România - Capitala, martie 1939 (Anul 2, nr. 270-284)

1939-03-01 / nr. 270

­ III 19393 I PAGINI REGĂSITE In anul IS23, după treizeci de ani de i mstre­mare am re­văzut satul meu I ROMÂNIA лШÜtUiúiüb.,^ Am sosit noaptea, mai înainte de răsăritul lunei. Era in ajunul Sf.-tului Ilie şi a doua zi voiam să săvârşesc S.-ta Liturghie, în vechea bisericuţă călugărească unde fusesem botezat. Eram găzduit într’o casă ridi­cată târziu, în aceşti treizeci de ani de când plecasem... In aceşti treizeci de ani de lipsă, visul mă adusese înapoi de numeroase ori. Visam casa pă­rintească, mărită, prefăcută în altceva, decât fusese, uneori a­mestecată cu turnurile bisericii şi atunci semăna o ciudată mă­năstire. Un schit fusese aci, în vre­muri despre cari povestea tata, între domnia lui Cuza-Vodă şi a lui Carol-Voda. Silvestru, cel din urmă călugăr, odihnea lângă al­tarul bisericuţii. Casele şi aca­­retele moşiei erau vechea gos­podărire călugărească, prefăcută de arendaşii Statului seculari­zator... Mă născusem aici, sub grin­zile întărite de călugări. Petre­cusem toată copilăria — treis­prezece ani — şi apoi mă în­streinasem. Dar cei din satul meu nu mă uitau şi eu nu pu­team să-i uit. De multe ori, cu multe pricini, sătenii mei mă cercetau şi îmi spuneau ce mai este prin sat, care om vechi a mai murit şi cum stau cu preotul. Aici nu prea aveau noroc. Preotul cel bătrân, duhovnicul Mihai, se dusese la Domnul, după o păs­torire de o jumătate de veac. Cei cari veniseră, după el, erau­ unii slabi de înger, căci se permutau, iar alţii erau pu­ţintei de vlagă, căci lăsau paro­hia văduvă.... La un Sfânt Paşte, după ce m’am făcut preot, erau bieţii creştini atât de întristaţi, că n’au şi ei popă de Sfintele Săr­bători, că puţin a lipsit să nu las amvonul Mitropoliei şi să nu mă duc între ei să fac Sfânta înviere... Ca să-i mângâi de lipsa de la Paşte, m’am hotărit să-i văd de Sfântul Ilie. Când am intrat dimineaţa în biserică, pregătit pentru S­ta Li­turghie, am trecut deodată din împărăţia amintirilor idealizate în împărăţia situaţiilor reale. Biserica uriaşă, boltită în nori, deasupra celor 5-6 ani ai mei, era acum deabinelea o biserică mică de ţară, a fost biserică de schit, făcută să adăpostească douăzeci-treizeci de călugări. In altar, doi preoţi tineri ve­niseră să facem sobor. Era cald ca în iulie; în biserică stăteau oamenii ca spicele de grâu... La timpul predicii, ie-am spus, că voi vorbi după slujbă şi anume, afară, pe „măgură” sub nişte vechi salcâmi. Ştiam că „măgura” e la lo­cul ei, la gura beciului călugă­resc. Secularizarea dăduse peste călugări tocmai când isprăveau un rând de chilii şi când apuca­seră să împrejmuiască biserica, la răsărit şi la miază-zi, cu un zid înalt. Dar beciul din coasta chiliilor, rămăsese neacoperit şi pustiu. » De sub salcâmii martori jocu­rilor de altă­dată, am vorbit — preot cărunt purtat prin lume şi prin şcoli — prietenilor de acum treizeci de ani. In faptă, mă în­torceam între ei cât se poate de zmerit. Veneam preot — cea mai modestă cucerire pe care şi-o poate dori un băiat de la ţară şi le-am spus cu zmerenie consăte­nilor mei: „Tot ce am învăţat de când am plecat dintre voi, e lucru ve­chi şi cunoscut. Să-ţi fie frică de Dumnezeu în toate zilele tale şi să ţii cu putere la legea ta creştinească... Am umblat prin şcoli, am citit