Romanulu, mai 1874 (Anul 18)

1874-05-08

ANULU ALO OPTU­ SPRE­Z­ECELE VOIESCE ȘI VEI PUTE Or­Ice cereri pentru România, se adre­­seză la administrațiunea­­ Jianului. ANUNȚURI. In pag­a IV, spațiulii 30 litere petit 40 bani In pagina III, linia petit 6 lei. A se adresa LA PARIS : la d-nii Crain et Micoud, 9 rue Drouot, . LA VIEN­A, la d-nii Haasenstei­n i Vogler i Wallfisehgasse.10. Scrisori și ori­ ce trimiteri nefrancate voru fi r«falste.—Articlele nepublicate se vor arde. 20 BANI ESEMPLARULU. Redactiunea și Administrațiu­­nea „Românului“ s’au mutatü in „strada Domnei“ No. 14, casa Emanoilu Baleanu, in apropiare de direcțiunea poștei orü și tele­­grafelorü. DEPEȘI TELEGRAFICE. (Servițiul si privații aici Monitoruium oficiale) Versailles, 16 Main. — Broglie a depașit ieri în adunare proiectuliî de organisațiune a camerei înalte, întocmai cu analiza dată de «fiare, c’uă espunere de motive. Acesta proiectă, care a fost­ primită cu mare re­­cala de stânga și de estrema dreptă, s’a tri­­misă în cercetarea com­isiunii constituțio­nale. Luni se va discuta fișarea ordinii cjn­e. Comisiunea celor­ 30 va asculta astăzii pe miniștrii. Guvernulu a numită noui miniștrii la Viena, Lisbona și Berlin. Concha, pușindă înainte , a ocupată strâmtorile între Biscaia și valea Amezenas. Mulți locuitori părăsescă Bilbao.­­Elio retrăgându­-se, Doregaray a fost­ numită comandante generale ală carliștiloru. Londra, 16 Maiă.­­ La primirea amba­sadori­lor­, Ozarusă a reisit că politica ru­­sescă are singurulă scopă de a menține pa­cea, și a rostită speranța c­ă marele puteri vor­ uni silințele lor­ cu ale sale spre a ajunge la acestă scopă. Atene. 27 Masă.— Tringheta este insăr­­cinată cu departamentul­ marinei; Grivas este numită ministru de resbelă. Constantinopole, 17 Masă.— Fostulă am­­basadore la Viena (Arif-bey ?) s’a numită ministru de externe in locuiți lui Raschid­­pașa, destituită. Pressa de a­ fi publică urmatórele telegrame ale servițiului Monitorelui oficiale: «Se anunc­ă din Londra, cu data de 18 Mai­, că c­arulu a primită în «Ziua prece­ding pe junele principe Napoleon. «Din Paris se vorbesce cu aceași data că tentativele lui Goulard d’a forma cabi­­netulu­iă rămasă fără efectă. Redacțiunea și Administrațiunea, Strada Baumer No. 14 MERCUR 1, 8 MAiu 1874. LUMINEZ­A­TE ȘI VEI FI ABONAMENTE] la Capitale: unei anii 48 lei; §ére luni 24 lei trei luni 12 lei; uă .ani, 5 lei. In Districte: un anii 58 lei; șase luni 29 leii trei luni 15 lei; un lun­i, 6 lei. Francia, Italia și Anglia, pe trimistru fr. 20 Austria și Germania, pe trimestru franci 18. A se adresa LA PARIS: la d. Darras-Hal­­grain, Rue de l’ancienne comedie 5, și la d-nu­ Drain et Micoud, 9, rue Drouot, 9. LA VIENA: la d. B. G. Popovici, Fleier­­markt, 15. Editia istea de sora BUCUR­ESCI, ,5 FLOMRU Nici pene astăzi n’a vostu­ d. Ma­­vrogheni se ne acorde permisiunea ce i­arnă cerută la 4—16 Maiü, de a studia cestiunea salinelorü In dosa­rele ministeriului de finance. Proiec­­tul­ „reformatorelui radicale“ (după propriele sale espresiuni) se studie în secțiunile Camerei; este derü naturale ca „reformatorele radicale“ se nu voiescă a ne lăsa se vedem­ dosarele, cari