România - Capitala, septembrie 1940 (Anul 3, nr. 812-819)
1940-09-01 / nr. 812
DBiNDM AUGUST 1940 Zile trecute 243 Zile rămase 123 Ortodox: Punerea brâului Jaicii Domnului în Haleopratia. Catolic: Sifţii Eliazar şi Raimond Protestant. Raimond Evreesc: 26 Av 5700 S. Rod Răsăritul soarelui 5.36 Apusul soarelui 1854 COMEMORAM SI August Aurel Vlaicu (1913). — In preajma comunei Băneşti (Prahova! s’a prăbuşit avionul pilotat de ing. Aurel Vlaicu, unul din pionierii cei mai cutezători ai aviaţiei naţionale, mândrie şi podoabă a românismului. El plecase dela Cotroceni năzuind să treacă în zbor Carpaţii. Gloriosul fiu al Ardealului murea la 33 de ani, jelit de un neam întreg. Marele istoric... Xenopol într'o telegramă trimisă lui V. Goldiş, la Arad, concretiza astfel simţămintele naţiunii încremenite: Fraţilor, Vlaicu n’a murit. El a plecat să ducă strămoşilor vestea că se doboară Carpaţii. Dea Domnul ca mormântul lui să rămâie, în curând, singura culme dureroasă dintre noi”. Poetul uitat. (1893). — In plină timeţe, la 24 ani, şi afirmare a puternicului său talent literar, cade secerat de tuberculoză, poetul şi nuvelistul loan Popovici-Bănăţeanul. Relevat de Titu Maiorescu, care l-a susţinut cu simpatie, tânărul scriitor bănăţean a publicat în „Convorbiri literare" versuri gingaşe şi adumbrite pagini de proză, în care el a ştiut să înfăţişeze o parte a poporului nostru muncitor în forma neperitoare a artei" (T. Maiorescu). In această zi are loc înhumarea rămăşiţelor lui pământeşti în ţintirimul din oraşul său natal. Lugojul Cu Ioan Popovici-Bănăţeanul s’a pierdut una din acele mari forţe literare cu care Românii de peste Carpaţi au sporit patrimoniul culturii naţionale. FARMACIILE DE SERVICIU Ш NOAPTEA DE 31 AUGUST 1940 Farmacia „Cerbu Vasiliu (O. Lascăr) Calea Victoriei 70; Farmacia ,Flora” Al. Cepleanu, B-dul Maria 12 (piaţa Mare); Constantin D. Roşu, Calea Moşilor 45; Gh. Dan, Calea Griviţei 183; Ecaterina Mihăilescu, Calea Griviţei 431, Farm. „Sf. Maria“, (Gh. Drăguş), Str. Viitorului 114; Dr. A. Voitonovici, Calea Victoriei 206; Lucia Constantinescu Dr. Chijic, Şos. Mihai Bravu 203; Farm. Bendorf Alexandru, Calea Moşilor 272; Gh. Paraschivescu Calea Dudeşti 57; B. Paraschivescu, Calea Şerban Vodă 81; Farm. „Sf. Vasile” Dr. Voloianu str. 11 Iunie, 23 ; Dr. L. V. Ullmann, Str. Dr. C. Davila, 7; Farmacia Moldoveanu, Herăstrău ; C. Mărgineanu, Şos. Crângaşi 62; Aurora Dragomir C-tinescu, Şos. Giurgiului 93; Tita Săndulescu Dr. Hamat, Prelungirea 13 Septembrie, 2; Mayer Bernstein, Prelungirea Rahovei, 10 ; Farm. „Sf. Cruce” Elena Grossu, Băneasa; Farm. „Colentina” A. Tirelman, Colentina, Şos. R. Ferdinand G ; Valeria Duca, Bucureştii Noul; Cristina Micu Popescu, Calea Văcăreşti, 299. RADIO RADIO ROMANIA ŞI RADIO BUCUREŞTI 13.00: Ora: Jurnal cultural; Cota apeor a Dunării şi a barei Sulina; Sfaturi gospodăreşti şi igienice; Note culturale şi publicaţii; ştiri artistice şi culturale; Radiofonice; Sport; NO 14.00: Radio-jurnal (Щ. 15.00: Înştiinţări. RADIO ROMANIA 20.00; Ora; Poşta Radio. 20.40; Radio-jurnal (Ш). 22.00; Radio-jurnal (IV); Sport. 22.40 : Jurnal pentru străinătate în limbile: germană, italiană, franceză şi engleză.Astăzi Radio-jurnal în limba română la următoarele staţiuni : ORA 18.45 DUNĂREA, 325.4 No. ORA 18.45 ZETSEN, 31.38 m. ORA 20.15 ZEESEN, 31.38 No. ORA 19.45 TIRANA, 49.30 Ui. afară de Dumineca. ORA 20.15 ROMA, 31.02 m. 25.15. ORA 20.25 BARI 283.3 m. ORA 20.30 DUNĂREA, 325.4 m. ORA 20.35 ZEESEN, 31.38 m. ORA 20.45 BUCUREȘTI - RADIO ROMANIA 364.5 m. — 1875 m. ORA 22.35 BELGRAD 48.18 m. ORA 22.10 BUCUREȘTI - RADIO ROMANIA 364.5 m. — 1875 m. ORA 22.30 DAVENTRY COLONIAL, 261 m.