mormane de căr­ţi şi am văzut oameni din toate părţile lumii... E multă pleavă, pae sunt berechet, dar bobul grâului este puţin. Am­ adunat din pleavă şi din pae, grâul cel sănătos. Şi ce am găsit?... Să nu pierzi pe Dumnezeu şi toate vor eşi cu bine! Gândeşte-te la El seara şi dimineaţa şi peste zi, ori de câte ori începi, ori ispră­veşti ceva. Fie că lucrezi, fie că eşti călător, fie că mături bătă­tura, ori unde te găseşti şi orice faci, ori vrei să faci, pune pe Dumnezeu în faţa ta... Mai mult decât pe Dumnezeu n’am găsit şi n’am învăţat in aceşti treizeci de ani, de când ne-am despăr­ţit... Mulţi dintre noi cei ce ne ştiam pe vremuri nu mai sunt in viaţă... Unii au rămas departe pe unde i-a chemat ţara, pe câmpiile de luptă şi prin cimi­tire străine... Alţii sunt colea, lângă noi, alături cu alţi prie­teni adormiţi de pe când eram şi eu aici. Cine a învăţat pe Dumnezeu şi crede în ei din toată inima, are mare mângâere! Toţi răpo­saţii noştri stau în căm­ările lui Dumnezeu şi aşteaptă rugăciu­nile şi pomenirile noastre... Sun­tem toţi — vii şi morţi — ca pe poalele unui deal cu două re­vărsări, unii suntem dincoace, alţii suntem dincolo şi Dumne­zeu este pe vârful dealului. De câte ori nu m’am visat lângă bi­sericuţa noastră şi cimitirul nostru era o grădină în care ni­meni nu mai era îngropat!”. M’au ascultat sătenii mei cu linişte religioasă. M’am pierdut în amintirile şi în convingerile mele şi m’am pomenit că trecu­sem de mult peste ceasul întreg. După cuvântare, ne-am dus un cimitir. Aci doarme de patruzeci de ani fratele meu Mihail, copil de câţiva ani, chemat de Dom­nul în postul Sfa­tului Paşte. După amiază, am făcut prin sat o plimbare lungă, zăbovind pe la casele câtorva fini şi fine şi făcând un fel de cadastru nou, pe lângă cel de acum trei­zeci de ani... S’au schimbat şi pe aici casele, stăpânii, grădinile, podurile şi copacii. Câteva lu­cruri stau Insă la locul lor... Un coleg care a rămas la cele din­tâi două clase primare mă duce la zidul de la fundul altarului şi-mi arată — zgâriată pe zid — silueta unei biserici... O recu­nosc înduioşat... Este opera mea, în parte ruinată, fiindcă zidul a fost micşorat. Ion Bălmău, un cioban vechi, ne opreşte lângă o fântână : —„Eram argat la curte... Era pe la Sfinţii împăraţi... şi coconiţa mi-a­ poruncit să car apă de la fântâna asta şi s’o duc la bise­rică... Şi am cărat... Şi în apa aia te-a botezat pe Sf. Ta”. A doua zi, pe jos, însoţit nu­mai de nepotul duhovnicului care mă botezase, am intrat în pădurea primelor mele visuri, primelor flori culese şi primelor basme făcute de mine însumi. E şi azi întreagă, la locul ei, pe malurile Vezii şi pe acolo pe unde Vedea se întâlneşte cu Te­cuciul. Creşte dreaptă, falnică, in sus spre soare. Rar aşa car­peni şi aşa stejari, drepţi ca fă­cliile! Pădurea aceasta stă vie şi tai­nică în zarea tuturor închipui­rilor, tuturor amintirilor şi tu­turor primăverilor din literatura mea. Pe aici au trecut, au visat şi au bine­cuvântat pe Dumne­zeu, toate frumuseţile şi toate durerile sufletului meu. O regăsesc neschimbată, fără vârstă, plină de aceiaşi veşnică poveste, spusă din vârfuri clă­tinate, din stele mari de aur, cari cad în ierburi şi în viroage, din viers de pasări şi din zum­zet de bondari. Pe aici e calea marei înţelep­ciuni. Pe aici inima se limpeze­şte şi