Romanulu, mai 1867 (Anul 11)

1867-05-04

AKULU ALA UN­ SPRE­ ț>ECELE ADMINISTRAȚIUNEA. PASAGHULU ROMANII. NO­I. _ REDACȚIUNEA NO 90 STRADA ACADEMIEI­ ­ C ÍKSOE ȘI VEI PÜTE Cap. Dist. Te anii............................ lei 128 — 152 Pe ș6s e luni..................... » 64 — 76 Pe trei luni...................... » 32 — 3S Pe­uă lună....................... » 11 — — Unii exemplarii 24 par. Pentru Parisii pe trimestru nr. 20 Pentru Austria.................fior. 10 v. a. JOUI 4 MAIU 1867. LinaINEZA­ TE ȘI VEI FI Abonamentele în Bucuresci Pasagiale Romană No. 1. — In districte la cores­­pondi­nții diariului și prin poștă. La Pa­ris la D. Caras-N­allegrain, rue de l'an­­cienne Commedie, No. 5. A se adresa pentru administrațiune la d.T.Paleologu ANUNCI Val I. E Linia de 30 litere........................ 1 leu Inserțiuni și reclame, linia........5 - DEPEȘIE TELEGRAFICE. (Serviciulü privată ală Monitorului.") LONDRA, 14 Maiu. — Walpole rem­âne mem­bru alfi cabinetului fără portofoliu. PETERSBURG, 14 Maiu. — Regele Greciei a sosită erî. Țarul­ se întorce a­ fi din Moscva. PARIS, 14 Maiu. — Derby in iee: Tratatulă s’a semnată a-l-alta-erl, ratificațiunea în 4 septe­­măni. Punctele principale sunt­: Neutralisarea Lu­xemburgului, garanție colectivă, deșertarea forte­­reței. Luxemburgul­ rezoăne în posesiune rege­lui Orlandei. LONDRA. — Camera comunelor­. — Disraeli a presentat și um­ bili pentru reformă analogă și pentru Scoția.­ ­*jjx3*r Bucuresci J Floraru.0^ ț>vnriulu din Iașî, Moldova, urmază a publica cele mai mari atacuri nu numai contra personelor o coloră mai onorabile, daru contra pactului fundamentale alu țereî, contra tutorii voturiloru națiunii, libere espreso de la 1857 și pîn’acumă, în mai multe rânduri și suptă felurite forme, arătă d’a dreptulu câtă și prin represintanțiî ie­­oficiali și legali. Și cu tóte aceste, căndă unii îngrijiți d’acea conspirațiune pe fa­ță, alții indignați d’uă lucrare anti-naționale. I­ cerii contă d’acele atacuri, diab­ulu Moldova, pu­­­blică să fóie volante, (tipografia Goldner) ce ofe uă formă de petițiune adresată către Primarele CAPITALEI IAȘII. Acea petițiune plecă de la unu puntu drepții: „că duelulă este uă omucidere, uă adevărată și gravă efracțiune con­tra moralei, ș. c. 1. „Adaoge încă vă altă ideiă dreptă că „diaristulă n’are o du sâmă de cătă­celoră pe cari îi a­­tacă și totö prin acea­a­și meaura cu care acțiunea primitivă n’a­m-m«is “ Ne animă cu aceste doue ideie ale închipuitei potițiuni, de­și ea este a­­nonimă. Insa, duelulu, acea omucidere, esiste ănca din nenorocire în tóte țe­­rele; este una vestă alu barbariei, și națiunile cela mai civilisate n’au­ isbu­titu ancă a se scăpa de dânsule, ce póte face Primarele unui orașiu, contra unui obiceiu barbare, dară care este în vi­­góre în tóte țerele? Și cumu Primarulu póte opri cea-a ce nu este în a­cea competință? Și ce póte face, nu Pri­­mariului, dară autoritățile tóte căndâ 0­­piniunea publică ar voi se se manifeste în favorea conservării celorii mai mari interese, celor si mai sacre drepturi, în favorea unirii și a conservării naționali­tății nóstre? (Mariula Moldova atacă în tote numerile sale unirea, Constituțiunea, voința naționale și prin urmare esis­­tența poporului romăn”. Chiară în a­­cestă petițiune, a susțiitorilor­ anonimi a­i diadului Moldova, se proclamă Iașii, ca Capitale, și se dice că „Moldova și ’n speciale Capitalea iei, suferă din causa frațloru Munteni, cari au ajuns« pina la acea­ a d’a nu ne lăsa se spuneau macaru durerile și suferințele în cari amu ajunsă.