România literară, octombrie-decembrie 1992 (Anul 25, nr. 31-42)
1992-10-14 / nr. 32
Romania literara Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor Grupul de publicaţii Topaz 14-20 octombrie 1992 (Anul XXV) Hipnoza limbajului gol DISCURSURILE comuniste ne-au obişnuit cu rostirea în gol. Rapoartele şi cuvîntările abundau în detalii tehnice, cifre, date, prognoze, indicatori care nu aveau legătură cu ceea ce trăim. Cu cît creştea precizia în discursul structurat pe probleme, în aceeaşi succesiune mereu (economic, politic, ideologiccultural şi internaţional), cu atît concretul în plenitudinea lui se îndepărta mai mult. Formulele tehnice prin care se anunţau populaţiei „noile şi marile succese ale societăţii socialiste“ aveau rolul de a crea, prin reluare nesfirşită în mass-media, la învăţămîntul politic obligatoriu etc., un soi de reflex condiţionat în virtutea căruia realitatea palpabilă, mizeria cotidiană erau puse la îndoială: oamenii nu-şi mai credeau ochilor, ci frazelor. Este în firea umană educabilitatea, acceptarea ca adevăr a ceea ce ţi se repetă obsesiv, învăţarea „pe dinafară“ a lecţiei obligatorii pînă cînd „dinăuntrul“ dispare. Trebuie să fie ceva, îşi spuneau cetăţenii disciplinaţi de frică, dacă se reiau mereu aceleaşi idei şi într-un limbaj atît de specializat, străin de comunicarea noastră zilnică. Atunci cînd în discurs era introdus şi un fapt concret, el apărea drept confirmarea, mostra tangibilă a ceea ce va fi „viitorul de aur“, „culmile de civilizaţie şi progres“ mereu invocate. Patruzeci şi cinci de ani de comunism ne-au închis în acest limbaj gol, fără fundamentare concretă, fără perspectivă inteligibilă. Oamenii născuţi, educaţi, hrăniţi cu el, în absenţa unor termeni de comparaţie prin cultură, au devenit asemeni fanaticilor care cred că anume vorbe pot crea realitate. Timpul scurs de la răsturnarea regimului ceauşist nu a putut înlătura această destul de răspîndită credinţă, căci „preoţii“ comunismului au continuat să predice în acelaşi limbaj, scontînd pe reflexul condiţionat al păturilor mai puţin instruite. Deţinerea puterii le-a favorizat adaptarea lui rapidă prin cîteva noţiuni noi ca „protecţie socială“, „reformă“, „democraţie“, „economie de piaţă“ etc. Am făcut acest lung preambul fiindcă, urmărind etapă cu etapă campania prezidenţială, se poate observa cît de activă e încă hipnoza limbajului gol, şi cît se scontează pe ea. Numai astfel se poate explica, prin logica tipică egalitarismului demagogic comunist, bun doar „pentru căţei“, enormitatea de a extinde post factum termenul „nomenclaturist“ de la vîrful piramidei pînă la bază, eludînd grade şi responsabilităţi (şi în armată, ofiţeri sînt toţi, de la general la sublocotenent, nu?), în răspunsurile şi atacurile sale dl. Iliescu nu s-a îndepărtat de golul tehnicist ce i-a modelat gîndirea. La chestiuni concrete, a venit cu aceleaşi detalii, cifre şi date fără acoperire, dar sugerînd masei dresate siguranţa şi perspectiva. Victoria d-lui ne-ar face ca la iarnă, şi cine ştie cît timp încă, să mîncăm tot vorbe de care, iată, organismul intoxicat are mai multă nevoie decît de hrană. Adriana Bittel DIN SUMAR ■■■■■ • Starul şi preşedintele • Centenar Dragoş Protopopescu • 23 de întrebări pentru Lucian Pintilie • Poezii de Mic Constantin şi Octavian Soviany • Proză de Nora Iuga • Scrisoare din SUA de la Mircea Mihăieş • Moarte la Stratford • între Freud şi Fukuyama • Polemici: Scrisoare deschisă domnului Valeriu Cristea •