Romanulu, aprilie 1872 (Anul 16)

1872-04-08

318 țeraniloră din Palatinatu, ele nu facea resbelu electorelui, inamiciloru Franciei, ci nu mai era decâtă esecutarele resbunăriloru unui ministru curtelanö, și posteritatea, veștedin dă uă faptă asta de barbară, n’a deslegatu memoria acestui mare căpitanii. Generarele unei armate ausiliare n’are dreptul a se judice déca guvernulă țârei séle a facutu sed nu und lucru dreptu vividu în ajutorulu unei puteri mai multă decâtă íntr’alü alteia : datoria sea este d’a se supune ș’a se lupta chiară, cu părere de red, în șirurile națiunii cu care avea a făcută aliandă. Déca ânsa pe câmpuru de bătaie primesce de la guvernulu sed ordine d’a ’ntorce odată armele n contra aliatului pe care venisese ’să apere și care se odihnesce pe buna-credință, pe recunoscința bine-faceriloru ce-a primită, supunerea ’n asemenea casă este uă infamă trădare, uă crimă odiosă pe care noroculă póte s’o recompenseze, déra pe care justiția universale va sfîrși prin a o isbi, și care va rămâne ’nferată cu sigiliuță desonorii în memoria ómenilor”. Dr. M. Alesandrescu. ROMÂNULUI APRILIE 187a ! PRINDEREA CAPILORII revoluțiunii române din 1784 și 1785. — Urmare 1) — In fine revoluțiunea fu înăbușită prin puterea armatei împărătesce, ajutată pre bine de grasa nesoiință, de lipsa disciplinei și a comandanților, cari să fiă fostă dotați cu esperiință , adaugemă și lipsa cea mare și — trădarea. Pentru ca caséera să fiă sicură de repetirea revoluțiunii, celă puțină pentru acele timpuri, autoritățile publice căutau tote mijlocele și căiele, pentru ca se potă pune mâna pe cei trei Români cari treceau de capi și conducători ai revoluțiunii, adică Nicolae Ursu, supranumită Horia, născută din comuna Albacă, omă ca de 54 de ani, Ioană Cloșca, născută din Cărpenișiă, ca de 30 de ani, și Nicolae Christea, supranumită Criștană. După ce insurgenții români fuseră bătuți și respândiți, conductorii loră încă au fostă părăsiți mai de toți omenii lor. Atunci aceștia își căutară scăpare în codrii cei seculari ai munților. Anume Horia și Cloșca sau trasă în muntele Scorășetă, situată dincolo de Albacă, în distanță ca de două miliarde. Acolo petrecea ei în un căscioră, sau mai bine colibă, coperită cu bundară de piuă. Acelă îocă de scăpare îlăscină numai câțiva omeni credincioși ai acelor nefericiți, prin urmare, între alte împregiurărî, ar fi fost aprope imposibile de a-i afla în acelea locuri ascunse și depărtate. Deslegarea acestei probleme fu comisă vice-colonelului Kray, Germană de origine, case în servițiu la regimentulu alß II-Iea de pedestrime secuiescă confiniară. Vice-colonelulă Kray, ca străin în Transilvania, nu cunoscea nici de cumu locurile și ținuturile din munții apuseni. Elă însă chiamă la sine îndată după spulberarea oștiloru românesci pe silvicultorulă împârătescă (k. k. Waldbereiter), anume Antonie Melzer, carele în acea calitate a sea cunoscea pre bine munții din ținuturile Câmpenilorii 2) și de altă minirea încă ca unui Nemiță, i se apreția multă realitatea. Luândă Krag harta cea mare topografică a munților apuseni și desfăcându-o înaintea lui A. Melzer, îl întrebă pe acesta, că cumu crede elă că sară pute încongiura și prinde Horia prin ostașime în acei munți. Pădurarusă Melzer informă mai întâiă pe Kray despre estensiunile și distanțele acelor munți între sine și cu respectă la regiunile învecinate, apoi response că lui i s’ar pare lucru imposibile ca ostășimea se potă străbate, încungiura și cerceta locurile acelea, unde totă tufa, totă scorbura de arbore, cumu și spernacele (pescerile) și desimea estraordinară a codului dă locu da scăpare unui fugamă; elü énse crede că este și li periculosu ca se intre ostașii prin codrii, acuma în capă de iarna, cândă munții sunt ăcoperițî cu nea grasă. Intr’acea Melzer aflândă de la vice-colonelulă Krag suma premiului ce s’a pusă pe capetele conducătoriloru,i recomandă ună altă plană mai sigură. Ea speră, dise Melzer, că vomă pute pune mâna pe corifeii principali ai Valahiloru prin omenii mei cei mai fideli și anume prin pădurarii mei, pentru că, adause Melzer, „este bine ca corbii la corbă se scoță ochii.