Romanulu, octombrie 1871 (Anul 15)
1871-10-14
ROMANULU 14 OCTOMBRE 1871 nopole, nu întâlnesce de câtă desolare, ruină, șerăetă, selbătăciă. Era în Constantinople ce vede ? Palaturî pompose de marmură, rădicate din sudarea a 30 milióne de calici, haremuri deliciose, mii de minareturi, turme de derviși, potăî de câni, nesiguranța cea mai mare, mii de mahali, în scurte, tată ce despotismulü consumata ală Resăritenilor, a putut grămădi în centru cu despoiarea, cu uciderea estremităților. Mila te lovesce când ve<fî provinciale asiatice și europene ale acestui imperiu muribundă. Noi credem că nu voma ajunge acolo. „Uă capitale întrunesce în totă-deuna pe cetățianii cei mai bogați ai națiunii. Mulțime de proprietari părăsescă căutarea moșieloră sorii pe mâna vătășeiloră și epistațiloră, cărora prea puținii le pasă despre îmbunătățirea moșiei. . . Aurulü, câtă intră în capitale, aici se îngropă, fără a se mai reversa asupra provincielor. Omenii cei mai avuți și biătuitori, aici își perdă averile lor. Mii de omeni cari ară pute să cultiveze pământul și se îmulțescă producțiunile lui, urmăriți de miseria, scapă în capitale pentru a cerșetori uă hrană, pe care ei ară pute-o procura altora, și pentru a pune lenea lor, în servițiulu altora leneși mai avuți decâtă ei. Miniștrii Domnului, magistrații cei mai aleși ai tribunalelor și curților superiorie, consulii puterilor străine, curtisanii și cei însărcinați cu ună nesfîrșită numără de funcțiuni, cerute de organisațiunea politică a Statului, garnisona cea mare, tote aceste persone consumă în capitale nu numai pensiunile și apartamentele loru, deră încă și venitulă moșieroră loră. De acolea, ambițiunea, speranța de a-șî face noroculu, atragerile plăcerilor, năvălirea postulanțiloru, a împricinaților, de totă natura, a străinilor, călători, serbările curții și ale curtisanților, urórea naturala a omeniloru pentru vieța obscură, gustulă societății, suntă atrrs sliivé ocwvilor» foluitea bogății și omeni. „Unul din cele mai mari privilegie prejudiciabile ce au avută pene acumula noi capitalele asupra provincielor”, a fostă apelulă la tribunalele și curțile capitalei, a judecăților, date de autoritățile provinciali. Lesne este de vertată câți omeni și câte avuții nu grămădesce în capitală acestă fatale sistemă, astă-zi cândă mulțimea legiloră face orice pretensiune suzenabile, astă<eî cându procesele suntu așia de grele, suntă uă moșcenire ce trece din tată în fiu.— Se nu se sperie nimine- Scopulu nostru nu este a ne declara în contra unui dreptă pe care îl privimă între cele mai prețiose libertăți civile: apelul care dă dreptă fiecărui cetățiană de a chiăma înaintea unui tribunale superiore sentința unei jurisdicțiuni subalterne. Dérü asupra modului de reședere a acesoră tribunale supreme, nu sară pute reveni ? Nară pute ele fi dispuse prin județie astă-feră ca se nu fiă silite a merge câte 10 —15 și jenă la 17 județie cu apelurile sară în Iași și în Bucuresci? Moldavia ară pute forte bine se aibă trei curți de apelă. România mare, cu cele 12 județie ale iei, alte două seă trei, împărțite, afară, între acele județe, ce vină în Bucurescî cu apelurile loră, la una și aceași curte civile, criminale seu comerciale, deosebită numai prin despărțirea în secțiuni ? Atunci nn sară mai veche alergândă de prin capulă țăreî, uă mulțime de nenorociți împricinați, cari se ruinază cu drumurile și chiăltuielile pe la hanuri, pe când interesele loră se părăduescă acasă. Ore numai curtea ce amă mai creată la Focșiani se fiă de ajunsă ? In Anglia, legăția modernă ală libertății, un asemenea sistemă nu esiste nici de crimă. In totdeuna jurații sunt aleși de prin locurile acelea