Romanulu, octombrie 1879 (Anul 23)

1879-10-26

992 ROMANULU, 26 OCTOBRE, 1879 aMMHmftgwaiaaMaawaBawMMMMBiaawMMWHa^ wkmboth^ trebuie se lovască pe cea mică, după cum face astăzi prin camătă, nici cultura mică nu trebuie se se uite chiorîșă la cea mare. Dreptatea trebuie se domnesca peste toți, și peste cei ce facă cultură mare și peste cel ce făcu pe cea mică. Emancipându-se sătenii și de robia baniloră, prin înființarea unei institutioni de credită, cultura mare nu va peri. Ea va înflori fără ca se fiă ajutată de camătă și de prețuiiTsca dutü ală muncei, căci este în, natura lucruriloru ca acestă cultură mare nu numai se nu pară, ci mai alesă se se desvolteze chiară alături fiindă cu uă instituțiune de credită pentru săteni, cu uă instituțiune care, prin natura iei, devine stimulentulă celă mai puternică pentru desvoltarea și înflorirea culturei celei mari. Sǎtenulű, ne mai luândă bani înainte pe munca sea de la cultura mare, va lua de la banca sătenască, și, luândă bani de la banca lui, scapă de carneră și de robia munceî séle prin bani. Banii ce-i va lua săteniile cu împrumutare de la bancă, în condițiuni favorabile pentru densulă și cu cea mai redusă dobândă, va trebui să’î plătescă, se’i dea înapoi cu dobânda soră. Și pentru ca se’î potă plăti, va trebui se muncască, se strîngă și se cruțe. Sătănulă deră va munci, și va munci precum a muncită cândă da munca pentru pămentă, și precum muncesce astădii cândă dă munca pentru bani. Sătenulă va munci, căci nu póte trăi fără se muncescá. Dâră, unde va munci? La cine va munci? Va munci mai ântâiă la densulă, în ogorulă seă. Acesta este afară de totă îndoaiala. Timpulu ense, ce’i remâne liberă, va căuta să’să întrebuințeze, va căuta dâră de muncă și va munci; căci trebuie se adune bani ca se plătescă la termină și cu mare acuratețe banii cea luată cu împrumutare de la bancă. Și unde va munci? Acolo unde va fi trebuință de muncă, acolo unde se va plăti bine munca. Deci, cultura mare va ave nevoie de muncă, și este sclutit că are, și dacă va plăti bine, va găsi oricâtă de multă muncă ’i va trebui. Va găsi este lesne de disă, dâră unde va găsi ? Tată acolo unde a găsită și pene acum. Toți sătenii cari aă muncită pene acum în ogurele culture! mari voră munci și de acum înainte. Și voră munci mai bine, mai cu multă tragere de animă de câtă acum cândă sciă că muncescă mai degeaba, că daă munca loră cu ună prețu multă mai mică de câtă face. Cândă cultura mare va spori prețura muncei, măcară câtă de puțină, măcară cu uă parte câtă de mică din camera ce o va înțerca banca, atunci va găsi muncă câtă va dori. Cultura mare, oprită de banca sătenască de a mai lua camătă, de a mai lua muncă cu prețuri scăzute, va intra în regimul legii schimbului, a legii de ofertă și cerere, va plăti munca cu prețură curentă, și va munci și ea cu dreptate și fără se asuprescă și se sărăcască pe nimeni, și va munci și mai multă și mai bine decâtă a muncită pene acum, cu camera și cu despoierea. Un exemplu suntemă datori a da și aci despre oă cultură mare cu munca liberă și cu prețuri politicite. Cândă amă începută a cultiva moșia Călinesci, n’aveamă muncă îngagiată. Cu bani pe șină, cu plata muncei pe prețurile politicite, cu urcarea prețului muncei cu câte 5, 10, 20 și 30 parale prăjina, după felulă munceî, amă avutu câtă muncă ’mi-a trebuită, amă încălecată