România Pitorească, 1991 (nr. 1-12)
1991-01-01 / nr. 1
IIMERIWî NEUITATIJI MEA MILICĂ La Oneşti — Curtea de Arge, l-a stins din viaţă, într-un stupid au ident, petrecut la 12 noiembrie 1982, neuitatul om al muntelui şi al alpinismului. EMILIAM CRISTEA in acel an unde s-a înălţat, in memoria sa, un obelisc cei care au iubit şi urmat intru patima de demieţie pe nea Milică s au adunat la un emoţionant ceremonial comemorativ Au fost inerenţi un mare grup de laFloarea de Coif din Bucureşti, de la „Piatra Craiului", Urmele de autoturisme Colibaşi şi de la .Voinţaâmpulung, lingă care s au aliniat Vinătorii de Munte ai marii unităţi din Curtea de Argeş, localnici, elevi, turişti , a făcut o slujba religioasă de pomenire, apei viaţa şi activitatea admirabilului veteran al turismului românesc au fost evocate de unul dintre organizatori acţiunii, dl Ioan Dobrescu din Cimpulung Muscel, care a citit şi două poem originale dedicate celui dispărut Seara, la sala Casei Armatei, a avut loc o gală cu proiecţii de diapontive,prefaţind excursia de a doua zi Au fost parcurse citeva trasee închinate memoriei lui Emilian Cristen: Valea lui Stan Custumi din virful Vidraru, la care performeri au fost Burcea Mihaiţă, de 8 ani, din Coliba, şi loan Dobrescu. 68 ani, din Cîmpu- lung Muscel Tot atunci, alte două grupuri au r afundat Colţii Albinei şi cetatea Ptrenări. Pentru cea de a IX a comemorare, în noiembrie 1991, participanţii au bularit montarea unei cruci din piatră ale Albeşti la obelisc care va purta încastrată şi fotografia maestrei. Se va oficia atunci o slujbă de sfinţire pe care va fi invitat să o onoreze prea fericitul Episcop de Argeş, Calvin Argeşeanu. O CRUCE DE FOC PE CERUL BUCEGILOR Serile şi nopţile cînd Caraimanul este sau nu învăluit de nori au redobîndit, nu de mult timp, un farmec aparte pentru cei aflaţi în zona staţiunii Buşteni. Prin iniţiativa primăriei locale, crucea de pe masivul amintit luminează din nou. Profilat pe cerul întunecos, conturul de foc al monumentului pare suspendat deasupra oraşului, creînd o imagine mai mult decît fascinanta, pentru care merita din plin o plimbare nocturnă în zonă. SIMPOZION La Cîmpulung Moldovenesc s-a desfăşurat între 31 X 3 XI 1990 cea de-a patra ediţie a simpozionului organizat de C.A.T.T. „Imagine - comunicare - educaţie" - genericul simpozionului, a atras larga participare a acelora care s-au angajat în educarea tinerilor şi prin intermediul turismului - ghizii C.A.T.T., într-un profitabil dialog cu oameni de cultură şi artă. 2 IUBIRE TRAGICĂ Aniversarea a 106 ani de la naşterea marelui nostru scriitor şi om, care a fost Vasile Voiculescu, a prilejuit desfăşurarea unei manifestări deosebite în satul sau natal — Riscov, de pe valea Buzăului. Aşadar, in ziua de 20 octombrie 1990, a fost inaugurata Casa memorială „Vasile Voiculescu". După ce, mulți ani, fostul C.J.C.E.S. a obstrucţionat în cercurile de restaurare a casei părinteşti a scriitorului (deşi aceasta se sprijinea, jalnic, în prăjini şi bîrne de lemn), lucrările au demarat şi au fost finalizate în anul 1989. Numai că aceste lucrări s-au făcut prin grija domnului inginer Eugen Sandu, directorul I.S.P.S. Buzău (născut la Pîrscov), de parca mai-marii culturii de la judeţ nici n-ar fi auzit de scriitorul care s-a numit Voiculescu. (Mai ştii?!) Oare domniile lor nu au nevoie decit de festivităţi rigide, încheiate prin glorificarea mai lumeştilor produse viticole locale? O alta observaţie ar viza modul de restaurare a clădirii, căci actualul muzeu nu prea mai seamana cu ceea ce a fost casa poetului. Deci, ca s-o zicem drept, pe înţelesul tovarăşilor — cine drege busuiocul? P.S. Se va spune, desigur, ca nu sunt fonduri, ca s-a greşit, ca dictatura... Sa fim serioşi, domnilor! Cultura română a fost şi este călcată în picioare, in numele (ascuns) al unei lupte inimaginabil de aberante, pentru putere. Dar oamenii vor ajunge, mai devreme sau mai tîrziu, la adevărul şi la bogăţia spirituala de care au atita nevoie. GURA HUMORULUI 500 La sfîrşitul anului 1990 s-au împlinit 500 de ani de la atestarea documentară a localităţii într-un act voievodal de vînzare-cumpărare al lui Ştefan cel Mare. Aniversarea a fost concepută ca un ciclu de manifestări cultural-educative dintre care amintim • spectacole în aer liber • expoziţia pictorului Dimitrie Gavrilescu • lansarea volumului intitulat „Gura Humorului - trepte de istorie“, semnat de Nicolae Popescu • ciclul de expuneri şi proiecţii „Istorie la Gura Humorului 1490-1990“. • Dezvelirea unei plăci comemorative • şi, fireşte, întîlnirea