Romanulu, august 1866 (Anul 10)
1866-08-05
ADMINISTRAȚIUNEA diariului. Suntu rugați toți doi. Abonați ai acestui diariu ale cärora abonamentu expiră la 16 ale curentei luni Augusta, se bine-voiască a grăbi reabonarea d-lorii spre a nu încerca întrerumpere la primirea foilor, pe căndă ar voi se le aibă; căci, dupe regulele ce păstrăză acestă administrațiunea, nu va mai pute se le dea foia decătu pînă la 20 Augustă în Capitală, și pînă la 25 în districte. _____________________GR. P. SERRURIE. Bucurescî £ Augustu. ? Scirile din afară ce ne vină astăziî aü uă ’nsemnătate, relativă negreșită, și d’aceaa reproducîndu-le, puțină mai la vale le recomandării atențiunii cititorilorü nostril. Concesiunile de teritoriu pe se jice c’ar fi a se face Franciei au insemnctatea lorii, insă, fiindu pînă acuma numai unu simplu se Jice, deși destulă de probabile, ne marginimű in a înregistra numai scirea, asta-felu precumü se publică de unele foie străine. Mai interesant e daru nu ne remăne a ’nsemna aci, de cătă că armisteciulu între Italia și Austria s’a prelungiți pînă la 10 Augustă, și se crede că Austria va cede, din causă că condițiunile de pace, asta-felü cumă le a priimitu Italia s’au făcută de către Francia. Acesta dară a intervenit din nou și cere cu stăruință ca Austria se priimăscă a reda Italiei nu numai Venezzia dară și partea Tyrolului, curată Italiană, fără nici un ală pretensiune. Căndă dară Francia stăruiesce Austria priimesce negreșită, mai cu semn în starea în care suntă lucrurile astăzi. In momentulă căndă costiurile de schimbări teritoriali suntă atătă de multă la ordinea ijilei, datoria nostra este de a comunica cititorilorü scirea forte acredată chiară în ducatură de Luxenburg, că partea din acesta ducată coprinsă între orașial Luxemburg, raiă fortereței și rîul Mosela, va fi anexată Franciei, care va priimi încă vechiele părți francese din cantonele belge Philippeville, Marienburg și Bouillon. In schimbul acestoră cesiuni, i se va da Belgiei Limburgulu hollandeză, și partea de la nord a marelui ducată de Luxemburg. O parte din ducatul de Oldemburg și din Hanovra se vor da ca compensare Hollandei. Nu scimă dacă aste ruierite sunt adevărate, însă la multe persone ară putea se pară posibile. (L’avenir National.) Berlin, 8 Augustă. Gazette nationale anunțță că comitetul de Naționalverein s’aotărîtă a adresa unu apelă membriorii acestei asociațiune. Acestă apelă, destinată mai cu sema poporațiunilor germane de la Sudă, va fi în curăndă publicată. Plorenza, 8 Augustă. Regele a numită pe generaliulă Menabrea și pe cornitele de Barral plenipotențiari ală guvernului italiană la conferinția din Fraga. Celă mai mare numeră din comune și din provincie au declarată deja că se însărcina a se percepa împrumuturi naționale pentru guvernă. Se ascuptă totu astăfelă de declarațiuni din celelalte provincie. Trupele italiane se concentrezi pe teritoriul veniziană în posițiuni defensive. Aceaa ce ruice Gazetta de la Viena asupra unei scrisore a imperatului Napoleone către regele Italiei este uă invențiune. Uă înțelegere perfectă domnesce între Francia și Italia asupra întrunirea Venezziei cu Italia. Padua, 8 Augustă. încetarea ostilităților a fost prelungită cu doue<zeci și patru de ore, adică pînă la I augustă, la patru ore dimineța. Se citesce în resumatură politică ale septemănei din Montturiulu de sera . Preliminariile de la Nicolsburg au regulată tate puntele de unde putea depinde continuarea resbelului între Prusia și Austria. Pentru a redigea