Romanulu, mai 1874 (Anul 18)
1874-05-08
ANULU ALO OPTU SPREZECELE VOIESCE ȘI VEI PUTE OrIce cereri pentru România, se adreseză la administrațiunea Jianului. ANUNȚURI. In paga IV, spațiulii 30 litere petit 40 bani In pagina III, linia petit 6 lei. A se adresa LA PARIS : la d-nii Crain et Micoud, 9 rue Drouot, . LA VIENA, la d-nii Haasenstein i Vogler i Wallfisehgasse.10. Scrisori și ori ce trimiteri nefrancate voru fi r«falste.—Articlele nepublicate se vor arde. 20 BANI ESEMPLARULU. Redactiunea și Administrațiunea „Românului“ s’au mutatü in „strada Domnei“ No. 14, casa Emanoilu Baleanu, in apropiare de direcțiunea poștei orü și telegrafelorü. DEPEȘI TELEGRAFICE. (Servițiul si privații aici Monitoruium oficiale) Versailles, 16 Main. — Broglie a depașit ieri în adunare proiectuliî de organisațiune a camerei înalte, întocmai cu analiza dată de «fiare, c’uă espunere de motive. Acesta proiectă, care a fost primită cu mare recala de stânga și de estrema dreptă, s’a trimisă în cercetarea comisiunii constituționale. Luni se va discuta fișarea ordinii cjne. Comisiunea celor 30 va asculta astăzii pe miniștrii. Guvernulu a numită noui miniștrii la Viena, Lisbona și Berlin. Concha, pușindă înainte , a ocupată strâmtorile între Biscaia și valea Amezenas. Mulți locuitori părăsescă Bilbao.Elio retrăgându-se, Doregaray a fost numită comandante generale ală carliștiloru. Londra, 16 Maiă. La primirea ambasadorilor, Ozarusă a reisit că politica rusescă are singurulă scopă de a menține pacea, și a rostită speranța că marele puteri vor uni silințele lor cu ale sale spre a ajunge la acestă scopă. Atene. 27 Masă.— Tringheta este insărcinată cu departamentul marinei; Grivas este numită ministru de resbelă. Constantinopole, 17 Masă.— Fostulă ambasadore la Viena (Arif-bey ?) s’a numită ministru de externe in locuiți lui Raschidpașa, destituită. Pressa de a fi publică urmatórele telegrame ale servițiului Monitorelui oficiale: «Se anuncă din Londra, cu data de 18 Mai, că carulu a primită în «Ziua preceding pe junele principe Napoleon. «Din Paris se vorbesce cu aceași data că tentativele lui Goulard d’a forma cabinetuluiă rămasă fără efectă. Redacțiunea și Administrațiunea, Strada Baumer No. 14 MERCUR 1, 8 MAiu 1874. LUMINEZATE ȘI VEI FI ABONAMENTE] la Capitale: unei anii 48 lei; §ére luni 24 lei trei luni 12 lei; uă .ani, 5 lei. In Districte: un anii 58 lei; șase luni 29 leii trei luni 15 lei; un luni, 6 lei. Francia, Italia și Anglia, pe trimistru fr. 20 Austria și Germania, pe trimestru franci 18. A se adresa LA PARIS: la d. Darras-Halgrain, Rue de l’ancienne comedie 5, și la d-nu Drain et Micoud, 9, rue Drouot, 9. LA VIENA: la d. B. G. Popovici, Fleiermarkt, 15. Editia istea de sora BUCURESCI, ,5 FLOMRU Nici pene astăzi n’a vostu d. Mavrogheni se ne acorde permisiunea ce iarnă cerută la 4—16 Maiü, de a studia cestiunea salinelorü In dosarele ministeriului de finance. Proiectul „reformatorelui radicale“ (după propriele sale espresiuni) se studie în secțiunile Camerei; este derü naturale ca „reformatorele radicale“ se nu voiescă a ne lăsa se vedem dosarele, cari ne-arăta actele cele mai puterice, spre a dovedi națiunii că nu este, cum zice, una „reformatore“, ci una licidatore ale averii Statului, și ancă unü licidatore atâtă de radicale, încât, daca Camera nu se va grăbi a’i pune stavile, licidarea va fi fin curenda deplină. Sperândă că deputații vom dobândi cee a ce ni s’a refusat o nouă, vomă urmări și astăzi pe radicalele licidatore după scurta și ’ncurcata sea espunere de motive și după orecari suveniri ce ne-au mai rémasa, după cumi totuși speramü că vomü aduce orecare lumină în Intunecasele sale operațiuni. După ce d. Mavrogheni condamna esploatarea salinelor de către Stată, printr'uă singură frasc : „n’a răspunsu la așceptarea d-lorű miniștrii“; după ce aduseră singură cifră, 3,585,472, ca se legitimeze precium cu