unde au începută neînțelegerea. El trebuie a ave un președinte sau a fi convocați de către umilă din cei 15 mari judi ai Angliei. Acești se împartă în totă regatulă, și fiecare în cursul anului, merge se-șî facă rânduiască în despărțimântulă scă pentru a procede la judecarea tuturoră proceselor. Deja timpul petrecerii sale în fiecare localitate, e fișată și momentul trecerii sale de la ună Iocă la altulă determinată, décá pene atunci, jurații n’au isbutită a se înțelege, judecătorele placă și duce cu sine și pe jurați. Asta derit, în Anglia, acei ce alergii, acei ce umblă, suntu magistrații, jurații, erti nu nefericiții împricinați. De uă camă dtă noi Românii, din considerațiune de datine, obiceiuri, legi și alte cuvinte de deosebire, ne amă mulțămi, și cu mai puțină. Ne amă mulțămi ca autoritățile și omenii publici se ve dea dreptatea măcară acolo unde î vomă găsi noi pe denșii; și apoi, în câtă despre spelii; fără-și neamă mulțămi ca se găsimă curțile la uă depărtare de ală treilea, ală patrulea, sau celă multă, ală cincilea județă ; era nu peste ală (jecelea sau șepte-spre-decelea, după cumă cercă sistema reglementariă, tare și neperiforă ca abanosurii. „Către tote aceste beneficie, capitalile la noi, deși situate în uă posițiune geografică, unde clima este din cele mai nefavorabili, s’au fostă bucurată și de dreptul ă de a adăposti în sînulă soră tote casele publice centrale, precum: casa săracilor, a militarilor, ospețiele, orfantropiele, casele de nebuni, acele ale invalidilorfi, versetoriile, academiele, bibliotecile, seminariele centrali, facultățile de dreptă și schițe. Decă Germania, Switzera, Belgia, surită atâtă de înfioritorie, este că ele n’aă grămădită totă ce aă la ună locă, ci aă respândită bine-făcătorele loră instituțiuni, ca ună plasferă, preste totă suprafața țerei. Nu e crastă sau punta însemnată care se nu posede acolo una din aceste instituțiuni. Uă scolă, uă universitate, uă academiă, uă garnișonă de ună regimentă, este îndestulă a lă împina-si. In natorii, canitatea arh perde, ceva, ară fi ceva mai mică, ceva mai puțină pomposă și frumosă, dérű ară câștiga restulă țărei, s’stă înfrumuseța și țara. Este ună adevérit necontestată, domnulă meu, că aceste monumente răspândindu-se prin județe, ară remâne necunoscute de ochii aceloră călători deprinși a nu cerceta decând capitala unui Stată, dara iertată este a pune binele publică în comparațiune cu aplaudele, cu desfătările unui călătoră lenevolă și frivole ? Binele publică face adevărata grandare a națiunilor. Binele publică este acea adevărată și neperitoriă paradă, care rădică strălucirea trenului și face suveranitatea augustă... In multitudine populi dignitas regis. „Se fiă bine constatată că, întru câm vomă merge pe calea cea de centralizare esorbitante, poporațiunea, agricultura, restulă țăreî, voră lancedi, și numai capitala va via, și va via pentru că va datori bogâțiele séle, poporațiunea sea, miseidei câmpie soră. Poporațiunea unoră asemene orașie, se compune în genere din proprietari atrași de la moșiele loră, din cultivatori răpiți de la plugurile loră, din femeie perdute pentru insocință și mărtiagiu și din omeni dăduțî la serbări și lenevnă, instrumente, victime și jucărie ale moliciunii și ale voluptății. „Nu vedemă noi că cu sistema de aslăzi, Iașii și Bicurescii au crescută și înflorită, vedendu cu ochii, eră laturile și estremitățile au sărăcită, nă flămândită și se părăduescă pe totădiua ? Așia avemă Râmniculă, Romanulh, Dorohoiulu, Tărgoviștea, Tecuciulă, Vasluială, Focșani, Agiudulă, Mizilu, Trotușu, Ilușiu și alteuă mulțime de prașie, uădini oră mari și înflontare; creastă di cândă treci prin