Românul, mai 1913 (Anul 3, nr. 99-117)

1913-05-07 / nr. 99

Pag. 2 „R OMÂNU L” Marti, 20 Maiu n. 1913. veniul românesc și respinsă de patriarhatul ecumenic pentru despăgubirea mănăstirilor închinate. Și dacă ar trebui recunoscute co­munitățile românești ar trebui fixat un termen numeric minimum de familii ce trebue, deoa­rece un mic număr de familii și acelea de cu­rând câștigate, nu pot forma un centru de pro­zelitism.” Din cele ce preced și mai cu deosebire din ultimul pasagiu referitor la comunitățile ro­mânești, Fanarul nu înțelege să renunțe la opera sa elinizătoare a Românilor noștri, cari au avut nenorocirea să cadă din Syria în Ca­­ribde. Dușmanul nostru de moarte care sub un guvern otoman, mai mult sau mai puțin binevoitor românismului, a reușit să ne pue bețe în roate în opera noastră națională, fă­ră îndoială, că sub guvernul elenic, va reuși cu mai mult succes la prigonirea și distruge­rea naționalității noastre. Roadele nouei dominațiuni grecești s’au văzut din primele zile a­­ apariției armatelor elenice pe teritorul scumpei noastre patrii. Și ce contrast infernal de declarații, Veni­­zelos promite autonomie culturală și națională lui Take Ionescu, reprezentanții lui Venize­­los asasinează mișelește pe Clcmna și Bala­­mace, în două centre românești, Grebena și Coritza, unde s’au realizat cele mai mari pro­­ese naționale. Culmea infamiei politice este atinsă prin ultimele declarații făcute tot în chestia autonomiei culturale a românilor dlui Constantin Mille, cel mai convins și con­stant apărător al drepturilor naționale ale elementului latin din Turcia. Noi macedo-românii nu credem în since­ritatea declarațiilor primului ministru grec și suntem îndreptățiți la aceasta de îndelungata și dureroasa noastră experiență. Poate că Ve­nizelos să fie un Cavour al Grecilor sau cum a zis Take Ionescu, că este venerabil ca Las­car Catargi, perspicace ca Mihail Kogălni­­ceanu și popular ca Brătianu cel mare, însă, noi adaugăm, fără teamă de a fi desmințiți, că declarațiile lui Venizelos cu privire la au­tonomia noastră școlară și bisericească sunt cu desăvârșire lipsite de sinceritate și nu vor fi nici­odată traduse în fapt. Dar asta nu surprinde pe nici unul dintre macedo-români și mai cu deosebire pe noi, cam­ de două decenii ducem campania cea mai dreaptă, cu mijloacele cele mai reale, împo­triva puhoiului călugăresc din Fanar și celui ucigaș din Atena. Ne surprinde însă, și ne sângerează inima, atitudinea puțin energică, și mai puțin bine­voitoare a guvernului românesc, care se lasă a fi amăgit de Greci în dauna noastră a ma­­cedo-românilor. Mai deunăzi stând de vorbă cu unul din cei mai de seamă bărbați de stat români, la nemulțămirea mea vădită de model cum sun­tem tratați noi macedo-românii, îmi spune: „Ați avut mare noroc să fie în capul gu­vernului un Maiorescu, care în înalta sa pre­vedere politică a reluat la timp relațiile di­plomatice cu Grecia și în chipul acesta „s’a cruțat în răsboiul actual cu Grecia viața „Românilor naționaliști”. Nu vreau să discut actele politice ale pri­mului ministru român, însă, nu pot să mă abțin de a vă spune că reluarea relațiilor cu Grecia, constitue tocmai o dovadă palpabilă de puținul interes pe care l-a purtat dl Ma­iorescu chestiei naționale a Românilor ma­cedoneni. Și din nenorocire și azi interesul ministrului de externe n’a crescut, cu toate că colaboratorul său, Take Ionescu și-a făcut un titlu de glorie prin energia și priceperea cu care înțelege să promoveze interesele națio­nale ale unei naționalități a cărei sentință de moarte a fost decretată de către dușmanii no­ștri firești din Fanar și Atena. Acum stau și mă întreb, cetitorii noștri, cui trebuie să dea dreptate, lui Venizelos și miniștrilor români, cari se întrec în declarații favorabile românismului, sau spuselor noastre bazate pe dureroasa