—30.96 т.—41.90 m. ORA 22.15: DUNĂREA, 325.4 No. " Eri a avut loc adunarea generală a societăţii Române de Radiodifuziune. A prezidat d. Orh. D. Mugur, preşedintele Consiliului de administraţie, care deschizând şedinţa a expus pe scurt planul reorganizării şi activităţii viitoare a Radiofoniei româneşti. A Încheiat declarând că această nouă orânduire de muncă a Societăţii vă urmări concentrarea tuturor silinţelor şi capacităţilor întru împlinirea datoriilor legate de Augusta atenţie care îndrumeazâ şi oţeleşte Întreaga spiritualitate a ţării. » Adunarea, în picioare, a aclamat îndelung pe Majestatea Sa Regele. După ce s’a făcut verificarea сош1ШипЦрг cerute de lege, s'a ditifcarea de seamă a Consiliului de administraţie şi raportul cenzorilor. Adunarea a dat cuvenita descărcare Consiliului de administraţie şi Direcţiei Generale pentru gestiunea exerciţiului încheiat. Au fost aleşi membrii, în Consiliul,.de administraţie, pe termen de 6 ani, în locurile vacante d-nU Grigore Tăuşeanu şi 33ie Gârneaţă; cenzori: d. Grigore Glosan şi profesor Gheron Netta, Cenzori supleanţi: d-n. Gheorghe Anghelovici şi I. Buzdugan. Din darea de seamă se constată că numărul abonaţilor Societăţii Române de Radiodifuziune a crescut în anul 1939 cu 56 de mii 558, ajungând la 31 Decembrie 1939 la un număr total de 319.408. •In ceea ce priveşte exploatarea Posturilor de emisiune se menţionează că numărul total al orelor de funcţionare în anul 1939 a fost de 4.800 faţă de 31997, ore în anul precedent, pentru postul Radio România, şi de 3.939 ore faţă de 4.642 ore în anul 1988 pentru Postul Radio Bucureşti. In timpul anului 1989 s-au efectuat 884 de emisiuni din afara studiourilor. Fondul de dezvoltare al Radiodifuziunii a crescut în cursul anului expirat de la lei 89 miioane 367 mii 142, la lei 105 milioane 571 de mii 495, diferenţa de lei 16 milioane 204 mii 368, reprezentând totalul sumelor acumulate în anul 1939 la Banca Naţională a României, conform legii din 4 Aprilie 1936. Este remarcat că pentru dezvoltarea Radiodifuziunii româneşti, Societatea n’a Cheltuit în 1939 numai suma de mai sus, acumulată la Banca Naţională, ci o sumă aproape împătrită, iar totalul plăţilor făcute în acest scop a atins aproape Întreitul fondului de dezvoltare, acumulat, adică lei 230 milioane 509 mii, 524, ceea ce înseamnă că instituţiunea a contribuit la realizarea programului de dezvoltare a Radiodifuziunii Naţionale în cea mai mare parte cu propriile fonduri. Adunarea s’a încheiat cu o caldă cuvântare a d-lui profesor ştefan Şolmeecu membru al Consiliului de administraţie care subliniind mersul ascendent al Societăţii de Radiodifuziune a adus omagiul respectuos al tuturor celor prezenţi Augustului ei protector, Maiestatea Sa Regele. IX. 1941 ADUNAREA GENERALA A SOCIETĂȚII ROMÂNE DE RADIODIFUZIUNE O CARTE DE ACTUALITATE: DREPTURILE ROMÂNIEI De o arzătoare actualitate este desigur lucrarea d-lui căpitan Petre Gh. Oprea: „Studiu critico-documentar asupra teoriilor pe care se întemeiază politica revizionistă şi revanşardă a Ungariei şi asupra drepturilor României”, în care găsim