strungărie fină, din care nu lipsesc ecourile unor maeştri ai genului, dar care izbuteşte să atingă (mai ales în Tensiune- Destin etc.) un nivel demn de atenţie. Aşteptăm veşti, în continuare, şi două vorbe despre autor (dacă, unde şi cînd aţi debutat etc). LAURENŢIU VOINEA : Consideraţiile şi întrebările din scrisoare nu sînt nejustificate. E adevărat, orice poştă a redacţiei trebuie (intre altele) să reţină, la urma urmei, din vrafurile de hîrtie înnegrită, şi cîte ceva demn de atenţie şi de publicare. Acest lucru ni l-am propus şi noi, acum cîteva luni cînd ne-am asumat plăcerea şi riscurile acestei rubrici, proiectînd — pentru început — o „antologie a poştei“, care să apară o dată pe lună, sau mai rar, în funcţie de „recolta" oferită de plicurile care ne vin la redacţie. Spre dezolarea noastră, recolta acestor luni scurse s-a arătat cu totul precară (ceea ce s-a putut vedea şi din vehemenţa „răfuielilor“ cu imatura cu veleitarismul analfabet etc.—operaţie de ecarisaj care a trebuit să ocupe cea mai mare parte din spaţiul „poştei“), ceea ce am reţinut pînă în prezent neputînd alcătui (încă !) substanţa „antologiei“ inaugurale (la care n-am renunţat cîtuşi de puţin). Nu împărtăşim, însă, părerea dvs. că „nimeni nu se naşte călare pe Pegas“ Dimpotrivă, cine nu s-a născut aşa, nu va ajunge să „încalece“ niciodată înaripatul dar şi nărăvaşul ca) Sinceritatea (reciprocă) ne obligă să reflectăm la aceasta — şi nu fără mîhnire — nu numai în legătură cu afirmaţia dvs., dar şi cu manuscrisele pe care ni le trimiteţi (modeste, confecţionate, fără vibraţie). Asupra cărora, însă, ne sfiim a trage concluzii categorice, înainte de a mai primi şi alte veşti şi pagini, poate mai edificatoare, din parte-vă. ILE CRAIOVEANU : Sînteţi la vîrsta certitudinii — spuneţi. Dar versurile dvs. nu îngăduie încă o apreciere decisivă şi n-ar trebui să le înscrieţi printre lucrurile asupra cărora nu mai aveţi îndoieli. Dimpotrivă. Ele sînt încă nişte încercări şovăitoare, amestec curios de mimetism filozofală cu banalităţi şi clişee „poetice“ dezarmante, printre care parcă s-ar strecura, totuşi, uneori şi un fir de lirism. Rămîne să vedem, în continuare, în ce direcţie vor putea evolua lucrurile. DANIEL DANTEŞ : Predomină confecţia de cuvinte, neînsufleţită, afectarea, teribilismul verbal, metaforic, cam de acest gen şi nivel . E dureroasă starea indefinită de foarte acum. Să facem ceva să copilărim ceasul tîrziu, prin cer fugim extazuri pe cai negri de scrum, amibe ne pîndesc din ochiul încă viu. Etc. Şi e păcat, pentru că versurile deschise, frumoase şi „cu miez“ nu lipsesc (iubind pînă la naufragiu pe insula aceasta de singe...), lăsîndu-ne regretul pentru drumul greşit, dar şi speranţa în regăsirea celui bun. SANTA ECATERINA : Aferim ! Felicitări pentru fler şi mulţumiri pentru firitiseli ! NICOLAE VALEANU : Rolul Mafaldei e uşurat de nivelul manuscriselor : versificări modeste (deşi, uneori, cursive, îndemînatice) ale unui bun — şi ahtiat — cititor de poezie, aflat totuşi la bariera diletantismului. MARIA STAN : Uşoare înfiorări, printre vechi (şi cam îngălbenite) „note de plată" sentimentale. Universul meu ? şi Mi-am împotmolit picioarele spun ceva mai muli şi mai bine, dar un fir de talent ipotetic nu se poate hrăni doar din amintiri şi resemnări. V. HANU : Lucrurile rămîn şi acum într-un unghi neprielnic, textele — parcă mai slabe decit cele anterioare — neizbutind să aprindă sensuri şi sugestii lirice din vorbele întocmite, altminteri, cu grijă şi sîrguinţă. Poate, altădată... JUPOAIE NISTOR IONEL : Singurul „sfat prietenesc“ pe care vi-l putem da este să renunţaţi la această imensă şi inutilă pierdere de timp. N-aveţi nici cea mai mică înzestrare pentru literatură şi e păcat să vă cheltuiţi energia, speranţele şi vremea în acest domeniu. încercaţi altceva, dăruiţi-vă altor preocupări şi pasiuni, poate veţi găsi-o pe cea care vi se potriveşte. Studiul, lectura sînt, bineînţeles, indispensabile oricui, mai ales dvs., om tînăr, care încă nu ştiţi să scrieţi corect nici măcar numele ţării (dvs. scrieţi Romanica, ceea ce e ruşinos !). DOINA GHEORGHE : Ar putea fi şi mai bine ; deocamdată, elanul liric pare reţinut, „programat“, ceea ce determină şi o cuminţenie a mijloacelor (vecină, uneori, cu banalitatea). Să mai vedem. INDEX 28 România literară