Romanulu, februarie 1875 (Anul 19)
1875-02-14
SERVICIULU TELEGRAFICII ALU «ROMANULUI». 1 ® Versailles, 25 Februarie.—Adunarea a adoptată proiectulu de lege pentru Senat, cu 448 voturi în contra 24.1 și a trecută la a treia deliberare asupra organisării puterilor publice. Propunerea estremei drepte, ca nici unu membru din familiele cari au guvernată Francia se nu potă fi numită președinte ală Republicii, a fostă respinsă cu 543 voturi în contra 43. Buda Pesta, 24 Februarie. — Baronulă Bela Wenkheim, însărcinată se formeze noulă cabinetă, va continua negocierile cu centrală stângă în privința fusiunii cu acesta partită. BUCURESCI, g FAURARUI Afacerea Offenheim-Mavrogheni- Herz, care sa desbate încă ’naintea curții criminale din Viena s’a resolvat deja în doua rânduri naintea Camerei din Bucuresci, prejudecându-se chiar decisiunea juraților vienezi, deorece ușorulă cu consecința și cu onorea d. Carp, a declarații că nu numai d. Mavrogheni, dorit și d. Offenheim este persona cea mai onorabile și numai din persecuțiune de partide a ajunsă pe banca acuzaților d. Vomă vedea decă pacificate rulă marelor puteri, care a luată acum rolul de mare justițiară ală Europei, va fi mai fericită în 1874 decâtă a fostă în 1870 , seu decà din contra, după cum resbelulă celă mai crâncenă a urmată aabuzärilor, că nălțămită puternici d-sele intrveniri „doua mari națiuni gata a se sfâșia4*, s’aă îmbrăcia șiază, asemene uă condamnare făra cruțare va urma verdictului de achitare, dată acum de același interesant personagii). Amintirâmă acesta mică incident!, dintre atâte altele totă atâtă de semnificative, ea se facema să se observe că majoritatea actuale a adusă în acesta gravă cestiune pe lîngâ scandală, și ridicolulă, împreună cu uă necalificabile ușiurință și nesocotință. Și ducă ușiurința și nesocotința sunt singurele scuze ce s’ar pute găsi multora din membrii majoritâții, căci a admite că am ratificată toți seriosă și în cunoscință de causă, deși indirectă, coruperea, mituirea, prădarea averii statului, ară fi a adarmite atățî complici ai acestor turpitudini. Pentru acestă cuvântă, a arâta ușiurința și nesocotința procederilor majoritâții, este a pleda singurele împrejurări ușiurătore ce se potă invoca în favorea iei, și a pune astăfelă decisiunile nenorocite pe sema tinereței vieții nóstre parlamentare și a falsificârilor dinfruntate cea îndurată. Considerândă mai cu sema votulă dată asupra raportului d-lui Alesandru B. Stirbey, când acestă raportă pe două parte conține tote elementele de a se convinge oricine de ests* 4ntința actelor imorale, ieră pe de altă este că desfidere aruncată logicei și bunului simță, nu pute gasi în favorea unei părți celă puțină din majoritate, decâtă cuvântulu evangelica : „iertá-le domne că nu seă ce facă.“ In adevară, amă arătată în numarul nostru de Mercuri, că a pretinde că registrele regiei „nu puteau conține nici oă specificare în privirea întrebuințării celor 600.000 lei“ trecuți în aceleași registre ca „chiăltuielele preliminare“, este scură ignoranță completă despre operațiunile și comptabilitatea societăților comerciale, séü uă scamptării. Se ne întrebămă acum ce va su <ji ca „chiăltuieli preliminare“, și ce suntă „primii concesionari“, ai monopolului, căci raportul anchetei parlamentare declară „netă și precisă“, că suma de 600.000 lei este trecută în registrele regiei supt titlul de „chiăltuieli preliminare“ și apoi d. raportatură susține, negreșită pe consecința și onorea d-sele, că acest! 