reunite o serie deosebit de preţioasă de date privind cele două teze în prezenţă. Cu strictă obiectivitate şi cu acel respect faţă de documentul istoric pe care-l are ostaşul român, d. cpt. Oprea trece în revistă argumentele juridice, teza politico-socială, precum şi datele istorice şi susţinerile de ordin cultural şi economic ale propagandei, maghiare. Fără agresivitate, fără calificativele tari pe cari câteodată realităţile le impun, fără aprecierifacile, d-sa pune la сИяроziţia cititorului un bogat material documentar, triat cu un vădit discernământ, prezentat într’o formă sobră, aşa cum cer problemele şi vremurile. Din însăşi înşiruirea acestor date, reiese cu suficientă claritate netemeinicia aserţiunilor maghiare, cu pretenţiuni „ştiinţifice” şi deducţii îndrăzneţe ce nu rezistă unei priviri scrutătoare. In două capitole, cu o strânsă şi scrupuloasă documentare, d. cpt. Oprea stabileşte dreptul României asupra provinciilor de dincolo de Carpaţi atât din punct de vedere istoric, cât şi din punct de vedere etnic. Trecutul şi prezentul mărturisesc cu egală sinceritate justeţea cauzei româneşti. Ar fi nedrept şi crud viitorul apropiat dacă ar Încerca să calce în picioare ce face trecutul şi prezentul au stabilit cu echitate.De totdeauna Ardealul a fost românesc. Şi a rămas românesc. Lucrarea d-lui Cpt. Oprea constitue o nouă evidenţiere, o nouă reliefare a dreptei cauze româneşti, pe care nicio propagandă din lume, — oricât de înverşunată şi oricât de otrăvitoare ar fi, — n’o va putea diminua. Secretarul regelui ungur Béla II- lea scria în cronica sa dela 1270: „După ce s’au aşezat în pustă, în anul 896, maghiarii au aflat despre bunătatea ţării transilvane unde domnea Gelu românul”. Iată aşadar, negru pe alb, recunoaşterea priorităţii elementului românesc în Ardeal. Acelaş lucru recunoaşte, la 1791, contele Teleki, cancelarul curţii imperiale a lui Iosef II. Pe o petiţie a lui Iosef Meheşi, feciorul preotului român din Cluj, acesta pune următorul referat: ,,Recunoaştem că românii sunt cei mai vechi locuitori ai Ardealului, fiind insă învinşi cu arma de către maghiari, au fost siliţi să se supună voinţei învingătorului”. Cum s’au supus o dovedeşte statistica oficială maghiară din 1880. In Transilvania (fără Banat, Crişana şi Maramureş) erau la acea dată: 1.184.883 români, 630.477 unguri şi 211.000 saşi. După cât se vede, românii sunt într’o zdrobitoare majoritate. Majoritate absolută, recunoscută de o statistică oficială, maghiară, care numai favorabilă nu le putea fi. Dar iată că şi statistica oficială maghiară din 1910 combate pretenţiile de astăzi ale Ungariei. După această statistică,Transilvania cuprindea 3.123.335 (49.260) români; 1.684.575 (26,6%) unguri; 686.918 (10,8%) germani. Superioritatea numerică a românilor este recunoscută oficial prin urmare, la 1910 ca şi la 1880. In lucrarea lui Emil de Nady, „Tratatul de la Trianon şi consecinţele sale”, apărută la 1927, se spune că Ungaria a cedat României la 1918: 2.819.000 (53,9%) români; 1.664.000 (31,8%) unguri şi 557.000 (10,6%) germani. In plină ofensivă pe plan internaţional, propaganda revizionistă maghiară recunoaşte că în momentul unirii Ardealului la patria-mamă românii se aflau într’o proporţie de 53,9%. Majoritate absolută, care oglindeşte drepturile intangibile ale României asupra unor provincii eminamente româneşti. Cu trei anexe grafice, cu