Romanulu, iulie 1876 (Anul 20)

1876-07-24

654 ROMANULU, 24 IULIU 1876 astăferă modificata și se respinge cu 46 bile albe pentru și 86 negre contra din 82 votanți; s’aă abținută d-nii Gr. Pruncu, G. Lerendache, Vladimirescu, G. Magheru, Goga și d-nii miniștrii. D. Președinte proclamă că Adunarea a respinsă amendamentulă. D. Generalii Magheru explică abținerea sea pe motivă că a fostă frate de arme cu d. Tell la resbelele dintre Turci și Ruși, la 48 și nesiliă. Se dă citire unui amendament din coprinderea urmatore : «Afară de capetele de acusațiă enunciate în aceste resoluțiuni, comitatul va putea pune în sarcina tuturor miniștrilor, aici numiți tóte infracțiunile altele de câtă cile susțienunciate, fia ele prevăzute și pedepsite de unü anume teste de lege, fia ele preveiute în termenii generali ai art. 102 din Constituția, care permite Curții de casația a caracterisa delictulu și a aplica pedepsa.» Necerendă nimeni cuventulă, se pune la votă și se primeșce. Se citesce resoluțiunea IX și cea din urmă a raportului comisiunii. D. G. Missail, reclamândă de la Cameră indulgință pentru a desvolta un amendamentă căruia ’i dă citire, <zice că Adunarea a îndeplinită celă mai supremă actă de justiție și trebuie să ’și de sema de ce are să mai facă, adecă se reguleze procedura cum are să se urmeze. Esința dării în judecată a ministerului residă în art. 9, in aplicarea lui. D-nii deputați au luată iugagiamentulă sacru și solemnă d’a da fostulă ministeră în judecată, din ai căruia membrii unulă a declarată in Cameră c’a luată îngagiamente afară din țeră. Ei bine, îngagiamentă pentru îngagiamentă, noi amă luată îngagiamentă către țară, în țară și pentru țară. Camera a voită se de în judecată pe foștii miniștrii, cnsé n’a putută săo facă de câtă în ziua de 20 iulie 1876; în acestă zi, se îndeplinescă 54 ani de la victoria ideielor naționale asupra regimului fanariotă, ziua acesta va remâne ca uă pagină din cele mai frumose ale istoriei naționale; ea însemnă reînviarea justiției, întronarea moralității și ștergerea din dicționarulă română a rușinosului proverbă : cine putea se râde, sine nu nici carne mole. La 20 iulie, s’a îndeplinită ună actă ca celă făcută de strămoșii noștril supt Vasile Lupu cândă s’au dată în judecată trei boiari pentru că mâncaseră 52 pungi de bani din visteria țării. Atunci că fostă condamnați a li se tăia capulă; acum nu se mai taie capulă, dară se taie unghiele și degetele pentru a nu se mai lua banii țării. Aci d. G. Missail citesce mă alinează din actulă boiariloră din obștesca Adunare pentru acea dare în judecată. D-sea ruga pe Cameră a’lă asculta, spre a sti cum aă procedară strămoșii noștril și a ne conduce de președinții din țera nóstra nu numai din cele străine, căci țara acesta a avutăună trecută. Acelă alineată cuprinde că „Sbroe, vistiară mare, Radu din Fărcașă, vistiară ală douilea, și Tudor Cămarașulă au fostă dați în judecată pentru c’aă furată din visteriă 85 pungi de câte 500 taleri. Adunarea obștască a delegată boiari, cari aă făcută cercetare și în urmă ia judecată, condamnându’i a li-se tăia capetele. Pentru care lucru și furtișagă, orice documentală, aă stătută Domnulă nostru și noi toți, și totă țara, cum să li se taie capetele ca morăfuri și spărgători de casă domnesca și călcători de jurămentă și de lege.