Romanulu, septembrie 1869 (Anul 13)

1869-09-26

ANULU ALU TREI­ SPRE­ PCELEA VOIESCE ȘI VEI PUTEA. Lei n. Le­n Pe­ana.....p. capitală 48 p. distr. 58 Pe șese luni « « 24 « 29 Pe trei luni « « 12 • 15 pe uă lună « « 5 « 6 Anu esemplarü 24 bani. Pentru Paris, pe trimestru fr. 20. Pentru Austria « fior. 7 val. aust ADMINISTRAȚIUNEA IN PASAGIULU ROMANU, No. 1. — REDACȚIUNEA IN STRADA COLȚEA No. 42. LUMINÉZA­ 1E ȘI VEI FI. Pentru abonamente, anunciuri și reclame a se adresa in Bucuresci, la administra­­țiunea grartului. In districte la corespondinții­­ pianului și prin poștă. La Paris la D. Darras-Hall, grain rue de l’ancienne comedie No. 5. ANUNCIUBILE Linia de 30 litere................ 40 bani inserțiunî și reclame, linia.. 2 leinouî SERVICIU telegrafica ALI­ BONAAUUl­. PARIS, 6 Octombre. Principele Românii­i a sositu și a fost­ primita de Imperatura la Saint Cloud. BERLIN 6 Octombre. La deschiderea Ca­merei, discursulu tronului constată succese in menținerea păcei și a bunelor­ relațiuni cu puterile străine. Speră că politica din afară va reeși și în viitoru­l mănțtosi relațiuni amicali cu tote puterile și a garanta autori­tatea și independința Germaniei. VIENA, 6 Octombre. Principele moșteni­­toru alü Prusiei a sosita și a fosta primita la ambarcaderă de către ensu­șî Imperatulu. (Serviciulu privata alü Monitorului.) PARIS, 5 Octombre. — Se asecură că generalulü Carmilorü, prin uă scrisóre, dă unii termenu de gece gili călugărului Hya­­cinthe ca se între în monastire, altminterea va fi amenințatii cu escomunicația majoră. MADRID, 5 Octombre. — Bandele repu­blicane din Catalonia nu ține lupta cu tru­pele, dérii facți unii resbelți devastatori. In Andalusia există un bandă numai de două sute inși; in Galicia dă bandă asemenea a făcuta prisonierî autoritățile cetății Ofensia. Restulu peninsulei este linistite. Riu'iirp's Hf tîUOl­lO&OIj 25 Râpciune’ 7 Brumărelu Suntemă nedrepți în privința d-lui Cogălnicenu, dicea mai alaltă­ ieri una amicü alü domniei-sea. Dom­­nia-sea, dicea amiculu, este patri­otă liberale, generosi reale, și ’n timpu de dece­­nii, de căndă este ministru, n’a făcută de cătă a opri reala ș’a respăndi binele pe cătă prin putință i­a fostă. Amiculü, pe câtă ni se spune, vorbia cu căldu­ră, și, cea­a ce este și mai rară, și mai straordinariă, ni s’afirmă că en­su­ și d. Cogălnicenu totă astă-felă vorbesce și totă pe noi ne acasă de nedreptate și violența în privință-i. . Poeții aă spusă că Amorulă este orbă , sau legată la ochi. In dată ânsă ce omenirea crescu și se lumină, nu mai credu în poeți, ba încă Plutone, propunea se-î­­ncu­­nune ce flori și se-­ dea afară din republică. Ori și cumv­enie, ori cătă de orbă amă primi ca fostă și este ăncă Amorată seă ori cătă stăruință amă pune d’a crede că numai elă n’a isbutită se-și dea josă legătura de la ochi, totuși nu pu­­temă crede — căci nici în pruncia omenirii nu s’a cred­ută și nici s’a­u sisă — c’Amorulă era și nesimți­torii, și ancă pâma nu simți dure­rea ciomegeloru. Cumă déru a­­miciî d-luî Cogălniceni, și mai cu sem­ă dumnelui, potă pretinde că cei loviți cu ciomegele de către do­robanții deghisați și de către ban­dele de ei-pușcăriași se nu sufere și se nu strige? Camă maieu sé­­mă merge cu naivitatea pen’a cjice că violința este în partea nostră și blândețea