Romanulu, iulie 1877 (Anul 21)

1877-07-31

ANÜLU DOUE-pECI-ȘI-UNU YOIESCE ȘI TEI PUTEA. Articolele nepublicate se ardă.ROMANULU 20 BANI ESEMPLARULÜ. ANUNCIURI. Linia de 30 litere petit, paginea IV,— 40 bani Deto » » » paginea III, 2 lei — A se adresa: LA ROMANIA, la administrajiunea diartdub LA PARIS, la Havas, Laffite et C-nie, 8, Place de la Bourse. LA LONDON, la Eugene Micoud, No. 81-A Fleet Street, London E. C. IN VIENA, la d-nil Haasenstein și Vogler, Walfisch gasse 10. DUMINECA, 31 IÜLIU, 1877. LUMINÉZA-TE ȘI YE1 FI. abonamente. In capitală, um­­ană 48 lei; șese luni 24 lei trei luni 12 lei; un lună 4 lei In districte, unii anii 54 lei; șese luni 27 lei trei luni 14 lei; iu lună 5 lei Pentru tote țerile Europei, trimestru 15 lei. A se adresa: IN ROMANIA, la administrațiunea Starului. LA PARIS, la d-nii Darras-Hallegrain, 5 rue de l’ancienne comedie și Havas: Laffita et C-une, 8 Place de la Bourse. LA VIENA, la de B. G. Popovici, 15 Fleischmarkt Scrisorile nefrancate se refusă. 20 BANI ESEMPLARULU SERVICIU­LU TELEGRAFIC ALU AGENȚIEI HAVAS Paris, 9 Auguste.—In consiliulu de mi­niștrii care s’a ținută astăzi s’a­otărîtă ca mareșalul ă se începă călătoria visitândă Caen și Cherbourg la 18 Augustă. Constantinopole, 8 Augustă. — Mehemet- Ali și armata lui nu se află de­câtă lu­nă depărtare de opt­ kilometri de Ruși. Tote corpurile de gendarmerie cari se aflaă în Rumelia și în Bulgaria s-aă dusă se întărescă armata lui Muhemet-Ali. Garnisona din Adrianopoli nu s’ară mai fi componendă de câtă din redifi, sau chiară mutebafizi, după oă altă versiune. Namik-pașa este așteptată la Constanti­nopole. Gemil-pașa este numită comandantă al­ Adrianopolei, Londra, 10 Augustă.­­ Aici se dă pu­țină cred­ementü noutății că emirul­ Afga­nistanului ară fi proclamată resbelulă sântă contra Englesilor­. In Camera lprijiloru, lordulă Feverbam dice că nu va adresa nici oă întrebare în privința afacerilor­ Oriintelui, pentru că acesta ară pute se aducă dificultăți guver­nului. Lordul­ Beaconsfield răspunde că păre­rea guvernului este neapărată că uă des­­batere în acestă momentu asupra situați­­unii afaceriloru din Oriinte n’aru fi câtuși de puțină profitabile serviciului publică. Acestă discusiune ară fi mai multă de na­tură a ară resultate forte supărătore. Po­litica guvernului a fost d esprimată în mo­dulă celă mai lămurită dinaintea țărei. A­­cestă politică a fostă cu stăruință menți­­nută. Fără a intra în amănunte de puțină folosit, continuă nobilulă lord, potă aminti Camerei că pe cândă a începută acestă crudă resbelă, guvernulu a anunciara ca va urma uă politică de neutralitate strictă, fără condiționale. Condițiunea de căpete­­teniă era ca interesele englese să nu fie primejduite. Uă comunicațiune ulterioră a făcută cu­noscută Rusiei într’ună modă și mai lămu­rită ceea ce înțelegeamu prin interesele en­glese. Suntă autoritatu a declara că răs­­punsul­ Rusiei a fostă împăciuitoră și a­­micală și că guvernulu Reginei n’are nici unu cuvântă să se îndouiască că guvernul­ rusă nu va observa în modă onorabilă con­­dițiunile cari au fostă subiectulă corespon­­dinței. Ori­cum ar­ fi, menținerea