România literară, aprilie-iunie 1991 (Anul 24, nr. 14-26)
1991-04-04 / nr. 14
NE SCRIU CITITORII... Domnule redactor, ■ FIIND un tînăr român din Tg. Mureş, gîndul vă va duce poate la „Uniunea Vatra Românească“ şi e firesc să fie aşa, dat fiind faptul că peste tot, în presă, la radio sau televiziune, cînd se vorbeşte de Tg. Mureş, se vorbeşte inevitabil de „Vatra Românească“, de domnul Cofariu ori de statuia lui Avram Iancu, de... o, de cite şi mai cite ! Să vezi şi să nu crezi pentru că cine a cunoscut acest oraş înainte de martie ’90 a avut (sau va avea) o impresie cu totul şi cu totul schimbată vizitîndu-l după martie ’90. Căci acesta e „marele“ talent al „Vetrei (hai să-i spunem) Româneşti“ , talentul de a dezbina, în adevăratul sens al cuvîntului, cu toată puterea ce o conţine drama aceasta a dezbinării, a ruperii de cel de care te simţeai legat. Căci ce poate fi mai dramatic, mai dureros decît să ştii că in oraşul în care te-ai născut şi trăieşti, toată splendoarea (aparentă sau nu) care-ţi dădea mîndria de localnic — de pe o zi pe alta — să dispară luîndu-i locul ruşinea, dezgustul,disperarea... Şi ce dureros e să ştii că acei oameni, români sau maghiari, care au ţinut intradevăr la acest oraş şi care ţin şi acum, în case sau în plimbările lor plîng... Şi lacrimile lor nu sînt lacrimi de ciudă, lacrimile lor sînt lacrimile tristeţii şi durerii... Nu faptul numai că în mai toate funcţiile au rămas aceiaşi „devotaţi“ comunişti, nu invazia semiorăşenizaţilor care acum — într-o demenţă fără margini — vor să ne înveţe ce-nseamnă „democraţia“ (ca să nu vorbesc de cultură !) -că veleitarii, oportuniştii, extremiştii, xenofobii, carieriştii şi rataţii (atenţie, nu e vorba de calomniere !) au fost „aşezaţi“ în punctele cheie începînd de la prefectură pînă la ultimul dascăl, nu, nu acestea sînt motivele care-i întristează pe locuitorii de bine ai oraşului, acestea fiind probleme cu alt aspect si valabile probabil in majoritatea localităţilor (cinste vouă, timişoreni !), tristetea şi durerea sunt motivate de cu totul alte aspecte, de lipsa, sau dispariţia mai bine zis, a uneii normalităţi, a unui firesc chiar, a unei stări de spirit care a dat cîndva (o tempera !) culoare acestui oraş. Şi cine e anormalitatea existentă ? Simbolic , ar putea fi exprimată astfel : domnul Ceontea îşi debitează filosofiile ejaculate în parlament, alături de — astăzi — binecunoscutele „vorbe de duh şi de suflet“, pe cînd doamna Smaranda Enache a fost oprită să participe la alegerile din mai (chipurile) fiind implicată în evenimentele din martie 1990 ! Și fie vorba între noi, ce poate fi mai absurd, mai anormal decît prezenţa domnului Ceontea în parlament şi mai ales lipsa doamnei Enache dintre deputaţii de Mureş ? Dar şi-aşa ne-am obişnuit să auzim despre oameni şi personalităţi, de care eram mîndri înainte de decembrie ’89, că sînt destabilizatori şi că vor răul acestei societăţi. Dar pe noi românii nimic nu ne poate surprinde, doar poate tristeţea faptului că uneori ne e ruşine că sîntem români, ca apoi un om de bine, „destabilizator“ de altfel, să ne readucă la realitate, să ne încarce bateriile ca să putem merge mai departe în această goană spre neştire, în acest laborator socio-politico-istoric. Şi ce putem face atîta timp cit naţionalismul e mai puternic decît patriotismul ! Ar fi bine ca răspunsul să-l dăm noi şi nu istoria... Să nu uităm : şi ceauşescunicolae avea nume românesc şi Zelea Codreanu şi încă mulţi alţii, mai mici sau mai mari şi ştim bine ce practici au folosit [...] Cu stimă şi respect, MOLDOVAN CRISTIAN (Tg. Mureş) P.S. Citind Poemul invectivă de Geo Bogza, am impresia că ţin în mină o platformă program. Pe scurt. S. Alexandru (Bucureşti). Vă mulţumim pentru aprecieri, din motive pe care le presupuneţi nu le putem publica. Valentin Lavric (U.M. 02122): Trimiteţi încercări literare.. Şi, în orice caz, pregătiţi-vă pentru facultate. N-are de ce să vă strice. Citiţi în continuare revista noastră, indiferent de opinia colegilor. Abia după ce vor fi citit-o şi ei, vor avea dreptul să vă zeflemisească. Dacă nu se vor convinge că meritaţi lauda. 