România literară, ianuarie-martie 2004 (Anul 37, nr. 1-12)

2004-01-14 / nr. 1

A. I­MPINGEREA în arena a PI vrăjitoarelor, a cititorilor LA în palmă, stele, cafea şi La prostie omeneasca arata disperarea actualei Puteri. Dar şi dispreţul faţă de populaţia la al cărei vot, totuşi, aspiră. Să faci un asemenea tărăboi ba­­zându-te pe cărţile soioase ale cutarei ţaţe cu feţe largi în­seamnă a fi dat şi tu, Putere po­litica, în mintea copiilor. Stau şi mâ gândesc din cerebelul cui o fi ieşit parascovenia, din a lui Mister Palmier? Din a ex-mi­­nistrului de la Informaţii, omul obişnuit sâ mănânce diversiuni pe pâine­? Din a şmecheraşului ajuns căpetenia oştirii? Sau chiar din a marelui bos? încerc, aşa cum mi-am pro­mis, sâ nu mai rostesc numele bandei de la guvernare, dar vâd câ-mi vine foarte greu. Mâ aflu în situaţia celui care se lupta cu Necuratul, însă nu vrea sâ-i pronunţe numele. A-i numi, în­seamnă nu doar a le face recla­mă, ci şi a te murdări inutil. Aceşti indivizi n-au, constat când vreau să-i descriu, nici o consistenţa. Oricât aş întoarce-o, oricât aş învârti-o, pe lângă funcţii şi grade, nu e nimic de spus despre ei. în afara potlo­găriilor, n-ai ce sâ le ataşezi de trupuri. Ce e drept, au grija sin­guri sâ-şi pavoazeze preţioasele contururi: care cu o mustaţă, care cu-o burtică „aristocra­tică”, care cu-o amanta top-mo­­del, şi mai toţi cu-o privire tâm­pă, de gonaci în slujba şefului unic. Şi care cu niscaiva alice de vânătoare. Aerul deprimat ce învăluie viaţa politică românească se transmite, desigur, până în cel mai izolat cătun al ţârii. Când la vârf s-au bulucit toate gloabele, nesimţiţii, nesătuii şi ticăloşii neamului, presiunea asupra marginilor trebuie sa fie enor­ma. De trei ani încoace, pese­­deii zburdă ca-n picturile lui Chagall. Compromiterea, sub Emil Constantinescu, a ideii câ la „dreapta” se află oameni de mai bunâ calitate decât la „stân­ga”, aneantizarea unor instituţii precum Alianţa Civică, amuţi­rea întristătoare a Grupului pentru Dialog Social, „ancana­­jarea” partidelor în care ne pu­neam ceva speranţă, precum UDMR-ul (care­ a dovedit ca între ungurii noştri presupus pro-occidentali şi românaşii noştri balcanici nu e, în materie de ciolan, nici o diferenţă), scu­fundarea după sistemul „ciocu’ mic” a multor ONG-uri ce pro­miteau sâ joace un rol impor­tant în democratizarea ţării nu anunţă nimic bun pentru anul 2004. S-a văzut, de Crăciun şi Re­velion, ca blocarea la mantinelă a singurilor oameni din opozi­ţie despre care s-a auzit după 2000, Bâsescu şi Stolojan, s-a desfăşurat la perfecţie. Abia dacâ l-am întrezărit pe primarul general al Bucureştiului apă­sând pe-un comutator ce aprin­dea luminile pe Magheru. Des­pre Stolojan — parc-ar fi fost plecat nu doar din ţară, ci chiar de pe planeta! în schimb, atacul violent asupra creierelor n-a prididit nici o clipă. Programele de televizor sunt concepute du­pă mintea unor oligofreni, cu vâditul scop de a-i cretiniza şi pe puţinii cetăţeni râmaşi imuni în atrocităţile morale pesediste. Vulgaritatea, superficiali­tatea crasă, exaltarea imbe­cilităţii, senzaţionalismul de coteţ, sexualitatea respingătoa­re sunt „ideile” promovate