acestor­ stip­ulațiuni formăză basa politicei guver­nului britanică. In Camera comunelor­, d. Monk între­­bândă pe guvernă dacă va considera ocu­parea timpulară a Constantinopolei ca unu motivă de întrerupere a relațiuniloru din­tre Anglia și Rusia, ministrulă a­dică că nu-i este cu putință să răspundă. ■ Lordul­ Derby, combătândă aserțiunile unora din cliarele europene, declară că sunt­ neîntemeiate relatările foilor­ aus­triace cari spună că politica Angliei con­sistă în a aștepta uă ocasiune favorabilă pentru a se împărtăși și ea din împărțăla T­urciei. Atena, 10 Augustă.—300 de sapeurî au plecată ieri și una batalionă de infanteriă plecă aici spre a se uni cu armata de la fruntarii, care se rădică la 12,000 omeni. Poporule ateniană însoțesce plecarea oș­­tiriloru cu cântări intusiaste. Opiniunea publică este forte răsboinică, ca la patru mii de omeni, a rămasă să ocupe Nicopoli; cei­l­alți au îna­intată spre Plevna, și se­­plice că chiară și aceia,—ca la șase mii o­­meni,— au luară posițiuni în două locuri diferite, astă­felă în­câtă ei voră ară să încerce foculă inamicu­lui, nu isolați, ci sprijiniți pe veci­nătatea trupelor­ imperiale. La Plevna­deră este probabilă, este imininte chiară, că ostașii noș­trii vor­ primi, pe tărâmă străină, botezată focului. Acolo are, de sigură, să se joce joculă celă mare ală campaniei ac­tuale. Surprinși și înșelați de două ori, Rușii s’au văzură acolo greă ata­cați d’uă mulțime covârșitdre de ini­mici pe cari n’aă isbutită încă a T disloca. Cu tote acestea, ei n’aă părăsită loculă, ci s’aă pusă a sdrobi pe i­­nimică acolo unde elă pare a se fi grămădită așa de multă ș’a se fi întărită așa de bine. Este acum uă cestiune strategică, uă cestiune de onore și uă cesti­une de grabnică succesă ală cam­paniei, ca Turcii să fie bătuți și goniți din posițiunile avantagiose ce ei­tă câștigată din cele de Balcani. Totulă face a crede că acestă ac­țiune pate fi privită ca cea mai im­portantă, cea mai decisivă a pri­mului periodă ală resbelului. Să fimă dară mulțămiți, — pe căra prunejtita pune aunni mulțu­mire, — că la acésta acțiune capi­tală aă să ié parte și din ostașii noștri­ români. Armata nostra, după ce și-a fă­cută, cu așa multă laudă, datoria­rea în operațiunile defensive de pe totă linia Dunării, va conlucra a­­tunci și în principalulă faptă ală o­­fensivei. Să sperămă și să arăm­ă c’acestă faptă va fi să strălucită victoria. Chiară și crudală boteză ală sân­gelui devine uă veseliă cândă e pri­mită într’uă oră de norocă. In ori­ce casă, elă este uă întă­rire; și noi — fiă bună, fiă d’uă­­cam­dată contraria sartea armelor­ române — noi, cari credemă în re­ușita ideiloră de mănținere pe care se întemeieza lupta de astăzi, noi aducemă d’acuma felicitările nóstre, împreună cu ale nóstre urări de suc­cesă, aceloră ostași Români cari, cu bărbăția saă parte l’acésta luptă mântuitóre. Peste puține zile vomă avè ne­greșită sciri de pe câmpul ă de bă­taia. Ele ne voră aduce, de sicură, și sciri despre ai noștrii. D’acum înainte deră, succesul­ și restriștele armatelor­ din Turcia nu mai suntă pentru noi îngrijiri, la cari purtamă