nenumărate date statistice şi cu un bogat număr de citate din diferite hrisoave şi din lucrările istorice, etnografice şi geopolitice mai noui, lucrarea d-lui cpt. P. Oprea are şi meritul de a Înfăţişa fără literatură. In Pagini pufilic, adevărul istoric şi realitatea etnografică. Teza maghiară, cu toate enormităţile şi sofismele ei, este prezentată în adevărata ei lumină. Teza română este solid bizuită pe documente istorice şi pe date statistice, unele arătând vechimea şi permanenţa elementului românesc în Ardeal, celelalte stabilind majoritatea zdrobitoare în care se menţin de totdeauna românii din Ardeal. In actuala conjunctură mai ales, studiul d-lui cpt. P. Oprea ar trebui să fie citit şi folosit în cercuri cât mai largi, pentru a se Înlătura orice urmă de îndoială și a se spulbera orice confuzie. P. T. 24 OMANIA No. 812 Vreţi să vă confecţionaţi singure o pereche de mănuşi? Pentru a le executa bine, este de neapărată trebuinţă să vă faceţi un tipar bun; de aceia trebue să procedaţi în doi timpi. Croiţi un prim tipar de hârtie, apoi un al doilea dintr’o pânză, pentru a le încerca şi le rectifica atât cât e necesar. Descoaseţi o pereche de mănuşi vechi — după model — puneţi mănuşa pe hârtie şi desenaţi contururile dând liniilor rigiditatea pierdută de piele care s’a întins prin purtarea mânuşilor. Se taie deasemenea un tip pentru degetul mare şi peticite dintre, degete. Toate aceste bucăţi sunt apoi tăiate în pânză şi cusute la un loc, pentru a putea să încercaţi dacă vine bine, până la perfecţie. Tiparul pus la punct ii aşezăm pe piele, în aşa fel ca sensul pielei să fxe în latul mânuşii, altfel riscaţi să se deformeze curând. Acelaş lucru se recomandă şi pentru degetul mare şi pentru toate bucăţile cari vin aplicate între degete. ATENŢIE la întorsul tiparului pentru a doua mânuşă, pentru a avea dreapta şi stânga. Pentru a le coase folosiţi-vă, dacă găsiţi un ac special fin în secţiuni triunghiulare. Se întrebuinţează coton perle sau mătase groasă de butoniere; nodurile ascundeţi-le în interior şi când se reîncepe cu un fir nou, vă întoarceţi câteva cusături înapoi, cu un ac obişnuit. Dacă faceţi o garnitură de baghete pe partea deasupra mânuşei, ° e**pulenţl Înainte ele *v prinde bucăţile între ele — prindeţi pielea ca la cerculeţe sau faceţi lănţişor strâns. începeţi prin latura mânuşii, închizând de la vârful degetului mic şi până la încheetura mâinii, apoi îndoiţi degetul mare şi-l prindeţi de mânuşă. Sunt adunate apoi părţile dintre degete, două câte două, la bază printr’o cusătură, având grijă să le potriviţi lungimile în raport cu degetele la care vor fi apoi prinse. Se începe de la bază şi înainte de a le termina le încercaţi, pentru a le mai tăia dacă sunt prea largi. Cusătura degetelor şi între degete se termină, revenind înapoi câteva puncte, astfel ca extremităţile să vie cusute dublu. Jos la mână se termină priatr un tiv; dacă vreţi să deschideţi puneţi năsturaşii, faceţi butoniere, sau le duceţi la un specialist să le puie butoni. Dar ca să nu vă mai creeaţi complicaţii, faceţi-le mai bine tip muşchetar. Iată acum şi câteva sfaturi, pentru curăţitul mânuşilor puţin murdare. Dacă sunt de căprioară frecaţite cu priez de pâine rece, ori cu o gumă specială pentru pantofii de căprioară. Mânuşile lavabile se îmbracă pe mână şi se săpunesc în apă spumată de săpun în paiete, căreia i se adaugă câteva picături de glicerină. Clătiţi-le în apă de aceiaş temperatură şi uscaţi-le la aer, după ce le-aţi potrivit forma. Curăţitul mânuşilor inelavabile se face cu benzină, dar atenţie. Benzina e uşor inflamabilă. Ce mâneam azi 1) Pifteluţe de cartofi cu sos de roşii. 