Romanulu, mai 1867 (Anul 11)
1867-05-04
AKULU ALA UN SPRE ț>ECELE ADMINISTRAȚIUNEA. PASAGHULU ROMANII. NOI. _ REDACȚIUNEA NO 90 STRADA ACADEMIEI C ÍKSOE ȘI VEI PÜTE Cap. Dist. Te anii............................ lei 128 — 152 Pe ș6s e luni..................... » 64 — 76 Pe trei luni...................... » 32 — 3S Peuă lună....................... » 11 — — Unii exemplarii 24 par. Pentru Parisii pe trimestru nr. 20 Pentru Austria.................fior. 10 v. a. JOUI 4 MAIU 1867. LinaINEZA TE ȘI VEI FI Abonamentele în Bucuresci Pasagiale Romană No. 1. — In districte la corespondinții diariului și prin poștă. La Paris la D. Caras-Nallegrain, rue de l'ancienne Commedie, No. 5. A se adresa pentru administrațiune la d.T.Paleologu ANUNCI Val I. E Linia de 30 litere........................ 1 leu Inserțiuni și reclame, linia........5 - DEPEȘIE TELEGRAFICE. (Serviciulü privată ală Monitorului.") LONDRA, 14 Maiu. — Walpole remâne membru alfi cabinetului fără portofoliu. PETERSBURG, 14 Maiu. — Regele Greciei a sosită erî. Țarul se întorce a fi din Moscva. PARIS, 14 Maiu. — Derby in iee: Tratatulă s’a semnată a-l-alta-erl, ratificațiunea în 4 septemăni. Punctele principale sunt: Neutralisarea Luxemburgului, garanție colectivă, deșertarea fortereței. Luxemburgul rezoăne în posesiune regelui Orlandei. LONDRA. — Camera comunelor. — Disraeli a presentat și um bili pentru reformă analogă și pentru Scoția. *jjx3*r Bucuresci J Floraru.0^ ț>vnriulu din Iașî, Moldova, urmază a publica cele mai mari atacuri nu numai contra personelor o coloră mai onorabile, daru contra pactului fundamentale alu țereî, contra tutorii voturiloru națiunii, libere espreso de la 1857 și pîn’acumă, în mai multe rânduri și suptă felurite forme, arătă d’a dreptulu câtă și prin represintanțiî ieoficiali și legali. Și cu tóte aceste, căndă unii îngrijiți d’acea conspirațiune pe față, alții indignați d’uă lucrare anti-naționale. I cerii contă d’acele atacuri, diabulu Moldova, publică să fóie volante, (tipografia Goldner) ce ofe uă formă de petițiune adresată către Primarele CAPITALEI IAȘII. Acea petițiune plecă de la unu puntu drepții: „că duelulă este uă omucidere, uă adevărată și gravă efracțiune contra moralei, ș. c. 1. „Adaoge încă vă altă ideiă dreptă că „diaristulă n’are o du sâmă de cătăceloră pe cari îi atacă și totö prin aceaași meaura cu care acțiunea primitivă n’am-m«is “ Ne animă cu aceste doue ideie ale închipuitei potițiuni, deși ea este anonimă. Insa, duelulu, acea omucidere, esiste ănca din nenorocire în tóte țerele; este una vestă alu barbariei, și națiunile cela mai civilisate n’au isbutitu ancă a se scăpa de dânsule, ce póte face Primarele unui orașiu, contra unui obiceiu barbare, dară care este în vigóre în tóte țerele? Și cumu Primarulu póte opri cea-a ce nu este în acea competință? Și ce póte face, nu Primariului, dară autoritățile tóte căndâ 0piniunea publică ar voi se se manifeste în favorea conservării celorii mai mari interese, celor si mai sacre drepturi, în favorea unirii și a conservării naționalității nóstre? (Mariula Moldova atacă în tote numerile sale unirea, Constituțiunea, voința naționale și prin urmare esistența poporului romăn”. Chiară în acestă petițiune, a susțiitorilor anonimi ai diadului Moldova, se proclamă Iașii, ca Capitale, și se dice că „Moldova și ’n speciale Capitalea iei, suferă din causa frațloru Munteni, cari au ajuns« pina la acea a d’a nu ne lăsa se spuneau macaru durerile și suferințele în cari amu ajunsă.