România literară, octombrie-decembrie 2003 (Anul 36, nr. 39-52)
2003-10-01 / nr. 39
Oratori, retori şi politicieni UN PROIECT universitar bine gîndit, cu dublă ţintă şi, lucrul cel mai greu la noi, dus pînă la capăt este concretizat în cartea Der politische Diskurs in Rumänien ! Discursul politic în Romania apărută din iniţiativa lui Liviu Papadima şi realizată în timpul lectoratului său vienez. Proiect bine gîndit pentru că face din strădaniile unor studenţi şi doctoranzi de la secţia de romanistică a Universităţii din Viena o carte în folosul altor studenţi şi, de ce nu, în folosul unui public mai larg. Cu dublă ţintă pentru că textele alese în antologie, multe rare, sînt tipărite atît în română cît şi în germană. Şi dus pînă la capăt datorită a aproximativ douăzeci de persoane între care, pe lîngă coordonator, doi colegi din Viena, Petrea Lindenbauer şi Othmar Kolar a lucrat şi o grupă de studenţi şi doctoranzi entuziaşti. Cartea este mai mult decît o antologie comentată de discursuri politice. Poate fi citită, cum sugerează și autorii, ca un captivant roman istoric, în care diverse evenimente importante din România modernă sînt cristalizate în cîteva discursuri din perioada 1848-1918, din cea interbelică, din timpul regimului comunist şi, în fine, din cea în care ne aflăm acum. Iar oamenii politici care au rostit la un moment dat chemări, îndemnuri şi proclamaţii sunt - exact ca-n romane - personajele pozitive şi negative ale istoriei noastre. I.C. Brâtianuţ Corneliu-Zelea Codreanu, Nicolae Titulescu, Iorga, generalul Ion Antonescu, regele Mihai I, Nicolae Ceaușescu, Corneliu Coposu, Corneliu Vadim Tudor. Nu lipsesc documente isLiviu Papadima (coordonator), Petrea Lindenbauer, Othmar Kolar, Der politische Diskurs in Rumänien, Editura Humanitas Educaţional, 272 p, Bucureşti, 2003. Cioran în dezbatere PRIMUL număr al revistei Seine et Danube este unul tematic, dedicat lui Cioran. Deocamdată modelul revistei pare a fi cel al caietelor L’Home, desigur, reduse la scară. Editorialul, nesemnat (greu de înţeles de ce) nu limpezeşte intenţiile concrete, “de construcţie” ale viitoarei reviste, ci numai pe cele foarte generale care ar fi că, acum, cînd torice precum Proclamaţia de la Islaz şi Comunicatul către ţară al C.F.S.N din 22 decembrie 1989, precum şi texte care nu ţin de simplul militantism politic, aparţinînd unor voci de autoritate, de la Mihai Eminescu (De ceea ce ne temem la Andrei Pleşu (Unele nevroze răsăritene). Selecţia este evident îndreptată spre schiţarea unui tablou realist al evoluţiei României în ultimele două secole, în spiritul adevărului istoric şi nu al cosmetizărilor mitizante. Întrucît, totuşi, primii destinatari ai cărţii sînt studenţii de limbă germană, autorii au însoţit fiecare text de lămuriri suplimentare: o concisă punere în context a evenimentului istoric care a generat discursul, note amănunţite, o bibliografie minimală şi, partea cea mai interesantă, analize stilistico-retorice şi ideologice ale textelor, toate într-un binevenit ton de rece obiectivitate. Cînd citeşti la rînd aceste discursuri menite îndeobşte să entuziasmeze sau să potolească masele, îţi dai seama că politica a profitat fără reţinere, mai bine zis fără ruşine, de toate mijloacele retorice ale literaturii, şi nu neapărat în scopuri nobile. Şi că politicienii sunt mai degrabă oratori în epoca paşoptistă, retori în interbelic şi, după 1989, limbuţi. Limba de lemn este şi ea bine reprezentată, cel puţin de la 1947 încoace, iar morala contextuală este adeseori, din păcate, opusă celei textuale. Antologia Der Politische Diskurs in Rumänien, aidemémoire, roman istoric şi tratat de stilistică, ne priveşte pe toţi. Cît despre politicienii de astăzi, care nu mai sunt în stare să construiască o frază corectă şi coerentă, ar trebui să o citească măcar ca lecţie de retorică. Dar politicienii de astăzi, ca şi cei de ieri, vorbesc, nu citesc tres şi plăcere versurile lui Muşina şi mi se pare că bilanţurile şi clasamentele, ca şi premiile literare, îl cam nedreptăţesc. L-aş defini ca pe un trubadur al vremurilor noastre, cu vădita plăcere a rafinamentului stilistic într-o lume a deraierilor (de altfel străluceşte în limitele autoimpuse ale formelor fixe), cu plăcerea rimei şi a ritmului armonioase, într-o lume dizarmonică, a pasiunilor uşor desuete şi a vocabularului bine temperat într-o literatură tot mai atrasă de durităţi lexicale gratuite. Toate acestea vin pe linia ludicilor noştri Dimov- Brumaru-Foarţa. Dar acest trubadur este un om ca oricare altescu (“N-aş vrea