România literară, aprilie-iunie 2004 (Anul 37, nr. 13-25)

2004-04-07 / nr. 13

RECII, mai precis , atenienii, au inventat democraţia datorită spiritului de libertate cu care au fost înzestraţi con­genital. în fond, democraţia este ipostaza politică a princi­piului libertăţii. Dar, realizarea lui în relaţiile dintre locuitorii cetăţii este un proces care la Atena s-a întins pe o perioadă care a început în secolul VI î.d.Cr. pentru a atinge apogeul în secolul lui Pericles. Două principii caracterizează demo­craţia în viziunea grecilor: li­bertatea (eleutheria) şi egali­tatea în faţa legii (isonomia). Atât de indisolubil era în ochii atenienilor legata democraţia de egalitatea reală a tuturor ce­tăţenilor în faţa actelor norma­tive emise de adunările legis­lative, încât isonomia a fost primul termen prin care grecii au denumit sistemul politic în care puterea este exercitata de tot corpul cetăţenesc. Când Herodot imaginează în cartea a IlI-a o discuţie despre forma consti­tuţională pe care să o adopte perşii după moartea regelui Cambise, termenul pe care-l utilizează pentru desemnarea constituţiei­ democratice este isonomia, în celebrul discurs epitafic pe care Tucidide îl atri­buie lui Pericles sistemul po­litic atenian este elogiat în pri­mul rând pentru faptul că toată lumea se supune în chip nedi­­ferenţiat legilor; nesocotirea normelor instituite de cetate conduce la distrugerea statului, îi va explica Socrate elevului său Criton; de altminteri atât de puternic era pătruns filozoful atenian de supremaţia legilor, încât refuza propunerea disci­polilor sâi de a fugi din Atena -ei îl corupseserâ pe paznicul închisorii unde Socrate era de­ţinut - şi accepta cu seninătate verdictul pronunţat împotriva sa conform legilor cetăţii - pro­­zopopeea legilor din dialogul lui Platon Criton este una din cele mai frumoase pagini ale literaturii europene. In dialogul Menexenos, Platon consideră că superioritatea atenienilor faţă de ceilalţi greci se datorea­ză în primul rând egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii. I ARA transpunerea în fapta a principiului iso­­nomiei nu există demo­craţie decât ca simpla formula retorică. Este unul din adevărurile fundamentale pe care vechii grecii l-au transmis epocii moderne. în comunism legile sunt pur formale; existau chiar şi legi secrete - să ne amintim doar de faimoasele decrete ceauşiste care interzi­ceau practic orice contact între români şi cetăţenii străini, decrete nepublicate -, activiştii PCR nu se sfiau să afirme pu­blic că indicaţiile de partid sunt prevalente faţă de legi şi chiar şi faţă de Constituţie! Ne-am fi aşteptat ca, după decembrie 1989, în România, sa se restau­reze principiul pe care vechii greci, pe bună dreptate, l-au aşezat la temelia sistemului democratic. Şi oare astăzi, când guvernul clamează voinţa lui de integrare europeana, când guvernul se restructurea­ză, spre a da impresia că e ho­tărât să rezolve criticile, din ne­fericire prea îndreptăţite, for­mulate în termeni neaşteptat de duri de către Parlamenul Euro­pean, fucurăm oare paşii deci­sivi în această direcţie? Voi re­lata un fapt mărunt, dar care este ilustrativ pentru mentali­tatea antieuropeana instaurată în partidul de guvernământ. TRADA General Broş­­teanu face legatura între Calea Dorobanţi­lor şi strada Polonă. De la jumătatea ei se vede fara efort semnul de circulaţie care indica sens interzis spre Doro­banţi. Conform obiceiului în­cetăţenit de lungă vreme con­ducătorii auto nesocotesc fără reticenţă semnul de circulaţie. Până aici nimic neobişnuit, asemenea fapte se petrec zilnic în toată ţara. Acum câteva seri un Opel Vectra de culoare albă condus de un tânăr, un “dom­nişor” din aceia care-i plac atât de mult Preşedintelui Ion Ilies­cu, venea nestingherit pe con­­trasens. S-a întâmplat însă câ din sens opus, adică din sensul legal, veneau mai multe ma­şini. Din pricina “domnişoru­lui” s-a produs un ambuteiaj. Cei care circulau pe sensul co­rect i-au atras atenţia “domni­şorului” câ nu este normal ceea ce face, “domnişorul”, foarte plin de importanţa datorită ma­şinii de lux în care se afla, a re­plicat nervos, utilizând expresii de nereprodus. Din nou, nimic deosebit până acuma. Enervat la maximum de observaţiile pe care i le făceau ceilalţi automo­­bilişti tinerelul a izbucnit într-o cascada de invective şi, plecând în trombă, a zbierat: “ia staţi li­niştiţi că altfel aveţi de-a face cu PSD-ul!” Strict autentic! Ei bine faptul nu este izolat: multe cunoştinţe, între care şi cetăţeni ai ţarilor integrate european, mi-au povestit că au întâlnit atitudini similare, adică indivizi care, săvârşind abu­zuri, ameninţau recurgând la PSD ca la o sperietoare când li se atrage atenţia ca încalcă le­gile şi regulile în vigoare; cât despre normele de minimă civi­lizaţie, este mai bine să le uităm. A invoca numele unui potentat pentru a acoperi o neregulă este un fapt reproba­bil, care s-a mai întâlnit şi se mai întâlneşte; a ameninţa însâ pomenind numele partidului de guvernământ este un sistem încetăţenit în cei patruzeci şi cinci de ani de stăpânire comu­nistă. Atunci se puteau auzi formule de tipul: “vezi câ te tem la partid!”