ne-ară­ta actele cele mai pute­­rice, spre a dovedi națiunii că nu­ este, cum zice, una „reformatore“, ci una licidatore ale averii Statului, și ancă unü licidatore atâtă de radicale, în­cât, daca Camera nu se va grăbi a’i pune stavile, licidarea va fi fin curenda de­plină. Sperândă că deputații vom­ dobândi cee­ a ce ni s’a refusat o nouă, vomă urmări și astăzi pe radicalele licida­tore după scurta și ’ncurcata sea es­­punere de motive și după ore­cari suveniri ce ne-au mai rémasa, după cumi totuși speramü că vomü aduce ore­care lumină în Intunecasele sale operațiuni. După ce d. Mavrogheni condamna esploatarea salinelor­ de către Stată, printr'uă singură frasc : „n’a răspunsu la așceptarea d-lorű miniștrii“; după ce aduse­ră singură cifră, 3,585,472, ca se legitimeze precium­ cu care vo­­iesee se le venală pe timpă de trei­zeci de ani, apoi, în fac­a acestei cifre,­­ se esclamă prin urmatórele cuvinte : „Acesta resultata atâta de medio­cru în comparațiune cu avuția în de obice cunoscință a minelor­ nóstre și cu resultatele însemnate ce­a obținută industria privată supt regimele aren­dării ocnelor­, nu decurge nici din scăderea preoiului săret, nici din res­­tringerea consumațiunii, de­și espor­­tațiunea s’ara paré, — cee­a ce este îndestulă de gravă — că sufere ore­ca­­re scădere, era consumațiunea inte­­rioré romane, afară de ore­cari j mici variațiuni, staționară și astă­felă nu compensezá celu puțină paguba ce se póte aduce tesaurului prin descresce­­rea vembirii în străinătate.“ Pentru ce­­nsé d. Mavrogheni, care caută însemnatele resultate ce­a ob­ținută industria privată supt regimele arendării salinelor­, nu presintă de­­putaților­ și ună tablou de sumele ce trăgea visteria din acea arendare cu cele ce dobândi prin esploatarea loră în regia? Pentru ce? Fiindi.­că ține minte ce-a pățită ministerială de la 1865. S’amintim­ă faptulă, ce se vede ca să ține bine minte d. Mavrogheni și l’ail uitată dd. deputați. Ministrului d’atunci voi și deusulü se facă acésta „reformă radicale“. Elă ceru autoritarea d’a vinde sa­linele, și ’i presinta tabloulă compara­tivă, ce ’la ceremă astă­]i. Tabloulă înfăcișiază presinta tină deficită de doué milióne lei vechi din căutarea salinelor, în regia, și Camera primi în aplaude „reforma radicale“ pro­pusă de guvernă. Deputații d’atunci cnse se duseră ’n urmă la ministe­­riul­ de finance se verifice tabloulă presintata de guvernă, și găsiră că d. ministru făcuse­ră mică scăpare din vedere, acea­ a d’a adauge la activulă regiei ună capitală multă mai mare de câtă cele două milióne ce ’nu tre­cuse la pasivă , uitase sarea ce era în deposite, sarea esploatată la gurele ocnelor­ și totă materialulă de es­­ploațiune, care era în ființă și pentru care se c­iăltuiseră sume ’nsem­­nate. Atunci deputații, carii, de­și e­­șiți din regimele lovirii de Stată, nu uitaseră casé că erau Români și con­tribuabili mai nainte d’a fi favoriți al regimului, respinseră proiectulă, și nu respinseră, pe câtă ținemă minte, în unanimitate mai puțină umilă. Avutű-ama are dreptate d’a­r zice că tăcerea este de aură pentru d. Ma­vrogheni ? Și astăzi, în facia proiecte­­lor­ sele atâtă de scurte și confuse, în