România literară, iulie-septembrie 1971 (Anul 4, nr. 27-40)
1971-07-22 / nr. 30
•. Scris şi datorie (Urmare din pagina 5) tendinţă literară potrivnică ei. Generalizând experienţele creaţiilor noastre valoroase, realiste, oglindind spiritul umanismului socialist, estetica şi critica marxistă combate asemenea concepţii antiumane, străine de viaţă. Ceea ce-i leagă, în secolul nostru, pe oamenii iubitori de pace şi dreptate din orice parte a lumii nu sînt distrugerea şi iraţionalismul, ci orientarea spre pace, progres şi victoria raţiunii. Teoriile literare moderniste, străine realităţilor socialiste, negînd dezvoltarea sănătoasă a vieţii, absolutizînd înstrăinarea omului, caută nu o dată să se sprijine pe argumentul că în zilele noastre lumea a devenit incognoscibilă, indefinibilă şi că se zbate în totalitatea ei în strînsoarea unui tragic pericol. Pericolul, la nivelul atins azi de dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, va exista într-adevăr atîta timp cît va exista imperialismul. Ideologii burgheziei, literaţii şi adepţii ei sînt însă dispuşi să uite că una e atitudinea omului pasiv şi aservit faţă de acest pericol, şi alta a celui ce luptă activ pentru ca mintea şi energia unită a omenirii să slujească nu distrugerea, ci transformarea revoluţionară a vieţii. N-am făcut decît să amintesc, în cele de mai sus, cîteva din acele concepţii greşite împotriva cărora critica — şi prin critică înţeleg efortul comun al scriitorilor şi criticilor — trebuie să lupte. Dar pentru aceasta e necesar să combatem printr-o muncă de zi cu zi, consecvent, fără concesii, încercările evazive nu o dată manifestate agresiv ale relativismului estetic, să combatem eclectismul, creaţiile lipsite de valoare, vulgarizarea sub o vorbărie sterilă a judecăţii de valoare şi snobismul pretenţios, ascunzînd o gîndire superficială. Unul dintre purtătorii de cuvînt ai esteticii burgheze de pe la începutul secolului nostru afirma că pentru artă, din cele douăzeci şi patru de ore ale unei zile numai cele opt ore rezervate odihnei şi distracţiei omului ar prezenta interes. Cîteva decenii mai tîrziu un urmaş al său l-a supralicitat şi n-a mai recunoscut ca interesante pentru artă decît cele opt ceasuri de somn, orientînd unilateral atenţia spre subconştient. în opoziţie cu aceasta, literatura noastră socialistă e literatura vieţii omului în totalitatea celor douăzeci şi patru de ore, în care portretul spiritual, ca şi al muncii, al realizărilor omului activ, lupărător, trebuie să ocupe un loc de frunte. Literatura nu devine într-adevăr novatoare decît dacă e capabilă să exprime noile relaţii, noile conflicte omeneşti desfăşurate în viaţa socială, noile fenomene ale universului de simţire şi gîndire. Dezvoltarea în continuare a acestei literaturi constituie o preocupare şi o responsabilitate comună pentru noi toţi cei ce, exprimîndu-ne în limba română, maghiară, germană saualtă limbă, ne-am înrudit aidoma pomilor crescuți din pămîntul nostru. Tabără de sculptură la Arad (Urmare din pagina 26) Aici devii mai comunicativ, ajungi să te cunoşti mai bine pe tine între ceilalţi, să-i descoperi pe ei aşa cum sunt, cu tot ce au bun şi rău, ajungi să-i apreciezi şi să-i respecţi. Tabăra te uneşte, încheagă prietenii, tămbină totuşi fiecare cu personalitatea lui. — ADINA ŢUCULESCU : Fără îndoială că într-o tabără se nasc tensiuni, se creează o anume stare de spirit ce poate să nu fie in favoarea lucrului. Pot lua naştere puncte de stop in gîndire şi în lucru. In schimb, ajungi să cunoşti oamenii şi poate să-i şi înţelegi. Tabăra ar trebui să însemne o gîndire unitară care să dea naştere la lucrări legate de locul anume ales, o concepţie comună în realizarea unui ansamblu de sculpturi monumentale (aşa cum aş fi dorit). — NICOLAE ROŞU : Plecasem încă de la Măgura cu ideea că s-ar putea realiza o lucrare de grup, păstrînd inevitabil trăsături