România - Capitala, martie 1939 (Anul 2, nr. 270-284)
1939-03-01 / nr. 270
III 19393 I PAGINI REGĂSITE In anul IS23, după treizeci de ani de i mstremare am revăzut satul meu I ROMÂNIA лШÜtUiúiüb.,^ Am sosit noaptea, mai înainte de răsăritul lunei. Era in ajunul Sf.-tului Ilie şi a doua zi voiam să săvârşesc S.-ta Liturghie, în vechea bisericuţă călugărească unde fusesem botezat. Eram găzduit într’o casă ridicată târziu, în aceşti treizeci de ani de când plecasem... In aceşti treizeci de ani de lipsă, visul mă adusese înapoi de numeroase ori. Visam casa părintească, mărită, prefăcută în altceva, decât fusese, uneori amestecată cu turnurile bisericii şi atunci semăna o ciudată mănăstire. Un schit fusese aci, în vremuri despre cari povestea tata, între domnia lui Cuza-Vodă şi a lui Carol-Voda. Silvestru, cel din urmă călugăr, odihnea lângă altarul bisericuţii. Casele şi acaretele moşiei erau vechea gospodărire călugărească, prefăcută de arendaşii Statului secularizator... Mă născusem aici, sub grinzile întărite de călugări. Petrecusem toată copilăria — treisprezece ani — şi apoi mă înstreinasem. Dar cei din satul meu nu mă uitau şi eu nu puteam să-i uit. De multe ori, cu multe pricini, sătenii mei mă cercetau şi îmi spuneau ce mai este prin sat, care om vechi a mai murit şi cum stau cu preotul. Aici nu prea aveau noroc. Preotul cel bătrân, duhovnicul Mihai, se dusese la Domnul, după o păstorire de o jumătate de veac. Cei cari veniseră, după el, erau unii slabi de înger, căci se permutau, iar alţii erau puţintei de vlagă, căci lăsau parohia văduvă.... La un Sfânt Paşte, după ce m’am făcut preot, erau bieţii creştini atât de întristaţi, că n’au şi ei popă de Sfintele Sărbători, că puţin a lipsit să nu las amvonul Mitropoliei şi să nu mă duc între ei să fac Sfânta înviere... Ca să-i mângâi de lipsa de la Paşte, m’am hotărit să-i văd de Sfântul Ilie. Când am intrat dimineaţa în biserică, pregătit pentru Sta Liturghie, am trecut deodată din împărăţia amintirilor idealizate în împărăţia situaţiilor reale. Biserica uriaşă, boltită în nori, deasupra celor 5-6 ani ai mei, era acum deabinelea o biserică mică de ţară, a fost biserică de schit, făcută să adăpostească douăzeci-treizeci de călugări. In altar, doi preoţi tineri veniseră să facem sobor. Era cald ca în iulie; în biserică stăteau oamenii ca spicele de grâu... La timpul predicii, ie-am spus, că voi vorbi după slujbă şi anume, afară, pe „măgură” sub nişte vechi salcâmi. Ştiam că „măgura” e la locul ei, la gura beciului călugăresc. Secularizarea dăduse peste călugări tocmai când isprăveau un rând de chilii şi când apucaseră să împrejmuiască biserica, la răsărit şi la miază-zi, cu un zid înalt. Dar beciul din coasta chiliilor, rămăsese neacoperit şi pustiu. » De sub salcâmii martori jocurilor de altădată, am vorbit — preot cărunt purtat prin lume şi prin şcoli — prietenilor de acum treizeci de ani. In faptă, mă întorceam între ei cât se poate de zmerit. Veneam preot — cea mai modestă cucerire pe care şi-o poate dori un băiat de la ţară şi le-am spus cu zmerenie consătenilor mei: „Tot ce am învăţat de când am plecat dintre voi, e lucru vechi şi cunoscut. Să-ţi fie frică de Dumnezeu în toate zilele tale şi să ţii cu putere la legea ta creştinească... Am umblat prin şcoli, am