2) Crap cu verdeaţă. Pentru şase persoane un crap, 5 grame sare, 2 dl. untdelemn, 3 cepe, 5—8 legături de pătrunjel verde, 2— 3 legături de mărar verde, puţin cimbru, 4—5 roşii. Se face de obicei din partea de mijloc a peştelui (capul şi coada le puteţi face ciorbă). Se curăţă crapul se spintecă, se spală şi partea din mijloc se taie în grosime de 2 degete, se sară. In acest timp se curăţă şi se taie ceapa feliuţe subţiri, se pune la prăjit în untdelemnul în-, cins. Când s’a rumenit puţin se pune peste ea apă caldă. Se adaogă pătrunjelul verde, mărarul şicimbrul, care a fost curăţat de părţile groase (cotoare) şi spălat bine. Roşiile nu prea mari se pun la fel spălate, apoi se aşează bucăţile de peşte deasupra şi se dă la tavă, lăsânduse la cuptor până când zarzavatul şi peştele s’au rumenit după ce zeama a scăzut bine. Se scoate tava din cuptor şi se dă la rece, fără a se acoperi. Crapul astfel gătit se serveşte totdeauna rece. 3) Compot. Un sfat Pentru a curăţa uşor cartofii fierţi in apă, puneţi după ce-i scoateţi din cratiţă, în apă rece şi apoi imediat curăţaţi-i într’un şervet ca să nu vă frigeţi. Cartofii pentru salată tăiaţi-i calzi şi tot calzi puneţi-le untdelemn şi lămâie. Sunt mai suculenţi aşa. Intr’o noapte, o bandă de hoţi intră în casa unui gospodar chivernisit dintr’un orăşel din Moravia. Prada era bogată. Strecurându-se prin grădină, unul din ei răsturnă un stup de albine, care se năpustiră asupra borfaşilor. A doua zi poliţia atestă trei indivizi cari aveau feţele umflate. Banda de hoţi fu identificată. Longevitate şi ereditate O statistică australiană arată că longevitatea este ereditară. Aproape toţi centenarii au avut părinţi cari au atins vârste înaintate, majoritatea peste 80 de ani. Cei mai mulţi din bătrânii cari au depăşit o sută de ani au ei înşişi copiii foarte bătrâni. O caracteristică a centenarilor este că sunt de statură măruntă şi sunt bine făcuţi. Din 60 de centenari pomeniţi în această statistică, 50 sunt femei. Delà joben la £owogva£ Edison, celebrul şi neostenitul inventator, era într’o vizită de politeţe, în 1876. După cum era moda în acea vreme, el ținu, în timpul vizitei, jobenul pe genunchi, cu fundul in jos. O mână o ţinea de marginea pălăriei iar cealaltă sub fund. Foarte timid din fire, Edison vorbi tot timpul cu capul în jos, cuvintele risipindu-i-se în fundul pălăriei. Cu acest prilej el bagă de seamă că cuvintele căzute în fundul jobenului, (pălărie de formă cilindrică), dădeau vibraţii acestuia. Deduse de aci că dacă un astfe de fund de cilindru intensifică vocea omenească, un fund de metal va reproduce mai intens. Şi de aci invenţia fonografului. Doctoratul mode La Universitatea din Toronto s-a înfiinţat o catedră pentru învăţarea ştiinţifică şi artistică a modei. Acest studiu nu se referă numai la îmbrăcăminte ci se referă la toate variaţiunile gustului public privind arhitectura, mobilierul, pictura şi muzica. Această Universitate decerne şi titlul de „doctor în mode”, dar lucru curios, numai bărbaţilor. Inventatorul tocurilor de cauciuc In anul 10110 un tânăr plăpând robotea intr’o sală a unei mari