Romanulu, ianuarie 1875 (Anul 19)
1875-01-15
SERVICIULU TELEGRAFICII ALE «ROMANULUI». Soma, 26 ianuarie. — Camera a respins, cu 232 în contra a 121 voturi, propunerea lui Carroli, prin care blama guvernului pentru arestările de la Villa-Ituffi. Versailles, 26 ianuarie. — Adunarea a votată cu 512 în contra a 188 voturi trecerea în a doua deliberare a legii pentru senate. Nișce noutăți de la Madrid, spună că, cu ocasiunea primei întrevederi cea avută locă între parlamentarii alfensiștilor și carliștilor, s’afișată basele unei convențiuni, a căreî primire de ambele părți este probabile. Viena, 26 ianuarie. — Notificarea despre suirea pe tronu a lui Don Alfons s’a încredințată ieri ministrului afacerilor străine, de către ministrul spaniolă. Puterile aă convenită se lase Austriei inițiativa recunoscerii. nunit CrUiüDARit D. Mavrogheni s’a identificată atâtă de multă în deprinderi, în apucături, în același modă de a procede, cu onorabilul ă săă tovarășiă, astăzi pe banca acusațiunii criminale, încâtă apărarea d-sale, pe care o reproducemă mai la vale, pare a fi oă localizare prescurtată a apărării dlui Offenheim. D. Offenheim, advocată dibaciuală unei cause abominabile, aflându-se înaintea juraților austriaci, și negăsindă totădauna argumente temeinice cu cari să se apere, se aruncă în necontenite digresiuni, cu scopă de-a descepta simpatia juraților, măgulindă pasiunile și tendințele lor. Cunoscândă simțimintele Austriacilor în privirea Româniloru, precum și speranțele loră economice și politice asupra Orientului, aretă mereu ce imense servicii a făcută elă Austriei în România, aruncândă în același timp și totă felulă de insulte desprețuitoire la adresa națiunii și a Statului română. Astăfelă , în ședința de la 16 ianuarie, d. Offenheim c]irea unui martură: „ți-amă telegrafiată (la Iași) că ai face bine se te opui cu puterea unui secestru (din partea autorităților române); îți ser iarnă se arunci pe ușia afară pe portărei, după cum se întâmplă forte deșii în Valachia“. Acusatulu se fălesce e’uă epistolă pe care o scria unui funcționară ală săă întorșii din România : „mă bucură, îi ficea elă, că te-ai scăpată de nesce personalități v âdăse și réa crescute“. Acesta este modul în care d. de Offenheim speră să’și pregătesca achitarea, întocmai aceași procedere a adoptatu-o aci și d. Mavrogheni, în faca opiniunii publice române. la După cum se va constata mai vale, mai multă de două treimi din epistola d-sele suntă consacrate nu apărării, ci unoră digresiuni in cari se ocupă mai cu semă a demonstra câtă de lungă timpă s’a muncită și-a chiultuito, spre a înzestra patria d sale cu căi ferate estone și bune. Astăfelă descrie pe lângă tóte încercările ce-ară fi făcută în acesta privire încependu din 1859 și nu găseșee superlative destulă de energice spre a lăuda avantagiele propunerilor anteriore, în care fusese amestecată. Termină apoi întemeiându-se pe oă carte despre vieța d-lui Brassey, spre a susține din nou câtă de multă și de bine a lucrată d-sea cu cele mai mari case din Europa pentru binele țărei în acesta cestiune. Singura scăpare din vedere ce-o face, limitândă tactica d-lui Offenheim, este că însuși mărturisesce că totă „asociații d-sele“ suntă aceia cari în urmă să construită calea ferată scumpă și roa. După cum previzuserămnă, d. Mavrogheni nu poace scăpa de acuzarea de mituire, de câtă declarându-se asociată ală concesionarilor Statului. Se urmămă acesta strania apărare pe teremura pe care s’a pusă. D. Mavrogheni, după ce reproduce epistola amicului d-sale, d. de Herz, către d. Offenheim, pretinde că „conținutul ăiei nu are nimicii misterioșii, nimică ce póte atinge onorea sau delicateța cea mai scrupulosă“. Principiul relativității explică acesta apreciare, și negreșită că, după modul în care d. Mavrogheni aprobată că înțelege onorea și scrupulositațile delicateței, epistola banchiarului corupetorü este totă ce pote fi mai onorabilă, mai lipsită de misteră și mai delicată. După principiile