România Pitorească, 1983 (nr. 1-12)

1983-01-01 / nr. 1

Cine străbate drumul naţional numă­rul 65 din Bucureşti prin Piteşti către Slatina întilneşte după 45 de kilometri de la ieşirea din capitala Argeşului şi la 21 km de cea a Oltului localitatea Scorniceşti. Aşezare aflată în plin şi profund proces de reînnoire, ca nume­roase atîtea altele de pe cuprinsul României, Scorniceştii au intrat pentru totdeauna în conştiinţa ţării şi a lumii. Aici, la 26 ianuarie 1918, s-a născut tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, cel mai iubit şi stimat fiu al poporului român, personalitate mar­cantă a lumii contemporane. Multimilenara istorie a poporului ro­mân îşi găseşte o strălucită întruchipare şi o elocventă expresie în ceea ce repre­zintă Scorniceştii — una din vetrele proeminente de cultură materială şi spi­rituală din patria noastră. Printre vesti­giile arheologice descoperite în zona Scorniceşti se află unelte din silex — cioplitoare unifaciale şi bifaciale — spe­cifice paleoliticului inferior, topoare şi dălţi din piatră şlefuite, provenind din epoca neolitică. Acestora li s-au adău­gat materiale din epoca bronzului, res­pectiv cultura Glina, cît şi din aşezările geto-dacice din secolele II, I î.e.n. de la Rusciori, şi „Puţul lui Gueşteanu", dintr-o necropolă daco-romană din se­colul III e.n. şi dintr-un cimitir medie­val românesc din secolele XVI—XVII, toate situate în perimetrul comunei Scorniceşti. Din aceste locuri au fost scoase la iveală exemplare din străvechea ceaşcă dacică emblemă a culturii strămoşi­lor noştri, vase globulare, un vas bor­can, o fibulă de bronz cu arc romboidal (piesă unicat), din primele secole ale erei noastre datează alte obiecte valo­roase: strecurătoare din lut, căniţă cu toartă, strachină ş.a., lucrate la roată, cît şi greutăţi pentru războaiele de ţe­sut, fusaiole etc, toate probînd varieta­tea îndeletnicirilor practicate de oame­nii acestor locuri din cele mai îndepăr­tate timpuri. Continuitatea de viaţă ma­terială şi spirituală a locuitorilor melea­gurilor scorniceştene este puternic evi­denţiată, atît pentru statul dac centrali­zat şi independent din urmă cu peste 2050 de ani în vremurile lui Burebista, apoi ale lui Decebal, cît şi din timpul convieţuirii daco-romane, din perioada formării limbii şi poporului român din toate epocile care au urmat. De mare interes naţional şi ştiinţific este tezaurul descoperit la Scorni­­ceşti-Teiuş, cuprinzînd aproape 6000 monede de argint, din care 2000 emise în Ţara Românească pe vremea lui Vlaicu Vodă (1364—1377) şi Radu I (1377—1384), celelalte fiind bulgăreşti, ungureşti, veneţiene. Acest tezaur evi­denţiază faptul că zona Scorniceştilor a jucat un rol deosebit de important în viaţa economică a Ţării Româneşti, în legăturile permanente dintre populaţia românească de la Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră. Locuitorii scorniceşteni au avut, se­cole de-a rîndul, preocupări specifice populaţiei sedentare, formînd o comu­nitate închegată, legată de glie. Cele mai vechi sate din componenţa comunei au fost atestate documentar: Suhca — la 1505, pe vremea lui Radu cel Mare; Ne­­grenii — la 1519, amintit într-un act de danie, autentificat de Neagoe Basarab; Scorniceştii şi Tătarii — la 1549, men­ţionate în registrele vamale braşovene ca avînd negustori în oraşul