de absolut toate posturile de tele­viziune cu bătaie naţională. Dacâ-ndrăzneşti să le spui c-au coborât sub nivelul dughenelor de cartier, îţi răspund acru: „Nu te pricepi! E un format împru­mutat din Occident!” Chestia asta cu „formatul” s-o spuie lu’ mutu! Evident ca şi la televiziu­­nile occidentale se transmit multe tâmpenii. Dar nici una dintre ele nu va da în prime­­time s ororile care fac ravagii la noi. In România se preiau dina­dins „formatele” dubioase, şu­­şele sentimentaloide, imbecili­tăţile cu panaş, excentricităţile cu iz scabros. N-am prea obser­vat ca vreun post românesc sâ imite modelele „main­stream” din Vest. Chiar și atunci când cumpârâm­ un program de suc­ces, o facem,trăgând cu ochii la Istanbul. Abili nevoie mare, politicie­nii Puterii se conformează ime­diat „formatului”. Culmea e că modelul face ravagii indiferent de vârstă. Fie câ sunt trecuţi prin ciurul şi dârmonul comu­nismului şi securismului, fie câ abia le-au mijit tuleiele, au un aer comun, inconfundabil, a­­mestec de aroganţă, cinism şi odioşenie. îi recunoşti uşor dupâ felul în care-şi micşorează ameninţător ochii atunci când sunt puşi în dificultate. Dar îi recunoşti mai ales după vocea lătrata ce rosteşte noua parola ce-i aşaza deasupra vulgului: „Care e problema?”. Dezinvoltura de mahala a acaparat întreaga plaja a Puterii. Pentru ei, nu există chestiuni nerezolvate, ci doar penibile in­terpelări ale unor terchea-ber­­chea, scamele sonore ale nepri­cepuţilor şi obrăznicia celor care îndrăznesc sâ le vorbească de respectarea legii. îi spui, de pildă, unuia: „Domnule sena­tor, cum e cu sutele de mii de dolari primiţi de la o bancă pe­ care­ aţi minat-o?”. Dupâ ce te va contempla cu milă, nu va ezita să-şi plaseze cunoscuta re­plică: „Şi care e problema? Era banii matale?”. Pe altul, tânără şi lugubră figură, nici nu-l poţi întreba nimic, pentru câ magi­cele vorbe îi ies pe gură cu frec­venţa expiraţiei. II avertizezi c-a luat-o cam devreme cu stilul arogant, c-a pus instituţia în fruntea căreia se află în slujba unor nemernici, însă nici n-a­puci sâ termini fraza câ replica vine ca o secure: „Ei şi, care e problema­?”. Prin ministere, la cabinetul premierului, la preş­edinţie, for­mula a devenit cheie univer­sală. Până şi-un Păunescu, mare poftitor de doctorate, n-ar ezita sa ţi-o trântească între ochi dac-ai avea proasta inspiraţie să-i spui ca un doctorat e o lucrare ştiin­ţifica, adică altceva decât însăi­larea de palavre gazetăreşti pe care­ a avut nesimţirea s-o pre­zinte Catedrei de Literatură ro­mână a Universităţii din Bu­cureşti. Iar dacă n-o să-l scoată din teacă pe „Care e proble­ma?”, o să-ţi spună, aşa cum o face avocatul său din oficiu, câ el e un „personaj atipic”, c-a abordat un „subiect atipic” şi­ a rezultat, desigur, o „lucrare ati­pică”. Bine-bine, dar dacâ Paunes­­cu e atât de „atipic”, de ce-o fi vrând el sâ dobândească un grad didactic atât de tipic, cum e doctoratul? E imposibil ca la secretariatul Universităţii din Bucureşti sâ nu fie afişate ce­rinţele privind lucrările de doc­torat. Aşa se procedează, legal, în orice instituţie de învăţământ superior. O ştiu de la propria mea