România Pitorească, 1991 (nr. 1-12)

1991-01-01 / nr. 1

IIME­RIWî NEUITATIJI MEA MILICĂ La Oneşti — Curtea de Arge, l-a stins din viaţă, într-un stupid au ident, petrecut la 12 noiembrie 1982, neuitatul om al muntelui şi al alpinismului. EMILIAM CRISTE­A in acel an unde s-a înălţat, in memoria sa, un obelisc cei care­­ au iubit şi urmat intru patima de demieţie pe nea Milică s au adunat la un emoţionant ceremonial comemorativ Au fost inerenţi un mare grup de la­­Floarea de Coif din Bucureşti, de la „Piatra Craiului", Urmele de autoturisme Colibaşi şi de la .Voinţa­­âmpulung, lingă care s au aliniat Vinătorii de Munte ai marii unităţi din Curtea de Argeş, localnici, elevi, turişti , a făcut o slujba reli­gioasă de pomenire, apei viaţa şi activitatea admirabilului veteran al turismului românesc au fost evocate de unul dintre organizatori acţiunii, dl Ioan Dobrescu din Cimpu­lung Muscel, care a citit şi două poem origi­nale dedicate celui dispărut Seara, la sala Casei Armatei, a avut loc o gală cu proiecţii de diapontive,­prefaţind excursia de a doua zi Au fost parcurse citeva trasee închinate memoriei lui Emilian Cristen: Valea lui Stan Custum­i din virful Vidraru, la care performeri­ au fost Burcea Mih­aiţă, de 8 ani, din Coli­ba,­ şi loan Dobrescu. 68 ani, din Cîmpu-­­ lung Muscel Tot atunci, alte două grupuri au r afundat Colţii Albinei şi cetatea Ptrenări. Pentru cea de a IX a comemorare, în noiembrie 1991, participanţii au bularit mon­tarea unei cruci din piatră ale Albeşti la obe­lisc care va purta încastrată şi fotografia ma­estrei. Se va oficia atunci o slujbă de sfin­ţire pe care va fi invitat să o onoreze prea fericitul Episcop de Argeş, Calvin Argeşeanu. O CRUCE DE FOC PE CERUL BUCEGILOR Serile şi nopţile cînd Ca­­raimanul este sau­ nu învăluit de nori au redobîndit, nu de mult timp, un farmec aparte pentru cei aflaţi în zona sta­ţiunii Buşteni. Prin iniţiativa primăriei locale, crucea de pe masivul amintit luminează din nou. Profilat pe cerul în­tunecos, conturul de foc al monumentului pare suspen­dat deasupra oraşului, creînd o imagine mai mult decît fas­cinanta, pentru care merita din plin o plimbare nocturnă în zonă. SIMPOZION La Cîmpulung Moldove­nesc s-a desfăşurat între 31 X­­ 3 XI 1990 cea de-a patra ediţie a simpozionului organizat de C.A.T.T. „Ima­gine - comunicare - educa­ţie" - genericul simpozionu­lui, a atras larga participare a acelora care s-au angajat în educarea tinerilor şi prin intermediul turismului - ghizii C.A.T.T., într-un profitabil dialog cu oameni de cultură şi artă. 2 IUBIRE TRAGICĂ Aniversarea a 106 ani de la naşte­rea marelui nostru scriitor şi om, care a fost Vasile Voiculescu, a pri­lejuit desfăşurarea unei manifestări deosebite în satul sau natal — Ri­­scov, de pe valea Buzăului. Aşadar, in ziua de 20 octombrie 1990, a fost inaugurata Casa memorială „Vasile Voiculescu". După ce, mulți ani, fos­tul C.J.C.E.S. a obstrucţionat în cer­curile de restaurare a casei părin­teşti a scriitorului (deşi aceasta se sprijinea, jalnic, în prăjini şi bîrne de lemn), lucrările au demarat şi au fost finalizate în anul 1989. Numai că aceste lucrări s-au făcut prin grija domnului inginer Eugen Sandu, directorul I.S.P.S. Buzău (născut la Pîrscov), de parca mai-marii culturii de la judeţ nici n-ar fi auzit de scriitorul care­ s-a numit Voiculescu. (Mai ştii?!) Oare domniile lor nu au nevoie decit de festivităţi rigide, încheiate prin glori­ficarea mai lumeştilor produse viti­cole locale? O alta observaţie ar viza modul de restaurare a clădirii, căci actualul muzeu nu prea mai seamana cu ceea ce a fost casa po­etului. Deci, ca s-o zicem drept, pe înţelesul tovarăşilor — cine drege busuiocul? P.S. Se va spune, desigur, ca nu sunt fonduri, ca s-a greşit, ca dicta­tura... Sa fim serioşi, domnilor! Cul­tura română a fost şi este călcată în picioare, in numele (ascuns) al unei lupte inimaginabil de aberante, pen­tru putere. Dar oamenii vor ajunge, mai devreme sau mai tîrziu, la ade­vărul şi la bogăţia spirituala de care au atita nevoie. GURA HUMORULUI 500 La sfîrşitul anului 1990 s-au împlinit 500 de ani de la atestarea documentară a lo­calităţii într-un act voievodal de vînzare-cumpărare al lui Ştefan cel Mare. Aniversarea a fost concepută ca un ciclu de manifestări cultural-edu­cative dintre care amintim • spectacole în aer liber • ex­poziţia pictorului Dimitrie Gavrilescu • lansarea volu­mului intitulat „Gura Humo­rului - trepte de istorie“,­ sem­nat de Nicolae Popescu • ci­clul de expuneri şi proiecţii „Istorie la Gura Humorului 1490-1990“. • Dezvelirea unei plăci comemorative • şi, fireşte, întîlnirea