aşteptările supreme sunt în floarea lor miraculoasă... Aici cuvintele Iphigeniei lui Goethe te învaţă ca pe trepte de altar­ .Afară in umbra voa­stră, o vârfuri răscolite, — ale dumbrăvii dese şi sfinte şi bătrâne — ca’n liniştit locaşul zei­ţei, eu păşesc, cutremurată toată de sfinte simţiminte,­­ ca şi cum ar fi azi, când fac întâiul pas!...” ..Fiindcă, în pădurea din co­pilărie, dacă ai stat și ai ascul­tat, ai auzit pașii lui Dumne­zeu ! (1923) GALA GALACTION Nr. 271 I­­­irfWiWMr" 371. vuwwwvwwwwww Mwwwv Artivwwmvwwwwmvt/wwwv IN DRUM SPR­E ANKARA... D. Saracoglu, ministrul de Externe al Turciei, despartindu-se la Belgrad de dina si d. Cincar Markowic, ministrul de Externe al­­­­ Iturnvlaviei „GUIDE DE LA ROUMANIE" sau despre un veritabil succes turistic Avem in faţă noul ghid al României pe care d-nii A­­lexandru Cicio Pop, Al. Bădăuţă şi Vaier Puşcariu l-au dăruit mişcării noastre turistice. Un volum de format ■practic şi agreabil in acelaş timp, conţinând 700 de pa­gini, concentrează în literă, în hartă şi in grafic tot ceea ce merită să fie văzut şi cunoscut în România. Ar trebui să începem prin a lăuda calitatea hârtiei, a ilustraţiilor şi in general prezentarea exterioară atât de importantă la lucrări de asemenea natură. Spaţiul ne împiedică de a întârzia asupra unui capitol estetic dealtfel uşor de apreciat la prima aruncătură de privire. „Guide de la Roumanie” (volumul a apărut în franţu­zeşte) merită să fie relevat mai ales printr’un conţinut car­e instruieşte pe străin despre istoria, geografia, cul­tura, arta, sportul, industria şi comerţul ţării, fără a-l obosi cu detalii inutile, fără a-l indopa cu teorii ab­stracte. Volumul e împărţit in nouă capitole. După par­tea întâia, generală, găsim un itinerar amănunţit pen­tru Capitală, de circa 100 pagini. Partea lll-a se referă la regiunea petroliferă şi Valea Prahovei, cea de a IV-a la Brăila-Galaţi, a V-a Valea Oltului şi Banat, a Vl-a Dobrogea, a VII-a Moldova, Basarabia şi Bucovina, a VIII-a Ardealul, iar a IX-a conţine o descriere a Dunării până în Deltă. Textul prevăzut cu ilustraţii, dintre care unele în cu­lori, şi cuprinzând un bogat material cartografic este complectul cu amănunţite descrieri ale drumurilor şi cu tot felul de preţioase indicaţiuni pentru automobi­­lişti, în secolul sporturilor rutiere un ghid lipsit de ase­menea informaţii ar fi păcătuit de la bază. Dealtminteri caracteristica generală a lucrării poate fi socotită alcă­tuirea ei în vederea documentării străinului care, călă­tor sau nu prin părţile noastre, doreşte să fie iniţiat în realităţile româneşti de toată natura. Evident cartea d-lor Al. Cicio Pop, V. Puşcariu şi Al. Bădăuţă este o invitaţie la cercetarea ţării, un admirabil stimulent pen­tru orice turist pasionat de ineditul ascuns într’un ba­nal tibet de călătorie. Turismul este încă la noi în faza lui de început, în faza eroică. Tentativele de a ridica la nivel într’adevăr civilizat condiţiile în care un străin ar putea să ne vizi­teze pe îndelete ţara, se repetă cu o stăruinţă răsplătită de frumoase succese. Pentru a face accesibilă o ţară tu­rismului internaţional şi indigen nu este deajuns ca ea să ofere peisagii pline,de farmec. In afară de condiţiile la care mai sus ne referim, condiţii care depind de stan­dardul general de viaţă al localnicilor, trebuie ca