Romanulu, iunie 1868 (Anul 12)

1868-06-25

540 ROMANULUI 26 IUNIU 1868 d’a ne organisa în întru, d’a avea căi ferate și unitate în spirite pentru a fi și unitate în lucrări, ca astafelu nefiindu tari întru tote se scadă în proporțiune și puterea d’atracțiune în orinte a gintei latine. Imperatorele Napoleone la réndulű seű, ’ nu credemu că póte voi acuma resbelulu. Elu nu se pote teme de desceptarea spiritului publici căci densulu, și prin propria sea inițiativă a provocată acesta deșceptare, căci densulu prin inteligința și lunga mea speraanță în speculările politice a deschisă acea supapă d’asigurare și densulă chiara acumă a combătută în consiliul de miniștri libertatea restrânsă, înfașiată. ÎnÎulă pate voi acumă căci programarea a fostu unitatea ginteloră; și încă chiară dacă unitatea Germaniei luptă Prusia ar putea jicni în ceva interesele Franciei — ceea ce nu credemă — elă scie camă atacă contra unității germane ar împinge-o cu mai mare grăbire suptă sceptrală regelui Wilhelm. Nu să pate voi acumă căci scie că Francia este o tată puterică fiindă că combate totodeuna pentru naționalități și împreună cu naționalitățile și dacă camă dată nu s’a făcută încă trebuinciosele aliance spre a putea întreprinde ună resbelă ca celă de la 1853 seă ca celă de la 1854. Nu să pate voi acumă căci scre forte bine că nici finanțele, nici lupta în care se află cu naționalitățile din Imperiu, nu póte permite Austriei d’a intra în resbelă, nici chiară fiindă aliată a Franciei. Dacă însă totulă contribue acum spre a împedica mă resbelă în Occidinte nu este, cumă diserămă, totă astă-felă și 'n Oriinte, unde din cori tra totală contribue spre a lă provoca. Și se nu se creadă că vomă cădea și noi în neertata greșială a a unora diame din Occidinte carii atribue guvernului rusescă mișcarea în Oriinte. Nă cunoscemă pré d’aprópe acestă Oriinte ș’amă studiază poporațiunile la ele însele spre a nu ne mai putea amăgi. Aci nemulțămirea este dreptă, logică și naturale. Pe căndă idealele Europei întregi era puterea materiale Turcii, cari prin însașî religiunea loră aveau acestă ideale, nă putută învinge și subjugată mare parte a Europei. D’atunci însă idealele s’a schimbată cu totulă; d’atunci puterea morală a devenită cea mai mare, și Turcii, și numai Turcii au remasă cu vechiulă loră ideale. Cumă însă solința a modificată chiară puterea materiale propviă clisă, Turcii lipsiți cu totulă de sclință că remasă, din tóte ponturile de privire, cei mai slabi. Astăfelă națiunile crescine, chiară cele mai napoiate în civili națiune, suntă multă mai luminate, și prin urmare mai puterice de cătă maometanii; s’adăogămă pe lângă acesta, simțimentulă și idea naționalității, arătă de puterice acumă, și vomă înțelege îndată că Elenii, Serbii și Bulgarii, întru tote mai civilisați de cătă Turcii este peste putință a mai îndura multă timpă uă domină barbară, uă subjugare neomenosă și degrădătorie din tote ponturile de privire. Nu deră Rusia ci religiunea, dreptatea, naționalitatea, ideaele seclului XIX bîntue Oriintele cu a totă puterică sea propagantă, și d’aceaa și situațiunea este întinsă și totă deuna gata d’a plesni, ș’acestă întindere este atătă de mare în cătă nimene nu pote sei ce ’rundă ară atinge-o cari ar provoca îndată isbucnirea. Acestă întindere de pe dreptă Curierului Orivntelui din Constantinopole se clică în No seă ele la 1 hdiă: „Gestiunea serbă este atătă de intimă legată cu cestiunea Oriuntelui, în cătă nimică din ce-a ce o privesce nu pare indiferinte puterilor celor mari. Uă revoluțiune în Serbia, uă luare de arme fără calcule, uă politică neprevedetóre, ună principe neastâmpărată și resbelică în loculă unui principe pacînică și moderată, totă pote da ocasiune seă protestă unei conflagări generale care din Oriinte s’ar arunca în curendă spre Occidinte cu răpediciunea unui, șiră de ărbâ de pușcă, ș’ară prăvălii una în contra celeilalte tóte puterile europeane.