pe Bălană și m’amă apucată de lucru Omenii nă muncită cu totă anima și numai în patru ani, anulă ântâiă fiindă perdută din causa întârzierii urmată la darea moșiei în arendă, amă câștigată 13 mii de galbeni, seă 32 oca de aură! Omenii, plătiți bine și cinstită, aă muncită mai bine și maî cu tragere de animă de câtă la ceî ce plătescă rău și multă mai puțină de câtă face munca. Și moșia Călinescu, care din lipsa de muncă și de bună administrare căduse de la 900 la 500 galbeni pe ană, s’a urcată, la eșirea d-lui Anghel din arenda moșiei, la 2,200 galbeni pe ană. Arendașură grecă ce o a luată, a mersă bine în anulă anteiă cu munca ce -î amă dată , dară în anul ă ală douilea, și-a dată în potecă și a continuată pene ce a remasă și fără muncă și cu frica de a se duce cu traista în beță. Cu sistema de muncă liberă, de muncă plătită bine, de nespoliare a sătanului, lumea se minuna de cultura moșiei și de frumusețe și bogatele iei holde. Cu sistema de muncă liberă, arendașul ă s’a folosită și proprietarulă și-a sporită venitulă. Din contră, cu sistema Grecului, cu munca robită pe prețuri mici, cu lovirea dată sătenilor, în vitele loră de muncă, una Grecă, arendașă la Călinescu, s’a spânzurată și celă-laltă se duce acum plângândă în pumni. Greculă, ca toți cei-l-alțî ce iacă ca dânsulă, ară trebui se țină sema de vorba vechiă românască că dobânda mare rupe ciochinele. M’amă ferită totă d’auna de dobânzile cele mari cu care se desbracă muncitorii pământului. In Tesalia, cultivândă cele 25 de moșii ale Sadresamului Rechid-Pașa, din capulă locului amă desființată dobânda, amă dată bani muncitorilor, fără a le lua cea mai mică dobândă, și, identificândă interesele culturei mari cu ale muncitorilor, amă dobândită resultate surprinzătóre. De la 250.000 lei câtă aduceau moșiele cu arendarea loră și câtă s’aă garantată vizirului de bunură și vechiulă meu amică d. loan Chica, m’amă rădicată la 3 milióne venită pe ană ! Preponderanța muncei în producerea agricolă cere a ’î se dauă întâietate curmătore asupra celorălalți dori agenți, asupra capitalului și asupra pământului ; de aceia, tratarea cu dreptate și cu bună-voință a muncitorilor, este prima condițiune de împlinită din partea celoră ce caută succese în agricultură. Oricâtă de importantă și de binefăcătoră ară fi creditură rurală ce voimă, ce ceremă a se înființa în folosul și sătenilor, se nu cruță cineva că sătenii să se se îmbogățască fără a mai munci, fără a mai da concursulă fără culturei celei mari a țării. Bogăția, buna stare a poporațiunii rurale ese din îmbunătățirea ei fisică, morală și intelectuală, și creditulă nu este alta decâtă confiența, încrederea ce fiăcare inspiră altuia prin probitatea și munca sea,mă mijlocă de-a pute avea instrumentulă de muncă și de a-lă întrebuința în chipulă celu mai folositoru. Creditulă este mijloculă prin care uă bogăția făcută și pa strata este pusă la îndemâna celoră ce au nevoiă de densulă pentru a se folosi mai multă de munca loră. Creditulă nu crează bogăția. Numai munca și cruțarea crează bogăția. Sătenii dâră, și cu creditulă ce ceremă pentru dânșii, voră munci, ca și până acum, la cultura mare. Creditulă va scădea dobânda baniloră ; dară acastă scădere nu are să lovască în esistența culturei celei mari. Din contră, are se vă țină, se vă crască și se vă înflorască și pe dânsa. Unul