România literară, octombrie-decembrie 2003 (Anul 36, nr. 39-52)

2003-10-01 / nr. 39

Oratori, retori şi politicieni U­N PROIECT universitar bine gîndit, cu dublă ţintă şi, lucrul cel mai greu la noi, dus pînă la capăt este concretizat în cartea Der politische Diskurs in Ru­mänien ! Discursul politic în Romania apărută din iniţiativa lui Liviu Papadima şi realizată în timpul lectoratului său vie­­nez. Proiect bine gîndit pentru că face din strădaniile unor stu­denţi şi doctoranzi de la secţia de romanistică a Universităţii din Viena­­ o carte în folosul altor studenţi şi, de ce nu, în folosul unui public mai larg. Cu dublă ţintă pentru că textele alese în antologie, multe rare, sînt tipărite atît în română cît şi în germană. Şi dus pînă la capăt datorită a aproximativ douăzeci de persoane între care, pe lîngă coordonator, doi colegi din Viena, Petrea Lindenbauer şi Othmar Kolar a lucrat şi o grupă de studenţi şi doctoranzi entuziaşti. Cartea este mai mult decît o antologie comentată de discur­suri politice. Poate fi citită, cum sugerează și autorii, ca un cap­tivant roman istoric, în care diverse evenimente importante din România modernă sînt cristalizate în cîteva discursuri din perioada 1848-1918, din cea interbelică, din timpul regimului comunist şi, în fine, din cea în care ne aflăm acum. Iar oamenii politici care au ros­tit la un moment dat chemări, îndemnuri şi proclamaţii sunt - exact ca-n romane - personajele pozitive şi negative ale istoriei noastre. I.C. Brâtianuţ Corne­­liu-Zelea Codreanu, Nicolae Titulescu, Iorga, generalul Ion Antonescu, regele Mihai I, Nicolae Ceaușescu, Corneliu Coposu, Corneliu Vadim Tu­dor. Nu lipsesc documente is­Liviu Papadima (coordona­tor), Petrea Lindenbauer, Othmar Kolar, Der politis­che Diskurs in Rumänien, Editura Humanitas Edu­caţional, 272 p, Bucureşti, 2003. Cioran în dezbatere P­RIMUL număr al revistei Seine et Danube este unul tematic, dedicat lui Cioran. Deocamdată mo­delul revistei pare a fi cel al caie­telor L’Home, desigur, reduse la scară. Editorialul, nesemnat (greu de înţeles de ce) nu lim­pezeşte intenţiile concrete, “de construcţie” ale viitoarei revis­te, ci numai pe cele foarte gene­rale care ar fi că, acum, cînd torice precum Proclamaţia de la Islaz şi Comunicatul către ţară al C.F.S.N din 22 decembrie 1989, precum şi texte care nu ţin de simplul militantism poli­tic, aparţinînd unor voci de au­toritate, de la Mihai Eminescu (De ceea ce ne temem­ la An­drei Pleşu (Unele nevroze răsă­ritene). Selecţia este evident îndreptată spre schiţarea unui tablou realist al evoluţiei Ro­mâniei în ultimele două secole, în spiritul adevărului istoric şi nu al cosmetizărilor mitizante. Întrucît, totuşi, primii desti­natari ai cărţii sînt studenţii de limbă germană, autorii au înso­ţit fiecare text de lămuriri supli­mentare: o concisă punere în context a evenimentului istoric care a generat discursul, note amănunţite, o bibliografie mi­nimală şi, partea cea mai intere­santă, analize stilistico-retorice şi ideologice ale textelor, toate într-un binevenit ton de rece obiectivitate. Cînd citeşti la rînd aceste discursuri menite îndeobşte să entuziasmeze sau să potolească masele, îţi dai seama că politica a profitat fără reţinere, mai bine zis fără ruşine, de toate mijloa­cele retorice ale literaturii, şi nu neapărat în scopuri nobile. Şi că politicienii sunt mai degrabă oratori în epoca paşoptistă, retori în interbelic şi, după 1989, limbuţi. Limba de lemn este şi ea bine reprezentată, cel puţin de la 1947 încoace, iar morala contextuală este adese­ori, din păcate, opusă celei tex­tuale. Antologia Der Politische Diskurs in Rumänien, aide­­mémoire, roman istoric şi tratat de stilistică, ne priveşte pe toţi. Cît despre politicienii de astăzi, care nu mai sunt în stare să con­struiască o frază corectă şi coe­rentă, ar trebui să o citească măcar ca lecţie de retorică. Dar politicienii de astăzi, ca şi cei de ieri, vorbesc, nu citesc t­res şi plăcere versurile lui Mu­şina şi mi se pare că bilanţurile şi clasamentele, ca şi premiile literare, îl cam nedreptăţesc. L-aş defini ca pe un trubadur al vremurilor noastre, cu vădita plăcere a rafinamentului stilis­tic într-o lume a deraierilor (de altfel străluceşte în limitele autoimpuse ale formelor fixe), cu plăcerea rimei şi a ritmului armonioase, într-o lume dizar­­monică, a pasiunilor uşor de­suete şi a vocabularului bine temperat într-o literatură tot mai atrasă de durităţi lexicale gratuite. Toate acestea vin pe linia ludicilor noştri Dimov- Brumaru-Foarţa. Dar acest tru­badur este un om ca oricare al­tescu (“N-aş vrea ca nime-n uşa