“ ea merge pîn’ a dice, vorbindu de armata română, urmă­­toarele cuvinte: „Oficiării militari— lorfi 4­ Șî ai noștril,c4 ânc’vădată dară, cumu Primarele va putea opri pe ce­­tățiani d’a lupta pentru propria loru conservare, pentru onórea națiunii loru pentru d­istința iei, chiaru căndă ea este arătă de tare atacată, săpată de diab­ulu Moldova? Și pe cine represintă diar­ulu Mol­dova? Petițiunea în costim­o nu o spu­ne în sfârșită. „431 de supscrieri.“ 431 de ómeni anonimi, de ómeni că­rora le e rușine soră înșile se spue ci­ne suntă, căndă susțină peirea fereî loră. Chiară d’ară fi supscriși cu nu­mele loră, cumu pate că națiune se se ptăriscă a peri numai pentru c’așta cere interesulu a 431 de ómeni? A­­cesta este peste putința, și prin ur­mare petițiunea nu face de cată a a­­rita într’ună modă învederată că străi­nii, cu tóte intrigile și banii lor­, n’au putută căstiga de cătri 431 do ómeni, din cinci milióne,și chiară ș’ecei­a ne­cunoscuți. Diab­ulu Moldova în No­scnde la 25 Aprile, spune că „veștele din urmă în­clină spre pace, că se vorbesc © d’ună congresu" s.c.i. Ș’apoi­­­ice. .,Romănuță, organulu coloră intere­sați ca ori­ce preță la starea de lu­cruri suptă care geme Moldova, pro­fită de aceste veste pentru a cău­ta victorie, pentru a re’noui pre cunos­cutele și arătă de multă repetate in­sulte, de vânduți străinilor!?, de tră­dători, de creaturi russescî, la adresa celoră cari speră că pate vr­ uă mediß­­cațiune în afacerile Europei, vr'unu eșecu ce aru primi străinii, adecă Franțulîi, cari AU TRADATU MOLDOVA ÎN PRADA MUNTENI­­LORU, aici aduce ore­care urm­are la su­ferințele nenorocitei nóstre țeri. Acesta­­ jiariu Insă arătă de prodigă de injuste acusațiani în privința altora, n’are se vede cunoscința conținutului proprii— sorii sale colóne, carele pun’ în atăta suntă una receptaculă de propaganda străină și antinațională, în cătu fuia po­reclită Romănulu, nu-i alta în lata ac­cepțiunea cuvântului, de cătu ună Bu­­letinu NEMȚESCU. .,Gura pecătosului adeveru grăies­­ce,a­dice dicotarea romană. In ade­­vĕru, chiară venirea secretă a dom­nului Muruzzi, de la 3 Aprile, la mo­șia Stânca, a d-lui Rosnovanu, nu póte spune nici pe sferlă, din cele ce de­­chiarS lămurită Moldova. Ea spune cu­rată că spera că complicările în Occi­­dinte, „vr’sină eșecii (vr’uă înfrăcgere) ce ar priimi Franțuji­carti­dice, „c’au­ trădată Moldova, c’au datu-o în prada Munteniloru, aru aduce óro­care ușiurere la suferințele nenorocitei țere, adică, curatu și limpede, politica def­­inirii în contra politicei unirii, politica rusască în locu de cea romănescă, sus­ținută de Francia, de Italia, ș. c. 1. Politica Românului, adaogă Moldova, este antinaționale: „fóia acésta este unu simplu buletinu nemțescu Negre­șită că dacă pentru fóia Moldova a fi naționale este a dori înfrîngerea Fran­ciei și biruința rusască, diar­ulu Romă­­nulu are­uă politică antinaționale ; și și pe acesta lerămu priimimu ca onóre atacurile Moldovei, în ce însă Romănulu este unu buletină nemțiescu? Ori cine înțelege unde a voită s’amuce segata, marea partită rusesca de 431 de a­­derinți anonimi, și d’acea­ a n’avemu trebuință se mai adauge mii nici unu cu­­vînti». Dacă însă m­ă mai fi cari aru mai ceri esplicărî la tóte căte scrie Mo­­­dova, la tot fi ««­fi­­ilule ue­rescelü ce se respăndescu neconteuită de căte-va diîe, și la cutezarea unor n ómeni de cătu-va timapu, apoi citescö urmatoriele linie din Gazeta de Transilvania de la 30 Aprile (12 Mai). „Propaganta rusascâ nu odihnesc © a submina prin rusomanii sei uniunea Ro­mâniei. Erășî se scrie de la Iași în diarele străine cu data 30 Aprile, cum că se pregătesce în Moldova unu me­­morandu, la care vreu rusomanii și ru­sofilii se-î adune sute de mii de sub­­scripțîunî, pentru ca se’lu dea repre­­sentanteluî Rusiei în casă cândă s’ar ține vre­unu congresu saö conferință, pentru că Rusia la oșia ceva o forte aplecată a face serviciu vantjetoriloru națiunei române, cu scopii creștinescă, de bună stimă, ci se o măntuască de noua ei viață națională în interesul« planuriloru sale panslavistice. Dar nu credemă ca regimele se sufere a se face un o scandală arătă de monstruosu prin influințele străinilor­, la cali­der’ le a sosită timpulă a le da preste gra­nițe dinpreună cu toți asasinii Româ­niei, ca produ­ori maiestății naționale. — In Basarabia afară de ostășimea ruses­­că ce trecu pină acuma, se mai mișcă din nou alte dlone corpuri de armată către Hotinfi. „Presse“ publicase mai dem­ă­ di de peștă telegrafică, cumă că marele principe Constantin vine în frun­tea armatei de Sudă mandantă la Chișineu; ca supremă co­astă sorie se intregesco acuma cu raportarea, că va cerceta precumö fortărețele Bender și Hotinu și lucrările marine la scala nautică din Nicolaev spre a le da în pinlcne, ca se se întețiască lucrările proiectate. — Derogatoriile de grani­ță ale Besarabiei primiră în septemă­­na trecută din Petersburg mandatu, ca se oprescu tóta esportarea de fânu, orese, ordu și victualie și se supună cu cea mai rigurosă stricteția pre ori ce pasageri la revisiunea pasparteloru și a marfeloru, așta în cătu acume toți călătorii fără escepțisme se supună la­uă cercetare estraordineriă și neavendu pasparte și se închide drumulu. Aceste ineluri straordinarî presupună inten­­țiune de a lua parte activă cu vr’ua invasiune în priinte, îndată ce s’ar în­cepe vr’unu resbelu în occidentele Europei. — Numai pământulă română se’să apere și pazósca Dumnezeulu res­belului de vrno invasiune! Dar’ fii lui Merte dar’ încS nu voru „ i — mesuri de precauțiune spre a’și apera lari! și penații naționalității sale.“ Se trecemu, făr’a mai face nici chiaru uă spadiar o d’uă liniă, Io­ijiariulu din Bucuresci „Independința Romană,“de suptă Redapțiunea d-soră Richter și Wechsler. Acestu chiam­ă încetase dupe schim­barea ministeriului și reapăru din nou astă­­ ji Mercur­ la 3 Mai. De ce în­cetase și de ce reapare? Dac’o reapă­rută este învederată că încetarea n’a fostu de buna-voie, încetase daru, fi­­indă ca’ncetată și subventiunea ce a­­vea ș’a reapărutu fiindă c’a găsită din­­tr’alto leca acea subvențiune. Și fiindu că’n lume se spună lucruri ce trebu­­escu lămurite, se zice că subvențiunea se face de unii bărbați onorabili, în­tre cari figureza și numele d-lui Ion Can­tacuzino; se­­ jsce ăncă că redactorii acestei ,,Independințe“ ar fi fost tri­­miși și la D. Constantin Grădiștianu, spre a cere bani și c’acolo n’ară fi do­bândită nimica. Suntemă dator! a scrie acestă se 4*cei ca să punemu în po­­sițiune pe onorabilele D. Ion Canta­­cuzino se’l desmință, s­ă se­ să confirme. Confirmarea sau desmințirea este cu atătă­mas neapărată cu cătu diariulu „Independința Română“ de suptă re­­dapțiunea d-loră „Richter și Wechsler“ încetase ș’acumu a reapărută. Confir­marea sau desmințirea este cu atătă­mas neapărată cu cătu „Independința Română“ de suptă redapțiunea d-lorü Richter și Wechsler, reapărândă, spune c’acum­u a modificată programa­rea. Dară mai bine