600.000 lei „au revenită primitorii concesionari. Preliminar : proe-limen, înainte de pragă, înainte de intrare. (Dicționarul Ii). Acestă cuvântă, aplicată la orice feță de acțiune n’are, în necazul ă logicei d-lui raportatură, decâtăună singură și același înțelesă : elă servesce totu-deuna a califica ună actă pe care cineva îlă săvârșiască mai nainte de celă principală, la care ținteșce, și spre a putea ajunge la actulă principală. In negociările diplomatice, ca și in cele comerciale, uă cestiune scm uă „ehiăltuiala preliminarie“, însemneză uă cestiune care trebuie sâ se reguleze, sca uă ehiăltuiala care trebuie sâ se facă, mai nainte și spre a se putea ajunge la închisiarea tratatului politică, sau la dobândirea convențiunii comerciale pentru care sa negociază. In casulă care ne ocupă, obiectulă negociăriloră, scopul principală era dobîndirea monopolului; deci, „chieltuielele preliminarie“, nu s’aă putută face de câtă mai nainte de dobândirea monopolului, și spre a se putea ajunge la dobândirea lui. Acesta și absolută numai acesta însemneza titlul de „chiăltuieli preliminarie“, fapt care s’aă înscrisă cei 600.000 lei. Majoritatea anchetei parlamentare, admițândă și susținândă că aceste chiăltuieli s’aă făcută după dobândirea monopolului , ca recompensă celoră cari îlă dobândiseră, probeza, în casulă celă mai favorabile iei, că nu cunosce nici măcară valorea unoră cuvinte obicinuite, mai cu semn în desbaterile parlamentare, unde se până de atâte ori „cestiune preliminarie.“ Déju se va fice: ce era nevoie se se facă „chieltuieli preliminare“ pentru dobândirea monopolului, când eră s’a luată la licitațiune? La acesta obiecțiune vomă respunde, că ceea ce trebuia „primisoră concesionari“ ca se se asigure de dobândirea monopolului, era asigurarea preliminară de complicitatea ministrului, pentru ca după succesul la licitațiunea publică, se se potá jăfui consumatorii, după cum e sau jăfuită, se se putá da în consumațiune tutună de prosta calitate cu prețțumi esorbitante, după cum a sa dată, se se put face din controlulă prevăzută în lege uă complicitate, după cumü sa făcută, și în fiine, mai presusă de tate, se sa puta nimici cultura indigenă, după cum o s'a nimicită. Nesce concurenți asigurați prealabilă de acesta complicitate, trebuiaă neapărată se dobândescä concesiunea, căci nici ună concurentă făcândă calculele sale numai cu legea în mână, nu putea se lupte cu dânșii. Eca demii la ce aă servită acele „chiltuieli preliminarie.“ Sa stabilimă acumă cine suntă „primii concesionari, despre cari se face atâta vorbă, și asupra cărora raportul anchetei parlamentare curețe tata afacerea. „Primii concesionari,“ o spune ânsuși raportulă, este Banca României, represintată de d. Herz, și Banca Franco ungară, cari „în ziua de 6 (18) Masără închiăiată ună contractă formală“ s’aă presintată la licitațiune și aă luată concesiunea monopolului, Cândă se zice dera „primii concesionari,“ nu se înțelege nici Petru, nici Pavel, nici Stan, nici Bran, ci numai și numai Banca României și cu Banca Franco-ungară. Vădată acesta stabilită într’ună modă infalibilă, căci actele licitațiunii precum și însuși raportul anchetei o atestă, să vedemă ce ne mai povestesc e fenomenala lucrare parlamentară. Ea ne spune mai ântâiă că prin contractulă formală închiriată între primii concesionari numiți mai susü, „suma de 600.000 lei a fost pusă la disposițiunea d-lui Herz (unverreihnenbar)“ adică fără să aibă a da socotelă de întrebuințarea iei. Și totă raportulă ne spune imediată că d. de Herz „n’a primită acestă sumă pentru propriulă saă comptă, ci numai supt titlu de deposită, pentru a fi distribuită între primii concesionari, după convențiunile lor.