densele, mă adură de miseriă și de deca^niță, îți strînge inima și te silesce se pleci de acolo câtă mai curându; căci te simți că ești într’ună locă căruia generațiunea de faciă nu-i dă viățâ, și să lasă de priotesce din seală scă din alte dățî. Satele suntă și mai reă!!!.. Suntă bursucării, nu locuințile poporului română, suveranulă țerei Românesci. „Pene astâzî, noi n’amu făcută de câtă a strînge cârda centralisării și ’n Iași și ’n Bucurescî. Amă imitată de minune pe Francia și Rusia în acestă reă. Amă greșită . . . Sosită-n timpulă se facemă haitii, se chemă destul se dămă capitalei ce este ală capitalei și provincieloră ce este ală provincieloră? Se deprindemă țara a mai trăi și din vié$a iei propriă, și prin sine însășî, nu numai purtată de mână, ca pe orbi. Capitala se remâie capii, ére restulă se fiă piciore, dértinisce piciore cari se se mișce, orti nu se fiă sdrobite ca ale hoțului de pe Golgota. „In totă casulă, acă, stă înaintea domniei-vostre ună frumosă și mănosă ogoră, separatismulă se îndreptă spre densulă, cu intențiune a-și semăna seminția lui cea veninosă. Acestă ogoră este frumosă Moldavia. Sunteți Români ? Sunteți omeni ai secuiului d-vostră ? Sunteți la înălțimea misiunii d-vostră? Vă iubiți țara, nemulț, viitorulă și Unitatea iei, viitorulă și fericirea copiiloră d-vostră ? Faceți, faceți totă ce omenesce puteți cu vă <fi mai înainte spre a pune piciorul în acelă ogoră couă oră înaintea separatismului ; mulțămiți poporațiunile; descentralizați; dați libertăți publice; introduceți moralitatea și responsabilitatea pretutindine. Altmintrelea vomă face ceaa ce făcea Arvinte celți cu antereurii din fabulă, care, vătrândă că ’i suntă palele lungi și mânecile scurte, a tăiată din pale și a pusă în mâneci, pe urmă, fiindă palele pre scurte și mânecile pre lungi, a pusă din mâneci în pale și a remasă totă cu cotele gole. Asta și noi, vomă totă lua de la Iași și vomă da la Bucuresci, de la Bucuresci la Iași, și nimică nu vomă isprăvi, și nemulțămirile, și acrimoniele, și intrigele separatiste voră cresce, și cataclismulu europenii ne va găsi în capsă, în perfecta desorganisare: „Credu, domnule directore, că m’am esplicată de ajunsă pentru ca se nu fiă luată de centralistă asolutu. Amă mersă atâtă de departe,pe câtă póte merge una Română care voiesce a avea uă patriă mare, UNITA, independinte. Mergă, déca voiți, și pâne la sistema americană, unde sciți, că în Statele Unite, comunele sau municipalitățile, townships, nu se bucură numai de uă independință asolută, în raportula administrării trebiloră loră particulare, deru încă strînga, prin agențiî loră particulari, impositele și veniturile proprie ale Statului. Astăfelă se pote dice în acestă punctă, că statulă atârnă de comună, nu comuna de Stată. Sistema acesta s’a constatată că este vițiosii din punctul de vedere politică, pentru că nu lasă guvernului centrale partea de autoritate ce i se cuvine, nici independința acțiunii ce i este necesariă pentru a menține unitatea Statului, cu puterea militară, cu plenitudinea mijlocelor sale. Politică vorbindö, uăașta sistemă nu e de introdusă decâtă într’uă țeră puțină espusă, prin situațiunea iei, la agresunile străine și care nare trebuință de a desvolta tote mijlocele sale in afară. Ense, din punctul de vedere economică, sistema americană e preferabile celei francese, prin aceia că e mai favorabile desvoltării tuturor isvorelor industriale ale țerei. „Sistema francese e forte favorabile unității și puterii politice a Statului, dejű este escesivă, că dă guvernului centrale atribuțiuni de carinare trebuință și, iea comunei pe acele cari ’i aparțină supt tóte titlurile. Elă e dăunătorii! și