și bunătatea în partea domniei-séle, că ciocanulă e victi­ma și nicovala călăulă ? Déru, domnule Cogălnicene, cumă faci, de nu verii că, de mar fi de cătă faptulă gendarmiloră deghi­sați de la Ploieșcî, și bandele de es­­pușcăriași din Bucurescî, totă este d’ajunsă se recunoscă că, ori ce s’ar scrie în contra damit de, ș’orî cătă de tari ar fi cuvintele, totu­șî ele, în facia faptului, suntă și re­­mănă slabe și inocinte, arătă din puntură de vedere materiale, cătă și morale. Doru, elice d. Cogălnicanu, nu că amă ordinată crearea bandeloră nici o loră funcționare. Se fiă ore în a­cesta țară ună singură omă, care se nu afirme că scusa este, — prin cutezarea și nerușinarea iei — ega­lă cu fapta? Se fiă ună singură omă, care se cuteze a elice că d. Cogălnicenu a fostă și este păpușia d-lui Dumitru Ghica? Eroulă unei loviri de Stată jucăria omului cu «țigara Craiului!!.. Ministrulă din întru nu scie că gen­­darmii sei sunt­ deghisați și tran­sformați în bande de ucigași!! A­­cea­așî sistemă se se prazice de că­tre toți prefecții, cu mai multă sau mai puțină cutesare, și ministrulă din întru se nu scie!! Bandele de es-pușcăriașî se funcționeze în Bu­curescî, ziua, în amia­d­a mare, de la Marte până la Masă, și ce func­ționare..... și ministrulă din întru se nu scie nimic­ă! Toți membrii ban­delor­ se fiă puși în funcțiune, Popa Tache Proto­popă, și ministrulă Co­gălnicenu se apere la tribuna Ca­melii tote actele și produsele lorü ! și...............se nu scie nimică! Spuse cei mai sinceri amici ai d-lui Cogălnicenu, cugete elă ân­­su­și și spuse decă n’avemă drep­tate, cândă ch­emă că scusa este, prin cutezarea și nerușinarea iei, e­­gală cu crimele comise. Dela asasinatulă Popovici, totă d. Dumitru Ghica Fa inventată și făptuită ? Care este ensă omulă, care cu­­nosce câtă de puțină pe cavalerulă ministru, și se nu scie că una cu capulă n’ar fi primită se se­rică că d. Cogălnicenu, eră nu elă, este ținta „inimiciloră țereî“? Deru pricina cu ceî trei mii gal­beni, ce, scriaă c­­ainele și însă­și Adunarea Naționale, că saă de­pusă de noi la u­ă comerciante, ca destre pentru asasină, totă d. Du­mitru Ghica a inventatu- o șa fă­cută se se publice în Adunarea­ Naționale ? ’ .• •• i. Dera întrunirea nostră în comi­­tată, în care voiarămă uciderea d-lui Cogălnicenu, totă d. Dumitru Ghica a inventat-o șa spus-o chiară la consulele francese ? Deră depeșele adresate Românu­­­lui, totă d. Dumitru Ghica, fiă și chiară agerulă d. Cretzescu, a or­dinată inteligintelui și bravului d. Cociu se nu se trămită redacțiunii? Dera depeșia ministrului din în­tru către prefecți, afișată în Câmpu- Lungă, prin care se spune că dd. Golescu și Ion Ghica au fost­ aleși­­ de guvernă, era nu de alegători,­ totă d. Dumitru Ghica și fulgerulă Cretzescu a scris-o și spediat-o ? ! Ceră trimiterea arestaților­ de la Văcărescu la Bucoviță și la Do­­broveță, fără spirea și î ncuviințarea procurorului, totă d. Dumitru Ghi­ca a făcut-o ? ! Ceră afacerea Godilloi, cu tote­­ scandalurile ei, totă d. Dumitru Ghi­­­­ca a prim­it-o șa cocoloșit o ? Deră renumita lotăria, oprită a­ 3 nume de lege și primită de mem­brii comunei, totă d. Dumitru Ghi­ca a și optit-o, a speculat-o șa a­­probat-o ? Totă cavalerulă Agarei Craruluî x a scrisă Duminica trecută în Adu­­­­narea Naționale