România literară, octombrie-decembrie 2013 (Anul 45, nr. 40-52)

2013-10-04 / nr. 40

4 din text necunoscut al lui Petru Dumitriu Am semnalat în urmă cu câţiva ani modul în care a avut loc debutul lui Petru Dumitriu. Deşi textul nostru a apărut în revista „Viaţa Românească", accesibilă oricărui istoric şi critic literar, el n-a interesat pe nici un biograf al scriitorului, de parcă mesajul nostru ar fi fost închis într-o sticlă şi aruncat în ocean. Tocmai din această cauză l-am reluat cu unele amănunte noi în volumul Identificări (Ed. Palimsest, 2011), dar, se pare, că a fost întâmpinat cu aceeaşi lipsă de interes ca prima oară. Pe scurt, arătam acolo că debutul scriitorului s-a produs nu în „Revista Fundaţiilor Regale" cu povestirea-eseu Nocturnă la München, ci cu câţiva ani înainte, când tânărul Petru Dumitriu a beneficiat de o bursă Humboldt în Germania, în timpul războiului. Atunci, în 1943, ar fi semnat în paginile unei reviste de front, pe nume „Rapid”, cca. zece reportaje, articole şi dări de seamă despre viaţa culturală şi artistică din Germania lui Hitler, aflată în plin război. Textele au fost apoi cu intenţie uitate de autor, deoarece i-ar fi compromis cariera pe care a dorit s-o facă sub comunişti, şi aşa periclitată spune el, de situaţia grea a tatălui său, fost colonel în Armata antonesciană. De unde şi disponibilitatea tânărului de a face compromisuri ideologice, susţine el, spre a-şi salva familia, ajungând astfel unul dintre scriitorii cei mai manevrabili sub raport politic. A jucat cu dezinvoltură farsa pusă la cale de culțuricii epocii, farsă care merge până la idealizarea lui Gh. Gheorghiu-Dej, devenit personaj în romanul său de tristă amintire. Drum fără pulbere. Că avem de-a face cu un scriitor de aleasă ţinută literară, un scriitor trecut prin cultură, cu lecturi serioase din diferite domenii ale artei, ne-o dovedeşte şi un text uitat până la ora de faţă în paginile ziarului „Curentul", din 1943, al lui Pamfil Şeicaru, de unde nu a fost reperat şi semnalat de niciunul din biografii şi editorii scriitorului. Textul se intitulează Itinerar hivernal de la München la Weimar şi face proba înzestrării literare a tânărului Petru Dumitriu, atât sub raportul scriiturii, cât şi a cunoştinţelor vehiculate („Curentul", XVI, 1943, nr.5363 ( 22 ianuarie), p.2). Modul de percepţie a fenomenelor naturii, surprinderea atmosferei oraşelor vizitate, aspectul particular al impresiilor consemnate sunt în măsură să vorbească de la sine de talentul real al scrisului acestui tânăr, dovedind o maturitate estetică demnă de relevat, în comparaţie cu textele publicate în ziarul „Rapid", reportajul semnat şi publicat în „Curentul" este net superior celor de acolo, atestând o concepţie clară asupra arhitectonicii compoziţiei, a unghiului de fugă şi a reliefării semnificaţiilor esenţiale ale celor văzute. ■ Mircea Popa Itinerar Mimai de la Indien la Weimar Petru Dumitriu ălătoria spre Weimar se cere nocturnă şi repede. Nimic nu e mai paradoxal decât trecerea conştientă (aşa cum ne-a impus-o întâmplarea) de la nobilele perspective şi palatele italienizate din München, prin Augsburg, oraşul patricienilor negustori ai Renaşterii şi Nürenberg, medievalul cuib al lui Dürer şi al Maeştrilor cântăreţi, prin Erfurt în spirit, adunat în jurul Catedralei gotice şi al Universităţii vechi, ca să ajungi la Weimar, unde suflă încă spiritul lui Goethe. Impresia nu poate fi deci nici unitară, nici armonioasă, covârşitoare însă prin bogăţie şi diversitate. Un fir