România literară, ianuarie-martie 1984 (Anul 17, nr. 1-13)

1984-01-05 / nr. 1

Proletari din toate ţările, uniţi-vă România literară Luminosul Mesaj CÎND trecem de la un an la altul, vremea pare să înge­măneze ceea ce a fost cu ceea ce va fi. Anii se leagă precum apele cu izvoare niciodată secate. Ape ce curg mereu. Dar există o Clipă pe care, chiar dacă n-ai cum s-o opreşti, cuprinde în ea vraja care te face să poţi privi simultan în urmă şi înainte. O Clipă de bilanţ. O Clipă strălucitoare ca un poem din care ţîşnesc, ascultîn­­du-l, lumini spre viitor. E Clipa Mesajului la hotarul dintre ani. E Momentul in care Preşedintele ţării, tova­răşul Nicolae Ceauşescu, se adresează întregului nostru popor şi, totodată, întregii lumi. Este Clipa care ne spune că drumul de mîine nu se croieşte de la sine ci vine, tot­deauna, din cel vechi, dar drumul acesta şi-a dobîndit, neîndoielnic, o cadenţă, un ritm: cel al noii noastre socie­tăţi socialiste multilateral dezvoltate. Trece el, uneori, drumul, şi prin locuri uscate de secetă sau de bătaia vân­tului crizelor economice care încă mai bîntuie prin lume. Dar imaginea lui caracteristică este aceea a împlinirilor dorite de întregul nostru popor: o continuă ridicare a ca­lităţii vieţii oamenilor muncii de pe cuprinsul României. Cronica unui an înseamnă o infinitate de evenimente. Fiecare cu importanţa pe care timpul le-a dăruit-o. Dar cum ar putea fi văzută ea sintetic ? în Mesaj, Preşedintele Republicii Socialiste România arată că anul pe care l-am încheiat, 1983, a însemnat pentru poporul român un an de muncă eroică, de importante izbînzi şi înfăptuiri. Anul in care s-au realizat semnificative ritmuri de creştere în multe ramuri ale economiei. Anul în care a început şi apli­carea, pentru oamenii muncii, a unui spor de retribuţii demn de subliniat. Totodată, 1983 a fost şi anul în care s-au elaborat programe temeinice pentru viitor, vizînd dezvoltarea pe mai departe a industriei şi agriculturii, precum şi continua îmbunătăţire a căilor educaţionale de formare a omului nou. Tablou elocvent al strădaniilor de a urca mai sus, de a face patria mai prosperă, 1983 a fost un an ce s-a înscris sub semnul hotărîrii neabătute a clasei muncitoare, a ţărănimii, a intelectualităţii, a între­gului popor strîns unit in jurul partidului, al secreta­rului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a în­deplini prevederile Congresului al XII-lea şi Conferinţei Naţionale ale partidului. Ne-am despărţit, aşadar, de 1983 cu satisfacţia unor împliniri ce se adaugă mereu la zes­trea ţării. Dar, am spune că nu ne-am despărţit ci, mai degrabă, i-am luat chipul cu noi alăturîndu-i anilor ce vin. Fiindcă 1983 a fost un an al creşterii produsului social şi a venitului naţional, al progresului în atîtea dintre domeniile noastre de activitate. Iar în aceste împliniri ne regăsim toţi cei ce trăim şi muncim în România so­cialistă, vîrstnici şi tineri, femei şi bărbaţi, fără deosebire de naţionalitate, cu faptele şi gîndurile noastre, cu proiec­tele, năzuinţele şi idealurile noastre. Se leagă, deci, anii între ei, prefigurînd tot mai clar viitorul comunist al patriei. Şi iată-ne în anul 1984, cel de-al patrulea al actualului cincinal. Anul supranumit Anul 40, adică anul in care vom aniversa patru decenii de la memorabilul eveniment al începutului revoluţiei de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperia­­listă pregătită şi condusă de Partidul Comunist Român. Anul 1984 va fi, totodată, şi anul celui de al XIII-lea Congres al partidului, precum şi anul în care vom săr­bători un deceniu de la alegerea primului preşedinte al României, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Momente istorice din viaţa noastră care unesc, într-o fericită sinteză, tre­cutul, prezentul şi viitorul. 