Romănulŭ, septembrie 1863 (Anul 7)

1863-09-26

$52 ROMANITAI ,fi/­8 Di ti'Tuliri,. ilice, unű capsi de pisil, candu sciam, ca­­ n palmă, ce trebuia se facemai? Cele șapte puteri se pronunțiase cu solemnitate. Trecuse unii anii de la rostirea celorü­a­tru puncte. Entu­­siasmulu pentru Unire și principele străinii, părea a fi stinsfi. Descura­jarea luase loculu speranței de anü. De acolo adunările Ad-hoc, avuseseră nepriceperea, de a nu-și lua rolul, în destuiu de seriosu, adecă de a se în­truni la unii locii, de a se proclama în constituante, a face constituțiunea României, și legea electorale, a alege unii singurii Domnii pentru amendoue terele, și a lăsa apoi pe Europa se-și bată capul­, asupra unui faptii de pli­­nitu. Insă urma­u dovediții că nu fu, nu trebuia se fiă așia, că, adică, se stămui cu măinele în buzunarii, cumu scriea convențiunea. Mai äntiiü Moldovanii, în z­iua de 5 Ianuarie, destinată pentru alegerea Domnului soru separatism­, convențio­nale, mai nainte de a se deda la a­­cesta operațiune, au votatu în Aduna­rea Electivă următoriulă acta: „Adunarea Electivă a Moldovei, în a șesea sa ședințiă, înainte de a procede la alegerea Domnului, închisiă: I. „Adunarea Electivă a Moldovei rostesc c a sa adîncă recunoscințiă pu­terilor­ ce au subscrise tratatulu de Paris, pentru recunoscerea și garanta­rea drepturilor­ Principatelor­ romane, înscrise în capitulațiunile Iora cu im­­perialii otomanii. II. „Adunarea electivă, înaintea lui Dumnezeu și a omenitoru, declară că: Unirea Principatelorű întrună singură Statu, și supun um principe străină din familiele domnitoaie a­le Europei, ce­ruții în unanimitate de Adunările Ad­­hoc, in memorabilele dile de 7 și 9 octombre 185 î. AU FOSTU, ESTE și VA FI dorința cea mai viuă, cea mai aprinsă, cea mai generale a na­țiunii române. III. „Adunarea Electivă, în nume­le țerei, rostesce adînca părere de rea că acestă mare doriniță, singura care împlinită, pate asigura fericirea a cinci miliare de români, nu s­ aă împlinită. Totuși, ea pretinesee și îmbrăcișed­ă uă constituțiune care cuprinde elemen­­te ce țintescă la realizarea dorințeloru unanime și constanți­a­le națiunii. IV. „Adunarea speraiză că Euro­pa, în dreptatea sa, va ține sema de dorințțele rostite în atăte rânduri și eu atăta stăruințtă de uă întregă na­țiune. 1 Nu se pute împuta acestei decla­­rațiuni solemne, nici exagerațiune, nici spiritul și demagogică, nici esaltată. Ea nu este eșită din sinula unei Adunări compuse de elementele populare ale Adunării din 1857. Era Adunarea electivă, însă­și A­dunarea actuale care proclamă din nou­, ad libertum, ne silită de lu­mine și de la începută că Unirea Principa­telor­, este și va fi defințtă cea mai vină, cea mai aprinsă, cea mai gene­rale a națiunii romane. Ei bine, este acesta una pașii preci­pitata? Este uă suprindere, uă înșe­lăciune, sau este una actă de perse­­veranțiă bărbătescă, făcută în tota re­­cela reflesiunii și a judecații celei să­­netese ? Ce este asia, aice, și nu a­iurea este loculu a repeta cu epigrama en­­glese: Honni soit qui mal pense! Veni d­iua de 24 Ianuarie. Ro­mânii din Bucuresci, acea­ași Aduna­re convenționale, alegă de domnu­le­rei Romănescu pe domnulă Moldovei. Prin acesta pasă îndrăsnețiă, Românii au sfărămatii idra separatistă ce le o pusese în cale convențiunea.