Romanulu, octombrie 1879 (Anul 23)

1879-10-14

952 ROMANULU, 14 OCTOBRE, 1879 SOIRI D’ALE BILEX, Din Capitală. A. S. R Domnulă a inspectată în dimi­­neta de Joud, 11 Octobre, regimentului 3 de liniă.* D. ministru de interne adreseza prefecțiloră­na circulară în care îi invită a lua măsu­rile prevăzute de lege, pentru a se proceda, conformă legii comunale, la înoirea unei a treia părți din membrii ce compună con­­siliele comunale rurale. * Renașcerea publică numele tineriloră cari au fost­ admiși de comisiunea întocmită în capitală pentru esamenul­ de bacalaureată. Au fost­ înscriși 104 și admiși numai 59. Au trecută esamenulă cu distincțiune d-șora Maria Lupașcu și d-nii Al. Proca și Mauriciă Iscovescu. * D. I. Vasilescu ne adreseza uă scrisóre, în care ne anunță că mai mulți bărbați, cari ’șî­ aă alesă plăcuta carieră musicală, s’aă­otărîtă a redacta m­ă ciară musicală, care se cuprindă composițiuni originale și adunarea tutoră cântecelor­ vechi române, având o dreptă devisă. „Cântecele poporului se nu se uite.* Diavulă va apare la 15 Noembre va purta numele de Lira română și va a­­pare vă dată pe săptămână. Abonamentele 20 1. pe ană, 11 pe 6 luni, se potă face la magasinul­ de musică C. Gebauer (peste drumă de grădina Episcopiei) și la librăria Graeve. Anunțămă cu plăcere apropiata apari­­țiune a acestui organă și sperămă că­­ i se va da concursul­, spre a pută ajunge la scopul­ ce urmăresce. Din județe. Col. III electorală pentru consilierii ju­dețeni din Botoșani este convocată pentru diua de 8 Noembre, spre a alege un­ membru în locuia vacantă ce este în con­siliu. * D. C. Ciocârlan, actuală prefectă la Pra­hova, este numită prefectă la Vlașca, eră d. I. Furduescu, prefectură de Vlașca, e numită în aceiași calitate la Prahova.­­ D. C. Michăiescu a fost­ numită preșe­dinte al­ comitetului permanentă de Râm­­niculă­ Sărată. _________ Din țevile latine. Consiliul­ de stată al­ Franciei a ter­minată studiul­ proiectului de lege pentru crearea caselor­ poștale de economia. Con­­clusiunile raportului d-lui Clamageran sunt­ favorabile acestei creațiuni. Proiectulă va fi depusă pe biuroulă Camerei în cele­ d’ân­teiă dile după deschidere. * Ministrulă de financie al­ Franciei se o­­cupă cu prepararea bugetului pe 1881. D. FOIȚA „ROMANULUI“ 14 OCTOBRE. SEPTEMANA TEATRELORU. TEATRULU NAȚIONALU— Despot-Vodă, dra­mă în 5 acte în versuri, de d. V. Alexandri. Amă Z­st că acelașă subiectă a inspi­rată pe cei douî mai mari poeți cu cari se fălesce România : Bolintineanu și Ale­xandri. Amândoul, prin uă ciudată coinci­dență, s’aă încercată a pune în scenă ace­iași periodă a istoriei naționale, plină de resprătire și de intrigi, de certe intestine și de vărsări de sânge, înainte de a face uă paralelă între am­bele drame și de a trage din ele ore­care conclusiuni critice, credă că e bine să pună supt ochii cititorilor, analiza fie­cărei piese. Voiă începe prin drama cea mai vechiă, prin a lui Bolintineanu. Poetulă, într’un fi scurtă prologă, ne a­retă pe eroulă săă la Roma. Despot­a mu­rită, una din slugile sale, Iacob Vasile, se ptăresce a ’i lua numele, e hârtiile și a ple­ca în Moldova, sperândă că împĕratulă Ca­rol ală V-lea îl­ va ajuta să ajungă la Domnia. Actulă I ne transportă la Laski în Sîrga. Laski e sleită de bani, voies ce se spriji­­nescá planurile lui Iacob Vasile, devenită acum pentru toți