Romanulu, octombrie 1870 (Anul 14)

1870-10-27

942 cari le voma publica în numerele viitore se va vede lamuritü că Bazaine a rostit de mulții în relațiuni oculte și rușinose cu d. de Bismark, care da făcea segretă că va fi autorizatu a eși cu armata sea de la Metz, pentru a protege întrunirea Camerei imperiale și restaurarea stăpânului iei. Mângâiată de acastă trădătore speranță, Bazaine n’a spartă pentru a eși din cerculü ce dă împresura, a consumată provisiunile sale, și la urmă d. de Bismark i-a opusă veto ală d-lui Moltke. Un asemene scusă este suficiente pentru acelă ce este capabile d’a căuta victoria în asemeni infame uneltiri. E că omenii imperiului! E că și ómenii regelui prusescă! ROMANULU 28 BRUMAREL 1870 A DOUĂZECI ȘI UNA EPISTOLA Către cititorii „ROMANULUI“. Tours, 26 Oetombre, 1870. aceste cerbicasa națiune nu se supune și glorioșii Prusia ci.... pare că este una făcută!.. numai avură nici uă biruință. Ce are se fă acesta! Ce ne facemă, decă poporele vom începe a băga de semă acestă minune, acesta făcută? Și ce ne facemă, încă vă dată, de ne vomă pomeni că Francia republicană destinde peste puțină trei patru sute de fii ai poporului în facia Prusianiloră și se pună acești nebuni se le arate cumă combată și cumă învingă armatele Republicelor ? Gestiunea este atâtă de simplă, precâtă este și gravă, și nu d. de Bismark este omulă care se nu înțelegă mai, cu semă cândă și vede că nu mai merge, că nu mai merge de felă! Ce se face mă dură? Englitera este aci, regii suntă aci, și nu ei se voră refusa d’a intorce fata pentru a ’nvinge acumă pe ânsăși Francia. Deși oricine a ’nțelesă, mâ voiă esplica. Puterile neutre, în numele umanității și pentru dragostea păcii, intervină, înduplecă pe Prusia a se mulțămi cu o indemnitate de trei miliarde și propună pacea care începe printr’ună armistițiu și procederea imediată la convocarea unei constituante. Ce va face guvernul? Va refusa? Dară, i se va duce, cumă refusi la finele lui Octombre cea-a ce ensuși ai propusă pe la finele lui Septembre ? Cumă refuși mai cu semă d’a convoca Constituanta, cândă nu ești ună guvernă alesă de națiune, nu represinți națiunea, și căndă ânsușî în Septembre convocaseși națiunea în comisele electorale? Și d’adecă guvernulă pusă suptă acuzare de violare a drepturilor națiunii, de dictatură impusă, ecă acu sărî, încriminări, divisiuni, slăbiciune în totală și póte chiară resbelă civile prin urmare e că Francia gătită pentru a fi învinsă. Priimiva guvernulă ? E că sorții ce are atunci reacțiunea. Republica proclamată la 4 Septembre nu s’a ocupată de cătă de apărarea naționale. Reacțiunea a vorbită, a lucrată, a guvernată ș’a domnită 20 de ani; în cele mai multe părți comunele sunt administrate totă de vechii servitori ai In sfârșiții, in uă <ji, gura drumului du ferii străngănia, se sguduia, junii cocodeși romani se svârcoleau, noduri de cravate streluceau, erauă mișcare și uă agitațiune din cele mai apelpisite în lumea des crevés și des cocades Romani, cari au petrecută vie,ia căzândă vă vogă ce n’am putută nemeri nici uă dată, și cari s-au datu în spectaclu, fie și cu resicule de a fi ridiculi, ceia ce au reușită adese ori, numai ca se facă lumea a vorbi de dânșii. Alergați la Giurgiu se întâmpine trupa care sosea își esercitaseră de truijile subisunse de templie artistică cu care avea se se presinte. Compania lirică sosi, nu se mai audia de câtă vorbe de frumuseția d-nei Guadagnini. „Ce frumosa este semenă cu d-na S. C.#*# ba nu cu d-na M.