că „sa formată din­­ n­oă coalițiunea și lucreză pentru­­ resturnare și pentru perderea celora Is ce­ama dobândită penă astăzi“ ? ci Totu d. Dumitru Ghica și amb­ii sei personali au scris, în Aduna­­­­­rea, de Duminica trecută, că en­ Ic­sușî d. Ion Ghica este în coalițiune ci și lucrază pentru resturnare ? Că „guvernulă actuale conține totu ce a" „este mai sănetosă, mai seriosă, și „mai cu greutate în România“ și, ai că noi toți, „tote nuanțele oposițiu- și „nu­ coalișate, suntemű chilipirgii, ci „resturnători, bătăuși și șerpele, care­le „S’a spurcată la sângele Romă­ni­­le „lorü“? Ș’ Și, decă d. Dumitru Ghica se va fi fi făcută d’uă dată și ca prin far­ o mecă atătă de năsdrăvană, în câtă țî tote aceste se le facă elă, și numai ci elă, ce deveni atunci renumitulă d. te Cogălniceni, care nimică nu vedu și și naudi, seă care vedu totu și ’n­ le dură totu?­­ ________ c Suntă mai multe dile, de cându­c: zidurile Bucurescilorü spună tutu- o, loru, cu litere mari și roșii, ca e­­l știu de suptă țipară uă carte nouă. ° Nu scimă ce spune cartea cea nouă, p dera scimă că nici ună librară n’a fi chiultuită pen’acumă atâția bani pen­­­­tru anunciuri ș’afișuri. Nu scimă și ce spune cartea, darü­scimă că a­­d fișurile spună : „Invaziunea jidovescă în Romă- a­nia și în Biserici !!! c „Ură, netoleranță, persecutări, u­­c­cideri, trădări, fraude, rea-credință, 1 sacrilegii de tota felulă, de care si­­­­nagoga s’a făcută culpabile. I­I „Omoruri și copii creștini uciși­­ de către Jidovi în ura lui Iisusă ‘ ‘I­i Ghristosă. Căușele acestoră barbarii. ( „Prejudecăți, conființă în opera- s­a­ți­uni magice.“ Pânaci noi­amă scrută că se com­-­j bată la noi nu Evreii, ci invasiunea ( 3 vagabondilor) Evrei din Rusia și *­­ din Austria; că este la noi un ces­­­­tiune sociale, eră nu religiosă. Cumă­­ - eși ansă acumă că este la noi in­­­trasiune jidovescă și’n biserică? Care­­ este mitropolitulă, episcopulă, archi­­­mandritulă seă, fiă măcară simplulă preotă, care propagă în biserică, pe I față seă prin învârtiturî, introducerea în biserica română a religiunii mo­­n­a­raice? Cari suntă sacrilegiile făcute de israeliți? Și, d­écá suntű, cine suntă cei cari le-a denunțații justiției? Ore ce scapă are scoterea din nuoă la lumină a acelei infame ca­­o mnie de omoruri, de ucideri de copii creștini? Cercetare­a guvernului cine suntă autorii acestei broșiure, și cu ce bani se publică broșiurele, anunciurile și afișiurile? Aci nu sunt ă combateri sociale și patriotice, ci respândirea celor­ mai infame și periculose ca­­omnii. Aci nu este uă simplă com­batere a unei invasiuni, ci, curată și limpede, specularea unora pre­­udecăți ale seclilor­ trecuți, ce se propagă la noi de către inemiciî­­vrei, cu scopă de a provoca o catatrofă, care se ne­afunde și moralicește și ma­terialicește. Guvernul­ este datorit se susțiă și se respecte cea mai asolută li­­be­tate a Presei. Cândă ânsă libertatea însa­șî îi aretă că este aci­să spe­culă din cele mai infame a inimi­­ciloră națiunii române, guvernul­, care -a adeverit iubesce și respectă libertatea, este datorit să urmărescă crima ce­ i-o descoperă libertatea și, puindă mâna pe criminali, se îi trimită apoi naintea justiției cu to­te actele doveditore, nu ca delin quenți în materie de presă, ci ca a­­devărați trădători de țeră. Nu scimă pân’ acumă ce face guvernul­ în acesta privință; scimă numai că cea­a ce vedemă, este căd’uă­cam­­dată totă acțiunea lui se concentra în a publica că tote partitele, și chiară nuanțele loră, s’aă cualisată pentru „reătumar­ea ei perderea ce­­loră ce amă dobândită până astăzi.