2 România literara _ OCHIUL MAGIC VINERI, 29 MARTIE, DL. ALEXANDRU BÎRLĂDEANU A AVUT ÎN SENAT O INTERVENŢIE FOARTE CRITICA LA ADRESA GUVERNULUI, pe care, dintre toate cotidienele, n-a reluat-o integral decît Dimineaţa din 30 martie, fidelă simpatiilor ei pentru echipa apropiată de preşedintele ţării. In acelaşi cotidian, dl. Sorin Stanciu se întreba sarcastic : Rufele FSN le spală senatul ? (Adjectivul potrivit cu starea rufelor în chestiune lipseşte din titlul articolului). Adevărul este că declaraţia dlui Birlădeanu nu s-a referit numai la Convenţia naţională a FSN. Ea a avut două ţinte, cealaltă fiind Raportul prezentat de către premierul Roman în parlament la 26 februarie. întrebarea care se pune înainte de toate este de ce s-a produs atit de tîrziu reacţia preşedintelui senatului, atit la Raport, cît şi la cele petrecute în Convenţie. O jumătate de explicaţie există în însăşi intervenţia dlui Birlădeanu. D-sa spune, în privinţa Raportului, că discuţia asupra lui a început un parlament la 28 februarie şi că, deşi trebuia să continue într-o şedinţă ulterioară, „nu s-a mai putut ţine“, fiindcă ,,din anumite motive, dl. prim-ministru a plecat“. în privinţa statutului FSN adoptat la Convenţie, pe care dl. Birlădeanu îl consideră greşit, d-sa mărturiseşte acum că n-a putut să-l discute înainte de a fi votat, fiindcă habar n-a avut de el, citindu-l în ziar ca şi alţii, după Convenţie, în ambele situaţii se observă modul formal în care guvernul şi dl. Roman colaborează cu alte instituţii, în speţă cu parlamentul şi cu partidul de guvernămînt. Guvernul prezintă parlamentului un raport, dar nu ţine să-l supună cu adevărat discuţiei, ca să tragă eventual din ea unele foloase. Tot aşa, dl. Roman (am mai scris despre asta) îşi creează cu ajutorul pîrghiilor pe care i le oferă executivul partidul de care are nevoie. Autoritarismul premierului aproape că nu mai trebuie dovedit. Dl. Birlădeanu însuşi i-a consacrat un pasaj foarte sever din declaraţia d-sale, în care califică instituţionalizarea postului de lider naţional al FSN drept o poartă larg deschisă „spre o conducere unipersonală, (spre) dictatură personală, spre cultul personalităţii“. Şi încă şi mai net : „Eu trăiesc acum a doua oară sau văd a doua oară filmul pe care l-am mai văzut o dată cînd s-a instaurat Ceauşescu. Să mi se ierte comparaţia, dar o astfel de poartă este deschisă prin această instituţionalizare a liderului naţional drept conducător politic. Deschidem portţa spre noţiunile de «duce», «Führer», «caudillo» şi «conducător», așa cum am avut înainte conducător politic al unui întreg partid“. Ce a spus presa despre dl. Ro- Iman reprezintă, pe lingă cuvintele dlui Birlădeanu, floare la ureche. Mă tem că dl. Roman va trebui de aici încolo să încerce a găsi un mod de a închide gura parlamentarilor mai degrabă decît pe a ziariştilor. Preşedintele Senatului a atras atenţia şi asupra tentativelor repetate ale executivului de a-şi subordona legislativul : „Eu înţeleg, sigur, că există o anumită decenţă morală, că dacă eşti într-un partid şi din acest partid s-a secretat un guvern, să fii credincios acestui guvern, dar nu ca o obligaţie statutară. Or, asta ar însemna că cine încalcă această obligaţie şi nu susţine guvernul cu orice preţ trebuie să iasă din partid sau să fie exclus din partid“. Dl. Birlădeanu e de părere că parlamentarii au datoria de