­­Deschi­­dem a­uă parantese pentru a deplini uă regulă de convening , menționănd­ ca între puterile semnătorie conven­ți­unii, amă avutu și amici, și inimici. Nici una n’au triumfulu de totu. Darii (iu care au vizita căte ceva de alți șeii acolo). Faptă deplinită. Acesta este cu­­vântulu ceiv ănteiă și cele de pe ur­mă alü diplomației, ori de căte ori îi vine în judecată, ori de este chrămată a se pronunția căte ori asupra unui faptă sevîrșit, de uă națiune ce scie ușa de drepturle iei firesci, de suveranitatea iei. Faptă deplinită au țlisă acea­ași diplom­ație, și despre în­doita alegere a Domnitoriului, și, după mai multe coditure, s­au recunoscută. Faptă deplinită, ar fi alisă și despre Unire, de arau fi avutu bărbăția a o face noi prin noi, (și nu prin tes­­cherele turcesci), de la 1857, sau celu pucinii de la 1859. Asta­felu amu fi ineungiuratu multe rele în întru, multe umiliri in afară. Insă era scrisă se mai suferimă, desbinați și necăjiți. Era scrisii se dăm­m lumii, spectaclulu acelora amfibie ce trăiescu și în apă și pe uscetu, și uniți și neuniți. Pre­sa germană se mira, într’unu rănchi de noi. „— Dumu dracu o se trăie­­scă corpulă acesta, țl­cea ea, cu doue anime și unu capă, cu doue stoma­curi și unu corpi­, cu patru măne cu patru piciore și unu capă? Acesta este unu monstru.“ Trei ani am înotată ast­­felu necazuri, în nevoie, în­t­eregule, în în desorganisare, căci cumü ne amü fi pututu­or anișa desbinați căndă, a­­steptam­ proclamarea Unirii din ții în ții? Ctici pucina acesta era protestul­ guvernului. Tóte nefericirile fisice și morali ce amu incercatu în acesta restimpii, au fostű atribuite, și cu dreptu cu­­víntü, póte, stării de desbinare. N’au fostü­uă singură sesiune legislativă, uă singură ocasiune, una singură mo­mentă oportunii, în care Adunările, poporațiunile de pe ambele țerenur ale Milcovului, presa fără deosebire de culore sau partite, se nu se pronunție, se nu aclame, se nu manifeste, se nu ceră cu insistențiă proclamarea Unirii definitive. Au urmată demonstrațiuni și ’n Iași și ’n Bucuresci. Au urmată adrese oficiali din partea Adunărilor­, și n 1859, și ’n 1860, și ’n 1861. — Monitoriele sunt o faeiă. Lumea perduse răbdarea. Oraclulă guvernamentale mi mai vorbia. In cele de pe urmă vorbi. Dară vai­ vorbi prin gura unui străină, a unui fana­­riotu, prin gura nepotului acelui ce au vândut o jumatate de țera la Muscali. Acesta străină contra­semna decretulu prin care domnule spunea alegătorii sora sei, că dorulü secularii­ alü Ro­mâniei, dorulu atâtorü g nerațiuni, do­rulü pentru care s’au versată arăta la­­ crime și sănge,, Unirea­ sfîntă Unire, sau făcută. Din minutulű ce acesta veste, de altmintrele destulă de impor­tante, s’au spusă țerei, prin uă asta gură de mi­nistru, din minutulű ce acesta mini­stru, spargatoriu de scule romănescî, au fostu chiămatu a face parte din ministeriulu unică și unionistă alu Ro­mâniei Unite, țera, toți ómenii de bine, ce făcuseră atîtea jertfe pentru marele prin­cipal, dar cari ved­ură, acuma la cărma pa­triei sorű una fanariotă, sclură ce ne așteptă și suptă Unire... Ni se da u­­nirea, șchiopă, orbă, cumü ni se da, dară nu ni se da și acea­a ce aștep­­tămu cu ea: dreptate sta­bilitate, ega­litate, buna credință, moralitate. A­­tunci una vele dupe ochii tutulora au căd­ută, și toți au ved­ută că zeula nu venia accidentale ci din sistemă. S’aă vă­d­utO că sămburile zeului sta tocmai în băncuția aceea în care țera își pu­sese cele mai mari speranțe ale iei. Presimpțiale comune, instinctului ne au dovedită că intre noi se vîrîse coda străinului. Că era una interesă din a­­fară, ce-șî găsise mehenghiă în întru, ca se țiră țera în uă fremîntare și ne­­mulțămire, pentru a ave