. N-am auzit în guvernarea din 1996-2000 pe cineva invocând partide ale coaliţiei guvernamentale sau coaliţia pentru a-şi acoperi pot­logării mai mari sau mai mici. Asemenea practici s-au rein­­staurat după câştigarea de către PSD a alegerilor din 2000. Dar, pe lângă gestul incalificabil de a ameninţa politic, cele relatate mai relevă un fapt deosebit de grav, care ar trebui sâ-i dea serios de gândit preşedintelui PSD: partidul de guvernământ a devenit în ochii opiniei publi­ce sinonim cu nesocotirea legii. Pe de o parte, potentaţii săi, “baronii”, se cred deasupra legilor şi beneficiari ai unei imunităţi eterne, pe de alta, cetăţenii simpli care, asistând la impunitatea de care se bucura baronii, asistând zilnic la ameninţările pe care aceştia le proferează şi chiar la demon­straţii primitive de forţă, se simt cuprinşi de plasa unui sis­tem abuziv, ai cărui reprezen­tanţi de frunte îşi cultiva şi apâre dreptul de a culca în picioare legile. încurajând tacit sau explicit asemenea atitudini, partidul de guvernământ înţe­lege să facă din reinstaurarea fricii un om major electoral. Dar, cu asemenea mentalitate nu putem spera ca Europa ne va primi cu braţele deschise. APORTUL Parlamen­tului european a fost discutat şi disecat în toate felurile. Oricâte sofisme ar construi Puterea, ra­portul este, din nefericire, dur și realist. Nu revin asupra cri­ticilor la adresa României din textul european. Vreau să atrag însă atenţia asupra unor fapte grave, antieuropene, contrare spiritului şi tradiţiei româneşti, pe care raportul nu le pomeneş­te explicit, dar care sunt bine cunoscute de către factorii de decizie din străinătate şi care afectează grav prestigiul ţârii şi risca să compromită integrarea noastră europeană, îşi imaginează cineva ca apărarea plagiatului, adică a furtului intelectual, şi a plagia­torilor de către cele mai înalte autorităţi politice este un act european? Nu există precedent pentru o asemenea atitudine decât în timpul socialismului biruitor, când clientela politică beneficia de impunitate abso­lută. Azi, asemenea cazuri au reapărut şi, în ciuda semna­lărilor din presă, în ciuda dove­zilor irefutabile prezentate, însuşi preşedintele ţârii şi pri­mul ministru i-au inocentat prin declaraţiile făcute pe pla­giatori. Or, asemenea fapte continuă, fapt normal din moment ce impunitatea a fost asigurata. Drepturi absolut nor­male sunt nesocotite sau acor­date în funcţie nu de compe­tenţă, ci de clientelism politic. Aroganţa de nedescris a poten­taţilor politici, opulenţa inima­ginabilă, afişată ostentativ, în care se scalda protipendada de partid PSD nu sunt de natura sa ne sporească prestigiul. Am văzut la televizor sosirea în ţară a reprezentanţilor Puterii locale care au fost împreună cu domnul Adrian Năstase în vizi­tă oficiala la Paris, vâzându-le atitudinea şi ţinuta, auzindu-le vocabularul şi limba româna, nu puteai face altceva decât sâ bagi capul în pământ de ruşine. Propulsând şi asigurând privi­legii unor asemenea indivizi, nu avem cum sâ fim acceptaţi de Europa. Şi toţi aceşti indi­vizi îşi bat joc de lege şi de normele elementare ale civili­zaţiei de tip european. E cazul sa ne aducem aminte ca Europa nu este o entitate geografica sau o simpla uniune economica şi politica, ci un tip de civi­lizaţie şi o mentalitate. La baza ideii europene stă isonomia, “egalitatea în faţa legii”. Câtă vreme acest principiu nu va fi instaurat prin puternica voinţa politica, nu putem spera ca vom progresa decisiv spre Europa, adică spre tipul de civ­ilizaţie căruia îi aparţinem prin vocaţie profundă şi tradiţie istorică. Evident este vorba de tradiţia pe care comuniştii au culcat-o în picioare şi au vrut să o distrugă definitiv. Am speranţe îndreptăţite câ totuşi n-au reuşit. Gheorghe Ceauşescu Egalitate în faţa legii? EDITURA VREMEA Str. Const Daniel nr. 14, 010631, Bucureşti,­­ WWW.edituravremea.ro tel. 021 335 81 31, fax. 021 311 02 19 Colecţia FID - Fapte, Idei, Documente Oliver Schröm­ ÎN UMBRA ŞACALULUI Olga Pfeiffer Cunescu O CĂLĂTORIE GRATUITĂ Ca şi celelalte lucrări ale lui Oliver Schröm, şi cartea dedicată înţelegerii fenomenului Carlos este urmarea unei anchete jurnalistice minuţioase. O­ctt-Vitrai* CKATltrjA ii li Cu câteva luni înainte de a muri, Olga Pfeiffer Cunescu se hotărăşte să povestească despre deportarea ei în Rusia comunistă, într-un lagăr de muncă silnică din munţii Urali. Comenzi cu plata ramburs prin site, telefon, fax, poştă nr. 13­­ 7 - 13 aprilie 2004 România literară 3

Next