România literară, ianuarie-martie 2002 (Anul 35, nr. 1-12)

2002-01-09 / nr. 1

Romania literară CAZUL BIETUL IOANIDE Apare săptămînal sub egida Uniunii Scriitorilor Editor: Fundaţia România literară Director general Nicolae Manolescu Coeditor: Editura Naţional Redactor-şef Violeta Borzea 15 ianuarie 2002 (Anul XXXV) * OOI*/A­loA+S'Q O istorie a literaturii române PRIETENUL meu, doctorul Virgil Feier de la Timişoara, mi-a dăruit în Săr­bătorile trecute o carte pe care n-o ştiam, deşi a fost consemnată de pildă în Dicţionarul ieşean: un Manual de Istoria literaturii române, „întocmit" de Enec Hodoş şi tipărit la Caransebeş, în Editura Foii Diecezane, în 1893. In Epilog autorul declară că a propus textul manualului sub forma unui curs de trei an la Institutul pedagogic şi teologic din Caransebeş, aşa­dar între 1889 şi 1892 şi adaugă: „Cu privire la conţinutul manualului, observ numai atît, că felul în care am tratat scriitorii, precum şi împărţirea materialului, se abate de la calea întrebuinţată în puţinele noastre istorii ale literaturii destinate pentru şcoale" La ce se referă Enea Hodoş, iarăşi nu ştiu. Singura Istorie a literaturii de pînă la a lui a fost acea a lui Aron Densusianu, apărută într-o primă ediţie în dece­niul al optulea al secolului XIX şi într-o a doua în deceniul ultim. Am comen­tat-o pe scurt într-unul din editorialele mele, socotind-o cea dintîi, îndeosebi importantă, în ediţia din urmă, pentru capitolul Eminescu, cel care va stîrni pe nedrept pana polemică a lui G. Călinescu după multe decenii. Enea Hodoş vorbeşte de manuale. Mă întreb care vor fi fost acelea. Al său este, trebuie să spun, absolut remarcabil. In 250 de pagini, tratează toată literatura importantă de la începuturi la cea mai tînără generaţie. G. Coşbuc este ultimul, în­dată, dintre autori. Să nu uităm că, în 1892, cînd îşi încheie Hodoş cartea, el nu publicase nici un volum. Deşi deosebeşte trei epoci în istoria literaturii noastre - slavă, de pe la 1500 la 1700, grecească, de la 1700 la 1830, şi naţională, de la 1830 încoace­­ autorul nu urmează numaidecît această împărţire. El consacră un capitol Literaturii poporane, pe care o divide, în felul lui Gaster, în nescrisă (lirica, epica şi celelalte) şi scrisă (aşa numitele cărţi poporane, cum ar fi Alexandria şi restul, dar şi cîntecele de stea, colindele şi Irozii) şi un altul Literaturii poeţilor, adică literaturii în sen­sul nostru, moderne. Li se adaugă pagini despre literatura veche religioasă şi istorică, şi despre gramatici. Scrisă în bună limbă românească şi cu ortografia impusă de Maiorescu, Istoria lui Hodoş e plină de aprecieri de bun simţ, fără mari pretenţii de inter­pretare, exactă bibliografic, cu note biografice sumare şi utile. Scriitorii impor­tanţi se află la locul lor, Eliade, Alexandrescu, Negruzzi, Alecsandri, Bolin­­tineanu, Creangă, Slavici,5Caragiale (firește, doar teatrul), Eminescu („face parte dintre cei mai mari lirici ai lumii"), cu antologii din textele lor în sprijin, dar nu lipsesc postromanticii, Filimon, Duiliu Zamfirescu, C. Sion, Nicoreanu, Depărăteanu, Odobescu, nici junimiștii, Veronica Micle sau Matilda Cugler, pînă la foarte tînărul Vlahuţă. Este şi Delavrancea, cu Paraziţii din 1893, citind cînd manualul era sub tipar. Cum se vede, manualul din 1893 nu suferea de prejudecata că scriitorii recenţi, unii fără volume, n-au ce căuta în şcoală. Poa­te doar Ghica să fie o lipsă importantă, menţionat totuşi în legătură cu Alec­sandri şi printre colaboratorii Convorbirilor literare. Despre Junimea şi Con­vorbiri, Hodoş are pagini curate, de admiraţie pentru acţiunea grupului lite­rar ieşean şi a revistei celei mai bune şi cu cea mai veche apariţie, cum spune, la începutul anilor '90. Ca şi la Densusianu, este un capitol despre limbă şi dialecte, dar aşezat la urmă şi prilej nimerit de a prezenta studiile de gramati­că ori chiar de critică şi pe autorii lor (Cihac şi Maiorescu, Hasdeu şi Lam­­brior). Densusianu îl punea în faţă, după principiul romanticilor care vedeau în limbă şi în poezie începuturile. Modern, patriot în limitele adevărului, temeinic informat, deschis spre ac­tualitate, Enea Hodoş (fiul, probabil, al lui Iosif Hodoş, acela care a sfîrşit la 1875 traducerea Descrierii Moldovei începută de Papiu-Ilarian) a fost un das­căl eminent și autorul celei de a doua istorii a literaturii noastre. ■ P.S. In interviul din nr. 51-52, s-a strecurat o greşeală (dar ce greșeală!), cum că noi am plăti onorarii de 1.000.000 (un milion) de lei pe pagina de re­vistă. Din păcate, nu avem decît 100.000 (o sută de mii) de lei de fiecare pagină. (N.M.) II

Next