România literară, iulie-septembrie 2002 (Anul 35, nr. 26-38)

2002-07-03 / nr. 26

AC-AR fi sâ dâm crezare zia­rului Ziua — şi de ce nu i-am­ da? — orele lui Ioan Mircea Paşcu în funcţia de ministru sunt numărate. N-am devenit atât de naiv încât să iau de bun orice articol din presa dâmboviţeanâ. Am ajuns sâ mă uit cu lupa neîncrederii chiar la ştirile de presa care-mi fac plâcere. Or, un titlu precum „Casa Alba cere capul lui Paşcu” n-are cum să-mi displacă, mai ales că macheta­­torii lui Sorin Roşca Stânescu au găsit o ilustraţie sugestiva: în timp ce ministrul lui Nastase sta capra, preşedintele Bush pare a-şi îndrepta palma, ca o ghilotina, spre ceafa rotofeie a mai-marelui peste armata româna. Ca o cerere privind eliminarea lui Paşcu a venit sau nu de la Casa Albă e secundar. Dacâ a venit, e destul de trist pentru România, înseamnâ câ indivizii aflaţi în fruntea ţării n-au nici cea mai mică intuiţie privind jocurile politice internaţionale. E ca şi cum, invitat fiind la o recepţie de înaltă clasă, gazda ajunge sâ-ţi atragă atenţia că ai pantofii plini de noroi şi că e cazul sâ-i cureţi înainte de a păşi pe parchetul bine dat cu ceară. Dar câ Ioan Mircea Paşcu trebuie demis, e limpede ca lumina zilei. Psihologiceşte vorbind, îmi închipui ce tortură trebuie să fie pentru cineva căruia i sa refuzat viza americană să se afle într-o funcţie care-1 obligă sa facâ tocmai jocul americanilor. E ca şi cum i­­ar fi cerut unui anticomunist înveterat să militeze pentru intrarea României în alianţa sovietica. Probabil că destui inşi din administraţia americană au studiat dosarul actualului ministru al apărării român şi cu siguranţa vor fi descoperit lucruri dizgraţioase privind întâmplarea din 1989. La rândul său, dl. Paşcu ştie ce ştie şi continuă să facă apăsat. Dar să-i lâsâm pe americani. Pro­blema e că dl. Pascu a adunat în interior o asemenea cantitate de antipatie, încât n­­ar fi fost nevoie de nici un telefon din exterior pentru ca dl. Nastase să-i facă vânt. Articolul din Finacial Times, venit în replică la incredibila ameninţare cu moartea proferata la adresa ziariştilor paşcului de către oamenii paşcului, ar fi trebuit sa determine urgenta aruncare peste bord a împricinatului. Dacă dl. Paşcu nu ştie câta greutate are un astfel de articol în lumea politicii occidentale, dl. Nastase ştie cu siguranţa, şi totuşi, premierul n-a făcut nimic pentru a spâla măcar onoarea propriului cabinet — pen­tru că de onoarea ţării ne-am lămurit cât îi pasa. ACA un articol din presa britani­că e tratat ca o simpla informaţie la gazeta de perete a sindicatului pensionarilor, vă daţi seama de câtă atenţie s-a bucurat protestul Clu­bului Român de Presă care cerea — auzi, naivitate! — demisia lui Paşcu. Nici avertismentul faimoasei asociaţii Repor­ters sans Frontières n-a străbătut stratul de ceară şi nesimţire din urechile înalţilor pesedei. Dacâ Bucureştiul se face că plouă, fiţi siguri câ Washingtonul a luat act de originala formă de protest a ziariştilor faţă de prigonitor: în timp ce trecea în revistă, alături de ambasadorul Michael Guest, trupele ce urmau sâ plece în Afganistan, jurnaliştii din Craiova i-au înmânat ministrului pixurile, urându-i sâ scrie cu ele cât mai multe drepturi la replică. Să recunoaştem, de la ’’legitima­ţia de golan” a participanţilor la Piaţa Universităţii, arareori s-a protestat în România cu mai multa graţie şi cu mai mult umor la gesturile abuzive ale puterii. Dar toate acestea nu reprezintă pentru guvernul de la Bucureşti decât gesturi fără semnificaţie, în aroganţa lor, n-au luat în considerare nici măcar protestul influentului James Rubin, fostul purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. Ceea ce­ au făcut ţărăniştii — şi anume, suspendarea liderilor asupra cărora pla­nau diverse suspiciuni — n-au făcut pe­­sediştii. Nici n-aveau cum, în fond, e vorba de două tradiţii şi de douâ expe­rienţe de viaţă diferite. Oricâte prostii vor fi comis urmaşii lui Coposu, nu-i putem compara nici în glumă cu urmaşii lui Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu. Pentru cei interesaţi de evoluţia pro­cesului de aderare a României la N.A.T.O., beton-armatul complicităţii în jurul lui Ioan Mircea Paşcu trebuie privit ca o încercare clară de­ a pune beţe unui proces pe care prea puţini dintre pesedişti îl doresc finalizat. Deşi căsâtoria e forţată de ambele părţi („contextul intraţional”, ’’conflictul civilizaţiilor”, „întărirea flan­cului sudic” etc. — ştiţi povestea), e totuşi important cum intri în ea. Dacâ în calitate de mireasa te comporţi ca o (scuzaţi precizia cuvântului) curvă, nu prea sunt şanse ca o data măritata sâ fii tratată ca o doamnă, oricâte eforturi de a te revirginiza va depune soţul obsedat de onorabilitate. 