clausele difinitive ale pacei, nu remănea decătă a deduce consecințele din principii care au fost primiți în ambele părți. Se asigură că astă negociere ar fi chiară de acumă destulă de înaintată; tratatulă va fi subscrisă la Praga. Staturile de la Sudă vară trebui se negociesc deosibită cu Prusia, și plenipotențiarii loră se ’ntrunescu de pe acumă la Berlin. „Italia a aderată la armisteciură stipulată de Austria și de Prusia, fără ca nici ună actă oficiale se fiă intervenită între cabinetele de la Viena și de la Florența. Pentru ca se se faciliteze înțelegerea aupra acestui subiect, încetarea de ostilități încheiată mai întîiă s-a prelungită pînă la 10 August. Dificultățile ce întîmpină astă înțelegere vină din cestiunea de a șei dacă armisteciulă va fi încheiată pe baza ocupațiunilor militaiie, sau dacă se va adopta linia de demarcațiune ce ar resulta din cesiunea acordată de Austria. Saint Naszaire, o Augustă Impărătesa Mexicului a sosită aciastă dimineață. M. S. mexicană pleca la Paris, unde va sosi manei London 6 Augustă. Ună meeting in favorea reformei s’aă ținută în astă sărăia Guildhall, sub președința lordului mairă. Mulțimea era atătă de mare in cătă ună ală douile meeting s’a ținută pe piața din’aintea Guildhall. D. Beales președinte asocierei reformei, d George Potter președintele asocierilor de lucrători, și alți oratori au propusă deosebite resoluțiuni în care se ficea că poporală nu mai e mulțumită cu proiectul de reformă propusă de vechiulă cabinetă Whig și că cere uă întindere mai considerabile a libertății electorale. Bucurescî, 7 Augustă. Armata turcescă, așezată de a lungului țerenului dreptă ală Dunărei, se împrăștie. Nu va mai remăne în curăndă la Rusciucă și în locurile învecinate decătu garnisonele obicinuite. Acestă circumstanță, coincidăndă cu apropiata plecare a principelui Carol I la Constantinople, face a se presupune că recunoscința solemnă a nouei domnii nu va întirijia a fi ună faptă săvîrșită. Aci economia e la ordinea ijilei. Pînă căndă se va face reducerea legale în armata romană, departamentul de resbelă dă numerose cogedie soldaților, carî voră se intre în căminurile lor. (Journal des Débats.) Berliu, 8 Augustă. Corespondinția provincialeste, apropsita de misiunea generaliului Manteuffel la Sant-Petersburg. Rusia se dă parte vină în schimbările ce se facă în Germania, ca mare putere și din causa numeroselor sale relațiuni de iudire. Relațiunile de amicie dintre Prusia și Rusia trebue să se facă a se considere ca cuviinciosă și de dorită ca Prusia se comunice confidențiale Rusiei puntele de vedere în care este silită se se pună, și propunerile cari voiesce se facă. Se va vedea în curândă că preocupațiunile asupra atitudinei, ce se zicea, că va lua Rusia, nu erau întemeiate.“ Corespondinția provinciale speră că Camera, acordăndă bilulă de indemnitate, va înlătura conflictul constituționale. STUDII POLITICE. CE TREBUE SE FACEMU? (Vezii No. de la 3 Augustă). III. Care este propaganda cea mai limpede și cea mai necontenită ce s’a făcut poporului de la 1821 și până la 1864? Una singură putem țlice; desființarea privilegielorű. „Regulamentă și Arhondologiă,“ era strigarea generale în 1848. Regulamentulă și Archondologia, fură date focului. Privilegiile se desființară cu cea mai mare înlesnire la 1848, și ’n sfârșiții definitivii la 1858, prin Convențiune. Pentru ce însă, iótă acestă isbendă nu ne dete în faptă de cătu schimbarea omenilor ? Arătară mă causa din cele d’ăntei linie ale acestui capitole. Propaganda