“ și că locuința d-lui C. A. Rosetti este cu mare scumpătate păzită, ca se oprască da eși d’aci revoluțiu­­nea, care va resturna totă ce ne-a dată 11 Februarie și va repune la locu Statutulu séu regulamentală or­ganică. In ori ce casă, ne facemă datoria d’a atrage atențiunea pu­blicului asupra celoră ce sef scriă și se facă, ș’a-i dice : unire, înțelep­ciune, răbdare și vec­hiare. FOITA ROMANULUI. MARCHISA DE CIREIX *) i. In migloculü Vandeeî, pe țermurii Loireî, se redica în 1815 castelulu Cireix. Era una din acele elegante construiri date lui Man­sart, care arăta în arhitectură și din pun­­tulü de vedere istorică transformarea cas­­telanilorü vecului de migloca ln curtisani d’ai marelui rege. Nu mai este adevărata lo­cuința senoriale, pe jumătate construită pen­tru aperare și pentru ’ntorcerile ofensive ale unei garnisane de servitori și de partizani, este un casă frumosa, lesne de pervenita pănă la dănsa, deschisă din tóte părțile, ș’alfi cărui corpu principala, avându nesce feres­tre mari, se intrunia in unghiu drepta cu două pavilióne laterale. Una șianța adânca, pe valulü cărui­a era una mica zidu de pé­­tră, înconjura locuința, și marca familiei, sculptată cu delicateță, era așezată d’asupra porței de ’ntrare. Din cele două faciade ale *■) Din Revue des deux Mondes de la 1 Ianiaruie 1866, castelului de Cireix, una avea vederea asu­pra tufișurilor­ și câmpielorü verii ce se ’ntindeau pené la Leira, cea­laltă asupra u­nei forte mari curți de onore, în jurul­ că­­rei­a erau plantați stejari și săcâmp uriași Acești arbori, lăsați se cresc. In voia lor, își incleștau­ ramurele intr’uă desordine pu­­terică, și umbrindu șianțul­, le ’ntindeau pene mai la ziduri. Intre petrele depărtate una de alta ale curții, uă iarbă fină și dó­sa, mestecată ici și cu calea cu urgiei, cres­­cea in voie. Porta cu gratii, care se deschi­dea spre drumul­ celu mare, era un minu­ne de lăcătușie, dérü arabescurile și fel’ele de lance poleite dispareau suptd rugină. Din aceste cause, cu tote că castelul­ era în­truna din cele mai frumóse posițiuni ale provinciei, înfățișarea lui era sumbră și tris­tă. Se simția din partea stăpâniloru­sei ca uă părăsire voluntare ; afară de țipetele și de mișcarea a douî copii, unii băiețeia ș’uă fetiță, cari se jucau ș’alergau în acésta ma­re casă cu nepăsarea verstei lor­, nu s’au­­gia nici una vuielü. Este adeverata că ma­ma lora, machisa de Cireix, ducea viața cea mai aspră și cea mai retrasă. Marchi­­sulu ca si cându n’aru fi fostu. Elő n’avea de câtu treî­ gecî și cinci de anî ; déru, is­­bitu de nebunie, puțind timpu după căsăto­ria lui, devenise cu totuld idiota, Ilina, ra­rii visitatorî carii veniau la castelu sau ó­­meniî de serviciu flu dăriau îmbrăcata în negru c’unu mare guleru alba, necontenite așegata p’un taburetu ’nalta în dosula unei ferestre a salonului. Din timp, în timp mormăia tare și se strimba. Era dinaintea lui cn mésa ’ncărcata de figuri, pe cari le tăia ; dacă se ’ntrerupea din acesta lucrare machinale, era