România literară, iulie-septembrie 2014 (Anul 46, nr. 29-40)
2014-07-11 / nr. 29
■ editorial nicolae manolescu -au împlinit în mai 80 de ani de la moartea uitatului astăzi Paul Zarifopol şi în noiembrie se vor împlini 140 de la naşterea lui. Chiar dacă mai în vârstă decât E. Lovinescu, acela care numărase generaţiile de critici maiorescieni şi se indusese pe sine în cea de a doua, Paul Zarifopol stă bine la un ax cu mult mai tineri săi confraţi, şi nu numai fiindcă a scris în acelaşi timp cu ei, dar şi fiindcă e afinul lor spiritual şi un modernist à outrance, împărtăşeşte ideea lui Lovinescu despre „timpul (care) omoară orice creaţie omenească", formulă încă şi mai radicală decât „mutaţia valorilor estetice", care lăsa clasicismului o şansă, în vreme ce pentru Zarifopol, clasicii nu sunt decât „o proptea pentru opiniile literare şi artistice". Ce „om în stare să vadă estetic", se întreabă el, nu simte neplăcut „convenţionalul abstract" din pictura lui Rafael? Nu se bucură de bunăvoinţă nici literatura clasică franceză, care „seamănă curios cu viaţa germană plusificată", având în Boileau şi compania (atenţie la accent!) nişte „vrednici jandarmi literari". Ce să mai vorbim de clasicii noştri? Marşul românesc al lui Cârlova ar fi scris într-o „moleşită formulă de aluat necopt". Odobescu, Ghica ar fi fost de neconceput într-o literatură în pas cu vremea. Caragiale n-ar fi avut decât o cultură de cafenea, crede Zarifopol, care i-a fost totuşi întâiul editor al operei integrale şi de care şi-a legat numele printr-o foarte interesantă prefaţă, Publicul şi arta lui Caragiale. Cu asemenea judecăţi excentrice, nu e de mirare că Zarifopol şi-a atras fulgerele lui Călinescu. Doar că autorul încercărilor de precizie literară nu pretindea să fie nici critic, nici istoric literar. Era un eseist de şcoală nouă, mare admirator al lui Proust, Gide sau Anatole France. Eseistica lui e una de gust, expresie a unui spirit fin şi cultivat de amator superior. Vocaţia modernităţii se traduce la el prin preocuparea exclusivă de „arta literară". Ceea ce a fost interpretat ca snobism l-a împiedicat să fie popular chiar şi pentru criticii vremii. Un eseist dispreţuitor, cel puţin aparent, faţă de literatura naţională, pariându-se, în schimb, faţă de tot ce vine din Franţa, n-are cum trezi simpatia celor mulţi, poate doar, prin rafinamentul artei lui critice, pe a celor puţini. Din prudenţă, probabil, ca strategie de protecţie, Zarifopol nu se lasă descifrat de la prima lectură. Textele sale sunt pline de capcane pentru cititorii naivi. ■ Dublă aniversare Paul Zarifopol (1874-1934) ■ poemul săptămânii de elena ştefei fototeca româniei literare Să vină lumea să vadă încă un început de an năvălise cu ceţuri şi cu glorii împărăteşti pentru cititorii în stele la colţul străzii moţăia în deplină tăcere un stol de gâşte lângă un grup statuar de soldaţi dintr-o ultimă legiune străină prin ţevile blocului bolboroseau fără rost tot felul de necunoscute şi neputinţe voiam să-mi închipui cum melodia unui ocean învăluie satul sărac în care crescusem dar ghivecele din balcon au pornit dintr-odată spre tărâmul făgăduinţei lovindu-se unul de altul pe noptieră limbile ceasului nechezau răgeau behăiau scuipau cioburi sângerii îngheţate frânturi de planuri neînchegate încotro aş fi putut mâna acea turmă bezmetică ce fel de ficţiune să-i mai fi tocmit oare de paznic? pe creanga de vîsc de deasupra intrării printre globuleţe chinezeşti grabnic s-au aciuat cele cinci simţuri şi încă unul în plus aşteptând să prindă gâştele glas să trezească soldaţii să vină lumea să vadă cum am fost aruncată din şa călcată-n copite sfâşiată de colţii sofisticaţi pe care la vârste diferite curioasă i-am tot zgândărit şi i-am întărâtat fără sfială cu băţul cu bagheta cu cârjele cu sarcasmele printre gratii cu forţa unui titlu de carte ■ Constantin Abăluţă, Daniel Bănulescu, 2005. Foto: Ion Cucu România literară numărul 29/11 iulie 2014. actualitatea