Romanulu, mai 1867 (Anul 11)

1867-05-08

ATSUI.U ALU UN-8PBR-PECELE "■* 1­1 "■ * 'S"« 1.................K­ 11 * —■——— VO­IESCE ȘI VEI PUTE Cap. Dist. Pe auri..............................lei 128 — 152 Pe­sefe luni.................... » 64 — 76 Pe trei luni...................... » 32 — 3S Pe­uă lună....................... » 11 — — Unu esemplaru 24 par. Pentru Parisu pe trimestru nr. 20 Pentru Austria.................fior. 10 v. a. ADMINISTRAȚIUNEA, PASAGIULU ROMANO. No 1. — REDACTIOÎTC& /STRADA ACADEMIEI No. 20. LUNI 1­ MARTI 8—9 MAIU 1867. LUM­INEZ Al­tet bt m pt Abonamentele în Bucuresti Pasagiulu Romănă No. 1. — In districte la cores­­pondinții pariului și prin poștă. La Pa­ris la D. Caras-Hallegrain, medeTan­­cienne Commedie, No. 5. A se adresa pentru administra pune la d.T.Paleologu anunciabile Linia de 30 litere........................1 leu. Inserțiuni și reclame, linia........5 - AVIS. La IG Mai respiranda unű Insemnatű numerü de Abonamente , Administra­­țiunea „Românului“ își face uă dato­­riă de a prevesti și a ruga pe acei d-nî abonați din districte cari dorescű a urma abonamentele d-l oră se nu întăr­­diă cererea de reabonare ca se evite întreruperea ce s’ar ocasiunea neapă­rată, făr’acea prenouire. TIMOLEON PALEOLOGU. DEPEȘIE TELEGRAFICE. (Serviciulü privată alü Monitorului.) PESTA, 17 Main.—Uă resoluțiune imperială suprimă patentele și rescriptele prin cari se adu­ceau restricțiuni cultului protestantă. PETERSBURG, 16 — Salvele de artilerie a­­nunc­ă logodna regelui Greciei cu marea ducesă Olga. TELEGRAMĂ. Huși 17, Bucuresci 20 Maid. INTIRITATA DIN CAUSA INTRERU­MPEREI. Domnului Redactare alu pianului Românului. D. Ion Brătianu, Ministrul­ de interne, făcân­­du-ne onorea a veni în mi­’loculu nostru, a fostă primită de toți cetățianii cu inimile deschise, vă­zută in persona și vorbindu-ne adevărată romă­­nesce, d. Brătianu s’a alipită de noi și interesele nóstre comune. La instalarea s­a, ministerul­ ac­tuală a fostă salutată cu intuaiasmă de totă țara, astăzi d. Brătianu prin magnifica nobleță cu care s’a prea int­at­u între noî, ne lăgă și mai intimă de guvernul și carele a sciutu se se pură la înălți­mea misiunei séle și ne face se strigămu din nou din adîncală sufleteloru: trăiască România una și nedespărțită! Trădscă Domnitorele e:­ Trăiască și mulți ani dureze guvernulă actuale. Arhimandrit Policarp, Popescu, Arhimandrit Inocenție Rectore, N. Popescu, A. Ghițescu, Ico­­nomu, Roiu profesorii, G. Crișanu Iconomu, lon Anghel profesorii, Directori episcopii, I. Meri­­șescu, I. Panu, G. Z. Drăghici, G. Lupu, C. N. Severin profesore, Al. Stefănescu, C. Vasilcă, Ie­romonah Benedicts profesore, Grigore Tulbnse, N. M. Cismanescu profesore, St Darie, D. Po­pescu, I. Tutovanu, Anghel Plăvănescu profesor, Celațianu , G. Alesandrescu, Moga, N. Constan­­dinescu profesore, S. Iliesai, C. Anastasiu, Sava Costachescu profesore, I. Dumbrava institutoră, P. Dobrea, T. Bedrag, I. Grozescu , B. Mircea, I. Niculescu, V. Popazu institutoră, V. Chista­­covă, Cathaneu, lone Dobrea, Marin Dobrea, George Mareșu, Dimitrie Siuliu, G. I. Iliescu, T. Tutov, G. Andrean institutoră, Gribincea, P. Victor institutore. Bucuresc 2o Floraru. In No, trecută, reproducéndu spi­rea, transmică prin corespondința nó­­stră telegrafică, că se desminte spi­rea dată de mai multe d­iarie, că s’ar fi închiriată între Turcia și Serbia uă convențiune, ceru rami ertare cititori­lor­ noștrii că nu seiama despre ce