uzine. Puternicile trepidaţii ale maşinilor grele din această uzină se transmiteau în întregul edificiu. Sguduiturile exasperante oboseau nervii tânărului lucrător care ieşea întotdeauna istovit dela muncă, din această pricină. Intr’o zi avu ideia să aducă, în sala unîde lucra, un mic covor de cauciuc pe care şi-l aşternu sub picioare. Trepidaţia, amortizată, nu-1 mai supără. Muncea voios. Dar după câteva zile de tihnă, covorul dispăru. El insă nu s’a dat bătut. A avut inspiraţia ca in locul covorului să apuce pe tălpile şi tocurile ghetelor bucăţi de cauciuc. Din clipa aceia o nouă invenţie, a tocurilor de cauciuc, era aruncată pe piaţă. Inventatorul se numea O’Sullivan, se îmbogăţi repede iar firma lui ajunse printre cele mai veritabile din lume. Cartea cea mai grea Faimoasa enciclopedie a ştiinţei universale budiste nu este numai o ■ ,trem de valoroasă lucrare literară şi documentară, dar este şi foarte ei, pe lângă că este voluminoasă. I se compune din 225 volume cari ii laolaltă cântăresc nu mai puţin de , 11800 kg. Fiecare volum e înalt de aproape doi coţi şi gros de un cot. ШВИИИИВИИЯВЯЯИНИЯ""»'»-”-"—---------------- Un album de paleografie româneasca Slova cirilică în care sunt scris aproape toate monumentele de limbă românească veche devine din ce în ce mai greu de cetit. Pentru a veni în ajutorul doritorilor de a o descifra, profesorii I. Bianu și N. Cartojan au alcătuit pe vremuri un Albuim de paleografie românească (scrierea chirilică). Nevoia unei astfel de lucrări era de mult simţită deoarece două ediţii scoase prin grija Arhuivelor Statului, sunt de mult sfârşite. Trecând mai bine de zece ani de la ultimatipăritură, audiuii se mai găsea câte un exemplar pe la anticari. Spre a nu lipsi pe studenţi şi pe cei care doresc să înveţe scrierea cirică, şcoala de Arhivistică, prin directorul ei d. prof. Aurelian Sacerdoţeanаи, directoruiU, general al Ai-al-v-el ~-*»'Statului, a hotărît să scoată şi a treia ediţie, care s-a pus acum în vânzare. Faţă de ediţiile precedente, cea de acum are un număr impunător de planşe în plus, multe în culori reproducând exact originalul. Deasemenea s-a adăugat o introducere de mai multe pagini, prin care se dau toate lămuririle strict necesare de matură paleografică, spre a înlesni cât mai mult studiul cirilicei româneşti.Prin felul gradat în care este alcătuită această nouă ediţie, cu reproduceri şi după vechile noastre tipărituri (Coresi, Matei Basarab, Vasile Lupu, Dosofteiu, Şerban Cantacuzino, etc.), după vechile texte româneşti (Psaltirea Scheiană, Hurmuzachi, Codicele Voroneţian şi fi*)»" după hrisoave, scrisori domneşti şi particulare (scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, texte muntene, moldovene şi transilvănene din toate epocile cum şi din scrierea de transciţie}, Albumul de paleografie ro», pr.«on.. formează întâiul nostru manual de paleografie română. De aceea se recomandă atât studenţilor cât şi profesorilor şi elevilor de curs secundar, pentru formarea spiritului nostru românesc. . CRESTATURI ltimul număr al revistei „Prepoem" cinsteşte memoria poetului N. Milcu. Cu acest prilej, d. Radu Gyr înseilează câteva amintiri care nu au numai preţ de document, ci ne sugerează însăşi chipul şi sufletul acestui delicat trubadur, mort în floarea vieţii: „Făptura lui Milcu, de tânăr prinţ îngândurat, se aprinde în anii mei medalion şi linie de violină. In