moralei ruse, cari sunt absolute, și chiară numai după principiele logicei, întrebămă cum acesta epistolă „nu conține nimică misteriosü“, căndă d. de Herz ruga pe amicula său se „adevereze bancei că nu este respundetori pentru întrebuințarea baniloru ce i s’aă adresată“? Cum nu este misteră, cândă banchiarul spune că în viitoră va alătura numele corupților, pe lîngă cecurile sale și chiară chitanțe, déca vor voi seîdea? Cum apoi acesta epistolă nu atinge onorea, — negreșită totă după principiile moralei, erő nu după ale asociatului d lui Offenheim, — când ea spune precisă că afacerea Mavrogheni s’a trecută oficială prin condice, numai fiind ca se divulgase, devenise de notorietate publică? Cum în fine ea nu atinge onorea, când sa vorbesce de coruperea d-loră Gaeldry, Jora, Cociu, Winterhalder și de remunerarea d-lui Gradovici, funcționară la consulatul francesăi, negreșită ca mijlocitoră în aceste afaceri? D. Mavrogheni afirmă énsé că nimică din tóte aceste nu e nici misteriose, nici atingătora ouerii. Dă asemene opiniune explică pentru ce găsesce propria d-sele afacere atâtă de corectă și de onorabila Preverenda negreșită sortea ce va ave în discusiunile publice șubreda d-sele apărare, califica de mai nainte pe cei ce vor atinge-o de omeni „cari se folosescă sistematică de ori-ce ocasiune pentru a sfâșia uă reputațiune“. Noi fiind cei d’ântâră cari in acesta ocasiune deschiserămă atacului contra d-lui Mavrogheni, cu două mai nainte de căderea d-sele din ministerie, trebuie se admitemu ea pe noi bine-voiti de a ne suprînțelege. Ei bine, îi damă de astă-dată satisfacerea de a ne declara incapabili se mai putemă sfâșia reputațiunea d-sele. Acesta sarcină și-a luatu-o ănsuși de mulți ani, și și-a îndeplinită-o atât de bine, încâtă n’a mai lăsată nimenui de lucru. Dead. d. Mavrogheni începe OJysea lucrurilor și sacrificielorü d-sele, spre a înzestra țara cu căi ferate; încredințâzâ ce a depusă capitală, ea a depusă muncă, etc., etc.; înse pentru tote aceste trebuiese să credemă pe cuvântu, deorece nu dă nici uă singură probă. Și probele erau cu atâtă mai necesarie, cu câtă o lesne de crescură că, departe de a fi chiăltuită, alții au chiăltuită cu d-sea, în speranță că, cunoscândü țara și jucândă mă rolă însemnată ca oină publică, vom 'dobăndi mai sicurți concesiuni prin d-sea. In fine ajunge la anul 1868, data acordării concesiunii Offenheim. Se -i ascultămă esplicările : «Ia sfirșit, în 1868, asociații mei s'au înfățișatU itrăia cu cererea concesiunii. Cât pentru mine, obosit de atâtea străgăuiri și de atâtea chiăltuielî, cari sdruncinaseră în parte averea mea, am declarat companiei că nu mai eram în stare de-a urma înainte și că renunțam! la drepturile mele de concesionar!, lăsând! la aprețuirea lor! dreptul me! de-a fi despăgubit! pentru chiălti,sălele și osteneleie ce întrebuințasem! pene atunci în curs! de opt ani, ehiăinmărî privitóre, precum am mai sisit, la lucrările pregătitore, la studiuri de traseuri și la nenumărate călătorii în străinătate. Tovareșii mei n’a! stat! nu! singur! moment! la îndouială pentru a recunosce legitimul! me! drept!. Așia dor! m’ami retras! atunci din asociațiune, și d. Offenheim, care s’a înfățișiat! atunci ca represintante ale noului grup de concesionari ce se formase: ’mi-a dat!, în numele acestui grup!, uă declarațiune, prin care se îndatora a mă despăgubi cu suma de" 300,000 franci, pentru chiăltuialele și lucrările mele, în cas! când ar isbuti a obține concesiunea.» D. Mavrogheni pretinde că suma ce i s’a dată era prețuiți retragerii d-sele din compania cu care lucrase ânca de la 1859 péna la 1868. Spre a sei déru déca d. Mavrogheni spune séa nu adevérulu, este de ajunsü se constatama déca compania concesionara din 1858 era totă compania din 1859, din 1862 și din 1863, căci la casă de-a nu fi totu aceași, întrebămă după care logică, după care regulă comercială „ună noă grupă de concesionari“ ară avè sé plătascâ socotelele unoră vechi grupuri, cu totulă