“ Adică atâtă pădurarii câtă și omenii cei mai credincioși ai lui Melzer erau totă Români, ca și Horia, Cloșca și Crișiană, și ca toți ceilalți, cari se sculaseră pentru libertatea poporului din jugulă celă mai barbară ală sclaviei. Melzer mai recomandă la Kray, ca pentru asigurarea resultatului, și spre a fi în ajutorul pădurarilor( 1), se trămită mă despărțământă de ostășime în palele munților și se o așede la una fată mai apropiată, de unde se le fiă mai îndemână a patrula prin prejură. Invoindu -se Kray și Melzer asupra planului, acesta chiamă apoi la sine pe septe Români din comuna Albacă (Nagy-Aranyos), cari cunosceau pre bine acei munți și regiunile de prin pregiurd, dră de Horia încă se puteau apropia mai ușiară, pentru că aceștia fuseseră amicii lui. Acei șapte Români câștigați de Melzer pentru ca se-șî vândă sângele propriă pe bani de aură, conveniră cu toții la locul ă numită Gura-Bezei, unde consultându-se mai ântâiă asupra esecutării planului, plecară apoi cu toții la munte. Sâmbătă în 25 Decembre, adică în zliua de Crăciunulă nod, Kray espectă spre munți una despărțimentă compusă din regimentul, al douilea secuescă de pedestrime supt comanda locotenentelui primare Vaida, și din regimentulü de husari numită ale ducelui de Toscana, supt comanda locotenentelui Secuiu lenei. Acestă despărțimentă era destinată ca să ajute la esecutarea planului celor șapte trădători. A treia zi, adică în 27 Decembre, acei șapte spioni, ajutați de linsorea prosperă, deferă abia în urma lui Horia și Cloșca. In distanță adică camă d’uă oră trădătorii apucară pe artă Română, anume Nicolae Christea, care era pusă de pază din partea nefericițiloru conducători, pentru ca să le spună, daca nu cumăva li se apropie vr’ună periclu. Cei șapte inși apucândă p’acesta Christea, parte prin amenințări, parte prin promisiuni că n’are se i-se ’ntîmple nici mărită, în fine îlă înduplecară ca elă se descopere loculă celă ascunsă unde petrecea Horia și Cloșca. Intre cei șapte Români, Oanță Mateiă, Ștefană Trifu, Iacobu Negu și Dumitru Negu, urmați fiindă cu pusei, aă mersă nainte, ordi ceîlalți trei, rămâindu mai îndărătă, mergeau pe urma loră. Trădătorii aflară pe Horia și pe Cloșca aprópe de colibă, ședându la ună focă mare, supt ună arbore pe jumătate scorborosu. Apropiindu-se trădătorii, Horia îl salută și’i primi ca pe amicii săi și’i întrebă dec’au venită cumă va în vânată. La acesta ei răspunseră: la vânată amă venită, pentru că trebuie se vânămă pe sema ostășimii, ânse n’amă dată de nimică. După acestea trădătorii invitați de Horia, sedură pe lângă focă, și anume două lângă Horia, era alți două lângă Cloșca. Atunci acesta, adică Cloșca, îi întrebă, că ce se mai aude prin sată. La acesta răspunseră cei șapte, că aă dată mari nevoi peste omeni, că satele ară fi înghesuite de ostași, și că poporului nu ’i-a mai rămasă altă ceva de câtă a lua lumea neapă. Auijindă acestea Cloșca ncepu se bjure adăugându: lasă numai că’i vomă curați noi pe iei și’î vomă da dracului. Intr aceaa se apropiară și ceilalți trei Români la loculă celă fatale. In acelă momenta văzândă Onuțu Mateiă și Ștefană Trifu apropiarea celoră trei, unulă apucă de gâtă pe Horia și celalaltu pe Cloșca, îl trântiră la