citit mormane de cărţi şi am văzut oameni din toate părţile lumii... E multă pleavă, pae sunt berechet, dar bobul grâului este puţin. Am adunat din pleavă şi din pae, grâul cel sănătos. Şi ce am găsit?... Să nu pierzi pe Dumnezeu şi toate vor eşi cu bine! Gândeşte-te la El seara şi dimineaţa şi peste zi, ori de câte ori începi, ori isprăveşti ceva. Fie că lucrezi, fie că eşti călător, fie că mături bătătura, ori unde te găseşti şi orice faci, ori vrei să faci, pune pe Dumnezeu în faţa ta... Mai mult decât pe Dumnezeu n’am găsit şi n’am învăţat in aceşti treizeci de ani, de când ne-am despărţit... Mulţi dintre noi cei ce ne ştiam pe vremuri nu mai sunt in viaţă... Unii au rămas departe pe unde i-a chemat ţara, pe câmpiile de luptă şi prin cimitire străine... Alţii sunt colea, lângă noi, alături cu alţi prieteni adormiţi de pe când eram şi eu aici. Cine a învăţat pe Dumnezeu şi crede în ei din toată inima, are mare mângâere! Toţi răposaţii noştri stau în cămările lui Dumnezeu şi aşteaptă rugăciunile şi pomenirile noastre... Suntem toţi — vii şi morţi — ca pe poalele unui deal cu două revărsări, unii suntem dincoace, alţii suntem dincolo şi Dumnezeu este pe vârful dealului. De câte ori nu m’am visat lângă bisericuţa noastră şi cimitirul nostru era o grădină în care nimeni nu mai era îngropat!”. M’au ascultat sătenii mei cu linişte religioasă. M’am pierdut în amintirile şi în convingerile mele şi m’am pomenit că trecusem de mult peste ceasul întreg. După cuvântare, ne-am dus un cimitir. Aci doarme de patruzeci de ani fratele meu Mihail, copil de câţiva ani, chemat de Domnul în postul Sfatului Paşte. După amiază, am făcut prin sat o plimbare lungă, zăbovind pe la casele câtorva fini şi fine şi făcând un fel de cadastru nou, pe lângă cel de acum treizeci de ani... S’au schimbat şi pe aici casele, stăpânii, grădinile, podurile şi copacii. Câteva lucruri stau Insă la locul lor... Un coleg care a rămas la cele dintâi două clase primare mă duce la zidul de la fundul altarului şi-mi arată — zgâriată pe zid — silueta unei biserici... O recunosc înduioşat... Este opera mea, în parte ruinată, fiindcă zidul a fost micşorat. Ion Bălmău, un cioban vechi, ne opreşte lângă o fântână : —„Eram argat la curte... Era pe la Sfinţii împăraţi... şi coconiţa mi-a poruncit să car apă de la fântâna asta şi s’o duc la biserică... Şi am cărat... Şi în apa aia te-a botezat pe Sf. Ta”. A doua zi, pe jos, însoţit numai de nepotul duhovnicului care mă botezase, am intrat în pădurea primelor mele visuri, primelor flori culese şi primelor basme făcute de mine însumi. E şi azi întreagă, la locul ei, pe malurile Vezii şi pe acolo pe unde Vedea se întâlneşte cu Tecuciul. Creşte dreaptă, falnică, in sus spre soare. Rar aşa carpeni şi aşa stejari, drepţi ca făcliile! Pădurea aceasta stă vie şi tainică în zarea tuturor închipuirilor, tuturor amintirilor şi tuturor primăverilor din literatura mea. Pe aici au trecut, au visat şi au binecuvântat pe Dumnezeu, toate frumuseţile şi toate durerile sufletului meu. O regăsesc neschimbată, fără vârstă, plină de aceiaşi veşnică poveste, spusă din vârfuri clătinate, din stele mari de aur, cari cad în ierburi şi în viroage, din viers de pasări şi din zumzet de bondari. Pe aici e calea marei înţelepciuni. Pe aici inima se