Romanulu, iulie 1868 (Anul 12)

1868-07-31

O48 ROMANUL!! M ftISTü 1868 politică D. de Beust., dacă crede că dualismulu, deja nenorocită prin elű însuși, va putea da tăriă imperiului fiindă aplicată într’ună modă arătă de barbară? Nă vomă întreba dacă domnia-sea, care a concepută ideia d’a regenera Imperiulă prin libertate ș’a lă face ca printr’însa se-șî reie vechia lui splendore, crede că prin asemene persecutări și vandalismuri va face ca Slavii, Germanii, și Romănî se iîă atrași spre corona imperiale și se lichidă și urechile și inima la cele ce alte puteri le va și opri și la va oferi? Maghiarii — și d. de Beust este destulă de mare omu de Stată spre a ’nțelege — voră se lovescă pe Romăne tare, necontenită și ’n tată ce are omul mai sacru ?a se-i facă a-și perde răbdarea șa lua în mână arma desperării. Magiarii cunoscăndă posițiunea în care se află Austria cu Slavii, precum și starea actuale a Europei vară se provoce uă rescolă pe care înecăndu-o în sănge se potă compromite imperiulă și domni mai cu tărie asupra lui. Dară pre acestaa se fiă adevăratulă interesă ală imperiului? Noi credemă că nu, și d’acea a facemă din nuoă apelă la d. de Beust și-î chemă: „Opreșce pe Unguri de pe calea pe care aă pornită, căci acesta, care va compromite moralicesce imperială, îl va împedica în organisarea sea, și înstrăinând«# tóte poporele va face ca Dualismulă se dă ducă la pericle multă mai mari decâtă acele la cari l’a fostă condusă centralismulă. MARELE PRICIPAT AL TRANSILVANEI. (A vedea Nr. de erî)* II. Românii nu se abată de la credinția loră, afară numai de botări și de unele fracțiuni din poporul, dietele aristocratice decretară în contra loră asta: „Aici se nu se înțelegă acei ce se țină de legea Romanilor ăseă a Grecilor, carii simtă suferiți numaii în modă provisoară pînă la buna plăcere a principiloră și a locuitorilor privilegiați“ (Approbatarum constitutiorum Partis I tit. I, art. 3). Mai târziu eră șî: „Națiunea romănescă în acestă patriă nu este considerată ca indigenă, nici religiunea ei nu se remumeră între cele îndreptățite; totuși clerulă românescă pe câtă timpă va mai fi răbdată aici pentru folosulă țeren, se se țină de următorele: „(urmeză done puncte forte umilitorie. Approb. Const. P. I, tit. 8, art. 1). Despre călugării românesci se decretase : „Fiindă că nici religiunea națiunei românesci nu este remunerată între cele patru religiuni legale, de aceia nici acea clasă ce se numesce a călugărilor, nu este primită, ci mai vertosă oprită din fora. Deci se lasă în deplină voia a dietei și a principilor, ca, oricândă vom judeca de cuviințiă seă de trebuințiă, se’î dea pentru totă dăuna peste otară“ (Approd. Const. Part. III, tit. 8, art. 1). Acestă articlu de lege s’a esecutatu totă dăuna cu multă rigăre, în câtă chiară astd-di vre trei săă patru ieromonahi suntă suferiți în Transilvania numai ca din grabiă. Despre popii românesci se dice curată in compilatorum constitutionum Edicto XLII cumă că: „Aceștia potă fi arestați și aruncați în temniță numai din prepușă (bănuială), după care apoi se se pornăscă cercetare asupra loră. De aceia nu vă mirați, dacă vedeți pînă astă dă trăgeagă pe preoții românesci cu atâta uși arătate în cercetări criminali, pentru că noi amă vedută mai mulți din ei bătuți și aruncați în temniță fără nici uă judecată, său înrolați în regimente. Din prea interesanta colecțiune de legi religionarie Transilvane, publicate de d. profesorii I. Moldodovanu, publicate de la No. XI pînă la No. XI