23 August 1944 înseamnă un act de demnitate naţională. Alegerea in fruntea ţării a celui mai iubit fiu al ei înseamnă asigurarea întăririi con­tinue a acestei demnităţi naţionale. Cel de al XIII-lea Congres înseamnă trasarea, în marele forum al partidului, a drumului patriei în următoarea perioadă de cinci ani. Perioadă esenţială pentru dezvoltarea forţelor de produc­ţie, avîntul ştiinţei, învăţămîntului, artelor şi culturii, perfecţionarea relaţiilor sociale, a procesului de educare şi formare la noi parametri a constructorilor socialismului şi comunismului in România. Se leagă intre ei anii precum spicele in snop, iar snopii în marile stoguri ale griului nostru românesc — boabele de aur cu care ne-am urat sănătate şi fericire. Boabele de aur cu care ne-am urat ginduri şi fapte pentru o con­tinuă rodire şi frumuseţe omenească, pentru noi înfăptuiri luminoase și pentru pace pe întregul pămînt. CdCd*) Vasile Băran OMAGIU FEMEII ROMÂNE (Paginile 3, 12—13, 24) Semnele timpului­ ­""­LEGE mai presus de toate, a hărniciei şi a muncii, şi o credinţă mai presus, în pacea ţării şi a lumii, în bucuria împărtăşirii din roadele pămîntului, şi un îndemn, să fie casa omului casă, şi vrednicia lui de laudă, şi cinstea cinste şi sănă­tatea sănătate ; i-am auzit, pe uliţi, prin ogrăzi, în casele primitoare ori în inima oraşului, i-am întîm­­pinat cu sufletul împodobit de ninsori aşteptate, i-am aşteptat cu spicul griului şi cu floarea vinului pe masă, ca un vremuri de mai demult, întotdeau­na de mai demult, cu cît mai trecem un prag şi mai rostim o urare. Copiii ţării şi podoabele brazilor, în ultima în­serare a unei foi de calendar, ne-au arătat încă o dată semnele timpului, faţa de bucurie şi de spe­ranţă, şi faţa de nelinişte şi de teamă, în ceea ce vom întîmpina în multele şi prea adevăratele în­cercări ale omenirii, l-au auzit şi i-au înţeles oa­menii pămîntului şi cei ai focului, în noaptea lău­­dării belşugului şi în locurile muncii neîntrerupte, parcă o pregătire fără seamăn pentru o lucrare cum nu s-a mai văzut se cerea povestită atunci, neapărat, atunci, ca pe vremea lui bădica Traian de acum un an, cu aceleaşi îndemnuri de tragere a brazdei şi de pornire prin împărăţia bucatelor. Ţară a munţilor cu păduri înzăpezite, a dealu­rilor în unduire şi a cîmpiilor clătinate de europe­nele verii, ce­ binecuvîntate ceasuri s-au ales, şi ce soli ai gîndului şi ai sufletului tău, să spună­ rîn­­durilor de oameni ceea ce rămîne peste schimbă­rile­­veacului, ceea ce se întoarce la noi înşine cu mai multă iubire şi mai aşteptată împăcare, să ne deie putere şi încredere, în înţelegerea scopurilor şi în rostul uneltelor noastre. Parcă meşteri mari se arătau în cuvintul de urare şi de laudă, să ne aducă aminte de preţul cel scump al zidirii. Parcă părinţii neamului le-au deschis încă o dată porţi­le şi i-au primit după datină cu cele cuvenite. La ei ne gîndeam şi la ceea ce noi înşine sîntem, în faţa marilor îndatoriri şi răspunderi, arătate atunci prin ritualul în măştile căruia se lămuresc multip­lele înfăţişări ale vieţii. Acum s-au retras toate acele solii, într-un tărîm al fiinţei care ne leagă şi ne luminează ceasurile fiecărei zile. Semnele timpului n-au întîrziat să se arate în adevărata lor înfăţişare, cum au fost po­menite,­in ţară şi în lume, semnele vieţii şi ale edi­ficării, şi semnele ameninţării şi ale distrugerii, care ne aşează cu faţa spre un an în care istoria înclină acul aceluiaşi cîntar în cumpănirea căruia se hotărăşte soarta omenirii. lată de ce urările nou­lui an le-am însoţit atunci, între măşti şi podoabe, cu înţelesurile grave pe care le-am desprins din cuvîntul de îmbărbătare şi de credinţă în idealul păcii, în căile apărării ei, pe care Preşedintele ţă­rii l-a rostit cu autoritatea răspunderii supreme. Un sentiment al solidarităţii şi al participării în munca fără odihnă a poporului român, în iubirea de patrie şi de pace să ne însoţească în neolibosita urare a muncii şi a creaţiei noastre ! Ion Horea

Next