fru­moasele intenţii ale turistului să fie orientate. Nume­roase sunt ţările care datorită organizării lor excep­ţionale în această materie beneficiază de aportul con­siderabil din punct de vedere economic şi propagan­distic al călătorilor dornici să se distreze, informându­­se despre locuri, despre oameni, despre moravuri. Nu putem încă pretinde la rezultate senzaţionale în ceea ce priveşte afluenţa turiştilor străini; multe sunt de îndreptat în ceea ce priveşte situaţia drumurilor, hotelu­rile, restaurantele, mijloacele de comunicaţie, etc., etc. Dar bucuria de a fi realizat de pe acum, pe tărâmul in­formaţiei o lucrare de calitatea celei pe care o recen­zăm este un indiciu că ne aflăm pe drumul cel bun şi că progrese substanţiale se vor realiza în toate dome­niile adiacente. D. Alexandru Cicio Pop a dăruit pe vremuri turismu­lui o lucrare in limba germană: „Reisefü­hrer durch Ru­­m­anien”. Opera mai amplă pe care cu ajutorul celor doi colaboratori, Al. Bădăuţă şi V. Puşcariu, a oferit-o de astădată, merită cu prisosinţă patronajul acordat de sub­secretariatul de Stat al propagandei şi de comisariatul general al pavilionului României la expoziţiile inter­naţionale. Fără să contestăm foloasele excepţionale ale textului francez, ne permitem o sugestie: tipărirea ghidului in englezeşte ar fi, cu ocazia expoziţiei din New-York, mij­loc ideal de propagandă în lumea anglo-saxonă. După cum, odată acest text pus în circulaţie dincolo de Ocean, la Londra şi oriunde oamenii se servesc de limba lui Shakespeare, s’ar cuveni ca şi ai noştri să poată consulta în româneşte ghidul atât de interesant, atât de cuprinzător şi atât de bine întocmit... Prea puţini cunoaştem ţara astfel încât să ne putem lipsi de o calificată îndrumare. N. Cararadino ■ИЯВ ACTUAlITATJA^» CASA M S REGELUI COMUNICAT Nr. 14 Mareşalul Curţii Regale face cunoscut următoarele : In ziua de 27 Februarie 1939, cu ocaziunea aniversării unui an de la promulgarea Consti­­tuţiunii, la ora 12, au defilat în fata MAJESTAŢII SALE REGELUI, Membrii Consiliu­lui Superior Naţional şi Găr­zile Naţionale. La ora 12.30 Augustul Suve­ran a primit în Sala Tronului pe Membrii Consiliului Supe­rior Naţional. La ora 13.30 a a­­vut loc un dejun la care au participat persoanele care au asistat la solemnitatea din Sala Tronului. Bucureşti, 27 Februarie 1939 Un gest al M S. fiegelui Consilierii regali, membrii guvernului, membrii fondatori ai Frontului Renaşterii Naţio­nale şi membrii consiliului su­perior ai F. R. N., cari au parti­cipat eri la dejunul de la Pala­tul Regal, au primit din par­tea M. S. Regelui Carol II, or­dinul „Spre amintire”, cl. IlI-a. încadrarea profeso­rilor universitari „Monitorul Oficial” nr. 48 cu data de 26 Februarie a. c., publică ta­bloul de încadrări al profesorilor universitari, conform dispoziţiuni­­lor art. 16 al legii pentru modifica­rea şi com­plectarea legilor privi­toare la învăţământul superior şi special, în vederea raționalizării din 4 Noembrie 1938. Audienţe la d. mi­nistru Gafencu Eri după amiază, d. Grigore Ga­fencu, ministru de Externe, a primit pe d. Reginald Hoare, ministrul An­gliei la Bucureşti. Tot ieri după amiază, d. Grigore Gafencu, ministrul Afacerilor Străi­ne, a primit în audienţă pe d. N. Dianu, ministru plenipotenţiar la Moscova, care se află in țară. Inspecţiile d-lui