care voiesee se le venală pe timpă de treizeci de ani, apoi, în faca acestei cifre, se esclamă prin urmatórele cuvinte : „Acesta resultata atâta de mediocru în comparațiune cu avuția în de obice cunoscință a minelor nóstre și cu resultatele însemnate cea obținută industria privată supt regimele arendării ocnelor, nu decurge nici din scăderea preoiului săret, nici din restringerea consumațiunii, deși esportațiunea s’ara paré, — ceea ce este îndestulă de gravă — că sufere orecare scădere, era consumațiunea interioré romane, afară de orecari j mici variațiuni, staționară și astăfelă nu compensezá celu puțină paguba ce se póte aduce tesaurului prin descrescerea vembirii în străinătate.“ Pentru censé d. Mavrogheni, care caută însemnatele resultate cea obținută industria privată supt regimele arendării salinelor, nu presintă deputaților și ună tablou de sumele ce trăgea visteria din acea arendare cu cele ce dobândi prin esploatarea loră în regia? Pentru ce? Fiindi.că ține minte ce-a pățită ministerială de la 1865. S’amintimă faptulă, ce se vede ca să ține bine minte d. Mavrogheni și l’ail uitată dd. deputați. Ministrului d’atunci voi și deusulü se facă acésta „reformă radicale“. Elă ceru autoritarea d’a vinde salinele, și ’i presinta tabloulă comparativă, ce ’la ceremă astă]i. Tabloulă înfăcișiază presinta tină deficită de doué milióne lei vechi din căutarea salinelor, în regia, și Camera primi în aplaude „reforma radicale“ propusă de guvernă. Deputații d’atunci cnse se duseră ’n urmă la ministeriul de finance se verifice tabloulă presintata de guvernă, și găsiră că d. ministru făcuseră mică scăpare din vedere, acea a d’a adauge la activulă regiei ună capitală multă mai mare de câtă cele două milióne ce ’nu trecuse la pasivă , uitase sarea ce era în deposite, sarea esploatată la gurele ocnelor și totă materialulă de esploațiune, care era în ființă și pentru care se ciăltuiseră sume ’nsemnate. Atunci deputații, carii, deși eșiți din regimele lovirii de Stată, nu uitaseră casé că erau Români și contribuabili mai nainte d’a fi favoriți al regimului, respinseră proiectulă, și nu respinseră, pe câtă ținemă minte, în unanimitate mai puțină umilă. Avutű-ama are dreptate d’ar zice că tăcerea este de aură pentru d. Mavrogheni ? Și astăzi, în facia proiectelor sele atâtă de scurte și confuse, în facia espunerilor sele de motive, cari nu dau nici ună motivă, carii n’aducă nici uă lumină, ș’acesta în cestiuui de financie, în cari d-lui scie că confusiunea este totudeuna bănuită, n’avemă dreptă și noi la rêndul nostru d’a presupune că ’i place mai bine se fiă bănuită de câtă se fiă dovedită? Nu ni se recunosce acestă dreptă? El bine, se mergemă nainte, și pare că vomă sfirși prin a ne ’nțelege cu toții. In espunerea sea de motive, d. Mavrogheni vorbesce despre resultatul, mediocra de 3,585,472 cea obținută regia, „în comparațiune cu resultatele însemnate cea dobândită industria privată supt regimele arendării ocalară“. Se notamülase că domnia-sea nu naintezi cifre, pe cari se le putemă controla; merge încă pena lăsa se secreta, dérü fără a spune categorică, că esperiința s’a făcută pe douisprezece ani. Deputații sclindă ’n modă generale că regia s’a ’nființată la 1862 încurcătura precugetată în care ’lasă d. Mavrogheni va pute se ’i facă se cară ’n curse, se descurcă mă dérü ș’acestă meșteșiugită încurcătură. Da, regia s’a ’nființată la 1862, case esportațiunea, care zice d. Mavrogheni că este ’n periclu, a fostă monopolulă arendatarilor pénă la 1864. Numai pe la mijloculă acestui ană, și fără nici oă pregătire pentru conducerea unei asemene întreprinderi, regia intra în posesiunea esportului. Se ’ntrebe do. deputați pe bo. Bosianu, Vernescu și Strat, pentru ce guvernul ă se oțărî, pe neașceptate și fără nici uă pregătire, se facă pe corupta sea și d’a dreptulă esportațiunea sării? Fiindu énsé că licitați una a fostă