#*# ba nu cu d-na P*** în tinerețile ei, or ! multă mai frumosă Gretchen a lui Goethe, Beatrice a lui Dante era mofta pe lângă ea, decarü fi stătu lumea seriosa se asculte exagerațiunile junilor cârlionțiați. Opera începu, ea începu cu Rigaieitól Indulgenții aveau cuvente, d-na Bedogni este un artistă nemerită pentru acei cari nu sunt prea pretențioși, are uă voce simpatică ,sonoră și pură, note corecte, precisiune. In adeverü nu cântăreți, dari pesimiștii nu se mulțămiră, ea nu se mulțămiră cu uă prima dona care fără se fie minunată este ensă bunicică, cu admirabilulű tenori Patierno, care în adevera te pune în estase și face se vbre córdele cele mai simțitore ale sufletului, cându cântă cu unii baritonü, a căre acțiunîi se da uitamă că totă ce este poporă, totă ce are uă inimă în peptă ș’vă ideră în capă se află în felurite locuri ca gardi mobili, franc-tireurs, etc., se nu uitămă c’alegerile se vor face repede și va lipsi timpul de propagantă, de explicare a trecutului ș’a situațiunii; reacțiunea dură are astăfelă cei mai mulți sorți ca alegerile se se facă în favorea iei. Mai este încă ceva’ Priimirea unui armistițiu, — ce se scie că este preludiulă păcii — atunci cândă Francia învinsă, umilită, prădată și trădată se află în afună d’a se rădica în tota splendarea iei, va respândi îngrijirea, temerea, mânia și indignarea și . . . acă resbelulă civile— mai cu semă în Paris, Lyon, Bordeaux, Marsilia— și prin urmare acă Francia gătită pentru a fi învinsă. Asia este că d. Bismark, Englitera și regii ceilalți sunt inteligenți cu propunerea loră ? Asta este că mila ce la-a venită pentru omenire și dragostea pentru Francia are pe dânsa și este la locul ă iei? Ce se va face acuma? Nu potă iei mai multă de cătă cele ce amă spusă. Nimică noă nu este p’aici, care se nu ftă conținută în rjiamele ce trămită astăzi. Se vorbimă are și de strălucita și rara aureolă boreale, ce ne-a încântată aci? Se descriu are acestă ceră roșiu ca sângele, ală cărui efectu era îndouită căci se resfrîngea în undele rîului Loire, astăfelă în câtă în cotro ș’arunca cineva ochii nu vedea de câtă roșiu susă, roșiu josă, roșiu ’n drapta și’n stânga, pe unde a străbătută armatele bunului creștină și rege ală Prusiei, care domnesce prin dreptură divină! De ră nu, aureola boreale nu interesază decâtă pe poporulă francese, care o privia și o comenta în felurite moduri, cumă comentază totăde una poporală lucrările nature!. Și de ce se ne mirămă de poporă, cândă ânsuși Papa Pius IX, acestă Papă ce se proclamă infalibile, se hotărî la 1849 se plece din Roma din causa unei aureole boreale? Vă aureolă boreale smă cutióra de auru ce i-a fostă trămisu-o episcopulă de Valence, ca se puse întrânsa în călătorie Eucharistea, hotârîră pe ruî voce, deși nu este cu totulü satisfacatóre, dérite bine. Ei veț jură contralto, de care este fórte adeveratü că „se dai și se fugi“ cumü dice Romanulü, auriră țipetele ascuțite, și nemulțămirea isbucni, pe de altă parte Guadagninizi, juni lei paralel cu coma sburlită, că nu era de câtü uă singură Guadagnini pentru toți se înverșionară, și unii și alții flaerară déru partitura sorților și nu se lasă, ele fu re’norțiată de cei cuminte, de cei înțelepți, aplaudă cu freneslă, aruncă vă cătare cruntă și vă rîpjire amenințătore. Leii paraleii, voînicoșî déra fricoși, gata pe scandalu, numai cândăna este vorbă de bătaie. Îndată ce ver jură că póte merge lucrulü până la trâptară romănască, se potoliră, tratară, făcură transacțiune și se mulțămiră pe unii compromisü facutü totușî între ei. Plus IX se plece, mai mulții de câtă manifestările poporului; „aceste două semne, dise elu, îmi spune se pleca, căci asta va fi bine.