România literară, octombrie-decembrie 1980 (Anul 13, nr. 40-52)

1980-10-02 / nr. 40

VOCILE REALITĂŢII FARA a fi o reflectare mecanică a realităţii, literatura începe şi sfîrşeşte un real , absorbindu-l şi deopotrivă integrindu-i-se, printr-o relaţie complexă şi dinamică, de natură să-i asigure existenţa, viabilitatea şi valoarea. C­înd această relaţie este ruptă, stinjenită sau deformată, între literatură şi realitate se naşte o distanţă care ste­rilizează şi chiar falsifică universul creaţiei, îl sărăceşte şi inevitabil îl duce spre dispariţie, aşa cum extragerea unei plante din solul care o hrăneşte (şi, pe care şi ea, în felul ei, îl fertilizează) o duce la uscare şi la pieire. Forţa literaturii române contemporane, vitalitatea­­pro­zei, a poeziei, a dramaturgiei şi a criticii noastre de as­tăzi exprimă­mn chipul Cel m­ai elocvent forţa şi vitali­tatea realităţilor prezentului, ale cărei voci răsună puter­nic, printr-o specifică reverberaţie, în spaţiul creaţiei literare actuale. Şi dacă înfăţişarea ţării întregi s-a schim­bat hotărită, in perioada de după război, a revoluţiei şi a construcţiei socialiste, accelerarea şi intensificarea efor­turilor şi realizărilor a dobîndit in ultimii cincisprezece­­ani proporţii fără precedent. Evoluţia literaturii s-a des­făşurat intr-un mod analog. Oricîte rezerve am avea, oricite motive de insatisfacţie ne-ar produce o carte sau alta, este incontestabil că literatura din ultimul deceniu şi jumătate desemnează, un ansamblu şi nu doar prin creaţiile de virf, o epocă de creaţie majoră, substanţială şi profundă, una din marile epoci de creaţie ale culturii noastre văzute în desfăşurarea ei istorică. O mai bună cunoaştere, şi mai aprofundată, a valorilor artistice şi li­terare ale prezentului, în diversitatea lor, în bogăţia semnificaţiilor şi a riguroasei lor arhitecturi se impune ca o atitudine necesară, determinată de însăşi realitatea fecundă a împlinirilor. Aşa cum este­ necesară o mai bună cunoaştere şi mai aprofundată a înseşi realităţilor vieţii contemporane, a prezentului socialist al patriei. Recentele vizite de lucru ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu în judeţele Bacău şi Neamţ au prilejuit nu numai un amplu, fructuos şi viu dialog cu oamenii muncii de pe aceste meleaguri aureo­late de prestigiul unei istorii milenare, dar şi un adevărat tur de orizont asupra rezultatelor obţinute în procesul de modernizare şi dezvoltare a tuturor domeniilor vieţii. A fost, această trecere in revistă, o veritabilă şi specta­culoasă punere in valoare a marilor înfăptuiri care con­stituie structura de rezistenţă a prezentului. Locuri unde altădată nu se întîmpla nimic, mocnind sub cenuşa unor visuri ofilite, teritorii intrate în literatură sub forma ima­ginilor înapoierii, ale stagnării, ale provincialismului me­diocru, ale lipsei de orizont, ale sufocării elanurilor au devenit, iată, centre urbane puternice, viguroase citadele ale unei industrii avansate şi in plin avînt, moderne aşe­zări unde învăţămîntul, cercetarea, cultura şi arta înfloresc. Pulsează astăzi, in aceste locuri, o viaţă trepidantă, oa­menii de aici ştiu şi au dovedit-o că pot înfăptui ceea ce vor. Şi înfăptuiesc mult şi temeinic, dînd un sens activ tradiţiilor istorice. Referindu-se la acordarea unei înalte distincţii, cu prilejul aniversării a 2000 de ani de exis­tenţă a vechii Petrodave, municipiului Piatra Neamţ, tovarăşul Nicolae Ceauşescu sublinia tocmai această im­portanţă a prezentului : „Acordarea acestei distincţii este prilejuită — e adevărat — de aniversarea a 2000 de ani a vechii localităţi Petrodava, dar ea este, mai cu seamă, o apreciere a activităţii şi realizărilor de astăzi ale mun­citorilor, intelectualilor şi tuturor oamenilor muncii din Piatra Neamţ, care aduc o contribuţie însemnată la dez­voltarea generală a patriei noastre“. o dezvoltare — care nu este doar economică, ci şi so­cială, culturală, spirituală. In vastul timp al construcţiei­­socialiste omul este implicat deopotrivă ca­ factor de ac­ţiune şi ca mobil al acţiunii ; nu se construiesc doar uzine, combinate, întreprinderi şi laboratoare, ci se con­struieşte, practic, o nouă societate. Se schimbă mentali­tăţile şi psihologiile, individuale şi de grup, se modifică obişnuinţele , necesităţile vieţii devin altele, aspiraţiile şi năzuinţele nu au cum să rămînă aceleaşi ; nu mai pu­ţin se transformă îndatoririle şi responsabilităţile. După cum, în cadrul acestui proces complex, apar şi deprinderi negative