fiilor acestor meleaguri. PRIN BUCUREŞTI... Vă sfătuim să vă amintiţi de condiţia dumneavoastră de dru­meţi şi să vă luaţi gîndul de la taximetre, de stat sau particu­lare, ba chiar şi de la mijloacele de transport în comun la preţul unic de 3 lei/călătoria (ziua) pe toate mijloacele de transport şî­­ iei noaptea. Mergeţi, deci, pe jos Este sănătos. Stîrneşte pofta de mîncare. Este indicat în cura de slăbire. Face bine de la inimă.... la bătături. Şi apoi, Ca­pitala este atît de pitorească! Mai râmîne să ne anunţaţi şi pe noi unde se găseşte încălţâ­minte. ASTA E! Colegul nostru Mihai Şipoş a ieşit la pensie! Cel puţin verbal, acest campion al rezervei delicate şi al modestiei a comentat extrem de lapidar evenimentul unic petrecut în viaţa sa „Asta e!" In ce mă priveşte, faptul îmi pro­duce nelinişte din mai multe motive. Mai întîi, pentru că mă determină să rostesc din nou nostalgic­ alarmantul „Eheu, Fugaces...” Şi sa-mi evoc anii începuturilor noas­tre gazetăreşti, cînd, la „Informaţia Bucureştiului”, de la redactori la dactilografe, ne adunam să admirăm în ho­hote de rîs, o clipă înaintea cititorului, fulminantele foi­letoane pe care Mihai Şipoş le aşternea în apărarea ce­tăţeanului năpăstuit. Atras încă de pe atunci spre terito­riul sigur al meditaţiei filosofice, el s-a scîrbit de ziaris­tica tuturor compromisurilor şi s-a retras în îndeletniciri „conţopistice", gâsindu-şi mai apoi refugiu la „România pitorească", unde s-a mulţumit să rămînâ secretar de re­dacţie şi tehnoredactor. între corpuri de literă, şpalturi, machete şi curse în tipografie, şi-a ţinut departe de lu­mea conjuncturistă dialogurile tainice cu Platon, So­­crate ori cu Budha şi mai ales acel minunat har al scri­sului cu care l-a înzestrat Dumnezeu, într-o lume a lo­­zincilor, lichelismului şi imposturii, puţini erau, chiar şi cei din redacţie, care ştiau că Mihai Şipoş ar fi putut să fie unul dintre marii umorişti ai literaturii române. Nu există nici o exagerare in aceasta afirmaţie. Am crezut-o dintotdeauna şi l-am admirat cu umilită invidie pe acest timid şi grav creator de comic rafinat, bine temperat de cultură şi de o imensă disponibilitate pen­tru înţelegerea defectelor şi necazurilor omeneşti. Se afla, între mapele secrete ale lui Mihai Şipoş, schiţe, crochiuri şi povestiri ştiinţifico-fantastice. S-a aflat, la editura „Cartea Românească", volumul său „Ifose de lut, o splendidă satiră a labirintului mizer în care am orbecăit, carte care nici azi, din motive de neînţeles, nu vede lumina tiparului, şi pentru care autorul ei, ostenit şi lehamisit, n-a vrut să se ..bata Cum a fost la viaţa lui şi boxer — sport pe care l-a abandonat curînd, deoarece nu pricepea de ce trebuie sa lovească într-un om care nu i-a făcut nimic! — l-am îndemnat pe Mihai Sipoş sa nu se lase. „Eh e bulibaşeala..." mi-a răspuns acest incurabil candid, inapt să se ia la harţă cu lichelismul... Mihai Şipoş a ieşit la pensie şi redacţia noastră pierde unul dintre mohicanii ei curaţi şi de bună credinţa. Cu multa dragoste şi speranţa, noi, cei care îl cunoaştem şi credem în el, dorim ca acest moment de „retragere" sa insemne deschiderea unei alte porţi, aceea a literaturii. Chiar dacă stă şi ea ascunsa în falduri de timiditate şi modestie, trebuie să existe undeva o zîna bună a celor care vin mai tîrziu, înveşmîntaţi în hainele adesea pono­site ale talentului adevărat... ANDA­RAI CU AJUTOR PENTRU CABANELE DE CREASTĂ Situaţia în care se afla cabanele de creastă din Bucegi (şi, de buna seamă, nu numai ele), se pare că nu este tocmai plăcută. Problema ren­tabilităţii lor, deocamdată, nu se pune. Totuşi, se impune ca în extra­­sezon ele să fie sprijinite de societă­ţile carora le aparţin. Mai grav este ca, aşa cum (nu) au fost îngrijite pîna acum, au nevoie urgenta de dotări, de amenajări, căci cabane mult frecventate de turişti nu pot oferi, practic, condiţii civilizate de cazare. Unele, cum este cabana Su­sai, nu au apa curenta, altele nu au lumina electrica. Ce sa mai spunem de faptul ca, în cazul unor accidente pe munte, alarmarea Salvamontului se face destul de greu, aparatele te­lefonice, chiar dacă există, nefiind in stare de funcţionare (de pilda, ca­bana Caraiman). Nu trebuie să căutăm vinovaţi pentru aceasta situaţie. Cabanele de creasta sînt uneori vitale pentru montaniarzi şi cineva trebuie să le acorde atenţia cuvenită Cele mai multe au un grad de confort minim, iar aprovizionarea nici nu mai su­porta comentarii. Ramîne ca, pe lînga promisiuni, sa mai vedem si faptele concrete. Gata, ne-am sătu­rat de vorbe, tovarăşilor amfitrioni şi amfitrion.r­u

Next