amintire, adolescentele noastre se impletesc, ca nişte mîini care se strâng, fierbinte. Şi chipul lui Milcu tresare, zâmbeşte, se întristează... Prietenia noastră a început în Craiova din 1919, când Mihu se întorsese, de curând, din Moldova, unde suferise, degerase şi bolise — luni întregi — de tifos exantematic, cercetaş de răsboi. Eram şcolar in clasa treia de liceu şi eram mândru de-a fi făcut să apară, in editura liceului, un poem eroic ,,In munţi". jucat pe scena Teatrului Naţional din provincie, de către elevii clasei a şasea. In timpul acestui mic „triumf” al meu, luminează întâlnirea cu Mihu, pe o stradă obscură din preajma „bulevardul gării’’, însoţea pe maica sa adoptivă, d-na Petca, pe care o cunoşteam din acele zile cu lacrimi ale Craiovei invadate de ulani, când venea la părinţii mei să plângă pribegia fără veşti, printre chesoane şi spitale, undeva, departe, a băeţaşului cu surâsul trist ca o petală de toamnă. O am şi azi Înaintea ochilor, îmbrăcat într’o tunică neagră, închisă la gât, pantaloni bufanţi şi ghete murtăreşti, înalte ca nişte cisme, dar cu şireturi împletite până sus sub genunchi, (ghete pentru care îl invidiam teribil!) — şi făcând să lâncezească un arcuş sentimental, bolnăvicios de dulce, pe coardele vioarei sale... Cânta „serenada" lui Braga şi fetele de la pensioanele Craiovei, venite la serbarea liceenilor, ar fi vrut să nu se mai sfârşească dulceaga melodie, pentru ca făptura lui de prinţ adolescent şi melancolic să nu dispară de pe scenă. L-am aşteptat, după şezătoare, la ieşire, şi am plecat împreună, alături, călcând, tăcuţi, într’o minunată şi ameţitoare complicitate lirică, unde vorbele erau de prisos şi sunetele se îmbrăţişau. Au venit caldele seri de prietenie şi adolescenţă, lângă soba de iarnă, când îmi citea nuvelele lui şi-l zaci-. tam poeziile mele. Eram o fire bol- năvicioasă eu însumi, şi patului meu de tăcere i-a stat de veghe, zile la rând, prietenul drag, pierdut în ani. Feminitatea ochilor lui de poem căprui, tristeţea colţului de buză uşor tremurătoare şi elegia lungilor mâini cu tânjinde catifele, ard Şi astăzi din adâncul acelor seri încrustate sub pleoape, rămase pe suflet”. ’ Sunt reproduse apoi în „Prepoem” numeroase poeme re-, prezentative ale lui Mihu, ocupând o pagină întreagă. E o poezie a cărei notă originală a fost re- cunoscută întotdeauna, îndeosebi „Cântecele de mormânt” au un prestigiu deplin meritat, în lirica noas- tră inefabilă: „In pacea mea tihnită ’n ţintirim, adânc m’au îngropat să nu mai gem. Mi-au pus un giulgiu pe ochi, — să nu te văd şi’n gură lui mi au pus, — să nu te chem. Şi-o candelă-au aprins din noaptea ’ntâi. Şi-ац bătut-o ’n crucea mea de lemn. Şi-au picurat în candelă-unde lemn. Şi sufletul mi-au ars la căpătâi... Iar luna bate ’n coastă. Crucea mea cum îşi răsfrânge umbra pe pământ, ~ eu însumi parcă, printre flori, te cer cu braţele deschise,—‘din mormânt... Covor cu frunze moarte pe morminte, plopi trişti (in zări, coloane lungi , de fum). Şi linişte... Ascult cum printre straturi în şir se culcă umbrele, şi cum foşnind, coroana ’n frunză desfrunzită, îşi scutură petalele în vânt. A plâns pe-aproape cineva, — dar paşii s’au îndreptat, încet spre alt mor. mânt... M’a fulgerat prin lespezi un fior. Am vrut să plâng, şi să te chem, să strig! Şi-am înţeles că nu mai vii deacum... In noaptea asta ’n raclă mi-a fost , frig”.