România literară, octombrie-decembrie 1987 (Anul 20, nr. 40-52)
1987-10-01 / nr. 40
Proletari din toateârile, uniţi-va Anul XX, nr. 40, joi 1 octombrie 1987 România literară Septeminal editat dv. Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România LITERATURA şi VIAJA SOCIALĂ Raporturile atît de complexe şi cu atit de numeroase implicaţii dintre literatură şi viaţa socială se modifică inevitabil odată cu evoluţia societăţii, dar nu fără a se păstra, chiar dacă metamorfozate, anume trăsături mai generale cu caracter de permanenţă ce sunt proprii culturii şi istoriei fiecărui popor. Aflate sub semnul militantismului social şi naţional, începuturile literaturii române moderne au configurat un tipar formativ a cărui existenţă poate fi urmărită de-a lungul timpului pînă în prezent, desigur că intr-o varietate de forme ea însăşi semnificativă. Ceea ce mai tîrziu avea să se numească „tendinţă“, dînd naştere cunoscutelor dezbateri şi confruntări teoretice de la sfîrşitul veacului trecut, iar mai apoi — şi pînă in zilele noastre — avea să se cheme „atitudine“, a constituit atunci, în zorii literaturii naţionale, raţiunea însăşi a gestului creator, înţeles în primul rînd ca manifestare spirituală exponenţială, întreţinută, stimulată şi de răsunetul uneori extraordinar pe care îl aveau în viaţa colectivităţii scrierile şi acţiunile lor publice, o înaltă şi vibrantă conştiinţă a reprezentativităţii a însufleţit pe scriitorii acelei epoci, care şi în plan istoric a fost una de mare avînt şi de glorioase înfăptuiri (Revoluţia de la 1848, Unirea din 1859). Asumată apoi în consonanţă cu priorităţile şi cu noua înfăţişare a societăţii româneşti, aflată în plin şi rapid proces de modernizare a structurilor şi de realizare a unor vechi deziderate istorice (Independenţa, făurirea statului naţional român unitar), această conştiinţă a reprezentativităţii s-a exprimat plenar şi specific în creaţia literară majoră din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, configurîndu-se astfel epoca marilor clasici — dovada elocventă, deplin convingătoare, a strălucitelor posibilităţi creatoare ale poporului nostru. Năzuinţa către opere monumentale şi profunde, capabile să ilustreze vitalitatea spiritului creator naţional, reprezintă pe această treaptă istorică o continuare a spiritului combativ al începuturilor, fiind vorba de un veritabil militantism al creaţiei, întrupat în literatura de după realizarea marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. În anii socialismului, şi îndeosebi după Congresul al IX-lea al partidului, odată cu depăşirea îngustimilor concepţiei dogmatice despre rolul literaturii în viaţa socială, se înregistrează prezenţa a două noi concepte, adînc specifice desfăşurării vastului proces revoluţionar care a transformat radical socie-* tatea românească : angajare şi responsabilitate. Cel dintîi marchează participarea scriitorilor la cursul nou al istoriei ţării, ataşamentul lor la munca şi eforturile poporului, strădania de a crea opere situate la tensiunea înaltă a actualităţii. Responsabilitatea priveşte sensul însuşi al angajării şi implică manifestarea etică şi spirituală a creatorului, om al cetăţii, pătruns de comandamentele morale ale prezentului, de exigenţele unui viitor cit mai luminos, îndemnul rostit de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, la cel de al III-lea Congres al educaţiei politice şi culturii socialiste, fixează cu claritate funcţia socială a literaturii contemporane : „Literatura trebuie să realizeze opere care să redea, cit mai variat ca stil şi formă, marile realizări obţinute, să înfăţişeze epopeea transformării revoluţionare a patriei, să oglindească lupta revoluţionarilor comunişti şi democraţi în anii ilegalităţii, lupta întregului nostru popor pentru edificarea noii societăţi — opere care să stea la baza educaţiei patriotice, revoluţionare a tineretului patriei noastre“. Acestea sunt coordonatele pe care se înscrie literatura română de astăzi, literatura unei epoci istorice de uriaşe mutaţii petrecute în viaţa socială. Efortul creator al scriitorilor contemporani, exprimat într-o largă diversitate de stiluri, este definitoriu orientat, sub semnul angajării şi al responsabilităţii, către viaţa, năzuinţele şi idealurile poporului nostru, ale întregii naţiuni socialiste. „România literară" A BENONE ŞUVĂILĂ : Toamnă PASTEL DE Septembrie cu struguri brumaţi de aşteptare Septembrie de abur, septembrie de plumb, Septembrie cu stoluri topite-n depărtare Cind sună ca un clopot mătasea de porumb. Septembrie-n plutire, ca o poveste veche Pe care-o spune vintul vămuitor de flori, Septembrie cu stele pe bolţi fără pereche, Septembrie cu grele virtelniţe de nori. Septembrie de raze, septembrie de pistă, Septembrie-n derivă cu tot frunzişul mort Cind sufletele triste mai scapă cite-o vistă Şi trec pe lingă farul întoarcerii in port SEPTEMBRIE Septembrie cu mere arzînd in geana zării, Septembrie cu stranii castele de nisip Pe care-ndrăgostiţii le-ncredinţează njipi Cind bănuiesc sorocul schimbărilor la enip Septembrie de ceţuri, septembrie de lavă, Septembrie cu imnuri pe dealuri şi-n grădini, Cind sub gutui cad sfere de-o strălucire gravă Precum bătrinul aur al zeilor andini. Septembrie cu paşii din ziua-nuii de şcoală, Septembrie cu lacrimi, septembrie cu nunţi, Cind luna are cearcăn şi mustul fierbe-n oală Şi se aşterne vălul culorii peste munţi. George Ţărnea Int*împinarea Conferin'ei Ma'ionale a Partidului VALORIFICAREA MOSTENIRII LITERARE (Paginile 12 — 13)