atunci publică și cunoscemu toți acestă ’mprejurare, vomă aminti-o noi d-loră deputați. La 1864 espira terminată arendării esportațiunii, "căci pen’aci numai esploatarea și consumațiunea erau administrate în regia. Se pune la licitațiune esportulă, și se presintă ună singură concurinte, și care era fostulă arendatară. Acesta ofere șepte sfanțiclci pentru suta de oca de sare adusă la porturi, și care elă o vindea cu patru galbeni. Aci trebuie să face ură îndată cunoscută d-soră deputați causa acelei lipse de concurință și a cutezării fostului arendatară d’a cere sarea gratis, ș’adace consiliul de miniștrii : „décare place“. In timpul monopolului sef de esportă, arendatorulü obținuse și monopolulű în Turcia, unde îi făcuse deposite însemnate atâtă din sarea esportată de la noi, câtă și din cea a ce ’și procurase din Francia, din Spania și din Sicilia. Aceste simtă însemnatele resultate ale industriei private, eră nu cum lasă să se ’nțelagă d. Mavrogheni că ele au fostă în folosulă tesaurului publică. Domnulă Bisianu nu primia și nu ’i pleaceaă folosesc gheșeftariloră în paguba țârei, și d’acea a, în locu d’a mai continua acelă regiune ce iți admiră d. Mavrogheni și la care voiesce sé ne marca, ministeriulă d’atunci făcu íntr’adeveru uă reformă radicale, lua în regia și esportațiunea sării, și făcu ca ea sé producă trei uă venită pe care industria privata îlă sleise lutc’adevérQ, déru pentru tesaurulă publică. Acesta reformă dete tesaurului în anulă d’autâin neto una mi bonă, și acestă venită, cu tóte greșialele comise, cu tóte mișeliele produse prin întorcerile timporale ale vechiei sisteme, totuși înse elă merse crescândă in cursul acestora zece ani. Spre a nu se bănui ună singură momentu că vomă pune pe doi. deputați în critica posițiune ’u care ’i îmbrâncesce d. Mavrogheni, porimcindu-le sĕ’lu crézá orbesce, vomă pune d’năeam dată supt ochii dumneloru, spre susținerea afirmării nóstre despre prejudicială ce aduce Statului vechia sistemă de arendare reprodusă de d. Mavrogheni la 1874, vă dovedi ce domnia-sea mai cu scuia n’o va puté recusa. „In anul 1859, comisiunea centrale, arendă în vedere că sistema " „arendării celoră mai importante venituri ale Statului era prejudiciabile „nu numai intereseloru contribuabililoru, „déru și tesam’ului public», a elaborată ună proiectă de lege, prin „care se otăra ca esploatarea și veniturile salineloru, de la espirarea contractelor, atunci lucratóre, se s’ad„ministrezs d’a dreptulu de Stată.“ D. Mavrogheni nu voiesce sédé nici chiară deputaților; cifrele despre produsul desportațiunii în acești zece ani; autorele'ensé, după care reproduscrama liniele de mai susü, soiindu bine ce rolă joca în economia politică statistica și că ’n asemene materii nu este destulă d’a afirma, ci trebuie ca cifrele să probeze, ne spune : „Venitură netă produsă tesaurului „publică în timpul regiei, osebită de „productele și materialele rămase în „natură la finele anului 1865, simtă: „In anulă 1862 lei 3,179,225 „Li anulă 1863 „ 6,034,864 „In anulă 1864 „ 5,941,540 „In anulă 1865 „ 7,772,870 „Déca regia a lăsată ună deficită „încă din ântâii ani, precum se vede „pricina a fostă că administrația iei „la Vcepută nu numai că n’a fostă „basată p’un sistemă regulată și economică, déra nici nu s’au luată la „tirape mesurele nemerite pentru strîngerea colosalelor deposite, rămase ,,’n țară de la vechii întreprenori, „causa principale ce a produsă tesa„urului publică acesta pagubă.“ Ceva mai la vale, autorele adauge, tocmai în privința esportului, care ingrijasce astăzi mai multă pe d. Mivrogheni și ’ndamnă pe deputați se revie la vechia sistemă de arendare: „Venitulă încasată în celü d’antain „auű al” regiei, cu tóte depositele „cele mari aflate în aceste părți, „(Turcia, Serbia și Rusia) din timpulu vechiloră întreprenori, a foștii „de lei 3,381,478, par. 20, pentr’uă, „cătățime de 13,955,494 ocalare, în „care intră și cea destinată pentru „Rusia, în cătățime de 2,000,000, „cea a ce, comparativă cu vechiulă „perindă ală întreprise” a lăsată te„saurului publică, pe lingă ună beneficiă bănescă de lei 629,728, par. „20, ș’uă cătățime de 754,516 oa „sare, remasă deposită la porturile „Dunării.