România literară, ianuarie-martie 2003 (Anul 36, nr. 1-12)
2003-01-08 / nr. 1
NUL 2002 s-a încheiat cu o energică evoluţie, bară-sol-bâmă-mele, alui Ion Iliescu. Probabil că sezonul i-a reamintit de colegii de-acum treisprezece ani - , ţineţi minte, băieţii care trăgeau din toate poziţiile. Dacă atunci ţinta era difuză — oriunde, dar nu spre balconul comitetului central! -, acum în obiectiv s-a aflat un singur inamic: vânătorul vânat Nastase A. Ca şi în 1989, Iliescu a ieşit învingător, ceea ce dovedeşte că e încă tare pe poziţii. Mult prea tare, Iliescu nu se află la prima hăituiala de prim-miniştri. Experienţa dobândita în septembrie 1991, când a dat de pământ cu un alt arogant, Petrica Roman, i-a folosit în noile împrejurări. Atunci, problema era dacă revenim sau nu în sfera de influenţă a Rusiei. Acum, dacă răspundem obligaţiilor luate în faţa N.A.T.O. Atunci, Iliescu a chemat corpul de control mineresc. Acum, el face apel la trupele de şoc ale occidentalismului pe care a ajuns să le apere în maniera sa atât de expresivă: codiţa serviciilor secrete, vorba dulce a generalilor de armată, cu masca-fârâ-masca fidelilor infiltraţi în teritoriul duşmanului, dialogul scrâşnit cu preopinentul („îl priveşte!”). Lucrurile s-au schimbat. Nastase A. nu e Petre Roman iar Iliescu nu-l mai are pe Miron Cosma. Premierul din 1991 era adeptul confruntării directe, stil berbec la perete, pe când levantinizatul Nastase A. e obişnuit să opereze prin învăluire, pe la spate. Aşchia don quijotesco a lui Petre Roman îl împingea mereu înainte, spre înfruntarea neînfricată a primejdiei. Românul vechi Nastase A. preferă ocolul, muşcătura scurta urmată de repliere. Dându-şi seama că inamicul nu poate fi învins frontal, îl va hârţui din întuneric, trimiţând spre el săgeţi otrăvite. A fost suficient un tete-â-tete la Cotroceni pentru ca fragilul castel de cărţi al Arogantului să fie luat de vânt. Iar când Iliescu contrafort şi-a adus în sala Parlamentului jilţul prezidenţial, ca să vadă tot prostul cine e stăpânul ăstei ţâri, obrazul năstasiet a luat indescriptibila culoare a pământului plouat. Contemplându-i chipul, presa a vorbit despre apariţia în lumea picto-politicii a noi nuanţe ale negrului. Nastase a pus nasul în piept, acceptând fără crâcnire aspra corecţie a maimarelui naţiunii. Nu mai vrea nici anticipate, nici remaniere, nici demisie. MILIT, a învârtit-o ca la Ploieşti, că n-o să-şi adape avionul guvernamental de la pâşunistele fântâni naţionale, ci o sâ-l alimenteze - auzi! - din zbor. Haide-da! Care zbor, domn’ Nâstase? Zborul pe burtă în care vă exersaţi de când aţi pus mâna pe putere? Zborul razant deasupra cuibului de corupţi ce şi-au înfipt ghearele murdare în tot ce mişcă în ţărişoară? Pentru ca umilinţa să fie totală, Iliescu a anunţat, jubilând, că ideea renunţării la anticipate nu-i aparţine, ci îşi are originea în celebra rectitudine a lui Nâstase A. Cu alte cuvinte, premierul nu ştie ce vrea şi ce spune. Nici că se putea afront mai mare adus unui individ ce se crede alfa şi omega politicii naţionale. Diferendul nu se va opri aici, în ciuda zâmbetului stroboscopic, Iliescu nu uită şi nu iartă. Iar Nastase, în ciuda umilinţei asezonate cu figuri de stil, nu acceptă nici în ruptul capului să renunţe la ciolan. Prea s-a obişnuit, de doisprezece ani, cu urcuşul pentru a ceda tocmai când a ajuns să atingă cu mâna merele de aur ale puterii absolute. Se vor schimba strategiile, dar esenţa conflictului rămâne aceeaşi. Nastase şi-a dat seama că puterea lui în partid nu e atât de mare cât îşi închipuia, ba chiar că în guvern exista destui oameni ce joacă pe mâna iliesciana. Stranie situaţie: cu cât ştii mai mult, cu atât eşti mai slab! Dacă n-ar fi intervenit conflictul cu Iliescu, Năstase n-ar fi descoperit niciodată cât de fragilă îi e poziţia. Abia acum el trebuie să fi identificat duplicitarismul multora dintre cei care nu scot o vorbă la televizor fără să-l citeze. Abia acum a văzut, cu ochii îngroziţi, prăpastia dintre iluzie şi realitatea prozaică a unei lumi infinit mai puţin sedusă de palavrele rostite de el şi ghioaga mânuită de „emanatul” Iliescu, în afara unor producte precum Guşă ori Ponta, Nastase nu poate miza necondiţionat pe nimeni. Partidul, în ciuda jurâmintelor de credinţă ale liderilor din teritoriu, continuă să meargă alături de vechiul stăpân. Acela măcar de Mircea Mihăieş Cântecul scrâşnit al amânaţii le-a dat iluzia că e asemeni lor, pe când parvenitul cu ifose intelectuale e tolerat numai şi numai