Despot, nepotul­ lui Era­­clide Despot. Doja socia lui, Grajina, fră­mântată de dorul­ puterii, se îndouiesce, decă e vorba de a resturna pe Lăpușnea­­nu, de ce se nu profite ei de ocasiune : „se amă u­ă tronă, uă coronă, se vedă la piciorele mele ună poporă plecându-se!" Leon Sav­a adresată colegilor ă sei din ca­­binetă uă scrisore în care ’i invită a ’î tri­­mite propunerile loră pentru bugetul­ pe 1881. Ministrul­ arătă escelenta stare a financieloră și cifra necontenită crescândă a produsului impositeloră indirecte și ma­nifestă intențiunea de a face și pentru 1881 scăderi în imposite, cum s’aă făcuta deja în cele trei exerciție precedente, fără invită pe colegii săi de a nu face pro­puneri de ch­eltuieli, de­câtă în casă de necesitate urgentă. * The Standard află că neînțelegerile din­tre Italia și Austria ară fi înlăturate și că Italia s’ară fi convinsă de folosulă ce ’să­ară avă din participarea iei la alianța austro­­germană.* 11 Popolo Romano scrie următorele : D. baronă Haymerle, în timpă de două ani câtă a fostă ambasadoră la Roma, a contribuită forte multă la păstrarea relați­­unilor­ cordiale dintre Italia și Austro-Un­­garia. Chiară după întorcerea s­a de la Congresul­ din Berlin se întâmplaseră agi­tațiunile făcute de Italia Irredenta în con­tra tratatului, fără atitudinea ambasadoru­lui austriacă a contribuita multă la înlătu­rarea unor­ complicațiuni. Din străinătate, Deutsche Zeitung află din London că gu­­vernul­ Englitezei voiesce a adresa­tă no­tă circulară puterilor­ semnatare ale tra­tatului din Berlin, în care, referindu-se la noua situațiune creată prin schimbarea mi­nisterului la Constantinopole, va invita pe puteri să facă pași colectivi pe lângă Portă pentru introducerea reformeloră. * Pester Lloyd de la 23 Octobre află din cercurile diplomatice din Viena că resulta­­tul­ negocierilor­ dintre cornitele Andrassy și principele Bismarck e cuprinsă într’ună protocolă, care, supunându-se ambilor­ mo­narh­!, a fostă suptsemnată de dânșii. In acelă protocolă se prevede că ori­ce atacă să fie de ambele state în modă soli­dară întâmpinată și că cestiunea Orientu­lui să fie stricta resolvată în sensul­ tra­tatului de la Berlin. * Călătoria d-soră Barings și Blignieres la Viena ară avă de scopă ca să facă pe Ger­mania, Austria și Italia se adere la numi­rea unei comisiuni, care să elaboreze uă lege în privința relațiunilor­ dintre Egipt și și creditorii săi din străinătate. Acestă lege să fie apoi obligatore pentru tribunalele in­ternaționale. In comisiune, Englitera și Fran­cia să aibă câte două representanțî, era Austria, Germania și Italia numai câte u­­nulă.* In Berlin, circulă scomptulă că s’ară face modificări în ministerului Prusiei. Se zice că d. Puttkammer, ministrulă culteloră, se va retrage în curendă. Serbarea de la Petra. Redacțiuni ROMANULUI. Institutul­ Urechiă, cu d. profesoră Ure­­chiă, au fost­ primiți cu multă dragoste la gară de d. prefectă Morțun și de delegați­­unea comitetului organisator al serbării na­ționale de la Petra, domnii Sion și Doga­­riu. După ună banchetă oferită de d. pre­fectă, la care s’a purtată sănătățile Măriei Sale Regale, a d-lua prefectă ală orașului Romană și a inițiatorului serbării, delega­­țiunile au plecată spre Petra. mMmmmammtmm. SENATULU Ședința de Jour, 11 Octobre. — Urmare — D. ministru din întru vede cu mirare că se vorbesce de biruiți