“ Cestiunea serbă sva sfârșită d’uă camă dată însă două lucruri suntă de considerată: antei: Cine a provocată uciderea și pentru ce a provocatu-o ? Ală 2-lea regința și noulă ministeriă fi voră în stare se dea Serbiei chiezeștele ce-i oferea fostulă principe ca se potă astăfe să se mîpedice noui conspirări ? Nu scimă și iubimă destulă pe Șerbi spre a nu le spune că suntemă tare îngrijațî, și cu atâtă mai multă că nu vedemă pe marele om de Stată ală Serbiei, pe d. Garacian nu figurează nici în regiună nici chiară în ministeriă. Situațiunea Europei însă este astfelă încâtă sperămă se putemă trece anulă acestua cu pace, ori și cumă acesta nu ne opresce, ba încă din contra ne’ndeamnă se facemă apel la doi miniștri pe d’uă parte și pe d’alta la alegătorii Senatorilor, a cugeta bine asupra situațiunei ș’a se convinge că de nu vomă sei se profitămă d’acestă repaosă spre a ne organisa pe deplină, respunderea va fi a lora și numai a loră; a cugeta bine asupra situațiunii și a nu uita ună singură momentă învățământulă celă mare ce ne a dată tuturora Imperatulă Napoleone III, cândă adisă că se oferă uneori națiuniloră ocasiune mari dară numai cu condițiunea d’a sei se profite de densele! La lucru dară alegători! la lucru domni miniștrii căci sciți bine c’amă perdută mai multe ocasiunî și că d’astă dată nu mai putemă ave nici uă scudă. SENATORII. Dreptatea din Iași, ca și Terra din Bucurescî, d. Nicolae Ionescu ca și d. Nicolae Cretzulescu, susținu realegerea celorii 32 de Senatori cu pricina, piariulă Nicolae Ionescu, manageră și mai puterică de cătă Ziariulű d-loră Ion Manu, Costa-Foru și Nicolae Kretzulescu, publică lista foștiloră Senatori, cari represintă opiniunile, credința și tendințele domnialorü, precedându-o cu urmatórele linie: „Numele celor 32 Senatori, carii au votată moțiunea de neîncredere la 31 Mai, nu trebuie se fă uitate în zlile de 1, 3 și 5 Iuliu, la viitórele alegeri. Spre onórea causei constituționale, însă, ce au apăratu-o cu votulă sară espresă cei 32, suntemă datori a recomanda alegetorilor senatoriali nu numai pe aceașî 32 carii aă votată moțiunea, ci încă și pe alțî domni Senatori, ca d-nu Bozianu, cari, deși s’aă abținută la votă. In urmă totuși, căndă Senatulă era împresurată de îndemnări amenințătdre, aă rădicată vocea sea, în conferință liberă de la 1 Iunie, întru apărarea autorității corpului in genere și a demnității personale în deosebi." și noi «chemă că nu trebue uitată numele aceloră Senatori, carii s’aă despărțită de națiune și s’aă silită a redica conflicte între Senatu și Cameră spre a paralisa națiunea în organîsarea iei; și noi susținemă că nu trebue uitată numele a aceloră Senatori cari s’au refusatu d’a vota legile ce le reclamă națiunea cu atăta sete și mai cu sema legea pentru căile ferate, singura care va lega comercialu Orientelui cu alu Occidinteluî, care va duce tóte productele Romănieî, grâu, vinuri, boul, vitei, paseri, vînatu și chiarü oițele de la cele mai depărtate unghiuri alu Țereî pe piețele Parisului și ale Londrei, care de ațcî în trei ani va inpătri veniturile flăcărui, care chiaru de adî începe a da lucrătorului căte 7 lei pe jji, și care este totud’uă dată și legea unirii ș’a înfrățirii, căci