limpezeşte şi aşteptările supreme sunt în floarea lor miraculoasă... Aici cuvintele Iphigeniei lui Goethe te învaţă ca pe trepte de altar .Afară in umbra voastră, o vârfuri răscolite, — ale dumbrăvii dese şi sfinte şi bătrâne — ca’n liniştit locaşul zeiţei, eu păşesc, cutremurată toată de sfinte simţiminte, ca şi cum ar fi azi, când fac întâiul pas!...” ..Fiindcă, în pădurea din copilărie, dacă ai stat și ai ascultat, ai auzit pașii lui Dumnezeu ! (1923) GALA GALACTION Nr. 271 IirfWiWMr" 371. vuwwwvwwwwww Mwwwv Artivwwmvwwwwmvt/wwwv IN DRUM SPRE ANKARA... D. Saracoglu, ministrul de Externe al Turciei, despartindu-se la Belgrad de dina si d. Cincar Markowic, ministrul de Externe al Iturnvlaviei „GUIDE DE LA ROUMANIE" sau despre un veritabil succes turistic Avem in faţă noul ghid al României pe care d-nii Alexandru Cicio Pop, Al. Bădăuţă şi Vaier Puşcariu l-au dăruit mişcării noastre turistice. Un volum de format ■practic şi agreabil in acelaş timp, conţinând 700 de pagini, concentrează în literă, în hartă şi in grafic tot ceea ce merită să fie văzut şi cunoscut în România. Ar trebui să începem prin a lăuda calitatea hârtiei, a ilustraţiilor şi in general prezentarea exterioară atât de importantă la lucrări de asemenea natură. Spaţiul ne împiedică de a întârzia asupra unui capitol estetic dealtfel uşor de apreciat la prima aruncătură de privire. „Guide de la Roumanie” (volumul a apărut în franţuzeşte) merită să fie relevat mai ales printr’un conţinut care instruieşte pe străin despre istoria, geografia, cultura, arta, sportul, industria şi comerţul ţării, fără a-l obosi cu detalii inutile, fără a-l indopa cu teorii abstracte. Volumul e împărţit in nouă capitole. După partea întâia, generală, găsim un itinerar amănunţit pentru Capitală, de circa 100 pagini. Partea lll-a se referă la regiunea petroliferă şi Valea Prahovei, cea de a IV-a la Brăila-Galaţi, a V-a Valea Oltului şi Banat, a Vl-a Dobrogea, a VII-a Moldova, Basarabia şi Bucovina, a VIII-a Ardealul, iar a IX-a conţine o descriere a Dunării până în Deltă. Textul prevăzut cu ilustraţii, dintre care unele în culori, şi cuprinzând un bogat material cartografic este complectul cu amănunţite descrieri ale drumurilor şi cu tot felul de preţioase indicaţiuni pentru automobilişti, în secolul sporturilor rutiere un ghid lipsit de asemenea informaţii ar fi păcătuit de la bază. Dealtminteri caracteristica generală a lucrării poate fi socotită alcătuirea ei în vederea documentării străinului care, călător sau nu prin părţile noastre, doreşte să fie iniţiat în realităţile româneşti de toată natura. Evident cartea d-lor Al. Cicio Pop, V. Puşcariu şi Al. Bădăuţă este o invitaţie la cercetarea ţării, un admirabil stimulent pentru orice turist pasionat de ineditul ascuns într’un banal tibet de călătorie. Turismul este încă la noi în faza lui de început, în faza eroică. Tentativele de a ridica la nivel într’adevăr civilizat condiţiile în care un străin ar putea să ne viziteze pe îndelete ţara, se repetă cu o stăruinţă răsplătită de frumoase succese. Pentru a face accesibilă o ţară turismului internaţional şi indigen nu este deajuns ca ea să ofere peisagii pline,de farmec. In afară de condiţiile la care mai sus ne referim, condiţii care depind de standardul general de viaţă al