facia espunerilor­ sele de motive, cari nu dau nici ună motivă, carii n’aducă nici uă lumină, ș’acesta în cestiuui de financie, în cari d-lui scie că confusiunea este totu­de­una bănu­ită, n’avemă dreptă și noi la rêndul­ nostru d’a presupune că ’i place mai bine se fiă bănuită de câtă se fiă do­vedită? Nu ni se recunosce acestă dreptă? El bine, se mergemă nainte, și pare că vomă sfirși prin a ne ’n­­țelege cu toții. In espunerea sea de motive, d. Ma­vrogheni vorbesce despre resultatul, mediocra de 3,585,472 ce­a obținută regia, „în comparațiune cu resultatele însemnate ce­a dobândită industria pri­vată supt regimele arendării oca­­lară“. Se notamü­lase că domnia-sea nu naintezi cifre, pe cari se le putemă controla; merge încă pena lăsa se se­creta, dérü fără a spune categorică, că esperiința s’a făcută pe doui­spre­­zece ani. Deputații sclindă ’n modă generale că regia s’a ’nființată la 186­2 încurcătura precugetată în care ’l­asă d. Mavrogheni va pute se ’i facă se cară ’n curse, se descurcă mă dérü ș’acestă meșteșiugită încurcătură. Da, regia s’a ’nființată la 1862, case esportațiunea, care zice d. Mavro­gheni că este ’n periclu, a fostă mono­­polulă arendatarilor­ pénă la 1864. Numai pe la mijloculă acestui ană, și fără nici oă pregătire pentru con­ducerea unei asemene întreprinderi, regia intra în posesiunea esportului. Se ’ntrebe do. deputați pe bo. Bosi­­anu, Vernescu și Strat, pentru ce guvernul ă se oțărî, pe neașceptate și fără nici uă pregătire, se facă pe corupta sea și d’a dreptulă esportațiunea sării? Fiindu énsé că licitați un­a a fostă a­­tunci publică și cunoscemu toți acestă ’mprejurare, vomă aminti-o noi d-loră deputați. La 1864 espira t­erminată aren­dării esportațiunii, "căci pen’aci nu­mai esploatarea și consumațiunea erau administrate în regia. Se pune la licitațiune esportulă, și se presintă ună singură concurinte, și care era fostulă arendatară. A­­cesta ofere șepte sfanțiclci pentru suta de oca de sare adusă la porturi, și care elă o vindea cu patru galbeni. Aci trebuie să fa­ce ură îndată cu­noscută d-soră deputați causa acelei lipse de concurință și a cutezării fos­tului arendatară d’a cere sarea gra­tis, ș’a­dace consiliul­ de miniștrii : „déca­re place“. In timpul­ monopolului sef de es­portă, arendatorulü obținuse și mo­­nopolulű în Turcia, unde îi făcuse deposite însemnate atâtă din sarea esportată de la noi, câtă și din cea­ a ce ’și procurase din Francia, din Spa­nia și din Sicilia. Aceste simtă însemnatele resultate ale industriei private, eră nu cum lasă să se ’nțelagă d. Mavrogheni că ele au fostă în folosulă tesaurului publică. Domnulă Bisianu nu primia și nu ’i pleaceaă folosesc gheșeftariloră în paguba țârei, și d’acea­ a, în locu d’a mai continua acelă regiune ce­­ iți admiră d. Mavrogheni și la care vo­­iesce sé ne m­arca, ministeriulă d’a­tunci făcu íntr’adeveru uă reformă radicale, lua în regia și esportațiu­nea sării, și făcu ca ea sé producă t­rei u­ă venită pe care industria privata îlă sleise lutc’adevérQ, déru pentru tesaurulă publică. Acesta reformă dete tesaurului în anulă d’autâin neto una mi bonă, și a­cestă venită, cu tóte greșialele comi­se, cu tóte