s’a facutu numai contra privilegielorű; nimene n’a luminatu mulțimea asupra drepturiloru și datorieloru omului ș’ale cetățianului și mai puțină ăncă asupra principiiloru, asupra libertăților și politice. De la 1821 și păn’acuma, afară din căte-va țarie cari s’au silită a propaga principii cei mari, nu s’a facutu nici toăcară uă carte pentru poporă, nimine n’a deschisi cursuri publice unde se potă veni ori ce omu și culege învățămintele ce n’a avută nici timpulă nici miijlócele d’a le dobândi. Propaganda ce s’a făcută de la 1821 pănâ la 1864, fuindă numai contra privilegielor, se făcea firesce, mai cu semă în ochii mulțimii care judecă prin sintese, contra celoră cari aveau privilegiile, contra boiarilor. N’avemă nici de cumă de scopă a apăra sau a combate pe foștii privilegiați. Negreșită că nimine nu pote nega că cele mai multe familie avură și buni și zel între membrii lor, și că datorimă multă, fórte multă unora din străbunii și chiară din părinții acestoră familie. Iată astăfelă însă nu se pote nega că, în genere vorbindă, familiele cele privilegiate, boiăriî, căzuseră în degenerare. Este în natura lucruriloră ca privilegiul a se sugrume pe celă născută și crescută intrensulu; este naturale ca fiecare reă se parte cu densula și penalitatea sea. La noî penalitatea trebuia se fiă și mai mare dupe cumă era și răulă. Privilegiile potă fi precumasculate căndă cei cari le născră se procedă astăfelă încătă se le rescumpere prin merite și prin sacrificie.— „Nobilitatea îndatoreză.“— țlice țicătorea. Celă care are privilegii, este datoră se fiă întru tote cele mai nobile, celă mai învățată, celă mai bine crescută, celă d’ăntei la orice devotamentă, la orice sacrificie, celă mai patriotă și celă care apără mai multă și ’n tóte modurile naționalitatea, virtutea, onirea, dreptatea și tóte drepturile poporului. Astăfelă este aristocrația englese, astfelă a fostă, pănă la orecare punta, chiară aristocrația maghiară. La noi, privilegiații n’au fostă la înălțimea misiunii loră, și nici că puteaă fi. Națiunea fiindă mănținută în sclaviă și’n cea mai deplină neșciință, suflarea degrădătorie, corumpătorie și molipsitorie a nesciinței ș’a sclaviei a pătrunsă și clasa privilegiată, cu atătă mai multă cu cătă privilegiații noștrii erau la rândulă loră supuși privilegiilor și despotismului unui domnă, care la rândulő seu, cu ei toți, era servitorele străiniloră. Privilegiații dară, aă îndurată în tóte, legile naturale; aă perdută în sfirșitu tóte privilegiele loră și nu este dreptă ce negămă că la 1857, s’aă arătată că le sacrifică cu cea mai bună grațiă. Acei însă cari le-au luată loculă, acei „ómeni noui chlămați la legi nouî,“ dupe mașima d-lui Cogălniceanu, arătă de aplaudată de țara întregă, avutaă calitățile cerute spre a fi în capulă națiunii? Dar să citezește despre patriotismul și virtuțile loră în viitoriă prin sacrificiele și virtuțile loră în trecută, ca omeni privați și pubici? Au fostă și din aceia; mulți însă s’au arătată că erau ómeni noui numai pentru că păn’ aci fuseseră necunoscuți, dară că de felu erau fórte vechi în educațiunea și moralitatea loră, și că nu se osebiaă de foștii privilegiați în decadință de cătă prin lipsa oricării delicatețe și printr’uă flâmândeniă în veci nesaturatâ. S’a vorbită adese în acestă fóie și despre decișii și d’aceaa acumă arătămă numai reală și urmendu-ne studiulă întrebămă din noă ce făcură cei buni, de la 1857 și pănă la 1864 spre a lumina poporulă ș’a aștecta noua societate pe temelie