localnicilor, trebuie ca frumoasele intenţii ale turistului să fie orientate. Numeroase sunt ţările care datorită organizării lor excepţionale în această materie beneficiază de aportul considerabil din punct de vedere economic şi propagandistic al călătorilor dornici să se distreze, informânduse despre locuri, despre oameni, despre moravuri. Nu putem încă pretinde la rezultate senzaţionale în ceea ce priveşte afluenţa turiştilor străini; multe sunt de îndreptat în ceea ce priveşte situaţia drumurilor, hotelurile, restaurantele, mijloacele de comunicaţie, etc., etc. Dar bucuria de a fi realizat de pe acum, pe tărâmul informaţiei o lucrare de calitatea celei pe care o recenzăm este un indiciu că ne aflăm pe drumul cel bun şi că progrese substanţiale se vor realiza în toate domeniile adiacente. D. Alexandru Cicio Pop a dăruit pe vremuri turismului o lucrare in limba germană: „Reiseführer durch Rumanien”. Opera mai amplă pe care cu ajutorul celor doi colaboratori, Al. Bădăuţă şi V. Puşcariu, a oferit-o de astădată, merită cu prisosinţă patronajul acordat de subsecretariatul de Stat al propagandei şi de comisariatul general al pavilionului României la expoziţiile internaţionale. Fără să contestăm foloasele excepţionale ale textului francez, ne permitem o sugestie: tipărirea ghidului in englezeşte ar fi, cu ocazia expoziţiei din New-York, mijloc ideal de propagandă în lumea anglo-saxonă. După cum, odată acest text pus în circulaţie dincolo de Ocean, la Londra şi oriunde oamenii se servesc de limba lui Shakespeare, s’ar cuveni ca şi ai noştri să poată consulta în româneşte ghidul atât de interesant, atât de cuprinzător şi atât de bine întocmit... Prea puţini cunoaştem ţara astfel încât să ne putem lipsi de o calificată îndrumare. N. Cararadino ■ИЯВ ACTUAlITATJA^» CASA M S REGELUI COMUNICAT Nr. 14 Mareşalul Curţii Regale face cunoscut următoarele : In ziua de 27 Februarie 1939, cu ocaziunea aniversării unui an de la promulgarea Constituţiunii, la ora 12, au defilat în fata MAJESTAŢII SALE REGELUI, Membrii Consiliului Superior Naţional şi Gărzile Naţionale. La ora 12.30 Augustul Suveran a primit în Sala Tronului pe Membrii Consiliului Superior Naţional. La ora 13.30 a avut loc un dejun la care au participat persoanele care au asistat la solemnitatea din Sala Tronului. Bucureşti, 27 Februarie 1939 Un gest al M S. fiegelui Consilierii regali, membrii guvernului, membrii fondatori ai Frontului Renaşterii Naţionale şi membrii consiliului superior ai F. R. N., cari au participat eri la dejunul de la Palatul Regal, au primit din partea M. S. Regelui Carol II, ordinul „Spre amintire”, cl. IlI-a. încadrarea profesorilor universitari „Monitorul Oficial” nr. 48 cu data de 26 Februarie a. c., publică tabloul de încadrări al profesorilor universitari, conform dispoziţiunilor art. 16 al legii pentru modificarea şi complectarea legilor privitoare la învăţământul superior şi special, în vederea raționalizării din 4 Noembrie 1938. Audienţe la d. ministru Gafencu Eri după amiază, d. Grigore Gafencu, ministru de Externe, a primit pe d. Reginald Hoare, ministrul Angliei la Bucureşti. Tot ieri după amiază, d. Grigore Gafencu, ministrul Afacerilor Străine, a primit în audienţă pe d. N. Dianu, ministru plenipotenţiar la Moscova, care se află in