convențiune era vorba. Astă­z­i neîm­­plinimu, datoria dăndu sema despre acea cestiune care, de­și desmințită, nu pu­­teme sei­mncă de este adeverată con­­vențiunea sau desmințirea, cee­a ce schmQ mai posibil este că convențiu­­nile secrete suntă toto­deuna negate și c’avemu datorie se puneraiî suptu ochii publicului uă cestiune ce a fa­­cutu destulă scomota și care póte va mai face ăncă. Diabiulu­i Pesther Lloyd” a publi­cată urmatórea denuneiare: „Scimă din uă sorginte forte si­­cură cumű că s’a întemeiat­ o’nțele­­gere desevîrșită între Portă și guver­­namentulü Serb, pe căndu Principele Mihail era în Constantinople. Acesta înțelegere este așed­ată pe concesiuni importanți ce Sultanul­ a avută mo­tive a se acorda Domnitoriului Ser­biei. Este pre adeverata că s’a o­­tărîtu a se delega Principelui Mihail administrațiunea Bosniei și Hertze­­govinei, cu ore­cari condițiunî și pre­vederi. In casă de resbelu Principele s’ar fi îndatorita a da subsidie (aju­toru de ori ce natură) Inaitei Porți. Aceste fapte constitue că alcătuire în facia cârea­ a Austria nu póte sta cu nepăsare în easula­ căndu ea s’ar de­­sevârși. Ori și cumu, acésta afacere va trebui se se discute între Viena și Constantinopole.“ piariulu oficiale din Serbia, Sărbske­­plovine, de la 11 Mai, în partea neofi­ciale respunde în următoriulu modu: „Cu tóte grelele împleticiri din întru a câroră sfârșită e greu­ de prevedută, ț­­ariele austriace nu perdu nici uădată din vedere Oriintele. „Noi nu ne credemü încă chlamați a ne rosti de pe acumu asupra acestei afaceri de­și ea nu s’atinge de câtă de doue provincie surori; însă, ori cumu ar fi, trebue se oservămu celoră cari pe lîng’atâtea alte îngrijiri ce-o privescu d’aprópe, se mai îmbracă âncă și cu ale altorű­a, trebue se le oservămu, diremü, cumu că afacerea de care e vorba, e uă cestiune curată interioră, care nu privesce de câtă pe Sultanulă ca suzerană alu acestoră provincie, dară de care Serbia nu pate remănea străină în prevederea unoră eveneminte și ’n virtutea angajiamentelor­ sale de națiune soră a Bosnianilor­ ș’a Herze­govinianilor”. Cândă afacerea acesta va veni seriosă pînă la pantulă unde va trebui se găsescă uă soluțiune, noi avemă statorica credință cum­ că acea soluțiune se va face conformă intere­­selor­ imperiului Ottomană și ale po­­porațiunilor­ lui. De acea­a găsimu că suntă de prisosă tóte preocupațiunile manifestate în­tre cari ieri unde le placa a evoca pretinsele drepturi ale unei ore­care corane, precum­ și cele­l­alte pretențiane introduse în »Pesther-Lloyd« în numele unei mari Puteri care ar voi se aibă pentru totă­deaua deschise ușiele Oriintelui.“ Așia dară faia care represintă ofi­ciala ideiele guvernului sârbescă nu numai nu nega d­reptă existența acelei convențiuni, ci dacă recunosce dreptul ă și datoria Serbiloră d’a interveni în favorea fraților ă soră și dec­larâ că Austria ar face mai înțeleptă a s’ocupa de propriele sale neajunsuri ș’a nu se linguși că i se voră lăsa deschise ușiele Oriintelui. Nici uă altă solie mai însemnată de avendit­ații, nici din întru nici din afară, lăsămă spacială ce ne remăne unei corespondința care ne relateza primirea ce s’a făcută la Călugăreni, Alteței Séle Domnului Romăniloru. Acésta cores­­pondință credemü că va interesa forte pe toți Romănii, și mai cu sema p’acei cari înțelegă adîncim­ea cuvintelor­ po­porului, și scră că ele conțină celă mai mare și mai însemnată învățămentă. -----—----­ Corespondința