ca nime-n uşa mea să bată”), pare mai aproape de oboseala cioraniană (Cioran care dorea să-şi pună pe uşă un anunţ pentru descurajarea vizitatorilor, Cioran care spunea că s-ar bucura de un echilibre perfect dacă ar avea curajul să urle zilnic un sfert de oră sau că ar ieşi cu plăcere pe stradă dacă ar fi permis sa tragi palme). Iată tot acest fond, tot acest “Hinterland’ cultural la Alexandre Muşina, în sonetul cu titlu de limbaj familiar, Ober. “Nimeni să nu-mi mai spună nimic, să nu mă descoasa, / Să nu-mi telefoneze, să nu surie la uşă! // îl omor, îl pocnesc peste bot, /îl dau cu capul de pereţi, îl string de gît / Pe cel care mă deranjează...” Sonetele din Hinterland pot fi citite şi în cheie culturală, ca replici la poeţi, poezie, filozofi, mitologie şi în cheie polemică, ca replici la lumea noastră. Dar ar fi păcat să nu fie citit în cheie pur poetică, adică în voia armoniei lor triste, ca în acest nou (şi mereu vechi) Levant. Să părăsim, prieteni, Levantul, arcă moartă, Purtată de famelici slujbaşi, îngăitănaţi. Levantul: regi şi dame, optari, nouan, bărbaţi... Mereu, oricît schimbi cartea, aceeaşi chintă spartă. “Europa se uneşte”, merită demonstrat că “Sena şi Dunărea nu sînt atît de departe una de alta cum sîntem îndemnaţi să credem” (trad. ALL). Sumarel revistei este tentant: un text al lui Alain Păruit (cititorii români îl cunosc ca excelent traducător în franceză al multor scriitori români de valoare) despre ineditele lui Cioran (da, există numeroase inedite!), atingînd în treacăt şi subiectul fierbinte al cărţii Alexandrei Laignel-Lavastine, Marta Petreu, Spengler şi Cioran, filozofii paralele, Dieter Schlesak: Mă plictisesc de tine şi un fragment din comentariul empatic al lui Livius Ciocârlie la Caietele cioraniene, în parte publicat de România literară, între timp apărut în volum ş.a. Pe lîngă calitatea textelor din această secţiune a revistei, redactorii (între care Alain Păruit, Dumitre Ţepeneag, François Aubral) au meritul de a nu fi deviat discuţia spre subiecte la modă şi interpretări facile. Dar cum calitatea unei reviste se vede abia de la numărul 100 în sus, aşteptăm urmarea. Al. loanide Vtej liefert«-« afWMAawHAB ‘Ai'Mvv.y, VstwMwj. Smite» & fewwtÎSlăMjT Der politische Diskurs in Rumänien Seine et Danube nr. 1, Dossier: Cióran inédit, L’esprit des péninsules, 2003, 184 p. 4 România literară Un “om recent” din Hinterland ESI Alexandru Muşina a rămas în memoria iubitorilor de poezie mai ales cu antologicul său poem de tinereţe (şi de navetă) Budila-Expres, între evenimente de viaţă clasice, preocupări comerciale romantice (pe vremuri vînzarea de gladiole, în prezent editarea de cărţi, căci este directorul Aulei) şi griji cotidiene realiste, ca să nu spunem postmoderniste, a găsit întotdeauna timpul să scrie, la intervale de timp acceptabile, cîte un nou volum de poezii. Mărturisesc că am citit cu intetul şi fără să ştiu dacă a citit cartea lui H-R. şi fără să doresc redeschiderea unei polemici plină de pasionalitate - acest trubadur este, fără voia lui, un “om recent”, ca cei mai mulţi dintre noi (şi aici Muşina, careşi acceptă lumea recentă, se deosebeşte de cei trei poeţi amintiţi, este varianta lor hard). Or, din fericire, pentru poet există întotdeauna un Hinterland ocrotitor, format din rămăşiţele unei lumi a zeilor şi a muzelor, a dragostei petrarchizante în tiparul sonetului. Omul care se odihneşte în ramele sonetului (Oho) nu este însă nici eroul şi nici îndrăgostitul de odinioară, este contemporanul nostru obosit, hărţuit, plictisit şi, de nevoie, egoist. Dar lăsaţi-mă, lăsaţi-mă în pace! Nu-mi pasă! Sunt obosit, obosit, obosit... de cenuşă. Nu mai pot, nu mai popor... vreau pe tuşă! Vreau nani, vreau la mama, vreau acasă! Varianta oboselii dulci, a căderii în reverie de la Eminescu (“N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată”), preluată şi de Cărtă lecturi la zi nu a primit la redacţie Cărţi • Gheorghe Grigurcu, Natură moartă şi vie, Cluj-Napoca, Ed. Limes, col. “Metamorfoze” (coordonată de Călin Teutişan), 2003 (versuri), 98 pag. • Valeriu Râpeanu, Enescu, interpretări, reconstituiri, contribuţii documentare, Bucureşti, Ed. Fundaţiei Pro, 2003, 260 pag• Virgil Zamfirescu, Gâscă lui Stalin, însemnări din anii ‘80, Bucureşti, Ed. Vitruviu, 2003, 254 pag. • Ion Scorobete, Pădurile celeste, Deva, Ed. Emia, 2003 (versuri), 64 pag. • Ioan Pintea, Admiraţii ortodoxe, postfaţă de Dan C. Mihăilescu, Cluj-Napoca, Ed. Limes, col. “Eseuri” (coordonată de Aurel Sasu), 2003, 224 pag. nr. 39 / 1 - 7 octombrie 2003