noi, se ivesc moravuri şi practici care, fiind în contradicţie cu sensul general de evoluţie, nu sunt totuşi în afara realităţilor contemporane, chiar dacă moral se află la periferia lor. A te ignora înseamnă a nu ţine sea­ma de realitate, înseamnă, totodată, a intîrzia semnalarea şi soluţionarea lor. Literatura autentic realistă şi anga­jată intru împlinirea marilor idealuri ale socialismului nu poate face abstracţie nici de asemenea fenomene, mai mult, poate contribui în mod specific la investigarea lor atentă — şi o face, prin cele mai bune romane şi piese de teatru de actualitate şi despre actualitate, în virtutea fundamentalei sale meniri, aceea de a fi deschisă şi re­ceptivă la vocile realităţii. O realitate dinamică, in plină evoluţie, aspirînd la dezvoltare şi perfecţionare în toate planurile vieţii. /ror ■uBBunusam In acest numar, desene de Mihu Vulcanescu „România literara" Proletari din toate ţările, uniți*va I România literară - fi­l­r % # Anul XIII, nr. 40, joi 2 octombrie 1980 — 1—M■BBH9 T PETRODAVA — 2000 ■ DINTR-UN balcon al municipiului Piatra Neamţ, tovarăşul Nicolae Ceauşescu ne-a dus cu gîndul in istoria de milenii a ţârii, către acel important centru de locuiri geto-dacică de la răsărit de Carpaţi, numit Petrodava, înscris de marele geograf al vechii lumi Claudius Ptole­maeus in secolul al doilea al erei noastre printre cele mai însemnate oraşe din Dacia : Buconium, Docidava, Po­­rolissum, Arcobadava, Triphulum, Patridava, Carsidava. To­tul ca un poem, totul ritmînd şi nimind, geografie ce măr­turiseşte, cum zicea Asachi, de o Dacie alpestră in Mol­dova, „din gios din Tîrgu Petrei şi anume locul numit Cetăţue", „ce mai nainte informa o insulă, congiurată de două ramuri a Bistriţei" unde încă „se găsesc fărămituri de cărămizi vechi şi oase­­ care semne vederează că ar fi fost în vechime o zidire". Cărămida s-a rostogolit şi din urmă a ajuns-o arheologul şi ne-a spus că, ase­menea unei cărţi, ea conţine în file dese şi nedespărţite o viaţă a unui popor ce s-a impus în lume cu toată robus­teţea. Cărămida e din piatră şi, cum scria Iorga: „Poate că «Cetatea de piatră», vechiul nume al Pietrei de astăzi, vine de la această clădire de lespezi abia sfărîmate", iar Vasile Pârvan întăreşte : „Petrodava - actualul Piatra Neamţ — este aşezată de Ptolemaeus in Moldova centrală de la Valea Siretului", urmind apoi studii dintre cele mai aplicate făcute de Radu Vulpe, Constantin Mătasă, Ha­drian Daicoviciu, Nicolae Gustav, cel care ne-a descris palatul lui Dicomes de la Bi­ca Doamnei (şi numele şi locurile par a fi, cu adevărat, dintr-un „picior de plai" !). Şi iată, mai departe, cum acest rege Dicomes, urmaş al lui Burebista amintit de Plutarh, Dicomes cel care a intrat in legendă prin ajutorul dat lui Marcus Antonius, „regele geților, Dicomes, care ii făgăduise că-l va ajuta cu ar­mată numeroasă", armată care chiar a luptat alături de legiunile lui Antonius la Actium in anul 31 înaintea erei noastre, fapt descris in istoria sa de Dio Cassius, lată, deci, cum acest rege Dicomes ridică o puternică fortificaţie sub munţi, la Piatra Neamţ, în aşa fel incit dava sa de piaţ­ă se apropie,­in dezvăluirile cercetătorilor, de zidurile şi sanctuarele dinlăuntrul arcului carpatic, unde se afla cen­trul puterii dacice. Se spune chiar că Bitca Doamnei îm­preună cu Cozla şi Calu-Piatra Şoimului (nume, iarăşi, fascinante !) alcătuiau un sistem strategic întrutotul ase­mănător în concepţie cu marile cetăţi din Munţii Orăştiei in frunte cu strălucitoarea Sarmizegetusa. E, astfel, Petro­dava, o vatră strămoşească, un prim poem in piatră al Cîntării de azi a României noastre. Străvechea cetate de piatră — cu dulce atmosferă montană, cu ecouri prelungi de istorie antică şi medievală, unde glasul şi simţirea marelui voievod Ştefan, unde umbrele lui Alexandru cel Bun, ale lui Petru Rareş şi Lăpuşneanu au rămas în bronzul clopo­telor şi în pietrele roase de timp ale unor zidiri de demult — îşi are astăzi nume nou intrat pe deplin în procesul ge­neral al reînnoirii întregii noastre ţări. Petrodava - Piatra Neamţ I Un pridvor din care tovarăşul Nicolae Ceauşescu s-a adresat, în recenta sa vizită de lucru, întregii naţiuni române, chemîrnd-o la o participare tot mai intensă pentru a ctitori, în vechile noastre vetre, noile cetăţi, rod al civilizaţiei moderne, socialiste. Vasile Boran Săptămînal editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România PERMANENŢELE POEZIEI ROMÂNEŞTI (Paginile 12—13)

Next