a Archivului pentru filologi ), și istoria se adeveresce pe deplină, ca pînă către anii 1560—80 persecuțiunea religiosă ajunsese așia departe, încâtă nu numai boierimea, ci și oă parte din poporulăterană se calvinise supunându-se totără dată la urm episcopă calvinescă; eră fiindă că Românii totă voiau se scape de acelă episcopii, așia în dieta de la anulă 1568, ținută la Turda, se decretase pedepse aspre în contra tuturoră, carii arămas cuteza a retrece de la calviniă la legea vechiă, eră în dieta din 1600 art. 25, se decretă pedepsă morței asupra Românilor, și preoților, cari ar fi cutezată a trece în țerele românesc. Prin articlul de lege din anii 1620, 1622 și 1650, Românii din Transilvania și din părțile Ungariei sunt opriți de la purtarea oricăroră arme, nici înăcară ună cuțită mai mare, nici așia numitele baltagie nu le era ertatu se porte. Nu voimă se punemă la probă răbdarea cititorului cu citate mai numerose, ne simțimu însă îndatorați a repeți adeverulă istorică atinsă mai în sușă, că adică imperații din casa Habsburg eraă obligația pune jurămentă, că voră observa tote acestea legi barbare și le voră esecuta cu totă precisiunea. De la Octobre 1687 de căndă armatele nemțesce, comandate de Carolus Lotharingiens învingătorul Turcilor, năcălcată din nucă pământală Transilvaniei, pentru ca se nudă mai părăsescă nici vădată. Românii îv a fi lăsată se trecă nici ună felă de ocasiune, de la care sperau ei desființarea legilor, cari conținu în testul ă loră rușinea legislațiuniloră omenescă, ei însă nefiindu ajutați de nimeni pe lume, din contra părăsiți cu totul ă de boiariî soră, carii se calvitasera și se magiarisaseră mai toți, întocmai precumă se turciseră ai Bosniaciloră, ai Serbiloră și ai Bulgariloru, pe lângă tote încordările clerului și ale căroră-va bărbați eșiți din poporă, îrsă putură împedica ratificarea desă numiteloră legi prin curtea Vienei. Asta s’a întîmplată la 1692 că legile Aprobateloră și Compilatelor" fuseră trecute "în Punctul III din tractatul de supunere a Transilvaniei, cunoscută sub nume de Diploma leopoldini, pe care apoi avea ă se jure suveranii. In dieta cea memorabilă din 1791 adică după ce se prochlamaseră în Francia drepturile omenesce, aceleași legi barbare au fost sancționate din moți și coroborate cu jurămintele imperațiloră Leopold II și Francisc I, eră Ferdinand fiiul acestuia jură pe același în 1837. In acesta situații ne nimică pe lume nu putea fi mai umilitoră și mai jalnică pentru națiunea Romană, de cătă că înșii episcopii loră de ambele confesiuni își luaă diploma de confirmațiune din minele monarhului numai după ce jurau și ei în capulă națiunei și ară confesiuneloră, că voră observa cu credință neclătită totă felulă de legi barbare, decrete și ordonanție emanate spre perireacărî vecinice. Pe de alta parte se ia bine c’ar putea se me ajuți a deșerta, însă în asemene casS ar trebui unu felu de procedură pentru a ajunge la emanciparea tinerei fete și pentru a face ca unui tribunali serie de chiare scutită de epitropie, mesură gravă care ar face un sgomotü îndrăcită în jurul numelui vistórei comitese de Charol, căci sinceritatea m’ar sili a descoperi mărturirea făcută de repausata mea femeie în presiotă preotului.... Veți ce sgomotű ar cși d’aci? . . . Viergia, fată leguită a marchhisului ș’a marchisei de Senezan! . . . D-ra Genevieva, biată copilă, aflândS d’uă dată originea sca, și aflându-se fără mamă!... Sem bine că lipsescu probe sicuro .... Judecătorii vom trece