România - Capitala, septembrie 1940 (Anul 3, nr. 812-819)

1940-09-01 / nr. 812

D­BiNDM AUGUST 1940 Zile trecute 243 Zile rămase 123 Ortodox: Punerea brâului J­aicii Dom­nului în Haleopratia. Catolic: Sif­ţii Eliazar şi Raimond Protestant. Raimond Evreesc: 26 Av 5700 S. Rod Răsăritul soarelui 5.36 Apusul soarelui 1854 COMEMORAM SI August Aurel Vlaicu (1913). — In preajma comunei Băneşti (Prahova! s’a pră­buşit avionul pilotat de ing. Aurel Vlaicu, unul din pionierii cei mai cutezători ai aviaţiei naţionale, mân­drie şi podoabă­ a românismului. El plecase dela Cotroceni năzuind să treacă în zbor Carpaţii. Gloriosul fiu al Ardealului murea la­ 33 de ani, jelit de un neam întreg. Marele istoric­­.­­.. Xenopol într'o telegramă trimisă lui V. Goldiş, la Arad, concretiza astfel simţămintele naţiunii­ încremenite: Fraţilor, Vlai­cu n’a murit. El a plecat să ducă strămoşilor vestea că se doboară Carpaţii. Dea Domnul ca mormân­tul lui să rămâie, în curând, singura culm­e dureroasă dintre noi”. Poetul uitat. (1893). — In plină ti­­m­eţe, la 24 ani, şi afirmare a puter­­nicului său talent literar, cade se­cerat de tuberculoză, poetul şi nu­velistul loan Popovici-Bănăţeanul. Relevat de Titu Maiorescu, care l-a susţinut cu simpatie, tânărul scrii­tor bănăţean a publicat în „Con­vorbiri literare" versuri gingaşe şi adumbrite pagini de proză, în care el a ştiut să înfăţişeze o parte a poporului nostru muncitor în forma neperitoare a artei" (T. Maiorescu). In această zi are loc înhumarea ră­măşiţelor lui pământeşti în ţintiri­­mul din oraşul său natal. Lugojul Cu Ioan Popovici-Bănăţeanul s’a pier­dut una din acele mari forţe literare cu care Românii de peste Carpaţi au sporit patrimoniul culturii naţio­nale. F­ARMACIILE DE SER­VICIU Ш NOAPTEA DE 31 AUGUST 1940 Farmacia „Cerbu Vasiliu (O. Las­­căr) Calea Victoriei 70; Farmacia ,Flora” Al. Cepleanu, B-dul Maria 12 (piaţa Mare); Constantin D. Roşu, Calea Moşilor 45; Gh. Dan, Calea Gri­­viţei 183; Ecaterina Mihăilescu, Calea Griviţei 431, Farm. „Sf. Maria“, (Gh. Drăguş), Str. Viitorului 114; Dr. A. Voitonovici, Calea Victoriei 206; Lucia Constantinescu Dr. Chijic, Şos. Mihai Bravu 203; Farm. Bendorf Alexandru, Calea Moşilor 272; Gh. Paraschivescu Calea Dudeşti 57; B. Paraschivescu, Calea Şerban Vodă 81; Farm. „Sf. Va­sile” Dr. Voloianu str. 11 Iunie, 23 ; Dr. L. V. Ullmann, Str. Dr. C. Davila, 7; Farmacia Moldoveanu, Herăstrău ; C. Mărgineanu, Şos. Crângaşi 62; Au­rora Dragomir C-tinescu, Şos. Giur­giului 93; Ti­ta Săndulescu Dr. Hamat, Prelungirea 13 Septembrie, 2; Mayer Bernstein, Prelungirea Rahovei, 10 ; Farm. „Sf. Cruce” Elena Grossu, Bă­­neasa; Farm. „Colentina” A. Tirel­­man, Colentina, Şos. R. Ferdinand G ; Valeria Duca, Bucureştii Noul; Cristina Micu Popescu, Calea Văcăreşti, 299. RADIO RADIO ROMANIA ŞI RADIO BUCUREŞTI 13.00: Ora: Jurnal cultural; Cota ape­­or a Dunării şi a barei Sulina; Sfaturi gospodăreşti şi igienice; Note culturale şi publicaţii; ştiri artistice şi culturale; Radiofonice; Sport; NO­­ 14.00: Radio-jurnal (Щ. 15.00: Înştiinţări. RADIO ROMANIA 20.00; Ora; Poşta Radio. 20.40; Radio-jurnal (Ш). 22.00; Radio-jurnal (IV); Sport. 22.40 : Jurnal pentru străinătate în limbile: germană, italiană, franceză şi engleză.