România literară, iulie-septembrie 1988 (Anul 21, nr. 28-40)
1988-07-07 / nr. 28
IN LUMINA TEZELOR PENTRU PLENARA CC. AL P.C.R. Permanentele culturii TSJ ICI UN fenomen cultural nu se circumscrie doar la perioada de timp în care s-a manifestat cu maximă intensitate, cînd a dominat, prin noutatea şi fascinaţia ideilor sale sau pur şi simplu prin forţă, o etapă din dezvoltarea unei colectivităţi naţionale. Cei ce privim istoria nu ca pe o simplă înşiruire de fapte ci corelăm şi vedem atît consecinţele lor imediate ca şi cele ce continuă să reapară cu mai mare sau mai mică intensitate ne dăm seama cit de păgubitoare a fost perioada în care trecutul era nu doar desconsiderat dar anatemizat în mod sistematic din domeniul tipăriturilor, al studiului pe toate treptele de învăţămînt. Mai mult decit atît, mulţi dintre cei care, prin activitatea lor didactică, prin scrisul lor, prin prezenţa lor academică şi, bineînţeles, mai înainte de toate, prin opera lor realizau acest proces de continuitate au fost înlăturaţi de la catedră, din Academie, nu au mai avut dreptul să publice, operele lor nu mai puteau să fie tipărite iar numele le erau rostite numai un sens negativ. De aceea se cade să reflectăm asupra uneia din ideile cuprinse în Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu privire la perfecţionarea activităţii organizatorice, ideologice şi politico-educative din ziua de 23 iunie 1988, şi anume la „lupta hotărîtă împotriva dogmatismului, imobilismului, a şablonismului şi — aş sublinia, în mod deosebit, — a cursului foarte periculos care îşi făcuse loc la un moment dat, chiar de negare a trecutului şi istoriei milenare a poporului nostru, a caracteristicilor limbii române, de nihilism, de cosmopolitism, de ploconire faţă de tot ce era străin, de servilism, de lipsă de patriotism şi spirit revoluţionar.“ Cind se va scrie istoria acelor ani de către cei ce i-au trăit, de către cei ce îşi vor asuma răspunderea reconstituirii lor din colecţiile de ziare, reviste, din pagini de carte şi din arhive se vor putea trage mai multe concluzii. Unele dintre ele sunt evidente încă de pe acum şi dezbaterea lor formează nu numai prilejul reconstituirii unei etape a istoriei noastre contemporane, ci şi unul de reflecţie asupra consecinţelor morale şi intelectuale, asupra efortului care a trebuit şi mai trebuie încă făcut pentru ca urmările acelei perioade să fie înlăturate din conştiinţa oamenilor, pentru a infringe tot ceea ce reprezintă expresie a inerţiilor, a unui mod de a gîndi şi de a aborda evaluarea trecutului grevat de optica anilor ’50, de viziuni dogmatice condamnate de cel de-al IX-lea Congres al Partidului. f'JEEA CE se poate constata, privind retrospectiv, e faptul că în anul 1948 țara noastră avea o intelectualitate de mare valoare pe toate tărîmurile manifestării umanistice : istoriografie, filosofie, critică literară, lingvistică, sociologie etc. Orizontul oamenilor de cultură, influenţa pe care o aveau de la catedră prin operele care marcaseră in mod pozitiv dezvoltarea spiritualităţii noastre şi o îmbogăţiseră, fie cu perspective originale, inedite, fie cu sinteze care îşi propuneau să sistematizeze ceea ce cultura universală dăduse mai bun, faptul că cei mai mulţi dintre ei afirmaseră încă din perioada dintre cele două războaie o atitudine raţionalistă, umanistă iar pe planul vieţii publice se manifestaseră ca oameni cu o largă înţelegere democratică — toate acestea făceau posibilă apropierea şi integrarea in fluxul culturii noastre de atunci a celor mai mulţi din reprezentanţii intelectualităţii româneşti din acea vreme, unii aflaţi în plină putere de creaţie, alţii aflaţi in amurgul vieţii dar ale căror contribuţii nu ar fi fost în nici un caz lipsite de un interes major. A intervenit însă o viziune dogmatică, Îngustă, asupra marxismului, o înțelegere cit se poate de restrictivă, mergînd pînă la caricatură, a aplicării marxismului în istorie, filosofie, sociologie, în cercetarea literară, folosind nu o dată procesul de intenţie, trunchierea, falsificarea. Şi