experiență a trecutului și a prezentului. Din parte-ne am fi fericiți, dacă spusele noastre vor fi desmințite. Pyrrhus. Sașilor nu le trebuie suflajul universal. In agitația generală, proveată prin votarea sama­volnică a proiectului electoral Tisza-Lukács, se pornise și între Iași un curent de nemulțumire față de atitudinea deputaților lor, cari se însu­flețiseră pentru noul mijloc de oprimare politică a Românilor și a celorlalte naționalități. „Sie­­bembü­rgische Deutsches Tageblatt” în articolul de fond întitulat „Noua lege electorală și Ger­manii din Ungaria” apărut în numărul său de ieri Duminecă încearcă a-i convinge pe Sași și pe ceilalți Germani din Ungaria că, atitudinea luată de deputații sași față cu noua lege electo­rală e îndreptățită. Pe Germanii din Ungaria de nord, organul Sașilor din Sibiul, îi ține de pier­duți deja și astfel nu mai pierde vorba pentru ei. Cu atât mai mult însă voieștea le arăta șva­bilor din Bănat, Bácska și comitatele de din­colo de Dunăre că n’au ce se plânge împotriva nouei legi electorale, căci doar prin superiori­tatea culturei lor, după noua lege electorală, ei vor avea în procente și mai mulți alegători, de­ce nu ar avea prin introducerea sufragiului uni­versal. Tot astfel se vede lucrurile organul să­sesc din Ardeal, unde, crede, că legea electorală Lukács­ Tisza îi va salva pe Sași politicește de „marea valahă”. Iată deci, că Germanii din Ungaria — sfâr­șește organul săsesc — trebue să se bucure că în Ungaria nu s’a introdus sufragiul universal. Pe baza nouei legi electorale Germanii din Un­garia, dacă sunt cinștii de valoarea lor ca Ger­mani și vor ști să-și aleagă aliați conform inte­reselor lor reale, își vor putea câștiga o poziție respectabilă fără ca Sașii să fie siliți să-și aplice singuri, fără nici un scop „harakiri.” * Procesul Désy-Lukács. 27 Maiu, ziua desbaterii finale a procesului Désy-Lukács se apropie, dar doi martori principali în acest proces au plecat în vilegiatură. Fostul director executiv al băncii „Ma­gyar Bank” Elek Pál, care ar fi câștigat cele 4 mi­lioane 800 mii pentru casa partidului muncii, s-a refugiat pretextând boală, în sanatorul din Baden de lângă Viena, iar fostul casar al aceleiaș bănci, Paduch care a chitat milioanele, a plecat din Bu­dapesta, fără a i se cunoaște acum urma. Elek Pál a cerut din Baden să fie ascultat acolo, la ce, după cum ni se anunță din Budapesta ,președintele tri­bunalului din Budapesta, Baloghy György s’a și învoit prin o decisiune publicată astăzi. Martorul principal al panumelor primului ministru, nu se va prezintă, prin urmare, la desbaterea finală, ci va fasiona numai în fața judecătorului de ocol din Ba­den. După cum ni se anunță, la interogarea lui Elek Pál în Baden se va prezintă și Désy Zoltán cu apă­rătorul său, Vázsonyi, și cu acest prilej ambii vor face uz de dreptul asigurat prin lege de a pune în­trebări martorului. * "* Revizuirea convențiilor comerciale ale Au­striei. Sâmbătă a avut loc în Viena o conferință a președinților secțiunilor comisiunei politice și comerciale ale capitalei austriace. In conferința aceasta primarul dr. Weiszkirchner, a declarat iresc și neregu­lairități, cari nici pe departe nu se repetă periodic. Așa de exemplu un an an Fe­bruarie e mai înece decât Ianuarie, April mai cald ca­­ Mai, ba s’au constatat cazuri, că a fost Iunie mai cald ca Iulie, Noemvrie mai friguros ca Dek­­­emvrie etc. Văzând astfel de neregularități, nu mai putem crede, că înghețurile din Mai ar fi proprietatea­­ specială a unor zile. Se poate ivi întrebarea, că dacă credința pusă în sfinții de ghiață, nu e legată de anu­mite zile, atunci cum de a prins rădăcini așa de adânci, încât se rostește atât de econom cât și de inteligent? La această întrebare răspundem, că multe concepții în decurs de vremuri, într’a­­tâta se înrădăcinează, încât e greu, ba