de la poa­lele Tîmpei etc. Ţărani liberi, moşneni, locuitorii de aici au stăpînit în toate timpurile, în co­mun, în cadrul obştilor ţărăneşti, pă­­mîntul de muncă, păşunile, pădurile şi apele din bazinul Plapcea Mare, Plap­­cea Mică şi Negrişoara. Dăruiţi cu trup şi suflet apărării vetrei şi fiinţei neamu­lui, locuitorii comunei şi-au dat obolul de cutezanţă şi sînge în toate momen­tele de răscruce ale istoriei poporului nostru. Din aceste locuri au alergat de fiecare dată la chemarea voievozilor ne­număraţi bărbaţi, care şi-au pus pieptu­rile la hotare, stavilă în calea invadato­rilor, aşa cum s-au petrecut lucrurile în vremurile lui Mircea cel Bătrîn, Radu de la Afumaţi, Mihai Viteazul şi ale al­tor dominatori iscusiţi. Tudor Vladimi­­rescu a avut în pădurea Scorniceştilor o importantă bază de susţinere în revolu­ţia de la 1821. Cu înflăcărat patriotism şi hotărîre s-au manifestat scorniceştenii în timpul anului revoluţionar 1848, mulţi dintre ei slujind ca dorobanţi în oastea lui Magheru la Rîureni. O vie preocupare au stîrnit pe plaiurile Scorniceştilor eve­nimentele care au condus la înfăptuirea Unirii Principatelor în 1859. Unul din­tre cei mai de seamă tribuni, deputat în Divanul Ad-hoc, luptător neobosit pen­tru dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi ziarist de talent — Nicolae T. Orăşanu — a trăit multă vreme pe me­leagurile scorniceştene, in satul Chiţeas­­ca—Scorniceşti, unde este şi înmonnîn­­tat. Ca de atîtea ori în zbuciumata exis­tenţă a patriei, oamenii Scorniceştilor s-au aflat în primele rînduri, cu impre­sionante jertfe materiale şi de sînge, în războiul din 1877—1878 pentru cuceri­rea independenţei de stat a României. Cuvintele rostite de M. Kogălniceanu în parlamentul ţării „Sîntem independenţi, suntem­ naţiune de sine stătătoare“ au fost primite cu nestăvilit entuziasm în satele comunei. S-au tras toate clopo­tele bisericilor şi s-a sunat prelung din goarnele şi trompetele cîte se aflau în „casele aleşilor satelor“ (primăriile), strigîndu-se din om în om şi din cătun în cătun:­­„Am scăpat de osmani!“. Mari eforturi au fost făcute de scomi­­ceşteni pentru întreţinerea trupelor ro­mâne din Divizia I activă încartiruită la Constantineşti, Tătărăi, Mogoşeşti şi Ne­­greni-Scomiceşti. Mari cantităţi de ali­mente, îmbrăcăminte şi însemnate sume de bani au fost donate de cetăţenii comu­nei pentru susţinerea războiului. „Sper. Domnule Ministru, — scria învăţătorul I. Mihăilescu de la Şcoala primară din Negreni-Scorniceşti — că obolul săracu­lui va fi primit ca şi aurul bogatului". Oştenii scorniceşteni s-au acoperit de glorie nepieritoare în sîngeroasele bătă­lii de la Griviţa, Plevna, Smîrdan. Peste 100 de fii din toate cele 14 localităţi ale comunei au încununat cu jertfa su­premă a vieţii lor — victoria. încercări dintre cele mai grele s-au abătut asupra scorniceştenilor în timpul primului război mondial. Toate satele comunei au căzut sub ocupaţia Puteri­lor Centrale, fiind supuse unei spolieri aproape totale. Ocupanţii au luat clo­potele bisericilor, vitele şi păsările din curţile oamenilor, porumbul şi grîneie din pătule, ba au tăiat şi cărat pînă şi cel mai frumos şi străvechi codru de stejari de peste 100 de hectare de la Ji­­taru­l Scorniceşti. Ostilitatea faţă de ocupanţi s-a manifestat atunci în forme dintre cele mai aprige, în sabotaje, în lovituri necruţătoare date pe timpul nopţii. 