uită interesă mai multă sau mai puțină platonică. Sângele și viețele fiiloră, rudeloră, amiciloră și confrațiloră noștrii suntă pe totă minutulă în rocă. La fie­care luptă, ne vomă în­griji cu doră ferbinte, cu sete ar­­b étare spre a se i­deca cei pe cari Îi cunoscemic, pe cari Îi iubimă că să revină iu brațele nóstre, spre a ne povesti acele mari pericole, acele mari isbânde, în cari s’aă aflată făp­tuitori pentru liberarea poporelor, suferinde. Să ne așteptimă dâră la spirite, vesele seă mai posomorite, ce ne voră veni și să le primimă cu inimă întărită. Acesta este tugetulă, pe care ori­ce Română trebuie să ’să aibă as­tăzi ! Acolo trebuie să fimă toți în­tr’ună gândă și într’uă animă în timpul­ luptei, ca să putemă astă­­felă să meritămă cu toții să stri­­gămă cu oștenii noștrii. Trăiescă România liberă, una și nedespărțită! Pentru nimeni nu pate și nu tre­buie să fiă lucru de mirare că pre­ocupările resbelului primeză pe tóte cele-l­alte. In situațiuni anormale, mersulă normală ală afacerilor­ e cu totulă peste putință, căci asu­pra ’mprejurării culminante se ’n­­drepteză tóte spiritele i și ’ntr’ănsa se concentră tóte grijile guvernan­­ților­, ca ș’ale celoră guvernați. Se potă ivi neajunsuri în admi­­nistrațiune și ’n cele-l­alte ramuri ale activității publice, se pot ă stre­cura negligințe și chiară greșeli pe ici-colea — și ne place s’o spunemă cu tota sinceritatea, căci nu putemă admite ca ’n vremuri de acestea totulă să mergă câtă se pare de bine, ca ’n cea mai bună din lu­mile posibile — însă cui a ninsă fără să nu’i degere, cine a dobândită vr’vă­­dată ce­va temeinică fără osteneli și suferințe, ce țară a purtată res­nu se resimță de către toți și ’n tóte? Ba, în alte țări, desolațiunea, stagnarea generală a treburilor­ e cu multă mai mare. Activitatea ci­vilă se ascunde cu totulă și nu vei fî de­­­câtă activitatea militară, cu zgo­­motu’I asurijitoră, cu pregătirile’­ învălmășite, întristarea e pe tóte fe­țele, era gândirea, ne mai arendă nici libertatea timpului și a spațiu­lui, nici voioșia liniștii, cedeza su­punerii la comandă și lucrării ins­tinctive sau mecanice. La noi însă nu se vede — și spe­rămă că nu se va vede — vr’ună aspectă de felulă acesta. Armata e la fruntarie, ba, în parte, a și trecută peste fruntarie. Negreșită că mintea tuturoră e la dănsa și cu densa, unii pentru că numărămă în vitezele’­ șiruri copii și frați, soți și prieteni, și toți pen­tru c’avemă cu dănsa uă nedefinită solidaritate, aceia a țăreî, a dreptu­­rilor­ și onorii naționale. Cu tote acestea, întristarea nu ne copleșesce, activitatea publică e în­că ’n vigore. Nu ne copleșesce ’ntristarea, căci Românulă e totă­da­ una cu inimă bună, în primejdiă ca și ’n veseliă. După ce s’a gândită și răsgândită, își ia hotărirea definitivă,­­ficăn­­du’și : „înainte, și fiă ce-o fi“! Nu ne copleșesce, pentru că celă tare ’n credința că apără uă caută drepta, nobilă și sfântă, are pentru dănsulă cea mai puternică ocrotire, pavăza patriotismului ș’a conseiin­­ței de ’mplinirea datoriei. Ideia de naționalitate s’a desvol­­tată și­ a prinsă rădăcini puternice ’n sufletele nóstre. Cea