călăuzitor, un fir al Ariadnei prin haosul aparent al stilurilor, al regiunilor, al atâtor oraşe, fiecare cu un caracter atât de personal (căci suntem în Germania, patria cetăţilor libere) şi al nenumăratelor principate apuse. Unul singur: să cauţi continuitatea vechii civilizaţii în urmele tuturor secolelor. Această continuitate o voi găsi pretutindeni. La o oră de tren de München, Augsburg. Un sâmbure de palate din Renaştere, fie în linii sobre, fie în cascadele ornamentale ale Barocului. Aci în centru amintirea familiei Fugger e peste tot. Bancheri şi proprietari de ţesătorii, atotputernici, creditori ai tuturor regilor creştini, ai împăraţilor Maximilian I şi Carol Quintul, Augsburgul e o creaţie a lor, mai mult decât este Florenţa operă medicee. Ca să dovedească vitalitatea rasei n-a rămas însă un muzeu de frumuseţi moarte : în jurul nucleului pitoresc şi străvechi, zeci de coşuri de fabrici trădează metalurgia grea, celelalte uzine de motoare de la Augsburg, izvorul care a inundat cu motoare Diesel tot globul. Cetatea lui Dürer, cetatea stadioanelor Nürenbergul e plictisitor. De când opera lui Wagner şi binecunoscutele păpuşi au popularizat imaginea oraşului (pânză de Memmling transpusă prin ce minune în realitate), farmecul a pierit „Duhul fuge din vorbele limpezi"; tot aşa încântarea trecutului dintr-o avalanşă de cărţi poştale ilustrate, întâlnesc şi aici afirmarea violentă că naţiunea trăieşte tot atât de intens ca altădată, şi aceasta tocmai pe scena îmbibată de trecut. Unde? Pe imensele stadioane ale congreselor naţional­­socialiste, cadru rigid al entuziasmelor care încă mai răsună aci , părea că şi azi strigătul mulţimilor durează în amfiteatrele pustii. lena, Regatul tinereţii în oraşul cenuşiu, îngrămădit între platouri abrupte, cu largi spărturi de cer între ele, lena. Câteva nume de filosofi şi al lui Schiller, toţi foşti profesori ai străvechii universităţi. Amintirea inexplicabilă a unei bătălii napoleoniene: unde oare a galopat cavaleria lui Murat în 1806 printre râpe şi păduri? Nimic însă nu atenuează mediocritatea orăşelului, decât impresia pe care o dă, de a fi ocupat. De cine? De toate naţiunile Europei, reprezentate de câteva mii de capete blonde sau brune. Strada este invadată de studente şi studenţi, tramvaiele sunt pline, grădinile sunt pline, chiar şi universitatea este plină... îţi vine să crezi că nici nu există bătrâni în oraş. Ce am văzut în Jena? Domnia tinereţii Două sau trei ore printre dealurile Turingiei, atât de asemănătoare anumitor peisaje olteneşti, dacă n-ar fi din sfert în sfert de oră silueta unui turn stingher sau a unui castel profilată pe orizont. Mai rar, fabrici izolate în câte o vale: aşa sunt numeroase fabrici de armament sau avioane; noi nu le vedem, dar le bănuim ascunse şi apărate de singurătatea alpestră. Catedrala vie Erfurt? La întrebarea mea mi s-a răspuns cu unanimitate: „un orăşel de provincie şi o catedrală frumoasă". Nimic nu e mai înşelător decât judecăţile altora. Prin „provincie" germanii înţeleg loo,ooo de locuitori, se pare. Iar catedrala, ridicată pe o colină, cam ca dealul Mitropoliei (însă azi e ascunsă de arcade marine pline de umbră şi de cascadele unei scări somptuoase), ei bine, catedrala aceasta este expresia a ceva foarte edenic, în sufletul naţiunii şi ca tot ce atinge adâncimile, greu de exprimat. E înconjurată de case medievale cu acoperişuri ascuţite, ca o regină de către poporul său. Obişnuitele metafore sunt supărătoare, dar inevitabile: dantelă de piatră, pădure