­­Astăzi Radio-jurnal în limba română la urmă­toarele staţiuni : ORA 18.45 DUNĂREA, 325.4 No. ORA 18.45 ZETSEN, 31.38 m. ORA 20.15 ZEESEN, 31.38 No. ORA 19.45 TIRANA, 49.30 Ui. a­­fară de Dumineca. ORA 20.15 ROMA, 31.02 m. 25.15. ORA 20.25 BARI 283.3 m. ORA 20.30 DUNĂREA, 325.4 m. ORA 20.35 ZEESEN, 31.38 m. ORA 20.45 BUCUREȘTI - RADIO ROMANIA 364.5 m. — 1875 m. ORA 22.35 BELGRAD 48.18 m. ORA 22.10 BUCUREȘTI - RADIO ROMANIA 364.5 m. — 1875 m. ORA 22.30 DAVENTRY COLO­NIAL, 261 m.—30.96 т.—41.90 m. ORA 22.15: DUNĂREA, 325.4 No. " Eri a avut loc adunarea generală­ a societăţii Române de Radiodifu­ziune. A prezidat d. Orh. D. Mugur, pre­şedintele Consiliului de administra­ţie, care deschizând şedinţa a ex­pus pe scurt planul reorganizării şi activităţii viitoare a Radiofoniei ro­mâneşti. A Încheiat declarând că această nouă orânduire de muncă a Societăţii vă urmări concentrarea tuturor silinţelor şi capacităţilor întru împlinirea datoriilor legate de Augusta atenţie care îndrumeazâ şi oţeleşte Întreaga spiritualitate a ţă­rii. » Adunarea, în picioare, a aclamat îndelung pe M­ajestatea Sa Regele. După ce s’a făcut verificarea сош1ШипЦрг cerute de lege, s'a ditifc­­area de seamă a Consiliului de administraţie şi raportul cenzo­rilor. Adunarea a dat cuvenita descăr­care Consiliului de administraţie şi Direcţiei Generale pentru gestiu­nea exerciţiului încheiat. Au fost aleşi membrii, în Consi­liul,.de administraţie, pe termen de 6 ani, în locurile vacante d-nU Gri­­gore Tăuşeanu şi 33ie Gârneaţă; cenzori: d. Grigore Glosan şi profe­sor Gheron Netta, Cenzori suple­anţi: d-n. Gheorghe Anghelovici şi I. Buzdugan. Din darea de seamă se constată că numărul abonaţilor Societăţii Române de Radiodifuziune a cres­cut în anul­ 1939 cu 56 de mii 55­8, ajungând la 31 Decembrie 1939 la un număr total de 319.408. •In ceea ce priveşte exploatarea Posturilor de emisiune se menţio­nează că numărul total al orelor de funcţionare în anul 1939 a fost de 4.800 faţă de 31997, ore în anul precedent, pentru postul Radio Ro­mânia, şi de 3.939 ore faţă de 4.642 ore în anul 1988 pentru Postul Ra­dio Bucureşti. In timpul anului 1989 s-au efec­tuat 884 de emisiuni din afara stu­diourilor. Fondul de dezvoltare al Radiodi­fuziunii a crescut în cursul anului expirat de la lei 89 miioane 367 mii 142, la lei 105 milioane 571 de mii 495, diferenţa de lei 16 milioane 204 mii 368, reprezentând totalul sume­lor acumulate în anul 1939 la Ban­ca Naţională a României, conform legii din 4 Aprilie 1936. Este remar­cat că pentru dezvoltarea Radiodi­fuziunii româneşti, Societatea n’a Cheltuit în 1939 numai suma de mai sus, acumulată la Banca Naţională, ci o sumă aproape împătrită, iar totalul plăţilor făcute în acest scop a atins aproape Întreitul fondului de dezvoltare, acumulat, adică lei 230 milioane 509 mii, 524, ceea ce înseamnă că instituţiunea a con­tribuit la realizarea programului de dezvoltare a Radiodifuziunii Naţio­nale în cea mai mare parte cu pro­priile fonduri. Adunarea s’a încheiat cu o caldă cuvântare a d-lui profesor ştefan Şolmeecu membru al Consiliului de administraţie care subliniind mer­sul ascendent al Societăţii de Ra­diodifuziune a adus omagiul respec­tuos al tuturor celor prezenţi Au­gustului ei protector, Maiestatea Sa Regele.