România literară, octombrie-decembrie 2001 (Anul 34, nr. 39-51)

2001-10-03 / nr. 39

România literară Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu Coeditor: Editura Naţional Redactor-şef Violeta Borzea 3-9 octombrie 2001 (Anul XXXIV) EDITORIAL Alexandru CIORANESCU - inedit (pag. 20-21) Proză de Florin MANOLESCU O conferinţă de pomină (pag. 12-14) fi ni versa­re GEORGE COŞBCIC - an esea de Mihai Zamfir­­(pag. 10-11) Că­ ciţî. AcAIAC CM 4C (pag. 22) Poezie, bibelou de portelein (pag. 5) de 'Tticöiae ‘THcutoCeccu Caliban si Taliban LA PRIMA vedere pare forţată asocierea dintre personajul Furtunii lui Shakespeare şi talibanii afgani aflaţi de cîtva timp în centrul atenţiei întregii lumi. Se pare că dramaturgul elisabetan a avut drept sursă pen­tru Caliban (fiu al unui demon marin, peşte sau amfibie) eseul lui Montaigne despre canibali, schimbînd, în numele personajului, două consoane între ele. Talib înseamnă în arabă student coranic. In timpul războiului împotriva sovieticilor, studenţii teologi de la Kabul au orga­nizat o mişcare politică şi militară, devenită forţă de guvernămînt în­­• Afganistanul actual. Ar fi, desigur, incorect să considerăm ca unic va­labil tipul european de cultură şi să-i transformăm pe talibani în tali­­bani doar pentru că refuză cultura de tip occidental. Cultura islamică îşi are specificul şi temeiurile şi a jucat, să nu uităm, un rol esenţial în conservarea şi transmiterea moştenirii antichităţii greco-latine, pe cale de a fi pierdută în primul mileniu de după Christos. Problema talibanis­­mului este că, socotind a-l respecta cu maximă stricteţe, deformează spiritul Coranului­, îl face de nerecunoscut. Ca orice fundamentalism, ta­­libanismul începe prin a fi anticultural, ca să ajungă, la maturitate, acul­­tural. Experiențe dintre cele mai diverse din secolul XX arată ce legătură strînsă există între negarea culturii (transformată în instrument propa­gandistic, manipulată ori pur şi simplu distrusă) şi regimurile totalitare. Toate aceste regimuri au urmărit din capul locului să anihileze cultura. Motivele invocate au fost totdeauna de natură mai mult sau mai puţin religioasă. Ideologiile extremiste au funcţionat ca nişte religii. Şi au în­cercat să-şi creeze cultura potrivită scopurilor, modificînd ori inventînd tradiţii, şi ameninţînd cu represiunea cultura şi tradiţiile rebele faţă de acest proiect. Proletcultismul din ţările comuniste a vrut să lichideze tre-­­ cutul cultural. Talibanii au dinamitat statuile uriaşe ale lui Buddha, vechi de un mileniu şi jumătate, găsindu-le blasfematoare. Pe scurt spus, talibanizarea este, la origine, o calibanizare. Regimul actual de la Kabul a debutat cu o ofensivă împotriva culturii. A închis teatrele şi cinematografele, a interzis televiziunea, fotografia (în numele unui principiu islamic), muzica şi dansul. Femeile au fost oprite de la orice fel de şcolarizare. Educaţia a redevenit un apanaj al bărbaţilor. Şi ea este, exclusiv, religioasă şi militară. Tinerii învaţă, în acelaşi timp, Coranul şi meseria armelor. Nici o altă formă de cultură ori de sport nu este admisă. O dată cu dansul, a fost interzis boxul, o dată cu lectura cărţilor, jocul de şah. Singura cultură, Coranul, singurul sport, războiul. Copiii afgani se joacă, şi ei, doar de-a războiul. Se explică în felul acesta de ce, pe un fond de intoleranţă generală, preceptele islamice tolerante şi generoase, au fost împinse treptat spre violenţă şi crimă. Fanatizaţi religios, mulţi tineri au devenit kamikadze. Caliban şi-a pier­dut orice blîndeţe, s-a făcut agresiv, răzbunător şi ucigaş. Calibanismul e o premisă a talibanismului, cum e a tuturor extremis­­melor. Incultura e o trăsătură de bază a nazismului, a comunismului sau a fundamentalismului islamic. In punctul de plecare, aceste totalitarisme neagă culturii două rosturi esenţiale: libertatea şi diversitatea. Acultura­­lismul taliban nu admite, o dată cu instaurarea unei cenzuri draconice (toate regimurile totalitare s-au închinat zeului cenzurii), nici o abatere sau excepţie de la o normă unică în cultură. De la lungimea bărbii (obligatorii!) la bărbaţi pînă la culoarea chadri-ului (vălului) la femei, totul e reglementat. Nerespectarea se pedepseşte chiar cu moartea. Şi, desigur, reglementate sînt numărul şi durata rugăciunilor zilnice, obli-­­ gatorii şi ele. Se poate spune că atunci cînd din Caliban se naşte (Continuare în pag. 15)­­ Bibliotecii Judeţean* MUREŞ b. m mrr

Next