numai prin căile ferate se voru pune în necontenită comunicare totî Românii și se voru strînge între dânșii prin simpatiă și prin interese. Venindu de la generalii la particulare, Dreptatea, spre a-șî da ore care lustru recomandă și candidatura d-lui Bosianu. La acesta respundemu că d. Bosianu muare trebuință de recomandarea nimenuî spre a fi alesü și că Dreptatea scie fórte bine că d. Bosianu n’are de cătu a voi spre a fi alesu de cătră Academia din Bucuresci. După acesta introducere Dreptatea dice: „E că numele celoru 32 de Senatori carii au votatu moțiunea de neîncredere în ședința Senatului din 31 Maiu: Din Argeșu.................................................. — Bacău, colegiulu N. P. Cosmita. — Brăila. .................................................. — Bolgradü.................................................. — Buzeü. .................................................. — Bucuresci, coleg, univers. A. Orescu. — Dîmbovița, coleg. 1, Sc. M. Ghica. — — — 2, P. Olănescu. — Doljiu — 1, Brăiloiu. — — — 2, N. Guran. — Dorohoiu. — 2, Panaite Cazimir. — Falciu .— 1, Sc. Mavrogheni. — Gorjiu — 1. Frumușeanu. — — — 2, T. Călinescu. — Ilfovu — 1,1. Manu. — Ialomița — 2, Stoica. — — — 1, Sc. Cretzulescu. — Iașii — 1, N. Drosu. — — coleg, univers. N. Ionescu. — Ismailu — 2, N. Cretzulescu. — Cahula............................... . . . — Govurluiu ........ — Mehedinți — 1, Oteteleșeanu. — — — 2, N. Bibescu. Ca se dămă deplină satisfacere Z‘artelor& Terra și Dreptatea, reproduserămă lista ce. dumnealoră recomandă alegetoriloră, ca astăfelă se puta aveaă mai întinsă publicitate și se puta alegetori, se voteze în deplină cunoșcință de causă. Se ne permită insă Terra și Dreptatea, dd. Manu, Costa- Foru, Cretzulescu și Ionescu, se facemai aciuă mică rectificare, se scăderaă duci Senatori din lista dumnialoru, cari se nedreptă figureza întrînsa, pe bd. Guran și colonelă Călinescu, carii să dechlarată totădeuna că nă votată cu majoritatea Senatului. Se ne permită încă ca, listă pentru listă, recomandare pentru recomandare se punemă și noi că listă luptă ochii alegetoriloră, se le recomandămă și noi, ca și domnalor Jună numără de Senatori. Lista Candidaților pentru Senator, recomandată de Românulu : D. Guran. Colonel Păucescu. Grigore Bengescu. Arhiereuță Scriban. Constantin Cantacuzino. Colonelă Gernat, Maior Hristofi. Antoniă Gugiu. Ștefan Golescu. Păianu. Generală Herescu. Emanuel Lahovari. Stamati Paris. Gheorghe Germani. Colonel Lupașcu. Col. Stavri Brătianu. Mihail Mihăescu. Toma Timpenu. Nicolae Pácleni. Gavril Pangrati. Nicolae Rossetti. Gheorghe Perdicaru. Alecsandru Sihleni. Constantin Vlădoianu. Căpitan Constantin Caramaliu. Petre Dimancea. Nae Călinescu, (advocată). Grigorie Caracașiă. Gheorghe Hagi Anghel, (comerciante). Eliodor Lapati. Grigore Moscu. Constantin Sibicenu. Eugeniă Predescu. Stancu R. Bechianu (negociator)). Ion Bamba (idem). Avraamă Gherghiu (idem). Niță Radovici (idem). Dumitru Cariagdi. Nae Manolescu. Constantin Radu Golescu. Colonel Crăsnaru. Grigore Marghiloman. Colonel Caragia. Vasile Niculescu. Constantin Dinicu Oteteleșianu. Gheorghe Cantemir. Ion Docan. Ion Botescu (avocată.) Constantin Arion. — Muscelu — 1, I. Gustaforu. — Neamțu — 1, Gr. Balș. — Oltu — 2, G. Băleanu. — Prahova — 1, Șt. Greceanu. — Putna — 1, G. Catargiu. — — — 2, I. Pastia. — Romanulű — 1, Gr. Vărnav. — Románad — 1, Jieanu. — Rămn. Sărat— 1, Plavia. — — — 2, C. Vernescu. — Răm. Vâlcii — 1, P. Munteanu. — Suceava .................................................. — Tecuciu.................................................. — Teleorman — 2, T. Cazimir. — Tutova — 1, Panaite Radu. — Vasluiu.................................................. — Vlașca — 1, Locusteanu, și că locuia aprópe de Severol. Sosirămă astă-felă vorbindu, venăndu, pînă la crucea Sf. Honorat, de unde ma vemu de cătă a ține drumulă dreptă prin pădure pipă la castelu. In momentulă căndă eramă s’o părăsescă, că găinușă tăie poteca, trăseră la sboră, dară o veiusemă prea târziu, și mo lovită. Alergată după dinsa, căndă d’uă dată, străbătendă crănguțu, me aflată în facia unui pădurară care voi se me opresea. Ii spuseră numele meu, crezându că am a face cu vr’mnulă din ómenii nostril, și voiamă a trece căndă omulă acela m’apucă cu brutalitate de guleră..... Simțindu-me apucată d’acestu prost, sângele mi 3e aprinse. C’uă scuduitură Uă făcută mai ânteiă se mé lase și să asverliră de cățiu la trei pași, și mé găteamă a-î da asplicațiunî și a-î repeți numele med, pe care nu-lă auzise bine; dară abia se sculă și mĕ luă îndată în călare amenințăndu-me a trage de voiă încerca a mă mișca din locă. Tu scit prea bine efectulă ce nișce asemene argumente producă asupră-nă. Intruă săritură căzută asupra omului meu, cu vigorea ce mi cunoscî,și Intruă, clipă liliiaiu pușca,dară pe cănd mi-o lasă, încărcătura porni..... Maî întracotă timpă audită uă țipetă. Me ’ntorseră speriată; fata dispăruse, fugendă prin crengă. Voiia s’alergă, creztedu-o rănită, căndă d’uă dată Omeni călăii S’arătară, la colulă drumului, ș’uă voce de femeiă disc adresăndu-se cătră pădurară: — Ce s’a mtemplată, Caii eu? Rrdicată ochii, și remăseră, uimită în facia unei amazone până cală alezan, și care semena atătă de ciudată cu păijitorea de capre care fugise, încătă credură pre cumű că s’amestecase begheta vruneî fermecatore. Aceaași vârstă, aceleașî trăsuri cu puritate antică, pelița sea avea acea pasare mată care nu se póte compara decătu cu crinulu. Căteva vițe de peră negru, scăpate de suptă mica sea pălărieră ungurésca, pe care o purta întrună modă cochetă, se jucaă pe frunte i. Cu gîtulă dreptă, cu capulă susă și ’ntruă posițiune camă mandră, ea aținta asupră-mî doui ochi mari negri, d’ună negru frumosă care-mi’ plăcuse la fata în sdrențe; sprencenile sele încruntate ’î da aerulă unei principese maiese. Lengă dînsa sta ună copilă de optaséu dece ani călare p’ună poney negru, ș’uă altă personă care mî păru a fi scutiără. Camă rușinată d’a fi surprinsă intr’uă asemenea ruptă d’acésta jună Jeiță retăcită în pădure, i făcui ună mică salută la care abia-mi respunse. — Ce s’a itâmplată, Calien ? repetă densa. Pădura rusă vedendu-se susținută își reluă aroganța sea. — Domnișoară, individulă acesta care vînésu la d-tama atacată căndă amă voită se să oprescă. *- Nu e adeverată,‘seră eu, m’amă apăratu. — Cu risiculu d’a ne împușca pe noi, domnule, respinse fata, căci écá alicele mraă ajunsă. Jjcendu acestea, ea-șî scutură amazona și făcu astă felă se cau iă căte-ve alice. — Dumnezeule! strigaiu spăruită, ești rănită, domni și Orău — Nu, zise ea, grațiă cerului; dar mărturescă că nu e vina d-tele. Mă sculară, încă fórte mișcată. Dupe limba giulă moă, și dupe esplicarea ce-o dedură, ea înțelese că nu eramă celă pucină mă braconiara de rendű, și că aveamă usură lumea. Chipul ă scă semdulci. — Suntă gata, domnișiară, adăogată terminândă, a priimi pedepsa delictului meu, căci nu sciamă că mă aflu aici pe pământ tuln d-vóstru. — Și că asemenea nu sciamă, domnule. zise ea surăZendă. De aceea nu stă ce pedepsa morții. — Domnisiara, amenda și confiscarea provisorie a puscei, zise