“ ea merge pîn’ a dice, vorbindu de armata română, următoarele cuvinte: „Oficiării militari— lorfi 4 Șî ai noștril,c4 ânc’vădată dară, cumu Primarele va putea opri pe cetățiani d’a lupta pentru propria loru conservare, pentru onórea națiunii loru pentru distința iei, chiaru căndă ea este arătă de tare atacată, săpată de diabulu Moldova? Și pe cine represintă diarulu Moldova? Petițiunea în costimo nu o spune în sfârșită. „431 de supscrieri.“ 431 de ómeni anonimi, de ómeni cărora le e rușine soră înșile se spue cine suntă, căndă susțină peirea fereî loră. Chiară d’ară fi supscriși cu numele loră, cumu pate că națiune se se ptăriscă a peri numai pentru c’așta cere interesulu a 431 de ómeni? Acesta este peste putința, și prin urmare petițiunea nu face de cată a arita într’ună modă învederată că străinii, cu tóte intrigile și banii lor, n’au putută căstiga de cătri 431 do ómeni, din cinci milióne,și chiară ș’eceia necunoscuți. Diabulu Moldova în Noscnde la 25 Aprile, spune că „veștele din urmă înclină spre pace, că se vorbesc © d’ună congresu" s.c.i. Ș’apoiice. .,Romănuță, organulu coloră interesați ca orice preță la starea de lucruri suptă care geme Moldova, profită de aceste veste pentru a căuta victorie, pentru a re’noui pre cunoscutele și arătă de multă repetate insulte, de vânduți străinilor!?, de trădători, de creaturi russescî, la adresa celoră cari speră că pate vr uă medißcațiune în afacerile Europei, vr'unu eșecu ce aru primi străinii, adecă Franțulîi, cari AU TRADATU MOLDOVA ÎN PRADA MUNTENILORU, aici aduce orecare urmare la suferințele nenorocitei nóstre țeri. Acesta jiariu Insă arătă de prodigă de injuste acusațiani în privința altora, n’are se vede cunoscința conținutului proprii— sorii sale colóne, carele pun’ în atăta suntă una receptaculă de propaganda străină și antinațională, în cătu fuia poreclită Romănulu, nu-i alta în lata accepțiunea cuvântului, de cătu ună Buletinu NEMȚESCU. .,Gura pecătosului adeveru grăiesce,adice dicotarea romană. In adevĕru, chiară venirea secretă a domnului Muruzzi, de la 3 Aprile, la moșia Stânca, a d-lui Rosnovanu, nu póte spune nici pe sferlă, din cele ce dechiarS lămurită Moldova. Ea spune curată că spera că complicările în Occidinte, „vr’sină eșecii (vr’uă înfrăcgere) ce ar priimi Franțujicartidice, „c’au trădată Moldova, c’au datu-o în prada Munteniloru, aru aduce órocare ușiurere la suferințele nenorocitei țere, adică, curatu și limpede, politica definirii în contra politicei unirii, politica rusască în locu de cea romănescă, susținută de Francia, de Italia, ș. c. 1. Politica Românului, adaogă Moldova, este antinaționale: „fóia acésta este unu simplu buletinu nemțescu Negreșită că dacă pentru fóia Moldova a fi naționale este a dori înfrîngerea Franciei și biruința rusască, diarulu Romănulu areuă politică antinaționale ; și și pe acesta lerămu priimimu ca onóre atacurile Moldovei, în ce însă Romănulu este unu buletină nemțiescu? Ori cine înțelege unde a voită s’amuce segata, marea partită rusesca de 431 de aderinți anonimi, și d’acea a n’avemu trebuință se mai adauge mii nici unu cuvînti». Dacă însă mă mai fi cari aru mai ceri esplicărî la tóte căte scrie Modova, la tot fi ««fiilule uerescelü ce se respăndescu neconteuită de căte-va diîe, și la cutezarea unor n ómeni de cătu-va timapu, apoi citescö urmatoriele linie din Gazeta de Transilvania de la 30 Aprile (12 Mai). „Propaganta