și biruitori în cestiunea de față ; cândă nu suntă biru­iți, nu suntă biruitori; națiunea singură e biruitóre. Nu de astăzi se scie că, dacă cestiunea israelită era oă cestiune grea, nu era pentru principiu, ci pentru numără și, fiind și că numerală celă mare e concen­trată în Moldova, ș’a­disă că cestiunea e uă cestiune moldovenéscá. D-sea a fostă mai în contra tutoră Mol­­doveniloră din Cameră și nu s’a mâniată cândă ’i s’a­­jLisa că e părăsită de amicii și rudele sale din Moldova. Totuși bine a fă­cută, căci nu era numai deputată, ci mi­nistru, și ministru moldoveană, și trebuia se se gândesca, ca nu cum­va, din causa im­prudenței, se se atragă asupra țărei pericole. De multe ori a refusa totă, este a da totă , is­toria o dovedesce și cândă, vedea refu­­sul, absoluta, trebuia să arate pericolulă. Miniștrii nu trebuie se fiă vânători de poporaritate , trebuia se arătă aai pericolulă și pentru a-­lă arăta a resistată guver­­nală. Nu credea că soluțiunea adoptată de mai unanimitatea Camerei, și mai cu semn de cei ce ’sî­nă făcută credulă din menți­­nerea art. 7, nu credea ca ea să fie com­bătută în Senată de omenii din acea ge­­nerațiune care ne-a făcută uă țară mare , nu credea ca cei din acea generațiune se se gasescá aci luptători și împotrivitori. D. Alecsandri. In numele demnității na­ționale. 1­. ministru de interne, continuândă, (zice că d. Voinov a fostă ,consecventă cu sine cândă a combătută acestă proiectă, căci e din partida care de la 1866 a combătută pe Evrei; ense a cam scrîntită-o, voindă să fiă mai catolică de­câtă Papa, mai în­văpăiată de­câtă amicii săi. Scepticismul­ d-lui Voinov nu e de astăzî: d-sea a com­bătută totă­ d’a­una pe guvernă nu numai cu argumente, ci și cu injurii. Câtă pentru laudele ce s’aă adusă aci oposițiunii din Cameră, d-sea nu are de câtă se declare că, atunci când­ resistența nu merge până la nebunie, guvernul­ nu pare de­câtă să o vadă cu plăcere ; căci oposițiunea înlesnesce adesea posițiunea guvernului. D. Strat­anse a făcută ună feră de istoria a negoțierilor și dintre gu­vernă și Cameră, istoriă pe care viitorul­ o va retușa. Președintele consiliului a­disă că guvernulă trebuie se tacă și d-sea, tre­buind ă se asculte pe președinte, nu va res­­punde de câtă dieândă că d. Strat­a fă­cută istoria după ceia ce apare. La teatru, actorii veduți pe scenă apară cu totulă altă­ felă de câtă cum sunt ă în culise. Gu­­vernul­ nu cere de­câtă beneficială de a fi fostă și prin culise . d. Strat v’a făcută istoria întocmai ca istoriografii oficiali. Lasă mai târziu memoriile intime, care vor­ a­­runca ore­care umbră asupra tabloului fă­cută de d. Strat. D. ministru face apelă la d. Voinov de a face cu amicii săi din Cameră și a vota proiectulă, căci nu guvernului, ci țârei ’i­ să votezá, spre a o scăpa din uă grea cum­pănă. Revenindă la argumentarea d-lui Ale­­sandri, aduce a­minte uă piesă a lui Schil­ler, în care omenii s’aă dusă înaintea lui Jupiter și să luată diferite daruri. Unulă a luată sceptrulă, altulă gloria resbelelor și și, după ce s’aă împărțită tóte bunurile( a ve­nită și poetulă, era luată totulă și poetulă s’a plânsă lui Joue. Ce am făcuta cândă se împărți a fi bunurile, ’i-a disă Joue ? Te­amă cântată și te­amă admirată. Cu tóte ace­stea ’i-a respinsă părintele ceresc și nu, mai potă să’țî daă nimică pe pământă; derfi vino de ședi alăturia cu