Romanulu, aprilie 1868 (Anul 12)

1868-04-08

ROMANULUIQ AprillÜ 1868 pórele tóte au vă tinta: „Libertatea;“ tóte au unit inemicii interni și esternii comuna: „Servitutea.“ Cine va ajuta poporului se scape de inemiculu seu și se-șî alungă tinta, acela a redicată pótra de pe mormîntă, a rupta giolgiulă de mórte cea înfășurată consciinta lui, acela e Mesia. Oricine va fi acela, numele lui va fi „Libertate.“ Veni-va are acelă Mesia? De si uru. Dreptatea începe a triumfa. Ducă s’a îndurată de suferințele poporului și-i va trimite profesia ca se-la repună pe tronă. Dacă tirania a scrisă mă codice infernală, uă bibliă satanică care a actrosatu-o popórelorű, — D-deala dreptății a compusă ună altă codice eternă și ne schimbată, care vă dată va fi „magna charta,“ „biblia omenirei“ de la unu pâlă la altulă. Daca primulű paragrafu din codicele tiranică (jice: „Poporulă este creată pentru mulțămirea și ambițiunea mea:“ — în codicele divină, acelă paragrafă tractază despre neprescriptibilele drepturi omenesci, și despre libertatea și înfrățirea poparelorű. Cine se va mai îndoui despre triumfală acestui codice divină, scrisă întruă limbă ce o înțelegă tóte popórele, limba libertății? Nimene. E lungă suferința popóreloru, dar e mai lungă cerbicositatea tiraniloru. Ore căndă se voră pocăi, căndă voră fi siliți se înțelagă, că a răpi unui poporă libertatea este ună păcată, uă crimă de les-umanitate, mai mare decâtă colectivitatea coloră șapte păcate capitali, e uă monstruositate de care și infernulă se înfiora. Veni-va diua măntuire, descepta-se-va poporulă, îmbrăca-se-va în vestminte de serbătore, încununa-se-va fruntea cu laurii, pregăti-se-va ca se primescu pre Mesia — dar tiraniloră! atunci pocăința va fi zărțjtă. — Cocoșală romană a cântată a doua oroară trebui se se reverse de țjină; cu tote astea la noi ancă e nopte, noptea nedreptății, noptea servitutii. Libertatea — asemenea unui Prometeu — este legată două stîncă și espusă în prada vulturiloră tiraniei; la piciorele ei îngenuchiă încatenată uă femelă, cu ochii stinși de plînsă, cu bradele ferecate în fieru, și cu facia arsă. Acelă scheletă ce țipă, ce lamenta, e națiunea română. Fiarele iau roșă brațulă și lă râdă încă și astăzi, paciența iei însă este mare, este fără perechiă; ea sufere, căci a învețată a suferi și scie, că după restignire, — diua înviereî nu este departe, unde e Mesia? Consultândă istoria naționale, aflrmă că Românii au avută talentă pentru tote libertățile civile, publicenaționale, că ei totădeuna au aperată drepturile omenesci și combătură sclavagiului. Ei fură nisce „ludi magistri“ ai libe’tâții. Pre pamentula romănescă dominază diniará libertatea și înfloria frățietatea. Aci e „Câmpulu Panei,“ aci „Alba-Iulia,“ aci „Cămpulă libertății, “ totă monumente ale mărirei străbune, dar aici suntă și „Carpații“ — Calvariulü națiunei române. In Carpați arborii căută, petrele vorbescă și predică istoria martiriului Românilor. Acestă pământă e sântă, desculțați-ve cei ce voiți să la călcați! Pentru noi singura ideiă progresistă, culmea prudinței politice, și unica mântuire este remănerea pre lângă credința străbună, cultura, unirea în cugete, simțiminte și acțiune și înrolarea în legiunea acelora ce aperă triumfală timpului, principiulă dreptului popórelor. Se ne aretămu bravi pre câmpulu sclinței și alți înfrățire, precumü se aretară străbunii noștri pre cpiți