s’o lăsămă se vorbescă însesă. * „De la fondarea diariului nostru ne amu ținută In totu deuna departe de diversele partide politice ale țerei, ale căroru aspirațiuni se amă urmărită în totă­deuna cu tota liunseea și nepărti­­nirea posibilă, ci fără a fi influințatî că tu’și de pucină am esprimată puru­rea propriile nóstre convicțiuni. Sim­­țindu însă necesitatea d’a­ da főiei nós­­tre unu caracteră mai bine definită, do* clarămă astăzi în publică că vomă spri­jini din tóte puterile nóstre și din fi­ii în că convicțiune „principiile și aspira­­­țiunile partitului care purta la noi în „țară numele de partită conservatorii, „și că de acum înainte ne recunoscemö ,,pe faclă și fără reservă de organüalii „acestui partită.“ ni 141 auiviu j/vuu u vv juh MV'iuiu u u »u nii Redaptori Richter și Wechsler „s’au ținută departe de diversele partite“, și pentru ce acuma au devenită ómeni de partită ? Și cu ce cunoscințe și cu ce autoritate dumneloru voră susțină lupta de partite ? Al­ douilea . Numele de conservatoriu este bună, frumosă, no­bile, in unele epoce; numai trebue sa scrmă „Conservatore“ de ce ? Ce în­­semnézu acestu cuvântă luptă pâna do­­mnilor. ,.Richter și Wechsser“ în țara romănască ? Conservatori ai Constitu­­țiunii de la 30 Iuniu 1866 ? NU; căci cea ce spună dumneloru în antâiulu numero­asă transformării dumneloru : „Poporală romănă, cu moravurile sale simple și patriarhale, „nu i sa potă da instituțiuni,“ cari la alte popore aă trebuită se tracă generațiuni pină ce se se pota introduce. Poporele, ca FOSTIA ROMANULUI. AMORULU ETERNELE('). V. Șase lune se trecuseră deja, și d-na de Ocelles reintrase în ospețul- seu de la Pa­ris, căci venise ierna. Animile nóstre nu se restrîngu la singura gândire a acestei mari tristețe: iérna la Paris ? Nici într’unii locu din lume iérna nu o mai posomori­tă. Unu greu acoperișiă de nori acopere necontenită acea vale noroiasa unde cur­ge Sena, plouă, ș’uă umeț­ială mare în­­veluesce casele ce plîngu. Unu poporu în­­tregă uădinidră, într’uă ții de pericolu și de măniă, a scăriatu pereții acestui orașiă cu mănele , tremurănte de mănie; acestă poporu a luată silistra, ce­a devenită prafă de pușcă, și acestă prafă a devenită glo­­riă. Paris „orașiă de vuietă și de fumă,“ care cu tóte aste, a fostă celă mai mare farmecă ală lumeî;.. . însă acele timpuri de plăceri și de mărire s’aă trecută pen­tru dînsu. Etă ce gândia suntă de atunci cinci­ spre-d­ece ani, într’uă ții din Deceni­r (’) A vedé No. din 26, 27 28 29 30 Aprile și 3 Maiu. bre după prindă, betrăna d’nă de Ocelles plecată pe ferestra iei. Geniula îngriăciatu ară acostoră de pe urmă fiile ale anului marinte se ’ntindea d’asupra uriașieî ce­tăți ca une velă de morte. Dumnezeu singură putea sei căte ascundea acestu velă în umbra sea , miserie, minciuna, ve­selie amăgitore, căte strigăte de durere nă­­bușia elu în îndouiturele séle, căte lacrim*­ine conținea. D­na de Ocelles eutoinspi­­ritură și inima iei nepăsatóre și ușiure, cu­geta cu tóte aste la aceste lucruri dure­­rósă, căci era fórte tristă în acea ții. Ea deschisă și ’nchisă de mai multe ori fe~ zéstra, privindu în uliț­ă c’uă neliniște cres­­cântă; ea ascepta pe d. de Rille, ce tre­­buea se’i aducă confirmarea unei triste noutăți. Uă tresură se opri i­. fine din’a­­intea casei.— Nu e decătă pré adevărată! șli se be trenulu gentlemenă întrăndă în ca­meră, Saint-Epinay e orbit. Saint-Epinay orbit­l Elu revenia din Egi­­petă, de unde fusese adică readusă, bol­navă de qptalmie, elu perdusă vederea. D-na de Ocelles asculta cu mănele încleș­tate nararea betrănului ier­amică.