România literară, ianuarie-martie 1997 (Anul 30, nr. 1-12)

1997-01-08 / nr. 1

România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 8-14 ianuarie 1997 (Anul XXX) Hemingway 57 CU PATRUZECI de ani în urmă apărea în traducere românească Zăpezile de pe Kilimanjaro, o culegere de nuvele ale lui Hemingway. Scriitorul american fusese bi­necunoscut la noi imediat după război, cînd, împreună cu Caldwell şi Steinbeck, jucase un anume rol în imagi­naţia tinerilor prozatori români ai vremii (între ei, M. Preda) Bătrînul şi Marea şi celelalte nuvele îl readuc, un deceniu mai tîrziu, pe Hemingway în actualitatea lite­rară românească. Pot spune că e vorba despre cel mai la modă scriitor străin în România anilor '50. Explicaţia acestui succes trebuie căutată în două planuri diferite. înainte de orice, să nu uităm că lite­ratura occidentală modernă a fost recuperată cu oare­care întîrziere în raport cu aceea clasică. Dacă bune ediţii din clasici francezi, englezi sau germani apăreau deja în jurul lui 1950, modernii mai aveau de aşteptat peste un deceniu. Hemingway este un pionier. Singurul prozator american al secolului XX de care generaţia mea a auzit în şcoală a fost umoristul O'Henry (al cărui nume era pronunţat... ruseşte de către profesoara noastră de rusă din nu mai ştiu ce clasă). Tocmai raritatea traduce­rilor din moderni îi făcea așadar atractivi. Dar există și un plan mai profund al marelui ecou avut de Hemigway la noi. Cînd am citit nuvelele din Ză­pezile n-aveam cum să fiu conștient că o anumită par­ticularitate a lor, pe care am remarcat-o deîndată, le va face extrem de populare. Se ştie că la Hemingway per­sonajele sunt prezentate aproape exclusiv prin compor­tamentul lor. Naratorul le reproduce vorbele şi gestu­rile, renunţînd adesea la orice comentariu. Acest tip de proză m-a influenţat puternic în încercările mele litera­re, din anii '50. Credeam pe atunci că noutatea este fac­torul princi­pal. Astăzi îmi dau seama că era și o cauză de altă natură. Literatura realist-socialistă a vremii su­ferea de hipertrofia comentariului auctorial, abuza de explicitate. Cititorului nu i se îngăduia libertatea de a decide singur, ascultînd nişte voci sau urmărind nişte comportamente. Motivaţiile i se dădeau mură în gură. Literatura realist-socialistă era complet „ideologizată“. La Hemingway nu era vizibilă nici o ideologie politică. Mai exact spus, prozatorul îşi invita cititorii să înţelea­gă ori să interpreteze singuri acţiunile personajelor. A­­ceastă neobişnuită libertate contrazicea dogmatismul moral al epocii şi oferea un model artistic opus aceluia comunist. „Cunoaşte şi fă ce vrei“ părea să spună, în cuvintele lui Noica, autorul Zăpezilor de pe Kilimanjaro. 1 Mihai Halea - o personalitate controversată (pag. 12-15) [7 Tzvetan Todorov: Politica intelectualilor Gh. Grigurcu despre Mihai Ungheanu (pag. 5) firtă și propagandă în 1996 (pag. 17) De la populismul cinic la (pas 2) (pag. 20-21) DIAGONALE de Virgil Ierunca (pag. 7)

Next