alți luptei. Se stărpimă cultură egoismului, ală interesului privată, căci din elű nasce particularismul, care este martea morale a unui națiuni. Stăbunii noștri aveau curagii și convicțiuni, noî avemă numai păreri, și apoi se cere mai multă de cătă opiniune spre a putea redica ruinatură templu ală românismului. Testamentul străbuniloru noștri se fiă religiunea nostră, se fimă apostolii românismului, sortea lui se fiă centrală tuturoră cugeteloră nóstre, se fiă inima vieții nóstre. Se adresămă acestea la toți frații români din noue țierre; era confrațiloră de suferințe, le aducemu aminte, că viața unui poporă e mai lungă ca a unui tirană, că a credi libertatea e nimicu, a o păstră e multă, a o recuceri eu totir. Renascerea unui poporă stă în apostolii sei, în acei acc ioți asupră-și și portă pînă în capeta crucea lui. Deci voi, cei dotați de la Duminică cu darulă înțelepciune! și ală solinței, faceți-ve învățătorii virtuților, străbune, apostolii adevărului, preoții românismului, și deșceptătorii aceloră principie și virtuți, cari vor salva națiunea în diua deșceptăre a consciințeloră. Veniți dară, cadăndă mănă cu mănă și jurăndă pe evangelială libertății, se nesflimă a redica pótra de pe mormântulű, unde zace geniulă • libertății. Atunci vomă fi demni de „Pascile libertății.“ Inchiămă cu cuvintele marelui esilale din S. Elena: „Uniți-ve cu toții pentru salutea publică și pentru a remănea uă națiune independinte. E neînvinsă și perpetuă că națiune care combate pentru justiție și libertate“ — și arăndă tuturor ă serbători fericite, dorimă din sufletu, cu câtă mai curânda imbrațișăndu-ne se ne putemă saluta: „Libertatea a înviată!“ I. C. D. (Federațiunea, 31 Martie) BETEANULU BABA-NOVACU. Uă schiță din istoria Serbiei și a Romăniei. 11 VI. In elocintele seă memorială de plângeri către imperatură Rudolfă, Mihail celă Vitezu (jice între altele: „Ungurii din Ardelu, chiară după ce su„puseî Moldova, totă încă renaseră cu străbuna fĕră vicleniă, căci Moise Székel, pe „care că îlă puseseră generalisimă peste „tóta oștirea, de ’mpreună cu alți ducî generalî, Caspară Zibrik și Gheorgiu Maku, s urijindă uă trădare ascunsă, merseră peste „Nistru în părțile Poloniei la Sigismundă Batori, unde s’aă sfătuită cu toții spre peirea „mea, legându-se unii cu alții prin jurămen„tă și prin înscrisuri, iară planulă loră era „ca Sigismundă se navaléscu cu uă armată „numerosä in Transilvania, unde seü semé „prindiă in luptă, ori dacă nu, atunci generalulă Georgia Mario se oferea elă însușî „că se’mî trimită pe furișă mă glonță de „marte.“ 2) Noî aduserămă acestă scărbosă esemplu de ingratitudine întradinsă pentru ca se’să punemă acurdă într’uă comparațiune de contrastă cu alți trei generali ai lui Mihaiă, a cărora neclintită fidelitate pentru marele principe română nu a fostă atinsă ună singură momentă prin cea mai slabă umbră de perfidia. Serbulă Marco, poreclită de cătră însîși Turcu Deliu, adică voinică de frunte; Serbulă Georgia Rațu, născută la Sarankemen, de unde trecându în Transilvania, servise acolo cu umilință pe la grajdurile magnațiloră( pînă ce geniulă napoleoniană ală lui Mihailvenise ghicescá stofa de hatmană suptă esteriorulă unui vizitiu 3); și în fine serbulă Baba-Novaca, era trei Șerbi, totă atătă de credincioși Romăniei, precătă de vințietori au fostă Ungurulă Székel, Ungurulă Zibrik și Ungurulă Mako. Invețătura practică, pe