pământă, ș’apoi ajutați de cei duci și de cei trei ajunși la focă, se apucară se’l lege. Intr’acésta luptă s’a ’ntâmplatu că Horia scoțândă din sînulu său unu jachetă de scrisori (eine Hand voll Papier) e aruncă ’n focă, fără ca trădătorii cari îi rega, se să fi putută împedeca. Ce voră fi conținută acele scrisori? Fost-acele resturi de acte din multele procese de ale Românilor? Fost-au corespondințe secrete ? Acestă propusă din urmă a intrată în capetele scriitorilor neromâni, cari nu credă că adevărații urditori ai revoluțiunii ar fi fostă acești trei Români, ci ei caută pe urbitori aiurea, încă și’n Rusia. Mai ântâiă însă ară trebui se probeze cineva, că Horia și Cloșca vor fi scitită atâta carte, încâtă se stă în stare d’a purta corespondințe politice și militare. După ce aceleapte trădători legară pe comandanții românesci, în care timpă Horia tăcea, era Cloșca înjura, îi duseră d’acolo curândă la uă colibă pecurarescu, pentru ca nu cumii va se dea peste dânșii alți Români și săi scape din mânele loră. D’acolo trădătorii înșciințară pe oficialii Vaida și lenei, apoi dup’acea ajunseră la ei patrulele de soldați, deteră pe Horia și Cloșca în mânele acestora. Horia și Cloșca avuseră două pusei și două lănci, era Cloșca mai avea și doue pistole. Daci se pute ’nchiria că, daca ei nară fi fostă surprinși cu perfidia de conaționalii și chiară de amicii proprii, ară fi fostă în stare se’șî mai apere vieța, în câtă se’s coste forte scumpă pe trădători. Nici cai, nici alte scrisori, nici bani nu s’aă aflată la comandanții trădați, numai la Cloșca se aflară șese fiorini, era de la Horia mai luară uă traistă (canistru) de pere, ceva prafă de pușcă și gldnțe, nă punguliță, in care a fostă sigiliulosăă și cdră roșiă. Mai târziu se mai aflase la ună altă Română prinșii uă altă traistă a lui Horia cu șapte bucăți de acte de procesă. Escorta ostășescă ajunse la Abrudă cu captivii numai a patra oi, adică Vineri în 31 Decembre pe la amiedi. D’aici se vede cujjbieții conducători nefericiți ai Românilor, se ascunseseră departe de orice societate și locuință omenesca sosit în munți și’n codri neumblați. Aceste date istorice despre prinderea prin trădare a lui Horia și Cloșca sunt culese din câte-va documente autentice și anume din raportul vice-colonelului Kraydolto. Abrudă, 31 Dec., 1784, adresată comandantelui de la Alba-Iulia, din mărturisirea protocolară a pădurariloră Onuță Mateiă și Ștefană Trifu depusă în 12 ianuarie, 1785, din raportul comună ale gubernatorélui și ală supremului comandante din Libră ddto. 11 Febr., 1785, substernută imperatorelui, în fine din narațiunea lui Ignațiu Melzer, arhivară pensionată de la tribunalele montanistică, fiiă ală acelui Antonin Melzer, carele a dată lui Kray planulă cumă se prindă pe comandanții românesci. Ignațiu Melzer adică a ținutăminte cele audite de la tată-să, avea și unele documinte despre revoluțiunea românescă, pe cari le-a dată d-lui Szilágyi. 1) O. B. (Va urma). (Transilvania). SOCIETATE! ECONOMIA. CARE DE SEMA Ședința adunării generale de la 16 Ianuarie, 1872. Ședința se deschide la ora 12, cu 80 de. societari presinți și ală cărora numără s’adauge continuă supt președința d-lui P. S. Aureliană, președinte, care, printr uă alocuțiune, felicită adunarea de buna-voință și de concursulu ce dă comitatului pentru ținerea ședinței oră adunării generale într’unî modă așia de solemneță. După acestea de președinte, făcândă uă comparațiune între anul 1870 și 1871, probeză că societatea Economia progreseză atâtă din punctul de privire ală numărului membrilor ce o constituie, câtă și din punctul de vedere ală capitalului, cu care societatea a operată în acești două ani. D. președinte