472 fii ai Scorniceştilor, de la ge­neralii Nicolae Lînaru şi Dumitru T. Rădulescu, căpitanii Andrei Gheorghe şi Rădulescu Constantin, sergenţii Cră­ciun I. Ilie, Crăciun I. Traian, caporalii Piroi Radu şi Georgescu Marin, soldaţii Badea R. Constantin, Badea R. Ion, Badea R. Florea (fraţi) au udat cu sîn­­gele lor eliberarea pămîntului românesc la Mărăşti, Mărăşeşti,­­ Oituz. în al doilea război mondial, dintre fiii plaiurilor scorniceştene au căzut pe cîmpurile de luptă 934 de ostaşi. In semn de pioasă şi profundă preţuire, numele tuturor eroilor comunei căzuţi în luptele pentru apărarea patriei, în în­depărtate sau mai apropiate timpuri au fost înscrise în toate localităţile comu­nei, în piatra unor impozante monu­mente şi, înainte de toate, în inimile ur­maşilor. Scorniceştenii au fost şi sunt oameni de deosebită sensibilitate, de largă des­chidere faţă de ideile înaintate, faţă de acţiunile novatoare. Constituirea parti­dului politic al muncitorimii române în 1893 a avut un profund şi însufleţitor ecou printre ei. In 1899, pe teritoriul comunei activau cluburi socialiste la Bălţaţi şi Biroii. După primul război mondial, în 1919, autorităţile judeţene semnalau Bucureştiului că la Scorniceşti s-a constituit „un sfat revoluţionar al ţăranilor“. Nu peste mulţi ani, de aici, din Scorniceşti, din casa cu 10 copii a lui Andruţă Ceauşescu (1890—1972) şi a Alexandrei Ceauşescu (1889—1977) se ridica cel mai vajnic luptător pentru drepturile celor mulţi, pentru drepturile poporului român, tînârul comunist Nicolae Ceauşescu, personalitate de ample dimensiuni istorice, expresie a multimilenarei spiritualităţi româneşti. Cei mai mulţi dintre locuitorii plaiu­rilor scorniceştene au ştiut de fiecare dată că Nicolae Ceauşescu desfăşura o intensă activitate revoluţionară la Bucu­reşti, la Craiova, la Braşov. Ei au fost martori ai aducerii din post în post în 1936, sub loviturile nemiloase ale jan­darmilor, a tînărului Ceauşescu, în sa­tul natal. Dîrzenia sa, hotărirea cu care îi înfrunta pe oprimatori, le insufla în­credere, credinţă vie în dreptate şi ade­văr. N-a fost om al plaiurilor Scorniceş­­tiului care să nu fi ştiut cînd tovarăşul Nicolae Ceauşescu se afla întemniţat la Doftana, la Jilava, la Caransebeş, la Tg. Jiu, că activa la Bucureşti, în Dîm­boviţa, la Slatina, Constanţa sau Craiova, că Partidul Comunist Român, care lupta pentru doborîrea claselor ex­ploatatoare, avea în fiul satului lor un strălucit revoluţionar patriot. După declanşarea revoluţiei de elibe­rare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, în august 1944, activa SGORNICEŞTI -VATRĂ DE ISTORIE ŞI DE CIVILIZAŢIE ROMÂNEASCĂ „Munca politico-ideologică trebuie să cultive mindria patriotică a oamenilor muncii. Oră deosebim de naţionalitate, faţă de trecutul glorios de luptă al poporului nostru, faţă de minunatele realizări in făurirea socialismului, să dezvolte puternic sentimentul de dragoste faţă de popor, de patrie, faţă de partid, hotărirea de a fi gata in orice împre­jurări să servească interesele ţării, cauza socialismului". NICOLAE CEAUŞESCU Din Raportul prezentat la Conferinţa Naţională a partidului 13 d­i 1 . 1. Centrul civic al Scorniceştilor. I. Formaţia artistică a elevilor liceului din localitate

Next