din cei mai mari amici ai poporului , nemuritorulă și reformatorul ministru al nenorocitului rege al Franciei Ludovic ü ală XVI, Turgot, a arătată care suntă urmările scăderii dobânzii. Turgot a dovedită că mărimea dobândii lucrază asupra producțiunii ca și valurile mărei asupra pământului. Cu câtă valurile se micșorază, cu atâta marea scade și lasă tărâmuri gole, pe care omul le cuprinde și face să crâscă pe ele secerișuri bogate, acolo unde marea aducea valurile sale, fără de nici ună folosă pentru nimeni. Dorimă ca camera să dispară și să nu mai sărăcescă pe săteni, dorimă ca dobânda baniloră să scadă. Dară ce este dobânda ? Este plata dată de munca presiute pentru a lua într’ajutorul ă iei munca trecută. Cândă pământulă este bogată, întinsă și ieftină, ca în America, muncitorulă pote da uă dobândă mare, fiindăcă recoltele cele abundente plătescă acastă dobândă cu prisosință și lasă și munceacă plată mare, uă remunerațiune satisfăcătore. Din contră, în țările din bătrâna Europă și acum chiară și la noi, în România, dându-se dobânzi mari, abundența recolteloră nu le înapoieză și munca capătă din ce în ce uă mai mică plată, uă plată atâtă de mică câtă nu o resplătesce; de aceia, în aceste țări, s’a luată într’ajutoră tóte mijlócele de credita pentru a se scăda dobânda, tóté mijlocele de cruțare pentru a se acumula, a se strînge picătură cu picătură munca și a forma capitalul ; căci, când o capitalulă este mare și abundentă, atunci scade prețulă lui și dobânda devine mică. Cu dobânzi mici și cu capitaluri mari avansate producerii potă muncitorii să capete uă plată, uă răsplătire bună. De aceia, instituțiunile de credită suntă utile nu numai culturei mici, dără și celei mari, și de aceia și acesta prosperază în țările, ca în Germania, unde sunt ă uă mulțime de bănci zise poporare. Provocându pe muncitori a face cruțări și luândă aceste cruțări, băncile populare au putută deschide credite omenilor, inteliginți și muncitori și mînă pusă în stare de a munci și a se înavuți. Oricine muncesce și adună economiele sale și le depune la bancă ajunge, în Germania, cândă a adunată 60 de fiorini, a fi acționarului băncel și a dobândi ună dreptă la creditele ce ea deschide. Isvorul capitalului nu pate seca, nu sâcă, a zisă Wolonski într’una din secțiunile de la conservatorul de arte și meserii din Paris. Omul face capitalul prin munca lui cruțată, păstrată. Munca omului este isvorul înavuțirii lui. Munca înavuțesce pe omă, a fostă celă d’ânteiă cuvântă cu care amă începută a scrie în țară suntă acum vre-uă 40 de ani, și de aceia chemă acum că cei ce aă nevoiă se muncască, și cei ce au nevoiă de munca săteniloră voră fi înlesniți în lucrările loră prin instituțiunile de credită. N’are de ce să se târnă cultura mare de aceste instituțiunî, căci ele departe de a ’i lua munca, voră face să aibă mai multă muncă la disposițiunea sea decâtă până acum. Muncitorii scră bine că adevăratulă isvoră ală înavuțirii și ală bunei loră stări este în mânele, în brațele, în munca loră. A munci și a cruța, ăcă în două vorbe totă secretulă creării bogăției. Proprietarii cei mari și cei mici au uă trebuință reciprocă unii de alții. Acastă trebuință se cuvine a se îndestula după legile dreptății și ale libertății transacțiunilor. Schimbul servițieloru va fi liberă și munca va găsi în acestă schimbă liberă