pe d’asupra ... Voi fi osendita de sicuro a. . . î» «ă pensiune alimentariă, preținsu îngrijirilor, ce am dat copilei mele , ce de mai alergături de prisosS și deși arte, ce de mai colilare pentru a me sili se primesc de la generisitatea d-tâîe mai multe decâtu convine bătrânețe! mele! — Destulă comedia, domnule! reluațü cu desgustu, nu este vorba aci de violențe făcute delicateței dumitale pentru a te .sili se primesc nosce avantagie pre magnifice. Ai națiunei, a limbei și a confesiunei loră. E ca totă vădată, principala oausă, pentru care a dă parte mare din cleră și poporă, ș»a vedută silită a se uni de la 1701 încece în căteva dogme cu biserica Romei, carea era și biserica familiei imperătescî de Habsburg pentru că mai alesă după ce Luării lui Apaffy aruncaseră în temniță, să fiviseră și omorîseră prin bătăi sălbatice pe mitropolitul Sava, clerulă romănescă înspăimântată și doborîtă cu totulă la pământă, numai veciu altă cale de scăpare, decătă protecțiunea casei imperătesci. Insă și pe acésta cale Romanii totă aă remasă departe de scopulă deplinei loră emancipări, ba ei aă trebuită se cârjă cu atătu mai greă, cu cătă și conaționalii loră în Muntenia și Moldova căduseră afundă și se apropiaseră forte tare de mormântulă pregătitu națiuneî nóstre din trei părți și preșicumă după un sistemu bine combinată. De la 1837 íncóce se înființară alte legi none, prin cari desființăndu -se u sură vechiă ală limbei latine în afacerile țereî, se introduse limba minorităței cu ignorarea cea mai desprețuitorii a limbei romănesci și cu delăturarea iei totale din orîce afacere publică, eră pentru ca elementulă maghiară se fiă cu atătă mai sburű de esterminarea limbei și a naționalitătei românesci peste totă, dieta aristocratică din Masă și Iuniu 1848 proclamă fusiunea Transilvaniei cu Ungaria între sbierete și răcnete sălbatice de „Uniune sén marie!“ Mai nainte de acea dietă, adică în 3/15 Maiă 1818 adunați fiindă patru-decî mii de Romănî la Blaștă pe Cămpulă Libertății, în punct. 16 ală pronunciamentului de atunci decretară asta: „Națiunea Română care, ca conlocuitoarele națiuni nici decumă se nu ie la desbatere causa Uniunei cu Ungaria, pînă căndă națiunea Romănă nu va fi națiune constituită și organisată cu votă deliberativii și decisivii în Camera Legislativă, eră din contra, dacă dieta Transilvaniei ar voi totuși a se lăsa în pertractarea aceleiași uniuni de noi fără noi, atunci națiunea Romănă protesteză cu solemnitate.“ In aceaași adunare poporală „declaară și proclamă națiunea sea de națiune autonomă și de parte iitregitoră a Transilvaniei pe temeiul libertăției egale,“ adică ea își prochlamă emanciparea sea naționale și anularea legilor barbare, luptă care gemuse cățiva secolî; totărădată depuse jurământulă celu mare și înfricoșată în numele generațiunea de atunci și în ală tuturoră generațiunilor viitorie din vecurî în vecurî; în fine, a treia a fi alese oă deputațiune de 48 bărbați spre a duce petițiunea și cele 16 puncte la Imperatură Ferdinandă, eră alta de 110 membrii însărcinată a însățișra decisiunile Adunărei naționale la dieta din Clușin. Lucrările acelora duue deputațiuni se pot vede în istoria scrisă de d-lă Papiu, în „Romaner oesterreichischer Monarchie“ , cum și în Gazetta și Faia din anul 1848. Noi aici vomă reflecta cu privire la acele deputațiunî numai la uă împregiurare, care pentru timpul de fapă ne se pare a fi de cea mai mare importanță. Pe aceaași o aflamă împărtășită și mai de curăndă în „Concordia“ No. 55 din 11/23 Iuliu a. c. din condeiulă unui bărbată venerabilă, care în anul 1848 fusese membru al dietei. După ce aristocrația ardelenă votase uniunea și trecuse la dieta Pestea, acolo se denumi uă comisiune de 12 inși cu însărcinare ca se formuleze ună felă de opiniune asupra petițiunea Romaniloră. Carolă Harz fostulu profesoră de drepturi în Aiudii, era atunci secretariu de Stătu în ministeriul de interne, totărădată ca referente ală comisiunei de 12, votă pentru decretarea unui articlu de lege, prin cari națiunea romanescd se fia dechiaroid si recunoscuta de națiune 9 . > regnicolorid (indigenă). Sciți d-v., ce aă respunsă la acestă propunere membrii magiari ai comisiunei? Ca și cumă ară fi fostă înțepați de tarantele, sărindă dreptă în susă strigară dicândă: „De cătă se suferimu una ca acésta, mai bine voima se arunedinirând și pe copii în ascuțiturii săbiei!“ Așia aă vorbită ei și întocmai așia aă și lucrată pînă în Iuniă 1819. E că domniloru adeverata causă, pentru carea majoritatea dietei unguresc din 1867, și ministerium ei au silită pe imperatură, pentru ca se-șî anuleze sancțiunile proprii și se desființeze legile dietei nóstre din 1863-4. Acești omeni voiesc mai bine morte, ei sunt determinați a colora tóte rîurile și pîraiele Transilvaniei cu sânge omenescă, de cătă ca se sufere vrnă dată desvoltarea naționalităției Românesc spre pământul Transilvaniei și aplicarea limbei romăne în afacerile publice ale acestei țerî. Politicii și publiciștii magiari spună Romăniloră la orî ce ocasiune în față asta: Stremoșii noștri! au ocupată acestă țară cu sabia, ea este numai proprietatea națiuneî nóstre, cu sabia s’a ocupată, cu s’abia s’a păstrată, âră daca se va cere, pe viitoră o vomă apăra totă cu sabia. Ea este proprietatea nostră naționala ereditariă, eră voi ceilalțî sunteți, numai sura seclulu alu 17-lea coreligionarii romano-catolici, Maghiari și Sași îndemnați mai vertosă de misionarii Germani s-auruptă în patru confesiuni, adică în cea catolică, în cea protestantă lutherană, în protestanta calviniană, ce se numesce și reformata ungurescă, și în cea sociniană seu ariană, care la noi se jice și secuiescă. Boierii Transilvaniei, maghiarii și românii au trecută parte mare la calviniă, eră patrieii sașiloră și chiară poporulă săsescă aă adoptată lutherania. După acesta se decretă de repetite ori în dietele tereî, cumă că acele patru confesiuni să se fie egală îndreptățite, seă după terminală juridică Transilvanii religiones receptae. De aci în colo nouii sectatori încercară cele mai felurite căi, pentru ca se înduplece și pe Români la reformațiunea religiosă. Yeclândă că Viergia, recunoscut mai pe copila iei d’a dumitale s’înfiato-aî in regulă? — C', nu, strigă élű, înțelegeam spré bine onorea ce mi se făcea. — In acesta casă, domnule, reluaia fărâmi ascunde veselia, n’au nici unu dreptu asupra llrccîfényiei dumitale, nici ca tată nici ca moștenitorii. Ea nu alirnă Intru nimicii de d-ta, e liberă, și n’am nici uă autoritate asupră’i. . . Și totul in acesta casa nu vei avea nici uă remușcare a consciinței dumitale pentru a te supune sc primesei greutatea unei moștenire sau a unei avere pe care legea nu ’ți-o pote da. Acestu argumenti ab hominem păru adu Încurca d’uă dată, insă acésta nu fu decât unii norö. — Este placutu d’a vorbi cu d-ta, discelu ridendu, plăcere .... și profits, ca cu toți omenii în adevere tari.... Cugetarea dumitale e in adeveru adîncă ș’ar putea sgudui pe unu spiritu mai puținu tare