de coloane, bolţi silvestre, de la Chateaubriand încoace nu mai sunt imagini vacante şi catedralele nu s-au schimbat. Armonia gravă a ţâşnirii spre care havuzul pietrificat este un miracol - mărturia unei plenitudini, al unei tensiuni creatoare aproape supraomeneşti. Fluviile de sunete din toate clopotele revărsându-se, plecând, coborându-se asupra oraşului printre ogive şi arcuri frânte sunt ca bătaia de inimă, viaţa sonoră a catedralei, voce­a pietrei în care sălăşluieşte spiritul. Aci, în foarte protestantul centru al Germaniei, catedrale catolică e totuşi în fiecare seară plină: credincioşi din toate straturile sociale, mulţi soldaţi tineri, toţi alăturea, în genunchi cântând răspunsurile liturgice. Atingem aici un punct vital, unul din izvoarele de energie ale Europei luptând pentru a rămâne ea însăşi: continuitatea spirituală. La câteva sute de metri, într-un colţ pitoresc de uliţi strâmte, universitatea zidită în 1523, minusculă , ferestruici înguste cu gratii de plumb, ziduri groase, bolţi ogivale, bănci zgâriate şi înnegrite de vreme. Hamlet ar fi putut spune tot aşa de bine: „Horatio, ce vânt te-aduce de la Erfurt?", cum spune „de la Wittenberg". Iar la jumătate de oră de Erfurt, Weimar. Peisagiu blând, soare radios. Gara, ca orice gară germană de provincie (o provincie numai de 30.000 locuitori). (continuare în pagina 16) CALENDAR 4.10 1933 - s-a născut George Astalos 4.10.1933 - s-a născut Florea Firan 4.10 1937- s-a născut Ioanid Romanescu (m.1996) 4.10.1938 -s-a născut Andreas Rados 4.10.1944 - s-a născut Ion Vartic 4.10.1945 - s-a născut Nicolae Dorel Trifu 4.10.1947 - s-a născut Valeriu Mircea Popa 4.10.1956-s-a născut Ioan Veza 4.10.1962 - s-a născut Anton Adămuţ 4.10.1968 - s-a născut Daniela Raţiu 4.10.1969 - s-a născut Adrian Bodnaru 4.10.1970 - s-a născut Robert Şerban 4.10.1979-s-a născut Henrique Persenn Brădiceanu 4.10.1993 - a murit Mihail Steriade (n. 1904) 4.10.1995 - a murit Paul Anghel (n. 1931) 4.10.1996- a murit Aurel Leon (n. 1911) 4.10.2012- a murit Constantin Toiu (n. 1923) 5.10.1830- a murit Dinicu Golescu (n. 1777) 5.10.1847 - s-a născut Anghel Demetriescu (m. 1903) 5.10.1884- s-a născut D. V. Barnovschi (m. 1954) 5.10.1902 - s-a născut Zaharia Stancu (m. 1974) 5.10.1928-s-a născut Ion Rahoveanu (m. 1994) 5.10.1929 - s-a născut Ion Dodu-Bălan 5.10.1941 - s-a născut Nicolae Tudor 5.10.1941 - s-a născut Nicolae Constantinescu 5.10.1941 - s-a născut Ion Chiriac (m. 2013) 5.10.1945- s-a născut Alexandru Călinescu 5.10.1950-s-a născut Doina Uricariu 5.10.1956 - s-a născut Daniel Vorona 5.10.1971 - a murit Gherghinescu Vania (n. 1900) 5.10.1978 - a murit Mihai Berza (n. 1907) 6.10.1872 - s-a născut Alexandru Cazaban (m.1966) 6.10.1881 - s-a născut Vasile Bogrea (m. 1926) 6.10.1895 - s-a născut Ion Pas (m. 1974) 6.10.1902 -s-a născut Petre Țuțea (m. 1991) 6.10.1907 - s-a născut Teodor Scarlat (m.1977) 6.10.1930-s-a născut Irma Balogh 6.10.1930 - s-a născut Paul Ioachim (m.2002) 6.10.1942- s-a născut Magyari Lajos 6.10.1943- s-a născut Constantin Coroiu 6.10.1949-s-a născut Nicolae Cuşa 6.10.1950 - s-a născut Mircea Cavadia 6.10.1951 - s-a născut Titu I. Dinuț 7.10.1910 - s-a născut Eusebiu Camilar (m. 1965) 7.10.1923 - s-a născut Al. Jebeleanu (m. 1996) 7.10.1935 - s-a născut Livius Ciocârlie 7.10.1946 - a murit Emanoil Bucuța (n. 1887) 7.10.1946- s-a născut Veronica Balaj 7.10.1947 - s-a născut Cornel Teulea 7.10.1949 - s-a născut Victoria Murărescu Guţan România literară numărul 40/4 octombrie 2013

Next