pentru a se juca c’unu lanțfi de oțela ș’uă cheiță pe care o purta la gâtu și pe cari le păstra cu ’nderătnicie, chiaru cându i se schimbau hainele. Ela părea a adresa lungî discursuri acestora obiecte, déra silințele lui pentru a vorbi nu isbutianu de câtu a ’lu face se mtrunésca una cu alta, c’unü tonü plângeforD sed sentențiosu nesce silabe fără nici unu înțeleșii. Esistința lui, cu totulu a­­nimale, nevoia nesce ’ngrijiri ariciose pe care marchisa i le da totu­deuna ea însăși c’unu devotamentu rece, priveghia educațiu­­nea copiilorü iei, încredințată unui percep­­tore, și s’ocupa de dânșii adesea, dérü făr­­ă iubire așa de vină. La doue­ gecî-și opta de ani marchisa de Cireix era fórte frumósá, uă frumsețe mândră, nemișcată ș’asia gh­­­énde împetrită, înaltă și maiestuosa, déru cu mersulü camü țâpeni, ea avea să făclă palidă, a cărui puritate admirabile a linie­­lor, nu era alterată de nici una sim­țimentă. Ochii ei negrii, carni curenda arü fi pututu arunca flacăre, pastrau uă­spresiune măreță și liniștită. Vorbia puțină, nu zimb­a díci uă dată. Manierele eî aveau uă grad­e nobile și corectă, îmbrăcămintea eî fără multă ingri­­jire, déru nici neglesă: ea se ’mbracă ; ni­­micit mai puținO. Cu tóte că respândea a­verea eî 11 săraci, nu ndeplinea de câtu stricta datoriele ei religióse. N’am­ fi voit a se dea unü zeu esemplu. Bunulü pre­otu alü satului Cireix se ’ncercase se rea țîțe acésta credință slăbită ; déra marchisa ’lu primi c’uă faciă atâtu de cruda enigma­tică, în­câtu se ferise d’a mai re'ncepe in­­cercarea. — Dumnezeu a lovit-o, gicea elfi câte uă dată, va atinge-o póte. — De bună semă nefericirea marchisei era destul­ de mare, funețea ei, incătenată pentru totu d’a una d’unu cadavru viu, era unul desastru destul­ de complectă, pentru a explica și jus­tifica atitudinea ei aspră și revoltată in tă­cere. Totuși, printre nobleță din jurn și din o­ma se potă vede și mai bine guvernulă câtă este de periculosa și de perfidă nouă propagandă, sau mai dreptü noua conspirare, ce facă­ inimicii fereh Prin­ cestiunea Israeli­­ților îi, reproducemă aci cea­ a ce pu­ra și ulfi Angers, cândü era vorba despre dom­­na de Cireix, durerosa ei singurătate s’atri­­buia unei cause mai grave și mai intime. Se vorbia despre oă iubire de jună fatá, sfărâmată fără veste și pentru totu-de­una; în sprijinulu acestei presupuneri s’aducea unu evenimentu, care se petrecuse la castelu cu zece anî mai mnainte și care avusese ln țară unu pre care resunela. Afară de co­­mentarie și de amplificări, era faptul­ asta« felu după cumu se întâmplase. D. de Cireix, socrulü marchisei, după ce adoptase ideiele liberale și filosofice ale re­­voluțiunii la inceputulu eî, emigrase în En­­gliteza cu familia lui la mortea lui Ludo­­vicü alu XVI. Cu dênsula luase ș’unu vechia servitoru, Iosef Cornier, care’la urmase­ră­diniara in America și care’i era cu totul­ devotată. Marchisulű luă parte la espedițiunea ăi ]a Quiberon, unde Cornier elü Insoția. La sftrșitul­ acestei nefericite afaceri elfi fusese luat o d’uă imbarcațiune englesă cându, véga că Cornier nu era cu densulu. Acesta buna omö, după ce se bătuse ca unu leu pentru a protege îmbarcarea stăpânului său, remă­­sese încă pe uscatü. Marchisulű íla végű a­­runcându-se în mare și’notândO cu vigór$

Next