nu mă refer aici bineînţeles la cei situaţi în mod deschis, programatic, pe poziţii de extremă dreaptă, antidemocratice, cu influenţe dureroase asupra tineretului interbelic. Dar mă refer la apei, şi aceştia formau marea, zdrobitoarea majoritate, cărora nu li se puteau imputa în nici un caz erori de genul celor amintite. Şi totuşi înlăturarea unora din cei mai de seamă reprezentanţi ai intelectualităţii noastre din viaţa publică, adeseori chiar prin măsuri represive, a avut consecinţe nefaste nu numai asupra climatului intelectual, dar şi asupra înţelegerii unor momente capitale ale istoriei poporului român văzută în întreaga sa amplitudine. Să ne gîndim la faptul că probleme fundamentale ale istoriei noastre, cum ar fi originea şi formarea poporului român, unitatea naţională — înţelegînd prin aceasta deopotrivă factorii sociali, economici, morali, sufleteşti, intelectuali, culturali care au acţionat pentru împlinirea acestui deziderat, — locul limbii române, trăsăturile şi originalitatea ei au fost înfăţişate ani de-a rîndul trunchiat, deformat, fals. Ca să nu ne mai referim la aprecierea unor perioade şi evenimente ale istoriei noastre, cum ar fi primul război mondial şi perioada interbelică văzute printr-o perspectivă de ordin negativ pe toate planurile manifestării lor. Şi, în sfîrşit, la aprecierea unor personalităţi ale istoriei naţionale, îndepărtate sau apropiate, cele din secolul nostru fiind privite nu numai ca odioase dar şi groteşti, prin prisma publicării necritice a unor pamflete care n-aveau ca punct de plecare o ţinută morală din cele mai corecte şi nu porneau de la principii ideologice şi politice ci mai degrabă de la meschine interese materiale. Toate acestea au făcut ca istoria noastră, ca imaginea asupra formării şi dezvoltării poporului român, asupra trăsăturilor caracteristice ale spiritualităţii sale, asupra ideii de unitate şi de continuitate să sufere imens. Şi cum se putea să fie altfel cînd cei mai mulţi din istoricii noştri de seamă precum Gheorghe Brătianu, Victor Papacostea, C. C. Giurescu, I. I. Nistor, Al. Lapedatu, Silviu Dragomir, Ion Lupaş, G. Zâne, I. Moga s-au aflat timp de mai bine de un deceniu și jumătate în imposibilitate de a se manifesta ? Cind opera lui N. Iorga fusese prohibită, cînd abia în 1965 apare o primă antologie din scrierile sale cu caracter beletristic, cînd nu se retipăreau scrierile lui A. D. Xenopol, D. Onciul, Radu Rosetti, I. C. Filitti etc. ? Dacă ne referim la domeniul filosofiei şi al culturii propriu-zise, absenţa unor personalităţi, precum P. P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, D. Gusti, Mircea Florian, Lucian Blaga, N. Bagdasar, Sextil Puşcariu, Anton Dumitriu, C. Noica, Alice Voinescu, a unor oameni de vaste cuprinderi spirituale, precum Petre Comarnescu, N. Steinhardt, a unor critici şi istorici literari de talia lui Şerban Cioculescu sau Vladimir Streinu, a numeroşi ziarişti de mare talent şi de atitudine democratică, printre care în primul rînd l-aş numi pe Tudor Teodorescu-Branişte (şi exemplele ar putea fi înmulţite) ne dovedeşte cit de mult a avut de suferit cultura românească în acei ani. Nu mă voi referi aici la politica restrictivă din domeniul moştenirii literare. Scriitori de valoarea unor Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu nu au putut multă vreme scoate la lumină roadele muncii lor creatoare, uneori de o valoare inestimabilă.HIFORTUL uriaş depus după 1965, anul Congresului al IX-lea, a avut ca rezultat nu numai înlăturarea unor nedreptăţi, nu numai curmarea unor abuzuri administrative, ci restituirea identităţii noastre naţionale, cunoaşterea trecutului în adevărata lui lumină şi nu din perspective eronate, neştiinţifice, lipsite de orice bază documentară şi de cele mai multe ori realizate prin omiterea, denaturarea şi falsificarea faptelor. S-a tipărit mult, în primul rînd pe planul beletristicii, iar în ultimul deceniu şi pe cel al istoriografiei şi filosofiei. Prin operele publicate, cel mai adesea în tiraje care depăşesc orice