­ ­ IX. 194­1 ADUNAREA GENERALA A SOCIETĂȚII ROMÂNE DE RADIODIFUZIUNE O CARTE DE ACTUALITATE: DREPTURILE ROMÂNIEI De o arzătoare actualitate este de­sigur lucrarea d-lui căpitan Petre Gh. Oprea: „Studiu critico-documentar asupra teoriilor pe care se întemeia­ză politica revizionistă şi revanşardă a Ungariei şi asupra drepturilor Ro­mâniei”, în care găsim reunite o se­rie deosebit de preţioasă de date privind cele două teze în prezenţă. Cu strictă obiectivitate şi cu acel respect faţă de documentul istoric pe care-l are ostaşul român, d. cpt. Oprea trece în revistă argumentele juridice, teza politico-socială, pre­cum şi datele istorice şi susţinerile de ordin cultural şi economic ale propagandei, maghiare. Fără agresi­vitate, fără calificativele tari pe cari câteodată realităţile le impun, fără aprecieri­­facile, d-sa pune la­ сИяро­ziţia cititorului un bogat material documentar, triat cu un vădit dis­cernământ, prezentat într’o formă sobră, aşa cum cer problemele şi vremurile. Din însăşi înşiruirea acestor date, reiese cu suficientă claritate nete­meinicia aserţiunilor maghiare, cu pretenţiuni „ştiinţifice” şi deducţii îndrăzneţe ce nu rezistă unei priviri scrutătoare. In două capitole, cu o strânsă şi scrupuloasă documentare, d. cpt. O­­prea stabileşte dreptul României a­­supra provinciilor de dincolo de Carpaţi atât din punct de vedere is­toric, cât şi din punct de vedere et­nic. Trecutul şi prezentul mărturi­sesc cu egală sinceritate justeţea cauzei româneşti. Ar fi nedrept şi crud viitorul apropiat dacă ar În­cerca să calce în picioare ce face tre­cutul şi prezentul au stabilit cu echi­tate.De totdeauna Ardealul a fost ro­mânesc. Şi a rămas românesc. Lu­crarea d-lui Cpt. Oprea constitue o nouă evidenţiere, o nouă reliefare a dreptei cauze româneşti, pe care nicio propagandă din lume, — ori­cât de înverşunată şi oricât de otră­vitoare ar fi, — n’o va putea dimi­nua. Secretarul regelui ungur Béla II- lea scria în cronica sa dela 1270: „După ce s’au aşezat în pustă, în anul 896, maghiarii au aflat despre bunătatea ţării transilvane unde domnea Gelu românul”. Iată aşadar, negru pe alb, recu­noaşterea priorităţii elementului ro­mânesc în Ardeal. Acelaş lucru recunoaşte, la 1791, contele Teleki, cancelarul curţii im­periale a lui Iosef II. Pe o petiţie a lui Iosef Meheşi, feciorul preotului român din Cluj, acesta pune următo­rul referat: ,,Recunoaştem că românii sunt cei mai vechi locuitori ai Ardealului, fiind insă învinşi cu arma de către maghiari, au fost siliţi să se supună voinţei învingătorului”. Cum s’au supus o dovedeşte sta­tistica oficială maghiară din 1880. In Transilvania (fără Banat, Crişana şi Maramureş) erau la acea dată: 1.184.883 români, 630.477 unguri şi 211.000 saşi. După cât se vede, ro­mânii sunt într’o zdrobitoare majo­ritate. Majoritate absolută, recunos­cută de o statistică oficială, maghia­ră, care numai favorabilă nu le pu­tea fi. Dar iată că şi statistica oficială maghiară din 1910 combate preten­ţiile de astăzi ale Ungariei. După a­­ceastă statistică,­­Transilvania cu­prindea 3.123.335 (49.26­0) români; 1.684.575 (26,6%) unguri; 686.918 (10,8%) germani. Superioritatea nu­merică a românilor este recunoscută oficial prin urmare, la 1910 ca şi la 1880. In lucrarea lui Emil de Nady, „Tratatul de la Trianon şi consecin­ţele sale”, apărută la 1927, se spune că Ungaria a cedat României la­ 1918: 2.819.000 (53,9%) români; 1.664.000 (31,8%) unguri şi 557.000 (10,6%) germani. In plină ofensivă pe plan interna­ţional, propaganda revizionistă ma­ghiară recunoaşte că în momentul unirii Ardealului la patria-mam­ă ro­mânii se aflau într’o proporţie de 53,9%. Majoritate absolută, care o­­glindeşte drepturile intangibile ale României asupra unor provincii e­­minamente româneşti. Cu trei anexe grafice, cu