pădurarulă, care-șî cunoscea testulă și nu perdea din vedere profitulă ce putea trage din acea întâmplare. — E prea aspru, Catien, respinse juna fată privindu-me. — Daca e numai arătă, domnișiară, respinseră, suntă prea confusă se apeleză la d-ta acesta olărire; apoi, adresându-me către pădurară: — Vino la castelul de Chazol, amice, și-ți voi plăti amenda. Cătă despre pușcă, țî-o lasă în schimbă pentru a ta, care a trasă ultimilă ie focă. La aceste cuvinte, îmi scoseă pălăria reînvuind fi uă ultimă scusă; dar juna fată me întrerupse și-mi zise cu pucină sfială. — Locuesc la castelul de Charol, d-le ? — Da, domniși0ră. — A! Zise va- ai intâradu asupră-mi uă privite pe care mo putură defini, ca cumă ar fi asceptată se mai adaogă ceva la acestă simplu respunsă. Mirată de mișcarea in visibilă și crezându că mé ’nșfălamă, mĕ trăseră d’uă parte ca se-o facă locă de trecere, dar ea se opri încă, și roșindu-se de astă-dată: — Mĕ iérta, te rogă, urmă ea, încă mă cuvântă. Fiindă că ești de la Chazol, sciî d-ta daca . .. D. cornițele ... Ion de Chazol s’ascepta la Chazol?... — A și sosită, domni și Oră, respinseră din ce în ce mai intrigată. Fără voie, ea interse încă ochii către mine, dar atunci c>uă espresiune de mirare și confusă, în care ghicită bănuiala ce-i trecea prin minte, și care păru c’o deconcertă. Imî fu milă de dânsa. — Moartu, domni și Oră, îi Ziseiu, dacă indrăsnescă a mă denunța singură osândă de privilegiulă vecinătății. Speră că voiă avea ln curêndü onórea d’a ve fi presintată. Ificândă aceste cuvinte, care aretaă respectuasa mea discrețiune, făcură mă pasă spre a mĕ retrage, căndă spre adănca mî mirare, luna fată îmi întinse măna, și c’uă plăcută dulcâță îmi zise: »Bună Zioa, vere.“ De astă-dată veni rendulă meă s’amuțescă, și remăseră în locă, crezéndu în vre-aă rea înțelegere. In fine luaiu curagiă, s’apucară camă fără dibăciă măna ce ascepta p’a mea. •— Verulă d-tale?... murmurai că, căutândă în minte-mî vr’uă legătură de familia uitată. — Pre cătă póte fi fiulă fratelui marcel mele, respinse ea riZêndo de’ncurcătura mea. — Tu sciî tóte ale vieții mele, scumpe René, și trista dramă care a făcută discordiile nóstre de familie.... La acésta întărire neașteptată, tu ghicesc! dar consternarea mea și durerosa suveranie care mă cuprinse. Cu tóte acestea mă stăpânii, temându-me a nu fi brutală cu acésta jună [fată, și isbutiî a-mî ascunde emoțiunea suptămă surîsă. — Ce! fi-vei ?... Ziseră că. Ea se’nșală din fericire asupra simțământului care mé agita. — Genevieva de Soneran, respinse dânsa blândă care, forțată d’a se numi spre a-țî esplica indrăsnala mea, nu cutusă însă a-ți reproșa prea multă că mai cunoscut-o, pentru că și dânsa a avută maî acea-așî vină către d-ta. — Dar ore nu suntă sculabile, domniși oră? respunseră eă. — D-ta aî locuită de zece ani în colonii, și nu sclamă despre întorcerea d-tale. La acestă tonă de reculă care, respundea arătă derea espansiunii sale, ea făcu de uă dată ună gestă de tmărmurire; apoi, vglendă confusiunea mea, îmi aruncă cu privire de mirare, de desperare, și rămase deconcertată. Voii a-mi repara asprimea nevoluntariă. — Jiu vodă pentru ce aș avea setejul ziflei. Zise ea cu vioiciune, șivină mnoră de întristare trecu pe fruntea mea. Am greșită, vodă, căndă am crezută că vomă putea fi amici. — Domni și oră-----— Nu mai adăoga nimică. Zise ea întorceadă capulă spre a-șî ascunde roșița. Cruță-me, și mearta că m’am înșielată... Mi adresă mă salută rece și plecă. — Ce Zici de asta, comandantul meu? nu e vre uă aventură» (Va urma). (Revue des daux Mondes)