Romănulŭ, septembrie 1863 (Anul 7)
1863-09-26
$52 ROMANITAI ,fi/8 Di ti'Tuliri,. ilice, unű capsi de pisil, candu sciam, ca n palmă, ce trebuia se facemai? Cele șapte puteri se pronunțiase cu solemnitate. Trecuse unii anii de la rostirea celorüatru puncte. Entusiasmulu pentru Unire și principele străinii, părea a fi stinsfi. Descurajarea luase loculu speranței de anü. De acolo adunările Ad-hoc, avuseseră nepriceperea, de a nu-și lua rolul, în destuiu de seriosu, adecă de a se întruni la unii locii, de a se proclama în constituante, a face constituțiunea României, și legea electorale, a alege unii singurii Domnii pentru amendoue terele, și a lăsa apoi pe Europa se-și bată capul, asupra unui faptii de plinitu. Insă urmau dovediții că nu fu, nu trebuia se fiă așia, că, adică, se stămui cu măinele în buzunarii, cumu scriea convențiunea. Mai äntiiü Moldovanii, în ziua de 5 Ianuarie, destinată pentru alegerea Domnului soru separatism, convenționale, mai nainte de a se deda la acesta operațiune, au votatu în Adunarea Electivă următoriulă acta: „Adunarea Electivă a Moldovei, în a șesea sa ședințiă, înainte de a procede la alegerea Domnului, închisiă: I. „Adunarea Electivă a Moldovei rostesc c a sa adîncă recunoscințiă puterilor ce au subscrise tratatulu de Paris, pentru recunoscerea și garantarea drepturilor Principatelor romane, înscrise în capitulațiunile Iora cu imperialii otomanii. II. „Adunarea electivă, înaintea lui Dumnezeu și a omenitoru, declară că: Unirea Principatelorű întrună singură Statu, și supun um principe străină din familiele domnitoaie ale Europei, ceruții în unanimitate de Adunările Adhoc, in memorabilele dile de 7 și 9 octombre 185 î. AU FOSTU, ESTE și VA FI dorința cea mai viuă, cea mai aprinsă, cea mai generale a națiunii române. III. „Adunarea Electivă, în numele țerei, rostesce adînca părere de rea că acestă mare doriniță, singura care împlinită, pate asigura fericirea a cinci miliare de români, nu s aă împlinită. Totuși, ea pretinesee și îmbrăciședă uă constituțiune care cuprinde elemente ce țintescă la realizarea dorințeloru unanime și constanțiale națiunii. IV. „Adunarea speraiză că Europa, în dreptatea sa, va ține sema de dorințțele rostite în atăte rânduri și eu atăta stăruințtă de uă întregă națiune. 1 Nu se pute împuta acestei declarațiuni solemne, nici exagerațiune, nici spiritul și demagogică, nici esaltată. Ea nu este eșită din sinula unei Adunări compuse de elementele populare ale Adunării din 1857. Era Adunarea electivă, însăși Adunarea actuale care proclamă din nou, ad libertum, ne silită de lumine și de la începută că Unirea Principatelor, este și va fi defințtă cea mai vină, cea mai aprinsă, cea mai generale a națiunii romane. Ei bine, este acesta una pașii precipitata? Este uă suprindere, uă înșelăciune, sau este una actă de perseveranțiă bărbătescă, făcută în tota recela reflesiunii și a judecații celei sănetese ? Ce este asia, aice, și nu aiurea este loculu a repeta cu epigrama englese: Honni soit qui mal pense! Veni diua de 24 Ianuarie. Românii din Bucuresci, aceaași Adunare convenționale, alegă de domnulerei Romănescu pe domnulă Moldovei. Prin acesta pasă îndrăsnețiă, Românii au sfărămatii idra separatistă ce le o pusese în cale convențiunea.Deschidem auă parantese pentru a deplini uă regulă de convening , menționănd ca între puterile semnătorie convențiunii, amă avutu și amici, și inimici. Nici una n’au triumfulu de totu. Darii (iu