nenumă­rate date statistice şi cu un bogat număr de citate din diferite hrisoa­ve şi din lucrările istorice, etnogra­fice şi geopolitice mai noui, lucra­rea d-lui cpt. P. Oprea are şi me­ritul de a Înfăţişa fără literatură. In Pagini pufilic, adevărul istoric şi realitatea etnografică. Teza maghia­ră, cu toate enormităţile şi sofismele ei, este prezentată în adevărata ei lumină. Teza română este solid bi­zuită pe documente istorice şi pe date statistice, unele arătând vechi­mea şi permanenţa elementului ro­mânesc în Ardeal, celelalte stabi­lind majoritatea zdrobitoare în care se menţin de totdeauna românii din Ardeal. In actuala conjunctură mai ales, studiul d-lui cpt. P. Oprea ar trebui să fie citit şi folosit în cercuri cât mai largi, pentru a se Înlătura orice urmă de îndoială și a se spulbera orice confuzie. P. T. 24 OMANIA No. 812 Vreţi să vă confecţionaţi singure o pereche de mănuşi? Pentru a le executa bine, este de neapărată trebuinţă să vă faceţi un tipar bun; de aceia trebue să proce­daţi în doi timpi. Croiţi un prim ti­par de hârtie, apoi un al doilea din­­tr’o pânză, pentru a le încerca şi le rectifica atât cât e necesar. Descoa­­seţi o pereche de mănuşi vechi — după model — puneţi mănuşa pe hârtie şi desenaţi contururile dând liniilor rigiditatea pierdută de piele care s’a întins prin purtarea mânuşilor. Se taie deasemenea un tip pentru degetul mare şi peticite dintre, degete. Toate aceste bucăţi sunt apoi tăiate în pânză şi cusute la un loc, pentru a putea să încer­caţi dacă vine bine, până la per­fecţie. Tiparul pus la punct ii aşezăm pe piele, în aşa fel ca sensul pielei să fxe în­ latul mânuşii, altfel riscaţi să se deformeze curând. Acelaş lu­cru se recomandă şi pentru degetul mar­e şi pentru toate bucăţile cari vin aplicate între degete. ATENŢIE la întorsul tiparului pentru a doua mânuşă, pentru a avea dreapta şi stânga. Pentru a le coase folosiţi-vă, dacă găsiţi un ac special­ fin în secţiuni triunghiulare. Se întrebuinţează co­ton perle sau mătase groasă de bu­toniere; nodurile ascundeţi-le în in­terior şi când se reîncepe cu un fir nou, vă întoarceţi câteva cusături înapoi, cu un ac obişnuit. Dacă faceţi o garnitură de ba­ghete pe partea deasupra mânuşei, ° e**pulenţl Înainte ele *v prinde bu­căţile între ele — prindeţi pielea ca la cerculeţe sau faceţi lănţişor strâns. începeţi prin latura mânuşii, în­chizând de la vârful degetului mic şi până la încheetura mâinii, apoi îndoiţi degetul mare şi-l­ prindeţi de mânuşă. Sunt adunate apoi părţile dintre degete, două câte două, la ba­ză printr’o cusătură, având grijă să le potriviţi lungimile în raport cu degetele la care vor fi apoi prinse. Se începe de la bază şi înainte de a le termina le încercaţi, pentru a le mai tăia dacă sunt prea largi. Cu­sătura degetelor şi între degete se termină, revenind înapoi câteva puncte, astfel ca extremităţile să vie cusute dublu. Jos la mână se termină priatr­ un tiv; dacă vreţi să deschideţi puneţi năsturaşii, faceţi butoniere, sau le duceţi la un specialist să le puie bu­­toni. Dar ca să nu vă mai creeaţi complicaţii, faceţi-le mai bine tip muşchetar. Iată acum şi câteva sfaturi, pen­tru curăţitul mânuşilor puţin mur­dare. Dacă sunt de căprioară frecaţi­­te cu pr­iez de pâine rece, ori cu o gumă specială pentru pantofii de căprioară. Mânuşile lavabile se îmbracă pe mână şi se săpunesc în apă spu­mată de săpun în paiete, căreia i se adaugă câteva picături de glice­­rină. Clătiţi-le în apă de aceiaş tem­peratură şi uscaţi-le la aer, după ce le-aţi potrivit forma. Curăţitul mânuşilor inelavabile se face cu benzină, dar atenţie. Benzina e uşor inflamabilă. Ce mâneam azi 1) Pifteluţe de cartofi cu sos de roşii. 