răsplătirea iei cea cuviinciosă, acea statornicită de legea cererii și a ofertei. Tocmelele agricole fiindă puse a se face în condițiuni favorabile pentru amândouă părțile, nu va mai fi, cum este astătji, uă necesitate la care se supună muncitorii de nevoiă, care se impune de cultura cea mare. Lăsândă la uă parte bântuirile la care au fostă supuși proprietarii cei mici, răzașii, din partea proprietarilor celor mari ce le luaă pământurile cu hapca și din partea Statului ce-i apăsa cu dările, putemă se privimă starea viitóre a clăcașiloru împroprietăriți ca urmândă calea ce a dusă la sărăcia și la ruină pe răzași. Ceia ce aă făcută boierii în trecută cu răzașii, Domne feresce se nu facă Jidovii în viitor micilor proprietari pe care cu atâtea sacrificie ’îamă scosă din robia clăcii. Precum a făcută răzașulă, asemenea a începută a face și sătânulă împroprietărită. Răzașulă, ca și sătânulă, are nevoiă de bani, și pentru ca să’i capete se leagă de bună-voiă, stă mai bine Zbândă de mare nevoiă,o robă la bani. Cămătarulă este ca și ună capă ală Medusei, care îngrozesce și desolază partea în spre care i se întornă. Caméta ce se vede astăzi sărăcindu mulțimea sătenilor, trebuie să atragă atențiunea legiuitorului și să să facă a vede absoluta necesitate de a înființa instituțiuni de credită, care să pună la îndemâna miciloră proprietari, cu procente mici, ță capitala fără care nu póte ave nici vite, nici plugă, nici semență, nu póte ave cu ce se’șî cultive mica proprietate ce a dobândita, nu póte nici se’șî țină în stăpânirea sea acastă proprietate. Numai prin instituțiunea creditului rurală puteam garanta proprietatea mică, puteam desființa spoliațiunea ce se exercită astăzi asupra sătenilor, supt umbra legii tocmelelor și agricole. Nu suntemă în contra tocmelelor agricole, dară suntemă în contra legii care le impune celoră neputincioși și slabi, celoră ce au nevoiă de bani. Desființându opresiunea și robia baniloră, aducemă desființarea tocmeleloră ce se facă de nevoiă de bani, de sila de bani, și atunci tocmelele agricole voră deveni libere de amândouă părțile și sătamlă va pute dispune de munca sea, după cum va crede că este mai bine pentru a dobândi prețura celă mai bună, adevăratul ă iei prețu. In contra robiei prin pămentă s’a făcută împroprietărirea, în contra robiei prin bani trebuie a se înființa oă instituțiune de credită sătenescă. Precum în contra robiei prin pămentă cei interesați aă pusă înainte ruina loră, încetarea producerii avuției țărei, asemenea și în contra creditului rurală se voră aduce prăpăstii și ruine mai mari decâtă cele aduse în contra clăcii. Spiritul vocului în care trăimă, spiritului legiloră nóstre de dreptate nu permite a robi munca omului nici prin pământă, nici prin bani. Robia muncei omului prin bani se va desființa și cultura mare nu va peri Ecă aceia ce ne mai remâne să arătămă. (Va urma). Ion Ionescu. Fabrica de pâne de la Colentina, înființată de consiliul comunală din 1868 cu scopul de a face concurență brutarilor, cari ară căuta să specule poporațiunea, a începută a aduce servițiele în vederea căroră a fostă înființată. Intr’adeveră, o primară aduce la cunoscința poporațiunii că a intervenită pe lângă întreprinzetorul acelei fabrice ca să vendă pănea cu 5 bani mai ieftină decâtă brutarii și că întreprinzetorulă a consimțită. Pentru acesta, se