“ Aă fostă timpuri cândă în țara românescă se lăsau avuțiere în drumuri și nu le lua nimeni, acum nici în visteria statului nu s’a găsită nici vă para în urma regimului trecută. Altă dată se organisa uă armată mare, fără scomptă și fără chiăltuieli, pe cândă astăzi chiăltuimă 80 mii. și armată avena pre puțină. Trista stare în care regimul a trecut ,a lăsată țera a impusă Camerii a lucra pentru a o rădica și a da în judecată pe miniștrii cari su adusă o aci, cari și-aă rîsă de ea. S’arată miniștrii în judecată și trebuie să se determine procedura, pentru ca să se adune probele cu activitate și îngrijire, spre a le duce la Casațiă. Acid. Missail citesce art. 101 din Constituțiune, pa care ’să interpretă în sensulă că Camera acasă și urmăresce, ș’acâsta pentru că legiuitorulă constituționale s’a gândită a da mai multe garanții corpului legiuitoră care pornesce judecata. Modul de redactare ală art. 101 are cuvăntul ă săă d’a fi. Constituțiunea e făcută în 66, când se văzuse că trebuie să se ia măsuri pentru carespunderea ministerială se devie ună adevără. La 1828 s’a dată în judecată ministerulă franceză și magistratura n’a făcută nimică; asemenea n’a făcută nimică la 1830, cu ministerul Pollignac. Atunci președintele Camerii a cerută Camerii ca ea se facă instrucțiunea procesului și Camera a dată uă votă espresă în acestă sensă. Ceva mai multă, însăși Camera patriloră, cândă a judecată procesulă, a decisă că bine a făcută Camera. D-sea citesce ună autoră care confirmă tiiele d-sele. Acesta a făcută-o Camera pairiloră, pentru că altă felă votulă Camerei deputaților ară fi rămasă fără efectă. S’adisă ca se nu se de Camerei acestă dreptă, pentru că deputații ară fi pasionați, déri! Benjamin Constant, unurmă forte conservatoră,zice, și d-sea ’să citeză testuală, că ofere mai multă garanțiă uă Cameră pasionată, de câtă una judecătorii pasionată, care póte pleca urechia la multe ademeniri. In Grecia, s’a urmată procedura indicată de d-sea; în Statele Unite, chiară în momentele de faciă, e ună ministru dată în judecată și se urmeză din puntă în puntă procedura ce arătă d-sea. Acid. Missail citeză oă epistolă a președintelui Stateloru Unite ale Americei, d. Grant, către ministrul acusată, căruia îi iiice să se ducă la comisia Camerii, să-i respundă la totă ce va fi întrebată. Orice comentatoră ală constituțiunii englese spune că camera comunelor face instrucția, susține acusația și camera sprijilor, pronundă numai hotărîrea. D-sea crede că din dreptulă Camerii d’a da In judecată resultă nu numai dreptul ă d’a face instrucția, ci și d’a se constitui parte civilă, căci altă felu, cândă s’ară da numai ună ministru în judecată, și cel-l-alți colegi ai lui arătjiee , nu suntemă d’aceașî părere eu Camera și nu permită procurorelui să se înscrie ca parte civilă, cine ară pute face acesta atunci, déca Camera n’ară ave dreptă? D-sea a completată resoluțiunea IX, în sensul desvoltăriloră cea dată pentru a pune comisiunea Camerii în posițiune d’a susține acusațiunea cu onore și demnitate. Camera se și facă datoria și se nu se preocupe de ce va face Casația, căci ș’acolo e lege ș’acolo e consolință. D-se a apeleza din nou la Cameră se’și facă datoria în consciință și prin acesta va căpăta binecuventarea nu numai a generațiunii presinte, ci și a celei viitore, pentru că legea va fi lege, dreptură dreptă și banală țării respectată. Terminândă, d. Missail róge a se admite amendamentulă sex, care acordă comisiei tóte drepturile judelui instructoră. D. Gr. Vulturescu declară că nu primesce redacția acestei resoluțiuni, însă susține principială iei. Găsesce uă procedere greșită a căuta prin autori deslegarea acestei cestiuni, cândă se găsesce acesta deslegare în legile nóstre, în principiile democratice. Acid. Vulturescu vorbesce despre modulă cum Constituțiunea împarte puterile Statului și citesce art. 101, care dă Casației numai judecata‘~și Camerei acusarea. Ală cui e dreptulă d’a face instrucția? Nu e nici ună testă de lege care s’o spuie și cândă n’o spune, se înțelege că rămâne națiunii de la care recurgă tóte drepturile. Ș’apoi ce ară deveni suveranitatea națională, cândă instrucția dându-se unui magistrată, acela ară declara că nu e casă de urmărire? In tóte țările unde s’aă dată miniștrii în judecată, s’a făcută instrucțiunea