mine. Onor. d. Alesandri, ori de câte ori s’a coborîtă din Olimpă, totă­ d’a­ una a greșită. Cândă în Lipitorile Satelor, a arătată ce sufere Mol­dova de la Jidani, ’i-a dată dreptate , cu numele d-lui Alesandri, a împedecată d. Cogâlnicenu la 1864 se se emancipeze E­­vreii, din necunoscință de causă. Déca d. Alesandri areta numai durerile Moldovei, nu găsia de câtă aplause; cândă stigmatisa Alianța Israelită, făcea m­ă bine, căci n’amă avută m­ă dușmană mai mare de câtă A­­lianța; dară și Israeliții n’au avută mai mare vrășmașă de câtă acea Alianță. Ună Israelită din Bucuresci era la băi cândă s’a supt scrisă tratatulă de la Berlin și, cândă eră a citită art. 44, a esclamată : „Acesta art. e uă mare nenorocire.* D. Alesandri proclama că Europa n’are dreptă de-a se amesteca în afacerile nóstre, pe cândă d. Iepurenu dicea că, chiară dacă tratatulă ară fi precisată mai multă, avea dreptă. D. Alesandri de altă parte dicea că numai momentul ei nu e oportună, dară so­­luțiunea o primeșce, și acesta e uă contra­zicere. D. Alexandri a cădută și în altă contra­zicere. D. Alexandri, ca și d. ministru, a fostă ministru și amicală lui Cuza și atunci d. Alexandri n’a protestată în­ contra celoră ce se făceau pentru Evrei. Supt domnia lui Cuza, nu împământenirea, ci emancipa­rea a fostă la ordinea dilei, și dovedesce acesta printr’ună mesagiă din 1860, adre­sată de Cuza comisiunii centrale. La 1864, înaintea lovirei de stată, Camera a votată în unanimitate categoriele și mulți din se­natorii de astă­dî eraă în acea Cameră. Supt stătută, s’a admisă împământenirea individuală. In aceste timpuri d. Alexandri­a fostă ministru și amică ală lui Cuza- Vodă și că singură dată n’a combătută re­forma ce făcuse Cuza în privința Evrei­­loră. In privința d-lui Iepureanu, citesce ună discursă de la 1864 și arată că a fostă totă­ d’a­una consecințe cu sine , pene a­­slă-dî, susținândă că Evreii născuți în țară nu sunt­ străini și că a ’i ține fără drep­turi este a ’i face vrășmași. Aci d. ministru respunde d-lui Iepureanu la acuzarea că guvernul­ nu a fostă con­stituțională. D-sea zice că d. Iepureanu nu e une­ori un c­omul de stată, căci părăseșce puterea pentru nesce capricie. Omul de stat trebuie se sclă că puterea nu se lasă în totă minutulă, ca sĕ se­rică... după mine deluvială. Cestiunea Evreiloră e eminamente mol­dovenésce. Israeliții au fostă tratați ca duș­mani ai României și așa suntă; dară în mijlocul­ nostru avemă 3, 4 suă 500 mii dușmani; după d. Alexandri la 13 Români avemă ună dușmană. Ad­ d­sea citesce ți­­frele statistice ale medicului com­. Iași a­­supra nascerilor­ și morțiloră în Iași și declară că ceî ce se ocupă cu statistica potă fixa anulă cândă în Iași va fi 1 Ro­mână la 13 Evrei. Ce e de făcută ? Gene­­rațiunea de la 48, mai cu osebire în Mold , s’a ocupată cu cestiuni sociale, și mai cu semn cu cea evrească. In 1842, s’a făcut a să lege pentru a împedeca imulțirea Evrei­loră prin sate și de atunci pene acum a fostă ună travaliă necontenită , spre a a­­junge la acestă scopă. Nu s’a putută și n’a mai remasă de câtă a se da uă soluțiune cestiunii Evreilor, care să ’i facă sĕ înce­teze de-a fi vrășmașii țârei. De la 54 in­­cece generațiunea bătrână s’a pusă pe muncă, spre a ajunge aci, și a face ca na­țiunea română să nu mai aibă în sînulă seă atâția vrășmași. Art. 7, care a fost ă uă nenorocire, nu vine