distincte? Spre a descurca acesta cestiune, ne vomă servi de propria ’i apărare. D. Mavrogheni arăta că de la 1859 până la 1863 a făcut parte din compania d-soră Brassey, Glyn, Leo Sapieha și alții, deră ea în acestă din urmă ană, făcendu-se în România propuneri și de către d-nii de Salamanca și Delahante, compania d-sele a fusionată cu d-nii de Salamanca și Delahante. Apoi, după cum areta și cartea citată de d. Mavrogheni, la pagina 265, „concesiunea fu acordată pentru Interega liniă d-loră Salamanca, Delalante, Mavrogheni, Sapieha, Peto, Brassey și Betts“. Acesta era dorit, după ultima sea transformare, compania cu care lucase d. Mavrogheni. Aceștia erau anume asociații d-lui Mavrogheni. Cândă dora d-sea jme ,nin sfirșită, în 1868, asociații mei s’au infaciliază ieruiși cu cererea concesiunii“, oricine se asceptă se găseștă în asociațiune pe aceleași persone, căci alte felu d. Mavrogheni aru spune ună vădită neadevere. Ei bine, écé cari suntü asociații ce s’au presintatü și au dobândită concesiunea în 1868: Victor d'Offenheim, Vladimir comite Borchowski, principele Leo Sapieha, Dr. Carol Giskra, Thomas Brassey, W. Drake și L. M. Rate. Aceștia suntoare vechii asociați ai d-lui Mavrogheni ? S’a pomenit a ore de cinci din aceste șepte nume în fostele companii, cu cari Z’ve d-sea ea lucrase? Ore din faptulu că doui dintre aceste șepte noul concesionari participaseră în alte companii, rezultă că compania din 1868 era tot cea din 1859 și 1863? Este déja vedită, prin compararea grupurilor de mai susă, ca în 1868 se presinta uă companiă cu totulă nouă, cu uă cerere cu totulă nouă, și d. Mavrogheni înainteză mă cute sătore neadeverit cândă sfice : „în 1868, asociații mei s’aă înfăciși ază iarășî cu cererea concesiunii“. In acesta privire, ânsuși acusatură se prinde cu vorba, căci, după ce ^ico mai ântâiu că totă vechii d-sele asociați s’aă presintată, cerendă aceași concesiune, apoi, mai la vale, mărturesce că „d. Offenheim s’a înfăcișiatu ca represintantă ală noului grupă de concesionari ce se formase“. Fiindu dorit pe deplină constatată că concesionarii din 1868 erau cu totulă alții de câtă cei din 1859 — 1863, și că formau unu „noă grupă“, întrebămă : în ce erau datori aceștia se plátescu d-lui Mavrogheni ipoteticele sau realele chiăltuieli, pe cari d-sea le-ară fi făcută în alte companie cu totul, și împreună cu alți asociați? Cu ce titlu i-am putută ei da acei 300,000 franci, pe cari însuși d-sea mărturesce că i-a primită? Să ne amintimă orecari împrejurări din 1868, și oricine va remâne convinsă că acești 300,000 franci mărturisiți i-au fost plătiți ca mită, pentru ca, în calitate de deputată și membru forte influente ală dreptei, să facă a se dobândi concesiunea. D. Offenheim a spusă ună adevere, susțiind înaintea juraților, că în România a avută a lupta și a triumfa contra concurenței prusiane. Se născuse în adever, de pe atunci acea temere seriose, că este contrariă intereselor naționale de-a se concede căiele ferate inoră companii dintr’ună Stată învecinată, pentru acestcă motivă, precum și pentru altele, concesiunea prusiana Ujest-Ratibor și ceilalți avea cei mai mari sorți de-a trece pentru Intrega nóstra rețea de căi ferate. S’a plătită atunci fórte scumpă d. Mavrogheni, pentru ca, în calitate de deputată și cu reputațiunea, întemeiată séu nu, de cmă specială în cestiune, se caute a dobândi, în favorea causei d-lui Offenheim, aprobarea celui mai mare numără posibile de deputați. Consecința a fostă că drepta, din care făcea parte d. Mavrogheni, fu atâtă de bine îndoctrinată, încâtă declara, și duse declararea acesta pâné în locurile cele mai înalte, că nu va vota concesiunea Urest-Ratibor, daca nu se va concede și d-lui de Offenheim linia Sucav a-Iași-Romană. Acesta decisiune și stăruința ce puse drepta de a o menți nâ înduplecă pe întrega putere esecutivă la acestă compromisă, și numai mulțumită lui, putuse triumfe causa d lui de Offenheiten Eco pentru ce a fostă plătită de Mavrogheni. Și