România literară, iulie-septembrie 1982 (Anul 15, nr. 27-40)

1982-07-01 / nr. 27

ÎN MARELE FORUM AL EDUCAŢIEI POLITICE ŞI CULTURII SOCIALISTE ti M&enjj. M VniasififtStEUL v Necesităţi şi perspective P­RIVITĂ în aspectele şi în im­plicaţiile concrete sau, alteori, desemnată ca atare în generalitatea sa, formulată direct ori numai subinţeleasă, principala tema a lu­crărilor şi a dezbaterilor celui de al ll-lea Congres al educaţiei politice şi al culturii socialiste o consti­tuie nevoia de a se asigura o calitate nouă a actu­lui de cultură, în concordanţă cu starea actuală a societăţii româneşti, cu aspiraţiile şi perspectivele sale. Este o temă impusă de viaţă şi de realitate, de însăşi evoluţia de pînâ acum a culturii româneşti contemporane. Fiind incontestabil că în anii revoluţiei socialiste in cultura românească au avut loc transformări struc­turale, ce au modificat-o în profunzime şi i-au con­ferit un relief şi o alcătuire specifice, trebuie să re­marcăm totodată că pe întreaga durată a perioadei postbelice s-a manifestat în chip pregnant şi nece­sitatea de a se renunţa la forme, conţinuturi şi pro­cedee devenite anacronice în virtutea legităţilor dialectice ale înaintării şi ale progresului. Desigur, nu în fiecare moment cu aceeaşi intensitate şi la aceleaşi proporţii, după cum ar fi o naivitate sâ ne închipuim că nu au fost necesare grele eforturi pen­tru îndepărtarea a ceea ce se dovedise perimat. Ast­fel, epoca marcată în istoria contemporană a Româ­niei de Congresul al IX-lea al P.C.R. înseamnă, pen­tru evoluţia noastră culturală, o veritabilă restructu­rare, petrecută în toate planurile şi la dimensiuni caracteristice intrării intr-o fază istorică distinctă. Dacă însă despre semnificaţiile şi caracteristicile acestui moment de vitală importanţă pentru viaţa întregii societăţi româneşti s-a discutat cu aplicaţie şi pătrundere atît la nivel principial cît şi prin ra­portări la diferitele domenii şi sectoare ale existenţei noastre sociale, economice şi politice, a atras mai puţin atenţia faptul câ, în realitate, atunci a înce­put un nou curs de dezvoltare istorică, altfel spus, că este vorba de un moment iniţial, nu de un punct terminus. Dimpotrivă, astăzi avem perspectiva nece­sară pentru a constata că întreaga perioadă de după Congresul al IX-lea al P.C.R. este una din transfor­mări adinei şi într-un ritm progresiv accelerat , iar cultura nu a rămas in afara acestui proces, în nici unul din planurile sale. Cum însă evoluţia nu se con­fundă cu progresul, nevoia unei calităţi noi a actu­lui de cultură reprezintă expresia cea mai deplină a permanentei confruntări dintre schimbare şi dez­voltare; şi este, în fond, rezultatul evaluării şi deo­potrivă al prospectării; de aceea ne apare, aşa cum s-a vădit la recentul Congres al educaţiei poli­tice şi al culturii socialiste, ca un imperativ, SUB aspect literar, necesitatea dobindirii unei ca­lităţi noi se resimte în primul rînd, după opinia noas­tră, în plan teoretic şi metodologic. Stimulată de cli­matul creat după Congresul al IX-lea al P.C.R., crea­ţia literară contemporană a cunoscut o dezvoltare fără precedent, atît in raport cu epoca imediat anterioară, cît şi în comparaţie cu toate celelalte perioade din istoria literaturii noastre. De asemenea, activitatea istorico-literarâ — în ambele laturi, de cercetare a literaturii trecutului şi de reeditare a celor mai va­loroase opere şi a celor mai importanţi autori — a înregistrat un progres considerabil, depăşindu-se cu mult tot ceea ce se realizase pînâ atunci în ţara noastră. In schimb, teoria şi metodologia literară, în ciuda unor notabile încercări individuale, a rămas în multe