țară. Inspecţiile d-lui general dr. N. Mari nescu D. dr. N. Marinescu, ministrul Sănătăţii şi Asistenţii Sociale, a inspectat Vineri 24 Februarie, dispensarul Cogealac din jud. Constanţa, dispensarul Gavarna şi spitalul Babiu din jud. Canacra. Lorzii Iiffe şi Marchwood in Capitală Eri au sosit în Capitală lorzii Iiffe şi Marchwood, personalităţi de frunte ale vieţii politice engleze. Lordul Marchwood, deputat în Camera Comunelor, este unul dintre fruntaşii grupului parlamentar al partidului conservator. Lordul Iiffe este vicepreşedinte al trustului de presă „Allied News Fapers“ şi unul dintre conducătorii ziarului londonez „Daily Telegraph“. Rămânând câteva zile în ţară, cei doi lorzi vor lua parte la o vânătoare ce se va organiza in Delta Dunării. i boiji idil D. ministru Iamandi şi-a reluat postul In Monitorul Oficial de ieri s’a publicat comunicatul Preşedinţiei Consiliului de miniştri prin care se anunţă că interimatul departamentului de Justiţie, cu care fusese însărcinat d. ministru M. Ralea, a încetat pe ziua de 25 Februarie, odată cu reîntoarcerea in țară a dl-lui Victor Iamandi, titularul acelui departament. Numirea d-lui prof. Anibal Teodorescu - D. Anibal Teodorescu, profesor de drept public la Facultatea de drept din Bucureşti, a fost numit membru in consiliul permanent al ministerului Educaţiei Naţionale. ■B AŞEZĂMINTELE ROMÂNEŞTI DELA IERUSALIM Căminul va fi dat în întrebuinţare Se împlinesc patru ani de când în prezenţa a 150 pelerini români, s’a pus piatra de temelie a primului aşezământ românesc la locurile Sfinte, capela de pe malul Iordanului, la locul unde a fost botezat Mântuitorul. De atunci, cu sprijinul tuturor pioşilor creştini din cuprinsul ţării, Patriarhia a isbutit să termine biserica de la Iordan şi să ridice şi la Ierusalim, în preajma Mormântului Domnului, o biserică şi un cămin, care să servească drept locaş de închinare în limba strămoşească şi adăpost pentru pelerinii români, veniţi să cerceteze Locurile Sfinte ale leagănului creştinătăţii. Pentru înzestrarea acestor aşezăminte cu odoarele şi obiectele necesare, astfel încât ele să fie o expresie cât mai fidelă a artei şi gospodăriei naţionale, credincioşii au răspuns la apelul Patrarhiei cu aceeaşi pioasă dărnicie, astfel încât păr. Dron, eforul Bisericii şi d. D. Ionescu-Berechet arhitectul Patriarhiei, cari au plecat joi cu vaporul Transilvania, pentru recepţionarea lucrărilor au putut lua totodată lucrări de artă, odoare, obiecte de înzestrare şi sumele necesare procurării mobilierului căminului cu care vor putea amenaja Căminul nostru de acolo şi da în întrebuinţare. Printre obiectele duse cu acest prilej, se găseşte şi catapeste tema bisericii de la Ierusalim, o preţioasă operă de artă în stilul nostru tradiţional sculptată cu măestrie în atelierul Sf. Mari Căldăruşani de călugărul Ieronim Balintoni, cu cheltuiala unei familii credincioase din Bucureşti, şi pictată de maestrul Belizarie. Catapeteasma împreună cu celelalte obiecte au fost împachetate în douăzeci de lăzi mari, care au fost îmbarcate în acelaş vapor. Alături de daniile credincioşilor s-au adăugat contribuţiile câtorva instituţii bisericeşti: Casa Clerului, Arhiepiscopia Bucureştilor, Asociaţia cântăreţilor, care au luat asupra lor mobilarea unor camere ale căminului şi