conştiinţă de a promova acele idei care sînt conforme cu interesul poporului, al alegătorilor, şi abia în al doilea rînd de a asculta de exigenţele partidului pe ale cărui liste au fost aleşi. Din această parte a declaraţiei rezultă cu destulă claritate , că există un conflict, pînă mai ieri latent, acum făţiş, între aripa tînără a FSN din senat (şi probabil şi din cameră), care sprijină incondiţionat guvernul, şi anumiţi parlamentari, între care preşedinţii camerelor, care au obiecţii principiale la politica (şi economică) a acestuia. De altfel, ca urmare a declaraţiei dlui Birlădeanu, susţinut de dnii Barbu Popescu şi C. Balcan, dnii senatori Jerbas, Văcaru, Fereală şi Cupşa au sărit imediat în apărarea guvernului şi a premierului. Cea mai dură ripostă a dat-o, era firesc, dl. Severin, ministru însărcinat să ţină legătura cu parlamentul, aşa cum faimosul Bilă din romanul lui Marin Preda o ţinea cu U.R.S.S., care l-a învinuit pe preşedintele senatului de bolşevism şi i-a amintit că a fost o „piesă de bază“ a regimului comunist. Ca şi cum propunerea candidaturii dlui Birlădeanu aş fi făcut-o eu şi nu prietenii dlui Severin ! Din nefericire, nici unul dintre aceşti senatori n-a răspuns problemelor esenţiale ridicate de dl. Birlădeanu, nici dl. Fereală care părea să aibă treabă cu „desidenţii“(pronunţia d-sale), nici dl. Văcari ocupat să aprecieze statutul PUR ca ..perfect“. (Cred şi eu că din punctul d-sale de vedere era perfect. Mă tem că statutul PSM pp mai prezintă acelaşi grad de perfecţiune. Da', dacă nostalgia nu-i dă pace, dl. Văcam se poate adresa cu încredere dlui Verdeţ et comp.) PROBLEMELE ESENŢIALE sunt. KTM am aratat de LA ÎNCEPUT. DOUA. ST ANUME ÎNCLINAŢIILE ,autoritare ale premierului, care încalcă prerogativele legislatorului, si mai ales programul idonomic al guvernului înfăţişat în Raportul menţionat, contra căruia dl. Bîrlădeanuu ridică obiecţii serioase. „Raportul nu prezintă chiar real situaţia in care ne aflam, observă dl. Birlădeanu. Noi, în momentul de faţă, ca producţie industrială lunară suntem la ceva mai mult decît jumătate din ceea ce am avut în 1989 , ca export la fel. Aceasta înseamnă intr-adevăr blocarea economiei. Nu avem nici măcar reproducţia simplă. Este o blocare care ameninţă, aşa cum a spus şi dl. prim-ministru, cu un colaps al economiei“. în aprecierea dlui Birlădeanu, cauza principală a dezastrului constă intr-o greşeală strategică pe care a comis-o guvernul şi anume de a se fi orientat asupra reformei fără a ţine cont de „aparatul de producţie pe care-l avem“. „Ne-am lăsat antrenaţi, pe drept cuvînt, de reforma economică pentru că fără ea nu putem scoate ţara la liman, dar nu trebuia să abandonăm aparatul de producţie pe care-l avem şi oamenii din acest aparat de producţie. Noi am criticat aparatul centralelor, al ministerelor, pe motivul că se agaţă de sistemul vechi. Nu de sistemul vechi se agăţau. Oamenii vedeau că producţia scade şi (se) merge la distrugere. Eu nu cred că cineva dintre ei ar fi partizanul întoarcerii la sistemul vechi. Eu nu cred să existe cineva, un astfel de partizan al vechii unduiri, dar erau oameni care simţeau că aparatul de producţie merge spre distrugere“. Miezul poziţiei economice a dlui Birlădeanu aici se află. Un comunicat (publicat în Azi) al Colegiului director al FSN se referă la el, dar într-un mod nu suficient de limpede. (E oricum semnificativ că tocmai cotidianul FSN, al cărui director iniţial dl. Birlădeanu a fost, ridică mănuşa. Divizarea puterii, polarizarea se văd bine pînă şi la nivelul presei de partid). După părerea mea, critica pe care preşedintele senatului o face reformei dovedeşte că d-sa se situează la „stingă“ adepţilor acestei reforme. Din decent, dl. Birlădeanu se mulţumeşte să