uşor de recunoscut ale fiecăruia dintre noi. Și ideea asta am vrut s-o concretizăm la Arad. De ce n-am reuşit ? Poate fiindcă a lipsit un spirit organizatoric ferm care să ordoneze diversitatea ideilor, inerentă intr-o astfel de încercare. — MIHAI BUCULEI: Da, o astfel de lucrare de grup poate fi realizată. Și chiar dacă asta nu s-a întîmplat acum, deși e adevărat că la început o dorisem, prietenia, unitatea ce există acum între sculptori, o fac posibilă în viitor. Și, in fond, cele 12 lucrări nu dovedesc oare acest lucru ? — ADINA ŢUCULESCU : De fapt, în primele zile hotărîsem să facem o unică lucrare, un spaţiu-sculptură. Discutasem între noi şi în principiu căzusem de acord. Pe urmă au intervenit problemele organizatorice. Şi asta a fost rău. Cu siguranţă însă că o asemenea lucrare e posibilă. ILIANA AXINTE : Sunt convinsă că am fi putut lucra împreună la materializarea unei idei comune; chiar dacă ne deosebim conceptual, avem toţi un dat comun: dragostea pentru frumos. După experienţa Măgurei şi, acum, a Aradului, se poate afirma că o astfel de manifestare oferă posibilitatea descifrării preocupărilor etice şi estetice ale ultimelor promoţii de absolvenţi ai institutelor de artă plastică, posibilitatea descoperirii universului lor de idei, a felului de a gîndi şi munci într-un colectiv diferit de cel din clasele institutului. Utilitatea organizării în continuare a unor astfel de tabere este evidentă şi credem că forurile competente vor analiza şi posibilitatea iniţierii unor tabere de pictură (poate prin rotaţie cu cele de sculptură) în toate judeţele ţării. Ar fi un act de cultură care ar facilita o mai strînsă legătură spirituală între artişti şi public, dînd posibilitatea creării unor opere de artă legate de realităţile vii ale ţării noastre. 28 România literară Marin CRLIU Fără cuvinte Ioan Victor DRĂGAN! Fără cuvinte . . POSTA REDACŢIE! ^ E. NISTOR : în „Iarna“ şi „Nu-mi ştiţi ochii“ se simte un oarecare freamăt, dincolo de aerul naiv şi de candida fîstîceală a vorbelor. E, însă, prea devreme să tragem o concluzie. Reveniţi. N. SPIRIDONEANU : Compoziţii sîrguincioase, mijlocii, în care, uneori, prin insistentă „frecare“, vorbele iscă şi cîte un fum subţire. Dar e, totuşi, prea multă retorică şi convenţie, disproporţionat de multă, faţă de lungimea de undă a emisiei lirice. Poate, altădată. CIŞMIGIU SPERANŢA: încercări de început, şovăitoare încă, în marginea caietelor şcolare. „Tinereţe“, „Căutări", „Mozaic“, ,,Ora de taină“ tind să depăşească însă acest stadiu, îndreptăţindu-ne să aşteptăm o evoluţie promiţătoare. Mai trimiteţi. CORNELIA MARIA SAVIN : Pe lîngă confirmarea bunelor semne iniţiale, se manifestă cu oarecare insistenţă o aplecare tigrescă, de parafrază sterilă în dauna undei spontane, a jocului liber al emoţiei şi invenţiei. Ne-au plăcut mai mult „Carnet III“ şi „Oboseală“. Să vedem ce mai urmează. I. CODREANU : Jocuri grafice mai mult sau mai puţin epatante, dar lipsite de puterea transferului liric. Mai puţin trucată şi ostentativă, „Bazar“. Sînt totuşi unele semne fulgurante care s-ar putea constitui, în Viitor, în poezie adevărată. TITU SERDAR : Lucruri caligrafice, transparente (uneori, pînă la inconsistenţă), care au de-a face în mod cert cu poezia. Mai convingătoare ni s-au părut: „Regret“, „Moment“, ,,Cetate“, „Urmărire“, „Recrudescenţă“. Observaţiile din scrisoare, demne de interes, au fost aduse la cunoştinţa secţiei „Externe" a redacţiei. Reveniţi. PETRUŞ MATEI: Dificilă problemă ! E adevărat că între cele două texte (al dv. şi al lui D.) sînt unele similitudini (determinate, poate, chiar de tema comună ?). Dincolo, însă, de operaţia atit de improbabilă a prinderii orbului spre a-i scoate ochii, vă rămîne — dacă vreţi, totuşi, să vă rămînă ceva ! — satisfacţia ipotetică de a fi contribuit la apariţia unui poem bun (cel al lui D.), mai bun — cu mîna pe inimă ! — decît