de Camera legiuitóre, chiară actusă citită de d. Missail dovedesea că totă astă-felă s’a urmată în trecută în țara nóstra. Deră comisiunea nu va ave de câtă drepturile ce’i va delega Camera? D-sea e de părere a nu i-se delega de câtă drepturi mărginite; se putá da mandate de aducere, nu și de depunere, fiindă că acesta nu e necesară pentru reușirea causei; din contra, cu câtă va fi Camera mai generosa cu acusațiî, cu atâtă va fi mai în folosulfi causei nóstre. D-sea combate amendamentul d-lui Missail pentru că nu e prudinte, nici necesară a se da comisiunii asemeni drepturi. Venindă la a doua parte, privitóre la constituirea comisiunii în parte civilă, d-sea o combate și stăruie a se lăsa acesta sarcină ministerului. Voci. S’a modificată. D. Vulturescu conchide că Adunarea nu se pate desbrăca d’ună dreptă pe care s’să dă și legea și practica de tóte filele din alte state; énse comisiunii se nu i-se de dreptul ă d’a da mandate de arestare, căci acestă dreptă nici ea nu l’a esercitată, și nici nu e necesară se’să eserciteze. D. G. Mârzescu zice că, deci se găsescă în conflictă mai multe principie, datoria Camerii e se vede cari suntă principiile de ordine superioră cari trebuie se aibe completulă loră triumfă. Amă dată ministerulă Catargi în judecată, se termină aci misiunea Camerii? Nu, resoluțiunea comitatului face mă pasă mai departe. Cestiunea e dacă se póte susține elă în facă cu legislațiunea positivă, deci e vr’uă lacună și cum se pute ea îndeplini. Lacună esiste în constituțiunea nostră, cum a esistată în constituția franceză cândă a fostă dată în judecată ministerulă Polignac. Camera patriloră s’a instituită în Cameră de justiția, și la 8 Octobre a dată u hotărîre preparatoriă prin care determină formele instrucțiunii ce se va urma dinaintea iei. Art. 102 din Constituția nóstru esista și ’n Constituția francesă de la 1814. Voci. Nu e așia. D. Mârzescu. Ca garanțiă că e așia, cartea mea e isplăită de doui advocați. Tră voce. Mănțină; nu e asia. D. Președinte. Suntă mai multe edițiuni. D. Mârzescu. Camera paimiloră a condamnată pe Pollignac la mortea civilă. In Constituția francesă de la 1875 există lacuna ce e la noi; ea determină că uă lege ulterioră va determina procedura și căușele pentru cari miniștrii se voră da în judecată. D. Dufaure, raportorele, în espunerea sea de motive, ejice că decâtă lege specială nu existe, Senatulă va regula elă însuși formele de urmărire, cum a făcută-o cu atâta cumpătare la 1830. Acum credă că nu se mai contestă cea ace jică, adecă că nu Camera, ci Casația trebuie se facă instrucția. In Francia, instrucțiunea nu se va face de puterea care dîi în judecată, ci daceaa care judecă și acesta pentru că e ună principia mare : separarea puterilor, după care puterea legiuitare nu trebuie se fia amestecată nici în justiția, nici în administrația. Camera nu póate face clură instrucția, căci ară fi și judecătoră și acusatoră. Art. 9 conține ună ce monstruosa, căci îndată ce se va vota comisiunea Camerei n’are altc-ceva de făcută decâtă să puie mâna pe miniștrii acusați și să i aresteze. Ea va vede pe acel omeni acusați pentru crimă și trebuie neapărată se fia puși supt arestare preventivă; daca ei ară cere liberarea pe garanțiă, comitatulă va trebui se respingă acesta cerere cu legea in mână; trebuie deră să esplicare în acesta privință. Mai multă, comisiunea póte pune secestru pe averea foștilor, miniștrii și noi nu voimă, cum se țlice, mórtea păcătosului; voimă să se deună exemplu. Avemă putere s’o facemă, deră cestiunea e déca trebuie și d-sea crede că nu trebuie se facă acesta. S’a Jisu că Benjamin Constant susține că mai mare garanție are ministerială dată în judecată într’ună comitată de câtă intr’ună simplu judecătoră. Asia e, dérit se póte întempla că ună comitată de mai multe