ge­neral dr. N. Mari­­ nescu D. dr. N. Marinescu, ministrul Să­nătăţii şi Asistenţii Sociale, a in­spectat Vineri 24 Februarie, dispen­sarul Cogealac din jud. Constanţa, dispensarul Gavarna şi spitalul Bab­­iu din jud. Can­­acra. Lorzii Ii­ffe şi March­wood in Capitală Eri au sosit în Capitală lorzii Ii­ffe şi Marchwood, personalităţi de frun­te ale vieţii politice engleze. Lordul Marchwood, deputat în Ca­mera Comunelor, este unul dintre fruntaşii grupului parlamentar al partidului conservator. Lordul Ii­ffe este vicepreşedinte al trustului de presă „Allied News Fa­­pers“ şi unul dintre conducătorii ziarului londonez „Daily Telegraph“. Rămânând câteva zile în ţară, cei doi lorzi vor lua parte la o vână­toare ce se va organiza in Delta Du­nării. i boiji i­dil D. ministru Iamandi şi-a reluat postul In Monitorul Oficial de ieri s’a publicat comunicatul Preşedinţiei Consiliului de miniştri prin care se anunţă că interimatul departamen­tului de Justiţie, cu care fusese în­sărcinat d. ministru M. Ralea, a în­cetat pe ziua de 25 Februarie, odată cu reîntoarcerea in țară a dl-lui Vic­tor Iamandi, titularul acelui depar­tament. Numirea d-lui prof. Ani­bal Teodor­escu - D. Anibal Teodorescu, profesor de drept public la Facultatea de drept din Bucureşti, a fost numit membru in consiliul permanent al ministerului Educaţiei Naţionale. ■B AŞEZĂMINTELE ROMÂNEŞTI DELA IERUSALIM Căminul va fi dat în întrebuinţare Se împlinesc patru ani de când în prezenţa a 150 pelerini români, s’a pus piatra de temelie a primului a­­şezământ românesc la locurile Sfin­te, capela de pe malul Iordanului, la locul unde a fost botezat Mântuito­rul. De atunci, cu sprijinul tuturor pioşilor creştini din cuprinsul ţării, Patriarhia a isbutit să termine bise­rica de la Iordan şi să ridice şi la Ierusalim, în preajma Mormântului Domnului, o biserică şi un cămin, care să servească drept locaş de în­chinare în limba strămoşească şi a­­dăpost pentru pelerinii români, ve­niţi să cerceteze Locurile Sfinte ale leagănului creştinătăţii. Pentru înzestrarea acestor aşeză­minte cu odoarele şi obiectele nece­sare, astfel încât ele să fie o expre­sie cât mai fidelă a artei şi gospodă­riei naţionale, credincioşii au răs­puns la apelul Patrarhiei cu aceeaşi pioasă dărnicie, astfel încât păr. Dron, eforul Bisericii şi d. D. Ione­­scu-Berechet arhitectul Patriarhiei, cari au plecat joi cu vaporul Tran­silvania, pentru recepţionarea lucră­rilor au putut lua totodată lucrări de artă, odoare, obiecte de înzestrare şi sumele necesare procurării mobilie­rului căminului cu care vor putea a­­menaja Căminul nostru de acolo şi da în întrebuinţare. Printre obiectele duse cu acest prilej, se găseşte şi catapeste tema bi­sericii de la Ierusalim, o preţioasă o­­peră de artă în stilul nostru tradiţio­nal sculptată cu măestrie în atelierul Sf. Mari Căldăruşani de călugărul Ie­­ronim Balintoni, cu cheltuiala unei familii credincioase din Bucureşti, şi pictată de maestrul Belizarie. Ca­tapeteasma împreună cu celelalte o­­biecte au fost împachetate în două­zeci de lăzi mari, care au fost îmbar­cate în acelaş vapor. Alături de daniile credincioşilor s-au adăugat contribuţiile câtorva instituţii bisericeşti: Casa Clerului, Arhiepiscopia Bucureştilor, Asociaţia cântăreţilor, care au luat asupra lor mobilarea unor camere ale căminu­lui şi