merita cu atâtă mai multă se fiă plătită, căci trădase pétic într’atât’î interesele țărei, încâtă nici nu lua cuvântulü sĕ aréte, cum arăta astăzi, că concesiunea este forte scumpă și că aceaa pe care o dobândise d s ea la 1862 avea „condițiuni așia de nemărginită mai favorabile“! Ș’apoi faptul ă cu care se laudă astăzie faptul abținerii de la desbateri, în locu de a arăta cum arăta astazi că concesiunea e scumpă, ce probeza altă decâtă că d-sea era complice cu concesionarii Statului; și cum putea mai târziu se fiă ministru și complice cu concesionarii, căci complicitatea însuși n’o negă? Déra partea în care turpitudinea nu se mai póte ascunde, nici chiară supt tertipurile fanariotice, este aceaa unde voieste să se apere de rolulu de agenta corupétorii, pe care i-Tu dă epistola d-lui de Herz. „Reposatulu ingineră Gueldry, Z’ce d-sea..V. nu era pe acea vreme în servițiulu Statului, ci ună simplu particulară, directoră ală unei mori cu aburii din Iași.“ Neadevĕru! D. Mavrogheni spune aci celă mai sfruntată neadevĕrit. In 1868, d. Gueldry era deja de multă ingineră ală Statului. In 1866 era șefă de circumscripțiune la Iași; în urmă fu adusă ingineră peste canalisarea Dâmboviței, și îndată ce căzu ministerială din 1868, fu numită inspectoră generală și apoi controloră ală căreloră ferate, adecă controloră asupra concesionariloră celă plătină. In facia unui asemene neadeverit de faptă d. Mavrogheni ne apare mai prejosă decâtă ună mare culpabile; treceme dorfl răpede asupra acestui punctă, constatândă numai că d-sea servia de agentă corupetorii, spre a face să se văndă concesionarilor, tocmai funcționarulă tehnică care trebuia se controleze. Cită despre mijlocirea către d. Jora, de care zice că „nu ’și aduce aminte“, sevenim în ajutorul memoriei: să ’i amintindă că d. Jora era pe atunci deputată și delegată ală Camerei tocmai în cestiunea căreloră ferate. Condedora asupra punctului celui mai gravă de acusațiune, acela care să arata ca corupetorii ală funcționarilor publici în favorea concesionarilor Statului, d. Mavrogheni nu se póte apăra decâtă prin celă mai sfruntată neadevĕrit, se pretioZăndă că nu ’și aduce aminte, cine póte se păstreze cea mai mică índouiala despre culpabilitatea sea? Nu e destulă că în tote celelalte puncte ale apărării n’a emisă de câtă aserțiuni, fără nici uă singură probă, dară încă asupra punctului celui mai gravă, recurge la ună vădită neadeverit și lasă pretinsa lipsă de memorie. E co cine este prețiosulă ministru de finance al regimului actuală, marele financiară care a făcută datorii de 120 milione în limpă de 4 ani și a sdrobită țăra supt greutatea celoră ne mai pomenite imposite ! Și acum, când nu mai este ministru , felicitama demna majoritate din Cameră, care să pastreze în sinulă iei. Ce se face cu scandalosa cestiune Herz-Mavrogheni - Jora -Gueldry- Gradovicz și compania , descoperită de parohesculă din Viena cu ocasiunea urmăririi lui Offenheim ? Eco întrebarea ce publiculű, indignată, face domniloră procurori, caii s’au arătată asta de scrupuloși în alte afaceri forte puțină importante, cari aă urmărită și chiară arestată pe școlari, Hindu c’nă voită se ia pânZa j de pe statua lui Michaiu Vitézula, și cari temporiseră și umblă cu atâta blândețe, déca nu cumva stau în locă, într’uă afacere atâtă de scandalosa. In facia strâiniloră, nu este dastâdata cestiune numai de averea României spoliate, de interesele iei economice compromise: este vorba de totu ce are mai scumpă uă națiune, ca și una individă, de simțimintele de moralitate și de justiția ale națiunii române de onorea iei! Déca cavalerula austriacă Offenheim a cutesatu, la corespondința sea intima cu una coreligionară și asociată al lui din România, d. Harz, se trataă pe toți Românii de încelători și stupindi și, prin uă nenorocită coincidință de împrejurări, se caute a justifica infamele lui aserțiuni, prin faptul că a trebuită se cumpere cu bani pe vre una funcționară sau personă politică importantă