a izbutit să cristalizeze direct lunga dv. obsesie. Cît priveşte aceste texte ale dv. (primul ni s-a părut mai bun), ele ne dau veşti despre un condei destul de îndemânatic, mai ales (deocamdată !) pe o latură tehnic-meşteşugărească — şi nu numai atît (chiar dacă în filigran se poate desluşi heraldica barbiană !). Rămîne, deci, să obţinem prilejul de a avea sub ochi mai multe pagini de-ale dv., spre a ne lămuri mai bine. ANA : Aceleaşi notaţii graţioase, înfiorate (mai ales „Désire“, „în van"), dar poate că ar mai fi de făcut un pas şi încă unul, cît mai departe de diletantism. Aşteptăm. ANNA S. DAN : Justă şi profundă interpretarea lui „a insista“, după cum deosebit de oportună şi semnificativă invocarea „adagiului“ barbian (a nu se uita, însă, că e vorba de „sfînt trup şi hrană sieşi“ !, ceea ce implică un grad foarte înalt nu numai de apetit, dar şi de saturaţie de sine. Aveţi, aşadar, din ce să „rupeţi" ?). Acelaşi Index axiologic e nevoit să vă mărturisească o uşoară dezamăgire vizavi de textele frugale, firave, friabile (etc.) care însoţesc scrisoarea şi care sînt departe de a alcătui o adevărată hrană pentru un gurmand al poeziei. Rămînem, deci, în continuare, flamînzi, dar plini de speranţă ! G. STELU: Acelaşi meşteşug savant, exercitat, însă, într-un spaţiu parcă muzeal, cu un întreg arsenal simbolist, niţel obosit, niţel desuet, câteodată ajungînd la incandescenţă şi la un unghi contemporan, alteori eşuînd într-un dulce passeism („Carnaval“, „Floralii“ etc.). Vom încerca să reproducem ceva, dar, în cazul dv., cu atîtea antecedente şi „state de serviciu“, poate că intervenţia decisivă i-ar reveni mai degrabă editurii „Minerva“. Vă sugerăm să încercaţi în acest sens. MONICA ISAC : „Cîntec trist“, „Cîntec alb“, „Sorow“, „Blues", fiecare cu un mic susur liric, dar destul de mic pentru a nu putea fi considerat un progres faţă de încercările din anii trecuţi, promisiuni rămase în stadiul de promisiuni. Un punct de sprijin, un catalizator, o picătură corozivă, care să determine un proces de precipitare, ieşirea din tulbure şi vag inconsistent, un plus de pregnanţă — iată gîndurile care ne stăpînesc în faţa manuscriselor dv. Să vedem ce va mai fi. MARIAN CONSTANTINESCU : Activitate grafică, exterioară, simulînd poezia, în împerecheri de vorbe șocante, aberante, fără ecou. Divină calcă clipa în ghimpii ceţei sure, sau : Mi s-a lipit de buze o frunză de vis hăituit, sau : Aşa cum bărcile se răstignesc în zodii cu buzele crăpate pe meninge etc. etc., cîteva citate, la întîmplare, dintr-un neinspirat, inert, delir lexical fără ieşire. Doar în „Nunţile primei rătăciri“, pare să adie ceva, dacă nu chiar spre poezie, măcar spre coerenţă. Rămîne de văzut. Observaţiile cu privire la „poştă“ sînt pure erijări neavenite, rezultate probabil dintr-o confuzie (la noi, după cum ştie toată lumea care urmăreşte această rubrică, nu există un răspuns colectiv — tip „Nu încă“). ŞERIFA : Pînă una-alta, lucrul cel mai interesant din mesajul dv. sínt — cum ziceţi — „coordonatele“ personale : temperament melancolico-sanguin, ochi verzi, inălţimea 1,44, vîrsta 22 de ani. Cum se vede, date nu tocmai compatibile cu înspăimîntătorul dv. pseudonim (deşi, dintr-un temperament care izbuteşte să îmbine atît de paradoxal melancolia cu... „setea de singe", nu se ştie niciodată ce poate ieşi !). Din păcate, cu riscul oricăror represalii poliţieneşti care ne-ar paşte, trebuie să vă spunem că versurile trimise sînt destul de slabe şi stîngace ; ele par scrise mai degrabă cu „Coltul“, decît cu condeiul, iar unele metafore (nu lipsite de amuzament — să fim drepţi !), ca de pildă firul subţire şi creţ al destinului, aduc ceva din damful specific al unui veritabil „saloon“. Cam asta ar fi, deocamdată. In aşteptarea unei reveniri cu ochii (într-adevăr) verzi şi mai degrabă pe latura melancolică, vă adresăm cordial tradiţionalul „so long“ !