particulariă a ROMÂNULUI. Caluoeneni, 6 Maiu 1867, Ua­norocită împrejurare mi-a dată, dom­nule Redactori, ocasiunea d’a asiste astă séra, la una din cele mai frumóse serbări ce se va fi făcută vr’uă dată aci, în aceste locuri, pline de glorii­le ingente ale Marelui Domnă Mihia. Vorbescu de minunata serbare ce s’a făcută M. Sele Domnitorului Romăni­loru, în trecerea sea pe acestu clasică pământă alu Călugereniloră. M. Sea a sosită la 8 ore p. meri­diane, însoțită de d. ministru de ester­­ne, Ștefană Golescu, d. Davila, d. Pre­fects de Vlașca Aricescu etc. Aci adăs*­taă pe M. Sea d. Ministru Culteloru și instrucțiune­ publice d. D. Brătianu, P­i­­marulu, consiliulu comunale și jude­țiană din Giurgiu și Călugăreni și să­teni, bărbați, femei, fete etc. în haină de sărbătdre și cu mănuchie de verdoița și flori câmpenesc­. Unai ospețăae pre­găti de către consiliulú judeciani pen­tru M. S. Domnulă și suita sea, în chiar monumentul gloriosă ală Victoriei lui Mi­­hai S­ifÉlit frundiară, alăturea cu chioșcula decorată cu velințe și pânze brodate de romănce; unu podeță peste șanțulu șo­selei, decorată cu ghierlande; drape­lele naționale fîlfiindu pe vechiulă mo­­numentă, și în țură, grupele animate și voióse ale sătianiloru,cari diceau: Se de Dumnezeu vidța lui Vodă, că-s de bună ogură, că ne-a venită cu pleiau uă lună minunată pe ceru, și felinare nenumerate preferate ca stele prin fru­­­ Jișă și pe monuments, tóte aceste fă­ceau unul­ din cele mai delicióse tablouri ce am vădută vr’aă dată. Aflu că a­­césta a fostă și impresiunea M. Sele Domnitorului, carele ar fi ordonată în­dată pictorulu din suita M., Séle d. Sat­­maary, se se­ună croquis. La sosire, Domnitorulă fu priimitu d. D. Brătianu, membrii Consiliiloru co­munale și județene. După betrăni, între 80 și 90 ani presintară M. Sele păne și sare : „Gustă M. Ta, din astă pită­ este negră, dară este din țarinile Căluge­reniloru, unde a binecuvântată D-fleă pre Domnulă ce'și apără țara sea 1 Camă asia vorbe $ise unulă din betrăni. M. Sea dele betrănulu­ uă strângere de mănă, ca~ rea făcu pre toți sătenii se stinge ura din fundulu­ănimeloru. — Și căndu să­tenii intusiasmați se Ingrămădiau se intre sub frmnija frundarului, unde era Vodă, betrănulu le zicea: «Mai stat ómeni buni? . . . Dacă-i bună, apoi tre­bue se dați năvală? . . .“ De lecțiune pentru noi, cești din cetăți. In aste vorbe de bunu simță ale betrănului satenul — De căți ani ești moșule? între­­bără pe cela-l-alta betrănă. — De mulți, Domnișorule.... De câțî ani d­ă fi ére, deca țină minte din vremea Văcăritului?... Bietulă sătdnă își numera vârsta cu birurile și angaziile cu cari a luptată în juneța și viața mea.— De acumă, moșule, îi­­ jisriu, nepoții dumitale, voră numera vérsta loră nu după biruri și bejănii, ci de la venirea lui Vodă célu teneru și bună ce ne-a dată Dumnezeă... — Se -i dea Dumnedeu sănetate și Sfată bună, pă bunătatea din mani și din priviri N­ isvorasce.