care prudința nóstră trebue s’o deducă și s’o aibă pururea în vedere în facia acestui faptă istorică, nu pate fi alta, de cătă numai, că nu tóte naționalitățile străine merită de uăpotrivă încrederea Românului, precumă în fisică endosmosală nu este in stare de a alia totă feliulă de fluide. VII. La 18 Septembre 1600, întruă zi de luni, a începută a se întuneca steua lui Mihail, ale căria raciie scăpăraă pînă atunci scântei de mărire asupra némului romănescă arîtândă Europei pînă unde se póte înălța ună poporă mică, însuflețită prin uă mare cugetare. Bătălia de la Mirislău a fostă pentru Mihai, ceaa ce pentru Bonaparte bătălia a fost de la Leipzig, care, prin unăazardă curiosă, căci tóte în istoria suntăazarduri curiose pentru omeni, și legi nestrămutate pentru Dumnedeu, s’a întîmplată de asemenea întrună timpă de tomna și de asemenea întruă cii de 18 ale lunei Mihaiă s’a mai sculată din cădere după lupta de la Mirislă, precumă s’a mai sculată și Bonaparte după lupta de la Leipzig, 1) A vede No. de la 28, 31 Martie 4 și 6—7 Apriliă. 2) „Tesaură de monumente,“ t. 1, p. 260. 3) „Bethlen,“ t. 5, p. 346. darăscularea amândurora a fost de acumă înainte numai ună simplu focă artificială, stinsă apoi în curândă pe șesulă de la Waterloo și pe cămpia Turciei! Din acestă moment de eclipsă, din acestă luni fatală pentru septemâna intregă, după credința Românului, vomă aborda și noi istoria lui Baba Novacă, a gruia principală gloria este de a fi fostă cu atătă mai devotată domnului seă, cu cătă orizontele devenea mai obscură și mai încărcată de tresnele. Venită de peste Dunăre cu căți-va ani mai maiile, botvănulă haiducă atrase asupră’i din capulă locului atențiunea de șoimă a lui Mihailă, care scia Iotă d’auna se’șî creeze generali din nimica, strigăndă, bunăară, unui popă Stoica de la Fărcășianî: „lasă’țî patrafirul» și fă te agă Fărcașă!“!) In resbelulă lui Mihaiă cu Ieremia Movilă, noî găsimă pe Baba Novacă deja în fruntea osciriloru nóstre de ăntâiă asediăndă în Moldova cetatea Flotinului și apoi sățindă groza numelui scă departe pe teritoriulu polonă, unde cavaleria romănă prefăcu atunci în prafă și în cenușia frumósa provincie Pauția.2) Unăană mai incece, in nefausta bătălia de la Mirislău, Baba-Novacă comanda aripa drepta, asupra căreia, după înfrîngerea celei Stenge, s’aă concentrată cu furia tóte atacurile lui Basta, Isbil tol d’odată de cavaleria lui Racozzi, de infanteriă lui Prunii și de contingintele german din Silesia, bătrănul Șérb făcu minuni de vitejia pentru a opri debandarea trupei sale, retrăgându-se de pe cămpul luptei celă mai de pe urmă, după ce Insușî Mihai poruncise deja tovarășilorășei a pleca stegule și a căuta scăpare în fugă. Se lăsămă de aci înainte se vorbescu contimpuranulă Spontani, ale căruia cuvinte suntă cu atătă mai ponderese, cu cătăile din gura unui inamică personală ală Românilor”. „Obosită, descuragiatu și întovărășită d’a„bia de vre cățîva d’ai sei, Mihaiă ajunse „la Făgărașă, unde aă începută a se grupa „apoi împregiuru’î resturile splimântate ale „armatei sale, printre cari și generalul„ Baba„Novacu, rănită, cu perulă și cu barba pără lită de focă, bună căpitană și vităză ostașiă. „Apărendă de maintea domnului seă, elă „îlă îi țjise cu uă suspină de durere: „ — Suntemă biruiți, Mihaiă, însă nu a„tăta, prin armele dușmanului, precumă prin „vrăjmășia sorții. Așia dâră, se nu perchemă „nădejdea, în cătă timpă te mai vedemu în „viétá, ci grăbesce-te, încalecă și pleca în „țara Romănască, căci aicea nu escî destulă „de sicură improtiva norocosului Basta, care „urmăresce în tóte părțile remășițele osci„rei nóstre. Eu mulă, crede-me, ași fi vor stă mai bine se zacă mortă de ’mpreună „cu atătea voinici căduți ln luptă, decătă se „mai trăescă fugară după uă perdere arătă „de jalnică, dară me frăminta dorulă de a „temei scăpată pe tine și de a’ți sluji ție „pînă la cea de pe urmă suflare! Fugi dâră, „fugi cu tóte odórele tale, căci Nemții nu vor „zăbovi a încongiura cetatea, și atunci va „fi prea tărțită. Bă însă voiu sta aicea, a„dunăndu pe împrăștiații noștri ostași și a„perăndu-me pînă la mărie improtiva loviriioră dușmanului. „Mai imbărbatu órecum prin presința și „prin cuvintele acestui bărbată, pentru care „avea uă mare stimă, Mihaiă se decise a „urma consilielor ăsele, retrăgendu-se în țara „Romănască , dară refusă absolutamente de „a lăsa pe Baba-Novacă, care voia cu ori „ce prețu se romană in Făgărașiu cu unu „mică presidiă, pentru ca astă-felă se mai „oprască cătă-va timpă mersală lui Basta „pînă ce va șei pe însuși Mihaiă in sicuranță, căci salvarea domnului scă o pune „cu generositate maî presusu de propria sea ,,viâță!3) Asia dură, amenduoi plecară, âră noi întrebămă, dacă mă asemenea străină nu merita să stringere de mănă din partea tutuloră Romănitoră? . . . B.P. Hejdeu. 1) „Bălcescu,“ în „Revista Romănă,“ t. 2,p. 302. 2) „Heidenstein. Rerum Poîoinicarum libri XII,“ Franț f., 1972, p. 351, 352. 3) „Spontoiji“ p. 1 1 5— 1 19, 122 — 123. Estradă de pe Monitorulu Oastei No. 9 și 11. c PROEGTULUI Comisiunei însărcinată cu Esaminarea Masei Individuale. 1) fa „După esperiența dobîndită în șapte ani, s'a remintit că acestă sistemă departe de a irespunde scopului, nu face de câtă pagubă a fiscului, corpuriloră, și desavantagia omeni- gloră, aducêndu și mare confusiune etc.“ j. „Propunemă a se suprima masă individuală în bani, înlocuindu-se prin afecte în natură, și astăfelă se va aduce mare lcoc nomii Statului; ómeni vor fi mai bine eichipațî, comptabilitatea lesnieiesa; etc. etc.“, (Președinte) Colonelă Cernat. (Membrii) p Luptă-intendante Movilă, Majoră Papado jpolir, Căpitană Petroviciu. p PROEGTULU ! înlocuirea Sistemei Imbrăcăminteî.2) 1 yu „Modulă ținerii compturiloră pe trimistre, c neaducândă nici ună profită reală Statului, ci numai complicațiuni și confusiuni etc." ș In viitoră se se îmbrace omenii Individuale prin atelierile corpurilor, etc. etc.“ n (Președinte) colonelă Cernat. (Membrii) <] Majoră Balaban, Majoră Papadopolov, Căpitană Petroviciu. c Opiniune Separată. s s „După tóte calculile și combinațiunile ce am făcută în spiritulă iconomieî și interesulă omului, mamă încredințată a se menține mansa individuală cu condițiunea de a se trece în contură ei îmbrăcămintea și orî-ce alte efecte, fiindă singurulu sistemă care ară produce iconomia Statului, și ară fa ce se dispară complicațiunile ce esistâ astă dî, etc.“ Luptă-Intendentă Movilă. I Competința celoră ce aă servită șapte ani în armată probeza dară după esperiența ce , se dobîndi, că, uă astăfelă de sistemă nu administrațiune, este fórte vătămătore. Esposițiunea lucrăriloră astei comisiuni de ómeni speciali deslega în sfirșită lectorilor Românului causa polemicei ce s’a făcută întrînsură de la 19—29 Ianuarie. . A. Fillip. 