temeinice? Dupe surpare ce se făcu pentru edificare? Puțină, forte puțină. Legea electorale fiindű pre strimptă, fiind o mai mă felă de privilegiu, mai toți urmară lupta pentru surpare, și mulțimea remase fără altă avere de cătă ceea ce dobândise prin vechii propagantă, ura contra privilegiiloră, contra boieriloră, dară ura care lovesce făr’a mai asculta și far’a mai cugeta la nimici altă. Alegerea ce se făcu la Iași a fostă din cele mai nenorocite. Ambițiunea, interesele și urîle personale, mai tari decătă interesele generale, și nesciință apucăndu în lațurile iei pe cei mai mulți, nu mai înțeleseră altă ideiă de cătă cea anunciată în publică de d. Cogălniceanu „la legi noul omeni noui,“ și dintr’uă adunare de căți-va inși în sala elefantului, eși sublimă în a iei monstruositate alegere a lui Alesandru Cuza. Se nu stăruimă însă în a vede în acea alegere numai dibăcia unora și greșialele celorălalțî, se nu cădemă în fatalismulă nesciinței, și se clhemă că noroculu la suită pe Tronű, sau, c’asia a fostă scrisă pe fruntea lui, ș’a națiunii. Este timpă se’nțelegemă că totu ce se face, în bine sau în reă, este deducerea logică a fapteloru nóstre, că omulă singura își face ursita, că elă aduce chiară cea-a ce numimă eveneminte favorabile sau defavorabile. *) Suptă domnia lui Vodă Cuza, s’a demonstrată în Romănilă acestă adevĕrit; atunci căndă elă era în plenitudinea puterii sale arătarămă că „fiecare națiune are cuveriulă ce merită se le aibă; că toto dauna guvernulă este oglinda nosträ, ș’aduseră să aminte cumă burgesia francese, suptă Ludovicui Filip, uitându-se într’aății In oglindă se speriă de urîciunea iei, ș’uă sparse:“ acea țti fu pentru Francia 24 Februariă 1848, și pentru România 23 Fevruarie 1866. Vodă-Cuza a fostă adeveratele represintante ale corupțiunii și mai cu semă ale nesciinței în care ne a învăluită sute de ani de sclaviă. In ziua căndă începu lumina, ne uitarămă în acea oglindă, veți urămă cătă eramă de urîți, o lăsarămă seneca$ä din mână; și toți câți nu sciamă încă că nu póte sta uă singură bună guvernă care nu represintă națiunea, ne spărsarămă de înlesnirea cu care ea se sparse, se schumbă. IV. Legea electorale era strimptă, privileghiată, nedreptă, rea. Se nu uitămă însă că marea majoritate, în tóte con) Versî Călindar’ulu Convențiunei 1865. FOITIA ROMANULUI NĂ GHICITOARE DIN VIAȚA DE LUME. (urmare). Elfi făcu căteva păsuri prin casă, pe căndu Gaston ședea în piciëre dinaintea lui ca fruntea întunecată, cu buchele strinse.—Cel ai trecută prin decedere ale Europei ș’ale Asiei, dise Jean, ai veijura de aprópe omenii și lucrurile, și ți se pare că esti perdută pentru că unei Parisiane îi place a pleca? Avel are iluziunea de a crede că eternitatea se afla in anima fiiei capriciului și a curiosității? Asemeni glume se se facă într’uăsură de véra, o înțeleg fi; sufletului ii place a se nutri de minciune, însă se se’ntemeieze viea pe asemeni fumuri, dtă ce nu ’nțelegă. Elă se opri d’uă dată în faț a lui Gaston.