1 MAI e o chestiune: neavând cu­raj sâ spună deschis câ nu le con­vine intrarea în N.A.T.O., extre­­ţ miştii români au inventat, şme­chereşte, un concept: integrarea demnă. De parcă cineva ne-ar fi cert sâ intram fârâ demnitate! Deşi erau destul de mă­rişori pe vremea ocupaţiei sovietice, n-am observat ca vreunul din,guriştii anti Intre celular şi celulita MacDonald’s de azi sâ fi fâcut caz că ţara era plină de magazine speciale pentru ruşi, sau câ tot ce ţinea de identitatea na­ţională era terfelit cu o bestialitate inimaginabila. în clipa de faţă, a nu dori sâ fii în N.A.T.O. înseamnă sâ doreşti — direct, imediat şi implacabil — dis­trugerea propriului popor. O distrugere prin înapoiere, prin marginalizare, prin înfometare. Pentru că, oricât ar suna de ciudat, alianţa N.A.T.O. este în primul rând o alianţă civilizaţionalâ. O alianţă menita sâ apere valorile democraţiei şi ale prosperităţii. Dar să revin la integrarea demnă. Unde e demnitatea când, în ciuda duhorii pestilenţiale, numeroase forţe din socie­tate continuă sa adore hoitul putrefact al Securităţii? Ce demnitate e ăsta — decât una a cinismului absolut — de a pune sâ trateze cu americanii un ins a cărui bio­grafie nu neapărat proamericana e cunos­cuta şi răscunoscută? Ce demnitate afişăm, când bătrânii ne mor de foame, în timp ce „reprezentanţii poporului” îşi măresc diurnele în valută şi nu pot locui decât la hoteluri de cinci stele? Ce dem­nitate, când un prim-ministru iubitor de cultura română califică drept păşunistă arta creată azi în România? A SOSIT momentul s-o lăsăm mai moale cu „interesul de partid” şi cu încăpăţânarea de a-i proteja pe securiştii care ani de zile au luptat contra valorilor democraţiei. Şi nu mă refer doar la comportamentul politicienilor. La fel de iresponsabili sunt şi destui şefi de gazete ori canale de televiziune. A face o largă popularizare provocărilor unor personaje comice pre­cum Daniela Buruiană înseamnă a face exact jocurile Securităţii. Varianta femi­nină (sa zicem) infinit mai agresivă a lui Vadim, aceasta Venus cu celular tricolor şi celulita verbala s-a întrupat din spuma făcută la gura de vechii securişti, aflaţi pe punctul de-a fi expuşi public. Oricum, mişcarea e plină de interes: n-a trecut nici un an de când Andrei Pleşu era „denunţat” ca agent al Securităţii. Cum figura n-a mers, iatâ-l acum aservit puterilor străine. Cât despre Mircea Dinescu şi H.­R. Patapievici, într-a­­devăr, se închina altor puteri decât celor din care şi-au fâcut chip cioplit securiştii şi purtătorii lor de cuvînt. E suficient să le arunci o privire pentru a-ţi da seama ca sunt mult prea inteligenţi şi talentaţi pentru a aparţine penibilei Securist­­landia dintre Carpați și Marea Neagră. ■ România literară Director: Nicolae Manolescu Revistă editată cu sprijinul Fundaţiei ANONIMUL$ Redacţia: GABRIEL DIMISIANU - director adjunct, ALEX. ŞTEFĂNESCU - redactor-şef, MIHAI PASCU - secretar general de redacţie, ADRIANA BITTEL, CONSTANŢA BUNEA, MARINA CONSTANTINESCU, MIHAI MINCULESC©. Redactori asociaţi: IOANA PÂRVULESCU, CRISTIAN TEODORESCU, EUGENIA VODĂ. Corectură: CONSTANŢA BUZEA (pag. 2, 3, 6, 7, 8, 9, 20, 21), SIMONA GALAŢCHI (pag. 1, 10, 11, 15, 29, 30, 31, 32), ECATERINA IONESCU (pag. 4, 5, 14, 19, 22, 26, 27, 28), NINA PRUTEANU (12, 13, 16, 17, 18, 23, 24, 25). Grafica: MIHAELA ŞCHIOPU. Tehnoredactare computerizată: ANCA FIRESCU, IONELA STANCIU, EDUARD CANDET. Introducere texte: GETA GHEORGHIU. Administraţia, Fundaţia ,România literara“, Calea Victoriei 133, sector 1, cod 71102, Bucureşti, Of. poştal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D., filiala Pipera, 251100996100089.­ Cont în valuta: B.R.D., filiala Pipera, 251100296100089. Mihai Pascu (director executiv), Mirona Lauda (economist principal), Corneliu Ionescu, Gheorghe Vladan (difuzare, tel. 212.79.81). Secretariat: Sofia Vladan.­­ Corespondenţi din străinătate: Rodica Binder (Germania), Andreea Deciu (SUA), Gabriela Melinescu (Suedia), Libuse Valentová (Cehia). e-mail: romlit@romlit.ro http://www.romlit.ro Revista „România literară“ este editată de Fundaţia „România literară“ cu sprijin de la Fundaţia „Anonimul“, Uniunea Scriitorilor din România, Ministerul Culturii şi Cultelor, Banca Română pentru Dezvoltare 2 România literară nr. 26 - 3 - 9 iulie 2002

Next