România literară, iulie-septembrie 2000 (Anul 33, nr. 26-38)

2000-07-05 / nr. 26

România literară MsoraarfQ© Jö®iiüM©Q Cu ALAIN BESANQON despre IMAGINEA INTERZISĂ (pag. 20-21) VOIEVODUL CULTURII (pag. 9) EDIŢII EMINESCU ANONIMUL m­ajm (pag. 14-15) SALVAŢI RUSOAICELE!­­ (pag. 7) _________________________________________________________________________________4 (pag. 12-13) (Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundația România literară Director general Nicolae Manolescu 5-11 iulie 2000 (Anul XXXIII) ___________________ Cultura literară E UŞOR de observat că interesul general pentru literatură este în scădere de la o vreme. Se citeşte tot mai puţin. Cartea nu se mai află în centrul atenţiei. Bibliografia şcolară obligatorie rămîne adesea doar pe hîrtie. Nici profesorii, nici elevii n-o mai iau în serios. Informaţia lite­rară, în sens strict, a devenit extrem de precară. Am remarcat cu alt prilej că tinerii ori mai puţin tinerii participanţi la nelipsitele concursuri televizate cu premii au dificultăţi mai ales cînd întrebările se referă la literatură. Cîţi dintre contemporanii noştri mai ştiu pe dinafară versuri ori poezii întregi, ca altădată, cînd orice bacalaureat poseda un oare­care bagaj de cunoştinţe de acest fel? Şi cîţi se mai simt îmboldiţi să exploateze semnificaţia unor titluri de cărţi ori a unor nume de perso­naje, ca să nu mai vorbesc de citate, în împrejurări de viaţă cotidiene? Legat de acest din urmă aspect, să spun şi că (onoare excepţiilor!) referinţa literară nu mai joacă aproape nici un rol în discursul politic sau în comentariul jurnalistic. Formaţia multora dintre oamenii noştri politici sau dintre gazetari nu mai pare a fi preponderent umanistă şi, în orice caz, nu mai este literară. Limbajul la modă indică o anume creş­tere a absolvenţilor de politologie, sociologie, ştiinţe economice şi ale comunicării. Dacă politehnicienii abundă, atît în presă, cît şi în dem­nităţile publice, literaţii sînt rara avis. E instructiv să constaţi că, din această cauză, sînt ratate ocazii excepţionale de a se valorifica vorbe de spirit (dictonul latin nu mai are nici o căutare!), exprimări plastice, caracterizări memorabile, nume ori situaţii paradigmatice. Nu am în vedere exclusiv efectul artistic al inter­venţiilor publice, rostite ori scrise, evident diminuat de absenţa ori de sărăcia referinţelor literare. Am în vedere un efect pedagogic şi politic. Sloganele electorale le ignoră eficacitatea. Nu sînt convins că respons­abilul cu imaginea de la partide ştie că omul de pe stradă nu mai e sensibil bunăoară la comparaţia literară şi, de aceea, o evită în textele pe care le propune. Cred, mai degrabă, că lui însuşi, nemaifiind liter­at, nu-i vin pur şi simplu în cap astfel de comparaţii. Pare, în tot cazul, foarte ciudat ca, în plină şi neîntreruptă cruciadă contra corupţiei funcţionarilor publici, de sus şi pînă jos, nici un comen­tator al fenomenului să nu-şi fi amintit de versurile lui Grigore Alexan­­drescu din fabula Lupului moralist: "Cînd mantaua domnească este din piei de oaie,/ Atunci judecătorii fi ei siguri că despoaie." Şi, dacă tot sun­tem­ la pesimistul poet, oare distihul din Anul 1840 nu şi-ar fi aflat actu­alitatea în întreg deceniul din urmă: "Şi un an vine, trece, ş-alt an îl moş­teneşte,/ Şi ce nădejdi dă unul, celălalt le ia"? Eliade Rădulescu are (în Istoria literaturei generale) următoarea apreciere a felului în care vicleanul Tiberiu și-a ales succesorul în crudul Caligula: "'Viperă ce alege un tigru". Iar Ghica, ironizîndu-l pe Eliade care credea că fără el n-ar fi fost revoluţia de la 1848, scrie: "«Revoluţia bărbată-mici», zicea o cocoană cînd vorbea de revoluţia de la 1848". Cum să nu-ţi vină pe limbă expresia, cînd vezi cîţi confiscă de un deceniu încoace revoluţia de la 1989? Uite că nu-ţi vine! Exemplele de mai sus, din paşoptişti, se pot înmulţi şi extinde şi la alte generaţii. Problema este că memoria noastră literară ne trădează, cum spuneam, tot mai des, de la o vreme... ­... . .­­ ......... Bibliotera Județeană M­U­R­E­Ș TÂRGU-MUREȘ

Next