se resumă astăfelu:atorii și prostimați colegi. In conformitate cu articlul 44 ală statutelor societății Economia, suntemă întruniți în adunarea generale. Art. 47 prescrie, că, în acesta întrunire, societatea se va ocupa: a) . Cu alegerea comitatului; b) . Cu definerea garanții casierului și a controlerelui; c) . Cu verificarea raportului comitatului; d) . Cu fișarea sumei maxime, cu care se pote împrumuta uă personă în acelă ană; e) . Cu orice proposițiune care va fi supusă de comitatu, scade 3 membrii în interesul societății, înainte de a intra în lucrare, permiteți președintelui societății, ca, conformă datinei, se resume în puține cuvinte scopulă și resultatul asociațiunii nóstre. Intre cestiunile fondamentale, cari au preocupata mai multă atâtă pe economiști, câtă și pe acea clasă de publiciști și de filosofi, cari s’aă îndeletnicită cu studiulă cestiunilor sociale în seculul nostru, organisațiunea creditului ocupă unul din acele d’ântâiă locuri. Cestiune vitală atâtă din punctul de vedere politică, economică și sociale, câtă și din punctul de vedere naționale; miji locu din acele mai puternice, din câte există până astăzi, pentru a resolve problemele cele mai arginte ale organisațiunii sociale moderne ; o instrumentă din cele mai măntuitore, cândă este mânuită cu dibăcie și lealitate, pentru desvoltarea economică a unei națiuni, și în același timp, din cele mai ucigătore, cândă este încredințată în mână de omeni nedibaci séu reă-voitori, cestiunea creditului în diversele sale manifestațiuni, este încă departe de a fi resolvată ’ntr’ună modă conformă cu interesele tuturor claselor societății în genere și cu interesele populare în speciale. Sfaturile cele mai înaintate, acelea a cărora organisațiune financiară, publică și privată, a ajunsă relativamente, la celă mai înaltă gradă de perfecțiune suntă încă departe de a posede acele instituțiuni de credită, de la a cărora esistență, depinde în mare parte ameliorațiunile, cari intereseza mai multă clasele lucrătore, industriali și agricoli. De vomă lua de exemplu pe Anglia, pe Francia, pe Germania, pe oricare altă Stată, vom găsi că marile instituțiuni de credită cu care se mândrescă cu drepta cuvântă, n’aă folosită până astăzi, mai cu semn, decâtă unei fracțiuni restrînse a poporațiunii. Deschise mai în totă timpul, pentru fruntașii industriei, comerciului și agriculturei, marele stabilimente financiare din Europa au fostă și suntă pânâ astăzi închise pentru imensa majoritate a producâtorilor, fiă industriali, fiă agricoli. Nici unul dintre aceste Sfaturi n’au ajunsă încă ca se potă veni prin credită în ajutorul acelora ale cărora capitală consistă mai cu somn în minte și în brațe. Lucrătorul, celă mai ingeniosă, agricultorul , celă mai perseverentă și mai economă, sunt adesea nevoiți în tota Europa a și petrece viața pentru unii salariu zilnică, din acele mai reduse, în lipsă de mijllace, de a pute întreprinde. Acesta stare a creditului, față cu aspirațiunile din ce în ce mai democratice ale societății moderne, nu putea se nu atragă seriosa atențiune a aceloră clase de economiști și de politici, care s-au ocupată și se ocupă cu armonisarea stării politice a poporului cu starea lară economică și sociale.— Inteligințe atâtă de distinse nu puteaă se nu prevdită că organisațiunea politică a unui popor, oricâtă de perfectă ară fi, nu póte produce resultatele dorite, când organisațiunea sociale și economică nu este in armoasă cu dânsa; că, după cumă o dice unul dintre acei mai distinși bărbați germani, „formele politice, lipsite de fondu sociale, n’au nici uă valore“.