pentru că le-a cerut-o Iliescu. CU ATÂT mai stupefiantă e incapacitatea lui Năstase A. de-a înţelege realitatea. Ar fi trebuit să arunce o privire în trecutul nu foarte îndepărtat pentru a studia logica sistemului în care încă funcţionăm. Ceauşescu a stat până la capăt în umbra lui Dej, după cum Iliescu s-a ferit să întindă prea tare coarda presupunerii faţă de Ceauşescu. In lumea noastră, unde Evul Mediu convieţuieşte cu postmodernitatea, nu poţi încălca nepedepsit cutumele. Dacât să te joci cu focul puterii, mai bine intri, în pielea goală, într-o cameră ticsită cu scorpioni. Nu pot să omit dimensiunea tragi-comicâ a demersului năstusiet. In mintea lui, înlăturarea lui Iliescu (pentru că la asta se reduce retorica lui belicoasă) înseamnă începutul unei vieţi noi, într-o lume nouă. Or, marii corupţi, exponenţii „lumii vechi” parazitează nu doar Cotroceniul, ci - şi încă mai abitir Palatul Victoria. Prin voia biologiei, Năstase se va descotorosi de Iliescu. Dar cum va scăpa de securiştimea nesătulă şi de bandiţii fără scrupule puşi de el, şi nu de Iliescu, în funcţii-cheie în administraţia ţării? Dacă în Iliescu mai pâlpâia, cât un chibrit, o undă de grijă faţă de semeni, în viziunea arogant-contondentă a lui Năstase astfel de valori nu au curs. I -AM CREZUT şi nu cred IV că Ion Iliescu e soluţia de care avea nevoie Româ- WIKTMnia. Dar cu atât mai puţin cred că avem vreo şansă dacă încăpem pe mâinile lui Năstase A. La rigoare, Iliescu e mulţumit câ-l iubesc artiştii (actorii şi cântăreţii, îndeosebi). Nastase A. nu vrea iubire. El vrea dictatură, el vrea un cor mut de douăzeci de milioane de aplaudaci şi o singură voce androgină, de tenorsopranâ, pe care s-o urmăm orbeşte, chiar dacă, şi mai ales, destinaţia este prăpastia. Cu hangherele mai ascuţite ca oricând, Iliescu şi Nastase vor reintra în arenă imediat ce naţia şi instituţiile sale îşi vor reveni din amorţeala sărbătorilor. Dacă în decembrie am asistat la o încrucişare de săbii, de-acum înainte vom fi martorii unui război de gherila, geamuri sparte, luări spectaculoase de prizonieri, violuri (de corespondenţă, de intimitate, de spaţii), vendete. Sărbătorile nu vor calma întru nimic tensiunea, din simplul motiv că s-a mers prea departe. Dacă Iliescu nu va urmări punerea în practică a ideilor enunţate în Parlament (îndeosebi lupta împotriva corupţiei) îşi pierde credibilitatea. în mod natural, Nastase A., proptit în corupţie ca într-un toiag, va fi obligat să se opună presiunii dinspre Cotroceni. Pentru el, a-i înlătura pe corupţi înseamnă a-şi ucide aliaţii. Oricum ar decurge lucrurile, Nastase A. şade pe locul mortului. Dacă se opune cererilor iliesciene va fi schimbat, dacă cedează dorinţei prezidenţiale se duce naibii baza de putere. A amânat atât de mult schimbările, fredonând aria amânării „După Praga”, încât melodia s-a transformat într-un insuportabil scrâșnet al dinților. ■ România literară • Director: Nicolae Manolescu Revistă editată cu sprijinul Fundaţiei ANONIMUL Redacţia: GABRIEL DIMISIANU - director adjunct, ALEX. ŞTEFĂNESCU - redactor-şef, MIHAI PASCU - secretar general de redacţie, ADRIANA BITTEL, CONSTANŢA BUZEA, MARINA CONSTANTINESCU, MIHAI MINCULESCU. Redactori asociaţi: IOANA PÂRVULESCU, CRISTIAN TEODORESCU, EUGENIA VODĂ. Corectură: CONSTANŢA BUZEA (pag. 3, 4, 5, 8, 9, 18, 19, 23), ECATERINA IONESCU (pag. 10,11,12,13,14,16,17, 30), SIMONA GALAŢCHI (pag. 1, 6, 7, 15, 21, 22, 28, 32), NINA PRUTEANU (pag. 2, 20, 24, 25, 26, 27, 29, 31). Grafica: MIHAELA ŞCHIOPU. Tema numărului: Speranţa şi cărţile. Tehnoredactare computerizată: IONELA STANCIU, EDUARD CANDET, MIHAI HĂŢULESCU Introducere texte: GETA GHEORGHIU. Administraţia: Fundaţia „România literară“, Calea Victoriei 133, sector 1, cod 71102, București, Of. postal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D., filiala Pipera, 251100975019501. Cont în valută: B.R.D., filiala Pipera, 251100975019501. Mihai Pascu (director executiv), Mirona Laudă (economist principal), Corneliu Ionescu, Gheorghe Vladan (difuzare, tel. 212.79.81). Secretariat: Sofia Vlădan. Corespondenţi din străinătate: Rodica Binder (Germania), Andreea Deciu (SUA), Gabriela Melinescu (Suedia), Libuse Valentová (Cehia). e-mail: romlit@romlit.ro http://www.romlit.ro Revista „România literară“ este editată de Fundaţia „România literară“ cu sprijin de la Fundaţia „Anonimul“, Uniunea Scriitorilor din România, Ministerul Culturii şi Cultelor, Banca Română pentru Dezvoltare. 2 România literară nr. 1 8 - 14 ianuarie 2007