mai ales darul bogat al mitro­politului Bucovinei, I. P. S. Visarion Puiu, care a donat cu acest prilej, din partea Mitropoliei Bucovinei a mănăstirilor şi a clerului eparhiei, suma de un milion lei pentru termi­narea lucrărilor şi înzestrarea bise­ricii româneşti din Ierusalim. Un sprijin de asemenea preţios au dat instituţiile publice, prin condu­cătorii lor: Banca Naţională a Ro­mâniei, Ministerul de Externe, Con­sulatul General al României la Ieru­salim, Ministerul de Finanţe, Minis­terul economiei naţionale, Ministe­rul Aerului şi Marinei, Ministerul co­municaţiilor, Direcţia gală C. F. R„ Serviciul Maritim Român şi Direcţia P. C. A., care au făcut toate înlesn­­rile atât cu acest prilej, cât şi în tim­pul cât au durat lucrările de cons­trucţie, astfel încât obolul dăruit de credincioşi, a putut merge întreg la destinaţie, fără a fi nevoe de supor­tat taxe de vamă, transport, etc. In felul acesta prin străduinţele Patriarhiei şi obolul tuturor credin­cioşilor dat sub diferite forme, s’au putut înfăptui aceste prime aşeză­minte româneşti în Palestina în va­loare de peste şapte milioane de lei, menite a temeinici şi desvolta nu nu­mai legăturile noastre bisericeşti cu Locurile Sfinte, ci şi relaţiunile pe care ţara noastră le are cu Orientul. Tuturor străduitorilor şi celor ce au dat sprijin acestor înfăptuiri, Pa­triarhia Română le exprimă şi cu a­­cest prilej cele mai călduroase mul­ţumiri, nădăjduind că, după darea în întrebuinţare a Căminului, care se face acum, se va ajunge în curînd, prin aceleaşi comune eforturi, la complecta terminare şi sfinţirea cu toată pompa cuvenită, a celor două locaşuri de rugăciune. A MURIT VĂDUVA LUI LENIN MOSCOVA, 27 (Rador). — Na­­dejda Con­stan­tinovn­a Krupskaia, văduva lui Lenin, care sărbătorise deabia ieri împlinirea a 70 de ani, a murit azi dimineață la ora 6 și Ж u*n@Kiii пю CELEBRITATE _Zis Gap de mort, zis Teroare, zis Ceapcanul, care ţi-e numele adevă­rat ? — I. Serafim ! ÎNCREDERE Prin toate formele de exprimare po­sibile; prin glasul vice-preşedintelui de Consiliu; prin prezenţa conducătorilor supremi ai „Frontului Renaşterii Naţio­nale”; prin mari întruniri regionale ca cea de la Alba-Iulia; prin mărturii date în şcoli, biserici, dealungul şi dealatul ţării, naţiunea română şi-a strigat ori, spre ştiinţa Suveranului, dragostea ce i-o poartă, devotamentul fără rezerve cu care L-a slujit în ultimul an de când conduce clipă de clipă destinul Româ­niei, asigurându-L în acelaş timp, de aceiaşi mare, neştirbită, permanentă, inflexibila încredere, pentru zilele ce vin. In istoria luptelor epocale, au fost totdeauna răgazuri în care luptătorii se cercetau între ei, pentru ca aflân­­du-şi moralul la unisonul aceloraşi sen­timente de cerbicie şi hotărîre, să reia firul asalturilor date, сц forţe noul, sporite,­­ înviorate din conştiinţa inde­­fectibilei solidarităţi unanime. Acesta a fost rostul marilor confrun­tări din ziua de 27 Februarie. S’a aruncat o privire în­spre­­trecut, adunându-se într’o imagine miniatură, toată imensa împletire de fapte pozitive strânse laolaltă, de le 10 Februarie 1938. Riturile — se ştie — au rosturile lor definitiv fixate în dinamica vieţii; no­duri creatoare de legământ solemn şi trainic cu trecutul, au fost să difuzeze din miezul lor, raze nenumărate de lu­mină, tot atâtea forţe