d’ântâiă calitate Românală o datoresce ănseși firii sale; a doua e ’nsușirea simțiriloră alese, ună felă de inspirare permanente, care trans­formă pe sclavă în eroă, pe omă în semi-­eă ; câtă despre cea d’a treia, este efectulă răspândirii instrucțiu­nii, róda scoleloră nóstre publice, pentru care aă lucrată tóte gene­­rațiunile, de la 1821 până astăzi. In urma acestoră lămuriri, pu­temă vorbi cu totu ’ncrederea des­pre activitatea publică, înțelege ori­cine că ’n aceste a­­prob­ări, capitala trebuie considerată ca ceva escepțională, căci în astă­­feră de ’mprejurari, capitalele nu suntă celă mai bună criteria de ju­decată. Bucuresci­ s’a­ bucurată de ser­barea primirii împăratului Alesan­­dru ș’a ’nalților- sei demnitari, nu ânsă și de trecerea numeroselor­ ar­mate, grămădite la Rusciuk și ’n prejma acestei fortărețe. Apoi, în Bucuresci activitatea e ’ntreținută prin presă și prin neapărata miș­care a inteligințeloră, a tratărilor­ politice și diplomatice. Însă sângele spumătoră, și trăsnetulă bombardă­­riloră, și grămezile de cadavre n’au aruncată doriulă peste marea’I po­­porațiune. De aceia nici grădinile publice, nici plimbările, nici viața pacinică nu și-au întrerupta plăce­rile de mai nainte. La țară, lucrul ă este din contra. Munca câmpului se urmază cu sită, cândă suntă semne că va fi căutată, țarina mai iubită, cândă e pusă ’n jocă a iei păstrare. Sătenii cari și-au sfirșită munca câmpului se ’ndeletnicescă a ’și a­­gonisi hrana cu transporturile ce­loră necesare pentru armate. Cum ai părăsită orașială, pe drumuri și pe șiosele întâlnescl lungi șiruri de care, ce mergă încetă și departe, pline de provisiuni imbelșiugate. In schimb, muncitorul­ își primesce plata ’n­­voită, pentru ca peste puțină se re­­’ncapă lucrarea. Cândă elă ’ntâm­­pină nedreptate, ’ncelăciune, culpa este a prefecților, cari nu suntă ne­curmată prin districte, și ’n acesta privință atragemă din nou atențiu­nea d-lui ministru de interne. Câtă despre capitalele districtuale, se ’nțelege de sine că ele suntă prada emoțiunilor­ causate de soirile ce le sosescă de la centru sau de pe câmpul­ luptei. In grupurile și ’n întâlnirile particulare se discută cu dinadinsulă asupra faptelor­ împli­nite și se facă mii de presupuneri despre cele viitore. In timpul­ acesta, nici autorită­țile nu staă cu brațele ’ncruțișiate. Căci, ori­ce s’ară­t fice, atribuțiunile li s’aă sporită în proporția cu nu­mărată omeniloră și cu dificultatea ocupațiuniloră. Neapărată că suntă și plângeri, o scimă, amă spus-o ș’o repetămă. Ensé, mai nainte d’a arunca totul­ în sarcina guvernului, câtă de bine n’ară fi ca pe d’uă parte sé ne si­­limă cu toții la a loră îndreptare, érci pe d’alta sé’i ținemă semă de ómenii cu care e nevoită să se serve, de vechiele deprinderi ale unora, de nepregatirea altora, de condițiunile sociale ’n care ne găsimă cu toții, dup’abia 50—60 de ani de redeș­teptare. Nu noi vomă tăgădui că suntă pri­mari supt prefecți și polițai cari nu și împlinescă tota datoria, că penuria fiscului, mai cu semă după că moște­nire atâtă de durerosa, silesce pe perceptori sĕ nu mai îngăduie pe cei cari datorescă