2) Crap cu verdeaţă. Pentru şase persoane un crap, 5 grame sare, 2 dl. untdelemn, 3 cepe, 5—8 legături de pătrunjel verde, 2— 3 legături de mărar verde, puţin cimbru, 4—5 roşii. Se face de obicei din partea de mijloc a peştelui (capul şi coada le puteţi face ciorbă). Se curăţă crapul se spintecă, se spală şi partea din mijloc se taie în grosime de 2 de­gete, se sară. In acest timp se cură­ţă şi se taie ceapa feliuţe subţiri, se pune la prăjit în untdelemnul în-, cins. Când s’a rumenit puţin se pu­ne peste ea apă caldă. Se adaogă pătrunjelul verde, mărarul şi­­cim­brul, care a fost curăţat de părţile groase (cotoare) şi spălat bine. Ro­şiile nu prea mari se pun la fel spă­late, apoi se aşează bucăţile de peşte deasupra şi se dă la tavă, lăsându­­se la cuptor până când zarzavatul şi peştele s’au­ rumenit după ce zea­­­ma a scăzut bine. Se scoate tava din cuptor şi se dă la rece, fără a se acoperi. Crapul astfel gătit se serveşte totdeauna rece. 3) Compot. Un sfat Pentru a curăţa uşor cartofii fierţi in apă, puneţi după ce-i scoateţi din cratiţă, în apă rece şi apoi imediat curăţaţi-i într’un şervet ca să nu vă frigeţi. Cartofii pentru salată tăiaţi-i calzi şi tot calzi puneţi-le untdelemn şi lămâie. Sunt mai suculenţi aşa. Intr’o noapte, o bandă de hoţi intră în casa unui gospodar chivernisit din­­tr’un orăşel din Moravia. Prada era bo­gată. Strecurându-se prin grădină, unul din ei răsturnă un stup de albine, care se năpustiră asupra borfaşilor. A doua zi poliţia atestă trei indivizi cari aveau feţele umflate. Banda de hoţi fu identificată. Longevitate şi ereditate O statistică australiană arată că longevitatea este ereditară. Aproape toţi centenarii au avut părinţi cari au atins vârste înaintate, majorita­tea peste 80 de ani. Cei mai mulţi din bătrânii cari au depăşit o sută de ani au ei înşişi co­piii foarte bătrâni. O caracteristică a centenarilor este că sunt de statură măruntă şi sunt bine făcuţi. Din 60 de centenari po­meniţi în această statistică, 50 sunt femei. Delà joben la £owogva£ Edison, celebrul şi neostenitul in­ventator, era în­tr’o vizită de poli­teţe, în 1876. Du­pă cum­ era moda în acea vreme, el ținu, în timpul vizi­tei, jobenul pe genunchi, cu fundul in jos. O mână o ţinea de marginea pălăriei iar cealaltă sub fund. Foar­te timid din fire, Edison vorbi tot timpul cu capul în jos, cuvintele risipindu-i-se în fundul pălăriei. Cu acest prilej el bagă de seamă că cuvintele căzute în fundul jobenu­lui, (pălărie de formă cilindrică), dădeau vibraţii acestuia. Deduse de aci că dacă un astfe de fund de cilindru intensifică vo­cea omenească, un fund de metal­ va reproduce mai intens. Şi de aci invenţia fonografului. Doctoratul mode La Universitatea din Toronto s-a înfiinţat o catedră pentru învăţarea ştiinţifică şi artistică a modei. Acest studiu nu se referă numai la îmbră­căminte ci se referă la toate varia­­ţiunile gustului public privind arhi­tectura, mobilierul, pictura şi mu­zica. Această Universitate decerne şi ti­tlul de „doctor în mode”, dar lucru curios, numai bărbaţilor. Inventatorul tocurilor de cauciuc In anul 10110 un tânăr plăpând robo­tea intr’o sală a unei mari uzine. Puter­­nicile trepidaţii