universitate, unde o vitrină expusă într-un punct de mare vizibilitate conţine, în detaliu, normele de redactare a tezelor de doctorat. Sunt specificate in­clusiv distanţa dintre rânduri şi mărimea literei! Un „Care e problema?” sictirit printre dinţii care­ au muşcat de-atâtea ori turul pantalonilor lui Nea Ceaş­ca, va pune, desigur, capot discuţiei. Dar nu va rezolva şi problema, oricâte semne de întrebare vor aşeza pesedeii după ea. Tonul câznit­ superior prin care potentaţii zilei se stropşesc la tine e menit, fireşte, sâ te facă una cu pământul. „Adică cum, tu, un neica-nimeni, te-ai trezit să ne contrezi? Tu nu vezi c-o ducem din succes în succes? Nu vezi cât ne iubeşte poporul­? Nu simţi ce entuziasm e în ţara? N-ai citit sondajul Gallup? Ce urmăreşti, nenorocitule? Ce nu-ţi convine? Vrei sâ destabi­lizezi ţara? Cine te plăteşte ca sâ denigrezi realităţile guvernă­rii noastre?” Chestia cu Gallup-ul e tare de tot. Dac-am ajuns sâ-i falsi­ficam şi pe ăia, suntem mari! Dar de plătit, adevărul e că nu mâ plăteşte nimeni. Nici măcar guvernul. La salarul pe care-l am de la Universitate, continui s-o mint și azi pe mama câ sunt plâtit de trei ori mai bine decât în realitate, pentru câ altfel știu c-ar refuza sâ se lase ajutata. Dar asta — cu atât mai mult cu cât nu e doar a mea — e cu adevărat o problemă! ■ contrafort de Mircea Mihăieş „Care e problema?” România literară • Director: Nicolae Manolescu Revistă editată cu sprijinul Fundaţiei ANONIMULH Redacţia: GABRIEL DIMISIANU - director adjunct ALEX. ŞTEFĂNESCU - redactor-şef TUDOREL URIAN- secretar general de redacţie ADRIANA BITTEL, CONSTANŢA BUZEA, MARINA CONSTANTINESCU, MIHAI MINCULESCU. Redactori asociaţi: IOANA PÂRVULESCU, CRISTIAN TEODORESCU, EUGENIA VODĂ. Corectură: CONSTANŢA BUZEA (pag. 8,12,13,19,26,27,30, 32), SIMONA GALAŢCHI (pag. 2, 4, 5, 10, 11, 22, 23, 29), ECATERINA IONESCU (pag. 3,6,7,14,15 16,17,18), NINA PRUTEANU (pag. 1,9,20,21,24,25,28,31). Grafica: MIHAELA ŞCHIOPU. Tema numărului: “Care e problema?”(domnului Mircea Mihăieş) Tehnoredactare computerizată: IONELA STANCIU, OANA MATEI, VLAD TRACIUC. Introducere texte: ECATERINA RĂDOI. Administraţia: Fundaţia „România literară“, Calea Victoriei 133, sector 1, cod 71102, Bucureşti, Of. poştal 33, c.p. 50, cod 71341. Cont în lei: B.R.D.-GSG, sucursala Aviaţiei, SV13759804450. Cont în valută: B.R.D.-GSG, sucursala Aviaţiei, SV11989444450 (USD) şi SV11920914450 (EUR). Corneliu Ionescu (director administrativ), Mirona Laudă (economist principal), Gheorghe Vladan (difuzare, tel. 212.79.81). Secretariat: Sofia Vladan. Corespondenţi din străinătate: Rodica Binder (Germania), Gabriela Melinescu (Suedia), Libuse Valentová (Cehia). e-mail: romlit@romlit.ro http://www.romiit.ro Revista „România literară“ este editată de Fundaţia „România literară“ cu sprijin de la Fundaţia „Anonimul“, Uniunea Scriitorilor din România, Ministerul Culturii şi Cultelor, Banca Română pentru Dezvoltare. Conform prevederilor Statutului, Uniunea Scriitorilor din România nu este responsabilă pentru politica editorială a publicației și nici pentru conținutul materialelor publicate. 2 România literară nr. 1 /14-20 ianuarie 2004

Next