*­.. N’am­ă mai apucată Domnă se dea măna cu creștinii ca noi săracii... Nu terminase de vorbită și unu nou sufet de admirare vine se umple vorba și inima săteniloru. M. Sea chiarnu la ma­să, alăturea cu Miniștri și cu elu pe represintanțiî săteniloru, pre primarii loru. — Halal­ vodău... se trădscăl se trădscăl... — Ia asia vodă... — Dumnedeă se’lăurce süsa, cumu lla iubimu noi!... — la așia era, ci­că, domnii cei vechi, flecăi, z­ice unii betrănu... — Sédé și popa la masă cu vodă, adăogi altulel... Și ura! și ura! și ura­ săteniloru a­­coperia pe a mesașiloru. La piciorele crucii care spune lu­­rael ce póte face ună domnă mare cu inima și cu mintea, chiară și ’o frun­tea unui poporă mică, a căte-va mii de ostași, s’aă băută tóste pentru M. S. Domnulă țerei ce înjghebasă Mihai, și din carea numai lipsesce adl de cătu ardealură, pentru că este locu­incă de uă cruce sub chioșculu de la Calugereni, pe care se scrie venito­­rulă. Ceea ce vitrege timpuri și infa­ma trădare a­ fostă despărțită din țara lui Michaiu bravură, le­a reîntrupată Carolă I. După prăznă, la orele 9, M. Lea mulțămindă d-lui Prefectu Aricescu și membriloră­cons. comunale și județia­­ne, porni spre Bucuresci, condusă cu escortele de Dorobanți și cu facle, ceea ce făcu ună speraclu în adeveră fantastică și admirabile. . . La Copăceni d. prefectă de Ilfovă a pregătită ună superbă arcă de de flori, și uă descente, o ca uă bombonieră, plină de flori și de lumină. U. Măria Sea domnitorulă, după uă că­lătorie fericită, era, Sâmbâtă la 11 ore din nopțe, însoțită de D. ministru de externe, a sosită în deplină sănătate, în capitală, instalându-se în palatul­ Măriei Sale de vară de la Cotroceni. La bariera Șerbanu-Vodă, Măria Sea a fost­ întâmpinată de D. prefects alu ca­pitalei, escortată de escadronulu de gendarmi și do D. comandantu alu ăn­­teiei divisiuni teritoriale ( Monit­oriulu­). FOSTIA ROMANULUI. MEDICULU SATULUI. 1) Acea căsiuță albă își schimbă din­ții în a fi înfăcioși area; mulțime de die cu flori împodobiră în curândă goliciunea pereți­ lorö. Uă grădiniță de flori fu plantată di­­n p antea casei; aleele, curățite de buru­na, fură risipite, și nesco perdele albe că ză­pada luceau căndu sdrele bătea în feres­tre. Intr’uă ții în fine uă trăsură de poștă trecu prin satü și se opri dinaintea casei celei albe. Cine erau acei străini ? Acesta nu scia nimeni, însă toți voiau s’o scie în satu. Multă timpu nu se scia nimica în afară despre cea-a ce se petrecea în a­­cea locuință, se vedeau numai trandafirii înflorindu și brazdele în verdindă. Ce de mai comentarie se făcură asupra acestui misteriu ! Unii fiiceau c’acolo se tăinuiseră nesce aventurieri; alții că era una tîneră și cu metresa lui; se ghici totulü în fine, afară decătu adeverulu. Adeverulu e atătu de simplu, încătă mulți nu cugetă toto­deuna la dinsu; vădată ce spiritul fi­e în mișcare, elu căută în drepta, în stînga, și 1) A vedea No. din 6 și 7 Maiu, nu se găndesce a se uita dreptu din’aintea lui. Ea nu ’mi pre­băteamă capul, pentru a afla cine erau acei ce locuiau casa cea albă.— Ori cine ar fî acolo, îmi ch­eama, trebue se fiă ameni, așia daru nu voru sta multă fără se sufere și voiu fi chia­­matü de ei. Asceptari cu răbdare. In adeveru, într’uă dimenață, cine­ va veni de ’mi spusă că d. William Meredith me ruga d’a merge la dumnialui. Mai ân­­téiu me gatiia câtu putuiu mai bine, și, căutându a’mî da­uă gravitate analogă cu posițiunea mea, trecuiu prin totu satulu, nu făr’a m­e simți pucina camu mândru de importanția mea. Făcură mulți invidioși în acea zii! Locuitorii eșiră pe pragula ușei soră pentru a mă vedea trecându. „Merge la casa cea albă“ se și optia; și că, făr’a mĕ grăbi, prefăcându-mă că despreciuiescu uă curiositate vulgară, mergeamu încetă, salutându pe vecinii mei țeranil, dl­cendu-le: „La revedere, amicii mei, la revedere mai tîrziiu­, astă dimenuță suntă ocupată,“ și astă­­felu ajunseiu acolo suse pe dela. Căndu intraiu în salonulă