decât S alu meu in căile strictelor datorii, însă deasupra praliceloru vulgare ale codului este simțimîntul morale, și inima, și raționamentul naivS .. . Cuinii m’aș putea óre feriră remușcare de recunoscință unei copile care ’mi datoresce tots? Me roșescS, domnule comite, la acesta ideea d'a refusa singura satisfacere care ar mângăia-o că s’a despărțită de mine .... Sunt înlântuită de iubirea mea .... In faptă, reluă el, schimbându-șî d’uă datt tonulS, Viergia e fără familie ; ca bărbat S al mamei sale, am crescutu-o. Ea nu me are decât S pe mine ’n lume .... Legea m’ar însărcina la nevoie a o protege și a o susține pină la majoritatea id. Insă fiind că nu se póte căsători prin singura id voință, me aflu darS epitropul S id naturale, de vreme ce are nevoie de permisiunea mea. Acestă nerușinare mie fău la urmă se ieșe din reserva ce’m’ impusese »mi. — N’am prevenit insă deloc, îi rjiseiu, că la nevoie ți s-ar putea lua acesta epitropiă ? — Ci făr’ índouiela domnule comite, m’am gândită plăcută, la acesta, reluă elü c’unu zîmbet, căci acésta ar simplifica totă, și mi-ar permite a mĕ duce liberă ca aerul, ușturată de neliniștele averii, ca una mică !! . 1 Sântu Ion .... Numai, înțelegi d-ta, m’ar costa d’a deșerta de la datoria mea după voința mea însumî.... Ași avea remus-formulatu pretențiunile dumitale ș’amenințările de scandali cu cari le-ai sprijini la nevoie. Se punemű dată cestiunea pe adeveratulu terâriu. Amu preventi că va treimi se’țî plătesc . . . SuntS gata a o face. Nu ’mi convine ca femeia mea se pótu păstra cătră d-tamă datoriă de recunoscință. — EL credeam că nu explica d-luî comite deciUS tocmai desinteresarea mea în totu astă afacere, căci si voiui mărturi în totă naivitatea mea că veneamu. la d-ta după ce ascultasemű ofertele splendide ale lui sir Clarence ... De siguru că nu potu sili pe fata mea a se căsători cu acesta fiiu al lui Erin contra voinței iei. Acesta nu se vede decât in comedii, daru potS celu pucinu se netedescu totS asigurându’ți concursulu meu pentru a alătura nesec sorialități primejdiose. — Se revenimS la pensiunea pe care binevoiesc, a o primi de la fila dumitale, reluaiü intrerupându’lu c’unu tonS atâtS de lamurit. In câtS ghici că mânia începea a mĕ coprinde. — Cinci mii de franci,jiso el), lăsând- se cațtă aste cuvinte ca uă concesiune a buneî-voințeî lui. — li vei aveai Acuma credi că nu mai avemu nimicS a nodice. Notariul nostru va regula astă cestiune cu d-ta, și’ți va înmâna titlurile în formă asupra acestui venitu, care ’ți va fi plătit de cătră dînsule din Jiua căsătoriei fieî dumitale. — Domnul S comite prevede tóte scrupulele mele, și delicateția sea me mișcă, respinse ele c’un S aeru de recunoscință. Acestea (ji se, potű sc »iu asicur) că va găsi In mine simptimintele unui adeverat) tată. .. . — Voi mai adăuga în astă privință câteva cuvinte, reluaiu, intrerumpendS din nuoű tirada sea, orî unde mĕ voiu afla și ori unde ași locui cu femeia mea, acésta pensiune va ’nceta d’a fi plătită dacă intemplarea te ar face se ședî acolo în aceluași timpul cu noi. — Amoriule iubesce misteriulu ^li se era cu aerulu cele mai indulginte. A fil fostu și cu tînere .... Am înțeleșii!... Te scutesc de peroraiunea înflorită pe care personagiulS crezu că trebue s’o facă. Suferiamü pré multa in orgoliule meu pentru a nu me arma cu rebdare in acesta desbatere. Formulâid condițiunile mele .... In scurtS, mulțămilă gândirei la Viergia, și de astă dată Marulas ieși pe ușiă.Va urmat Mario Uchard.