“ De ce derű și poporulu francese se ridică, se nu credă că cerulu celu roșiu îi spune se stăruiască, se mârgă cu credință cu stindardul ei Republice!, siguru că prin elfi va învinge!? C. A. Roseiti TRĂDAREA DE LA METZ UnĂ căpitanii de geniu, care face parte din armata din Metz, soși la Bruxelles. Liberă de orice angagiamentă către Prusia, nevoindu se promită d’a nu mai servi Francia ’n resbelulă actuale, reeși d’a scăpa din Metz în momentul cândă colonele prusiane intrau în oraș și. Acestă oficiară ne aduce — oice Independința belgică de la 1 Noembre, după care reproducemă aceste rânduri — unu numără din Independința Moselei, care a eșua la Metz la 29 Octombre, chiară în ziua dării cetății. Elă ne nareză cele ce s’aă petrecută înainte de capitulațiune și manoperele întrebuințate de mareșalele Bazaine pentru a’șî duce armata la acastă dureresa estremitate. Resumămă aci acastă narațiune, garantândă perfecta comformitate a celoră ce să se se citască cu cele ce ni s’aă spusă. Predarea cetății și soldațiloră se efectua Sâmbătă, 29 Octombre. Fiecare corpü darmată trecändü după direcțiunile determinate fa remisa autorităților prusiane. Acastă lugubră ceremoniă ținu de la amiazîn pécé la șase ore sera. Oficiării cărora le cădea tristulü rola d a da trupa, remitea lista de efectivulü din care se compunea. Nici uă verificare numerici nu se făcea de comisarii prusianî. Ofițerii erau apoi obligați se reintre în cetate. ConvoiulQ e din cele mai lugubre. Soldații plângeau, oficiării plângeau. Francia se sinucidea cu mânile generalului care avea datoria s’o salveze. La Metz statua mereși ale lui Fabert era învelită cu una imensă vele negru 1), 1) Fabert îți are statua in principala fortăreță de arme a Metzului. Se citește pe tripodii: „Decă, pentru a ’mpedeca ca uă cetate, pe care regele mi-a încredințat-o, „Se nu cadă ’n puterea inamicului, „Ar trebui se putfi înaintea uneî spărturi de zidit Persona, familia și totu averea mea. Unu momentu n’așî sta la îndoală. Spre a aduce pe oficiărî și pe soldați la ideia unuî capitulațiuni a cetăței ș’a armatei, se spusese oficialilorü : In câteva ni vamă mai avea nici făină, nici tărîța, nici vino, nici rachiu. Caii, cărora nu se dă mai multu de 300 grame de tărire pe ți, perii și au sa lipséscä cu totulü pentru alimentarea ómenilor. Chiară și lemnele au se lipséscu pentru ferberea alimentelor. Apoi sarea lipsesce de multă și nu se póte face pastramă de carne de calB. Caii cari au mai remasa suntu incapabili d’a face vr’unü serviciu cavaleriei și artileriei. Cu cavaleria și artileria, spărtura în șirurile inamice este oă operațiune din cele mai aspre, fără cavaleriă și fără artileria e aprope imposibile, fiindu că Prusianiî s’au întărită din ce în ce mai multü. Cu tóte astea, dacă e decisă, tótu lumea ’și va face datoria și voma trece, chiarü d’arti fi ca none din orice părți ale armatei se remâie pe pämânte. Déru sfărămăturile acestei armate la ce arü fi bune? Deși curionarea francese arü fi salvată, dérü n’arü fi și mai bine a ne păstra forțele ca se dámü patriei serviție mai mari ? Francia e grozavă de cutreierată de anarhiă; Parisule e victima unora desordine neautiste; Lyon e ’a maoă anarhiștilorü; Marsilia e prada Roși'orO; Bordeax, Toulouse suntü teatrulu violențeloriî; în fine Havre, Bonon cera garnisone prusiane pentru restabilirea ordinei. Se ne scăpăm proprietățile, familiele. Misiunea nostru e a^i d’a protege societates. Vom i eși daci cu onorile resbelului, cu armele și cu acerele nóstre, și vom a deveni armata ordinii. Astafera începură a învenina spiritul