rusascâ nu odihnesc © a submina prin rusomanii sei uniunea României. Erășî se scrie de la Iași în diarele străine cu data 30 Aprile, cum că se pregătesce în Moldova unu memorandu, la care vreu rusomanii și rusofilii se-î adune sute de mii de subscripțîunî, pentru ca se’lu dea representanteluî Rusiei în casă cândă s’ar ține vreunu congresu saö conferință, pentru că Rusia la oșia ceva o forte aplecată a face serviciu vantjetoriloru națiunei române, cu scopii creștinescă, de bună stimă, ci se o măntuască de noua ei viață națională în interesul« planuriloru sale panslavistice. Dar nu credemă ca regimele se sufere a se face un o scandală arătă de monstruosu prin influințele străinilor, la calider’ le a sosită timpulă a le da preste granițe dinpreună cu toți asasinii României, ca produori maiestății naționale. — In Basarabia afară de ostășimea rusescă ce trecu pină acuma, se mai mișcă din nou alte dlone corpuri de armată către Hotinfi. „Presse“ publicase mai demă di de peștă telegrafică, cumă că marele principe Constantin vine în fruntea armatei de Sudă mandantă la Chișineu; ca supremă coastă sorie se intregesco acuma cu raportarea, că va cerceta precumö fortărețele Bender și Hotinu și lucrările marine la scala nautică din Nicolaev spre a le da în pinlcne, ca se se întețiască lucrările proiectate. — Derogatoriile de graniță ale Besarabiei primiră în septemăna trecută din Petersburg mandatu, ca se oprescu tóta esportarea de fânu, orese, ordu și victualie și se supună cu cea mai rigurosă stricteția pre ori ce pasageri la revisiunea pasparteloru și a marfeloru, așta în cătu acume toți călătorii fără escepțisme se supună lauă cercetare estraordineriă și neavendu pasparte și se închide drumulu. Aceste ineluri straordinarî presupună intențiune de a lua parte activă cu vr’ua invasiune în priinte, îndată ce s’ar începe vr’unu resbelu în occidentele Europei. — Numai pământulă română se’să apere și pazósca Dumnezeulu resbelului de vrno invasiune! Dar’ fii lui Merte dar’ încS nu voru „ i — mesuri de precauțiune spre a’și apera lari! și penații naționalității sale.“ Se trecemu, făr’a mai face nici chiaru uă spadiar o d’uă liniă, Ioijiariulu din Bucuresci „Independința Romană,“de suptă Redapțiunea d-soră Richter și Wechsler. Acestu chiamă încetase dupe schimbarea ministeriului și reapăru din nou astă ji Mercur la 3 Mai. De ce încetase și de ce reapare? Dac’o reapărută este învederată că încetarea n’a fostu de buna-voie, încetase daru, fiindă ca’ncetată și subventiunea ce avea ș’a reapărutu fiindă c’a găsită dintr’alto leca acea subvențiune. Și fiindu că’n lume se spună lucruri ce trebuescu lămurite, se zice că subvențiunea se face de unii bărbați onorabili, între cari figureza și numele d-lui Ion Cantacuzino; se jsce ăncă că redactorii acestei ,,Independințe“ ar fi fost trimiși și la D. Constantin Grădiștianu, spre a cere bani și c’acolo n’ară fi dobândită nimica. Suntemă dator! a scrie acestă se 4*cei ca să punemu în posițiune pe onorabilele D. Ion Cantacuzino se’l desmință, să se să confirme. Confirmarea sau desmințirea este cu atătămas neapărată cu cătu diariulu „Independința Română“ de suptă redapțiunea d-loră „Richter și Wechsler“ încetase ș’acumu a reapărută. Confirmarea sau desmințirea este cu atătămas neapărată cu cătu „Independința Română“ de suptă redapțiunea d-lorü Richter și Wechsler, reapărândă, spune c’acumu a modificată programarea. Dară mai bine s’o lăsămă