privinţe în urma realităţii literare constituite de creaţia contemporană şi totodată de prezenţa în actualitate a operelor clasice. Astfel, conceptele şi noţiunile frecvent întrebuinţate aparţin fie unui mo­ment al gîndirii noastre literare demult depăşit, fie însuşirii, cam la întimplare şi dizarmonie, a unor procedee şi tehnici de analiză mai mult sau mai puţin verificate de plan european, a căror pre­zenţă capătă deseori un caracter ostentativ. Rezul­tatul acestei îmbinări de anacronism şi de superficia­lă înnoire îl constituie insuficienta valorificare a lite­raturii prezentului şi nu mai puţin a „moştenirii li­terare". Greoaia, rudimentara terminologie literară din epoca anterioară Congresului al IX-lea al P.C.R. continuă să fie utilizată, şi nu doar sporadic, în comen­tarea creaţiilor contemporane, deşi acestea nu mai au nimic în comun cu sălcia, inautentica producţie literară din anii '50. Lipsite de supleţe, incapabile să desemneze cu exactitate noul literaturii române de astăzi, vechile stereotipii şi banalităţile strigace de altădată sînt încă folosite în mod curent, unifor­­mizînd, prin inadecvare, bogata, diversa, originala creaţie literară contemporană. Totodată, ca o reac­ţie superficială, epidermică, faţă de această îm­prejurare, se constată adesea că încercările de în­noire se reduc la adoptarea de termeni pe cît de rebarbativi în sine pe atît de puţin eficienţi anali­tic şi interpretativ. Somnolenţa clişeelor uzate în­­tîlneşte astfel beţia unui pseudo-limbaj pseudo­­tehnicizat! Acestea sunt, de bună-seamă, aspectele­­excesive; dar cum în cele mai bune, mai substan­ţiale lucrări ce implică prezenţa unei concepţii litera­re regăsim, de fapt, cu modificări ce nu sunt esenţiale, ideile şi criteriile criticii interbelice, socotim că este momentul de a se încerca o definire sistematică şi coerentă a unei teorii şi metodologii literare pro­prii atît timpului nostru cît şi creaţiei literare româ­neşti de azi. Literatura noastră contemporană nu numai ca o îngăduie, dar, credem, o solicită, cu îndreptăţirea complexei sale realităţi. Nu-i putem reliefa originalitatea şi dimensiunile, valoarea şi for­mele, cită vreme folosim instrumente de cercetare imperfecte, unele aparţinînd altor epoci, altele pri­mitive sau preluate lâutareşte! Fiindcă, la urma urmelor, există o mare distanţă între nivelul actual al gîndirii social-politice româneşti unde au fost puse in discuţie noţiuni consacrate ale istoriei filosofiei marxiste, precum aceea de „dictatură a proletaria­tului”, şi nivelul unei părţi a gîndirii noastre literare, unde sînt folosite din inerţie formulări şi concepte ce nu mai spun nimic despre realitatea artistică la care se raportează, mai mult chiar,­ o deformează proiectînd asupra ei o terminologie procustiană. Pornind de la necesitatea unei calităţi noi în cul­tură se ajunge astfel, în plan literar, la perspectiva înnoitoare a progresului ideilor, reprezentărilor şi gîndirii despre literatură. Iar punctul de sprijin al unei concepţii literare coerente, fundamentată în raport de tradiţiile cele mai bune ale ideologiei literare româneşti şi de spiritul propriu epocii şi lumii noastre, nu poate fi altul decit însăşi creaţia literară contemporană din România. „Putem spune câ literatura noastră a atins un nivel înalt" — această apreciere a secretarului general al partidului, făcută în Expunerea la ple­nara lărgită a Comitetului Central al Partidului Co­munist Român, reprezintă, de fapt, un îndemn la mai buna cunoaştere şi mai buna valorificare a scrisului artistic românesc de azi. Mircea Iorgulescu ­ __________________g |­­ Puternicul imbold |P­ENTRU orice expediţie, pentru orice