mai ales darul bogat al mitropolitului Bucovinei, I. P. S. Visarion Puiu, care a donat cu acest prilej, din partea Mitropoliei Bucovinei a mănăstirilor şi a clerului eparhiei, suma de un milion lei pentru terminarea lucrărilor şi înzestrarea bisericii româneşti din Ierusalim. Un sprijin de asemenea preţios au dat instituţiile publice, prin conducătorii lor: Banca Naţională a României, Ministerul de Externe, Consulatul General al României la Ierusalim, Ministerul de Finanţe, Ministerul economiei naţionale, Ministerul Aerului şi Marinei, Ministerul comunicaţiilor, Direcţia gală C. F. R„ Serviciul Maritim Român şi Direcţia P. C. A., care au făcut toate înlesnrile atât cu acest prilej, cât şi în timpul cât au durat lucrările de construcţie, astfel încât obolul dăruit de credincioşi, a putut merge întreg la destinaţie, fără a fi nevoe de suportat taxe de vamă, transport, etc. In felul acesta prin străduinţele Patriarhiei şi obolul tuturor credincioşilor dat sub diferite forme, s’au putut înfăptui aceste prime aşezăminte româneşti în Palestina în valoare de peste şapte milioane de lei, menite a temeinici şi desvolta nu numai legăturile noastre bisericeşti cu Locurile Sfinte, ci şi relaţiunile pe care ţara noastră le are cu Orientul. Tuturor străduitorilor şi celor ce au dat sprijin acestor înfăptuiri, Patriarhia Română le exprimă şi cu acest prilej cele mai călduroase mulţumiri, nădăjduind că, după darea în întrebuinţare a Căminului, care se face acum, se va ajunge în curînd, prin aceleaşi comune eforturi, la complecta terminare şi sfinţirea cu toată pompa cuvenită, a celor două locaşuri de rugăciune. A MURIT VĂDUVA LUI LENIN MOSCOVA, 27 (Rador). — Nadejda Constantinovna Krupskaia, văduva lui Lenin, care sărbătorise deabia ieri împlinirea a 70 de ani, a murit azi dimineață la ora 6 și Ж u*n@Kiii пю CELEBRITATE _Zis Gap de mort, zis Teroare, zis Ceapcanul, care ţi-e numele adevărat ? — I. Serafim ! ÎNCREDERE Prin toate formele de exprimare posibile; prin glasul vice-preşedintelui de Consiliu; prin prezenţa conducătorilor supremi ai „Frontului Renaşterii Naţionale”; prin mari întruniri regionale ca cea de la Alba-Iulia; prin mărturii date în şcoli, biserici, dealungul şi dealatul ţării, naţiunea română şi-a strigat ori, spre ştiinţa Suveranului, dragostea ce i-o poartă, devotamentul fără rezerve cu care L-a slujit în ultimul an de când conduce clipă de clipă destinul României, asigurându-L în acelaş timp, de aceiaşi mare, neştirbită, permanentă, inflexibila încredere, pentru zilele ce vin. In istoria luptelor epocale, au fost totdeauna răgazuri în care luptătorii se cercetau între ei, pentru ca aflându-şi moralul la unisonul aceloraşi sentimente de cerbicie şi hotărîre, să reia firul asalturilor date, сц forţe noul, sporite, înviorate din conştiinţa indefectibilei solidarităţi unanime. Acesta a fost rostul marilor confruntări din ziua de 27 Februarie. S’a aruncat o privire înspretrecut, adunându-se într’o imagine miniatură, toată imensa împletire de fapte pozitive strânse laolaltă, de le 10 Februarie 1938. Riturile — se ştie — au rosturile lor definitiv fixate în dinamica vieţii; noduri creatoare de legământ solemn şi trainic cu trecutul, au fost să difuzeze din miezul lor, raze nenumărate de lumină, tot atâtea forţe creatoare