mișeliele produse prin în­­torcerile timporale ale vechiei sisteme, totuși înse elă merse crescândă in cur­­sul­ acestora zece ani. Spre a nu se bănui ună singură momentu că vomă pune pe doi. depu­tați în critica posițiune ’u care ’i îm­­brâncesce d. Mavrogheni, porimcindu-le sĕ’lu crézá orbesce, vomă pune d’nă­­eam­ dată supt ochii dumneloru, spre susținerea afirmării nóstre despre pre­­judicială ce aduce Statului vechia sis­temă de arendare reprodusă de d. Ma­vrogheni la 1874, vă dovedi ce dom­nia-sea mai cu scuia n’o va puté re­­cusa. „In anul­ 1859, comisiunea cen­­trale, arendă în vedere că sistema " „arendării celoră mai importante ve­­­­­nituri ale Statului era prejudiciabile „nu numai intereseloru contribuabililoru, „déru și tesam’u­lu­i public», a ela­­­borată ună proiectă de lege, prin „care se otăra ca esploatarea și veni­turile salineloru, de la espirarea con­­­tractelor, atunci lucratóre, se s’ad­­„ministrezs d’a dreptulu de Stată.“ D. Mavrogheni nu voiesce sédé nici chiară deputaților; cifrele despre pro­­dusul d­esportațiunii în acești zece ani; autorele'ensé, după care reprodusc­­rama liniele de mai susü, soiindu bine ce rolă joca în economia politică sta­tistica și că ’n asemene materii nu este destulă d’a afirma, ci trebuie ca cifrele să probeze, ne spune : „Venitură netă produsă tesaurului „publică în timpul­ regiei, osebită de „productele și materialele rămase în „natură la finele anului 1865, simtă: „In­ anulă 1862 lei 3,179,225 „Li anulă 1863 „ 6,034,864 „In anulă 1864 „ 5,941,540 „In anulă 1865 „ 7,772,870 „Déca regia a lăsată ună deficită „încă din ântâii ani, precum se vede „pricina a fostă că administrația iei „la Vcepută nu numai că n’a fostă „basată p’un sistemă regulată și eco­nomică, déra nici nu s’au luată la „tirape mesurele nemerite pentru strîn­­­gerea colosalelor­ deposite, rămase ,,’n țară de la vechii întreprenori, „causa principale ce a produsă tesa­­„urului publică acesta pagubă.“ Ce­va mai la vale, autorele adauge, tocmai în privința esportului, care ingrijasce astăzi mai multă pe d. Mi­­­­vrogheni și ’ndamnă pe deputați se revie la vechia sistemă de arendare: „Venitulă încasată în celü d’antain „auű al” regiei, cu tóte depositele „cele mari aflate în aceste părți, „(Turcia, Serbia și Rusia) din tim­­­pulu vechiloră întreprenori, a foștii „de lei 3,381,478, par. 20, pentr’uă, „cătățime de 13,955,494 oca­lare, în „care intră și cea destinată pentru „Rusia, în cătățime de 2,000,000, „cea a ce, comparativă cu vechiulă „perindă ală întreprise” a lăsată te­­„saurului publică, pe lingă ună be­­­neficiă bănescă de lei 629,728, par. „20, ș’uă cătățime de 754,516 o­a „sare, remasă deposită la porturile „Dunării.“ Autorele! Autorele! strigă negreșită doi deputați. Ei bine, onorați și buni represin­­tanți ai națiunii, autorele este ilustrul ministru de financie al­ revoluțiunii de la 1866, d. Petre Mavrogheni. Liniele de mai sus­ simtă as­trase din situațiunea financiară presi tțită Camerei după 11 Februarie, de către d. Mavrogheni. Ele erau menite d’a a­­duce aminte națiunii crima regimelui trecută, care voise se revie la vechia sistemă de arenduirea ocnelor­, și d’a combate, cu