care au vizita căte ceva de alți șeii acolo). Faptă deplinită. Acesta este cuvântulu ceiv ănteiă și cele de pe urmă alü diplomației, ori de căte ori îi vine în judecată, ori de este chrămată a se pronunția căte ori asupra unui faptă sevîrșit, de uă națiune ce scie ușa de drepturle iei firesci, de suveranitatea iei. Faptă deplinită au țlisă aceaași diplomație, și despre îndoita alegere a Domnitoriului, și, după mai multe coditure, sau recunoscută. Faptă deplinită, ar fi alisă și despre Unire, de arau fi avutu bărbăția a o face noi prin noi, (și nu prin tescherele turcesci), de la 1857, sau celu pucinii de la 1859. Astafelu amu fi ineungiuratu multe rele în întru, multe umiliri in afară. Insă era scrisă se mai suferimă, desbinați și necăjiți. Era scrisii se dămm lumii, spectaclulu acelora amfibie ce trăiescu și în apă și pe uscetu, și uniți și neuniți. Presa germană se mira, într’unu rănchi de noi. „— Dumu dracu o se trăiescă corpulă acesta, țlcea ea, cu doue anime și unu capă, cu doue stomacuri și unu corpi, cu patru măne cu patru piciore și unu capă? Acesta este unu monstru.“ Trei ani am înotată astfelu necazuri, în nevoie, înteregule, în în desorganisare, căci cumü ne amü fi pututuor anișa desbinați căndă, asteptam proclamarea Unirii din ții în ții? Ctici pucina acesta era protestul guvernului. Tóte nefericirile fisice și morali ce amu incercatu în acesta restimpii, au fostű atribuite, și cu dreptu cuvíntü, póte, stării de desbinare. N’au fostüuă singură sesiune legislativă, uă singură ocasiune, una singură momentă oportunii, în care Adunările, poporațiunile de pe ambele țerenur ale Milcovului, presa fără deosebire de culore sau partite, se nu se pronunție, se nu aclame, se nu manifeste, se nu ceră cu insistențiă proclamarea Unirii definitive. Au urmată demonstrațiuni și ’n Iași și ’n Bucuresci. Au urmată adrese oficiali din partea Adunărilor, și n 1859, și ’n 1860, și ’n 1861. — Monitoriele sunt o faeiă. Lumea perduse răbdarea. Oraclulă guvernamentale mi mai vorbia. In cele de pe urmă vorbi. Dară vai vorbi prin gura unui străină, a unui fanariotu, prin gura nepotului acelui ce au vândut o jumatate de țera la Muscali. Acesta străină contrasemna decretulu prin care domnule spunea alegătorii sora sei, că dorulü secularii alü României, dorulu atâtorü g nerațiuni, dorulü pentru care s’au versată arăta la crime și sănge,, Unirea sfîntă Unire, sau făcută. Din minutulű ce acesta veste, de altmintrele destulă de importante, s’au spusă țerei, prin uă asta gură de ministru, din minutulű ce acesta ministru, spargatoriu de scule romănescî, au fostu chiămatu a face parte din ministeriulu unică și unionistă alu României Unite, țera, toți ómenii de bine, ce făcuseră atîtea jertfe pentru marele principal, dar cari vedură, acuma la cărma patriei sorű una fanariotă, sclură ce ne așteptă și suptă Unire... Ni se da unirea, șchiopă, orbă, cumü ni se da, dară nu ni se da și aceaa ce așteptămu cu ea: dreptate stabilitate, egalitate, buna credință, moralitate. Atunci una vele dupe ochii tutulora au cădută, și toți au vedută că zeula nu venia accidentale ci din sistemă. S’aă vădutO că sămburile zeului sta tocmai în băncuția aceea în care țera își pusese cele mai mari speranțe ale iei. Presimpțiale comune, instinctului ne au dovedită că intre noi se vîrîse coda străinului. Că era una interesă din afară, ce-șî găsise mehenghiă în întru, ca se țiră țera în uă fremîntare și nemulțămire, pentru a ave