—Ce folosă că inspirați de cele mai lăudabili simțiminte, bărbații de Stată, puterile legiuitore ară înzestrată țară cu cele mai perfecte instituțiuni politice, cândă aceia cari suntă chiămați a se bucura de dânsele suntă în cea mai de plânsă stare economică și sociale ? La ce pute servi poporului cele mai progresive instituțiuni politice, cândă economicesce și socialicesce se afla în starea cea mai înapoiată, apăsată supt cea mai grea și mai dureroisă povară, povara lipsei de mijlace spre a -și ameliora posițiunea sea materiale ? Nevoia de a trăi, de a întreține familia și de a două educațiune mai îngrijită copiiloră, a făcută și face până astăzi pe poporă a nesocoti formele politice cele mai avantagiose, când ele nu sunt completate prin forme economice, cari se î amelioreze posițiunea sea sociale. Aceste cestiuni, a cărora mare importanță nu pute scăpa nimeni din vedere, au începută a atrage atențiunea generale, mai cu semă de la 1848. Mișcarea revoluționară, care a seuduită Europa în acelă ană, a făcută și pe cel mai indiferențî, se înțelegă că organisațiunea economică și sociale a Europei nu mai corespunde pe deplină cu trebuințele poporațiunilor lucrătore ; că a temporisa este a amâna, ora nu a resolve cestiunea. ♦ Două mari sisteme du luptată și luptă pânâ astăzii, întrucâtă privesce mijlocele de a resolve cestiunile privitore la ameliorațiunea stării poporațiunii industriale și agricole : cea d’ântâiă este represintatâ de către aceia cari pretindă că numai Statulă, cu autoritatea și mijlocele sale, este în stare se resolve cestiunea, era cea d’a doua de către aceia cari susținu că inițiativa individuale, că spiritulu de solidaritate, munca și economia, sunt miijlocele cele mai practice și mai temeinice pentru a înălța pe lucrătorii de tote gradele. Cei d’ântâiu, pentru a ’și ajunge scopulă, au nevoia deuă reorganisațiune radicale a societății; cei din urmă, din contra, credă că nu- i mai ameliorândă treptată ceea ce există, potă se ’și ajungă scopulă. De acea pe cândă cei d’ântâiă ascepta se se schimbe lumea, ca s’o prefacă din temeliă, insă imposibile, ori câtă ară fi de generoși; cel-lalțî, mai practici, s’au pusă pe lucru cu totă arderea ce inspiră credință intr’uă ideiă mare, și resultatele însemnate ce aă dobândită, probeza de ajunsă că calea pe care au apucată nu este greșită. Declarămă, și societatea economia a dovedit’o, că ne unimă ,pe deplină cu aceia care ascepta totulă de la inițiativa individuale, de la spiritul de solidaritate. Statulă are misiunea sea de împlinită și misiune grea; implinesc-o pe acea cu sânțenie, și noî se ne vedemă de afacerile nóstre, când ele suntă de natură privată. Principiul inițiativei individuale în materie de economiă sociale s’a aplicată de "" la 1848, sunt diferite forme; acelea eus8 cari ne intereseza mai da aprope ca membri ai societății Economia suntă: 1. Asociațiunile de credită poporani sau bănci ale poporului; 2. Asociațiunî pentru cumpărarea materielor, primarii; 3. Asociațiunî de consumațiune, adică pentru cumpărarea cu foptauulă a obiectelor de mâncare; 4. Asociațiunî de producțiune, adică atelierurî și fabrice societare. In Englitera, Francia, Germania, Belgia, și alte Staturi există asociațiuni, din fiecare din acele patru specii. In fiecare ană numerală sară sporesce, operațiunile sunt mai numerose, ceea ce dovedesce că resultatele dobândite sunt mulțămitore. Străini de mișcarea economică a țarilor înaintate, noi Românii n’amă urmată desvoltarea asociațiunilor, nici mari, nici mici din Europa. l A vede „Românul” dela 24 Marte. 2) Ungur, Topánfalva. 1) Cari în munții apuseni portă nume slav, de gornici, gvornici, dvornicî. 1) Vezii și actele publicate despre rescula lui Horia în „Transilvania“ No. 24 din 1869 și No. 1 din 1870.