se vorbescă însesă. * „De la fondarea diariului nostru ne amu ținută In totu deuna departe de diversele partide politice ale țerei, ale căroru aspirațiuni se amă urmărită în totădeuna cu tota liunseea și nepărtinirea posibilă, ci fără a fi influințatî că tu’și de pucină am esprimată pururea propriile nóstre convicțiuni. Simțindu însă necesitatea d’a da főiei nóstre unu caracteră mai bine definită, do* clarămă astăzi în publică că vomă sprijini din tóte puterile nóstre și din fiii în că convicțiune „principiile și aspirațiunile partitului care purta la noi în „țară numele de partită conservatorii, „și că de acum înainte ne recunoscemö ,,pe faclă și fără reservă de organüalii „acestui partită.“ ni 141 auiviu j/vuu u vv juh MV'iuiu u u »u nii Redaptori Richter și Wechsler „s’au ținută departe de diversele partite“, și pentru ce acuma au devenită ómeni de partită ? Și cu ce cunoscințe și cu ce autoritate dumneloru voră susțină lupta de partite ? Al douilea . Numele de conservatoriu este bună, frumosă, nobile, in unele epoce; numai trebue sa scrmă „Conservatore“ de ce ? Ce însemnézu acestu cuvântă luptă pâna domnilor. ,.Richter și Wechsser“ în țara romănască ? Conservatori ai Constituțiunii de la 30 Iuniu 1866 ? NU; căci cea ce spună dumneloru în antâiulu numeroasă transformării dumneloru : „Poporală romănă, cu moravurile sale simple și patriarhale, „nu i sa potă da instituțiuni,“ cari la alte popore aă trebuită se tracă generațiuni pină ce se se pota introduce. Poporele, ca FOSTIA ROMANULUI. AMORULU ETERNELE('). V. Șase lune se trecuseră deja, și d-na de Ocelles reintrase în ospețul- seu de la Paris, căci venise ierna. Animile nóstre nu se restrîngu la singura gândire a acestei mari tristețe: iérna la Paris ? Nici într’unii locu din lume iérna nu o mai posomorită. Unu greu acoperișiă de nori acopere necontenită acea vale noroiasa unde curge Sena, plouă, ș’uă umețială mare înveluesce casele ce plîngu. Unu poporu întregă uădinidră, într’uă ții de pericolu și de măniă, a scăriatu pereții acestui orașiă cu mănele , tremurănte de mănie; acestă poporu a luată silistra, cea devenită prafă de pușcă, și acestă prafă a devenită gloriă. Paris „orașiă de vuietă și de fumă,“ care cu tóte aste, a fostă celă mai mare farmecă ală lumeî;.. . însă acele timpuri de plăceri și de mărire s’aă trecută pentru dînsu. Etă ce gândia suntă de atunci cinci spre-dece ani, într’uă ții din Decenir (’) A vedé No. din 26, 27 28 29 30 Aprile și 3 Maiu. bre după prindă, betrăna d’nă de Ocelles plecată pe ferestra iei. Geniula îngriăciatu ară acostoră de pe urmă fiile ale anului marinte se ’ntindea d’asupra uriașieî cetăți ca une velă de morte. Dumnezeu singură putea sei căte ascundea acestu velă în umbra sea , miserie, minciuna, veselie amăgitore, căte strigăte de durere năbușia elu în îndouiturele séle, căte lacrim*ine conținea. Dna de Ocelles eutoinspiritură și inima iei nepăsatóre și ușiure, cugeta cu tóte aste la aceste lucruri durerósă, căci era fórte tristă în acea ții. Ea deschisă și ’nchisă de mai multe ori fe~ zéstra, privindu în uliță c’uă neliniște crescântă; ea ascepta pe d. de Rille, ce trebuea se’i aducă confirmarea unei triste noutăți. Uă tresură se opri i. fine din’aintea casei.— Nu e decătă pré adevărată! șli se be trenulu gentlemenă întrăndă în cameră, Saint-Epinay e orbit. Saint-Epinay orbitl Elu revenia din Egipetă, de unde fusese adică readusă, bolnavă de qptalmie, elu perdusă vederea. D-na de Ocelles asculta cu mănele încleștate nararea betrănului ieramică.