chiar cu neputință de a le extirpa. Astfel este și credința, că luna are influință asu­pra umblării vremurilor, care credință o aflăm atât la popor, cât și în sfere h­unrte, pe cari de asemenea nu o putem nici clinti din conștiința publică, deși de știință s’a constatat de mult, că influință bunei referitor la umblarea vremurilor e așa de neînsemnată, în­cât nici nu­ se ia în considerare. Pe observatorii, naturii, nu îi putem învino­văți, că nu ar fi aruncat lumină asupra chestiei, de care ne ocupăm, precum nici cu aceea, că n’ar fi luat din considerare credința poporului, ci din contră în unele cazuri sporadice au atri­buit prea mare importanță acestui fenomen, fără de a-i stabili adevărătatea pe ca­le statistică. De aici nu ne mirăm, că s’au ivit și mai multe teo­rii, între altele și fantastice, așa d­­e.­i că înghe­țările din Main ar fi cauzate de munții de ghiață, rupți din Marrea­ ghețoasă nordică, ce plutesc ,pe Oceanul Atlantic chiar în acest răstimp (?) sau, că cete de meteori acoper în acest pericol, suprafața soarelui, împiedecând ajungerea ra­zelor solare pe pământ... dar aceste sunt produc­te fantastice seci. Să vedem, dacă observațiile meteorologice arată ceva înclinare spre răcire chiar în zilele 12—14 Maiu. Statistica înghețurilor, ce e drept, n’o avem, dar o putem afla din statistica tem­peraturilor, deși nu cu exactitate, deoarece se constată îngheț și când termometrul — așezat cu 1—2 mm, mai sus de nivelul solului — arată deasupra punctului de ghiață, ceea ce ne ex­plicăm astfel, că solul e ceva mai rece, decât stratul de aer, deasupra lui. Deci statistica în­ghețurilor am putea-o afla mai corect din datele unui termometru minimal. Neavând ace­ste date zicem­ că scăderile dese de tempera­tură le considerăm de prognoze pentru înghe­țurile dese. Bine­înțeles, observațiile trebuie făcute în decursul mai multor ani, căci almin­­trelea ajungem în greșeală. In patrie sunt unele stațiuni, unde se constată observațiile de tem­peratură, demne de credință, de 50 ani. O jumă­tate de veac, se pare, a fi destul pentru a putea arăta, că de fapt se întâmplă îngheț în zilele sfinților de ghiață. Să vedem? Sfinții de ghiață cad în pentadul al treilea al lunei Maiu (11—15), deci dacă sfinții de ghiață aduc îngheț, atunci temperatura din pentadul al doilea ar trebui să scadă când trece în al trei­lea. Dar în realitate pentadul al treilea e mai cald ca al doilea. D. e. în Budapesta mediul a­­nual al pentadelor lunei Maiu în anii 1851—1900 este următorul: Pentadul. 26—30 Aprilie 12.7 C.; 1—5 Maiu 13.5 C.; 6—10 Maiu 14.5 C.; 11—15 Maiu 15.7 C.; 16—20 Maiu 16.2 C.; 21—25 Maiu 17.1 C.; 26—30 Maiu 18.1 C.; 31 Maiu — 4 Iunie 19.2 C. Vedem din aceste date, că temperatura în pentadiul al doilea și al treilea nu numai scade, ci se ridică în mod vădit, astfel încât influență presupusă a sfinților de ghiață nu se poate a­­răta. Și dacă vom căuta date analoage în alte centre staționare meteorologice din patrie, vom ajunge tot la aceleași rezultate ca și în capitală, cari toate vor arăta, că în pentadlul al treilea al lunei Maiu, în zilele sfinților de ghiață, de­ re­gulă constatăm ridicarea de temperatură.­­Bine­înțeles vom afla și de acei ani, în cari din întâmplare, în zilele 11—14 Maiu se va putea constata și scădere de temperatură, dar numărul cel mai mare al anilor, nu dă drept credinței, puse în sfinții de ghiață... Și dacă pri­vim date mai amănunțite meteorologice vedem că­ scăderile de temperatură din Main, mai a­­desea se pot constata după ce au trecut sfinții de ghiață și nu în zilele, când sunt ei. Dar nu numai statistica meteorologică r­etoarnă cinstea datorită sfinților de ghiață, ci și istoria. Nu de mult, Hellmann, meteor din Berlin, află în calendarul lui Ioan Co’ ce apăru în 1591 în Wittenberg, că du> trîns zilele Servaț și Bonifaciu sunt io?

Next