din vina fabricanților­ de Constitu­­țiune, cum a Zish d. Iepureni, căci Con­­stituțiunea a fostă făcută de ună ministeră în care erau d-nii Catargi, Mavrogheni și alții, causa înscrierii art. 7 e venirea d-lui Cré­­m­ieux, care a fost­ primită și îmbrățișată de d. președinte al­ Constituantei, d. Ie­­pureni. Nenorocirea Evreilor­ a făcută-o d. Crémieux cu venirea sea în țară și o face astăzî prin scrisorile sale. S’a vorbita de emanciparea Țiganiloră, Armeniloră; ei bine, nici unii nu au fostă emancipați pe calea constituțională. Acum, pentru prima oră, se resolvă pe cale con­stituțională uă cestiune socială, de aceia datoria tutoră Românilor și, și mai cu semn a represintanților­ națiunii, e de a se gândi bine înainte de a face ceva, de a lua uă­otărîre. In interesulă instituțiuni­loră nóstre și pen­tru a dovedi că țara e demnă de institu­­țiunile parlamentare, să nu facă Senat,fiul Laski e om și practică : „Nu i respunde elă : tronul­ Moldovei este făcută de aburi, este țesută de vânt,fie cine șâde pe elă, nu e sicur și să șâdă multă timpă. Este vorba de bani, n’avem fi bani și, punândă Despot mâna pe tronul­ Moldovei, face aai bani; apoi vină orî­ce vijeliă, vomă remâne cu banii.­ Grajina se convinge și -și pune tóte si­lințele ca să facă a fi iubită de Despot, pentru a fi mai sigură de dânsul ei. Ense vine vestea că Lăpușneanu se în­­grijeste de pregătirile ce se facă la hotare și strînge oștiri multe. Laski sfătuieșce pe Despot a se preface bolnavă; apoi se va respândi scomotală că a murită, se va aduce ună sicriă în care se vor­ așeza pietre și se va procede la ceremonia înmormântării. Lăpușneanu, ne mai veZându-se amenințată, își va trimite ostașii a­casă și atunci ei voră pute năvăli în țară pe neașteptate și a resturna pe Domnă. Ne aflăm și la Iași, în palatului Domnescă. Boeriî s’aă adunată și se plângă de Dom­­nulă Lăpușneanu, care e refi pentru dânșii și nu vrea să le de nimică. „Cine sârbă biserica, din biserică se hră­­nesce, și boerulă din boem­ă trebuie sĕ tră­­iescä*, dice unulă. Dórfi, pe cândă vorbiafi, Lăpușneanu in­trase însoțită de Domna lui și ’i asculta în tăcere, ca în vestita scenă din Ruy-Blaj, și, totă ca în drama lui Victor Hugo, de nă­dată Lăpușneanu îî întrerupe cu ună : „Poftă bună, domniiloră-vostre, boerî! V’amă auzu­fi, bine merge țara! Na și ție, na și mie! * Ună boeră ié cuvântului : „Măria Tea, astă­felfi este lumea acesta, cu vorbe și cu dragoste numai, nu se li­­pesc și omenii de ună­tronă.* Remasă singură, Domnulă chiamă pe credinciosulă lui Moțoc și’i cere să’i caute alți sfetnici, omeni harnici și cinstiți. — „Ce­ omeni harnici și cinstiți nu mai suntă în Moldova?!” Moțoc respunde că Moldovenii nu mai au dragoste pentru ună Domnă care nu vrea se’I lase­se prade. Dară ceia ce îngrijesce mai multă pe Lăpușnanu este apropiata sosire a lui Des­pot, pe care împeratură îl­ ajută. Ense nu ’i vine se crede că acestă venetică va pute găsi sprijinitori în Moldova. Și, cum intră capii militari, Domnulă se adreseza țoră : „Despot vine în țară. Ce Ziceți voi?