305 ca elă trecu în Europa, unde astă artă, patinarea cu rotile, era necunoscută. Sucesulă ce dobendi pretutindeni unde se produse fu celă mai strălucită, el atrase admirarea publicului celui m î luminată și favorite suveranilor; în Rusii dobendi trei medalie și imperatură în oferi în persona ună forte bogată ănela cu diamante. La Stockholm fu decorată cu medalia regescă. Asemene și prin cele-lalte State ale Europei, pe unde a trecu, găsi pretutindene justa resplati a talentului ș’a silințeloru sele. In fine ajunse și la noi, în Bucuresci, în altă capitale a Ciuntelui care din di în 41 capetă un mai mare importanță, și nu represintarea ce dete Duminecă în teatrulă celă mare, publicul ă putu a prețui și admira ună talentă din cele mai rare. Ajutată de tinerețiă, d’uă faclă plăcută și d’uă gradă nespusă, artistulă esecută pe patine cu rotile mișcările și păsurile cele mai miraculose. Uă iscusință, uă sigurantă în mișcările cele mai periculose chiară, uă adresă uă putere musculară și totă uă dată gradă ce nu póte fi admirată și laudată în destulă, justificară aplausele intusiaste ale unui publică surprinsă de farmeculă unei arte necunoscute ână răpit d’arăta dibăcia, putere și grabă. Nu vomă sei repeta în destulă acestă din urmă cuvântă, căci astă calitate care este principalea în spectacolele de baletă, din care, mai multă sau mai puțină, face parte și artea d-lui Haines, e posedată la ună gradă înaltă de artistă; ea transportă imaginațiunea, care să vede, are comă, plutindă, jucându-se ca uă umbră gradusá și vaporosá pe luciulă unei glinde nemărginite. --------------------------------------I —~w^^vAA/VAAAAtvv^--«^ Buzeii 28 Martie 1868. D-lui ledactare al urbariului ROMANULU. Orice omă cu sentimente ,adevărată patriotice, simte sacra și imperiósa datorie a veni în ajutorulă comună ală patriei séle cu mijloce de totă felulă, fiă acestea morale, fiă materiale. Romanii, în toți secoliî dă dată probe că posedă asemenea nobile sentimente. Ca Romănă, și sup-scrisulă, mai mai te pină ce înaintata vîrstă în care mĕ aflu, m’ară face să lasă ascunsă în pomêntu, micul meă talantă, ce mi-a fostă încredințată, viă ală depune la altarulă patriei, ca nu altă felă urmăndă, se’mî iéu pedepsa meritată ca acela din parabola evangelică ce și-a îngropată talantulă. Domnulă meă ! A cunosce cineva se formese calendarulă bisericescă pe orice sumă de ani înainte sau în urmă, acesta mi s’a părută una din cunoșcințele cele mai necesarii pentru toți în genere, și mai alesă pentru cleră. Astă-felă, pe cătă mi-a permisă mărginită mea cunoscință și vârsta bătrănețiloră, amă formată și tipărită cu totu esactitatea cartea intitulată: „Reguli pentru înlesnirea de a înveța mâna lui Damaschin.“ Acesta carte deși a mai apărută acumă vruă cățiva ani, însă fiindă că era tipărită întru o stilă prea scurtă și întunecată, a fostă peste putință a o învăța cineva numai citind’o fără alte explicațiunî, și astă-felă a dată prea puțină folosă societății. Eă, domnulă meă, amă format’o pe cătă s’a putută mai esplicită, adaogêndu’i și figura mânei cu numerația trebuinciósa pentru tóte coșurile, ca astă-felă sé’i înlesnescă lectorului mijloculă d’a pricepe mai curăndă acastă solință. Revisorulă Eparhiei Buzeă. Arhimandritul Nikiforu I JACKSON HAINES: „Totă s’adisă, clise Labruyère încependă caracterele timpului seă, și nu ne mai remâne de cătă a culege remășițe după cei vechi și după cei dibaci dintre moderni.