fiilor acestor meleaguri. PRIN BUCUREŞTI... Vă sfătuim să vă amintiţi de condiţia dumneavoastră de drumeţi şi să vă luaţi gîndul de la taximetre, de stat sau particulare, ba chiar şi de la mijloacele de transport în comun la preţul unic de 3 lei/călătoria (ziua) pe toate mijloacele de transport şî iei noaptea. Mergeţi, deci, pe jos Este sănătos. Stîrneşte pofta de mîncare. Este indicat în cura de slăbire. Face bine de la inimă.... la bătături. Şi apoi, Capitala este atît de pitorească! Mai râmîne să ne anunţaţi şi pe noi unde se găseşte încălţâminte. ASTA E! Colegul nostru Mihai Şipoş a ieşit la pensie! Cel puţin verbal, acest campion al rezervei delicate şi al modestiei a comentat extrem de lapidar evenimentul unic petrecut în viaţa sa „Asta e!" In ce mă priveşte, faptul îmi produce nelinişte din mai multe motive. Mai întîi, pentru că mă determină să rostesc din nou nostalgic alarmantul „Eheu, Fugaces...” Şi sa-mi evoc anii începuturilor noastre gazetăreşti, cînd, la „Informaţia Bucureştiului”, de la redactori la dactilografe, ne adunam să admirăm în hohote de rîs, o clipă înaintea cititorului, fulminantele foiletoane pe care Mihai Şipoş le aşternea în apărarea cetăţeanului năpăstuit. Atras încă de pe atunci spre teritoriul sigur al meditaţiei filosofice, el s-a scîrbit de ziaristica tuturor compromisurilor şi s-a retras în îndeletniciri „conţopistice", gâsindu-şi mai apoi refugiu la „România pitorească", unde s-a mulţumit să rămînâ secretar de redacţie şi tehnoredactor. între corpuri de literă, şpalturi, machete şi curse în tipografie, şi-a ţinut departe de lumea conjuncturistă dialogurile tainice cu Platon, Socrate ori cu Budha şi mai ales acel minunat har al scrisului cu care l-a înzestrat Dumnezeu, într-o lume a lozincilor, lichelismului şi imposturii, puţini erau, chiar şi cei din redacţie, care ştiau că Mihai Şipoş ar fi putut să fie unul dintre marii umorişti ai literaturii române. Nu există nici o exagerare in aceasta afirmaţie. Am crezut-o dintotdeauna şi l-am admirat cu umilită invidie pe acest timid şi grav creator de comic rafinat, bine temperat de cultură şi de o imensă disponibilitate pentru înţelegerea defectelor şi necazurilor omeneşti. Se afla, între mapele secrete ale lui Mihai Şipoş, schiţe, crochiuri şi povestiri ştiinţifico-fantastice. S-a aflat, la editura „Cartea Românească", volumul său „Ifose de lut, o splendidă satiră a labirintului mizer în care am orbecăit, carte care nici azi, din motive de neînţeles, nu vede lumina tiparului, şi pentru care autorul ei, ostenit şi lehamisit, n-a vrut să se ..bata Cum a fost la viaţa lui şi boxer — sport pe care l-a abandonat curînd, deoarece nu pricepea de ce trebuie sa lovească într-un om care nu i-a făcut nimic! — l-am îndemnat pe Mihai Sipoş sa nu se lase. „Eh e bulibaşeala..." mi-a răspuns acest incurabil candid, inapt să se ia la harţă cu lichelismul... Mihai Şipoş a ieşit la pensie şi redacţia noastră pierde unul dintre mohicanii ei curaţi şi de bună credinţa. Cu multa dragoste şi speranţa, noi, cei care îl cunoaştem şi credem în el, dorim ca acest moment de „retragere" sa insemne deschiderea unei alte porţi, aceea a literaturii. Chiar dacă stă şi ea ascunsa în falduri de timiditate şi modestie, trebuie să existe undeva o zîna bună a celor care vin mai tîrziu, înveşmîntaţi în hainele adesea ponosite ale talentului adevărat... ANDARAI CU AJUTOR PENTRU CABANELE DE CREASTĂ Situaţia în care se afla cabanele de creastă din Bucegi (şi, de buna seamă, nu numai ele), se pare că nu este tocmai plăcută. Problema rentabilităţii lor, deocamdată, nu se pune. Totuşi, se impune ca în extrasezon ele să fie sprijinite de societăţile carora le aparţin. Mai grav este ca, aşa cum (nu) au fost îngrijite pîna acum, au nevoie urgenta de dotări, de amenajări, căci cabane mult frecventate de turişti nu pot oferi, practic, condiţii civilizate de cazare. Unele, cum este cabana Susai, nu au apa curenta, altele nu au lumina electrica. Ce sa mai spunem de faptul ca, în cazul unor accidente pe munte, alarmarea Salvamontului se face destul de greu, aparatele telefonice, chiar dacă există, nefiind in stare de funcţionare (de pilda, cabana Caraiman). Nu trebuie să căutăm vinovaţi pentru aceasta situaţie. Cabanele de creasta sînt uneori vitale pentru montaniarzi şi cineva trebuie să le acorde atenţia cuvenită Cele mai multe au un grad de confort minim, iar aprovizionarea nici nu mai suporta comentarii. Ramîne ca, pe lînga promisiuni, sa mai vedem si faptele concrete. Gata, ne-am săturat de vorbe, tovarăşilor amfitrioni şi amfitrion.ru