tesaurului, că ne­­mulțămiri se producă din fire’și­ ce și pentru fiice’și­ cine. Deră ne ’ntre­­bămă și ’ntrebămă pe ori­cine , nu e totă ast­felă și chiară în timpă de pace? e cu putință să nu se ivesc­ neajunsuri într’uă țară ’ntrega și mai cu semn ’n circumstanțe ca cele de a’I? Déca cutare persana a fostă nu­mită ’n cutare funcțiune ș’acăsta nu place cutărei alteia; déca subalter­­nală cutare­a făcută m­ă rea supt auspiciele, déra fără scirea superio­rului; déca, din pré multă zelă ori din. rea-credință, aginții administra­tivi au lucrată alături cu legea s­a cu ecitatea; pentru tóte acestea nu credemă că trebuie să se ’nnvinovă­­țască numai și numai guvernulă, cândă scimă toți că nenumărate simtă relele ce­a moștenită și multe grijile cărora trebuie să le dea lo­culă de căpetenia. Suntemă în resbelă și, prin ur­mare, sunt restricțiunile legii mili­tare. Cu tote astea, libertatea cu­getării, a opiniunilor­ ș’a presei, li­bertatea ’ntruniriloră ș’a esercitării drepturiloră cetâțenesci a fostă și ce armă teribilă nu și-ară fi fă­cută ună altă guvernă din aceste ’mprejurari escepționale, ce diciă din legea stării de asediu ! Acum puse libertatea și respectulă celoră de la putere către instituțiunile și pres­crierile constituționale sunt­ numite incultă saă slăbiciune , atâtă de multă s’aă deprinsă unii cu cupila­rea, alții cu supunerea la­tină stă­până ore­ care, mulți în fine cu ideia unei „mâne-de-seră“ care s’apese bra­țele ca și conseiințele. E ’ntradevără ciudată legea na­turii, după care unii ómeni se sa­tură lesne de totă ce aă cu ’mbel­­șiugare. Celă hrănită cu dulcețuri doresce acritura, precum celoră bo­gați le vine une­ori pofta d’a gusta dintr’a sărăciei cu viasa postire. Déca reacțiunea de la noi s’a putută men­­țina pene a’í, déca chiară în aceste momente afectă atâta cutezare, cau­sa nu se póte căuta și găsi, de câtă în aceste deprinderi, în acésta dorință de continuă schimbare, în­­tr’acésta răpede săturare de bine, care constituiescă caracterul­ unei educațiuni greșite, viț­ose ori resfe­­țate, ară nu tăria unei naturi nea­tinse de destrămare. Din norocire, imensa majoritate a poporului română nu doresce as­­tăzii încătușiarea de care abia a scă­pată ieri. Dovada e opiniunea pu­blică, represintațiunea constituțio­nală a țărei, și chiară avântul ă ce ’nsuflețesce armata, fidela espresiune a tuturoră stâriloră societății. Dorința deseloră variațiuni, atâtă de periculosa ’n politică, cândă e vorba d’a alege între despotismă și libertate, e ’nsușirea câtoră­ va am­bițioși ș’a câtoră-va individe fără greutate ’n considerațiunea publică, carii și dânșii se căiescă mai târ­­<ziu, îndată ce’și vădă împlinită ne­ Bucuresci, ■* SS Ceia ce scimü pân’acum dintr’ale resbelului, întru câtă ne privesce mai directü pe noi Românii, este că divisiunea a IV din armata nos­­tră, aceia care acum vr’uă două­sprezece­­ zile a trecută de la Turau în Nicopoli, se află acum în miș­care în interiorul­ Bulgariei. După depeșile primite și completate prin diferite sciii cu totul­ particulare, dă parte numai din acea divisiune. Redacțiimea și Administrațiunea strada Domrj^í U

Next