creatoare de istorie. O aniversare de proporţii, o dată la care un neam se opreşte ciclic, în scur­gerea timpului, e ca un rit din care se iau puteri noui, un magic prag în care energiile dovedite, se multiplică, se însuţesc. Naţiunea română, popor şî conducă­tori supremi, a poposit ori, o clipă de sărbătoare, într’o asemenea oază de linişte senină, înviorătoare de avânturi noui. FORTE Naţia a plecat gânduri de recunoştinţă la picioarele Suveranului care, în ulti­mele 365 fie zile, a cunoscut mereu, cum spunea d. Armand Călinescu, vice-pre­­şedintele Consiliului, o minte înaltă ne­întrerupt ,încordată, un braţ puternic veghetor ,fără oboseala ordinei publice. Regem-salvator a adunat în cursul zilei de ori asupra-i toată dragostea, recunoştinţa şi încrederea pentru viitor, a întregei naţiuni. Asemenea clipe, prin însăşi această comuniune, sunt izvor de fructificare a solidarităţii naţionale. Din aniversări ca cea de om­, senti­mentul public de frăţietate al fiilor ţi­nut neam, iese cu mult întărit­­ exer­ciţiu pentru marea concentrare a flui­dului vital unanim, în clipe de supremă încordare a forţelor de rezistenţă şi apărare. In concepţia cea mai justă a monar­hiei, întrupare permanentă a naţiunei în unitatea ei realizată în deplină con­ştiinţă, Regele se cade să resimtă zi de zi în Fiinţa ş i înmănunchierea, în tu­mult grandios, a tuturor isvoarelor de elan vital ale întregei ramificaţii a na­ţiunii. Nu înseamnă că atunci când na­ţiunea vrea să-şi dovedească sieşi a­­ceastă unitate, nu e spre folosul bunei sale orânduiri! Ce alt rost au aniversări ca cea de em­! Măreţia lor adaogă belşug nou de forţe zilelor ce vin. Se cuvine reţinută fraza lui Renan spunând că din slăvirea trecutului se absoarbe „acea voinţa de a face împreună lucruri şi mai mari în viitor”. Iată ce a dorit Suveranul, guvernului şi ţării care l-au prezentat ori bilanţul înfăptuirilor atinse în cursul zilelor de la 10 Februarie 1938. BILANŢ Cu adevărat de „revoluţie”, a fost a­­cest răstimp: ţara a devenit un mare şantier, preocupările s’au schimbat ca la un semn dat, la sate dintru început, la oraşe nu cu mult prea târziu. Revoluţia aceasta a însemnat, după cum reesă din bilanţul depus de d. Al. Călinescu, un romantism al creaţiei, o mistică a muncii pe teren, sub cerul propice faptei, al solidarităţii naţionale realizată pe temeiul unei împăciuiri pe toate tărîmurile. S’au înviorat viaţa şi iniţiativele lo­cale. S’a creat un nou cadru juridic, garanţie a ordinei morale noui; s’a ge­neralizat respectul de autoritate, cres­cut din imboldul stimei faţă de condu­cători, în care se desluşeşte simbolica autorităţii de stat, a Regalităţii. Anul scurs, trebue încadrat pe calen­darul istoriei naţionale, sub semnele maximei strădanii. Cum observa I. P. S. Mitropolitul N. Bălan, în străfundu­rile sale sufleteşti, neamul nostru a străbătut de la 10 Februarie 1938 încoa­ce, un proces istoric de însemnătate u­­nică, neamul nostru se află în plin proces de trecere din faza de popor, la acea de naţiune. Unitatea lui naturală, origină, limbă, însuşiri specifice, comu­ne — se îndrumă spre o unitate orga­nizată, de conştiinţă­ Din faza de popor, se orientează spre faza superioară de naţiune. Gloria acestei realizări, va stărui pe sceptrul M. S. Regelui Carol II, ca cea mai prestigioasă dintre ctitorii. Sir

Next