în aceia că va temă desvoltarea resurselor locali, că provocă, ca și la noi, amânări, prelungiri și chiăltueli nefolositóre; că trage oă întrebuințare mai puțină raționale și mai puțină fructuasă din fondurile luate de la contribuabili. In definitivă, înâbușesc o pretutindine spiritulă de antreprisă, atâtă de neapărată gradului de civilisare în care amu ajunsă. „Noi, Românii, cari nu suntemă una stată confederată, ci omogenii din mila lui Dumnedeă, se luămă de la Americani numai ce aă bună pentru noi, astăfelă ca se nu periclitămă unitatea naționale, cumă aă periclitată-o ei cu escesivă autonomiă comunale. Și apoi, pentru că nu trebue se simă nici ună stată monarhic tiasolutü, se luămă și de la Francesi aceaa ce ne va pune în stare a face falță năvălirilor străine și a desvolta moderatele nóstre puteri, în întru séa în afară, cândă interesulă nostru ar comanda-o, înaintea nóstru stau două estreme : descentralisarea escesivă a Americanilor, centralisarea nemăsurată a Francii. Se creămă ună media-termine.u Astăzi după optă ani suntă același: anti-centralistă cu salvgardarea cea mai rigurosă a unității și esistenței naționale. Se se emancipe comuna și județul, se li se dea totă inițiativa, totă independință, care se rămână neruptă lanțulă care le lăgă cu țara. Altă fetă va fi nu descentralisare, ci desmembrare. Și nu numai că suntă același de la 1864, ci suntă multă mai fericită. ț)ceamă atunci: „Ceaa ce vreți se faceți pentru Iași, facă-se pentru totă țăra“ !). E«ă ceamă dorită. Acesta o susțin. II. Amă dori se scimă decă țara este coptă pentru descentraisare, adică pentru posesiunea de sine? Este de solutű decá legea, decă necesitatea descentralisării este totă atâtă de simțită în colegiile electorale, pe câtă este acele animi luminate și generose din a cărora inițiativă a isbucnitű? In adevĕrü, cuvântul de descentralisare, ca și acelă de centralisare, sunt nișce cuvinte pe cari mulți le repetă astăzi la noi, și în multe feluri, fără, ca mulți seroși se caute a analiza și defini simțulă cuvinteloră și a’și da sema: de ce centralisarea e rea, de ce descentralisarea e bună? Vomă cerca a face acesta pe compluiu nanu propriu, pentru propria nostră convingere. Cine va ave urechi de auijito se auită. Și ântâia vomă vorbi de centralisare. D. Alexis de Tocqueville, autor ale celebrei scrieri despre democrație în America, admite două feluri de centralizări forte distincte, pe cari e bine da le cunosce și noi în fondu. Sunt unele interese comune tuturor părțiloru națiunii, precum: formarea legilor generale și relațiunile poporului cu străinii. Alte interese sunt speciale numai unoră părți ale națiunii, precumă: Întreprinderile comunale. „A concentra într’ună acela’și locă sau în aceași mână, duce de Tocqueville, puterea d’a dirige pe cele d’ântâiă este a înw. cea.a ce ași numi centralisațiune guvernamentală. A concentra prin același cbipă puterea d’a dirige pe cele dală doilea interese, este a funda cea a ce voi a numi centralisațiunea administrativă. Sunt o punte asupra cărora aceste două specii de centralisațiune se confundă, înse luândă în totalitatea loră, obiectele ce pică mai cu deosebire în domeniile fiecăreia din ele, ajungemă lesne a le deosebi.“ 2) De bună seria Tocqueville, vorbesce despre acea centralisațiune guvernamentale, care unită cu centralisațiunea administrativă, deprinde pe cetățianî a face abstracțiune complectă și continuă de voința loră, îi deprinde a asculta, nu uă dată și asupra unui puntii, ci în totală și în tote dilele. Acestă centralizare, nu numai că robesce pe cetățianî prin forță, ci încă îi robesce prin deprinderile loră. Ea îî isoleza și îi cetiuesce, apoi unula câte unulă în masa comună. 