ac­­ţiune temerară care are menirea de a atinge un ţel măreţ, se pregătesc pe versantele abrupte şi greu de escaladat staţii de alimentare. De la ele se iau —­in­tre etape — forţe noi pentru drumul ce urmează a fi parcurs, mobilizindu-se potenţialul uman şi potenţialul spiritual al ce­lor porniţi in marea cucerire. In Sala polivalentă, la cel de-al ll-lea Congres al educaţiei politice şi culturii socialiste, ne-am aflat la una din etapele foarte avansate ale marii expediţii a poporului nostru, spre ţintă. M-am simţit intre cei 6 000 de delegaţi o participantă activă la strălucitul marş pe care-l face ţara noastră pentru dezvoltarea societăţii româneşti, pentru afirmarea largă a marilor valori morale şi spirituale ale orînduirii noastre. Ascultind cuvintul de salut rostit de tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, m-am simţit mindră că sint femeie, in rindul milioanelor şi milioanelor de femei din ţara noastră care şi-au cucerit drepturi depline in viaţa so­­cial-politică a ţării. Cuvintarea de salut ţinută de tovarăşa Elena Ceauşescu conţine un program clar, realist, străbătut de elan revolu­ţionar. Un îndreptar al continuării marelui proces construc­tiv in care este angajată întreaga fără. Cuvintul său la acest important forum a răspuns cu o meticulozitate de om de ştiinţă cu un spirit de organizare a ideilor, cu o claritate de cristal obiectivelor ce trebuie înfăptuite in continuarea drumului pe care ne aflăm. Cuvintul său a înfăţişat — ca pe o hartă de lucru — programul ce trebuie urmat pentru a se inălţa mai sus zidurile edificiului pe care-l ridicăm, să-l consolidăm pe principii limpezi şi îndrăzneţe. In cuvintul tovarăşei Elena Ceauşescu, străbătut de inte­resul suprem pentru dezvoltarea etapei următoare, nu s-a uitat nici o verigă a întregului plan ce trebuie urmat. Nici un sector din vasta acţiune şi viaţă a poporului n-a fost eludat. S-au trasat căi de pornire înainte spre etapa urmă­toare, superioară, spre înaltele culmi de civilizaţie şi pro­gres, spre comunism. Am aşteptat cu ardoare acest Congres, noi creatorii de artă ca şi întregul popor. Congresul este un imbold in munca noastră care se face cu elan, cu încrederea ce ne-o acordă partidul şi prin el cititorii noştri, fapt care ne deschide larg aripile inspiraţiei, spre cucerirea unor spaţii mai îndrăzneţe, pătrunşi de justeţea şi necesitatea creaţiei noastre. In cuvintul său, tovarăşa Elena Ceauşescu a subliniat ne­cesitatea cultivării doinei, baladei, arta cusăturii, a cera­micii, creaţii de bază ale spiritualităţii şi dăinuirii noastre pe pămîntul scump al patriei, testimoniu­ al perenităţii noastre. Ceea ce trebuie să menţionez cu o însufleţită emoţie este îndemnul secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a face cunoscută istoria neamului nostru. Să înveţe tineretul că pămîntul pe care trăieşte acum e un pă­­mint stropit de sîngele străbunilor noştri, virtuţile acestor străbuni, vitejia lor, dirzenia lor, să se pătrundă de ele, să le pună in slujba idealurilor măreţe ale vremurilor noastre. De asemenea, e minunat îndemnul de a da o şi mai mare atenţie studierii limbii româneşti în şcoli, pentru a ne putea exprima frumos, avîntat, limpede şi plini de dulceaţa for­ţei şi culorii pe care o deţine graiul nostru, puţind să vehi­culăm cu el ideile cele mai avansate. Am plecat de la Congres cu sentimentul unei îmbogăţiri sufleteşti şi de conştiinţă. Recomandările, îndemnurile, perspectiva noii etape ce trebuie desăvîrşită im­i măresc obligaţia de scriitoare de a nu osteni nn a duce la capăt epopeea Ardealului, a Vlașinilor mei, istoria neamului din care mă trag. Ioana Postelnicu România literară 3

Next