vorbească de „vechiul sistem“ sau de „vechea orînduire“. D-sa n-are nici un cuvînt direct de critică la adresa comunismului. Dar să venim la esenţa criticii. Cred că este o iluzie primejdioasă că aparatul economic comunist şi oamenii săi puteau fi folosiţi în continuare, adică puşi în slujba reformei. Toate particularităţile acestui aparat pledează contra acestei idei. El trebuie distrus şi înlocuit cu altul, nou şi eficace. Iar oamenii care au pus în mişcare acest aparat, indiferent de opţiunea lor personală, pro sau contra comunismului, au un antrenament specific si o rutină care nu le permite in toate cazurile să se adapteze jocului economic nou. Ei nu se agaţă neapărat de vechi (dl. Birlădeanu are dreptate, poate dintr-o opţiune politică ori economică, dar nu-şi pot schimba mentalitatea, stilul, modul de a concepe lucrurile. Furiile periodice ale primului ministru, in şedinţele de guvern, contra unora din aceşti oameni sunt explicabile. Aparatul ca atare, nici n-a fost schimbat într-o atit de mare măsură ideii să-l neliniştească pe dl. Birlădeanu. Operaţia reală a fost mai degrabă una de cosmetizare. In locul fostelor centrale, de exemplu, au fost create anumite organisme de legătură între guvern şi agenţii economici (aşa numitele holdinguri) care le-au preluat şi o parte din personal. Guvernul susţine mereu că întreprinderile trebuie să se decidă a-şi lua soarta în mîini proprii şi că el nu le va mai subvenţiona decît parţial şi numai dacă fac dovada unui program sănătos. Cel puţin aşa a recunoscut premierul însuşi în discuţia televizată cu dnii Aradieban şi Novăceanu din seara de 28 martie. Impresia mea este că autonomia întreprinderilor se mărgineşte la ponoase : guvernul îşi declină răspunderea acolo unde ele nu funcţionează şi unde trebuie daţi afară oameni sau restrînsă producţia. Dar întreprinderile nu sunt autonome cînd e vorba de contracte, de folosirea valutei şi, in general, nu pot face nimic contra acelor furnizori care le trag pe sfoară, fiind deseori traşi pe sfoară la rîndul lor de către alţii. O modificare radicală ar fi cerut privatizarea acestor întreprinderi. Abia acum cînd a doua etapă a liberalizării preţurilor intră în vigoare, dl. Severin afirmă, la o masă rotundă TV, că există o „mică“ şi o „mare“ privatizare, dar lucrurile rămin confuze. Dl. Severin pare a face între mica şi marea privatizare deosebirea dintre micile şi respectiv marile întreprinderi ce urmează a fi scoase din proprietatea statului. Eu nu sunt economist, dar socotesc că procentul în care întreprinderile trec din miinile statului în acelea ale particularilor este cu adevărat important, indiferent de mărimea lor. Și, mai ales, nu văd încă cine şi cum poate cumpăra acţiunile disponibilizate. Părţile sociale ale lui Ceauşescu mi-au trecut de mai multe ori prin minte ascultîndu-l pe dl. Severin vorbind de bonurile de valoare. O reformă pe hîrtie — iată ce a făcut pînă acum guvernul, rebotezînd întreprinderile de stat societăţi comerciale, şi ce face în continuare promiţind bonurile cu pricina. în aceste condiţii, cum spuneam, întreprinderile vor trebui să se descurce singure acolo unde au asolută nevoie de intervenţia guvernului, mai ales la pagubă, şi vor fi în schimb la bunul plac al guvernului acolo unde ar trebui să aibă drept şi mijloace de iniţiativă proprie. SUB RAPORT POLITIC, DECLARAŢIA DLUI BIRLĂDEANU SI ATITUDINEA ALTOR PARLAMENTARI, A FSN ŞI A ZIARELOR DE PARTID dovedeşte o dată mai mult că recenta Convenţie a FSN a provocat o sciziune in rîndurile puterii. Nu vreau să revin asupra posibilelor grupări existente. Trebuie să ne aşteptăm, de altfel, la luări de atitudine şi în continuare. Deocamdată preşedintele Iliescu tace, retranşat pe poziţii conciliante şi vag populiste (dovadă comunicatul legat de alternativa Alfa şi prezenţa d-sale în şedinţa de guvern care a decis plafonarea creşterii preţurilor). Nici nu are altă soluţie la îndemînă. Critica făcută de dl. Birlădeanu guvernului mi se pare corectă politic, nu însă şi economic, din pricina iluziilor socializante pe care le întreţine. Parlamentul trebuie convins în clipa de faţă de altceva şi anume de faptul că guvernul tinde tot mai des să-şi depăşească rolul managerial firesc, adoptînd o conduită direct politică şi, mai grav, folosind metode politice în locul celor administrative şi economice. E limpede că reforma, aşa cum a conceput-o guvernul, nu e altceva decît o mască pentru încercarea echipei actuale din jurul premierului, care e şi liderul naţional FSN, de a-şi asigura cît mai multe dintre pîrghiile puterii. Guvernul crede că poate controla şi doza procesul de tranziţie sau că-l poate opri într-un anumit punct, care să reflecte ideologia lui semisocialistă şi semiliberală. Intruziunea politicului în economie tocmai această concepţie o vădeşte. Abilităţile, ingeniozitatea, viclenia politică a guvernului îi întrec cu mult eficacitatea managerială. Este la mijloc o eroare de calcul. Experienţa recentă a tuturor ţărilor din Estul şi Centrul Europei arată că procesul de tranziţii nu poate fi ţinut sub control. Voluntarismul este o capcană care poate face ca totul să basculeze în dictatură. Legile economice trebuie lăsate să acţioneze, nu să fie subordonate intereselor politice de moment. Conjuncturalismul guvernului este pueril. El dă roade, poate, politic vorbind, pe moment, dar amină şi compromite reforma economică. Dl. Roman trebuie să se decidă ce vrea cu adevărat : puterea sau reforma. Situaţia este critică, explozivă. Iniţiativa trebuie cedată economicului, măsurile adoptate trebuie depolitizate, populismul conjunctural evitat cu orice preţ. Pretenţia că ştim ce se află sub edificiul politico-ideologic conceput de dnii Vătăşescu, Dijmărescu, Severin şi tutti quanti, în profunzimea realului este o utopie fatală. Dl. Birlădeanu evoca o imagine a lui Goga cu turma de oi care paşte liniştită pe Vezuviu fără să aibă nici cea mai mică idee de pericolele ce o pîndesc din măruntaiele vulcanului. „Cam în aceeaşi situaţie suntem şi noi“, adaugă preşedintele senatului. Cred că, în această privinţă cel puţin, d-sa este de necombătut. Mai rămîne să se convingă de acest lucru şi guvernul şi conducerea FSN. N.M. Oile şi Vezuviul Anunţ de primăvară SCRIITORII tîrgovişteni organizerză o plimbare în grup (tip şcoală) prin Grădina botanică, avînd ca scop identificarea familiilor şi speciilor locale şi puterea lor germinaitivă. Peripatetizînd împreună, participanţii intenţionează să solicite preşedintelui o audienţă pentru rezolvarea unor probleme profesionale ca : privatizarea activităţii de creaţie, penuria de hîrtie, criza tipografică, difuzarea presei literare, situaţia colaborărilor individuale şi colective, accesul scriitorului, la Radio şi Televiziune, stilul şi metodele de lucru, etatizarea inspiraţiei, preţul cărţii şi al devotamentului, statornicirea unor relaţii civilizate, de solidaritate profesională, între lucrătorii pe ramură şi cazul Homer. In cursul plimbării,se vor stabili, prin consens, valoarea operei literare a fiecărui participant, gradul de universalitate amesajului avansat (sau numai gradul), puterea de penetraţie a purtătorului de mesaj în mediile calde, de butăşire şi expansiune, precum şi cărui preşedinte (ai cărei instituţii) să i se înfăţişeze păsurile private ale mînuitorilor publici ai condeiului. . . Plimbarea şi audienţe, se fac în grupuri de cite patru persoane, adică în formaţie de patrulă. Următoarea reuniune — la ramurile Tîrgoviştei. MIRCEA HORIA SIMIONESCU