ale maşinilor grele din această uzină se transmiteau în întregul edificiu. Sguduiturile exasperante obo­seau nervii tânărului lucrător care ieşea întotdeauna istovit dela muncă, din a­­ceastă pricină. Intr’o zi avu ideia să a­­ducă, în sala unîde lucra, un mic covor de cauciuc pe care şi-l aşternu sub pi­cioare. Trepidaţia, amortizată, nu-1 mai su­pără. Muncea voios. Dar după câteva zile de tihnă, covorul dispăru. El insă nu s’a dat bătut. A avut inspiraţia ca in locul covorului să apuce pe tălpile şi tocurile ghetelor bucăţi de cauciuc. Din clipa aceia o nouă invenţie, a tocurilor de cauciuc, era aruncată pe piaţă. In­­ventatorul se numea O’Sullivan, se îm­bogăţi repede iar firma lui ajunse prin­tre cele mai veritabile din lume. Cartea cea mai grea Faimoasa enciclopedie a ştiinţei universale budiste nu este numai o ■ ,trem de valoroasă lucrare literară şi documentară, dar este şi foarte ei, pe lângă că este voluminoasă. I se compune din 225 volume cari ii laolaltă cântăresc nu mai puţin de , 11800 kg. Fiecare volum e înalt de a­­­p­roape doi coţi şi gros de un cot. ШВИИИИВИИЯВЯЯИНИЯ""»'»-”-"—----------------­ Un album de paleografie român­easca Slova cirilică în care sunt scris aproape toate monumentele de lim­bă românească veche devine din ce în ce mai greu de cetit. Pentru a veni în ajutorul doritorilor de a o descifra, profesorii I. Bianu și N. Cartojan au alcătuit pe vremuri un Albuim­ de paleografie românească (scrierea chirilică). Nevoia unei astfel de lucrări era de mult simţită deoarece două edi­ţii scoase prin grija Arhuivelor Sta­tului, sunt de mult sfârşite. Trecând mai bine de zece ani de la ultima­­ti­păritură, audiuii se mai găsea câte un exemplar pe la anticari. Spre a nu lipsi pe studenţi şi pe cei care d­oresc­ să­ înveţe scrierea ci­ri­că, şcoala de Arhivistică, prin directo­rul ei d. prof. Aurelian Sacerdoţea­nаи­, directoruiU, general al Ai-al-v-el ~-*»­'Statului, a hotărît să scoată şi a treia­ ediţie, care s-a pus acum în vânzare. Faţă de ediţiile precedente, cea de acum are un număr impunător de planşe în plus, multe în culori reproducând exact originalul. De­asemenea s-a adăugat o introducere de mai multe pagini, prin care se dau toate lămuririle strict necesare de m­atură paleografică, spre a în­lesni cât mai mult studiul cirilicei româneşti.­­Prin felul gradat în care este al­cătuită această nouă ediţie, cu re­produceri şi după vechile noastre tipărituri (Coresi, Matei Basarab, Vasile Lupu, Dosofteiu, Şerban Can­­tacuzino, etc.), după vechile­ texte româneşti (Psaltirea Scheiană, Hur­­muzachi, Codicele Voroneţian şi fi*)»" d­upă hrisoave, scrisori domneşti şi particulare (scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, texte muntene, mol­dovene şi transilvănene din toate epocile cum şi din scrierea de tran­­­sciţie}, Albumul de paleografie ro», pr.«on..­ formează întâiul nostru manual de paleografie ro­mână. De aceea se recomandă atât studenţilor cât şi profesorilor şi elevilor de curs secundar, pentru formarea spiritului nostru româ­nesc. . CRESTATURI­ ltimul număr al revistei „Pre­­poem" cinsteşte memoria poe­tului N. Milcu. Cu acest prilej, d. Radu Gyr înseilează câteva amin­tiri care nu au numai preţ de docu­ment, ci ne sugerează însăşi chipul şi sufletul acestui delicat trubadur, mort în floarea vieţii: „Făptura lui Milcu, de tânăr prinţ îngândurat, se aprinde în anii mei medalion şi linie de violină. In a­­mintire, adolescentele