protestă gata în ori ce timpă. Cusetura era făcută cu uă agră pre albă, pentru ca se nu se vedi a câtă de colo. Viforul de la cordă este prea aspru, pentru ca se nu-î simpți fiarele din celű d’ănteiă momentă ală suflării sale. Presimpurile țerei s’aă realisată. Totu ce se făcu pînă astăzi este uă tristă, dară necontestată dovadă, că noi f? cernii treburi de cari bate în palme Rusia. Ne săpămă mormîntulă cu însuși mănele nóstre. — Suptemă ca victima șerpelui Vasiliscă ce se duce singură la peire. In totă casulă, ne-amă unită. Care era se fiă consecința acestui faptă de nu centralisațiunea puterilor desecutive, legislative și judecătoresc ale Statului. Ună ministeriă, uă adunare, uă curte de casațiune, represintăndă magistratura naționale. Este dovedită că numai centralisațiunea politică face secretulă și totă puterea unui guvernă într’uă macină arătă de întinsă și complicată ca a unui guvernamîntă, unde tóte șiurubăriele țintescă a se slăbi și destini, este naturalminte de neaperată ca se esiste uă putere, uă animă impulsivă, care ne’ncetată se comunice, se împartă într’uă măsură egale și uniformă, mișcarea centrului către estremități. — Chipulă, acestă centralizare nu voită se oesecute și guvernulă de facia. — Dară vai! cuma și ce felă să înțelesu-o elă, vomă vedea mai pe urmă, pentru momentă se ne mărginimă a defini ce este centralisarea ? Cumv o înțelege mintea cea sănetosă. Apoi, teoria acelei centralisán raționale, s’o punemă faiă în facă cu centralisarea făcută la noi, și se vedemfi semăna? In limba sclinței, centralisațiunea politică este punerea, strîngerea în minele unui guvernă unică și centrale a tutoră ambuliunilor publice. In nici uă parte a lumii, acestă centralisare, nu fu mânată abia departe, ca in Francia. Puternică statornicită de vechia nachță, în privirea politică, ea fumoși mai întinsă, luptă constituante, susta convențiune, și mai cu deosebire luptă imperiă, la tote amenințiunile administrațiunii. Avantagiele centralisațiunii celei nemăsurate, sunt unul din subiectele cele mai controversate între publiciști. Pre cătă e necontestabile că ea dă mai multă unitate și putere guvernului centrale, preatătă are impremintele de a anula tote autoritățile locali, de a îmulți peste tote măsura refugială administrațiunii și a eternisa trebile. — Centralizarea este lasă națiune suma puterilor rădicate la cea mai înaltă putere, și aduse la uă impunare unitate. — Totuși, prin acestă operațiune, in politică, nu se înțelege numai atracțiunea tutor puterilor, circumferințiă în centru, ci și întorcerea acestor puteri crescute, din centru către estremități. — Astfelă centralisațiunea îmbrățișeză trei deosebite operațiuni: 1. Combinarea puterilor, din circumferință în centru; 2 desvoltarea puterilor, prin unitatea centrale; 3 desbinarea puteriloră desvoltate, din centru către periferică. Astfel, sângele, este trasă, de prin tóte părțile corpului, la inima, care le retrimite, la răndul ăiei, în tóte părțile, dară mai curată și mai nutritoaiă. Deci centralisațiunea intelectuale, politică și industriale a unui popor, și ea dă vieța ca și circulațiunea sângelui fisicii. Se opune, mai cu deosebire, de către confederatiști, multe obiecțiuni în contra centralisării. O compară cu una haosu purure deschisă, unde tolu intră , de unde nimică nu ese. Ori ce s’ar țlice, pare că guvernulă nostru aă luată de normă acéstă calificare malițiosă, și aă făcută din centralisare ună titlu în care