comparaţie cu situaţia din trecut, avem imaginea adecvată a istoriei noastre literare şi artistice in general. Suntem pe cale să ne apropiem de tipărirea tuturor lucrărilor reprezentative ale istoriografiei, sociologiei, filosofiei, istoriei culturii româneşti, ale gindirii politice. Tipărirea în curs a celor două mari Istorii a Românilor datorate lui A. D. Xenopol şi respectiv N. Iorga devine o îndatorire naţională, un act de cultură ce va avea reverberaţii asupra conştiinţei noastre publice. Pentru că asupra acestui fapt vreau să insist : cunoaşterea operelor reprezentative ale trecutului constituie una din dimensiunile esenţiale ale educaţiei patriotice. Acestea acţionează ca factori de cunoaştere dar şi ca factori sufleteşti, ele reprezintă acele expresii încărcate cu puterea adevărului ştiinţific dar şi luminate de o flacără aptă să trezească sentimente perene tuturor generaţiilor. Cei care au simţit lipsa acestor opere în anii formaţiei lor intelectuale caută acum cu aviditate să le cunoască, să le recupereze şi să îndrepte astfel erorile care le-au deformat gîndirea, cunoaşterea şi sufletul. Dar pentru aceasta sunt necesare, oricit ar părea că introduc în discuţie şi alte criterii decit cele pur intelectuale, două condiţii. Prima este cea a răspindirii : faptul că aceste opere apar este cit se poate de îmbucurător, faptul că ele se epuizează cu repeziciune e cit se poate de semnificativ. Dar rămîne deschisă problema permanenţei lor în circuitul public ; mă gîndesc la cititorul care vine după noi, nu mult după noi, uneori la o distanţă de ciţiva ani. Actul reeditării poate fi mult diminuat dacă aceste opere nu re intră în circuitul public în funcţie de cerere, bineînţeles prin colecţiile de mare tiraj. „Biblioteca pentru toţi“ ar trebui să reia „Biblioteca de filosofie a culturii româneşti“, „Biblioteca de artă“, „Thalia“, „Istoriile literaturii româneşti“, Filosofie universală contemporană, toate cu un atît de mare succes de public. Seria de „cultură generală“, cu atît de frumoase împliniri altădată, ar trebui să-şi facă o datorie de onoare din retipărirea operelor cardinale ale gindirii româneşti. A doua problemă pe care nu voi obosi să o pun priveşte manualele de istoria literaturii române, materie adeseori privită în sine şi pentru sine, fără concordanţele spirituale care i-au determinat profilul. Aflîndu-se mult în urma procesului de reconsiderare, programa analitcă şi manualele sunt încă tributare unei viziuni restrictive, sociologizante asupra fenomenului nostru cultural şi nu îl privesc în toată dimensiunea şi amplitudinea lui. Acest articol nu poate să aibă un final. Se vrea un început, un apel la dezbaterea unor probleme de mare însemnătate pentru cultura noastră, pentru educaţia patriotică a tinerei generaţii. Valeriu Râpeanu BORIS CARAGEA : Victoria Partidul In sinea ta să se petreacă totul să veghezi adevărul pentru tine şi pentru lumina ta interioară să mergi pinâ-n pinzele albe cu gindurile tale despre El şi descoperindu-l sâ-l aduci oamenilor intru iluminare intru linişte şi pace inţelegîndu-l că le aparţine precum aerul pe care îl respiră precum locul la care se încălzesc precum apa pe care bind-o işi dovedesc cum câ le-a fost sete şi ce sete poate fi mai de preţ decit setea de adevăr loan Vergu Dumitrescu Principii de existenta Constantin Brinduşoiu De la inceput neamul a fost aici in grai şi in obicei şi in viaţă şi in moarte acelaşi cu toate nopţile pamintului. însuşi imperialul Traian a călătorit spre libertatea lui Decebal — de la început n-am depins, de cine să depindem dacă nu de noi ? E un întii principiu de existenţă şi sintern şi azi ai independenţei ! Sintem suverani o spun stemele şi steagurile şi marile porţi aie lumii şi ne aflăm in acest timp de suveranitate cu toate popoarele lumii ! Nici vinul nu s-a amestecat cu apa, sintemn nn o aceeaşi viaţă fără întrerupere — Ne curg ivzoare, avem dimensiuni inalte, sintem legenda veche păzind lespedea cu văzduhul pamintului si ne rotim in curcubeu ! v_________| România literară 3