“ Deci, inteligența și integra anchetă parlamentară admite, și „dobândesce convingerea“ că „primii concesionari au puși 600.000 lei la disposițiunea represintantului unuia din primii concesionari, spre a fi distribuiți între primii concesionari;“ sau cu alte cuvinte : „Banca României împreună cu Banca Franco-ungară aăpusă 600.000 la disposițiunea Bancei României (d. de Herz) spre a fi distribuiți între Banca României și Banca Franco-ungară.“ E că admirabila logică, și neresistibilele argumente după cari majoritatea anchetei parlamentare „a dobândită convingerea că nu existe cela mai mică indiciu ală vreunui faptă de corupțiune, dorit că este vorba numai de mă profita regulată.“ Câtă trebuie sâ’și rî<să d. de Herz de acești membrii ai parlamentului, pe cari i-a putută juca cu nesoe astăferă de sforicele! A mai mișcată d-sea și altele, cari probeza câtă stimă și considerațiunea ajunsă se aibă pentru inteligența și integritatea personelor, cu orecare însemnătate oficiale, fie și luptă ttlută de membrii ai majoritâții. Și tóte aceste umilitare sforicele, majoritatea anchetei n’a crezută că se înjoțesce de-a le trece cu religiositate în raportă, și de ași modela „convingerea“ asupră-le. Astăfelă arata că aă găsită la Banca Românii chstanța „forte în regulă“ a d-lui de Herz că a primit cei 600.000 lei, și că „d. de Herz a produsă uă declarațiune a Bancei României, conținândă că acestă sumă a revenită primilor„ concesionari“. Cine nu stie că d. de Herz este directorulă și represintantulă Băncei Române, și cine zice în acsta afacere d. de Herz, înțelege Banca României, și vice-versa. Cu tote aceste, inteligenții autori ai raportului nu se sfiescă de a arâta, ca resultatü forte seriosă și convingâtoră dobândită de anchetă, că d-na de Herz le-a presintată că dhitanță totă a d-lui de Herz de primirea sumei, și că d. de Herz, spre ai convinge că acesta sumă a revenită primilor concesionari, „a produsă că declarațiune totă a d-lui de Herz“ care atestă acesta! După ce înregistrarămă fenomenalele constatări făcute de domnii membrii ai anchetei, se adaugemă ca observațiuni din partene, câteva întrebări : Primii concesionari fiindă Banca României și Banca Franco-ungară, întrebămă : daci suma de 600.000 lei a fostă cu adevărată împărțită între acesti primi concesionari, care era necesitatea ca tot dânșii, prin contractă formală, s’o puia „la disposițiunea d-lui Herz (unverrechnenbar)* ? Dĕrü suma a cui era, din ce pungi eșia? Negreșită din pungele primilor concesionari. Spre a intra unde 1 totă in pungele primiloră concesionari? Ce logică, ce rațiune de a fi are faptulă că nescemeni de afaceri, mai nainte de a sa presinta la uă licitațiune, se scota din pungile loră și sâ repuie tobă în pungele loră, se scotă câte uă sumă órecare din boșunarulü stângă și s’o trecu în bosunarulă dreptă, inscriindă acésta mișcare de nulă însemnătate într’ună contractă formală? Astă felă de lucrare ar fi póte demnă de nesce deținuți la Marcuța, iarü nude nesce banchieri,cari iau concesiuni de milióne. Membrii aneltei afirmă din „convingere“, că suma de 600.000 lei este „propulu regulată, beneficiulă legitimă ală primilor“ concesionari. Profită sau beneficiu pentru nesce persone cari iéa uă întreprindere, nu póte sâ esiste în nici ună casă decâtă după luarea și esploatarea sau vinderea iei. Cândă n’ar fi absolutamente