“ .Veni mai zăristă însă unu geniu mare, unu , geniu care ar fi fostă de ajunsă eră singură pentru a ilustra oă epocă întragă, Voltaire, căre ține că natura pare a fi nesecată, că este uă putere ce o întinereșce necontenită, și favoriți de aîiei descoperă necontenită nouă vine de aură. Voltaire cugetă dreptă, și cu tote născocirile ce se făcură în tote ramurile și cari pară a fi ajunsu marginile pînă unde se potă întinde invențiunile imaginațiunea, totușî pe totă țiua, natura întinerită lasă a se descoperi noue vine de aură de cătră acei cari espiră adincele iei tăinițe. Ună zîmbetă de darîdere se nu încrețiască buza celoră cari, nefiindă capabili d’a apretiui ș’a admira favorile și darurile naturei în orî-ce ramură, ară găsi că este ridicolă ca ună patinoru se ne inspire asemeni cugetări. Orîcine ese din regula comună și se înalță prin darură ce’î este dată și prin propriele sale sîrguințe d’asupra cunoșcințelor, ce surită de domeniulă publică ș’a unui gradă ore care de perfecțiune, merită a fi admirată ș’a găsi în astă admirare și resplata sîrguințelorusele. Pînă acumă nu s’a vețjutu âncâ una artistă de felulă d-lui Haines, singură, printrună dată ală naturei, prin singurnțâ și muncă seriosă de mai mulți ani, parveni nu numai a inventată artă nouă, a descoperi să vină nouă de aură, în mina bogată espiorată de artea dănțuitorilor ă ș’a patriori■ soră ci ajunse âncă la unu gradă atătă de înaltă de perfecțiune, în cătă anevoie va fi egalată în viitoră de acei ce nu voră avé ■ de cătă a urma reguleloru însemnate de dînsulă. Meritul ă d-lui Haines este cu atătă ■ mai mare, cu câtă a avută a lupta la începutul carierii sale cu multe descepțiuni, cu multe descuragiări: desaprobare din partea publicului risete și fluierătura pentru căderi pe scenă și chiară în orchestra, silințe repetite și necontenită amăgite. Nimica însă nu descuragiă pe artistă, care simpliază o sorginte nesecată de mici’lóce în darulă dată lui de natură ș uă speranță nemărginită în sîrguința sea. La a treia presintare a sea, după mai mulți ani de studiu,pe scenă la New York, avu în fine rană sucesă din cele mai strălucite. D’atunci admirarea și favorite publicului curseră asupra lui ca să piese binefacătóre, care încuragiă și dete unii sboru mai întinsă geniului artistului. Din Ameri 1) Lengeria și încălțămintea trupelori[ 2] Postăvăria și altele. A eșița de luptă tipară CALENDARU BISERICESCU pe anulă lnsectă 1868. Uurmată de MANA LUI DAMASCHINU Séu sclința prin care se póte găsi pe închieturile degetelor, pasealia oricărui ană. Adică Pascele și tóte Duminicile împreună cu glasurile și Evangeliile lor, nașterea și știrbirea luminiloră și în fine tóte serbătorile de peste ori ce ană trecută sau viitoră. compusă de Arhimandritidu Nichifor Revisorul. Eparhiei sfintei Episcopii Buzeală. Recomandămă acestă calendară, din care, în adeveră, cu pucină răbdare fiă care pate înveța a-și face în orice ană Calendarulă întregă pe mâne. Iar ar&ilele Ipaateswa (fostă giuvaiergiu), încetăndă din viață Marți la 8 și juni. ore dimineța. Jalnia sa socie, surorile și cumnata, ve rogă se bine-voitî a lua parte la ceremonia înmormântării. Mercur! 10 Apriliă la 12 ore (amiadă) de la locuința răposatului strada Mogoșdieî lengă casa consulatului Serbii, pînă la biserica Sf. George Duoă, de unde se va transporta la monastirea Paserea.