România literară, ianuarie-martie 1995 (Anul 28, nr. 1-11)
1995-01-18 / nr. 1
România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editori. • Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu • Ion Raţiu 18-24 ianuarie 1995 Dezbateri între revizuire şi „consens" (pag. 12-13) Pe marginea unei ediţii abuzive Lucian Blaga (pag. 10-11) Istorie literară EUGEN IONESCU - diplomat Dosarul Cioran (pag. 21) (pag. 14-15) Maurice BLANCHOT Spălarea cu furtunul a statuii lui (pag. 3) fini W MLU EDITORIAL etc ‘Ticoloc \ 7K«Mclcci v Sărbătorile SFIRŞITUL şi începutul de an reprezintă probabil perioada cea mai bogată în zile de sărbătoare din calendarul creştin. în vremea comunismului, totul se concentra asupra Anului Nou. După revoluţie, creştinii din România şi-au recăpătat Sărbătorile lor, odată cu dreptul de a le petrece cum se cuvine. Radioul şi televiziunea au răsunat de colinde. Cu tot preţul exorbitant, brazii şi-au reluat locul în case. Febra cadourilor a crescut simţitor în decembrie. Străzile au strălucit din nou în lumina beculeţelor colorate. Un singur lucru - dar cît de important i - a lipsit şi de această dată: bucuria. înainte, cînd sărbătorile creştine erau înlocuite de surogatele comuniste, bucuria lipsea de asemenea. Oamenii nu erau liberi (nici la propriu, nici la figurat) să se bucure. Petreceau cu orice prilej. Forma comunistă a sărbătorii era chiolhanul. Orice dimensiune spirituală era absentă. Lucrurile s-au schimbat astăzi, într-o oarecare măsură, dar Sărbătorile sunt departe de a-şi fi regăsit climatul de linişte, de împăcare sufletească, fără de care bucuria nu este posibilă. O mohorală generală continuă să ne stăpînească. Românii ştiau de ce are nevoie orice popor, de pîine şi de spectacole. Guvernanţii noştri nu sînt, se pare, capabili să ne ofere nici una, nici alta. Pîinea este prea scumpă pentru posibilităţile materiale ale multora dintre noi. Spectacolele sînt derizorii şi nu poartă decît rareori amprenta spiritului. Colindătorii au fost mai puţini ca niciodată în zilele Crăciunului trecut. Textele colindelor s-au degradat, vulgaritatea a pus stăpînire pe cele mai multe, sensul tradiţiei religioase s-a estompat. La ţară, ca şi la oraş, colindatul nu mai seamănă cu cel de altădată. Rebegiţi de frig, prost îmbrăcaţi, murdari şi urîţi, colindătorii s-au transformat într-un fel de cerşetori. Cu pluguşorul, au venit, acum, nişte indivizi dubioşi, puşi pe cîştig, care au stîrnit cu totul alte sentimente decît bucuria. Puţini dintre ei inspirau încrederea de a fi primiţi în case. Iar dacă nu sînt primite, colindele şi pluguşorul nu sînt nimic. Vorbim deseori despre tranziţie, în plan politic, economic ori social. Tranziţia se va încheia însă nu doar atunci cînd bunăstarea va fi generală şi cînd instituţiile democratice vor fi consolidate. Regăsirea sensului Sărbătorii este esenţială în acest proces. E de ajuns să ne amintim de felul în care au arătat Sărbătorile noastre de la sfîrşitul anului trecut, ca să ne dăm seama că pasul pe care societatea românească l-a făcut după 1989 este foarte mic. Abia cînd, odată cu dreptul de a ne respecta Sărbătorile, ne vom recăpăta şi dreptul de a ne bucura cu adevărat de ele, vom putea considera încheiat drumul nostru spre mai bine. Sărbătoare înseamnă lumină, în jurul, ca şi în sufletul nostru, întunericul comunist nu s-a risipit de tot. Mizeria, frustrările, lipsa speranţei sînt tot atîtea umbre, crescînd ameninţător din colţuri, şi întinzîndu-se deasupra noastră ca o aripă neagră. Nu ne rămîne decît să aşteptăm. Şi să ne rugăm: du-ne nouă, Doamne, pîinea noastră cea de toate zilele şi bucuria Sărbătorilor noastre!