* Unii îi dau sfatului se trecă Dunărea și se cără ajutoră la Turci; dorfi Stefan Tom­­șa ’i întrerupe : „Ne-am fi dedată, Măria Tea, Zice elfi, de la ună timpă încoce, cu vorbe de a­­cestea de umilință și de slăbiciune; acești omeni, cari fugă de luptă, nu suntă de rea credință. Ei credă astă­felfi: pescele celă mare mănâncă pe celă mică; mâna care nu poți s’o mușcî, se o seruți; sabia vrăș­mașului e lungă; capulă plecată nu’să taiă sabia, și alte multe vorbe de acestea ce nu erau cunoscute în timpii cei mari aî lui Ștefan. Ele s’afi zisă atunci cândă a începută căderea și mortea, cândă moli­ciunea și desfrânarea aă intrată în loca­­șură vitejiloră. In timpii cei vechi, altă­­felă vorbiafi Moldovenii. Stefan dicea: „Fa­­că-se țera acésta una mormêntu, numai m­ă mormêntu românescă se română !* Amă năs­cuta Români, Măria Tea, Români se mu­­rimă! Ori­câtă amă fi de puțini la nu­mera, se ne batem și, de ne voră învinge, ne­ voră învinge că amă fostă puțini, nu că amă fostă mișei, și alții se voră rădica și voră lupta, în numără mai mare, și voră birui, căci unde curge sânge de mar­tiri, cresc fi eroi și resbunători.” Toroman ține acelașă limba gist: „Cândă aș fi fugi înaintea vrășmașului. zice densulă, nu aș fi mai puté sĕ ved fi feța nevestei mele, a copiilor­ mei, fără a roși. U­ă néma care nu se bate, cândă străi­­nulă calcă pământul și părințilorfi, nu mai are pentru ce sĕ trăiescă, perde și averea și cinstea; m­ă astfi­felă de nema­i lă-așă îmbrăca cu vestminte muierescî, se rîdă de elă și muierile! Domne, suntemă gata a muri pentru drepturile, țarei, mai suntă voi­nici în acestă țară!* împotrivirea se otăresce. Dară Moțoc iubesce pe Dómna Ruxan­­dra. Décá ea va voi sé’l fi iubéscu, elă va scăpa pe Lăpușneanu; décá nu, nu. Ruxandra îl­ respinge cu indignare și Moțoc umilită se decide se de ajutoră lui Despot. Mama sea intră. Bătrâna Moldovenco îlă vede cu mâhnire urzindă planuri de res­­turnare; ea îlă rogă și, veZândui că nu’lă pute îndupleca, îlă amenință că ’lă va de­nunța lui Lăpușneanu și va cere mortea sea „în numele părintelui Iofi, în numele patriei séle, în numele Domnului țăreî tră­dată*. Moțoc nu voieste să o asculte : „Pâră viața mea, strigă elă, perá numele fami­liei mele, numai Moldova să scape de Lă­pușneanu.* Actulă al- II-lea ne conduce la Stroicî, care jocă aici rolulă ce o să jocă Moțoc în drama d-lui Alecsandri. Boeriî se adună la densulă, toți sunt h otârîțî a resturna pe Lăpușnanu și a pune pe Despotri în lo­cuia sefi. Unulă singură protesteza, Veveriță. „Ună străină! Ună Grecii ! Ore Moldova nu mai are în sînulă iei nici ună boeră ?* Delfi se rădică din tóte părțile strigătele de­ Josă Lapusnenu ! Traiescu Despot Vodă! Și Stroicî, într’ună discursă care ne rea­­mintesce ună discursă celebru pronunțată la divanului ad hoc din Moldova, arătă fo­losele ce voră resulta pentru țară din ale­gerea unui Domnă străină. Veveriță protesteza din noă. . . Voimă să dămă josă pe Lăpușnanu. Zice una boeră, pentru că nu mai este ni­mica de făcută cu elă. ■—■ Astă-felă înțelegfi, respunde Veveriță. Dară nu mai vorbiți de țâră, de dreptate, de mărire. Și elă se retrage, asigurându-­i că nu ’i va trăda, dară că, venindă lupta, va­sei să ’șî facă datoria. In timpul­ acesta, Lăpușnăria e înșciin­­țată că căpitanii moldoveni s’a h­otărîtă a închina oștirile lui Despot. Domnulă. — Delfi Stroicî, Moțoc,­­Span­­cioc n’a fi luată parte, nu este așa ? Iscada. — Ei împingă mai tare la res­­turnare. Lăpușnanu nu póte se crede în atâta mișeliă și chiama pe Moțoc, care se jură că iscada a­mințită și că inima lui nu se va lipi de ună altă Domnă. Déca a luată parte la adunare, era ca să afle planurile boieriloră.

Next