— Ș’apoi, de ce te mai plângi? Ea te-a iubită, și nu te mai iubesce. Lucru mare! — Și ce nefericire mai mare pate fi? — Care! fuge Jean a cărui față se schimbă. Nu potă se’mî oprescă gândirea asupra orei teribile căndă grosavură adevară îmi fu descoperită în totă orerea lui, fără se resimlă încă ună felă de sfîșiere. E demultă de atunci, și’mî pare că a fostă erí I.... Ca d-ta iubeam« uă femeiă nu mai puțină lipitere decătă d-na de Naîbhac; ca d-ta mergeamă în veseliă și ’mbătare, și credeamu că fericirea mea nu va mai trece nici uodată; însă veni uă omă ce avea doue sute de mii de franci venită, și nu mai veduî pe acea pentru care așă fi dată pînă la cea mai dupe urmă picătură de sânge. — Acea a ce’mi spuneți e grozavul — E grozavă pentru că e adevărată. Anima și femeia urmară pe celă bogată. Anima nu seă bine, însă femeia suntu sigură. înțelegi acumă că póte se fiă uă durere mai viuă decătă părăsirea? Ce inimă nu e chimbatorie? ce frăgezime nu are sfîrșitu ? Insă a nu mai putea stima acea ce e perdută și a simpit în fundulă inimei luptăndu-se mii de suveniri înveninați ca bucățile dintr’ună șarpe sdrobită în cuibură seu, era ce arde ce consumă, cită uă rană pe care nimică nu o póte vindeca... Nici vădată Gaston nu veduseră fană în care se vedeau arătă semnele celei mai nevindecată suferință. D-lu de Bré era obosită, însă douădată întrebuințăndu limba giulă celei mai strînsă amicio: — M’ai auditu, urmă elă, astă lovitură care trebuia se rac dobora nu m’a abătută?... Amu luptată, amă învinsă, trăiescu.... Fireî tu mai puțină tare ? N’o face secret á pe cel care a fugit și, că dacă ea a despărțită, lumea e pustie. Sc01ă-te, jură-mi că acele proiecte, făcute într’ună momentă de deliră, le respingi pentru totudeuna. Iună-mi că energia care o ai, vei întrebuința-o la lucrări mai bune. Pune mănele réle într’ale mele, și te voiă crede.... — Etă le, dise Gaston. Puțină mai tirdcă d. de Reis d’Arci pleca în Oriinte, însărcinată de uă misiune care trebuea se su țină multă timpă departe de Europa. In momentul de a părăsi Francia, Gaston scrisă urmatorie la cuvinte d-lul de Bre: „Uădine a legată cu uă legătură ce nu se mai desface. Am vedutu pînă în fundulă inimei tale, a mea nu mai e cu mine. Nu speră se mă mai bucură de viață. A fostă de ajunsu uă oră pentru ca viața se -și perda totu farmeculu, totu prestigiulu. Nu vom mai revede pe acea ce ama iubită arătă de multă. Nu voiă încerca chiară căndă așă pute, cu prețintă unei silinți, se reîncepu acele bile unde n’aveam o altă ambițiune de cătă se o vedu. încrederea e mórfa. Pentru ce trebuie ca sufletul , partea cea mai frumosa , cea mai înaltă din sine însuși, se fiă înșelată și se sedea cui n’o merita ? Dacă e adevărată că amorulu este cuilulu idealelul , unu reflectă ală lucrurii oră de susă, pentru ca adesea obiectulă acestui cultă este uă creatură deuă ordine inferiare? Aci suntă nisce prăpăstie în cum spiritul ă meu se perde. Cate lacrimi suntu smulse de aste întâlniri fatalei.... Adio darul Intr’uă oră, aceste țermurî cari aparținu țerei unde ea trăiesce nu voră mai fi de cătă ună noură fugendü pe suprafacia apei. Pucinu mai tînjiu, ele se voră face nevedute în măgurile vaporose ale diîspntelui; însă ce nu se va șterge, este suvenirulă seă. Amu avută ore a căroră gândire mă va face se tresară Iată deuna cătă voiu avea uă picătură de sănge care va da încă vidța acestei inimi care fu a iei. Ea e mortu în speranța mea, ănsă o simtă vină și palpitănsă în mine. Cu tóle asie, ori ce s’arü întêmpla, ini liniscita amicală meă, i’mî voiă aduce aminte de parola ce țiamă dată: cuvintele téle bărbătesc aă deșceptată curigiulă meu; dacă inima e sfărâmată, omulă e încă în piciore...“ D-na de Naidac plecase la una din moșiele iei. Singurulă simțim întă ce simția atunci, era unu felă de repausă, nici remușcare, nici părere de reă. Egoismul ă ce dorme arătă de rară înănimi orice creatură umană, se descoptase și reluase în posesiune taia ființa lui. Ee era liberal Ea nu mai avea a supune cercetăriloru unui su-=