asta, n’ar avea cineva decâtă se concepu ideia de-a luată întreprindere, și imediată, mai nainte de-a o lua, profitulă se ’i cadă ca prin farmecă în pungă. Ei bine, serioșii membri ai anchetei pretindă că întocmai astăfelă aă dobândiră primii concesionari „beneficială soră legitimă“, deorece constată că înainte de a se lua concesiunea, „profitulă regulată“ de 600,000 lei a fostă pusă la disposițiunea d-lui de Herz. Se admitemăinsă că tóte aceste fenomene de logică n’au fostă în stare se descopte pe membrii anchetei asupra adevăratei intrebuințari a sumei de 600,000 lei, cum si face âoșâ că chiară șiugubutură cuvântă de inverredinendar (fără obligațiune de a da cocotelă), că nici chiară refusulă d-lui de Herz de a produce vr’uă chitanță de la cei cari s’aă împărtășită din suma de 600,000 lei, n’a sdruncinată „convingerea dumnelor, că lipsesce celă mai mică indiciu de corupțiune.“ Ore nici în facia acestora ineidiate, conșciința dumnelorü nu le-a pusă Întrebarea : De ce natură putea suflă Intrebuințarea la care era destinată oă sumă atâtă de însemnată, ca să trebuiască a se stipula anume că celă ce o întrebuințază nu este datoră se dea socotela ? Daca în adevéra acestfi sumă represinta vre „mnă profită legi*timă,“ apoi cine nu dă chitanță pentru primirea profitului să legitimă ? In facia cuvântului de inverred* newbar cumü nu și-afi adună a* minte domnii membrii ai anchetei de famesa epistolă a d-lui de Herz către d. Offenheim, în care dândă semii acestuia de cine a coruptă și de cine mai are a corupe, îi spunea se certifice bancei că nu pate sa fie responsabilă da sumele ce i s’aă încredințată, de órece aceia cari s’aă împărtășită dintr’ânsele potă se mi voiescá sa dea chitanțe, și nu le póte pretinde ? Cumü de nu și-am adusă asemene aminte de declararea d-lui Offenheim, naintea curiei din Viena, că prin sumele despre cari e vorba „s’aăasi curată afacerii mai mulți ómeni influinți din România?“ In fine, în facia respunsului d-lui de Herz de-a produce vr’uă chitanță, cum nu le-a <fla consciința. Daca suma suspectă s’a împărțită în adevară între „primii concesionari“, apoi în registrele Bâneei României trebuie să se gasesca trecută partea pe care a luat-o ea ca prim concesionară : sâ ne uită mă derü în registrele iei. Dacă nici atâta nu le-a spusă consciința, apoi de bună semn a încetată de-a le vorbi, numai astăfelă se explică pate cum, după ce membrii anchetei adunară cele mai grave și mai temeinice indicie ale faptelor de corupere, conchiseră tocmai din contra, că am „dobândită convingerea că nu existe celă mai mică indiciă ală vreunui faptă de corupere.“ Convingerea ce amă dobândit-o la rândul nostru, este că însuși raportul d-lui Al. Stirbey, e celă mai gravă indiciă că membrii anchetei cunosceau fórte bine faptele de corupere, dorü că nă voită cu orice preță să le ocrotască și sâ le legitimeze. Serioșitatea acestui indiciu se va vede pe deplină, cândă vomă examina și afacerea celor 200.000 lei de la întreprinderea spirtuaselorü. țîiarele de peste Carpați anune în că ’n loculă fostului episcopă de Aradă, Miron, alesă mitropolită , s’a alesă Mețianu cu 43 voturi din 55 votanți. Celelalte voturi au fostă astăfelă exprimate : 10 bilete albe și 1 votă dată lui Popea. Judecarea recursului d-lui Guțu Antonescu din Ploiesci, despre care amă vorbitu în numarul de la 11, s’a amânată de înalta curte de casațiune pentru ziua de 17 Martie, după cererea telegrafică a recurentului, care n’a putut veni din causa întreruperii comunicațiunii oră.