protestă gata în ori ce timpă. Cusetura era făcută cu uă agră pre albă, pentru ca se nu se ved­i a câtă de colo. Viforul­ de la cordă este prea aspru, pentru ca se nu-î simp­ți fiarele din celű d’ănteiă momentă ală suflării sale. Presimpu­rile țerei s’aă realisată. Totu ce se făcu pînă astăzi este uă tristă, dară necontestată dovadă, că noi f? cernii treburi de cari bate în palme Rusia. Ne săpămă mormîntulă cu în­suși mănele nóstre. — Suptemă ca victima șerpelui Vasiliscă ce se duce singură la peire. In totă casulă, ne-amă unită. Ca­re era se fiă consecința aces­tui faptă de nu centralisațiunea puterilor d­­ese­cutive, legislative și judecătoresc­ ale Statului. Ună ministeriă, uă adunare, uă curte de casațiune, represintăndă magistratura naționale. Este dovedită că numai centralisațiunea politică face secretulă și totă puterea unui guvernă într’uă macină arătă de întinsă și com­plicată ca a unui guvernamîntă, unde tóte șiurubăriele țintescă a se slăbi și destini, este naturalminte de neape­­rată ca se esiste uă putere, uă ani­mă impulsivă, care ne’ncetată se co­munice, se împartă într’uă măsură e­­gale și uniformă, mișcarea centrului către estremități. — Chipulă, acestă cen­­tralizare nu voită se o­esecute și gu­­vernulă de facia. — Dară vai! cuma și ce felă să înțelesu-o elă, vomă ve­dea mai pe urmă, pentru momentă se ne mărginimă a defini ce este cen­­tralisarea ? Cumv o înțelege mintea cea sănetosă. Apoi, teoria acelei centrali­sán raționale, s’o punemă fa­iă în fa­­c­ă cu centralisarea făcută la noi, și se vedemfi­ semăna? In limba sclinței, centralisațiunea politică este punerea, strîngerea în mi­nele unui guvernă unică și centrale a tutoră am­buliunilor­ publice. In nici uă parte a lumii, acestă centralisare, nu fu mânată abia departe, ca in Francia. Puternică statornicită de vechia nachță, în privirea politică, ea fu­mo­­și mai întinsă, luptă constituante, sus­ta convențiune, și mai cu deosebire luptă imperiă, la tote amenințiunile admi­­nistr­ațiunii. Avantagiele centralisațiunii celei nemăsurate, sunt­ unul­ din su­biectele cele mai controversate între publiciști. Pre cătă e necontestabile că ea dă mai multă unitate și putere guvernului centrale, pre­atătă are i­­mpremintele de a anula tote autori­tățile locali, de a îmulți peste tote m­ă­­sura refugială administrațiunii și a e­­ternisa trebile. — Centralizarea este la­să națiune suma puterilor­ rădicate la cea mai înaltă putere, și aduse la uă impun­are unitate. — Totuși, prin acestă operațiune, in politică, nu se înțelege numai atracțiunea tutor puterilor, cir­­cumferințiă în centru, ci și întorcerea acestor­ puteri crescute, din centru către estremități. — Ast­felă centrali­­sațiunea îmbrățișeză trei deosebite o­­perațiuni: 1. Combinarea puterilor, din circumferinț­ă în centru; 2 desvoltarea puterilor, prin unitatea centrale; 3 desbinarea puteriloră desvoltate, din centru către periferic­ă. Ast­fel, sân­gele, este trasă, de prin tóte părțile corpului, la inima, care­ le retrimite, la răndul ă­iei, în tóte părțile, dară mai curată și mai nutritoaiă. Deci cen­tralisațiunea intelectuale, politică și in­dustriale a unui popor­, și ea dă vieța ca și circulațiunea sângelui fisicii. Se opune, mai cu deosebire, de către confederatiști, multe obiecțiuni în con­tra centralisării. O compară cu una h­aosu purure deschisă, unde tolu in­tră , de unde nimică nu ese. Ori ce s’ar țlice, pare că guver­nulă nostru aă luată de normă acés­tă calificare malițiosă, și aă făcută din centralisare ună