de istorie. O aniversare de proporţii, o dată la care un neam se opreşte ciclic, în scurgerea timpului, e ca un rit din care se iau puteri noui, un magic prag în care energiile dovedite, se multiplică, se însuţesc. Naţiunea română, popor şî conducători supremi, a poposit ori, o clipă de sărbătoare, într’o asemenea oază de linişte senină, înviorătoare de avânturi noui. FORTE Naţia a plecat gânduri de recunoştinţă la picioarele Suveranului care, în ultimele 365 fie zile, a cunoscut mereu, cum spunea d. Armand Călinescu, vice-preşedintele Consiliului, o minte înaltă neîntrerupt ,încordată, un braţ puternic veghetor ,fără oboseala ordinei publice. Regem-salvator a adunat în cursul zilei de ori asupra-i toată dragostea, recunoştinţa şi încrederea pentru viitor, a întregei naţiuni. Asemenea clipe, prin însăşi această comuniune, sunt izvor de fructificare a solidarităţii naţionale. Din aniversări ca cea de om, sentimentul public de frăţietate al fiilor ţinut neam, iese cu mult întărit exerciţiu pentru marea concentrare a fluidului vital unanim, în clipe de supremă încordare a forţelor de rezistenţă şi apărare. In concepţia cea mai justă a monarhiei, întrupare permanentă a naţiunei în unitatea ei realizată în deplină conştiinţă, Regele se cade să resimtă zi de zi în Fiinţa ş i înmănunchierea, în tumult grandios, a tuturor isvoarelor de elan vital ale întregei ramificaţii a naţiunii. Nu înseamnă că atunci când naţiunea vrea să-şi dovedească sieşi această unitate, nu e spre folosul bunei sale orânduiri! Ce alt rost au aniversări ca cea de em! Măreţia lor adaogă belşug nou de forţe zilelor ce vin. Se cuvine reţinută fraza lui Renan spunând că din slăvirea trecutului se absoarbe „acea voinţa de a face împreună lucruri şi mai mari în viitor”. Iată ce a dorit Suveranul, guvernului şi ţării care l-au prezentat ori bilanţul înfăptuirilor atinse în cursul zilelor de la 10 Februarie 1938. BILANŢ Cu adevărat de „revoluţie”, a fost acest răstimp: ţara a devenit un mare şantier, preocupările s’au schimbat ca la un semn dat, la sate dintru început, la oraşe nu cu mult prea târziu. Revoluţia aceasta a însemnat, după cum reesă din bilanţul depus de d. Al. Călinescu, un romantism al creaţiei, o mistică a muncii pe teren, sub cerul propice faptei, al solidarităţii naţionale realizată pe temeiul unei împăciuiri pe toate tărîmurile. S’au înviorat viaţa şi iniţiativele locale. S’a creat un nou cadru juridic, garanţie a ordinei morale noui; s’a generalizat respectul de autoritate, crescut din imboldul stimei faţă de conducători, în care se desluşeşte simbolica autorităţii de stat, a Regalităţii. Anul scurs, trebue încadrat pe calendarul istoriei naţionale, sub semnele maximei strădanii. Cum observa I. P. S. Mitropolitul N. Bălan, în străfundurile sale sufleteşti, neamul nostru a străbătut de la 10 Februarie 1938 încoace, un proces istoric de însemnătate unică, neamul nostru se află în plin proces de trecere din faza de popor, la acea de naţiune. Unitatea lui naturală, origină, limbă, însuşiri specifice, comune — se îndrumă spre o unitate organizată, de conştiinţă Din faza de popor, se orientează spre faza superioară de naţiune. Gloria acestei realizări, va stărui pe sceptrul M. S. Regelui Carol II, ca cea mai prestigioasă dintre ctitorii. Sir