s’aă precipitată libertățile nóstre publice private, averile nóstre, speranțele nosșitre, fără ca nimică se mai esă de acolo. Și cu tóte aceste, centralisarea este făcute ca se de mai mult de călăie, a înapoia mai multă de cătă împrumută. De îndată ce legea acesta nu e oservată, nu mai este centralisare, ci concentrațiune. Atunci centrală se mișcă prin singura sa putere atractivă, în loc de a remișca în același timp, prin puterea sa de espansiune. „Nu trebue se judecămă centralisațiunea decâtă după ce dă și nu după ceea ce primesce, dlice d. Ellias Regnault, precum„ nu trebuie a judeca stomacul, de cătă ca pe una aginte ală nutrețiunii întregului corpă, și nu ca aginte de aiorbere pentru dînsulă însuși.“— Amă țlisă că centralisarea n’dă ajunsă în mai mare grabă, de cătă în Francia. Parisula este acolo totală, capă și inimă. Ei bine, rugămă pe cetitorii noștri, se cetescă împreună cu noi, o bucată ce datorim penei d-lui Cormenin asupra bine-meritatei influinție a Parisului, și spre a vede, cumü guvernele cele luminate, scră ce se facă dintr’uă capitale: „Nu trebue a socoti dreptă nimica crescerea cei prodigiosă a Parisului, cari din anticitate, și ca prin ună omagiă tacită, aă fostă recunoscută de regele și stăpînulă celoralalte cetăți, patria adoptivă a scințielor, arților și literelor, făclia civilisațiunii, scaunul guvernului, interpretulu producțiunilor Nordului și Sudului, locuinția Principilorü, arbitrulu gustului, ală susului și alămodeloru. Parisula primește multa daru dă și multa. Elü consumă, darű a consuma, este a produce. Ely vinde scumpii, dar ii cumpără scumpă, și plătesce bine. Ely se îmfla ca unu fluviu, daru se ïntorce pînă la obîrșia sa. Elü concentra lumina, dară reflectă. Elü are unu trinchiu deuă grosime prodigiósá, darű înapoiesce suculu ce sorbe, și estremitățile miilor sale de ramuri se ïncovoia suptu fruptele sorű de aurű. Ely invioșiază cu suflarea sa totu ce atinge; sdrobesce cu greutatea sa totü ce-i resistă; ely începe și sfîrșesce revoluțiunile. Ely face și desface regii. Ely împarte gloria, libertatea și imperiul. „Fără Paris, ar fi luptată Fransia în contra Europei? Fără Paris, revoluțiunile din 1789 și 1830 ar fi degenerată în resbelű civile. Fără Paris, puterea esecutivă transportată la Versailles, la Blois, Tours, Orleans, Lyon, Toulouse, n’ar fi ascultată nici de cum. Guvernulu nu e de cătă organulü Parisului ; elü nu e de cătă commisură sen, servitoriulu seu factorulu seu. Parisulű era ține în eșecă remășița Franciei, și de la porțile sale, ca de la porțile vechiului Memphis, s’ar arunca două dată mai multe armie. „Parisulă are uă putere materiale fără definițiune posibile, putemă see, fără mesură și fără contrabalanță. Parisula n’are cel mai mare numarű cifrata de óment al Franciei; darü are cela mai mare numero reunita; elü are cea a ce dă centralisațiunea. Elü este centralisațiunea personificată. In apropiare de Paris, totu e burgu, tirgusiosü, totu, totulű duce la Parisü, drumuri, canaluri, telegrafe, totulu ese de acolo, și totulű se returnă acolo. Asemine unui uriașiă feudale, elű ține acpartimentele intr’unu felu de vasalitate voluntariă, și tóte orașiele din provincia, rânduite în giurulu Parisului, ca atâția sateliți se lumineză și se încăldescă la rudele sorelui seu. Parisul nu dorme nici de cuma, nu se repauseră nici de cuma. Ierna și verații și nópte creierii sei cugetă, drațele sale lucreză, ochii sei privighiază, și