— D-na des Songeres e de vină, șiopti d-ra Lu­­scia ce urma pe unchiul o seă. Și graciasa copilă începu a plinge. — Orbcă ! exclama d. de Rille. Și mer­gea prin salonă cu pași mari; plăcutul bes­trănu putea și elă se aibă inima ușiure însă nu era nesimțitare. Nenorocirea lui Saint-Epinay ílü doborîa, elu nu’și putea închipui­tă nenorocire mai mare; și ’nade­­verat nu este nenorocire mai mare. Ce este viața fără vedere, a o simți ș’a n’o mai vedea, a auzii vuietule bătăliei ș’a nu mai putea lupta, a primi însă răni ș’a nu a­­vea vederea ceriului la cea mai de pe urmă oră pentru a da sperand­ă, de nu credin­ța ? Tóte găndirile, aceste tóte închipui­rile aceste se presintau d’uădată la spiri­tual­u lui de Rille, care n’avusese póte nici vădată uă emoțiune atătă de mare.— Sermanul­, Saint Epinay, țlise ele, n’ar fi făcută are mai bine se se ’nbolnăvască de ciumă acolo în Egipetă ? ... — Nu, întrerupse Lucia, căci ar fi mu­rită. D. de Saint-Epinay sufere póte, însă va trăi. — El­ se va mângâia de sieura, a­­dăugi buna Lemblin; s’a ’nsemnată că orbii suntu mai totö­deuna fórte veseli. — Ludio J­dise dezvănură gentlemen c’uă gravitate amară ce nu i se recunoscuse încă nică uădată, ai vorbită ca uă fată de șapte­spre­ șlece ani numai; cătă despre dumniata, domna Lemblin, ai vorbită cu candorea dumitale. Orbii sunt­ incred­etori și veseli, pentru că ei nu mai potu vedea falsitatea, nemilostivirea, egoismulă, descrisă pe facia omeniloru; ei nu suprindă, ca noi, perfidia sufletelor, în blîndeța feciei celoră ce iu­bimu și de cari ne credemu iubiți. Eî suntă legănați cu cuvinte frumóse, și ori cătă de tîneră ai fi, iubita mea Lud­ă, scu­ deja dacă vorba omenască e mägulitare. Sărma­­nii orbi suntă siliți d’a se mulțămi cu cea a ce audă, și să facă prinsare că dacă acea­a ce e causa nenorocirei lui Saint- Epinay, dacă acea orgoliosă și crudă per­­sană pe care nu voiescă s’o numescă, ar merge spre dînsu, ș’ar întreprinde a’lu face se crăd­ă că sufere de nenorocirea lui, elu ar crede-o fórte lesne. — Ea ar putea pre bine se se lase a­­cuma a fi iubită de dînsu, Ilise încetișioru d-na de Ocelles, căci ar fi sigură că elă n’o va vedea îmbetrănindă. Acestă cuvântă atroce sfîrși conversa­­țiunea. Prînzură ce o urmă fu d’uă tris­­teță de morte, într’uă înțelegere comune asper se feriră d’a vorbi de subiectulă ce o ocupa pe toți, nenorocita aventură a lui Saint-Epinay ținea tóte anemile restrînse Toți nu se puteau opri d’a se găndi la d-na des Songeres, ce nu venise la mă­­tușia iei de dove dile; toți se ’ntrebau din ochi, și făr’așî zace nimica, își făceau în­trebarea: scie ea ore? Căndâ prînzulă fu sfîrșită, sosi și tînera femeiă. Ea era ’mbrăcată în haine de mare do­liu, căci aceste din urmă șase lune re­­d­useră multe lucruri noue . D. des Son­geres murise în Italia. Așia dată Yolande era liberă. Căndă intră in salonă, tóte privirile se aliniară asupră’I ca nesce acu­­satori și ca nesco judecători. Insă ea a­­vea aerul ă iei obicinuită, totă acea mân­drie studiată, totă acea m­­ișce prefăcută, totă acea nepăsare ce arîtă în fiă­ce oră a țiilei, în tote momentele vieței iei de șiece ani.— Ea nu scie nimică, și opti d­na de Ocelles. — Din contra, scie totu, țlise încetă d. de Rille, însă și-a luată u­­otărîre, ce-i pos­ă decă ochii lui Saint-Epinay sunt­ închiși ? Pentru acesta lumina nu va fi mai puțină strălucită pentru dînsa. El­ nu sfîrșise căndă d na des Songé

Next