noastre se im­­pletesc, ca nişte mîini care se strâng, fierbinte. Şi chipul lui Milcu tresa­re, zâmbeşte, se întristează... Prietenia noastră a început în Cra­­iova din 1919, când Mih­u se întor­sese, de curând, din Moldova, unde suferise, degerase şi bolise — luni întregi — de tifos exantematic, cer­­cetaş de răsboi. Eram şcolar in cla­sa treia de liceu şi eram mândru de-a fi făcut să apară, in editura li­ceului, un poem eroic ,,In munţi". jucat pe scena Teatrului Naţional din provincie, de către elevii clasei a şasea. In timpul acestui mic „triumf” al meu, luminează întâlni­rea cu Mih­u, pe o stradă obscură din preajma „bulevardul gării’’, în­soţea pe maica sa adoptivă, d-na Petca, pe care o cunoşteam din ace­le zile cu lacrimi ale Craiovei inva­date de ulani, când venea la părin­ţii mei să plângă pribegia fără veşti, printre chesoane şi spitale, undeva, departe, a băeţaşului cu surâsul trist ca o petală de toamnă. O am şi azi Înaintea ochilor, îm­brăcat într’o tunică neagră, închisă la gât, pantaloni bufanţi şi ghete mu­rtăreşti, înalte ca nişte cisme, dar cu şireturi împletite până sus sub genunchi, (ghete pentru care îl in­vidiam teribil!) — şi făcând să lân­­cezească un arcuş sentimental, bol­năvicios de dulce, pe coardele vioa­­rei sale... Cânta „serenada" lui Bra­ga şi fetele de la pensioanele Craio­vei, venite la serbarea liceenilor, ar fi vrut să nu se mai sfârşească dul­ceaga melodie, pentru ca făptura lui de prinţ adolescent şi melancolic să nu dispară de pe scenă. L-am aşteptat, după şezătoare, la ieşire, şi am plecat împreună, ală­turi, călcând, tăcuţi, într’o minuna­tă şi ameţitoare complicitate lirică, unde vorbele erau de prisos şi su­netele se îmbrăţişau. Au venit caldele seri de prietenie şi adolescenţă, lângă soba de iarnă, când îmi citea nuvelele lui şi-l zaci-. tam poeziile mele. Eram o fire bol-­­ năvicioasă eu însumi, şi patului meu de tăcere i-a stat de veghe, zile la rând, prietenul drag, pierdut în ani. Feminitatea ochilor lui de poem căprui, tristeţea colţului de buză u­­şor tremurătoare şi elegia lungilor mâini cu tânjinde catifele, ard Şi as­tăzi din adâncul acelor seri încrus­tate sub pleoape, rămase pe suflet”. ’ S­­unt reproduse apoi în „Pre­­poem” numeroase poeme re-, prezentative ale lui Mih­u, o­­cupând o pagină întreagă. E o poe­zie a cărei notă originală a fost re-­ cunoscută întotdeauna, îndeosebi „Cântecele de mormânt” au un pres­tigiu deplin meritat, în lirica no­as-­­ tră inefabilă: „In pacea mea tihnită ’n ţintirim, adânc m’au îngropat să nu mai gem. Mi-au pus un giulgiu pe ochi, — să nu te văd şi’n gură lui mi au pus, — să nu te chem. Şi-o can­delă-au aprins din noaptea ’ntâi. Şi-ац bătut-o ’n crucea mea de lemn. Şi-au picurat în candelă-unde lemn. Şi sufletul mi-au ars la căpătâi... Iar luna bate ’n coastă. Crucea mea cum îşi răsfrânge umbra pe pământ, ~ eu însumi parcă, printre flori, te­ cer cu braţele deschise,—‘din mormânt... Covor cu frunze moarte pe mor­minte, plopi trişti (in zări, coloane lungi , de fum). Şi linişte... Ascult cum printre stra­turi în şir se culcă umbrele, şi cum foşnind, coroana ’n frunză desfrun­zită, îşi scutură petalele în vânt.­­ A plâns pe-aproape cineva, — dar paşii s’au îndreptat, încet spre alt mor.­­ mânt... M’a fulgerat prin­ lespezi un fior. Am vrut să plâng, şi să te chem, să strig! Şi-am înţeles că nu mai vii de­acum... In noaptea asta ’n raclă mi-a fost , frig”.

Next