mea să bată”), pare mai aproape de oboseala cioraniană (Cioran care dorea să-şi pună pe uşă un anunţ pentru descurajarea vizi­tatorilor, Cioran care spunea că s-ar bucura de un echilibre per­fect dacă ar avea curajul să urle zilnic un sfert de oră sau că ar ieşi cu plăcere pe stradă dacă ar fi permis sa tragi palme). Iată tot acest fond, tot acest “Hinter­land’ cultural la Alexandre Muşina, în sonetul cu titlu de limbaj familiar, Ober. “Nimeni să nu-mi mai spună nimic, să nu mă descoasa, / Să nu-mi te­lefoneze, să nu surie la uşă! // îl omor, îl pocnesc peste bot, /îl dau cu capul de pereţi, îl string de gît / Pe cel care mă deran­jează...” Sonetele din Hinterland pot fi citite şi în cheie culturală, ca replici la poeţi, poezie, filozofi, mitologie şi în cheie polemică, ca replici la lumea noastră. Dar ar fi păcat să nu fie citit în cheie pur poetică, adică în voia armoniei lor triste, ca în acest nou (şi mereu vechi) Levant. Să părăsim, prieteni, Levan­tul, arcă moartă, Purtată de famelici slujbaşi, îngăitănaţi. Levantul: regi şi dame, op­­tari, nouan, bărbaţi... Mereu, oricît schimbi car­tea, aceeaşi chintă spartă. “Europa se uneşte”, merită demonstrat că “Sena şi Dunărea nu sînt atît de departe una de alta cum sîntem îndemnaţi să credem” (trad. ALL). Sumarel revistei este ten­tant: un text al lui Alain Păruit (cititorii români îl cunosc ca ex­celent traducător în franceză al multor scriitori români de va­loare) despre ineditele lui Cio­ran (da, există numeroase ine­dite!), atingînd în treacăt şi subiectul fierbinte al cărţii Alexandrei Laignel-Lavastine, Marta Petreu, Spengler şi Cioran, filozofii paralele, Dieter Schlesak: Mă plictisesc de tine şi un fragment din comentariul empatic al lui Livius Ciocârlie la Caietele cio­­raniene, în parte publicat de România literară, între timp apărut în volum ş.a. Pe lîngă calitatea textelor din această secţiune a revistei, redactorii (între care Alain Pă­ruit, Dumitre Ţepeneag, Fran­­çois Aubral) au meritul de a nu fi deviat discuţia spre subiecte la modă şi interpretări facile. Dar cum calitatea unei reviste se vede abia de la numărul 100 în sus, aşteptăm urmarea. Al. loanide Vtej liefert«-« afWMAawHAB ‘Ai'Mvv.y, VstwMwj. Smite» & fewwt­ÎSlăMjT Der politische Diskurs in Rumänien Seine et Danube nr. 1, Dossier: Cióran inédit, L’esprit des péninsules, 2003, 184 p. 4 România literară Un “om recent” din Hinterland ESI Alexandru Muşina a rămas în memoria iu­bitorilor de poezie mai ales cu antologicul său poem de tinereţe (şi de navetă) Budila-Expres, între eveni­mente de viaţă clasice, preocu­pări comerciale romantice (pe vremuri vînzarea de gladiole, în prezent editarea de cărţi, căci este directorul Aulei) şi griji cotidiene realiste, ca să nu spu­nem postmoderniste, a găsit în­totdeauna timpul să scrie, la intervale de timp acceptabile, cîte un nou volum de poezii. Mărturisesc că am citit cu inte­tul şi­­ fără să ştiu dacă a citit cartea lui H-R. şi fără să doresc redeschiderea unei polemici plină de pasionalitate - acest trubadur este, fără voia lui, un “om recent”, ca cei mai mulţi dintre noi (şi aici Muşina, care­­şi acceptă lumea recentă, se deosebeşte de cei trei poeţi amintiţi, este varianta lor hard). Or, din fericire, pentru poet există întotdeauna un Hinter­­land ocrotitor, format din rămă­şiţele unei lumi a zeilor şi a mu­zelor, a dragostei petrarchizan­­te în tiparul sonetului. Omul care se odihneşte în ramele sonetului (Oho) nu este însă nici eroul şi nici îndrăgos­titul de odinioară, este contem­poranul nostru obosit, hărţuit, plictisit şi, de nevoie, egoist. Dar lăsaţi-mă, lăsaţi-mă în pace! Nu-mi pasă! Sunt obosit, obosit, obo­sit... de cenuşă. Nu mai pot, nu mai popor... vreau pe tuşă! Vreau nani, vreau la mama, vreau acasă! Varianta oboselii dulci, a căderii în reverie de la Emines­cu (“N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată”), preluată şi de Cărtă­ lecturi la zi n­u a p­rimit la redacţie Cărţi • Gheorghe Grigurcu, Natură moartă şi vie, Cluj-Napoca, Ed. Limes, col. “Metamorfoze” (coordonată de Călin Teutişan), 2003 (versuri), 98 pag. • Valeriu Râpeanu, Enescu, interpretări, reconstituiri, con­tribuţii documentare, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Pro, 2003, 260 pag­• Virgil Zamfirescu, Gâscă lui Stalin, însemnări din anii ‘80, Bucureşti, Ed. Vitruviu, 2003, 254 pag. • Ion Scorobete, Pădurile celeste, Deva, Ed. Emia, 2003 (ver­suri), 64 pag. • Ioan Pintea, Admiraţii ortodoxe, postfaţă de Dan C. Mihăi­­lescu, Cluj-Napoca, Ed. Limes, col. “Eseuri” (coordonată de Aurel Sasu), 2003, 224 pag. nr. 39 / 1 - 7 octombrie 2003

Next