persone se fiă mai pasionată și d-sea n’ară voi să se facă uă asemenea imputare comitatului Camerei. Terminândă, d. Mârzescu <zice că în Constituțiunea nóstra fiindă nă lacună, s’a întrebată cum se face în Francia; ș’acolo, atâtă la 1830, câtă și după Constituțiunea actuală, Senatulă face instrucțiunea. D. D. Giani <zice ca pen’acum nu s’a făcută nici să combatere seriosa art. ce se discută. D. Mârzescu a făcută citațiuni cari nu concordă cu testele nóstre. Cestiunea e deră Camera are prerogativa d’a face instrucțiunea, și décà o are după lege. S’a irisă că nu póte instrui, pentru că s’ară face și judecătoră în causa sea. D-sea face apelă la ómenii de legi se spuie décà a face instrucțiunea e a se face judecătoră. Acestă obiecțiune nu e seriosa. Trece la alta, înainte d’a vorbi de lege , va vorbi în pură rațiune. Avemă dreptă de acusațiune și ce ni se cere ? Se cere ca pîra ce am se facă contra cuiva, s’o daă s’o descósa altulă, care nu conlucrezu cu mine, care n’are același interesă cu mine. D. Mârzescu vorbeșce de confesiunea principielor constituționale; de că óre procurorele e uă putere deosebită de judele instructorii; lucrarea loră nu converge în același scopă? Ș’apoi la noi separația puteriloră a esistată și fără judecători de instrucția și n’a pretinsă nimeni că s’aă confundată puterile. Deca se înlătură dreptul de instrucțiune ală Camerei, cum va mai judeca Casația acestă procesă ? Uă. secțiă va funcționa ca Cameră de punere supr acusațiă, va face instrucția, deră deca a face instrucțiunea e a judeca, cine ne va mai judeca, căci uă secțiunea judecată deja și nu va mai fi cu putință a se ’ntruni Casația în secțiuni unite ca să judece pe miniștrii , cum cere legea? D-sea (fice că testele citite de d. Mârzescu nu sunt identice cu cele din legile nostre; legea franceză vorbesce de procedură și cea română de fondurii cestiunii. Apoi totă una e ? D. G. Mârzescu. Cu procedura ne-a frecată d. Catargi. D.D. Giani. Și cu procedura d-tele vomă ajunge ca votulă nostru se fiară fanfaronadă parlamentară. D. Mârzescu. Protesteză. D. D. Giani. Aci ajungi. Constituția nu preciseză faptele; ea lasă Curții de casațiă competința d’a caracterisa delictele; prin urmare uă comisiune necompetinte în legi chiar ară fi putută aduna faptele și a le duce la Casație ca să le caracteriseze. Apoi voiți ca să lăsâmă la ună singură omă, care n’are nici garanția publicității, să ne spuie că neamu încetată , că nu e casă de urmărire? In Francia, Camera pairiloră a luată ootărîre preparatorie despre formele cum are să se facă instrucțiunea înaintea sea. Apoi tăgăduimă noi Casației dreptul d’a face instrucțiune, înse în publică? e vorba act de instrucțiunea menită să puie causa în stare d’a fi judecată. Casația va voi s’asculte pe marturi, să le puie întrebări, tóte aceste drepturi le are, nimeni nu i-le contestă. Eeă dară că e stațiunea e satisfăcută; se va face și la noi ca 'n Francia. Ceră cine a făcută instrucțiunea pentru a pune causa în stare? Negreșită, Camera care a dată în judecată pe miniștrii. Acestă dreptă e recunoscută Camerii într’ună modă positivă prin art. 101. El recunosce că corpurile legiuitore dă nu numai dreptulă da acusa, ci și a trimite la Casațiă. Cum arătrimite, cândă mă simplu judecătoră ară putea fice: nu e casă de urmărire ? A trimite va se a ji că a sesisa, a fi stăpână pe actele cari potă face convingere. Ară înțelege să se trimită causa directă la Casațiă, fără nici uă instrucțiune, dară cere a nu se pune între Cameră și secțiunile unite stavila unui judecătoră de instrucția. S’a <fisă că Francia a fostă mai bântuită de câtă noi și cu tóte acestea ea a fostă dulce. Francia a fostă bântuită de partite; lupta de partită énsé nu e mnă rău; la noi a fostă ușurparea puterii de câțiva ómeni, cari s’aă declarată în urmă partită