3) Cu tóte aceste Tocqueville, — după ce ne aduce exemplulu Angliei, care devre șasezeci de ani, a făcută, lucruri altă de mari, fără a avea centralisațiunea ad-1) „Românului“ de la 14 Ianuarie, 1864. 2) De la democrat, en Amerique I. 142. 3) Idem, ibidministrativa, și fără a renunța la uă escesivă centralisare guvernamentale 1). — se pronunță asupra acestoră două punte două hotărîtore greutate în cestiune: 1. Uă națiune nu pate nici se trăiască, nici se înfloriască fără uă puternică centralisațiune guvernamentale. 2. Centralisațiunea administrativă, nu e proprie decâtă a desnerva poporele ce i se supună, pentru că ea tinde neîncetată a împuțina spiritură civică. Este adevărată că centralisațiunea administrativă isbutesce a întruni într’uă epocă dată și într’mnij locă anumită, tóte forțele disponibile ale națiunei, ea vatămă însă reproducțiunii forțelor!!. Face țara se triumfe într’uă <ji de luptă, înse în totă celălaltă timpă îi scurge orî ce măduvă, deși puțină câte puțină. Deci, centralizarea póte se concurgă admirabile la grandarea cea trecătore a unui omu, nici de cumă éase la trainica înflorire a unui poporă 2). G. Misailt. RECTIFICARE. In articulul de ieri ală d-lui G. Missailă în colóna 1, pagina II se se citescă: „în Europa occidentale, acesta vatră a lumineloră timpului," și mai la vale: „și isbânda răsboieloră se hotărasce’n școli“. In nota 2, colóna V, pagina II se se citesc: „dreptulă de desvoltare“ în rocă de „dreptur ă de disolvere.“ DICTIONARIULU LIMBEI. SOCIETATEA ACADEMICA ROMANA Secțiunea filologică. Șiedința din 9 Septembre 1871. — Urmare 3) — D. Massimu își aréta părerea de reă că d. Papiu, printr’uă cuvéntare abia lungă, nu s’a mănținutu numai în discnsiunea propunere! d-lui Odobescu, care ară trebui terminată chiaru în acestă ședință. Dlui propune case a se pune la votă propunerea d-lui Odobescu. D. Laurianti, aprobândă numai cele spuse de d. Papiu în contra propunerii d-lui Odobescu, socotesce asemenea că societatea ar pute trece la votă asupra acesteia. D. Odobescu cere ca, deși orele sunt forte înaintate și că i lipsesce timpul, a coordona argumentele sale spre a respunde la cele dise de d. Laurianu în președintea ședință și de d. Papiu în cea de adi, se i se acorde cuvântulü spre a explica că ultimă oră tendința propunerii sale și avantagiele ce d-lui ascuptă de la punerea iei în aplicațiune. —*•»antâiă de tóte, d-lui nu póte înțelege cumă d. Laurian vede în acea preposițiune uă perdere de timpă și uă chiăltuială superioră celei ce ce va face cu dicționariulă comisiuuii. Astă-feră cumă d. Odobescu propune a se tipări materialul colaboratoriloră, adică nerevizuită de comisiune și în numără de 500 eseraplare, spesele se reducă cu 13 galbeni de fiecare cotă, remunerabă ală comisiunii, și cu cinci topuri de hârtie asemeni de fiecare colă; ceea ce face, la numărulă probabile două sută cale, dă reducțiune celă puțină de galbeni 1,300 din remunerariulă comisiunii și de topuri de hârtie 500. D. Lauriană însă arătând că spesele ce se ară face pentru magasinulă tipărită în 500 exemplare, ară obliga pe societate se veniru acésta carte în preță de 5 galbeni esemplarulă, spre a’și scote chiăltuiălile. Oră dicționarială, trasa în 4,000 esemplare, acopere tóte chiăltuiălele prin vinderea numai a 2,000 cu câte 20 lei noul, arătândă acestea s’a întemeiată pe convicțiunea și a că 2,000 exemplare celă puțină din dicționariulă 1) „In Anglia, Statulii pare a se mișca ca un „singurii omu, elfi rădică, mase nemărginite, întrunesce -și duce ori-unde voiesce tote forțele puterii sale.“ Pagina 143—144. 2) Tom I, p. 144. 3) Veii! „Românulii“ de la 9 și 10 curinte,