“ Autorele! Autorele! strigă negreșită doi deputați. Ei bine, onorați și buni represintanți ai națiunii, autorele este ilustrul ministru de financie al revoluțiunii de la 1866, d. Petre Mavrogheni. Liniele de mai sus simtă astrase din situațiunea financiară presi tțită Camerei după 11 Februarie, de către d. Mavrogheni. Ele erau menite d’a aduce aminte națiunii crima regimelui trecută, care voise se revie la vechia sistemă de arenduirea ocnelor, și d’a combate, cu argumente solide și prin elocința cifrelor, aberațiunile regimelui căZ«ti5phemă aberațiunile, căci cine nu’șî aduce aminte că ș’atunci se puseseră la mezită monopolulă tutunului, salinele, vămile, pădurile, etc., etc. că ș’atunci in fine consilierii principelui Cuza se puseseră pe lucru spre a licida averea Statului, și siliră astufelă națiunea, condusă de dd. Mavrogheni și Lascara Catargi, s’apuce nainte și se respingă nu numai pe licidatori, ci pe însugi principele Cuza, care se lăsase se cadă în cursele ce’i întindeau consiliarii perfidi sau inepți. Purtarea și cuvintele d-lui Mavrogheni de la 1866, puseți facia celoră ce face și spune astăzi ne aducă asemene aminte mașina rostită duă tristă ilustrațiime din 1848. Deciarândă că nu voiesce se lucreze în cestiunea națională pe tărâmură ce cereaă Românii eșilați de la Brust, ei îl trântiseră una nou îndemnă, însocită și d'uă bună sumă de bani. Atunci elă le respunde : „Pe bani se schimbă și rolulu și limbagiule.“ Revenindă la cele espuse de d. Mavrogheni la 1866, ne așceptămă sé ne zici : — Déru nu mi-ama făcută d’atunci încă reservele mele ? — Da, respundeme ; este adevăratft că s’a lăsată uă portiță crăpată, énsé numai în cee a ce privesce partia industriale, adică esploatațiunea sării; pentru partea comercială ensé ș’acea a a impositului, domnia sea condamnă cu desăverșire d’a se da în concesiune. E și cum ară fi cutezată, atunci cândă națiunea nu mai era îngenuchiată și ’ncatenată, se cera de la Camera vinderea unui impositu, și încă vinderea lui pa treizeci de ani, cum îndrăsni s’o cerâ astăzi ! Caci în adevĕru Camera poti face greșiala d’a arenda esploatarea sării și vinderea iei, atâtă afară câtă și ’n țâră, parta eix»eu»i«3 privesce impositulu, adică partea fisă care s’adauge la chiultuialele esploatării, transportului ș’a remisă, sau bneficiulu comerciantelui, acea parte nu póte Camera s’o venză nu pe treizeci, dérü nici chiară pe douî ani. Nu póte, fiindu c’aru călca ea bnnăși Constituțiunea, ară distruge totă puterea iei ș’a regimelor constituționale d’a vota impositele pe totă anulă; și sarea esta, precum se scie, unul din acele imposite, cari suntă pretutindeni mai multă discutate și chipă disputate guvernului. Se mai îndouiesce cineva d’acestă adevéra ? Ei bine, se negitimă la Italia, căreia trebuindu’i miliarde, și intr’ună timpă scurtă spre a se libera de străinii cotropitori, ș’a se unifica ș’organisa, primi monopoleni tutunului,— pe care l’a făcută guvernulă nostru pentru întâmpinarea chiăltuielelor ordinare, — dérü n’a vendut și, ca și nici uă altă țară civilisată, impositului sării, care este ună alimentă de prima necesitate pentru omeni, pentru vite și chiară pentru oameniu. Francia, care fa silită se plătască cinci miliarde numai pentru evacuarea teritoriului, crea mai multe impozite noului sus pe cele vechi în mari proporțiuni; crescerea case a impositului sării fu mereu respinsă de Cameră. Ne oprimă aci pentru astăzi, rugându pe doi deputați și pe miniștrii cei rei se ie aminte, căci sărată, tare sărată vom găsi apoi faptul d’a răpi Românului sarea sea cea dulce. Il