armatei. Déju nu infra ’n vederile Prusiei d’a lăsa uă armată de mai multü două sută de mii de ómeni arși din Metz cu aramele și averele sale pentru a se duce sa se stabilesca sa se intemeieze unii guverna. Bazaiie fu păcălită, combinațiunile iuî profunde, pré profunde póte, fură pré multe prelungite, cetatea sfârși prin a ave lipsă de provisiune, 5 zile omenii nu mai avură pace și nu se nntriră de cátü cu carne de cai morți. Engliteza, împinsă de opiniunea publică, îngrijită de perderile comerciului și speriată pe două parte de periclele ce póre se-i aducă puterea Prusiei, eră pe d’alta de Republica ce póte nasce în Germania, decă armata regelui Prusiei nu s’ar mai întorce în căminele iei, s’hotărîtă în sfârșită a interveni. Acéstă intervenire, tare dorită de toți regii, și mai cu semă de Prusia, are pe dânsa. Francia, învinsă luptă imperiă, ce se va face, dacă ea va învinge luptă Republică ? Care Bismark va mai pute ține poparele în fișă! Uite, numai se gândesce cineva și să ia groza de ce s’ar întâmpla! Francia, învinsă cu atâta înlesnire suptă imperiă, stă neclintită de cândă cu Republica. Armata francese era mai tota mistuită la 4 Septembre; armele lipsiau cu totul, și națiunea întregă era desarmată, desorganisată și demoralisată; și cu tote aceste e că 45 de culile de cândă armatele Germaniei suntă parte la porțile Parisului și parte respândindă foculă, sabia, uciderea, jafurile și totă felulă de crime și de prădări în întrulă Franciei, și cu tote cat și numai Inclusiunile imaginațiunei sorii. Învingători se declarau „pentru!“, indulgenții, cari cred că scena română este făcută neconteniții pentru mediocrități, acceptau cu simțămente de bunăvoință, și pesimiștii, cari vedu teza de una In rea chiara și cându este bine, proclamaü tare și susți că nu astepta nemied bunii, și că opera are se fie nesuferință. D’apoi pregătirile : betránulű, tenorü și eleganta Don Juan de mahalale, d*nulii U * care are brevete de invențiune numaî pentru nodurile cravatelora, a inventatu und nodd nuoű forte ingeniosű ce se numesce nodulö espansivo; d-nDl X.#*# și-a s'osü din șifonieru surtuculdi englezescü civite inchisa, a pusd de a prenound jiletcile și a făcutu oă razia de mănuși de tóte fețele, mai cu semn culare ca untu-prospetd, pentru că trage a ginerică. In sfârșită d-nuld dreptd ca luminarea, spălățeld curățelă, linid, pomăduntd, dichisită și proțăpită, simplu muritoră cetățână liberă in România, dérü celd puțind marchisd îndată ce trece frontiera se declarad șefii pârlitului Guadagninist, și sa esercitad cumd se facă palmele se trosnască mai bine în aplaude, și cumd se dea vocea uă espresiune mai estaziată strigând: „bravă, bravi, bravisima, bravississima! Und altă partită se forma: acesta era partituld forțilord, partitulu lucindd, fiecare se gătea ză țgănindoi și străse’șî facă părticica, în lageruld Bedognist, și se pregăteau a face se resună sala de succesile domnei Bedogni. . . Lucefarul, steaua operei, ilustra frumusețe încă nu apăruse, ea trebuia se apară in Don Pasquale. Ce deșilusi unel Indulgenții avură pe buze unu suflsu blondü pe care i-am fii <jisit — „trâcă și asta !“ cei cu minte !iiseră „hîm ! frumușică, déru nu tocmai asta de speriată!