— D-na des Songeres e de vină, șiopti d-ra Luscia ce urma pe unchiul o seă. Și graciasa copilă începu a plinge. — Orbcă ! exclama d. de Rille. Și mergea prin salonă cu pași mari; plăcutul bestrănu putea și elă se aibă inima ușiure însă nu era nesimțitare. Nenorocirea lui Saint-Epinay ílü doborîa, elu nu’și putea închipuită nenorocire mai mare; și ’nadeverat nu este nenorocire mai mare. Ce este viața fără vedere, a o simți ș’a n’o mai vedea, a auzii vuietule bătăliei ș’a nu mai putea lupta, a primi însă răni ș’a nu avea vederea ceriului la cea mai de pe urmă oră pentru a da sperandă, de nu credința ? Tóte găndirile, aceste tóte închipuirile aceste se presintau d’uădată la spiritualu lui de Rille, care n’avusese póte nici vădată uă emoțiune atătă de mare.— Sermanul, Saint Epinay, țlise ele, n’ar fi făcută are mai bine se se ’nbolnăvască de ciumă acolo în Egipetă ? ... — Nu, întrerupse Lucia, căci ar fi murită. D. de Saint-Epinay sufere póte, însă va trăi. — El se va mângâia de sieura, adăugi buna Lemblin; s’a ’nsemnată că orbii suntu mai totödeuna fórte veseli. — Ludio Jdise dezvănură gentlemen c’uă gravitate amară ce nu i se recunoscuse încă nică uădată, ai vorbită ca uă fată de șaptespre șlece ani numai; cătă despre dumniata, domna Lemblin, ai vorbită cu candorea dumitale. Orbii sunt incredetori și veseli, pentru că ei nu mai potu vedea falsitatea, nemilostivirea, egoismulă, descrisă pe facia omeniloru; ei nu suprindă, ca noi, perfidia sufletelor, în blîndeța feciei celoră ce iubimu și de cari ne credemu iubiți. Eî suntă legănați cu cuvinte frumóse, și ori cătă de tîneră ai fi, iubita mea Ludă, scu deja dacă vorba omenască e mägulitare. Sărmanii orbi suntă siliți d’a se mulțămi cu cea a ce audă, și să facă prinsare că dacă aceaa ce e causa nenorocirei lui Saint- Epinay, dacă acea orgoliosă și crudă persană pe care nu voiescă s’o numescă, ar merge spre dînsu, ș’ar întreprinde a’lu face se crădă că sufere de nenorocirea lui, elu ar crede-o fórte lesne. — Ea ar putea pre bine se se lase acuma a fi iubită de dînsu, Ilise încetișioru d-na de Ocelles, căci ar fi sigură că elă n’o va vedea îmbetrănindă. Acestă cuvântă atroce sfîrși conversațiunea. Prînzură ce o urmă fu d’uă tristeță de morte, într’uă înțelegere comune asper se feriră d’a vorbi de subiectulă ce o ocupa pe toți, nenorocita aventură a lui Saint-Epinay ținea tóte anemile restrînse Toți nu se puteau opri d’a se găndi la d-na des Songeres, ce nu venise la mătușia iei de dove dile; toți se ’ntrebau din ochi, și făr’așî zace nimica, își făceau întrebarea: scie ea ore? Căndâ prînzulă fu sfîrșită, sosi și tînera femeiă. Ea era ’mbrăcată în haine de mare doliu, căci aceste din urmă șase lune reduseră multe lucruri noue . D. des Songeres murise în Italia. Așia dată Yolande era liberă. Căndă intră in salonă, tóte privirile se aliniară asupră’I ca nesce acusatori și ca nesco judecători. Insă ea avea aerul ă iei obicinuită, totă acea mândrie studiată, totă acea mișce prefăcută, totă acea nepăsare ce arîtă în fiăce oră a țiilei, în tote momentele vieței iei de șiece ani.— Ea nu scie nimică, și opti dna de Ocelles. — Din contra, scie totu, țlise încetă d. de Rille, însă și-a luată uotărîre, ce-i posă decă ochii lui Saint-Epinay sunt închiși ? Pentru acesta lumina nu va fi mai puțină strălucită pentru dînsa. El nu sfîrșise căndă d na des Songé