România literară, ianuarie-martie 2016 (Anul 48, nr. 1-12)

2016-01-08 / nr. 1

■ puzzle it gabriel chifu lin război tulbure I mi pare rău că sunt silit să încep anul cu astfel de însemnări, dar n-am încotro: de o vreme în mediul literar se poartă un război tulbure, din care, evident, iese păgubită literatura română, un război de tip terorist şi unilateral, în care unii lovesc, iar alţii doar încasează loviturile. Iar internetul îi ajută enorm pe atacatori, lansate de câţiva agitatori violenţi, neadevărurile se răspândesc instantaneu pretutindeni, ca un virus care creează o pandemie imposibil de stopat. Şi, prin repetiţie, neadevărurile devin adevăruri cu care adevărul-adevăr aproape nu mai are cum să lupte. Prima constatare: toate aceste atacuri, aşa cum altădată toate drumurile duceau la Roma, duc spre Uniunea Scriitorilor şi spre Nicolae Manolescu. Cei din preajma sa, între care mă număr, devin, e de la sine înţeles, victime la pachet sau colaterale.Ceea ce nu înseamnă că noi, cei din plan secund, nu constituim pentru unii ţinte principale, într-un astfel de alai pestriţ şi numeros de atacatori înverşunaţi e normal să existe destui care ne detestă, ne urăsc pe noi înşine - direct, sincer şi definitiv. Apare o întrebare firească: ce au toţi aceştia, toţi în acelaşi timp, cu Nicolae Manolescu, de ce îl lovesc cu atâta vehemenţă? Nu cumva au ei dreptate? Eu, unul, şi, de fapt, toţi cei care stăm alături de el suntem convinşi că n-au dreptate, dacă ar fi să se măsoare lucrurile cu un cântar corect, Nicolae Manolescu ar trebui să primească nu insulte, ci laude pentru activitatea din fruntea Uniunii Scriitorilor, iar ca prezenţă literară, ce să mai zicem?, probabil este personalitatea literară cea mai impunătoare pe care o avem sau, altfel formulat, este criticul literar despre care până şi duşmanii săi (când sunt singuri şi cred că nu-i aude nimeni!) recunosc că este cel mai important din perioada postbelică. Şi atunci, ce se întâmplă? E de observat: motivele reale ale atacurilor concertate şi furibunde sunt, de cele mai multe ori, cu totul altele decât cele enunţate, decât cele la vedere. Apoi, ar fi o greşeală să credem că pe toţi îi mână în luptă acelaşi motiv. Nu. Există mai multe categorii de adversari, fiecare cu motivaţia sa, toţi însă (dându-şi mâna, fără să le mai pese de prăpăstiile dintre ei) interesaţi să dărâme această redută: Uniunea Scriitorilor condusă de Nicolae Manolescu şi, mai ales, ceea ce reprezintă ea, la nivel simbolic, un sistem de valori normal. Poate voi vorbi altă dată (deşi îmi displace profund subiectul) despre mecanismele prin care se răspândeşte teroarea de tip ISIS, de data aceasta aş vrea să identific câteva categorii de atacatori şi motivaţia specifică pentru fiecare în parte. Ar fi întâi un personaj de la marginea literaturii care şi-a propus în mod absolut grotesc şi parcă nebuneşte, să ajungă preşedintele USR. El este actualmente în postura orwelliană de a contesta în justiţie un statut pe care nu doar că l-a votat, dar l-a şi făcut (a fost membru în comisia special creată!) şi prin care el însuşi a fost ales şi a funcţionat. Ar fi apoi un critic literar despre care se spune că este cel mai bun din epoca Manolescu, acesta este adversarul tradiţional şi permanent, care structural aşa se defineşte, aşa există, ca opozant ireconciliabil al lui Manolescu. Respectivul critic literar este abil şi de o nefirească tenacitate a răzbunării, se foloseşte foarte bine de atuurile instituţionale şi de diverse persoane, inclusiv tineri critici pe care, se vorbeşte, îi atrage cu burse uriaşe. Sunt apoi editorii: ei au tot interesul să discrediteze Uniunea, să-l discrediteze pe preşedintele ei, ca să-şi pună la adăpost afacerile, probabil nu în toate cazurile tocmai curate. Taxa de timbru e miza disputei, care ar îngrădi, susţin ei, accesul la cultură al cititorilor. Fals, nu taxa în sine îi deranjează pe editori, taxa înseamnă doar doi la sută din preţul cărţii, or, în condiţiile în care de la 1 ianuarie prin noul cod fiscal TVA la carte, şi aşa redusă, a scăzut de la 9% la 5%, chiar şi cu taxa de timbru inclusă, preţul cărţii tot va scădea. Şi apoi, dacă editorilor într-adevăr le pasă de banii cititorilor, de ce nu se revoltă împotriva librarilor (cu aceştia se aliază împotriva USR, bizar, nu?), care au ajuns să perceapă o taxă de 50% din preţul cărţii! De fapt, supărarea editorilor e împotriva timbrului fizic, cel care aplicat pe fiecare carte intrată în librării ar scoate la lumina zilei adevăratele tiraje. Sunt apoi scriitorii tineri (o parte dintre ei). Aceştia, turbulenţi, calcă totul în picioare, vor înlocuirea generaţiilor literare peste noapte, fără să fie dispuşi să aştepte recunoaşterea din partea altora, încercând să ia „puterea" prin forţă, prin lovitură militară. La ei, consternante sunt aroganţa, agresivitatea insolentă şi siguranţa de sine, nicidecum justificate dacă e să judecăm după calitatea încercărilor lor literare, de regulă modeste, rămase la stadiul de promisiune neonorată. Sunt, în fine, câţiva scriitori din generaţiile mai vechi, care, copleşiţi de insatisfacţii/ frustrări literare personale, au impresia că li se cuvine mai mult decât primesc şi se visează, eventual la cârciumă, piloţi de avioane supersonice, când ei nu ştiu să meargă nici măcar pe bicicletă. Dar trebuie subliniat: sub aceste diferite motivaţii, toate reale, mai există una, fundamentală şi nenumită, care a reactivat, a acutizat toate frustrările, întreaga ură şi a declanşat acest jalnic jihad literar. Nicolae Manolescu a publicat recent o nouă variantă a Istoriei sale, condensată şi parcă mai exigentă decât Istoria critică, şi anume Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc. Atâtea nume de astăzi, nu neapărat nume mari, dar nume cu pretenţii, sau văzute excluse din această carte ori au ieşit compromise. în sinea lor, toţi aceşti refuzaţi ştiu că în timp istoria se va transforma într-un manual, într-o carte de căpătâi care îl validează sau îl aneantizează pe un scriitor, într-o carte care generează canonul. De aceea neincluderea lor în această carte sau descrierea lor negativă echivalează pentru ei cu o ucidere simbolică. Puţini dintre cei aflaţi într-o asemenea situaţie sunt capabili să rămână senini și să nu-l privească pe autorul cărții ca pe dușmanul lor de moarte. Cam despre asta ar fi vorba. ■ România literară numărul 1 / 8 ianuarie 2016 actualitatea poemul săptămânii de frete tartler In egipteana I verbe A trecut al cincisprezecelea an din noul mileniu, adolescentul la trup curat care a masacrat câteva zeci de mii în Nigeria, Tunisia, Paris, Colectiv sau în cutremure asiatice şi la pelerinajul din Mekka, n-a distrus alte oraşe străvechi decât Nimrud şi Hatra, a vândut cu o sumă enormă Femeile din Alger s-a apropiat pentru prima oară de Pluto, a găsit apă dar mai ales a descoperit că sufletul ar fi doar invenţieca omul să poată accepta mai lesne sfârşitul. Băiete, KA ne cuprinde ca un piton pe sub apă, îţi aminteşti păuniţa ciugulind boabe de aur şi noi, aşteptând în lumina apusului? Spuneai să-i mai dăm un pumn de hieroglife. Ai înţeles, în fine, de ce se grăbea să le-nghită? BA, îmi clipeşte el, de departe, din pleoapă, pe Marte -