“ despre soea de scenă e uă bună comediană, cere uă mare mobilitate de figură, și interpreta cu inteligință și gingășie tóté nuanțele rolului; énsé décá va veni vorba despre cântica, are voce mică și învăluită, câteva note false, și se espune în lucrurile netedă, cântă mai putinü decâtü pasabilă; are onsé espresiune, graciositate, vioiciune, și cândü nu este cineva prea dificilă trece. Tenorul care cântă în Don Pasquale are un voce plăcută, cântă femișiori, déja astă dată pârlitul sorților, se declară pe facă Bedognista flueră con amore și fluerile mergeniin eres ändo ajunseseră la unü ben marcato formidabilü, așia în cátu d. Franchetti fu anevoitfi se transigie și se promită uă altă primadonă, era guadaguiniștiî remascră duioșî. Câtü despre corn, se nu mai vorbimu ! Totu acele oribile scofâlceli cunoscute publicului, totu acele scârțâiturî oribile, care căntă ’n contra timpu, fără mesură, falsă, care facă cu producțiunile cele mai frumóse ale maeștriloru compositorî masacrurî fiorósel.. Nu s’arü putea are dobândi de la d. Franchetti se maî adauge și se mai perfecționeze puțină acelă nefericită carü; arü trebui sĕ facă și d. Franchetti acesta politeță publicului despre care, cu totui guadagninismulu și cu totui bedognismmulu nu are a se plânge ! Se venimü acumü la teatrulß romäneseö. Se vede că comitatuiü teatrale este atâtă de gelosi de progresele naționale, nu câtă nu voiesce ca publicul a se se bucure de acastă frumósa scala de moravuri, teatru romänescu nu averau, pentru că, după cumu ni s’a spusu, d. Stăncescu nu voiesce se fie teatru românescu, asta place d-lum și n’are nimeni ce face deóre ce guvernulă găsesce că este bine, esta frumosu, ca publiculu se nu aibă teatru naționale. D. Millo dă cu vechiulu și trezitulu seu repertoriu câteva representațiuni: marele și în fine la 29 Octombre, în același timp, când oamenii din trupe erau remiși autorității prusiane, care-și Înșirase liniele sale de bătaie, în adeveri la mare distanță, dera destulă de aprope ca se potă opri acte admisibile de turbare din partea soldaților. Francesî desarmațî, nesce comisari prusianî primiau materialulu armatei și materialulu cetății, adică tóte puscile și săbiele armatei, ale gardei naționale mobile, ale gardei naționale staționare, tötu artileria torturiloru stăruitorulu artistă veterană ală scenei nóstre, cărei face onore, a remasa cum ar fice Francesulü „seul sur la breche“ în Bucureșci. Dérii se nu disperămă!.. Prusieniî, membri ai comitatului, se luptă cu bărbăția pentru complecta destrucțiune a artei dramatice române și sunt capabili se reușască. Ne mai remâne circulă, acela al d-lui Hutteman, despre care ni se anunță minuni, numai minunile se nu fie totușia de puțină minunate în realitate ca și ale d-lui Franchetti. N’a sosit pâncă, lumea Ilü aștaptă cu mare curiositate și suntu juni lei paralel cari nly așteptă cu nepatiență ca se se arunce cu furiă și se se mai console de paraponile guadagniniste și bedoguiste. Circula celü-l-altü alü d-lui Dersin este un adeverit mediocru, nu are cai déri are artiști buni, d-ș0rele Parry una este forte bună vestigiera, are mare agilitate și mare graciositate, cei duoî jucători pe traptzu sunt în adeverü tari, clovnii nu suntürei. Decă este vorba da clovni, o sene țscă unele persone, apoi mai clovni ce avem și la putere, și amatori de putere, și î n societate, ce ne mai trebuiesce? Eî întrecă pe cei mai tari, mai dibaci și mai bufoni; dec ! nu prea avem, ce dice, cam așta o fi, déru tocmai ca se ne distrama de dânșii noi mergemü se vedemă pe cei de la circa. Acei din societate sunt supărători și adese ori rădică indignațiunea; acei de la circa sunt ă uă petrecere și nu escită de câtă veselia. Dacă celu puțină, ca uă compensațiune a teatrului românescu, clovnii de la comitatuiü teatrale ne-amü da unu circi naționale, noi le-amu promite se’î admirămu și chiarü cându domniele loru amu împlini rolurile cele mai bufone. Pantazi Ghica. ro* . i ? ;