acelei miste­­rióse case, fusü înveselită de spectaclulu ce se oferi privirei mele: totu era simplu și elegante d’uă dată. Cea mai frumósa po­doba a acestei case erau florile, ele erau arătu de artisti cei arangiate, încătu aurul, n’ar fi pututu împodobi mai bine năuntrulul acelei locuințe , perdele de muselină albă la ferestre, percală albă pe foteluri, aces­ta era totul­, însă erau roșă, iasomie, flori de totu felule, ca într’uă grădină. Lumina țlilei era îmblînd­ită de perdele, aerulă era profumata de bunuri mirosu alți florilore, ș’uă tînâră femeie séü­ită tîneră lată, albă și frescă ca tofca ce-o ’nconjura, ședea p’uă sofa, și mă primi c’unusurisu pe buze Unu frumosu tíneru, ce ședea p’unu ta­­buretu lîngă dînsa, la sculă, căndu servi­­torele anunț­ă pe doctorele Bernabe.­­— Domnule, dise elu p’unu acentu stră­ină forte de însemnată, se vorbesce atătu de multă de sclința dumitale p’aci, încătă m’asceptamu a vedé intrându unu betrăni. —­ Domnule, îi respunsemü, am făcută studio sericise, suntu pătrunsă de respon­sabilitatea și de importanța posițiunei mele; puteți ave încredere în mine. — El bine ! îmi ilise ele, recomandă îngrijiriloru dumitale pe femeia mea, a­­cărei situațiune actuale are nevoie de pre­cari consilie și de pre cari precauțiuni. Ea e născută departe d’aci; și-’a părăsită părinții și amicii pentru a mi urma. Eu n’am decătă iubirea mea pentru a o ’n­­griji, însă nici nă e speriință. Am încrede­re în dumniata, domnule; dacă e cu pu­tință apăr­a d’ori­ce suferință. picêndu sceste cuvinte, tínerulü aținti asupra femeiei lui uă privire atătă de plină d’amoră, încătă ochii cei albaștri ai străi­nii luciră, plini de lacrime recunoscetóre. Ea lăsă se cadă mica bonetă de cop­lü pe care o cosea, și amendoue mănele iei strîn­­seră mâna bărbatului seu. Eu îl priviamă, ș’așu fi trebuită se flice că sortea lor­ era demnă de invidiă; nu ’mi -iseiti acesta. Me simțită tristă; n’aș­ fi putută flice pentru ce. Eu veiusemu a­­dese plíngêndü ómen! de cari șliceamă . Suntă fericiți ! Acuma vedeamö pe Wil­­lliam Meredith și pe femeia lui surîț­endă, și eu me putură opri d’a găndi că el tre­­buiau se aibă vr’uă mâhnire. Me aședată lîngă încântătorea mea bolnavă. Nici vă­dată n’am vedutu nimica atătă de frumo­­să ca frumósa iei fac­ă, înconjurată de lungi bucle de peră blondă. — Ce vârstă aveți domnu ? — Șapte­spre­zece ani, — Acea țâră depărtată unde sunteți născută are uă climă care se deosebesce multă d’a nostra ? — Suntă născută în America, în Noua­ Orleană. O I sarele e multu mai frumosă decătă aci ! N­ fu­târnă, făr’îndouălă, c’a esprimatu uă părere de reă, căci adăugă : — Insă ori ce țâră e frumosă pentru uă femeie căndi e în casa bărbatului seă, lîngă dînsa, și căndă asceptă copilulu. Privirea iei căută p’a lui William Me­redith, și, după acesta pronunciă, într’uă limbă pe care n’o ’nțelegă, căte-va cuvin­te arătă de dulci, încătă trebuiaă se fră­nesce cuvinte de amoră. După uă scurte visită eșită promițândă d’a reveni. Revenimi, și, după doua lune, erama mai m­a amică pentru acea tîneră gos­podărie. D. și d-na Meredith n’aveaö uă­eiicire egoistă; eî mai­ aveau timpă a se găndi și la cei—1—alți. Ei înțeleseră că me­­dicul­ satului, neavândă altă societate de­­către p’a țeraniloră, privia ora căndu au­­r ia vorbindă limbagiului lumei mai culte, ca uă oră fericită. Ei me atraseră spre dîn­­șii, îmi spuseră călătoria loră, și curăndă, cu acea lesne încredere ce caracteriseră

Next