piciorele sale se mișcă. Puterea sa intelectuale încă e și mai mare decătu puterea sa materiale; ideia francesă e totă în Paris. Parisul este cea mai înaltă espresiune a trebuințelorf nóstre, a simplimentelor nóstre, a patimilorű nóstre, a capricielor nóstre, a intereselorü nóstre, a puterei nóstre, și a geniului nostru. In ochii străinilor, Parisula este totulű, Parisula este capitalea nu a Europei, ci a Europianilor. Cine ilice Paris, țlice Francia. Parisulu este ca unu mare regatu intr’una mică regata. Parisulu este capulu, și provinciele suntu piciorele lui. Daru aceste suntu nisce piciore ce mergu, pe candu capulu le conduce.1 Adaoge către acesta tablou brilante ale gloriei Parisului că Parisulű au fostă și este ce trebuie a fi ori ce capitale: orașul tuturorü, neavîndă nimică care se-i fiă propriu; nici uă bogațiă pe care se n’vă împărțescă, o comunicăndă Nordului ce-i vine de la sudă și sudului ce-i vine de la Nord, fiecărei provincie ce primesce de la tóte și nereservăndu-și alte monopoluri de cătă monopolulu sacrificieloru și ală săngeroseioră lupte ce susține pentru binele generale, înțelege poporațiunea capitalii noului stată ală României, înțelege guvernul nostru unitari, marea misiune a unei capitale, a unui guvern, cândă va se facă din ună orașiă scaunulăreședinției sale? înțelege elfi,că acestă centralizare, nu se face cu părăsirea, cu uciderea intereselorü celeilalte țere? In câtă despre poporațiunea capitalei n’avemă nici ună cuvântă a ne îndoui. De n’au înțelesă în totală rolul ă iei, ílu va înțelege curîndă. Semne s’aă aretată. Dară despre guvernulu acesta de astăzli: Lasciate ogni speranza voi cli entrate ... N’avemO nici uă speranțiă. Éle au facutu din centralisare unu iadü care au înghițit și tóte libertățile publice, totă vieții locale, a 5 milione de români, începînd de la constituțiunea fundamentală a statului, pînă la ceiü mai mici drepta. — Totula este amenințată, compromisü. — Alți timpi și alți ómeri la putere, sunt destinați a pune lucrurile patriei nóstre în regulă și la loculü iorii. — Mulți chiămați darű forte puținî aleși. X. * Buletinulu ședinței din 5 Ianuarie. — Vedî Monitoriul oficiale. ROMANIA DE PESTE CARPATI. Academia de drepturi.* 1 2 Datiie pace, cu Romănulfi iute ostenesce și lipsa acadamieî de drepturi naționale cu timpu car ei va aduce în brazdă. Una omu mare. Gloria, demnitatea și reputațiunea unei națiuni între poporale civilizate, afară de terenul instituțiunilorfi mărețe și afară de cele pucina una cunună încheiată de institute de crescere, nu află altă terîrau de conservare. Arătați uu frațilă români, ună poporă renăscută și apoi fericită, sigură, și glorificată în vidță lui fără institute mici și mari proprie ale sale, și că voiă arăta neposibilitatea vieții unui popor, fără instituțiuni liberali, fără institute mici și mari, din cari, ca dintr’uă fântână se-izosară vidța, fericirea și cu ea de mănă gloria, demnitatea și reputațiunea lui. Pe la institute străine, ori cumă, dar iotă nu ne putemă câștiga acestă torenă, aceste demnități, ci vomă remănea totă numai după ușia altora lipsiți de considerațiunea cuvenită unui poporă. Voiesce! și vei pute! Dara n’o se voimă a remăne pe vecin tată numai lipituri și la instituțiune! Ună poporă ! Dictionnaire politique pag. 205. 2 Reproduceam acesta articlu, sprijinindu și noi proiepturi ce se face în privința suplinirea unei necesități imperative pentru națiunea română din Austria. Red,