ti­tlu în care s’aă pre­cipitată libertățile nóstre publice private, averile nóstre, speranțele nos­și­tre, fără ca nimică se mai esă de acolo. Și cu tóte aceste, centralisarea este făcute ca se de mai mult de călă­ie, a înapoia mai multă de cătă împrumută. De în­dată ce legea acesta nu e oservată, nu mai este centralisare, ci concentra­țiune. Atunci centrală se mișcă prin singura sa putere atractivă, în loc­ de a remișca în același timp­, prin pu­terea sa de espansiune. „Nu trebue se judecămă centralisațiunea de­câtă du­pă ce dă și nu după ceea ce primes­­ce, dlice d. Ellias Regnault, precum„ nu trebuie a judeca stomacul, de cătă ca pe una aginte ală nutrețiunii în­tregului corpă, și nu ca aginte de a­­iorbere pentru dînsulă însuși.“— Amă țlisă că centralisarea n’dă ajunsă în mai mare grabă, de cătă în Francia. Parisula este acolo totală, capă și ini­mă. Ei bine, rugămă pe cetitorii noș­tri, se cetescă împreună cu noi, o bu­cată ce datorim­­ penei d-lui Cormenin asupra bine-meritatei influinție a Pa­risului, și spre a vede, cumü guver­nele cele luminate, scră ce se facă dintr’uă capitale: „Nu trebue a socoti dreptă nimi­ca crescerea cei prodigiosă a Parisu­lui, cari din anticitate, și ca prin ună omagiă tacită, aă fostă recunoscută de regele și stăpînulă celora­lalte ce­tăți, patria adoptivă a sci­nțielor­, ar­­ților­ și literelor, făclia civilisațiunii, scaunul­ guvernului, interpretulu pro­­ducțiunilor­ Nordului și Sudului, lo­­cuinția Principilorü, arbitrulu gustului, ală susului și ală­modeloru. Parisula primește multa daru dă și multa. Elü consumă, darű a consuma, este a pro­duce. Ely vinde scumpii, dar ii cum­pără scumpă, și plătesce bine. Ely se îmfla ca unu fluviu, daru se ïntor­­ce pînă la obîrșia sa. Elü concentra lumina, dară reflectă. Elü are unu trinchiu de­uă grosime prodigiósá, darű înapoiesce suculu ce sorbe, și estremitățile miilor­ sale de ramuri se ïncovoia suptu fruptele sorű de aurű. Ely invioșiază cu suflarea sa totu ce atinge; sdrobesce cu greutatea sa totü ce-i resistă; ely începe și sfîrșesce revoluțiunile. Ely face și desface re­gii. Ely împarte gloria, libertatea și imperiu­l­. „Fără Paris, ar fi luptată Fransia în contra Europei? Fără Paris, revo­luțiunile din 1789 și 1830 ar fi de­generată în resbelű civile. Fără Paris, puterea esecutivă transportată la Ver­sailles, la Blois, Tours, Orleans, Lyon, Toulouse, n’ar fi ascultată nici de cum. Guvernulu nu e de cătă organulü Pa­risului ; elü nu e de cătă commisură sen, servitoriulu seu factorulu seu. Pa­risulű era ține în eșecă remășiț­a Franciei, și de la porțile sale, ca de la porțile vechiului Memphis, s’ar a­­runca do­uă dată mai multe armie. „Parisulă are uă putere materiale fără definițiune posibile, putemă see, fără mesură și fără contra­balanță. Pa­risula n’are cel mai mare numarű ci­frata de óment al Franciei; darü are cela mai mare numero reunita; elü are cea­ a ce dă centralisațiunea. Elü este centralisațiunea personificată. In apropiare de Paris, totu e burgu, tir­­gusiosü, totu, totulű duce la Parisü, drumuri, canaluri, telegrafe, totulu ese de acolo, și totulű se returnă acolo. Asemine unui uriașiă feudale, elű ține acpartimentele intr’unu felu de vasa­litate voluntariă, și tóte orașiele din provincia, rânduite în giurulu Parisu­lui, ca atâția sateliți se lumineză și se încăld­escă la rudele sorelui seu. Pa­risul­ nu dorme nici de cuma, nu se repauseră nici de cuma. Ierna și vera­ții și nópte creierii sei cugetă, drațele sale lucreză, ochii sei privighiază, și