voră deschide vremă 25 gherete. Poporațiunea săracă mai cu sumă va mulțămi d-lui primară pentru acestă părintescă măsură. — •—■—"«ia».............. SOIRI D ALE PILEI. Din Capitală. Ieri la 11 ore a. m. aă sosită în capitală membrii comisiunii tehnice europene în cestiunea Arab-Tabiei. Delegații Italiei și Turciei au asistată afară la represintațiunea Operei italiane. * Din județe. Monitorul de adîcare, din ce causă nu scimă, n’a apărută de câtă la amindi, publică decretulă prin care d. Gh. Pruncu, fostă prefectă la poliția orașului Iași, e numită prefectă ală jud. Buzău, spre împlinirea vacanței ce există, iară d. Petre Pârăianu, fostă directură de prefectură, e numită prefectă ală jud. Muscelu, în locul d-lui C. Nicolaă, care remâne a fi chiemată în altă funcțiune. Din țevile latine. Congresulu socialistă ală lucrătoriloră care s’a ținută în Marsilia s’a terminată. Elă s’a închisă în Ziua din urmă a lunei Octobre cu strigăte de: »Trăiască amnestia generală ! Trăiască Republica democratică și socială !K Congresul viitoră se asigură că se va ține în Septembre 1880 în Havre. Mai multe societăți de lucrători au protestată în contra discursurilor șiotărîrilor Congresului lucrătorilor din Marsilia. Intr’altă asemene protestă care e iscălită de vreo mii de lucrători, cari locuiescă în Chambéry și împrejură, se zice că eî n’aă însărcinata pe nimeni a ’i represinta în Marsilia; că eî nu voescă să sciă de teoriile socialiste espuse în numele loră (de cetățânulă Salouson) saă care se mai potă espune, că, din contra, departe de a provoca desbinări cu burgesia, ei se silescă a grupa tóte nuanțele partidei democratice astăferă. In câtă guvernulă Republice! și represintațiunea națională se fiă întărite, ori nu slăbite. Linia trecută, 3 Noembre, otelulu din Versailles ală președintelui Republicei francese a fost redată în modă oficială departamentului. Astăferă cu Ziua acesta orașul Paris a intrată, oficială, ,în drepturile sale de capitală a Franciei. Papa a depărtată deuă dată, din propria sea inițiativă, pe toți profesorii de filosofie de la seminarul Pio IX, și de la acela cu numele de Propaganda Fidei, și ’î-a înlocuită cu adepți credincioși ai teoriiloră lui Thomas de Aquino, cari suntă negreșita adversari ai jesuiților”. Prin acestă măsură Leo XIII a începută a pune în practică teoriile ultimei sale encyclica și ’n același timp, a declarată resbelă ordinului jesuiților. * Se telegrafieză din Madrid cu data de 3 Noembre . Cortesele s’aă deschisă astăzi la 2 ore 45 minute. Ca dotațiune pentru viitorea regină a Spaniei se propune suma de 450,000 fr.; ca pensiune pentru văduviă se zice că i se vor acorda 250,000 franci. FOIȚA „ROMULUI“ 26 OCTOBRE. (37) NECAZURILE UI CHINESU IN CHINA ROMANȚA de JULESVERNE Tradusă din franțuzescă de Fr. D. XIX.—1) In care se va vede la ce se espuifi omeni cari întrebuințeză aparatele căpitanului Boyton. Oricum ară fi, nu era nici ună minută de perdută. De aceia se grăbia și și distanța A se vede Românul, de la 24, 25, 26, 27, 30-31 iuliul 1, 2,3, 5, 6, 9,10,11, 12,13, 14, 15, 17, 19,20, 21,22, 23, 26,27,28, 29 Augusto, 4, 5 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 26, 28, Septembre, 1, 2, 3 și 25 Octobre. Ea se micșora din ce în ce, cândă, deuă dată, Sun, care era înainte, de temnă țipelu de groză. — Ună rechină ! Ună rechină ! De astă