argumente solide și prin elocința cifrelor, aberațiunile regimelui căZ«ti5­­ph­emă aberațiunile, căci cine nu’șî aduce aminte că ș’atunci se pu­seseră la mezită monopolulă tutunu­lui, salinele, vămile, pădurile, etc., etc. că ș’atunci in fine consilierii principelui Cuza se puseseră pe lu­cru spre a licida averea Statului, și siliră astu­felă națiunea, condusă de dd. Mavrogheni și Lascara Catargi, s’apuce nainte și se respingă nu nu­mai pe licidatori, ci pe însugi princi­pele Cuza, care se lăsase se cadă în cursele ce’i întindeau consiliarii per­­fidi sau inepți. Purtarea și cuvintele d-lui Mavrogheni de la 1866, puse­ți facia celoră ce face și spune astăzi ne aducă asemene aminte mașina rostită duă tristă ilustrațiime din 1848. Dec­iarândă că nu voiesce se lucreze în cestiunea națională pe tă­­râmură ce cereaă Românii eșilați de la Brust, ei îl trântiseră una nou îndemnă, însocită și d'uă bună sumă de bani. Atunci elă le respunde : „Pe bani se schimbă și rolulu și lim­­bagiule.“ Revenindă la cele espuse de d. Ma­vrogheni la 1866, ne așceptămă sé ne zici : — Déru nu mi-ama fă­cută d’atunci încă reservele mele ? — Da, respundeme ; este adevăratft că s’a lăsată uă portiță crăpată, énsé numai în cee­ a ce privesce part­ia in­dustriale, adică esploatațiunea sării; pentru partea comercială ensé ș’acea­ a a impositului, domnia­ sea condamnă cu desăverșire d’a se da în concesiune. E­ și cum ară fi cutezată, atunci cândă națiunea nu mai era îngenu­­chiată și ’ncatenată, se cera de la Ca­mera vinderea unui impositu, și încă vinderea lui pa trei­zeci de ani, cum îndrăsni s’o cerâ astăzi ! Caci în a­­devĕru Camera poti face greșiala d’a arenda esploatarea sării și vinderea iei, atâtă afară câtă și ’n țâră, par­­t­a eix»e­u»i«3 privesce impositulu, a­­dică partea fisă care s’adauge la chiul­­tuialele esploatării, transportului ș’a remis­ă, sau b­­neficiulu comerciante­­lui, acea parte nu póte Camera s’o venză nu pe trei­zeci, dérü nici chiară pe douî ani. Nu póte, fiindu c’aru călca ea bnnăși Constituțiunea, ară distruge totă puterea iei ș’a regimelor constituționale d’a vota impositele pe totă anulă; și sarea esta, precum se scie, unu­l din acele imposite, cari suntă pretutindeni mai multă discu­tate și chi­pă disputate guvernului. Se mai îndouiesce cine­va d’acestă a­­devéra ? Ei bine, se ne­gitimă la Italia, căreia trebuindu’i miliarde, și intr’ună timpă scurtă spre a se libera de străinii cotropitori, ș’a se unifica ș’organisa, primi monopoleni tutu­nului,— pe care l’a făcută guvernulă nostru pentru întâmpinarea chiăltuie­­lelor­ ordinare, — dérü n’a vendut și, ca și nici uă altă țară civilisată, im­po­­sitului sării, care este ună alimentă de prima necesitate pentru omeni, pentru vite și chiară pentru oameniu. Francia, care fa silită se plătască cinci miliarde numai pentru evacua­rea teritoriului, crea mai multe im­pozite noul­ui sus pe cele vechi în mari proporțiuni; crescerea case a impo­sitului sării fu mereu respinsă de Ca­meră. Ne oprimă aci pentru astăzi, ru­­gându pe doi deputați și pe miniștrii cei rei se ie aminte, căci sărată, tare sărată vom­ găsi apoi faptul­ d’a răpi Românului sarea sea cea dulce. Il

Next