ș’aă bântuită țera; identitate de polițiă nu este; cu tóte acestea Adunarea a fostă fórte dulce, nu s’a precipitată, a ascultată cu atențiune și s’a pronunciatu în cunoscință de causă, cum era dreptul ă săă. Asupra părții a doua din amendamentă,zice că nu trebuie să se mai spuie că comisiunea Camerii are dreptul de a da mandate, căci acesta se înțelege de sine, îndată ce se admite că are dreptul de instrucțiune; ea are drepturile pe care le are celor din urmă judecătoră de instrucțiune. Cu câtă mai puțină oră înțelege să se ridice comisiunii vre unul din drepturile judecătorului de instrucțiune: cum se denegă oamenii dreptulă ce se dă unul sigură omă ș’acela amovibile? Elă mai e și neprevăisătoră, pentru că s’ară puté întâmpla ca instrucția se rămâie ceva platonică, pentru că cei ce ară voi s’o frustreze nară arè de câtă se’și se drumulă p’aei încolo. D-sea crede că, déca s’ară rădica comisiunii Camerii drepturile ce s’acordă oricărui jude instructură, nimeni nu va voi se ia parte într’u asemenea comisiune. Terminândă, d. Giani ruga pe Cameră a primi resoluțiunea asia cum e redactată, modificândă-o casă numai în privința părții civile. D. I. Gâmpineau declară că numai comisiunea Camerii pate se instrumenteze în acesta causă și nimeni altulă. Care e autoritatea care^ judecă în acesta causă? Curtea de casațiă; ea numai judecă; legea organică o obligă a face instrucțiă numai în casulă cândă se dau în judecată membrii dai Curților de apelă. Acestă disposițiune nu se póte aplica și la miniștrii, prin urmare nu e posibilitate ca Casația se facă instrucția. Art. 681 din legea iei e făcută supt convenită, cândă nu exista jude instructură și cândă procurorele făcea și instrucțiunea ei bine, Camera e procurorele și chiară cu legea Curții de casațiă în mână, ea are dreptul d’a face instrucția. Și nu e numai atâtă. Pentru ce se face instrucția secretă? Pentru a se culege probele, ea să se convingă judecătorul că inculpatulă e adevăratulă culpabile. Aci acest fa e de prisasă, fiindăcă instrucțiunea e făcută deja și Camera a decisă deja ca comisiunea sea se continuie acea instrucțiă și s’adauge capete de acusațiune. Se zice că ischimă drepturile instanțeloru judecătoresc. Apoi acesta ară însemna a se da Camerii ună dreptă platonică ș’a’i impune se nu facă nimică pentru ca să dovedescâ dreptatea acuzării sale. Se vorbesce de separarea puterilor statului. Deră puterea esecutivă se parte și ’n cea legislativă, puterea legislativă asemenea încalcă în atribuiiele puterii esecutive, în cazuri cum suntă anchetele, alegerea episcopilor, a Domnului. In tote aceste cazuri, Camera trece preste puterea legislativă. Asemenea, cândă dă pe miniștrii în judecată ié de la puterea judecátoresca dreptul ă d’a acusa, drepttulă d’a face instrucțiă fără intermediară; căci déca ară fi intermediară,i-ară anihila dreptulă. Intre Cameră și Casațiă, până ce acesta se va pronuneța, nu e altă autoritate intermediară. Acesta e principială. Venindă la resoluțiune, întrebă daca e completă și răspunde că nu. D-sea nu vrea se limiteze dreptulă Camerii, casé n’ară dori ca comisiunea se merge pănă a da mandate de depunere. Nu refusă încredere personelor ce se voră alege; nu se circumscrie dreptul ă d’a da mandate de depunere și arestare, esprime numai că dorință ea se nu se de mandate de arestare și depunere, pe câtă va fi posibile. Se mai zicce că a nu da mandat de a paralisa activitatea comisiunii. Acesta e espctü;onse mandatele de arestare trebuie se fie motivate și faptele imputate miniștriloră devină fapte penabile numai după ce le caracterisă Casația. Mandatului de depunere se dă după terminarea instrucțiunii și aci e vorba de timpulă cândă se va face instrucția. Mandatură acesta se dă, contra unor criminali vulgari, prinși în flagrantă denchii și cari se iso-