România literară, ianuarie-martie 1999 (Anul 32, nr. 1-12)

1999-01-13 / nr. 1

Romania literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu 13 -19 ianuarie 1999 (Anul XXXII) V | Cei „doi" EMINESCU (pag. 12-13) In memóriám DAN LAURENJIU (pag. 10) Cin tenii de lebădă al anei lam... (pag. 20-21) Rădulescu- Motru a avut dreptate (pag. 5) Cu cine seamănă EMIL BRUMfIRU? (pag. 11) Modelul Cant­emir (pag. 15) iI. Cultul l­ui Eminescu MI-AM PETRECUT sfîrşitul unui an şi începutul celuilalt cu o carte neobişnuit de frumoasă şi de instructivă: Testamentul unui eminescolog de Petru Cretia (Editura Humanitas, 1998). N-ar trebui să existe iubitor de poezie ori, mai ales, dascăl de română în ţara aceasta care să n-o citească. Şi pentru foarte multe motive, dintre care am să aleg unul singur deoca­ndată, se poate învăţa din ea ce înseamnă cu adevărat să ai cultul lui Eminescu. După polemica de anul trecut pe tema lui Eminescu, obser­vaţiile lui Petru Creţia vin ca uleiul pe o arsură. Vorbesc, se înţelege, de arsura celor care nu obosesc să reia, mereu de la capăt, lectura poeziilor, căutînd de fiecare dată un sens nou sau o nouă splendoare a formei, şi pen­tru care Eminescu e viu şi (atenţie!) vulnerabil. Naţionaliştii idolatri şi mito­mani n-au arsuri a-şi obloji, ci doar prejudecăţi de aşezat, la zile fixe, pe soclul statuilor poetului. Intîmplarea face să fie în curînd 15 ianuarie. Cînd mi-am propus să scriu despre Testament, nu însă la aniversarea poetului mă gîndeam, ci la aceea a ediţiei de poezii pe care i-a compus-o Maiorescu şi de la care pleacă, într-un fel, cartea lui Petru Cretia: în a treia decadă a lui decembrie, s-au împlinit 115 ani de la ti­pâri­rea la Socec-Teclu a Poeziilor, în 1000 de exemplare, din care, pînă la jumătatea lui ianuarie, se vînduse mai mult de jumătate ("un adevărat record", va spune Maiorescu); alte zece ediţii s-au succedat pînă în 1913, dintre care doar două îl vor mai prinde pe poet în viaţă (cele din 1885 şi 1­888). Petru Cretia, unul din ultimii editori, priveşte înapoi spre Maiorescu, cel dintîi editor, şi aşterne pe hîrtie un secol şi mai bine de istorie a editării sau de bătălie cu cele 1­5.270 de pagini ale manuscriselor (dar numai 8661 scrise, restul, albe), depuse de Maiorescu la Biblioteca Academiei în 1902 sub forma a 42 de volume, dacă ne luăm după numerele date de Bianu și Tuducescu, în realitate 44, căci două cote au fost acordate cîte unei perechi de volume.­­O coincidenţă greu explica­bilă: numărul caietelor de însemnări zilnice maioresciene de la BAR și BCS, pe care eu însumi le-am citit, prima oară integral, acum treizeci de ani, este tot 44, din care patru numerotate în pereche, așa încît numerele reale sînt tot 42!) Testament este expresia şi istoria unui cult pentru Eminescu, de o cu totul altă factură (sau, poate, natură) decît acela pe care naţional-comunismul l-a lăsat moştenire epocii actuale. Petru Cretia se referă el însuşi la desfi­gurarea ridicolă de care are parte poetul, ieri, ca şi azi, dar probează, în carte, un devotament însoţit de spirit critic care e moştenit, la rîndul lui, de la Maiorescu, Chendi, Perpessicius, Călinescu, şi atîţi alţi truditori asupra textelor eminesciene. Cartea se deschide cu o elegie: "Peste tot ce înseamnă studii eminesciene s-a întins pustiul. Cercetătorii cei mai de seamă au murit... Pe tineri aceste studii nu-i atrag". Adevăratul cult pe care i-l da­torăm lui Eminescu presupune înainte de orice efortul teribil de a-i descifra şi publica, în condiţii de maximă securitate ştiinţifică, opera. Petru Creţia are tăria, la capătul unei vieţi de editor eminescian, să afirme că n-avem încă ediţia: primele şase, din şaisprezece volume ale ediţiei academice, adică acelea publicate de Perpessicius între 1939 şi 1963, ar trebui relu­ate, conform unor criterii mai noi şi beneficiind de toate achiziţiile recente; separarea între antume şi postume se cuvine părăsită; aparatul critic şi vari­antele trebuie dispuse altfel decît la Perpessicius, mai puţin greoi şi funcţio­nal. Şi aşa mai departe. Eminescolatrii vor protesta încă o dată, văzînd că, după mitul Eminescu, e pus în discuţie mitul Perpessicius. N-au decît! Ideea lui Petru Creţia, documentată de întreaga lui carte, este că Eminescu a ră­mas viu tocmai datorită acestei ştafete trecute din generaţie în generaţie şi, nu în ultimul rînd, a muncit pe brînci a acestei secte ciudate şi nerăsplătite a editorilor săi, cărora li se cuvin adăugaţi criticii, adică bunii cititori. Tot restul e declamaţie festivă a unor oameni care-şi fac din Eminescu o icoană dată jos din pod de două ori pe an.

Next