dată, Sun nu se înșela. La uă depărtare de aprope șase metri, se areta ună rechină din soiulă rechină-tigru, forte comună în aceste mări. — La cuțite! Ziseră Ery și Craig Nu aveau alte arme la disposițiunea lor. Sun, cum puteți crede, se oprise două dată și se întorcea înapoi. Rechinulă zărise pe scafandri și înainta spre dânșii. Ună momentă, corpulă sau uriașă apăru la suprafația mării: era lungă de aprope trei metri. Ună monstruală se răpedi asupra lui Kin Fo. Kin Fo nu’șî perdu sângele rece. In momentulă când o rechinulă erase’să ajungă, îl respinge cu o puternică lovitură de lopată. Craig și Fry se apropiaseră, gata la atacă, gata la apărare. Rechinulă se cufunda ună momentă și reapăru îndată cu gura deschisă, aretândă ună împătrită șiră de dinți ascuțiți. Kin Fo voi să’să lovască din nou, dură lopata, întâlnindă dinții animalului, fu tăiată în două. Rechinulă se răpezi pe elă. Ună șiroiă de sânge pătâ marea cu roșu. Craig și Fry loviseră pe rechină cu lângele loră cuțite americane. Gura monstrului se deschise și se închise cu ună scomptă îngrozitoră, pe cândă coda sea bătea apa cu furiă. Fry primi uă lovitură de codă care o să aruncă la zece pași. — Fry striga Craig cu accentul celei mai vii dureri, ca și cândă ară fi fostă eră lovită. — Ura ! respinse Fry, care se întorse. Nu era rănită, mulțămită îmbrăcământului său de cauciucă, care îl apăra ca să cuirasă. Rechinulă fu atacată din noă cu înverșunare. Kin Fo reuși a’i înfige în ochi bucata de lopată ce’î remăsese în mână și se încurca a’lă ține pe locă, pe când Craig și Fry căutaă a’lă lovi dreptă la inimă. Trebuie se crede că că reușiră, căci monstrulă, după ce se svârcoli încă juădată, se cufunda într’ună vală de sânge. —• Ura ! Ura ! Ura ! strigară Craig și Fry într’un singură voce. —■ Vă mulțămescă! Zise Kin Fo. — Pentru puțină! respunse Craig. Să lăsămă pe acestă monstru să înghită un bucată de două sute mii dolari... — Nici vă dată! adause Fry. Dară Sun! Unde era Sun ? Sun era departe înainte, forte aprope de luntre. Fricosul fugia din tóte puterile lui și puțină lipsi ca acesta se’înausezeră nenorocire. Pescarii îl zăriseră, dară nu ’și puteam închipui că acestă ființă, care semăna cu ună câne de mare, era uă ființă omenescă Se pregătiră dâră a’lă pescui, îndată ce fu maî aprope eî îi aruncară mă cârligă mare, care, apucându’lă de brcă, îi rupse îmbrăcămintea până la gâtă. Nenorocitulă Sun, ne mai fiindă susținută de câtă de aerulă conținută în pantalonii săi, remase în apă cu capulă în josă și cu piciorele în susă. Kin-Fo, Craig și Fry, sosindă, vorbiră pescariloră în limba chinesă. Bieții omeni se speriară! Cânt de mare cari vorbiră ! Eraă gata se întindă pânzele ca să fugă mai iute, când Kin-Fo lua cuvântul și le explica minunea ce-i speria. Văzăndă că aă a face cu omeni, Chinesa ca și dânșii, pescarii se liniștiră. După ună momentă, cei trei mamifere pământesc! eraă în luntre. Remânea Sun. Unulă din pescari îlă apuca de codă și ’lă trase spre luntre. Dora coda ’i remase în mână și nenorocitulă se cufunda din noă. Pescarii îlă legară atunci cu uă frînghiă, și cu mare greutate reușiră a’lăsui și pe elă în luntre. Cândă fu pe podulă luntreî, Kin-Fo se apropia de densulă și cu uă voce aspră . — Coda era falsă, se vede? Zise elă. — Deh! domnule, respinse Sun, credeți d-vostră că, cunoscendă care vă suntă de-