România literară, iulie-septembrie 2009 (Anul 41, nr. 26-38)

2009-07-03 / nr. 26

1 -1 România literară Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România 3 iulie 2009 (Anul XLI). 32 pagini. 4 lei In memoriam MATEI CĂLINESCU evocări de: Nicolae Breban, Livius Ciocârlie, Cosmin Ciotloș, Gelu Ionescu, Ion Pop, Marta Petreu p. 16-18 Seducătoarea limbă maternă C­ând am citit, cu trei decenii în urmă, cartea lui George Steiner, intitulată După Babel, n-am înţeles rostul întrebării pe care autorul şi-o pune la un moment dat, şi anume care este limba lui maternă. Având de ales între idiş, germană şi engleză, Steiner nu se poate decide nici după ce consultă un psihiatru, care-l îndeamnă să încerce să afle, de exemplu, în ce limbă visează. Fireşte, în aceea pe care o vorbeşte în timpul zilei. Se resemnează până la urmă să nu descopere care îi este limba maternă sau dacă nu cumva are mai multe. Mi-am dat seama de frustrarea care stă la baza unei astfel de ignoranţe într-o împrejurare care nu avea nici o legătură cu Steiner, cu mult înainte de a trăi în Franţa, într-un mediu lingvistic străin. Legătura putea să fie totuşi aceea că fusesem invitat să conferenţiez la o universitate americană. Nu era Indiana, unde preda Steiner, era Bard College, unde se află mormântul Hannei Arendt. Mă invitase Norman Manea, care nu mă considera încă un antisemit. Printre invitaţi, Andrei Siniavski, fostul disident sovietic, şi Miclos Harasti, politologul şi politicianul maghiar care se va număra printre fondatorii FIDESZ. Mi-am ţinut conferinţa în engleză, dar am apelat la traducere în dialogul pe care l-am purtat, după aceea, cu sala. Aveam în faţă câteva sute de profesori şi de studenţi şi un microfon care-mi crea mari probleme. Engleza mea nu era nici pe departe suficient de elocventă. E drept că mă încurajase pronunţia lui Miclos care rostea toate dublu v-eurile ca pe nişte v-euri, sau relativul masacru al vocalelor englezeşti comis de Siniavski. Având eu, spre deosebire de ei, oarece şcoală lingvistică, am ales, ca să răspund la întrebări, limba mea maternă. La sfârşit, la ieşirea din amfiteatru, m-a întâmpinat o doamnă foarte în vârstă, pe care o văd şi acum, părul alb şi o figură distinsă. Mi-a spus că este romancieră şi a predat literatura la Bard College înainte de a se pensiona. A adăugat că s-a îndrăgostit de mine când am început să vorbesc româneşte. Deşi, desigur, n-a înţeles aproape nimic decât după ce translatorul şi-a făcut treaba. „Am avut revelaţia personalităţii dumnea­voastră când aţi vorbit în limba maternă", mi-a spus doamna cât se poate de simplu. M-am fâstâcit atât de tare, încât i-am mulţumit în româneşte. A zâmbit şi ne-am despărţit, în clipa aceea mi-am dat seama de ce ţinea cu tot dinadinsul George Steiner, care era profesor ca şi recenta mea cucerire, să afle care îi este limba maternă. E singura care ne permite să ne seducem auditoriul. Celelalte pot fi convingătoare, expresive, chiar originale. Seducătoare nu poate fi decât una. ■ Editorial de Nicolae Manolescu IIAHH

Next