piciorele sale se mișcă. Puterea sa intelectuale încă e și mai mare de­cătu puterea sa materiale; ideia fran­cesă e totă în Paris­. Parisul­ este cea mai înaltă espresiune a trebuin­­țelorf­ nóstre, a simplimentelor­ nós­tre, a patimilorű nóstre, a capricielor nóstre, a intereselorü nóstre, a puterei nóstre, și a geniului nostru. In ochii străinilor­, Parisula este totulű, Pari­­sula este capitalea nu a Europei, ci a Europianilor­. Cine ilice Paris, țlice Francia. Parisulu este ca unu mare regatu intr’una mică regata. Parisulu este capulu, și provinciele suntu pi­ciorele lui. Daru aceste suntu nisce piciore ce mergu,­ pe candu capulu le conduce.1 Adaoge către acesta tablou bri­­lante ale gloriei Parisului că Parisulű au fostă și este ce trebuie a fi ori ce capitale: orașul­ tuturorü, neavîndă ni­mică care se-i fiă propriu; nici uă bogațiă pe care se n’vă împărțescă, o comunicăndă Nordului ce-i vine de la sudă și sudului ce-i vine de la Nord, fie­cărei provincie ce primesce de la tóte și nereservăndu-și alte monopo­luri de cătă monopolulu sacrificieloru și ală săngeroseioră lupte ce susține pentru binele generale, înțelege poporațiunea capitalii nou­lui stată ală României, înțelege guver­nul­ nostru unitari, marea misiune a unei capitale, a unui guvern, cândă va se facă din ună orașiă scaunulă­reședinției sale? înțelege elfi,că acestă centralizare, nu se face cu părăsirea, cu uciderea intereselorü celei­lalte țere? In câtă despre poporațiunea capitalei n’avemă nici ună cuvântă a ne îndoui. De n’au înțelesă în totală rolul ă iei, ílu va înțelege curîndă. Semne s’aă a­­retată. Dară despre guvernulu acesta de astăzli: Lasciate ogni speranza voi cli en­trate ... N’avemO nici uă speranțiă. Éle au facutu din centralisare unu iadü care au înghițit și tóte libertățile publice, totă vieții locale, a 5 milione de ro­mâni, începînd­ de la constituțiunea fundamentală a statului, pînă la ceiü mai mici drepta. — Totula este ame­nințată, compromisü. — Alți timpi și alți ómeri la putere, sunt­ destinați a pune lucrurile patriei nóstre în regu­lă și la loculü iorii. — Mulți chiămați darű forte puținî aleși. X. * Buletinulu ședinței din 5 Ianuarie. — Vedî Monitoriul­ oficiale. ROMANIA DE PESTE CARP­ATI. Academia de drepturi.* 1 2 Datiie pace, cu Romănulfi iute ostenesce și lipsa aca­­damieî de drepturi naționale cu timpu car ei va aduce în brazdă. Una omu mare. Gloria, demnitatea și reputațiunea unei națiuni între poporale civilizate, afară de terenul­ instituțiunilorfi mă­rețe și afară de cele pucina una cu­nună încheiată de institute de crescere, nu află altă terîrau de conservare. A­­rătați uu frațilă români, ună poporă re­născută și apoi fericită, sigură, și glo­rificată în vidță lui fără institute mici și mari proprie ale sale, și că voiă arăta neposibilitatea vieții unui popor, fără instituțiuni liberali, fără institute mici și mari, din cari, ca dintr’uă fân­tână se-i­zosară vidța, fericirea și cu ea de mănă gloria, demnitatea și re­putațiunea lui. Pe la institute străine, ori cum­ă, dar iotă nu ne putemă câș­tiga acestă torenă, aceste demnități, ci vomă remănea totă numai după ușia altora lipsiți de considerațiunea cuve­nită unui poporă. Voiesce! și vei pute! Dara n’o se voimă a remăne pe vecin tată numai lipituri și la instituțiune! Ună poporă ! Dictionnaire politique pag. 205. 2 Reproduceam acesta articlu, sprijinindu și noi proiepturi ce se face în privința suplinirea unei necesități imperative pen­tru națiunea română din Austria. Red,

Next